Mona Paunescu

Omul a fost atras de peșteri din cele mai vechi timpuri, întâi pentru protecție și siguranță. Cu timpul, omul a găsit alte căi de a supraviețui, dar a rămas mereu fascinat de spațiul care i-a fost prima sa casă. De la Edouard-Alfred Martel încoace vorbim și de o știință a explorării lumii subpământene. De la Emil Racoviţă – numărul celor pasionați de aceste spații este tot mai mare, în ciuda riscurilor pe care le aduce cu ea această pasiune. Moni Păunescu este o astfel de persoană, care trăiește pentru experiențele extreme ce îi dau sens vieții. În continuare vom afla nu doar povestea ei, ci și câteva dintre tainele speologiei.

 

De la studii economice la speologie

Moni Păunescu (salvator montan, alpinist, speolog) s-a născut pe 04.09.1975 în Drobeta Turnu-Severin. Cu toate că a avut de mică aptitudini sportive, la sugestia mamei a urmat liceul economic. După căsătorie, a urmat Facultatea de Științe Economice (Management) și a constatat cât de mult îi place să învețe. A fost bursieră în fiecare an.

Își crease un sistem. Ar fi urmat și a doua facultate dacă nu ar fi considerat incorect să plătească pentru a învăța.

Cum a ajuns la pasiunea pentru speologie?

În anul doi de facultate, un prieten speolog de la clubul montan la care activam mi-a zis într-o doară: ”…Moni, vin niște nemți pentru explorare. Vino și tu că o să fie interesant”. Neavând nici un alt program, am mers inițial pentru două zile. A fost atât de special încât pur și simplu am rămas cu acești oameni toată expediția. Mi-a plăcut atât de mult încât în anul acela am facut cursul de Tehnica Speologică Alpină nivelul 1, începatori – TSA 1. Anul următor am mers din nou cu ei și am facut și nivelul 2, avansați. De atunci am mers mereu cu ei, lucrând foarte mult la recartarea complexului carstic Topolnița-Epuran, explorare și fotografie în toate peșterile din Mehedinți.

Chiar dacă echipa cu care a fost în expediții speologice nu a avut o componență constantă, ea a fost de fiecare dată condusă de către Georg Taffet, un neamț care i-a trasat definitiv direcția spre speologie. De 15 ani, ani de an, se alătură echipei germano-române, dar și altor proiecte speologice.

 

”În întunericul acela cald mereu îmi închid lanterna și stau așa… Aș putea să stau la nesfârșit.”

Ce simte când e în peșteră?

Moni Păunescu: Sentimentul ce îmi revine uneori și pentru care mă întorc la pesteră este acela de liniște și pace totală. Este de necomparat cu nici un alt sentiment. Citisem în ”Vineri si limburile Pacificului” (de Michel Tournier), cum el se simțea în pesteră ca în uterul mamei. M-am regăsit în ce spunea el acolo. În întunericul acela cald mereu îmi închid lanterna și stau așa… Aș putea să stau la nesfârșit.

Mona Păunescu

Nu-i place să vorbească prea mult despre realizările ei. Simte însă că cea mai importantă performanță e că a reușit mereu să facă echipă cu absolut toți cei cu care a lucrat. Peștera fiind plină de riscuri, această calitate este esențială pentru bunul mers al oricărei expediții.

Speologia – întâlnirea cu întunericul și o lume fascinantă ce poate să devină o poveste de basm

Moni Păunescu descrie speologia foarte poetic. Este întâlnirea cu întunericul și o lume fascinantă ce poate să devină o poveste de basm.

Totuși, ca sport, domeniul speo este unul foarte complex, în care seriozitatea și angajamentul trebuie să fie punctele forte ale celui care îl practică. Speologia presupune și nămol, apă, transpirație, jeg, efort intens, prietenie maximă și voie bună.

Dacă aceste detalii nu te-au demotivat să urmezi calea Monicăi, ce trebuie să faci e să mergi la un club specializat sau la cineva abilitat să inițieze începători în speologie, mai întâi teoretic și mai apoi practic. E important însă să știi de la început că există numeroase riscuri: teren accidentat, apă, strâmtori, riscuri aferente dislocării blocurilor de stâncă, șerpi… epuizare, suprasolicitare, bravadă și risc inutil.

 

Noi toți contribuim la viitorul nostru prin exemplul personal

Monica lucrează cu copii de 10 ani, ca membru al ONG-ului ATME Speo Alpin Mh. Îi învață să formeze o echipă, să împartă totul și să iubească natura.

Moni Păunescu: Copiii reușesc să se conecteze extrem de ușor și rapid. Fără nici un efort, cu explicații simple, poți să le modelezi felul în care să vadă lumea în care trăiesc.

Lucrând cu copiii, a realizat că de fapt noi toți contribuim la viitorul nostru prin exemplul personal și că nimic nu este stabilit dinainte. Trebuie doar să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru.

 

Moni Păunescu, despre pasiuni și iubiri

În afară de speologie, mai e pasionată de alpinism, cross, plante, cărți, treking, muzică rock, escaladă, dans, film, copii, bunici, pisici, câini, fructe, cactuși, pictură, desen, arhitectură.

De fapt, speologia a venit în viața lui Moni după alpinism, un sport care îi dă sentimentul maxim de libertate. Acolo, pe munte, se regăsește, și tot acolo îl găsește de fiecare dată pe Dumnezeu. Același sentiment îl caută și în afara muntelui, dar e mai greu de găsit pentru ea.

Cu toate că în Mehedinți nu există încă un serviciu public Salvamont, Moni este salvator montan atestat. Împreună cu alți doi colegi atestați, face parte din Compartimentul monitorizarea situațiilor de Urgență și Salvamont din cadrul Consiliului Județean Mehedinți.

Se confruntă de multe ori cu situații neplăcute din cauza faptului că turiștii urcă pe munte nepregătiți. Moni ține să amintească că nu trebuie să lipsească din echipament trusa de prim ajutor, haine pentru ploaie, lanternă, apă, mâncare, telefon, încălțaminte adecvată.

Întrebată de oamenii cărora le datorează ce este ea azi, începe prin a-și manifesta respectul față de soțul ei, Sura, alpinist și salvamontist, și de speologul Radu Taffet (speolog). Mama ei a format-o ca om și a învățat-o să nu fie dependentă de nimeni.

Feli, fratele ei, îi amintește mereu cât este de puternică. Bunicul i-a arătat că e iubită pentru că există. Însă cel mai impresionant, este recunoscătoare tuturor copiilor cu care lucrează, deoarece îi oferă sentimentul de mamă.

Moni nu e doar un om al muntelui și al peșterilor. Dintre romanele ei preferate se pot enumera Michel Tournier – ”Vineri si limburile pacificului”, ”Gemeni”, Gunter Grass – ”Calcanul”, Radu Popescu  – ”Revelație pe Amazon”, M. Eliade – ”Romanul adolescentului miop”, Doina Rusti – ”Zogru”, Ioana Pârvulescu – ”Inocenții”, Aldous Huxley – ”Minunata lume nouă”, Umberto Eco – Insula din ziua de ieri”. Lista este cu siguranță mult mai lungă.

Dincolo de toate aceste descrieri, descoperim că există în continuare oameni care refuză să se lase influențați de modul în care am ajuns cei mai mulți să ne trăim viața. Privindu-i, îi considerăm modele.

Preluând măcar o mică parte din valorile lor, putem să ne schimbăm viața într-un mod pozitiv.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *