Remus Miron

Remus Miron este un braşovean recunoscut de publicul român pentru performanța sa de-a înota 24 de ore non-stop, pentru diferite cauze sociale/caritabile. A stabilit atunci un dublu record național pentru cea mai lungă distanță înotată vreodată de un român (60.7 kilometri), dar și pentru cea mai lungă perioadă de timp înotată (24 de ore). Remus este și un mare pasionat de muzică și de vinyl-uri, având în colecție peste 13.000 de discuri, mixând exclusiv pe acestea. A restaurat numeroase albume rare ale muzicii românești și este unul dintre cei mai reprezentativi DJ din România.

 

Are 39 de ani și s-a născut în Brașov, oraș de care a ales să nu se despartă niciodată. A terminat studiile superioare în cadrul Universităţii Transilvania din Braşov cu diplomă de inginer geoodez – cadastru, meserie pe care o şi practică pentru a-și câştiga existenta, dar şi pentru că îi place acest domeniu de activitate.

A mers către această carieră, îndrumat de către doamna profesoară de matematică din liceu. E autorizat cu drept de semnătură şi lucrează dintotdeauna în mediul privat.

ales asta deoarece, pe lângă responsabilitatea vieţii private, consideră că are o responsabilitate de a se păstra sănătos prin sport, dar şi de a avea un hobby. Un job în mediul de stat i-ar limita timpul alocat celor enumerate mai sus.

Atenţie, hobby-ul meu nu este o activitate opţională – nivelul la care am evoluat în urma a 20 de ani de activităţi în public, având o răspundere pentru toate cele afirmate de mine până în prezent, create, recomandate, ori impuse – este o activitate obligatorie! Nu am fost niciodată adeptul îmbogăţirii materiale, astfel că job-ul meu este întocmit strict cât să îmi susţină pe cât posibil cele 4 capitole de necesităţi de mai sus, în cote de 25% fiecare dacă se poate. Totul stă în echilibru… familia, somnul, job-ul şi sportul&hobby-ul. Doar înotul a făcut ordine şi disciplină în viaţa mea.

Înainte de toate, Remus Miron este inginer geodez, specializare topografie inginerească şi uneori cadastru. Nu are timp de chestii obişnuite omului normal care se „respectă”, Nu merge în concedii pentru că, practicând nataţia şi având un hobby important, se simte săptămânal resetat.

 

Cariera în natație

Remus a făcut sport de performanţă între 1987 şi 1997. A început cursurile de iniţiere şi perfecţionare înot înainte de şcoala generală, cu Cosma Călin şi Adriana Târgoveţ (Şerban), la sfatul medicului de familie legat de „afecţiunea braşovenilor din depresiunea montană” numit suflu sistolic. Cel puţin asta ştie de la părinţi.

A fost selecţionat repede pentru performanţă și a avut rezultate notabile toată şcoala generală, alături de Kinga Vajda, Gabriela Micle sau Anca Mitrofan. În 1997, clubul braşovean CSM Astra Braşov unde era legitimat s-a desfinţat, iar disciplina nataţie a dispărut subit.

A doua zi mergea la antrenament plătind bilet de intrare la bazinul olimpic şi înotând de unul singur. A fost un moment de dezastru după 10 ani de nataţie şi o libertate de copil sacrificată. Avea deja 15 ani şi poate ar fi început şi el „să zboare”, cum se spune, dar nu a apucat nici senioratul în nataţie.

În acea perioadă, Remus înota dimineaţa, înainte dar şi după ore, își făcea temele şi se odihnea. Altceva nu avea timp să mai facă pentru că nu îi ajungea timpul sau era extenuat.

Spre finalul gimnaziului, deja serile se terminau târziu, cu tras casete sau depanare electronică rudimentară. În 1997 a intrat la liceu, iar muzica a preluat locul sportului. 15 ani a devenit un sedentar din cauza frustrărilor acelui an 1997 și oprirea bruscă a nataţiei.

Abia în 2012 a revenit la nataţie masters, având vârsta de 30 de ani deja şi mari dureri de spate din cauza vieţii sedentare de birou, a research-ului de arhive de muzică, a nopţilor îndelungate pe scaun scriind sau lucrând.

 

Remus Miron și pasiunea pentru muzică

În ultimii 20 de ani, cărţile pentru Remus Miron au fost înlocuite de librăriile muzicale. Specializarea sa de curator în muzica sofisticată îi oferă un imens bagaj cultural similar unui consumator de carte.

Din punctul său de vedere, există două tipuri de ascultători de muzică: cei ce ascultă muzica activ şi cei ce fac orice altceva în timp ce „ascultă” muzică. O categorie criticată de el este cea a „audiofililor snobi”, cei care ascultă muzică doar pentru a-și aprecia investiția în aparatură.

Din punct de vedere muzical sunt hyper-eclectic, studiind un arsenal de genuri şi subgenuri muzicale mult peste o medie a celor mai mulţi consumatori de muzică… exemplele fiind irelevante aici. Oricum, zona mea de studii şi specializarea este clar în afara mainstream-ului, dar asta nu pentru că mainstream-ul este mai slab sau mai bun, ci pentru că în mainstream lucrurile se stabilesc pe o altă scară a valorilor incompatibilă cu scara valorilor mele.

Își amintește că avea 14 ani în 1996 când a vizionat într-o noapte spre dimineaţă un montaj video și audio cu 3 DJ-i (Jeff Mills, Laurent Garnier, Carl Cox). Atunci a văzut un clip dintr-un club japonez unde DJ-ul folosea 3 turntables şi nu doar două.

A fost atras de ritmul repetitiv şi ciudat de controlat, dar şi de geometriile mâinilor asupra mixerului de control, de viteza mânuirii componentelor de pe cele 3 platane, de discurile de vinyl, toate în tandem cu publicul din fața acelor DJs. A simțit atunci că ar putea face chiar pe loc ceva asemănător, tot ce îi lipseau erau toate acele „jucării”.

Încă de mic a cochetat cu casete, benzi de magnetofon şi cu compact discuri. Discul de vinyl i s-a părut cel mai versatil şi sigur format de stocat şi mânuit muzica în timp real.

După 30 de ani de experienţă, discul de vinyl îmi este încă de bază în călătoria mea. Din mai multe avantaje sau dezavantaje, este şi o rezultantă cumva a necesităţilor mele în această călătorie lungă. Nu a fost niciodată o ţintă ca format de stocare şi audiţie… deşi am şi acum mii de casete, cd-uri sau benzi, dar discurile de vinyl sunt pe 3 pereţi din cameră.

Remus Miron

O colecție de peste 13 mii de discuri vinyl alese „pe sprânceană”

În ciuda acestei cifre impresionante, Remus Miron consideră că nu contează numărul, ci consistenţa. Este foarte aspru în selecţii, nu completist.

Se ferește să cumpere muzică ascultată de toată lumea. Discurile sale sunt folosite în audiţii unice şi își dorește să fie necunoscute celor ce le ascultă împreună cu el.

Regula mea veche era şi încă mai este, cum că dacă vreau un disc, trebuie să-l sortez din 1000 de discuri, iar dacă vreau un al doilea disc trebuie să mai sortez încă 1000 şi tot aşa. Întrebările oamenilor legate de valoarea discurilor sau care sunt cele mai valoroase le încadrez tot la snobism şi nu o să răspund acestor întrebări, nu le văd sensul. Faptul că am discuri ce se vând foarte scump nu este meritul meu, poate puţin într-adevar pentru faptul că l-am cumpărat la lansare intuind calitatea sa artistică, însă este meritul muzicianului care l-a creat. De cele mai multe ori ediţiile mici şi rare capătă aceste valori ridicate, ca orice lucru greu de găsit devine scump, dar niciodată nu am valorificat acest potenţial bănesc.

Totuși, admite că există şi discuri extraordinar de bune, necunoscute, care zac la preţ de chilipir. Asta demonstrează cât de slab pregătită este lumea şi cât de multe lucruri încă mai sunt de descoperit sau redescoperit. Unele muzici nu au sens când sunt lansate, dar contextul lumii se schimbă mereu iar muzica bună capătă un sens superior după o decadă, două, trei.

Există şi capcane. Nu orice este scump este cu adevărat şi bun. Snobii intră cu brio şi pe acest teren, iar de când cu revenirea la acest format fizic din ultimii 10 ani, snobii s-au triplat aproape, concluzionează Remus.

Multe discuri îmi creează emoţii pentru că le-am ales sau îmi aduc aminte de emoţii vechi. Altele îmi creează emoţii întârziat, aceste discuri de obicei nu pleacă din colecţia mea. Există discuri care creează emoţii diferite la reascultări între ani… Depinde de traiectoria ta în timp sau de starea ta din acea zi. Majoritatea le aleg ca să treacă testul timpului, să fie actuale mereu şi să le pot combina sau experimenta în diverse metode de mixaj.

 

A produs singur 3000 de casete audio, doar în ultimii 3 ani!

De ce? În primul rând, pentru a explica mai bine generaţiei actuale ce potenţial imens a avut caseta din punct de vedere tehnic. Cât de eronat a fost înţeles acest potenţial derivat din multe probleme în ţara noastră, dar şi cât de liber a fost modul în care un artist îşi putea stoca singur muzica trasă în sala lui din garaj. Caseta este un format audio excelent, ieftin pentru o trupă de început care dorea în trecut să se înregistreze și să o trimită ca demo la o casă de discuri.

Mai mult decât atât, caseta a reprezentat, spune Remus, un cuget liber împotriva corporaţiilor care dictau ce este bun şi ce este prost. Astfel că muzicienii îşi trăgeau sesiunile în mediul lor privat, nestingheriţi fiind de ochii vreunui producător lacom.

Era digitală a pus amprenta nefavorabil pe ascultarea activă a muzicii, strict prin prisma termenului folosit de mine în trecut ca ’’fast food music’’. Nu mai trebuie să găteşti nimic pentru că în două minute ai comandat ceva şi ti-ai potolit foamea. Astfel am observat că atât la CD cât şi la mp3 sau recent la stream online, datorită unui volum imens de muzică ce o agoniseşti, tinzi să asculţi fragmentat, derulând chiar şi next la următoarea piesă imediat după ce te-ai „lămurit’’ cu cea ce tocmai cânta. Rapiditatea acestor funcţii fac dese omisiuni în interpretarea unei înregistrări, pentru care o echipa de oameni a pus suflet în detalii, pe care le pierzi derulând.

Aceste impedimente nu apar la un disc de vinyl, la o casetă sau la benzi de magnetofon. Iată deci cum formatul digital a dat posibilitatea unui public mult mai numeros să aibe acces uşor la muzică, un acces artificial într-o destul de mare majoritate, cu o audiţie întreruptă de tot felul de factori perturbatori.

De aceea Remus a revenit puțin la casetă, unde nimeni şi nimic nu-ţi mai invadează locul tău secret. Caseta era şi o cheie către acest loc, astfel știind că cine o cere sau primeşte, îi va da atenţia cuvenită spre a înțelege rostul realizării respectivului proiect.

Mii de casete a făcut şi în trecut, inclusiv în gimnaziu. Făcea casete în clasa primară chiar şi pentru cei din clasele terminale. Unele erau cerute chiar de părinţii colegilor săi mai mari.

A revenit cu drag la această veche îndeletnicire şi s-a bucurat recent să vadă că e practicată şi în multe alte zone pe glob. Chiar există şi o mişcare de revenire la casetă.

Nu o să pomenesc nimic legat de investiţii, bani. Niciodată nu m-a interesat să fac asta urmărind vreun scop financiar. Un segment important a fost cel ecologic, în care casete din plastic ce ar fi ajuns la gunoi, le-am restaurant şi personalizat cu ceva ce acum stau util în casa cuiva. Desigur, aceste 3000+ de casete întocmite doar în ultimii 3 ani au fost toate predate gratuit, inclusiv 1500 trimise cu transport suportat tot de mine către cei ce le-au dorit.

Remus Miron

Proiecte de cercetare – prototipuri promoționale, nedestinate vânzării

Cercetările lui Remus Miron scot în evidență greşeli comise la editări vechi oficiale, cenzuri aplicate. A descoperit și restaurat piese vechi și inedite, a criticat omisiuni sau chiar decolorări ale actului artistic muzical sau grafic.

Multe proiecte sunt pe rol şi vor ieşi, multe sunt aproape gata, altele sunt abia demarate. Pentru Remus, chestiunea asta este şi de #SharingIsCaring, deoarece a simțit să scoată în față muzicieni ignorați, bineînțeles cu acordul și sprijinul lor.

Greutăţile se uită şi nu le dau importanţă, de exemplu chiar printre apropiaţii mei am fost întrebat că „nu inţeleg care este treaba cu discurile tale?’’… Acest lucru îl văd ca pe o jignire profundă. De ce te poate preocupa pe tine interesul meu pentru studiul culturii acestei lumi în detrimentul, să zicem, al îmbogăţirii prin avuţie materială? De ce să întrebi un om aşa ceva?, gest bineînţeles de un nivel cultural îndoielnic… egoism material. Iată cum ajungi să dai justificări căutărilor tale pe această lume…

În legătură cu fenomenul muzical din România, Remus Miron e de părere că noi nu facem decât să continuăm dezamăgirile vechi. Desigur că sunt şi multe lucruri frumoase ce s-au realizat şi e foarte bucuros că au fost finalizate. Dar şi aici, din păcate, impactul a fost minimizat de nivelul ridicat al celor ce creează dezamagirea aceasta, care clar este în cotă majoritară.

Cum eu fac acest hobby, cred de multe ori că şi muzicienii pot schimba mai uşor lucrurile dacă tot mai mulţi dintre ei nu ar trăi din muzică… şi ar fi tot un hobby pentru ei. Hobby-ul este ceva în care investeşti nu ceva din care scoţi, ori atâta timp cât eşti nevoit să scoţi, este foarte greu sa făci faţă compromisurilor. Deci, dacă aş face ceva să schimb asta, aş dori ca muzicienii să nu se mai compromită, să cânte ce ştiu ei mai bine chiar dacă e şi de nişă. Toată viaţa am crezut în nişele mici care se înmulţesc şi care mereu vor triumfa faţă de muzica banală destinată celor ce nu şi-au dedicat timp din viaţă acestor căutări în dezvoltarea lor cultural muzicală… un fel de „Andre Rieu, măscăriciul cu vioară care-i face pe snobi să se creadă culţi.

 

Remus Miron, un curator prin eclectism

Prin 2001 a început să mixeze pe turntables la primele evenimente cu vinyl-uri de muzică electronică și nu numai. Până în prezent a trecut prin multe genuri de muzică, asta pentru că a selectat şi colecţionat prin eclectism.

A lansat mai multe materiale semnate de el sub diverse pseudonime precum Lektronikumuz sau Organ Hammond Skills și a debutat în anul 2005 şi la Skills Records.

Remus Miron și-a dedicat toată viaţa cunoaşterii genurilor muzicale din zona soul, rock, clasic, electronic, ce au format nişte subgenuri standard, dar şi unele greu de încadrat. În urmă cu 25 de ani, îl considera pe Garnier un DJ foarte eclectic pentru că mixa 30 de subgenuri muzicale într-o seară.

Românul nostru se consideră un curator prin ecletism. Rolul său este să aducă muzică mai puțin cunoscută în fața unui public care nu are acces la opera acestor artiști.

Nu îi e ruşine cu ce a ales, alege sau va alege, pentru că în toate perioadele a făcut ce a simţit sincer că trebuie să facă, a promovat ce a considerat că este foarte valoros şi că va trece testul timpului.

Remus Miron, restauratorul de albume rare

Printre materialele restaurate de Remus Miron se pot enumera: Phoenix – ”Cantafabule”. Caseta cu restaurările Sideral (1964-1968) şi Sideral Modal Quartet (1968-1971). ”Agentul Straniu (Edited)” un mixtape împreună cu nişte piese bonus restaurate şi nelansate vreodată pe format fizic.

Proiectul de aducere în ţară în premieră a celor 4 acetate obscure pentru care a realizat un crowdfunding împreună cu prietenul său George Enescu din Galaţi. Apoi, ca un cadou pentru acel crowdfunding a produs singur caseta ”Georges Enesco rehearsing with The University Of Illinois Symphony Orchestra – Urbana-Illinois Acetates”.

” VFF 2019” un mixtape cu o selectie de jazz românesc foarte valoros, realizat pe turntables pentru un festival. ” Clepsidra Sonoră – On A Special Day GOD Created Sound ” o înregistrare mono capturată în Biserica Franciscană Sf. Ioan şi aşternută pe o casetă prototip în care o bandă de 90min a fost eficientizată dublu la 180min, cuprinzând 3 ore din cele 4 înregistrate live pe 3 turntables în biserică.

La finalul anului trecut a apărut pe casetă audio varianta remasterizată a albumului „Lume albă”, albumul preferat al lui Remus de la SFINX.

Alte exemple enumerate de Remus sunt ”Valeriu Sterian – Antirăzboinică (Remastered Tape)” în acelaşi registru ca şi ”Lume Albă”, ”Metrock – Castelul De Nisip (Remastered Tape)” unde pe lângă susţinerea lui Marius ”Bubu” Luca, a avut două texte în tandem al lui Dumitru Ungureanu pe lângă cel al lui Claudiu Oancea. ”Progresiv TM – Dreptul De A Visa (Remastered Tape)” un proiect long play ce conţine o casetă de 115 minute.

O reeditare a uneia dintre multele sale casete cu selecţii mai vechi, ”Analogue Adored Digital Deplored [Mixtape]” o selecţie cuprinzând piese de la Anda Călugăreanu, Marius Popp, Johnny Răducanu, Cvartetul De Jazz Paul Weiner, Ion Baciu jr, Vocal Jazz Quartet și mulţi alţii.

Cel mai nou proiect pe care îl vom avea în curând este ”Experimental Q – Amintiri Despre Viitor”, LP-ul experimentalilor venit acum după 47 de ani de nepăsare.

O compoziţie muzicală poate fi descrisă cât un roman. Experienţa consumului de muzică naşte aceleasi emoţii ca şi cititul, dacă nu chiar mai dese şi mai intense, cel putin în cazul meu.

Remus Miron m-a impresionat prin dedicarea sa totală față de pasiunile pe care le are. Am învățat multe de la acest om minunat și cred că avem nevoie de mai mulți oameni ca el.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.