Preotul Dr. Bogdan Grigorescu vindecă suflete şi împarte, în acelaşi timp, mâncare săracilor

La 41 de ani, preotul Dr. Bogdan Grigorescu ar putea scrie lejer câteva cărţi – din ce a trăit până acum. L-a descoperit pe Dumnezeu de mic copil, dar a pătimit multe până să ajungă să aibă propria parohie. Şi-a atras, însă, imediat simpatia enoriașiişilor, iar mulţi dintre ei îl sprijină acum în acţiunile sale de binefacere.

„Hristos m-a sedus pe veci de la vârsta de 4 ani!”. Aşa îşi începe preotul Dr. Bogdan Grigorescu povestea – una care impresionează profund şi din care avem de învăţat foarte multe lucruri.

Bunica a fost cea care l-a tras de mână către biserică pe Bogdan Grigorescu, la “Maica Precista” din Ploieşti. Acolo slujea preotul Săvulescu, cel care l-a atras într-un mod inedit în Sfântul Altar – după ce l-a făcut curios, ţinându-l la uşă timp de 2 săptămâni. Iar atunci când a păşit pentru prima dată pe lângă Masa Sfântă, a înţeles imediat că trebuie să-i urmeze lui Hristos.

Trei ani pe şantier în America, pentru 80 de dolari pe zi

Când a mai crescut, a urmat Seminarul Teologic din Bucureşti, după care a intrat la SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative), apoi Dreptul, Masterul şi Doctoratul.

A urmat, însă, o perioadă zbuciumată în viaţa lui, între 20 şi 27 de ani, perioadă în care Dumnezeu l-a încercat în multe feluri. Pentru trei ani, a lăsat România pentru America – unde a vrut să „devină bogat”, aşa cum spune. A muncit din greu pe un şantier, unde le căra resturi de construcţie muncitorilor mexicani şi chinezi.

Cu 80 de dolari era plătit, zilnic, pentru truda sa, dar nu a uitat nicio clipă de Dumnezeu: mergea ori de câte ori putea la o biserică ortodoxă în New York. De altfel, prin intermediul vizei religioase a putut sta legal peste Ocean, în ţara tuturor posibilităţilor.

S-a întors după trei ani în ţară cu puţin peste 20.000 de dolari, dar în scurt timp avea să trăiască cu doar câteva sute de lei pe lună! Patru ani, Bogdan Grigorescu a lucrat la Patriarhia Română, sectorul social, iar timp de doi ani a fost diacon.

Făceam naveta zilnic la Bucureşti, inclusiv sâmbăta sau duminica. La un moment dat, proaspăt căsătorit, am simţit că mă îndepărtez de familie şi am decis că e momentul să mă opresc. Aşa am ajuns să slujesc, ca diacon, la Biserica “Sf. Vineri” din Ploieşti. Eram acasă şi acest lucru îmi conferea o mare linişte sufletească.

Masa Săracilor – proiectul de suflet al preotului Bogdan Grigorescu

Odată cu întoarcerea acasă, Patriarhul Daniel i-a propus tânărului preot să se ocupe de un proiect important – o şcoală creştină la Ploieşti. Nu a reuşit, şi asta pentru că s-a lovit de numeroase obstacole şi probleme odată cu tentativa de preluare a clădirii avute în vedere pentru realizarea acestui obiectiv.

A preluat, apoi, “parohia Buna Vestire” – micuţă, dar inimoasă, cu oameni care au început să-l sprijine în dorinţa lui de a-i ajuta pe cei sărmani, pe cei mai neajutoraţi. Aşa a apărut ideea înfiinţării proiectului Masa Săracilor, de care săptămânal beneficiau un număr important de persoane defavorizate.

Cu ajutorul unor prieteni, proiectul a demarat în anul 2016 – atunci când se asigura o masă completă, numai din banii bisericii, pentru un număr de 10 familii. Bucătar era un prieten al preotului din presă, Victor Preda, şi, alături de tânărul voluntar Lorin Popa, preotul Grigorescu îşi punea şi el şorţul de bucătărie şi gătea. O făcea cu mare dragoste, ştiind că bucatele lor vor sătura câteva guri bune din parohie, familii sărace. Nu lipseau nici prăjiturile din pachetele făcute de ei, iar în scurt timp au ajuns să gătească pentru nu mai puţin de 200 de oameni!

Meniul era unul complet, alcătuit din ciorbă, felul doi, o pâine şi prăjituri. Totul se făcea cu banii Parohiei, donaţi de slujitorii bisericii şi de noi, cei care participam efectiv la realizarea acestor pachete. Pentru că, trebuie spus, biserica o ţin oamenii! Noi, preoţii, suntem doar nişte administratori.

A transformat casa parohială în cantină socială

Mâncarea era pregătită în incinta casei Parohiale. Preotul Bogdan Grigorescu a hotărât să locuiască împreună cu soţia la bloc, iar casa parohială să o transforme în cantină socială. Proiectul a luat naştere la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia – unde s-a semnat contractul de finanțare pentru transformarea casei parohiale în centru social de zi.

În momentul de faţă, în curtea Bisericii “Buna Vestire” din Ploieşti se lucrează la construirea unei cantine socială şi a unui centru de zi – cu mai multe cabinete medicale ce vor oferi asistenţă bătrânilor la domiciliu. Proiectul se realizează cu fonduri europene, în parteneriat cu Arhiepiscopia Bucureştilor, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020. Peste 1,4 milioane de lei reprezintă contribuția din Fondul European de Dezvoltare Regională, din bugetul național se alocă peste 600 de mii de lei, în timp ce beneficiarul va asigura o cofinanțare de aproximativ 41 de mii de lei.

Urmare a punerii în practică a acestei investiţii, 100 de persoane vor beneficia gratuit de servicii sociale, dar, cel mai important, de o masă caldă.

Visul meu cel mare este să iau masa duminica, după slujbă, alături de credincioşi. Aşa ceva am văzut cât timp am stat în America şi mi se pare un lucru minunat. O capelă a bisericii şi o sală de mese sunt marile mele dorinţe imediate. Restul, le vom săvârşi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Preotul Bogdan Grigorescu slujeşte într-o biserică ridicată în sec. XVII

Proiectul Masa Săracilor a luat o pauză în primăvara acestui an, odată cu pandemia de Covid-19. Au urmat zile şi nopţi în care preotul s-a gândit cum să continue activitatea de binefacere.

Unul dintre enoriaşi i-a sărit în ajutor, oferindu-i un sediu fără să plătească niciun fel de chirie. În fapt e vorba despre o casă, dar care are nevoie de ceva lucrări de întreţinere şi consolidare pentru ca Masa Săracilor să repornească la drum.

Părintele Grigorescu, alături de doi doi voluntari pregătind o oală cu ciorbă

Preotul Grigorescu şi-ar fi dorit ca în această lună să înceapă deja să împărtă mâncare familiilor nevoiaşe din parohie, dar formalităţile cu preluarea acestui sediu sunt multe şi diverse. Aragazul, plita electrică şi toate celelalte echipamente există, dar trebuiesc şi condiţii pentru desfăşurarea acestei activităţi.

S-au zugrăvit pereţii, s-a făcut curat, dar mai trebuiesc alte multe lucruri – inclusiv montarea unui nou contor electric, care a fost furat într-o noapte… Extrem de amabil, părintele Grigorescu ne-a arătat casa care în scurt timp va funcţiona ca o bucătărie în care vor munci voluntari din parohia unde biserica datează din anul 1832 – atunci când a fost ridicată de negustori greci. Se pare, însă, că vechimea acesteia datează din secolul XVII.

De curând, biserica a fost repictată la interior – unde pe pereţi tronează imagini mai rar întâlnite, româneşti – cu ciobani, oi, şi cu Mântuitorul având trupul unei pâini la Naştere.

Este cea mai mică parohie din Ploieşti, după numărul de familii. Aici nu sunt angajaţi, cei care se ostenesc zilnic primind un ajutor din partea bisericii.

De curând s-a reuşit să aducerea de strane noi, care au costat aproximativ 20.000 de lei. Cinci dintre acestea au fost donate chiar de către preotul Dr. Bogdan Grigorescu, asta însemnând aproape 2.000 de lei. Se fereşte, însă, să aducă vorba de contribuţia personală la biserica la care slujeşte, preferând să vorbească mai mult despre contribuţia şi ajutorul enoriaşilor.

Nu se simte deloc bine când aude sintagma „să trăieşti bine ca un popă”. Aşa am aflat că preoţii primesc un ajutor la salarizare din partea Secretariatului de stat pentru culte din România, sistem ce datează de pe vremea lui Cuza. În plus, el este taxat dublu de către stat – odată ca persoană fizică, şi încă o dată ca administrator al bisericii. Cu alte cuvinte, statul dă cu o mână şi, mai apoi, ia cu două.

Preot Dr. Bogdan Grigorescu: „Suntem poporul care a ucis un alt popor!”

Părintele Grigorescu nu oboseşte niciodată şi încearcă, zilnic, să mai facă ceva pentru semenii lui şi pentru biserica pe care o slujeşte cu sârg. Primăria Ploieşti îl ajută cu bani pentru un nou gard al bisericii, în vreme ce gândurile acestuia rămân tot la înfiinţarea unei şcoli laice, dar cu profil creştin. Este o altă mare dorinţă a părintelui, care crede că nouă, românilor, ne lipseşte responsabilitatea în prezent. În aceste condiţii, „credinţa oferă o garanţie în plus”, ne spune.

Curios din fire, l-am întrebat pe părintele Grigorescu dacă într-adevăr România este, aşa cum se spune, „Grădina Maicii Domnului”. Răspunsul a venit rapid şi m-a lăsat fără cuvinte:

Papa Ioan Paul al II-lea a spus lucrul acesta în 1999, cu ocazia vizitei sale în ţara noastră. Eu vă spun un singur lucru, pe care îl ştiu de când lucram în domeniul social la Patriarhie: din 1990, în România s-au înregistrat peste 27 milioane de avorturi! Cum, oare, să te chemi „Grădină a Maicii Domnului” când noi am ucis un popor întreg? România ocupă locul 2 în lume la numărul de avorturi, după Cambodgia. Şi atunci, de unde Grădina Maicii Domnului?…Da, biserica este Grădina Maicii Domnului, nu România!

Preotul Dr. Bogdan Grigorescu spune că biserica este singura instituţie din România care formează caractere până la moarte. Nimeni alticineva nu are această putere. Şi, atunci, de unde ura unora îndreptată împotriva bisericii? „Din neştiinţă şi rea voinţă”, răspunde hotărât părintele Grigorescu, care a simţit pe propria piele ce înseamnă minunea lui Dumnezeu.

Micuţa Sofia Maria, un dar de la Dumnezeu

Fetiţa părintelui, Sofia Maria s-a născut în urmă cu 11 ani chiar pe 1 octombrie – zi de mare sărbătoare, Acoperământul Maicii Domnului. A trecut, însă, prin clipe grele atunci când soţia sa a fost sfătuită de un specialist să nu ţină sarcina, pentru că micuţa s-ar putea naşte cu ceva probleme medicale.

S-au rugat împreună zi şi noapte ca totul să fie bine și aşa a fost. Mai mult, cea mică are semnul crucii undeva pe piept. După naşterea Sofiei, soţia părintelui a aflat că nu mai poate avea copii.

Aşa a vrut Dumnezeu, căruia îi mulţumesc tot timpul. Aşa ar trebui să facem fiecare dintre noi, să-i mulţumim pentru ce avem. Prin acţiunile noastre filantropice, şi aici mă refer la oricare dintre noi, construim în acelaşi timp o biserică în inimile noastre. Menirea socială a bisericii este o unealtă pentru noi, preoţii. Totul are ca scop mântuirea omului. Vorbim de o educaţie responsabilă, pe care doar biserica o poate da. Biserica este singura care formează caractere şi la 80 de ani şi care te întoarce la credinţă.

Cuvintele părintelui Grigorescu m-au săgetat şi, în acelaşi timp, mi-au creat o stare de bine pe care nu am mai întâlnit-o de mult timp. A fost înzestrat de Dumnezeu cu un har neasemuit al vorbirii, iar pildele, spuse cu patimă din Sfânta Evanghelie, le-am sorbit ca pe un pahar de nectar în razele calde ale soarelui într-o dimineaţă de vară. Voi reveni cu siguranţă aici, unde Dumnezeu l-a ales pe preotul Dr. Bogdan Grigorescu să înfrumuseţeze grădina Sa.