Pamela Roussos Rațiu

Sunt 11 ani de când o cunosc pe doamna Pamela Roussos Rațiu. Fusesem invitată pentru prima dată la Turda Fest, organizată de Fundatia Rațiu, un fel de Ziua Recoltei, sărbătoare foarte îndrăgită în Transilvania. Știam de Fundația Rațiu pentru Democrație, de proiectele sociale care scoseseră vechiul oraș dintr-un nemeritat con de umbră.

 

Am ajuns de dimineață la Centrul Rațiu, ușor de găsit, fiind chiar în centrul Turdei. O casă veche, cu porți înalte, în stil săsesc, larg deschise, cu oameni care le treceau foarte familiar pragul.

Obișnuită cu protocolul evenimentelor, am căutat pe cineva să mă legitimez, să pot intra în curte, apoi în clădire. Dar nu era nimeni care să pară de-al casei, oamenii intrau pur și simplu ca invitați.

Am traversat curtea lungă și am intrat într-un corp de clădire. Am ajuns într-un salon în care se pregătea servirea micului dejun. Pe pereți, multe fotografii de familie și certificatul de căsătorie al domnului Indrei Rațiu cu doamna Pamela Roussos Rațiu, foarte diferit de ce știm noi, fiindcă aveau înscrise și jurămintele mirilor. Absolut impresionant.

Am rămas cu ochii pe pereți la fotografii cu familia Rațiu traversând un secol. La un moment dat, aud în spatele meu, de pe scările care coborau în salon: „Good morning, darling, let’s have breakfast together!” Era doamna Elisabeth Pilkington Rațiu, soția domnului Ion Rațiu, recent ajunsă la Turda, tocmai de la Londra. Elegantă, prietenoasă, fără nici un fel de rețineri protocolare. Avea 86 de ani la acea vreme și venea la Turda măcar o dată pe an, pentru comemorarea soțului său.

M-am fâstâcit rău de tot, am crezut că mă confundă cu vreun cunoscut de-al casei și am dat să mă prezint. Mi-a spus că nu e cazul să îmi fac griji și m-a asigurat că acest loc e deschis pentru toți cei care trebuie să ajungă aici. Că aceasta a fost dorința soțului ei și că e cazul să mă simt în largul meu.

Firescul și buna credință a acestei doamne erau cuceritoare. A fost prima lecție de aristocrație și democrație pe care le-am învățat la Centrul Rațiu pentru Democrație de la soția celui care a spus un lucru memorabil: „Fă ceva pozitiv pentru țara ta, oricât de modest sau neînsemnat, dar fă-o în fiecare zi.”

 

„Nu mă văd ieșind la pensie sau ne-muncind”

Acel mic dejun de poveste a fost una dintre întâlnirile care mi-au marcat felul în care mi-am reconsiderat profesia. Pe aceste „acorduri” de noblețe autentică am întâlnit-o și pe gazda propriu-zisă, Pamela Roussos Rațiu. Același firesc, însoțite de dezinvoltură și eleganță desăvârșită, le-am întâlnit la dumneaei.

O adevărată lady care își purta cu farmec ridurile și părul blond încărunțit, în jeans și taior, prezidând ședințele de lucru în mansarda centrului, într-un leagăn care tronează agățat de-o grindă. Spiritul ei tânăr transcende orice clasificare a generațiilor actuale în X, Y, Z. Ce o face atât de atemporală pe septuagenara doamnă?

Deseori uit care mi-e vârsta. Nu mă văd ieșind la pensie sau ne-muncind. Cred că fiecare vârstă are recompensele ei. Unul dintre motivele pentru care mi-am lăsat părul cărunt este că sunt mândră de vârsta mea și de ceea ce sunt acum. Enzima vitalității mele vine din a nu trăi doar pentru mine, ci și pentru alții. De altfel, sunt doar o doamnă ceva mai în vârstă, mare iubitoare de animale și cu mult drag de viață. De altfel, cred că o culme a disperării e să-ți pierzi dorința de a supraviețui.

 

Pamela Roussos Rațiu e un brand de autentică senioritate

Exemplul său de implicare civică este unul dintre reperele mele de longevitate activă, așa cum numai prin cărți și filme am citit. E exemplul viu de profundă asumare intelectuală și profesională pe care ți-l dă experiența de viață. E mărturia vie a seniorității cu care noi nu prea am fost obișnuiți. Fiindcă a noastră cultură nu prea încurajează respectul pentru seniori, cărora li se spune mai degrabă vârstnici.

Foarte elegantul și apreciativul „seniority” nici nu își găsește loc în limba română, decât printr-o calchiere forțată. Senioritatea este felul în care o nație se raportează la seniorii ei, cu imens respect și prețuire pentru experiența lor de viață.

Ion Rațiu este unul dintre aceste exemple, pe care românii l-au înțeles și au început să îl prețuiască târziu, după trecerea lui la cele veșnice. Actuala noră a domnului Rațiu explică:

Ion Rațiu a fost atât de cu mult înaintea vremurilor sale, încât pentru mulți români la începutul anilor ‘90, a fost prea greu să îl înțeleagă. A fost un vizionar, care a gândit în afara clișeelor istorice, având în minte imaginea de ansamblu a țării.

Pentru că a fost prea modestă să își definească brandul, am facut-o eu în locul dumneaei. Pamela Roussos Rațiu e un brand de autentică senioritate. Un reper care se reformulează acum prin demnitate, decență, vitalitate, umor, curiozitate, deschidere la nou, dialog alert și înțelept cu toate generațiile ulterioare.

Doamna Rațiu recunoaște că longevitatea și vitalitatea care o caracterizează au și o componentă genetică. Toate femeile din familia sa au lucrat întreaga lor viață, unele chiar nonagenare fiind, majoritatea în servicii pentru comunitate. Dar componenta genetică trebuie mereu cultivată, ca să nu se atrofieze, recunoaște cu umor doamna Rațiu.

Starea mea de spirit obișnuită e una complexă: sunt un multi-tasker, chiar și într-o conversație mintea mea explorează alte idei în paralel.

Pamela Roussos Rațiu

Pamela Roussos Rațiu alături de MS Regele Mihai

 

„Să găsesc soluții la provocările zilnice a devenit ca un sport pentru mine”

Pamela Roussos Rațiu coordonează o echipă de tineri care o urmează de ani buni și adună în jurul său voluntari din toate colțurile lumii. E un lider pentru ei și pentru comunitate, doar e în zodia Leului. Se bucură împreună în momentele în care reușesc să ducă la capăt proiecte grele și savurează bucuria de pe fețele lor în aceste momente de succes colectiv ale fundației.

A învățat să aibă răbdare, să ia decizii rapide și ferme și să trateze cu umor toate situațiile dificile. De altfel, chiar îi place să găsească soluții la provocările zilnice, a devenit ca un sport pentru ea.

Ce a învățat de la români în toți acești ani?

În fiecare zi e ceva de învățat. Cel mai mult îi apreciez pentru capacitatea de a vorbi mai multe limbi străine. Fiind crescută în State, eu nu sunt o persoană cu abilități lingvistice. Îmi place să învăț lucruri noi de la echipa mea de tineri talentați, de la românii cu care vin în contact prin familia de aici – de exemplu Șerban Cantacuzino și Șerban Sturdza. Dacă ar fi să fiu mentor pentru cei mai tineri, le-aș recomanda să creadă în ei, să învețe să-și fie cel mai bun prieten, să-și acorde și timp doar pentru ei, dar să deprindă a-i asculta pe ceilalți. Le-aș mai spune că eșecul e sănătos, cu toții ne confruntăm cu el la un moment dat. Ideea e ce înveți din eșec ca să devii mai puternic. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, eșecul nu mai pare atât de dezastruos, ci face parte din viață.

 

O viață plină de peripeții

Viața Pamelei Rațiu a fost un lung șir de schimbări majore – de țară, de cultură, profesie, statut social. A crescut cu valorile culturii americane, le-a asimilat și pe cele ale Greciei, dar și pe ale star-systemului internațional, prin căsătoria cu celebrul Demis Roussos, căruia îi păstrează o duioasă aminitire, deși au divorțat de ani buni.

La Turda, Pamela i-a sădit un tei care are la bază o plăcuță specială cu numele său, alături de cel dedicat lui Ion Rațiu. E un fel al ei foarte special de a cultiva memoria celor care înseamnă mult pentru ea, chiar dacă nu mai fac parte din viața sa.

O întreb cum a fost să traverseze atât de multe „turning point”-uri, să o ia de la capăt în contexte atât de diferite.

Te aduni și o iei de la capăt. Prietenii mei mă felicită pentru asta. Rareori mă uit înapoi și nu mă concentrez pe ce a fost. Au fost multe astfel de situații, mai multe decât aș putea număra pe degetele de la o mână.

Cel mai greu i-a fost în 1985, când ea și Demis erau într-un avion care a fost deturnat și au fost luați ostatici câteva zile de către șiiți în Beirut.

La vremea aceea, am crezut că sunt prima femeie ostatică de la începuturile terorismului. Mi-a fost tare frică pentru noi, este genul de experiență care îți schimbă viața, dar pe care nu o doresc nimănui.

 

„Învăț să am răbdare, să știu ce vreau și să nu mă iau prea în serios”

Rememorând trecutul, consideră că cea mai mare extravaganță a vieții sale a fost decizia de a divorța de primul ei soț, Demis Roussos, la vremea respectivă adorat pe întreg mapamondul. Cu toate că îl iubea, a ales despărțirea în momentul în care și-a dat seama că în viață nu poți avea totul – și nu e genul de om care să pună preț la latura materială când vorbește despre o căsnicie.

Cu detașare și înțelepciune, Pamela Roussos Rațiu rememorează cu duioșie amintiri din viața lor împreună și îi cultivă memoria. Chiar dacă multora li s-ar părea ciudat sau inadecvat social, în familia Rațiu foștii și actualii soți sunt în relații cordiale, de o decență din care ar trebui să învățam încă o lecție de civilizație. Cea a relațiilor care, deși la un moment dat în viață se încheie, nu exclud respectul pentru ce a fost, pentru copii, pentru evenimentele de familie care îi reunesc periodic – aniversări, nunți, botezuri, comemorări. Această atitudine vine odată cu exercițiul de a învăța să prețuiești ceea ce merită.

De aceea, dacă s-ar întoarce în tinerețile sale, cu mintea de acum, și-ar spune să aibă răbdare, să știe ce vrea și să nu se ia prea în serios.

Pamela Roussos Rațiu

Doi străini îndrăgostiți de România: Pamela Roussos Rațiu și Prințul Charles de Wales la Berăria Turda. Foto credit: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

 

Schimbarea este o constantă în viața sa

E fericită cu lucrurile simple din viața ei. Să gătească pe ritmuri de jazz, să colinde pădurea cu câinii ei, să respire aerul dimineții într-o zi de toamnă, să râdă din inimă și să călătorească. Se bucură de compania altora la fel de mult precum se bucură să fie doar cu ea însăși, ascultând muzică sau citind o carte.

Imaginile unei fericiri înțelepte, deprinsă după o viață destul de tumultuoasă, cu multe momente fericite, dar și cu multe tristeți. Schimbarea este o constantă în viața Pamelei Rațiu. Toate întorsăturile vieții au făcut-o să învețe lecția rezilienței.

Au fost multe obstacole și căderi, dar am învățat să cad în picioare, sfârșind prin a ajunge într-un loc mai bun – la propriu. Am avut marea șansă de a nu mă simți niciodată în postura de victimă. Asta și datorită faptului că am fost crescută în valorile culturii creștine, completate și de cele ale democrației americane, care în Statele Unite sunt un mod de viață. Am crescut cu credința că noi ne construim destinul și că atunci când apar greutăți sau încercări, ceea ce contează e drumul pe care alegi să mergi.

Poate tocmai de aceea, Centrul Rațiu pentru Democrație de la Turda e o oază de liniște, creativitate și fapte bune. Toate făcute în echipă. Inspirată de experienţa tranziţiei la democraţie, precum şi de viziunea lui Ion Raţiu, a gândit Centrul ca o verigă între practicieni și membri ai comunității academice, care să dea voce activiștilor și să transforme gândirea critică într-o abordare practică și procedurală de tip proiect.

 

Pentru a ajunge la democrație e nevoie de răbdare, dar merită să lupți pentru ea

În calitate de director executiv al Rațiu Family Charitable Foundation pentru România, Pamela Roussos Rațiu a continuat dezideratele domnului Ion Rațiu. Activitatea sa în domeniul responsabilității sociale a schimbat atitudini și mentalități în orașul Turda, dar și la nivel național.

„Am văzut multe schimbări în bine în România, atât la nivel local, cât și la nivel național și multe schimbări pentru tinerii cu care lucrăm. Nu e greu de văzut, însă, că România se află mult în urma altor state estice și trebuie să recupereze. Am speranța că în 10-15 ani vom vedea o diferență reală. Omul de rând din orașele mici trebuie să poată conta pe faptul că și vocea lui contează și că se poate exprima liber. Pentru a ajunge la democrație e nevoie de răbdare, dar merită să lupți pentru ea. Sper ca în timpul vieții mele să văd cu adevărat o societate democratică în România” susține Pamela Roussos Rațiu în cartea „Forța civică a femeilor”, volum coordonat de Andreea Paul, care adună la un loc vocile a o sută de femei care construiesc societatea civilă în România.

De fiecare dată când mi se cere să vorbesc despre democrație, mă gândesc la cuvintele atribuite lui Winston Churchill, despre felul în care democrația este cea mai proastă formă de guvernare, dacă le excludem pe toate celelalte. Desigur, democrația e extraordinar de fragilă, responsabilizarea cetățenilor e greu de obținut, mai ales după ani întregi de letargie civică, iar sentimentul că oricât ai striga sau lupta vocea ta nu este, în continuare, auzită, un lucru extraordinar de dezamăgitor. Când mă gândesc la democrație, îmi vine în minte definiția pe care Ion Rațiu a dat-o democrației în mai 1990, într-un interviu televizat, în timp ce se afla în dialog electoral cu Radu Câmpeanu și Ion Iliescu: „chintesența democrației se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge, ca să ai dreptul de a nu fi de acord cu mine.” Cred că îndemnul său este moștenirea sa în materie de implicare civică și motto-ul meu în viață.

 

Sursă foto: http://pamela.ratiu.org/gallery

 

*Reportajul despre Pamela Roussos Rațiu a fost realizat de către Daniela Palade-Teodorescu, Redactor Șef Revista CARIERE

17898 vizualizări

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *