Toma Enache

În luna octombrie, premiera filmului „Între Chin şi Amin“ ajunge în multe orașe din România. Așadar, nu se putea un moment mai bun pentru a-l prezenta în Elita României pe autorul unei noi capodopere cinematografice românești. Cu un titlul în sine atât de edificator, publicul trebuie să îl vadă și să tragă propriile concluzii. Toma Enache a avut amabilitatea să-și dedice din timpul său înaintea galei de premieră din București pentru a putea realiza acest articol.

 

Cariera lui Toma Enache, în cifre și date

Toma Enache s-a născut pe 1 noiembrie 1970 în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Fiindcă i-au plăcut de mic animalele, după terminarea liceului Palas din Constanța s-a înscris la Facultatea de Zootehnie din București.

Cum îi plăcea și să scrie poezie, în timpul facultății a ajuns să regizeze „La Steaua”, spectacolul fiind atât de bun încât a fost difuzat de TVR în anul 1992. Acesta a fost impulsul care l-a trimis spre facultatea de teatru.

A reușit să urmeze în paralel ambele facultăți, cea zootehnică absolvind-o în 1996, iar pe cea de teatru, în 1997. Au urmat numeroase spectacole de teatru în țară și peste hotare, toate jucate în aromână.

Pe lângă numeroasele piese de teatru, are publicate trei volume personale de poezie. A tradus în aromână mai multe poeme și piese de teatru, de asemenea e prezent în lucrarea „Scriitori aromâni” publicată la Skopje în 2001.

În anul 2013 a realizat lung-metrajul „Nu sunt faimos dar sunt aromân”, acesta fiind primul film artistic din istorie vorbit în aromână. Filmul a primit în decembrie 2013 ”Premio Unica“ la Festivalul de Film ”Babel”, iar în 2014 titlul ”Best Balkan Spirit” în Albania. Pe lângă premiile din România, în 2015 se mai adaugă și cel de ”BEST FEATURE FILM”, de la Barcelona Planet Film Festival, Spania.

Motivat de succesul obținut, Toma Enache realizează în 2015 filmul documentar “Armanii, de la faimosii Manakia la Nu sunt faimos”. Vine acasă cu recunoașterea valorii sale de la festivaluri din SUA, Italia, Albania, Macedonia și România.

Paradoxal, în străinătate filmul românesc este perceput mai bine decât în România, indiferent de subiectul abordat. De cele mai multe ori, un film este apreciat la noi abia după ce primește recunoașterea valorii sale în străinătate.

 

Între Chin și Amin, primul film despre Experimentul Pitești

Pe 1 octombrie 2019 a avut loc în București spectacolul de gală al premierei lungmetraj-ului „Între Chin și Amin”. Acesta reprezintă o altă premieră ca subiect al cinematografiei românești, fiind primul film realizat despre Experimentul Piteşti.

Filmul va colinda țara toată luna octombrie, fiind prezent nu doar în marile orașe, ci și în unele mai mici, de obicei private de o viață culturală bogată. „Între Chin și Amin” va ajunge și în Sighet, Aiud și alte orașe de care comuniștii s-au folosit pentru a-i „reeduca” în închisori pe cei care erau stâlpii normalității în România.

Toma Enache a ales un astfel de subiect deoarece:

Pentru mine e important să spun povești sau adevăruri despre care cred că sunt așteptate și de alții. Sau pe care își doresc să le spună și alții, însă nu li se oferă această posibilitate. Unele subiecte sunt greu de epuizat și este nevoie să fie spuse din unghiuri diferite, cu viziuni diferite, cu eroi diferiți. Reeducarea este un astfel de subiect, greu de epuizat într-un singur film.

Sistemul comunist instalat fraudulos pe 31 decembrie 1947 a reușit ca în mai puțin de 5 ani să distrugă complet democrația din România. „Experimentul Pitești – Reeducarea prin tortură” presupunea distrugerea psihică a deținuților politici. Acesta a început pe 6 decembrie 1949, la închisoarea din Pitești, fiind pe urmă extins și la alte pușcării politice din țară, el desfășurându-se până în 1952.

„Între Chin și Amin” al lui Toma Enache este primul film care abordează acest subiect dureros din istoria noastră.

 

Chinurile facerii unui film despre dureri pe care nu avem voie să le uităm

Pașii până la realizarea acestui film au fost în întregime cu chin și amin, de la finanțare până la finalizarea proiectului. Nu am fi vorbit la timpul prezent despre acest film dacă Toma Enache nu ar fi avut în echipa sa artistică și cea tehnică mulți tineri entuziaști, plini de pasiune și dăruire. Pe lângă ei, au existat oameni experimentați care s-au dăruit la fel de mult acestei capodopere.

Filmările au durat 42 de zile, fiind realizate în satul Corbu, Constanţa şi la Închisoarea Jilava. Alături de mari nume precum Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu şi Constantin Cotimanis sau regretatul George Stanca, se regăsesc câțiva tineri, printre care și Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi.

Cea mai mare provocare la realizarea acestui film nu a fost să filmeze câte 12 ore pe zi în închisoare, ci găsirea finanțării pentru el. Cu toate că trăim într-o lume în care puțini mai păstrează amintirea zilei de ieri și în care interesul pentru temele grele și delicate este mult scăzut, subiectul filmului ar trebui să suscite interesul câtor mai mulți dintre noi.

Toma Enache speră că există suficienți oameni cu conștiință, purtători de adevăr și de lumină, iubitori de adevăr și de dreptate, care vor veni să vadă acest film și care îi vor îndemna și pe alții să-l vadă.

În plus, echipa care a realizat această peliculă va face tot ce se poate, prin mijloacele moderne de azi, ca oamenii să știe că există un film care se numește „Între chin și amin”.

Toma Enache

Toma Enache: „Îmi doresc ca spectatorii să vină la film cu inima și cu sufletul deschise ca să poată vedea și simți cât mai mult din tot ceea ce filmul conține, ascunde sau arată.”

 

Toma Enache: „Filmele sunt bucăți de adevăr…”

Toma Enache nu e sigur că se poate schimba ceva semnificativ în mentalul colectiv prin filmele sale, chiar dacă lăuntric e posibil să-și dorească așa ceva. Cu siguranță însă, unele filme pot contribui la aflarea unor adevăruri dureroase despre o anumită perioadă, despre anumiți oameni sau despre noi înșine.

Filmele sunt bucăți de adevăr care întregesc percepția despre viață sau deschid noi orizonturi de percepție a vieții. Nu știu cum ar trebui să arate un scurtcircuit al societății românești deoarece noi, românii, suntem imprevizibili și în același timp greu de scurtcircuitat. Și mai e ceva care ne determină să fim mai degrabă sceptici. Când ni se întâmplă ceva rău, avem tendința de a uita foarte repede.

Un om precum Toma Enache nu a putut crește departe de cărți, filme și oameni de calitate. Pe el l-au format familia, școala cu profesorii ei și oamenii cu care s-a intersectat în viață. Începând de la învățătoarea sa, la profesoara de limba română și toți ceilalți profesori cu care a studiat de-a lungul vieții, și-au lăsat amprenta asupra a ceea ce este el azi.

Pentru regizor, viața e un puzzle format din bucăți cu experiența de acasă, cu bucăți din ce învățăm la școală, cu bucăți din ce înțelegem cu mintea noastră, cu bucăți din valorile în care credem. Și pe toate astea le leagă cumva credința sau iubirea sub toate formele ei.

În ceea ce privește modelele pe care ar trebui să le urmeze societatea românească, Toma Enache consideră ca făcând parte din elită toți oamenii de calitate, indiferent de studii și de locul în care trăiesc și își desfășoară activitatea.

Elita înseamnă oamenii capabili să scoată la lumină ce e mai bun în ceilalți, oamenii care răspândesc iubire și asupra altora. Oameni care îi fac și pe alții să simtă compasiune pentru semenii lor. Elita sunt oamenii care prin exemplul lor ne-au făcut sau ne fac să vărsăm o lacrimă.

Dintre cărțile care i-au rămas cel mai aproape de sufletul său, poate menționa „Viața e în altă parte” a lui Milan Kundera, „Insula din ziua de ieri” a lui Umberto Eco, „Lupul de stepă” a lui Hesse, „Tunelul” lui Sabato, „La umbra fetelor în floare” a lui Proust și cărțile de poezie.

 

Toma Enache, între film, regie, actorie și scenarii

A știut că vrea să facă toată viața film abia când s-a apucat de „Nu sunt faimos dar sunt aromân”, debutul său cinematografic. Îi place filmul pentru că, pe lângă faptul că poate ajunge la foarte multă lume, are și avantajul că poate fi purtător de adevăr și real chiar și atunci când e pură ficțiune.

E greu să spună în ce poziție se simte cel mai bine. Ca scriitor sau scenarist e foarte greu să renunți la ceva. Ca regizor ești nevoit să renunți tot timpul.

Ar regiza scenarii scrise de alții dacă i-ar plăcea foarte mult subiectul, însă ca regizor e ca și cum ar rescrie tot scenariul la filmări și la montaj. Ca actor, e o bucurie să joace, din simpla plăcere de a juca, pe care speră să nu o piardă niciodată.

Ca actor te simți bine, ca scenarist dai viață personajelor în care se simt bine actorii, iar ca regizor ai bucuria să unești bucățile de adevăr și de imagini așa cum le visezi sau așa cum le-ai imaginat.

Nu în ultimul rând, Toma Enache accentuează și elementul cheie pe care un regizor și un scenarist trebuie să-l atingă pentru a obține succesul: să știe să povestească împreună. Unul în cuvinte, celalalt în imagini, ca și cum ar merge împreună pe sârmă.

La filmul „Între Chin și Amin”, scenaristul principal a fost Elena Enache. Ea a scris cuvintele, în timp ce soțul ei a făcut tăieturile, iar un alt coleg a făcut corecturile. Doar așa, mersul a fost în echilibru.

 

Cu gândul la următoarele filme

Toma Enache are în plan trei scenarii cu bugete diferite. În funcție de finanțarea pe care o va obține, vom mai vedea lucruri frumoase ieșite de pe mâna lui.

Până atunci, mergeți neapărat să vedeți în cinematografe „Între Chin și Amin”. Puteți urmări programul pe paginile de Facebook dedicate filmului sau regizorului. La cele două premiere de gală de la București și de la Constanța, filmul a fost deja vizionat de peste 1000 de oameni, mulți cu lacrimi în ochi. Începutul e plin de speranță! Urmează alte 40 de orașe în care va fi lansat luna aceasta.

Am învățat de la Toma Enache că un scenariu trebuie să spună un adevăr pentru a captiva publicul. O poveste! O poveste cu un adevăr! Mergeți să vedeți filmul pentru a descoperi atât povestea, cât și adevărul!

Cel mai important e să faci filme în care să crezi. Să crezi tu în primul rând, pentru că doar așa vor crede și ceilalți. Iar când alegi ce vrei să faci, să alegi un subiect care preocupă mai mulți oameni. Ceva așteptat de multă lume. Iar lucrurile astea se simt, se văd, se știu.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *