Este ambasadoare a Fundației Clinton, singura româncă selectată pentru această poziție, încă din vremea facultății. Promovează importanța transdisciplinară a muzicii și vorbește despre lucrul cu pacienți bolnavi de Alzheimer, prin reabilitare cu terapie muzicală. Este deseori caracterizată drept o hiper-conectantă de oameni, expertize, oportunități, iar numele său este Maria-Luiza Popescu. 

 

Cetățean global, absolventă în Științe Politice și Guvernamentale și Managementul Afacerilor, Maria-Luiza Popescu contribuie cu o abordare neuroștiințifică asupra deciziilor economice și structurării leadershipului. Este antreprenor social, oferind consultanță de management cu impact și conștiință.

Fascinată de efectul neuroștiințific al muzicii, Maria-Luiza Popescu este pasionată de conectivitatea interdisciplinară. A avut ocazia să lucreze atât cu companii Fortune 500, cât și cu ONG-uri și antreprenori independenți.

Maria-Luiza Popescu și muzica

Muzica a apărut în viața Mariei încă din copilărie, când la televizor auzea Jean Michel Jarre. Desi avea doar 2-3 ani, își amintește și acum videoclipul “Calypso” care era difuzat aproape zilnic. La momentul respectiv, muzica îi provoca emoții de care nici nu știa. 25 ani mai târziu, încă își amintește ce a simțit la ascultarea acelei melodii.

În adolescență a folosit muzica ambientală drept fundal asociativ, pentru a învăța mai bine. Mai târziu, a avut șansa să intre în legătură cu regretatul doctor neurochirurg Oliver Sacks, al cărui studiu asupra efectelor neurologice ale muzicii au inspirat-o să își construiască o carieră în această direcție.

Muzica electronică-ambientală a avut de departe impactul cel mai decisiv asupra mea, atât în spațiul mental, ca meditație, dar și ca vehicul de socializare cu artiștii din spatele ei, mulți dintre care sunt activiști politici subversivi.

Întâlnirea cu muzica de la vârste fragede a făcut-o să o înțeleagă mai bine decât noi, ceilalți. A perceput muzica în mod spiritual, mental și emoțional, dar și ca pe o refulare viscerală. Maria este foarte atentă la concertele alternative, în care artiștii spun ceea ce majoritatea oamenilor gândesc, dar nu au curaj să exprime în public.

Muzica este o modalitate de a ajunge în subconștient, în acele locuri îndepărtate ale conștiinței umane. Aici se ajunge destul de greu prin sondare, fără mijloace de întrajutorare.

Maria-Luiza Popescu a înțeles beneficiile muzicii și a folosit-o în mod didactic: a organizat sesiuni universitare și publice, a invitat artiști, a organizat strângeri de fonduri.

Cercetarea terapiei muzicale avea să prindă aripi prin eforturile sale.

 

Drumul spre America

America, the land of the opportunities, este un loc special în care oricine poate primi șansa pe care o merită. Începând cu vârsta de 16 ani, Maria-Luiza Popescu a călătorit în mai multe rânduri peste Ocean.

Familia i-a încurajat abilitățile și pasiunile, astfel a învățat devreme care sunt aptitudinile sale, dar mai ales ce valoare are. Și-a maximizat potențialul în cel mai propice mediu: la 19 ani, pleca definitiv în America, la facultate.

Am fost crescută în spiritul alegerilor individului cu adevărat liber, care își exprimă principiile fără ezitare și luptă pentru ele, atât pentru sine, cât și pentru alții. America nu este nici pe departe perfectă, dar organizarea civică și susținerea grupurilor de afinități primează, iar valorile sunt recunoscute.

Spiritul civic a pasionat-o de la început, iar Maria a simțit că poate inova în diverse cauze. Încă din adolescență, a remarcat cât de ușor este să corespondezi cu artiști-activiști, cât de deschiși sunt aceștia să colaboreze, indiferent de renumele lor. America i-a lăsat un gust dulceag după ce a văzut cu proprii ochi cum răspunsurile veneau pe mail la câteva ore de la trimitere.

Nu există termen de comparație între România și SUA, în ceea ce privește respectul, profesionalismul, conștiinciozitatea. Cea mai mare diferență o constituie organizarea și acțiunea civică, de la cele mai mici grupuri la cele mai de amploare acțiuni.

De asemenea, dacă în America s-ar întâmpla ce se întâmplă în școlile din țara noastră, acești profesori ar fi mustrați public și ar merge la închisoare.

Este incredibil sub ce asediu psihologic, verbal, emoțional și de multe ori fizic încă sunt supuși elevii din România așa-zisului secol 21.

Elevii care găsesc soluții diferite de cea predată de profesor, dar care duc la același rezultat sunt pedepsiți. Oamenii se comportă precum „crabii în găleată.” Dacă unul se ridică, ceilalți îl trag înapoi. Acest efect este un domino care ajunge în societate prin mentalitate colectivă.

 

Realizări de suflet

Maria-Luiza Popescu susține faptul că în mod definitiv cea mai mare realizare a fost co-fondarea unei inițiative de sprijinire a pacienților diagnosticați cu Alzheimer. Aici au fost implicați și alți iubitori ai muzicii.

În parteneriat cu Spotify, organizăm colecte periodice de echipamente audio portabile (modele anterioare de smartphones, iPod-uri), dar şi ceea ce numim ”music outings”: evenimente coordonate de spitalele specializate, unde petrecem timp cu pacienţii conectaţi la muzica din trecut, timp de câteva ore pe săptămână.

Această inițiativă este de fapt un program de interacțiune socială și intergenerațională. Sunt sprijiniți de voluntari din rândul elevilor de liceu și studenților în domeniu, selectați printr-un proces riguros. Muzica a jucat un rol crucial în tratarea bolnavilor diagnosticați cu Alzheimer creând reacții emotive extrem de vizibile.

Motto: ”Never Impossible – I Am Possible!”

Maria-Luiza Popescu este ambasadoare a Fundației Clinton, prima româncă acceptată în acest grup exclusivist, dar și primul membru ales încă din timpul facultății. Și-a câștigat locul prin prezentarea unui proiect și a avut ca adversari studenți din alte țări ale lumii.

Proiectul său a fost ales pe baza inovației pe care o aducea, a fezabilității, dar și a planului realistic de dezvoltare și implementare. Inițiativa sa este finanțată în mod independent prin evenimente și donații. La doar 21 ani, a avut onoarea și plăcerea de a lucra cu guvernul Obama.

Maria-Luiza Popescu: „Terapia muzicală este o adevărată armă”

Medicii unei clinici au observat efectele muzicii asupra unei paciente de 90 ani care suferea de Alzheimer. Aceasta fusese o pianistă pasionată, iar câteva note au făcut-o să își amintească melodii întregi.

Dacă până acum au lucrat doar cu pacienți ce sufereau de Alzheimer, următoarea categorie de pacienți sunt veteranii care suferă de stres post-traumatic. În mod evident, voluntarii cu care vor lucra pe acest proiect sunt și ei veterani sau au experiență militară. În acest sens, comunitatea neuroștiințifică își aprofundează cercetarea concentrându-se pe afecțiuni curente: depresie cronică, stres, deficit de atenție, hiperactivitate.

maria luiza popescu

Maria Luiza Popescu: „Muzica efectiv poate reorganiza interacțiunile neurologice, creând noi asocieri între emoții, amintiri, decizii.”

Cel mai satisfăcător moment din viața sa profesională este faptul că a ajuns să fie acceptată în Fundația Clinton, unde a găsit o platformă de popularizare a terapiei prin muzică.

Viitorul sună bine

Maria-Luiza Popescu plănuiește să rămână în domeniul consultanței de impact și management pentru o perioadă. Va profita de revoluția actuală în inteligența artificială, apoi va reveni la o veche pasiune și anume proprietatea intelectuală din domeniul mai larg al juridicului.

Dacă tot ceea ce a făcut până acum i-a oferit o lecție de viață, aceasta este faptul că adevărații lideri și experți caută în permanență soluții noi. Sunt deschiși la noile strategii și expertize, dar mai ales își aleg colaboratorii din rândul celor cu aceeași mentalitate.

Cere ajutor persoanelor de încredere când ai nevoie; a nu cere ajutor nu este o caracteristică a celor cu adevărat puternici. Ceva ce am făcut încă din adolescență: contactează mentori și colaboratori indiferent cât de faimoși! Vei fi surprinsă!

La doar 30 ani, Maria-Luiza Popescu ne duce numele țării departe, în locuri în care unii oameni nu știu să pună degetul pe România pe hartă. Eforturile sale vor produce schimbări majore în lumea medicinei. Să tot auzim de astfel de români, poate-poate cineva se va gândi și pe la noi la terapia prin muzică!

Felicitări, Maria-Luiza Popescu pentru ceea ce ești și ce faci!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *