Robert Popa

Robert Popa este mezinul echipei noastre. Când el apărea pe lume, mulți alți colegi își începuseră deja cariera în jurnalism. Spun aceste lucruri pentru a vă arăta cât de special îl consider și cât de mult îl apreciez. Astăzi, Robert nu este cu nimic mai prejos decât orice alt coleg de breaslă din presa românească!

 

Putea să continue tradiția de familie și să își deschidă un cabinet medical, la fel ca mama lui. Ar fi putut să își urmeze talentul la desen, însă rămâne doar un hobby în zilele noastre.

La un moment dat, chiar a descoperit că poate scrie în versuri, iar aici merită menționat că se va publica la un moment dat un volum de poezii semnat Robert Popa!

Deocamdată însă, Robert își construiește cariera în jurul televiziunii și al scrisului în online.

Din pură curiozitate și din dragoste pentru frumos, lui Robert Popa îi place să descopere poveștile oamenilor cu realizări deosebite și care îi pot inspira pe cei tineri. Oameni care nu s-au dat bătuți, deși au trecut prin multe momente grele.

Dacă pe blogul său publică povești remarcabile din sportul mondial, aici, în Elita României, are șansa ca lumea să-l cunoască și altfel decât ca pe un jurnalist de sport. Poate nu întâmplător, articolele lui Robert ies din sfera sportului și construiesc portrete de la care avem cu toții de învățat.

Robert Popa

Mă opresc aici cu explicațiile și trecem la analiză. Să vedem, așadar, cum un tânăr crescut în anii 2000 ajunge, la o vârstă atât de fragedă, un jurnalist de elită!

 

Gabi Balint, Michael Schumacher, Gabriel Dorobanțu, Robert Popa

Ce au în comun toate aceste nume? Explică Robert cu mândrie că sunt toți născuți în aceeași zi – 3 ianuarie. Se întâmpla în Galați, în 1994, un an important pentru naționala de fotbal a României, așa cum ține să ne reamintească Robert.

Sigur că el nu are cum să-și amintească acele nopți americane, însă le urmărește fascinat pe Youtube, în comentariul inegalabilului Cristian Țopescu.

Era o adevărată enciclopedie, pentru că în timpul meciului aflai foarte multe informații despre echipele care jucau, despre oraș, tradiții, obiceiuri. Felul în care comenta te făcea să simți că ești acolo. Victoriile cu Argentina și Columbia de la Mondialul din 1994 sunt două momente cheie din cariera lui Țopescu. Mi se face și acum pielea de găină când le văd pe internet. Pasiunea lui m-a inspirat și atunci am realizat că meseria care mi se potrivește cel mai mult este cea de ziarist. Nu am avut ocazia să-l cunosc, mi-a părut foarte rău când am aflat că a plecat din această lume.

Revenind la copilul Robert Popa, aflăm că dintotdeauna a fost o fire curioasă. Că îi plăcea mereu să interacționeze cu oamenii mai mari, să se implice în discuții, să învețe și să-și prezinte opinia.

El și prietenii săi jucau cărți, șah, baschet sau jocuri video. Erau atrași de jocurile creative, în care interpretau personaje din filme sau din desene animate.

I-a plăcut mereu să asculte muzică, iar dintre cântăreții și trupele preferate îi enumeră pe C.C. Catch, Modern Talking, ABBA, Toto Cutugno, Elvis Presley, Sandra, Trei Sud Est, Akcent, Compact, Holograf, Vasile Șeicaru, Inna, Ștefan Bănică Junior sau Voltaj.

Țin minte că odată, în perioada Sărbătorilor, mi-am cumpărat o mașină cu telecomandă din banii câștigați la colindat. Copil fiind, pentru mine a fost o realizare importantă, pentru că eu câștigasem acei bani.

 

1 iunie 2008: Robert Popa apare prima dată la televizor!

Se întâmpla de Ziua Copilului, când o televiziune a realizat un reportaj în școala lui. Cu mare bucurie, s-a văzut seara la știri și și-a dat seama cât de mult își dorește să apară mai des.

Poate și de aceea, doi ani mai târziu, îl vedem pe Robert mutat în Cluj, la Colegiul Național Pedagogic ”Gheorghe Lazăr”, pentru ultimii trei ani de liceu. Orașul preferat al mamei sale, cei doi se mutau în Cluj când mama lui Robert obținea acolo un post în învățământ, post pe care îl deține și astăzi.

Cât despre Robert, Clujul avea să-i deschidă oportunitățile de care avea nevoie. După doar un an de liceu, a știut că va fi jurnalist sportiv, chiar dacă nu toți cei din jurul său erau încântați de idee. Știa însă să scrie, tot datorită mamei sale, care l-a ajutat să își creioneze un stil. Alături de colegii de liceu, se lansa în dezbateri lungi, pe cele mai variate subiecte.

Urmărea foarte multe transmisiuni și talk-show-uri sportive, era fascinat de istoria sportului și de personalitățile care s-au remarcat de-a lungul timpului.

Și-a spus că dacă un sportiv luptă pentru visurile sale și poate influența societatea prin puterea exemplului, el trebuie să fie acolo să relateze toate aceste detalii.

Prin 2012, am mers la o expoziție organizată de Ziua Armatei la Cluj. Și am încercat armele de acolo (nu aveau muniție), m-am urcat în mașinile lor, le-am pus și întrebări soldaților. Voiam să știu cât mai multe despre acea expoziție și despre tehnica militară de la acea vreme. M-am simțit ca un ziarist, chiar dacă eram doar în clasa a 12-a.

 

Rolul facultății în formarea unui profesionist

Dacă liceul a presupus căutări și semne de întrebare, experiența Facultății de Jurnalism din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” a fost determinantă pentru traiectoria lui Robert Popa.

Totul a fost interesant pentru Robert în acei ani, însă momentul-cheie l-a reprezentat cursul despre Istoria Presei Scrise Românești. Acolo, profesorul l-a încurajat ca, ori de câte ori termina o carte de citit, să iasă în fața clasei și să prezinte câte un rezumat.

S-a întâmplat de foarte multe ori acest lucru, iar Robert s-a remarcat ca studentul căruia îi plăcea să relateze experiențele personale.

Așa, de fapt, a prins curajul să vorbească în public. S-a perfecționat atât de mult încât, la ultimul curs din facultate, a ținut un discurs nou, pe care îl scrisese cu doar o zi înainte. Iar de la entuziasmul de la pupitrul facultății, până la calitate livrată către publicul larg, a mai fost doar un pas!

 

Robert Popa: „O știre din ziar nu va fi niciodată asemănătoare cu cea de la radio sau tv”

Întotdeauna vor exista diferențe, pe care le înțelege doar cineva care a lucrat în toate cele trei mijloace de comunicare. Iar Robert este poate cel mai tânăr clujean care se poate lăuda cu o astfel de experiență!

Robert Popa a început cu un stagiu de practică la Radio Renașterea din Cluj. Au urmat articole semnate în publicații precum Presa Locală, Ziua de Cluj sau chiar Gazeta Sporturilor.

În 2017, a moderat emisiunea ZIUAlive pe teme de sport și a fost invitat permanent al emisiunii 1 la 1 de la RealitateaFM Cluj.

Din ianuarie 2018, îl vedem zilnic la Look TV, în calitate de reporter de sport. În paralel, continuă să culeagă povești din sport pe blogul personal, iar din această primăvară scrie și pentru Elita României.

Robert Popa

De fapt, acel blog pe care scrie încă din anul 1 de facultate l-a ajutat să ajungă la următorul nivel. În vara lui 2016, când a trimis CV-ul la Ziua de Cluj, a primit un răspuns în doar 50 minute, pentru că redacției i-a plăcut ce a citit.

Alte oportunități mi s-au ivit pentru că oamenii au văzut pur și simplu ceea ce fac eu. Un pasionat de scris trebuie să aleagă această meserie doar dacă e convins că i se potrivește, iar asta poate afla doar scriind și mergând la tot felul de evenimente. Trebuie să fie conștient că, de cele mai multe ori, nu poți reuși din prima, că satisfacția financiară nu va fi întotdeauna pe măsura așteptărilor, că trebuie să muncească mult și să arate că merită să câștige mai mult, atât ca prestigiu, cât și din punct de vedere material. Studentul trebuie să fie curios și să nu uite ce înseamnă modestia. E foarte important să rămâi cu picioarele pe pământ, oricât de mari ți-ar fi realizările. De ce? În viață, poți avea parte și de momente mai grele, iar o părere prea bună despre tine îți poate face mai mult rău decât bine. Întotdeauna trebuie să existe un echilibru.

 

Viziunea și rezultatele unui tânăr jurnalist

Principalul meu scop nu e să cresc în popularitate, îi las pe alții să aprecieze cât de bine îmi fac meseria. Ce îmi doresc eu cel mai mult e să simt că, prin fiecare material realizat, se schimbă ceva.

Robert îmi dă și un exemplu concret, în care știe că a făcut un bine pentru echipa de handbal feminin a Universității Cluj. Într-o perioadă în care clubul era la un pas de retrogradare iar fanii nu prea veneau la sală, Robert Popa l-a avut invitat la o emisiune radio pe antrenorul echipei, Alin Bondar.

La primul joc de după acea emisiune, fanii au umplut sala, iar Clujul a reușit un rezultat de egalitate, primul punct după o lungă perioadă, contra unui adversar puternic.

Robert este de asemenea tare mândru cu primele lui reportajele, pentru Radio Renașterea, despre Ziua Unirii Principatelor Române sau despre ziua de 10 mai

Era prima dată după 1947 când se sărbătorea din nou Ziua Regalității, iar el a cunoscut câteva personaje interesante: un membru al Clubului Monarhiștilor Clujeni, un copil care l-a cunoscut pe Regele Mihai și un bătrân care a prins ultima sărbătoarea a Monarhiei înainte de instaurarea comunismului.

S-a bucurat de aprecierea muncii sale, mai ales atunci când reportajele sale erau preluate de presa națională, așa cum a fost cazul interviurilor cu fotbaliștii Antonio Semedo sau Maximilian Nicu.

Am participat la tot felul de evenimente sportive, am cunoscut diferite personalități, dar cea mai mare realizare a fost când am văzut oamenii fericiți la final. Fericiți pentru că am reușit să le ofer informații interesante, prin care să realizeze că există și lucruri bune în această țară. Cel mai mult m-am bucurat când cititorii îmi trimiteau opinii și sugestii despre ceea ce scriam. Indiferent că sunt păreri pro sau contra, prefer să primesc astfel de mesaje, nu doar să fiu felicitat. Când aflu părerile oamenilor, pot să îmi evaluez mai bine munca.

 

Motto: ”Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru ea”

Robert se ghidează după această idee, conform căreia destinul unei țări depinde de mai mulți oameni, nu de unul singur. Sunt cuvintele lui John F. Kennedy, una din marile personalități ale istoriei pe care le urmărește îndeaproape. Puțini știu că fostul președinte american a avut și o scurtă perioadă în care a fost ziarist.

Tot de la Kennedy, a învățat ce înseamnă importanța unui lucru făcut bine, consistent, pentru că, spunea el, „problemele noastre nu se vor rezolva în mandatul nostru, poate nici măcar în timpul vieții noastre, dar haideți măcar să începem”.

De la Muhammad Ali a reținut două afirmații care l-au ajutat în momentele în care își dorea să renunțe și era criticat: „am vrut de multe ori să renunț, dar mi-am zis: suferă acum și trăiește restul vieții ca un campion” și „campionii sunt făcuți din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorință, un vis, o chemare”.

De la Cristiano Ronaldo, care a câștigat cam tot ce își putea dori din fotbal, a reținut că sportul înseamnă mai mult decât bani sau celebritate. Portughezul a povestit o dată: „Când eram mic, i-am zis tatei că atunci când voi fi mare voi avea o casă ca a lui Michael Jackson. Mi-a spus că nu e posibil. Acum am o casă chiar mai mare, dar nu îl mai am pe tata”.

Cristian Țopescu, omul care m-a inspirat cel mai mult în meseria mea, a fost profund marcat de moartea lui Andres Escobar, fotbalistul columbian împușcat chiar în timpul Mondialului din 1994, din cauza unui autogol. Țopescu a spus atunci: „într-un fotbal care otrăvește trupuri și care a ajuns să otrăvească și minți, nu mai e aproape nimic de comentat”. Cu alte cuvinte, orice sport, și nu doar sportul, naște pasiuni, dar nu trebuie să uităm că nimic nu e mai prețios decât viața unui om, decât respectful pentru cei din jur. Sportul trebuie să unească națiunile, nu să le dezbine.

Iată că sportul oferă lecții superbe de viață, pe care mulți microbiști tind să le omită. Nu este cazul lui Robert Popa. În era IT-ului destinat generației Y, în orașul considerat Sillicon Valley-ul românesc, Robert și-a creat un nume prin puterea cuvintelor.

Robert Popa

Concentrare maximă pentru un LIVE text la un meci de baschet

Și dacă evoluția rapidă a lui Robert nu v-a impresionat, am lăsat pentru final poate cea mai mare supriză:

O altă pasiune pe care o am sunt poeziile. Totul a pornit dintr-o simplă curiozitate. Scriind multe cronici sportive, am vrut să văd dacă mă descurc și cu versurile. Am compus poezii despre diferite evenimente sportive, dar foarte multe le-am dedicat unor fete la care am ținut. Țin minte, de asemenea, că i-am scris o poezie unei asistente care m-a îngrijit foarte bine când am fost la niște analize. Intenționez să scot cândva un volum de poezii.

„Și totuși, mai lipsea ceva
O nouă strălucire-n calea mea
O mândră stea care să schimbe soarta mea
Ceva ce nici măcar n-aș fi visat
Ceva sublim și minunat
Și ea a răsărit deodată
Ca dintr-un basm, ca dintr-o baladă
Doi ochi, trei umbre și o mireasmă
Adierea primăverii la fereastră
Această nouă strălucire-n calea mea
Atât de mult aș vrea să fie a mea”

 

Foto Credit: Dan Bodea

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *