Aţi crescut cu revista Ştiinţă şi Tehnică sau poate o mai citiţi şi în prezent? Iubiţi maşinile şi aţi urmărit emisiunea ProMotor? Vă preocupă domeniul eco? Atunci trebuie să-l cunoaşteţi pe Oraan Mărculescu!

 

Pe Oraan Mărculescu l-au fascinat maşinile de la cea mai fragedă vârstă, la fel ca pe orice puştan. În comparaţie însă cu alţi băieţi, el a transformat această pasiune într-o carieră foarte interesantă.

S-a născut în Slănic Moldova în iarna anului 1978 și și-a trăit copilăria și adolescența în Sighetu-Marmației. Crescut şi format într-o familie de profesori cu un simț sănătos al eticii, moralității, bunului simț, Oraan nu avea cum să devină un om cu alte valori.

A avut de învăţat câte ceva de la fiecare om cu care a interacționat în viață, doar că, la început, nu-şi dădea seama de asta.

Odată cu înaintarea în vârstă, începi să compartimentezi experiențele și comportamentele, să te raportezi la anumite valori sau amintiri, să analizezi mai pragmatic și mai cu capul pe umeri relațiile interumane.

Este un mare noroc să întâlnești și să interacționezi cu oameni valoroși când ești tânăr și „necopt”. De aceea, le recomandă tinerilor să caute permanent să aibă de-a face cu astfel de oameni – cel mai mare câștig în viața unei persoane.

Citind îți dezvolți spiritul critic și ajungi singur să-ți dai seama ce merită sau nu să fie citit. Greșeala cea mai mare este să ajungi să crezi că cititul este o pierdere de timp…

El a citit o mulţime de cărţi până în adolescență şi le recomandă părinților să-și obișnuiască de mici copiii cu cât mai multe cărți, dar și să citească ei înșiși în fața copiilor, aşa cum faceau şi părinţii lui când era el mic. Prin puterea exemplului o să reuşească cel mai bine să-şi determine copiii să se apropie mai mult de cărţi.

 

„Întotdeauna trebuie să te aștepți la schimbare, iar schimbarea nu e un lucru rău”

Oraan a început prin a fi admis la Politehnică Bucureşti, la Autovehicule Rutiere. În anul doi de facultate ajunge jurnalist auto la o publicaţie care abia se lansa în România.

Cu toate că nu era un pas planificat, acest context îi deschide o direcție neașteptată în viață, depărtându-l aproape total de obiectivul iniţial. Acum, după mulți ani și experiență acumulată, a schimbat din nou macazul radical. Nu se mai consideră jurnalist auto (desi rămâne legat de acest domeniu în principal prin testele cu mașini eco), ci jurnalist de green-tech.

Oraan Mărculescu consideră aceşti paşi urmaţi de el drept o lecție interesantă de viață: întotdeauna trebuie să te aștepți la schimbare, iar schimbarea nu e un lucru rău.

 

„Profesorul Mironov este unul dintre oamenii care m-a marcat serios în copilărie și adolescență”

Ca pe mulţi alţii din aceeaşi generaţie, emisiunile profesorului Mironov i-au marcat copilăria şi adolescenţa. Nu şi-a imaginat niciodată că va ajunge să îl cunoască personal. A ajuns la el prin câţiva colaboratori, reuşind să obţină un interviu în urma căruia Alexandru Mironov a rămas complet impresionat de Oraan.

De aici a început o colaborare frumoasă, bazată pe un set comun de valori morale și etice foarte solide. Aprecierea pe care i-o poartă profesorul Mironov îl face să se simtă mai bogat sufletește decât cel mai mare miliardar din lume.

Deși are peste 70 de ani, profesorul Mironov le transmite celor din jur o energie impresionantă. Pur și simplu te simți mobilizat să te autodepășești în prezența sa. A citit și citește foarte mult, are o cultură generală de invidiat și, foarte important, un har de povestitor foarte rar și valoros. Cred că mi-a insuflat un nou obiectiv în viață: să fiu măcar 1% din cât este Mironov.

Dar influența cea mai mare pe care o are Mironov asupra lui Oraan ține de credința lui nestrămutată în rolul de netăgăduit al educației. Visul lui Alexandru Mironov este să lase moștenire în fiecare școală din țara asta un club de științe, prin care copiilor să le fie aprinse cu adevărat pasiunile și să-și înceapă expediția de atingere a adevăratului potențial. Optimismul lui este stupefiant și m-a „virusat”, mărturiseşte Oraan.

Oraan Marculescu

 

Oraan Mărculescu, un misionar trup şi suflet al revistei Ştiinţă&Tehnică

Cum celebra revistă Știință&Tehnică avea nevoie de prezență în online, tocmai pentru a atinge publicul tânăr și foarte tânăr, Oraan Mărculescu se alătură echipei, contribuind cu îndelungata sa experiență în project management online. Tot la dorința profesorului Mironov…

Oraan s-a lăsat convins pe deplin de misiunea educativă a revistei Ştiinţă&Tehnică, aflată în consonanţă cu idealurile şi dorinţa lui de a schimba lumea în bine. Azi, Oraan este trup și suflet un „misionar” al acestui proiect.

Chiar dacă mulți se vor grăbi să-l catalogheze pe domnul Mironov drept un Don Quijote care se luptă cu morile de vânt ale mentalităților, eu le replic că sunt mândru să fiu unul dintre Sancho Panza care-l asistă pe domnul profesor.

Știință&Tehnică nu mai reprezintă doar o revistă, este un proiect ce crește în dimensiuni și importanță de la an la an. Pe lângă revistă, partea online a făcut acest brand să devină mai popular, din ce în ce mai mult printre cei tineri și foarte tineri. Echipa este implicată în diverse acțiuni de science-talk, mergând prin școli și licee din țară unde li se povesteşte știința celor mici. Astfel, cei implicaţi în proiect descoperă, de fiecare dată, că elevul român este extrem de deștept, sistemul de învățământ însă necesită o reformă radicală pentru a le descătușa copiilor potențialul.

Știință&Tehnică organizează anual două evenimente educative majore în București: Astrofest primăvara, respectiv Sci+Fi Fest toamna, ambele la Biblioteca Națională. Societatea românească a demonstrat că oamenii sunt avizi de promovarea cât mai dinamică a educației și științelor. Lumea evoluează în ciuda percepției negative pe care o avem zilnic, iar Știință&Tehnică încearcă să rămână în prima linie, în ciuda vicisitudinilor.

În ceea ce priveşte planurile de viitor ale revistei, aceasta trebuie să rămână un etalon pentru profesionalism. Cu toate că recent, echipa a trecut printr-o dură lovitură sub centură din partea unui coechipier, ajungând aproape de faliment, Oraan este optimist în ceea ce priveşte viitorul revistei.

Dacă în mediul online apar nenumărate știri despre descoperiri diverse, în revistă venim cu explicațiile științifice ale acestor știri – dar într-o formă cât mai ușor de înțeles de către publicul larg. Presa scrisă nu moare, de fapt, dar e forțată de viteza de difuzie a online-ului să se transforme, devenind mult mai profesionistă. Când vom găsi o rețetă clară, am s-o împărtășesc.

 

Perioada ProMotor

Prima oară a ajuns la ProMotor când publicaţia se transforma din supliment al Ziarului Financiar în revistă de sine stătătoare. Oraan s-a  „transferat” de la o altă revistă auto în ideea de a completa echipa, fiind potrivit pentru că era tânăr și extrem de pasionat de mașini, dar și priceput în a așterne cuvintele pe hârtie.

Nu peste mult timp a descoperit mediul online și a părăsit revista ProMotor. Soarta a făcut să-şi încrucișeze din nou drumul cu acest brand, de data aceasta ca Project Manager al complet noului site www.promotor.ro, unde a activat ani buni.

Din păcate, meandrele capitalismului l-au forțat să părăsească brandul ProMotor, de care îl leagă multe amintiri faine, multă muncă, multă pasiune, toate acestea minimizând punctele negative.

 

Oraan Mărculescu, avocat al tehnologiilor verzi

Întâmplător sau nu, momentul plecării sale de la ProMotor aproape coincide, de fapt, cu cel în care a realizat că mașinile se fac responsabile de un mare grad de poluare. Așa cum îi place domnului Mironov să spună, Oraan s-a „răspopit” într-un avocat al tehnologiilor verzi.

De reținut, totuși, că acesta a fost un proces derulat în câțiva ani, pe măsură ce background-ul său de inginer auto corelat cu experiența practică l-au făcut să înțeleagă, de fapt, cât de importantă este sustenabilitatea. De aici și schimbarea totală a mentalității.

Oraan recunoaşte că mai sunt momente când pasiunea pentru condus iese la suprafață. Totuși, în ansamblu, crede că e eronat să considerăm mașina un obiect de adulație când ea este, de fapt, o „căruță” care ne duce din punctul A în punctul B.

 

Sfaturi despre achiziţia unei maşini

A fost o vreme când Oraan încerca să dea sfaturi cât mai pertinente. În timp, a realizat că alegerea unei mașini este fie o chestiune extrem de subiectivă, fie una limitată de factorul buget. Pur și simplu consuma prea mult timp încercând să explice obiectiv diverse criterii oamenilor pentru care mașina nu este nici pe departe un lucru atât de familiar cum este pentru el.

În principiu, sunt câteva reguli foarte simple când îți alegi o mașină, nouă sau second-hand, spune Oraan Mărculescu. În primul rând, contează ce vrei să faci cu mașina respectivă! Mulți cad în capcana „vreau o mașină bună la toate”, deci se orientează spre mașini voluminoase, mai nou SUV-uri, dar în 90% din timp ajung să folosească mașina doar în oraș, cu dezavantajele de rigoare.

E necesară o estimare cât mai realistă a rulajului anual, ceea ce ajută la decizia de a lua o mașină pe benzină sau una diesel (ori cu propulsie neconvențională). Din nou, folclorul susține că „dieselul e mai fiabil și ține cu buzunarul” – însă în ultimii 10-15 ani motoarele diesel au devenit mai complexe, deci mai puțin fiabile, iar costurile de întreținere ajung să anuleze economiile cu carburantul față de o mașină pe benzină.

Noi, ca societate, încă suntem limitați la ideea de a avea mașină personală, indiferent de costuri. Însă invazia de mașini second hand, cauzată în cea mai mare măsură de iresponsabilitatea politicienilor, ne va învăța în curând, foarte dur, că e mai important cât te costă și cât de eficient este transportul. De aceea am renunțat să mai dau sfaturi de achiziție a mașinilor – pot spune doar că nu prea mai merită să-ți iei diesel. Peste puțin timp se va dovedi o achiziție deloc rentabilă din cauza interdicțiilor care se vor generaliza împotriva mașinilor diesel.

Oraan susţine că singura mare problemă a României în privința mașinilor second-hand este că eliminarea hulitului timbru de mediu nu s-a făcut concomitent cu introducerea unei grile de impozitare care să țină seama de gradul real de poluare al mașinilor. Drept urmare, în ultimul an și jumătate a avut loc o invazie teribilă de mașini second hand, cele mai multe foarte vechi și cu motoare diesel poluante. Efectele nefaste deja se văd la nivelul creșterii aglomerației în toate orașele, iar cele privind sănătatea vor fi ca o bombă cu efect întârziat, în maximum 5 ani.

Iresponsabilitatea actualilor factori de decizie se va reflecta asupra sănătății copiilor, în primul rând. Iar următorii politicieni vor fi obligați să ia decizii și mai drastice și nepopulare, deci efectele conexe sunt greu de anticipat. Din păcate, acum chiar am devenit groapa de gunoi a Europei în materie de hârburi pe patru roți.

 

Viitorul transportului în viziunea lui Oraan Mărculescu

Deși se mândreşte cu apelativul de „avocatul electromobilității”, Oraan consideră mașinile electrice doar o etapă intermediară spre un sistem de transport mult mai eficient decât ne putem imagina acum. Deocamdată, însă, mașinile electrice reprezintă cea mai la îndemână soluție de a diminua foarte drastic poluarea auto din orașe.

70-80% din emisiile nocive din aglomerările urbane sunt cauzate de mașinile cu motoare cu ardere internă. Gazele de evacuare afectează în mod direct aerul pe care îl respirăm noi și copiii noștri, efectele asupra sănătății fiind dintre cele mai devastatoare.

Momentan îi e greu să convingă o persoană obișnuită că mașina electrică merită mai mult decât una convențională comparabilă. Oraan recunoaşte că deocamdată nu există mașini electrice ieftine şi nici nu crede că vom vedea așa ceva în viitor. Iar asta e din cauză că, în maximum 20-30 de ani, se va schimba fundamental ideea de a avea mașină. Apariția și generalizarea mașinilor autonome va elimina problema „cât mă costă să-mi iau mașină”, totul se va rezuma la „cât mă costă serviciile de mobilitate”.

În cazul mașinilor electrice, potrivit lui Oraan, piedicile sunt foarte clare: marele public are o mentalitate deloc educată în direcția sustenabilității; clienții de mașini nu-și fac calcule serioase pentru costurile totale de utilizare și întreținere, ci se rezumă la percepția de moment asupra prețului de achiziție; multe mituri anti-mașini electrice promovate pe sistemul fake-news și „înghițite pe nemestecate” de marele public; întârzierea concurenței reale din cauză că industria auto este un mare colos care se mișcă și se adaptează foarte greu schimbărilor radicale.

Celor pe care totuși îi convinge, Oraan le sugerează să ia o decizie în funcție de o analiză foarte pragmatică a necesităților de transport. Însă, miza reală este în zona companiilor. Acestea au alte necesități și alte bugete, deci trebuie să fie primele care să facă tranziția spre mașini nepoluante sau măcar cât mai puțin poluante (hibride și plug-in hibride).

Oraan Mărculescu crede că, la fel ca în alte părți ale lumii, nu trebuie să ne concentrăm pe înlocuirea mașinilor convenționale personale cu cele electrice personale, ci pe electrificarea vehiculelor care circulă foarte mult, deci poluează mult: autobuze și microbuze, taxiuri și mașini de car-sharing, mașini de transport marfă și utilaje rutiere. Însă, fără o viziune sănătoasă a factorilor de decizie, lucrurile vor tergiversa în continuare.

Eu sunt adeptul sintagmei: „lucrurile explicate sunt înțelese, deci acceptate”. Nu funcționează pentru toată lumea, ce-i drept, dar acesta este micul meu aport la schimbarea lumii de care aminteam la început.

 

Implicat în formarea tinerilor care ne vor crea viitorul

Când îi mai rămâne timp, Oraan Mărculescu se ocupă şi de proiectul său de suflet Ecoprofit.ro. Acesta a fost pornit de la ideea de a aduce în fața publicului subiecte prea puțin abordate, din sfera tehnologiilor verzi și a schimbărilor climatice, explicând cât mai pe înțelesul oamenilor nefamiliarizați cu aceste subiecte care sunt pericolele la care ne expunem, dar și soluțiile viabile de care dispunem.

În prezent, este implicat în organizarea celei de-a doua ediții a  GreenTech Film Festival, ocazie perfectă pentru a stimula tinerii să vină cu idei. Unul din subiectele principale ale acestui eveniment este BeSmart, un concurs cu tema Smart City pentru liceeni. Or, cine va construi și va locui în orașele inteligente, dacă nu tinerii de azi? Concursul le este adresat liceenilor deoarece are și un fel de… misiune subversivă! Iar dacă acest concurs are succes, toţi avem de câștigat.

Participanții trebuie să identifice o problemă în localitatea lor și să vină cu idei de rezolvare a acesteia utilizând tehnologii verzi.

Încercăm să-i facem pe liceeni să se implice în comunitate, să-și descopere un simț al responsabilității față de concitadini.

Organizatorii îşi doresc ca prezentarea ideilor să fie în format video. Astfel vor fi obligaţi să-și exerseze modul în care își expun ideile şi îi va ajuta să se perfecționeze în acest important proces de comunicare.

Nu în ultimul rând, sperăm să convingem cât mai multe companii să îi ia în seamă pe acești particpanți, să îi încurajeze să-și îndrepte eforturile și potențialul spre facultăți tehnice („Inginerii făuresc lumea!” susține pe drept cuvânt domnul Mironov) și, de ce nu, să-i motiveze să rămână în țară, nu să îngroașe „exodul de creiere” spre străinătate.

 

Ca o concluzie, Oraan Mărculescu consideră cele mai importante lucruri din viaţă ca fiind foarte simple. Este esențial să încurajăm educația celor mici, dar și spiritul de a fi autodidact. Aceasta este baza pe care apoi se poate clădi un eșafodaj coerent și trainic. Da, trebuie strâns din dinți, trebuie voință, trebuie probabil și noroc pentru a face acest lucru. Dar, fără educația de azi, nu există viitor sustenabil, ci doar un viitor cu probleme din ce în ce mai mari, până ce, în final, ne așteaptă colapsul.

Pare că realitatea înconjurătoare este pesimistă, dar cât de greu este să nu fumezi în fața copilului, să citești în fața lui, să îl încurajezi să-și exploreze potențialul, să reciclezi selectiv, să fii puțin mai atent la ce exemplu ești tu pentru alții?

Poate părea un clișeu, dar schimbarea pe care o vrem toți începe cu schimbarea fiecăruia, susţine Oraan Mărculescu. Un om care a trecut printr-o mare schimbare și care declară că totul este absolut OK.

Oraan Mărculescu

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *