#EchipaDeElita: Raluca Mihăilă, Utopic Brain: „Viața bate planul și e foarte bine că e așa”

Raluca Mihăilă este strateg de Marketing în creative boutique-ul Utopic Brain, blogger, scriitor, fotograf și ilustrator pentru propriile creații. Scriitura ei este profund reflexivă, incisivă, o introspecție sinceră asupra unui stil de viață pe care îl cunoaște foarte bine și din care a ieșit și s-a reinventat, tocmai pentru că nu se bazează pe valori autentice, ci mai degrabă pe propagandă, eficientizare și profitabilitate a sistemelor prin aproape orice mijloace.

 

„Etica este singurul contract pe care ar trebui să îl semnăm în viață. Căutând adevărul, dăm de dreptate și atunci ne bazăm pe dragoste. Scrieri despre viață. La singular.” – este credo-ul scriitoarei care a deschis ușa „coliviei cu gratii de aur”, renunțând la corporație pentru viața de freelancer. Această experiență a inspirat-o să scrie o primă carte care descrie tabuurile socio-profesionale ale celor care lucrează în corporații: Glasvand – 35 de ore din viața unui copil mare.

Raluca Mihăilă devine prin această carte vocea corporatiștilor aflați în plină criză de identitate, care caută o ieșire din vortexul cotidian care îi acaparează. Cartea este o invitație la reflecție care pune în fața cititorului o oglindă incomodă în care mulți profesioniști se vor regăsi în proporții mai mari sau mai mici.

Mesajul cărții – „Fiți atenți la coliviile cu gratii de aur!” este un îndemn la a cântări cât mai bine confortul care înrobește.

Am invitat-o pe Raluca să ne împărtășească din parcursul profesional care a adus-o până aici și care sunt valorile care nu s-au schimbat în toată această perioadă cu multe schimbări și viraje curajoase.

 

Despre crize profesionale, personale, economice și mondiale

Primele două locuri de muncă plătite au fost destul de meschine și frustrante financiar, după o facultate în care a mâncat școală și economie pe pâine – un serviciu de traducere româno-engleză pentru cărți pentru copii, apoi un post de Business Developer pentru o firmă de automate de cafea. Plata foarte proastă, antreprenori cu o atitudine îngrozitoare față de o absolventă (pe atunci) care vrea să învețe și să muncească pentru a construi. A știut, însă, că trebuia să înceapă de undeva și că nu va dura prea mult.

După nici cinci luni, s-a angajat într-o firmă românească micuță ca echipă, dar extrem de puternică pe piață prin prisma sortimentului de produse și a colaboratorilor de calitate premium din toată lumea. Șase ani a făcut de toate, cu precădere vânzări și marketing pentru un sortiment de mii de produse achiziționate din afara României și distribuite în toate marile lanțuri de retail alimentar și bricolaj din țară.

A fost cea mai bună ucenicie în industria de retail din perspectiva furnizorului listat la raft. Am învățat „la firul ierbii” tot ce înseamnă contactare colaboratori, proceduri de import, de listare la raft în marile magazine, contabilitate avansată și finanțe, comunicarea cu un depozit și organizarea livrărilor, cum gândește un retailer o promoție și ce înseamnă acest lucru pentru furnizor și multe multe altele. Un ABC fantastic de learning by doing.

Apoi, din dorința de a experimenta „pentru 1-2 ani” corporația, Raluca Mihăilă și-a făcut cadou chiar de ziua ei angajarea la singurul retailer cu care nu lucrase în România, Billa. Postul de intrare a fost unul de Board Assistant, un fast track programme de inițiere în gândire și mentalitate de retailer.

Raluca și-a depășit rapid atribuțiile cerute de post și a reorganizat departamentul de asistență a Board-ului. În plus, se poate mândri cu idei și programe noi preluate apoi la nivel strategic – o încredere care a responsabilizat-o enorm.

După mai puțin de un an și jumătate, i s-a propus postul de Advertising Manager. A fost cea mai intensă perioadă din punct de vedere profesional, pentru că a intrat cel mai în pâine în comunicarea de corporație. A prins din mers extrem de multe lucruri, a demarat împreună cu șeful său programul de loialitate Billa Card, devenit la scurt timp programul strategic nr.1 al firmei și după doi ani, cel mai bun program de loializare al unui retailer din România conform evaluării internaționale independente, Best Buy Award.

Spuneam că intenționam să îmi petrec unul-doi ani în corporație, dar am stat aproape șapte. Viața bate planul și e foarte bine că e așa. După această perioadă plină de răspundere, presiuni, bucurie, puseuri emoționale, a venit un moment complicat, cel al preluării Billa de către Carrefour – o perioadă cu multe necunoscute, multe surprize de toate facturile și o experiență intensă trăită la foc mare timp de un an și jumătate.

 

Burnout, demisie, euforie, lucru pe cont propriu

În decembrie 2017, după un ciclu de câteva burnout-uri, a schimbat macazul și a hotărât să plece din companie spre oportunități mai aproape de sufletul său. A trecut la ospitalitate și servicii hoteliere (Ana Hotels), apoi și în imobiliare. Au fost șase luni de pauză profesională și cu repercusiuni izvorâte din boreout:

Oboseam din lipsa de activitate, pe fondul unei viteze absolut nebune cu care venisem din retail, dar care nu își găsea repere în industria ospitalității care funcționează după cu totul alte reguli și mecanisme. Deși o experiență frumoasă în sine, am considerat că nu pot rămâne într-un loc care nu mă lasă să mă exprim. Aveam mai multe idei și energie pentru cât putea duce organizația. Așa că în vara lui 2018 am decis să plec. Nu aveam absolut nimic în plan, știam doar că îmi fusese de ajuns și că era cazul să demisionez nu doar dintr-un loc de muncă, ci dintr-un stil de viață.

După euforia de moment a urmat bucuria noutății care avea să vină, apoi anxietatea și teama, pe fondul unei logici care a bătut la ușă și a început să îi pună întrebări existențiale. În scurt timp, a lansat sub numele de Utopic Brain agenția în care lucrează azi cu și pentru clienți care schimbă lumea în bine. Și-a pus în ordine portofoliul fotografic sub Raluca Mihailă Photography și și-a organizat postările de pe un blog pe care scria de peste 10 ani, sub Raluca Mihailă Stories.

Sunt 18 luni de când lucrez pe cont propriu și simt că am trăit 10 ani. A fost și este minunat. Ce mă caracterizează cel mai bine din toate etapele profesionale parcurse – dorința de a învăța, de a fi un conector de idei și oameni, de a mă pune în slujba unui scop mai înalt decât mine însămi, de a-mi lăsa energia să se exprime, de a rezolva probleme pe care lumea nici nu știa că le are, de a fi disruptivă în gândire și mod de acțiune.

Și cum nimic nu e întâmpător în cariera Ralucăi, încă din copilărie se anunța ca fiind orientată înspre lucrul cu public. Scria cu carioca pe tapet și cu creta pe mobilă, crezându-se profesoară, aduna cosmeticele din casă pe masa din sufragerie, le învăța pe de rost ingredientele chimice, își făcea bani din hârtie și le punea prețuri, apoi invita clienții în „magazin” și le explica într-un fel care să îi facă să se simtă speciali, de ce merită să cumpere produsele sale.

Se imagina știristă. Îi plăcea să taie articole din ziare sau reviste și să interpreteze pentru cei care „o urmăreau”, citind cu orele cu voce tare și cu acea mișcare din ochi pe care o vedea la TV.

 

Raluca Mihăilă: „Viața de corporație este, de multe ori, ca viața în general”

În viața de corporatist i-au plăcut modelele organizate de lucru, oportunitatea masivă de dezvoltare personală, puterea pe care simți că o ai prin asociere cu un nume mare, faptul că poți să ai focus pe ce faci zilnic pentru că lucrezi în echipă cu un juridic, un IT, o contabilitate care să se ocupe de activități care nu sunt în zona ta de competență, accesul la multe resurse altfel închise publicului larg, team building-urile autentice (în care chiar construiai ceva împreună).

A fost nevoită să se adapteze pentru lucrul în mod organizat și constant cu oamenii – o temere pe care a avut-o înainte de a ajunge în corporație, dar și un punct din lista cu lucruri pe care trebuia să le facă. Mai mult, a ajuns să și coordoneze echipe.

Nu i-au plăcut lipsa libertății de exprimare reală (nu declarativă), atotputernicia celor care nu lăsau puterea de decizie din mâinile lor din cauza lipsei de încredere în oameni, restricția dezvoltării personale doar la nivelul celor aleși, lipsa de democrație în accesul la resurse, proceduri exagerate pentru orice, politica, valorile postate doar pe pereți, dar fără acoperire în viața reală, bula de ireal în care intri crezând că ai putere prin asociere cu compania, abuzurile celor care se folosesc de funcție.

Mai trebuie amintit un aspect foarte important: sunt companii și companii. Nu toate corporațiile au restricții în dezvoltarea personală sau forme de abuz. Modul în care arată organizația este, în multe cazuri, o prelungire a felului de a fi al șefilor, deci de acolo începe discuția. Nu se poate generaliza, pentru că în organizații mai mult decât oriunde, cred, omul sfințeste locul.

Dacă ar fi să aleagă, ceea ce poate acum, în calitate de freelancer, ar fi să lucreze singură sau în formule mici sau foarte mici de lucru – unul-doi oameni. Și asta se și întâmplă.

Interacțiunile cu adevărat valoroase pentru ea sunt cele care se petrec într-un cerc restrâns și selectiv. Nu i-au plăcut niciodată băile de mulțime, iar corporația, mai ales prin roluri de conducere și responsabilitate extinsă pe toate departamentele, presupune și baie de mulțime.

Cred că ar fi bine ca oamenii să știe că viața de corporație este, de multe ori, ca viața în general: ceea ce faci din ea. Are aspecte bune, are aspecte mai puțin bune. Pentru unii, a lucra în această formulă este alegerea perfectă și asta nu spune ceva rău sau bun despre acea persoană. Este doar o opțiune de viață pe care nimeni, în afara celui care o face, nu se cuvine să o judece. Dar merită încercat, de pierdut nu pierzi absolut nimic, din contră. Nu a fost întâmplător că eu mi-am propus să încerc unul-doi ani și am rămas șapte. Nu îți place, pleci. E atât de simplu.

 

Ce înseamnă să fii freelancer – acum și în viitor?

Corporația a mai învățat-o cum să se raporteze la oamenii din grupuri mari de lucru. Și-a însușit un modul aparte din cursul  „Cum să transmitem un mesaj pentru a fi înțeles” și continuă să aplice ceea ce a deprins în organizații și mai apoi a rafinat prin experiență și autoeducare.

Și mai e ceva ce am deprins în cei peste 16 ani de lucru la birou versus un an și jumătate pe cont propriu și de care mi-e greu să mă lepăd: încă nu am învățat să mă bucur total de ce îmi oferă statutul minunat de freelancer: încă mă cer în cutie. Un construct pavlovian interior mie mă cheamă într-o structură de lucru nine to five + overtime. Deși această formulă nu mai este obligatorie conform vieții clasice de birou, ea devine o nevoie în contextul contului propriu care spune câștigi în funcție de cât lucrezi. Doar că nu e chiar așa, important e și când știi să te oprești. Iar aici numai propria busolă îți poate spune. Îmi amintesc uneori de puii de elefanți de la circ care cresc făcând cercuri în jurul unui țăruș pe care stăpânul lor li l-a prins de picior, iar când în final cresc și li se dă drumul, ei continuă să meargă pe același traseu de cerc. Nu știu încă să fiu un om liber. Dar simt că învăț.

Din fericire, însă, Raluca Mihăilă a prins o eră în care mulți freelanceri sunt cu un pas înaintea multor corporații din punctul de vedere al digitalizării, al conectării la nivel mondial, al informării, al flexibilității, și în general al modului de trăi.

Există și niște neajunsuri ale muncii pe cont propriu prin lipsa de acces la resurse organizaționale de nivel înalt (trial-uri de research and development, module de învățare inovatoare), dar asta e. Win some, lose some… Oricum direcția spre care mergem este de open source mai degrabă decât de învățare pe bază de user și parolă. Pentru a construi o cultură a învățării continue, e esențial ca persoana care construiește cultura să învețe continuu. Cu asta ar trebui să înceapă.

 

Glasvand – o carte despre reîntoarcerea la valorile personale, în momente de cumpănă

Pornind de la toată această experiență complexă, Glasvand | 35 de ore din viața unui copil mare este o carte-manifest care reinstaurează din temelii valorile umane ale oricărui profesionist, în momente de criză identitară profesională și personală.

De ce un titlu atât de metaforic?

Glasvand e un perete. Toți avem ziduri de care ne înconjurăm pentru a ne proteja de suferință, de expunere, de rușine. Pentru că vezi prin el. Noi știm că ne baricadăm, știm când ne amăgim, știm când intrăm în negare, doar că alegem să ne uităm în altă direcție. Pentru că toți avem o dualitate atunci când ne raportăm pe rând, la ce ne spune inima și apoi la ce ne spune mintea. Și inima și mintea comunică între ele, se văd prin perete, dar nu se aud. Fiecare își urmează calea. Așa și noi, precum Oana, personajul principal al cărții mele, deși știe că nu se află în locul potrivit, se complace în el și crede că, dacă închide ochii și se face că nu vede mesajul inimii, el va dispărea. Doar că nu se întâmplă așa.

Valorile de bază, în legătură cu care nu ar face compromisuri sunt adevărul – pornind de la adevărul față de sine și mergând până la cinstea față de ceilalți, de aici pornește autenticitatea personală și mai apoi, încrederea socială; integritatea – nu face loc pentru nimeni în conștiința sa fiindcă vrea să doarmă liniștită; înțelepciunea – nu se oprește niciodată la ce știe, refuză o astfel de limitare.

Ceea ce nu se va schimba pentru ea ca profesionist, indiferent că e freelancer, antreprenor, corporatist sunt aceste valori și felul în care își identifică misiunea sa în lume:

Indiferent de contextul în care activez și oricât de adaptabilă lui învăț să fiu, nu voi evada din carcasa (simbolică și proprie) de om. Îmi place că îmi aduc contribuția la Bine, folosindu-mi talentul și bucuria de a face ceea ce îmi place. Este un cerc virtuos aici, pentru că fac ce știu și îmi place, deci mă bucur. Iar această bucurie mă determină să învăț mai mult din lucrurile care îmi plac, deci să fac și mai bine ceea ce știu.

 

Raluca Mihăilă „Ghinda nu vrea să fie stejar a doua zi”

O întreb cum rezistă un freelancer atât de idealist într-o lume extrem de pragmatică și din ce în ce mai incertă și îmi răspunde parafrazând metafora unui clasic în viață – „ancorându-și idealurile de meandrele concretului. Punând niște cifre, niște date, puțină organizare acolo unde e doar visare. Găsind un tipar în haos”.

De aici și numele firmei sale, la fel de metaforic, Utopic Brain:

Am fost demult neîmpăcată cu gândul că ne folosim o porțiune foarte mică din creier, așa că m-am întrebat cum ar trebui să fie ea folosită, astfel încât să dea rezultatul maxim? Așa că am demarat conceptul de Utopic Brain, cu intenția de a studia multidisciplinar ce înseamnă un creier și ce ar presupune un creier ideal, însă drumurile mă țin încă departe de o concluzie … însă nu și de cunoaștere.

Probabil că acea concluzie se va forma de la sine, atunci când îi va veni timpul, mai recunoaște cu înțelepciune Raluca Mihăilă, un echilibru pe care l-a deprins și îl deprinde de la valorile orașului natal, Brașov. De acolo a învățat că oricât am încerca să imprimăm vieții un ritm mai alert, ea și-l menține pe al ei.

Ori de câte ori revin din București, acasă la Brașov, simt că alerg anapoda în raport cu niște oameni care își iau răgazul de a trăi. Și în ciuda acestui ritm mai așezat, orașul e viu și îl văd în evoluție de la o vizită la alta. Brașovul îmi amintește discret, în spiritul profunzimii ardelenești, că ghinda nu vrea să fie stejar a doua zi. 

Cu această imagine liniștitoare în minte, întreb care sunt abilitățile necesare pentru a supraviețui în noua economie, mai cu seamă în vremurile acestea atât de turbulente, în care realitatea se schimbă de la o zi la alta.

„Adaptabilitate, flexibilitate, orientarea pe umanitate și valori, renunțare la tentația maladivă de control & predict. Circula o anecdotă legat de asta, despre vreme.

– Cum e vremea azi pe la voi?
– Nu știu, stai să văd ce zice prognoza de ieri despre cum va fi azi.
– Nu mai bine te uiți pe geam?”

 

Bunătatea ne menține oameni și previne turbarea de comportament

Raluca Mihăilă recunoaște că vremurile nu i-au influențat niciodată reponsabilitatea și autenticitatea, deci nu o solicită suplimentar sau diferit în situația de acum. Dacă ar avea putere de decizie la nivel înalt, ar interveni chirugical pentru a adăuga genomului de român sinapsa solidarității.

Cum ne transformă această schimbare pe noi, ca oameni și organizații, prin ritmul și nivelul la care se petrece? Ne forțează să ne adaptăm, să ne dezvățăm de ceea ce era valabil ieri pentru a învăța ce e necesar azi în ajustarea de mâine.

Tot în opinia Ralucăi, secretul rezilienței este să nu uiți de ce ai început, iar dacă motivul pentru care ai început nu mai este valabil, ai obligația morală față de tine însuți, să virezi.

Crede că în astfel de vremuri perturbatoare, bunătatea ne menține oameni și previne turbarea de comportament.

Bunătatea cred că merge mână în mână cu civilizația, dacă nu este chiar un simptom al ei. De aceea, e esențial să nu încerci sub nici o formă să profiți de un moment de rătăcire și reașezare pentru mulți, urcându-te pe un val oportunist, în detrimentul altor oameni care pot suferi ca o consecință a alegerii tale. Formulat în termeni pozitivi, secretul construirii de parteneriate solide e să rămâi un om integru tocmai pentru că vremurile sunt perturbatoare. Acum ne dăm valoarea, nu în momentele de calm și echilibru.