Caragiale, Nichita, Nicolae Iorga, Paul Constantinescu, Radu Stanian sau Constantin Stere. Nume antologice legate de tărâmurile ploieştene, oameni care şi-au pus enorm amprenta în cultivarea istoriei şi tradiţiilor româneşti. Oraşul „aurului negru” continuă, însă, să „producă” oameni de valoare, fie că e vorba de tineri poeţi, specialişti în economie şi inginerie moleculară, elevi eminenţi admişi la facultăţi de renume din întreaga lume şi profesori de top, adevărate „monumente” de înalt profesionalism şi talent. Iar în ultima categorie se înscrie şi Simona Anca Mazilu – profesor de limba engleză, președinte-fondator al Asociației Române pentru Gândire și Oratorie, instructor, arbitru și trainer de debate.
Timp de 16 ani, între 2004 şi 2020, Prof. Simona Mazilu a reprezentat România la toate ediţiile Campionatului Mondial de Dezbateri Academice din postura de manager al echipei tricolore. Mai întâi a fost antrenorul echipei României (2004-2005), iar din 2006 Simona Mazilu reprezintă ţara noastră în calitate de arbitru principal.
Începând din 2010, România a manifestat o preocupare intensă în ceea ce priveşte dezbaterea educațională – catalogată de mulţi drept un „sport extrem”. Astfel, peste 150 de profesori învață gândire critică și dezbateri în cadrul ARDOR (Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică) și îi pregătesc, la rândul lor, pe elevii lor în același spirit.
Printre profesorii de top se numără şi ploieşteanca Simona Mazilu – profesor de limba engleză în cadrul renumitului Colegiu “Mihai Viteazul” din Ploieşti şi unul dintre inițiatorii și promotorii mișcării de dezbateri academice din România. La început de drum, însă, Simona Mazilu s-a gândit la un moment dat la o carieră în străinătate.
Da, mai întâi am visat să obțin o bursă de studii în Regatul Unit, dar n-a fost să fie – am participat la un concurs în acest sens, dar nu m-am calificat. Apoi, spre uimirea mea, în 1996 am fost câștigătoarea unuia din cele două locuri alocate României de către Comisia Fulbright. Am fost nominalizată Fulbright Exchange Teacher la “Park Center High School”, Brooklyn Park, în Minnesota, pentru anul școlar 1996-1997. Responsabilitățile erau predarea limbii engleze și a literaturii universale elevilor din clasele a X-a şi a XI-a și a XII-a. Nu știu nici în ziua de azi, însă, dacă regret sau nu faptul că m-am întors în România, alegând sa revin la catedra mea de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Ploieşti.
Nimic nu anunţa cariera fulminantă a profesoarei din Ploieşti. Tatăl său, doctor fiind, și-ar fi dorit ca fiica lui să-i calce pe urme. A înțeles, totuşi, până la urmă, chemarea acesteia și a susținut-o cu toată tăria.
Simona Mazilu și-a urmat visul – acela de a deveni expertă în limbile străine, absolvind cursurile Universității din Bucureşti, secția engleză/franceză, cu media 10. Apoi, în anul 1994, înființează în cadrul Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” clubul de dezbateri ARGO – primul și unicul club de dezbateri academice cu tradiție neîntreruptă din România. Pasiunea, dorința de a rupe barierele unei educații închistate și de a forma spirite libere, independente, cu o gândire logică și argumentată, au făcut din profesoara Simona Mazilu unul dintre cei mai iubiți dascăli în rândul elevilor.
În paralel, s-a perfecţionat continuu şi, în anul 2000, a devenit unul dintre cei doi reprezentanți ai României selectați să participe la Seminarul “Setting up a European Project within School Exchanges” – eveniment organizat de “Centre International de Formation Europeene” Antwerpen, Belgia.
Un an mai târziu, s-a aflat pe lista participanţilor la Forumul International “Youth Stability Pact” Sofia. În 2003, urmează un training de evaluare a “Proficienţei Lingvistice prin Metoda Interviului”, obținând titlul de evaluator, iar din 2004 este formator național în domeniul educației pentru cetățenie democratică.
Recunoașterea celor din jur este, firește, importantă pentru mine – ca pentru oricine, de altfel – dar nu a fost nicidecum un criteriu sau un catalizator pentru mine, pentru a merge mai departe. Pur și simplu mi-am urmat visul, în ciuda dificultăților de orice fel. Am crezut, și cred cu tărie, că am o misiune de îndeplinit pe acest pământ și merg înainte, în ciuda anilor care se tot adaugă în salba vieții.
Pentru profesoara Simona Mazilu, totul a început cu o simplă scrisoare. Era despre un concurs inițiat de Fundația Soroș pentru trei burse ce ofereau câștigătorilor șansa de a participa la o sesiune internațională de training ce avea ca scop inițierea în debate a profesorilor din numeroase țări din Europa de Est.
Evenimentul urma să aibă loc în martie 1994, iar ea a fost unul dintre cei trei câștigători. La început, nu a fost decizia Simonei de a „răspândi” debate-ul: era obligată de program să îi înveţe atât pe elevii săi, cât și pe colegi, tot ceea ce a acumulat atunci.
Cu alte cuvinte, i s-a dat sarcina de a implementa debate-ul drept „program pilot” în propria țară, începând de la comunitatea școlară proprie și continuând la nivel național, cu profesori de diferite materii, ce urmau să devină antrenorii elevilor din școlile lor. Dar „predatul” debate-ului și instruirea trainerilor urmau să devină o parte esențială a vieții profesoarei din Ploieşti, aducând cu sine dimensiuni noi și provocatoare carierei sale de pedagog.
Nu i-a fost deloc uşor nici ca arbitru de debate. Dimpotrivă, a fost o provocare permanentă, cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea anilor, campionatele de dezbateri au devenit tot mai importante, cuprinzând aproape tot mapamondul, și deci, fiind vorba de o diversitate uriașă de stiluri, nemaipunând la socoteală diversitatea de accente sau viteza de vorbire. Spune, oarecum marcată, că un tânăr profesor are şanse mici să se dezvolte în România.
Eu, și atâția alții ca mine, suntem dovada vie că se poate, lăsând modestia la o parte. Tuturor le spun aşa: “Pay now, play later!” („Plătește prețul acum, joacă-te mai târziu!”) ori “Difficulties will make you shine” („Dificultățile/Greutățile te vor face să strălucești”)…Sau fac referire la dictonul latin, “per aspera ad astra” („pe căi anevoioase se ajunge la stele”), sau la citatul “Dreams and dedication make a powerful combination” („Visurile și dedicarea formează o combinație puternică”). Sunt câteva îndemnuri care exprimă chintesența mesajului meu către ei. La care se adaugă și următorul argument forte: orice lucru important se face cu sacrificii pe măsură; trebuie să plătești prețul întreg pentru visul tău – nu există jumătăți de măsură sau scurtături pentru a ajunge la succesul autentic și stabil. Cu cât visul e mai mare, cu atât mai mari sunt și obstacolele din calea ta spre el.
Cu o carieră de 42 de ani în spate, profesoara Simona Mazilu a fost întotdeauna iubită de elevii săi. Asta şi pentru că a reușit să ajungă la sufletul lor, să-i ajute să se descopere, să înțeleagă ce anume îi definește, care le sunt valorile lor autentice – nu cele impuse de tiparele la modă, dar trecătoare, ale societății. Drept urmare, i-a învăţat să aibă încredere în forțele proprii și să-și urmeze visul şi, mai cu seamă, să înțeleagă fiecare cât de important este să aibă un vis, un vis al lor, care să îi definească – „în toată unicitatea și autenticitatea lor”.
Pe perioada pandemiei, Simona Mazilu s-a adaptat din mers. A urmat mai multe cursuri de predare online și chiar a început sa agreeze facilitățile oferite de anumite aplicații, cu ajutorul cărora activitățile didactice proiectate pot deveni mai interesante și ofertante.
Cu toate astea, spune că nimic nu se compară cu experiența la clasă, în lumea reală. Emoțiile, stările speciale generate de interacțiunea directă, atmosfera din timpul orelor – toate sunt ingredientele absolut necesare pentru a crea relații interumane veritabile și experiențe cu adevărat memorabile după ani și ani.
Tot pe perioada pandemiei, a continuat să se perfecționeze în domeniile: digital network marketing, dezvoltare personală, frumusețe (beauty) – cosmetica albă (îngrijirea tenului) și colorată (machiaj) – nutriție, sport (pentru o condiție fizică foarte bună). Afacerea pe care o dezvoltă împreună cu familia include toate aceste domenii de interes, alături de altele, la fel de incitante. Din acest motiv a creat atât un cont de Instagram, cât și un cont de Facebook business, a căror întreținere o fascinează, deși îi ia foarte mult timp.
Lista rămâne, evident, deschisă! Are planuri de viitor – multe și importante. Iar acestea includ: să-şi continue cariera și dezvoltarea personală și profesională, în tandem cu cea de instructor, trainer și arbitru de debate și, la fel de important, să dezvolte în continuare, împreună cu soțul, afacerea de familie.
În plan personal, îşi doreşte să petreacă mai mult timp în familie, cu nepoții. Şi asta pentru că prea mulți ani a lăsat familia pe planul secund, acordănd prioritate școlii și elevilor ei.
A vizitat multe ţări cu echipa de debate a României şi a constatat, cu tristeţe, că există diferenţe semnificative între învăţământul de la noi şi sistemele educaționale din restul lumii. Recunoaşte că am putea face o discuţie separată, de exemplu, despre experiența ca profesor de limba engleză în SUA, timp de un an de zile – „o realitate trăită la prima mână” – şi unde politicul se implică cu adevărat.
S-a gândit oare profesoara Simona Mazilu să urmeze o carieră politică?
Da și nu…E o lume în care lupta, chiar dacă este pentru o cauză dreaptă, este mult prea urâtă și murdară…pentru că se înfruntă, de cele mai multe ori, oameni fără caracter, fără valori și principii. Politica nu este pentru visători romantici ca mine…sau poate că este??…Nu ştiu exact…
Simona Mazilu a vizitat nu mai puţin de 14 ţări – Germania, Canada, Coreea de Sud, Ţara Galilor, Statele Unite, Grecia, Qatar, Scoția, Africa de Sud, Turcia, Thailanda, Singapore, Indonezia şi Croaţia. În 2020 a avut prima ediție online, organizată de Mexic, iar anul acesta, în iulie, va participa la a doua de acest gen – organizată de Macao.
A fost foarte impresionată de diversitatea culturală oferită de toate aceste țări ale lumii, un impact cu totul deosebit asupra ei fiind generat de Coreea de Sud, Thailanda și Singapore – prin seriozitatea și ambiția asiaticilor de a performa la cele mai înalte standarde, de a fi primii din punct de vedere academic, dar și prin gradul avansat de civilizație.
Deşi se uită cu recunoștință în urmă, Simona Mazilu ar mai fi vrut să facă ceva: să-şi dea doctoratul. Este singurul lucru pe care n-a apucat să-l realizeze, deși l-a dorit cu ardoare. Consideră că acest lucru ar fi ajutat-o să se ridice la o dimensiune mult mai înaltă, încununând astfel devenirea sa în plan academic.
Firesc, răgaz pentru propriile plăceri sau vacanţe nu prea a fost… Dar nu a avut niciodată timp să se plictisească:
Nici nu aș putea să mă plictisesc! Sunt făcută pentru a fi veșnic în misiune, în urmărirea unui țel… Nu pot funcționa altfel – trebuie să știu și să simt că ceea ce fac înseamnă ceva, contează. Şi nu doar pentru mine și ai mei, ci este orientat spre exterior, spre ceilalți; este mai mare decât mine și universul meu personal, și nu servește doar propriilor mele interese și ambiții.
Uitându-se în urmă, se amuză când se gândeşte cum a început povestea – accea de a deveni profesor. S-a întâmplat în jurul vârstei de 10 ani, când, îndrăgostită de limba engleză – pe care o auzea în cântece și filme – a început să studieze singură, să o înveţe folosind fascinată manualul „Învățați Limba Engleză Fără Profesor” scris de Leon Levițchi și Dan Duțescu. Primul avea să-i fie profesor, mult mai târziu, la Facultatea de Filologie a Universității din București: o adevărată onoare pentru ea. Sau mai exact, o mare binecuvântare – pentru că acesta a fost şi primul ei mentor. Simona Mazilu învăța atunci limba franceză în particular, chiar cu profesoara ei de pian, farmacist de profesie.
Mama a fost cea care i-a insuflat dragostea pentru catedră – fiind profesoară de limba franceză şi care, la rândul ei, a fost cumva autodidact. Neavând posibiltăți materiale să se pregătească pentru a fi admisă la facultate, mama Simonei a învățat singură și s-a perfecționat apoi cu ajutorul unei mătuși care era profesor de franceză în Craiova. A moștenit de la mamă atât pasiunea pentru limbi străine, cât și pe cea de dascăl. O misiune pentru care pare că a fost născută!
Toate competențele și experiența dobândite ca urmare a numeroaselor sale participări la sesiunile de pregătire în domeniul atât de incitant al dezbaterilor, precum și cu ocazia participării constante la evenimente competiționale, atât în țară, cât și peste hotare, i-au adus și recunoașterile binemeritate, prin succesele obținute de elevii pe care i-a coordonat. Și anul acesta, Ploieștiul va fi reprezentat, la vârf, de două eleve ale Colegiului Național “Mihai Viteazul” Ploiești – Oana Nițu și Ariana Dumitru, ca membre ale echipei naționale a României, în vederea participării la Campionatul Mondial de Dezbateri/ “World Schools Debating Championship”, care se va desfășura în Macao în perioada 25 iulie – 5 august 2021.
Pe această cale, le dorim şi noi succes din acest colţ de pagină celor două eleve la acest eveniment de anvergură, dar şi extraordinarului lor dascăl – profesorul Simona Anca Mazilu, un om care a ridicat steagul României pe cele mai înalte culmi!
“Dezbaterea este chintesența democrației, astfel încât educația prin dezbateri este imperativă pentru tinerii de azi, cei pe care îi creștem și îi formăm să fie critici și independenți” (Prof. Simona Anca Mazilu)
– unul dintre inițiatorii și promotorii mișcării de dezbateri academice din România
– instructor, arbitru şi trainer de dezbateri academice din 1994
– în 1994 a înființat Clubul de Dezbateri ARGO Ploieşti, în cadrul Colegiului Național “Mihai Viteazul” Ploiești – primul și unicul club de dezbateri academice cu tradiție neîntreruptă din România
– conferinţele BETA (Bucharest English Teachers Association), RATE (The Romanian Association of Teachers of English ), and IATEFL (International Association of Teachers of English as a Foreign Language), cum ar fi :
Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.