Sport

Robert Turda, vicecampionul mondial de kickboxing fără limite de energie

În urmă cu puțin timp, Robert Turda s-a întors din Egipt cu titlul de vicecampion mondial la kickboxing, iar unul dintre elevii săi a ajuns campion mondial la aceeași competiție. Cu toate că este o performanță fantastică, informațiile despre această reușită au trecut neobservate publicului larg. Noi la Elita României ne-am propus să vă prezentăm tocmai acest tip de diamante ascunse, așa că în continuare vă invit să citiți povestea unui campion care formează campioni.

 

Sporturile de contact, o pasiune de-o viață

Robert Turda s-a născut în Sighetu Marmației, pe 17 iulie 1988, unde a copilărit până la vârsta de 10 ani. Când a împlinit această vârstă, s-a mutat alături de părinții săi în Ocna Șugatag, o localitate aflată la câțiva kilometri de orașul său natal.

De mic a fost atras de box. Robert își aduce aminte de competițiile care se țineau în orașul natal care au reușit să creeze asupra sa această atracție pentru sportul de contact.

Ca orice copil dornic de ceva nou, îi spuneam tatălui meu că îmi doresc foarte mult să merg la box. După mai multe insistențe, într-o zi tatăl meu m-a dus pentru prima oară în sala de box. Eram foarte entuziasmat și emoționat în același timp. Acolo am avut onoarea să îl întâlnesc pe primul meu mentor, antrenor și nu numai, pe marele maestru Grigore Vlad, un om care a însemnat foarte mult pentru boxul sighetean, un om care a scris istorie!

Cariera lui Robert Turda în sportul de contact a început la vârsta de 12 ani, cu boxul. După 6 ani a vrut să încerce ceva mai mult, ceva mai complex.

În timpul liber făcea antrenamente cu vărul său, Liviu Norbert Dohi, practicant și instructor de kickboxing. La puțin timp după primele antrenamente a decis că ar trebui să se dedice acestui sport. Vărul său este cel care i-a acordat încredere, l-a susținut și este și acum alături de el.

 

Cheia succesului în sport și în viață

În primul rând, pentru a putea face performanță, trebuie foarte multă muncă și dorință de a deveni cel mai bun. Robert Turda nu a amestecat niciodată școala cu sportul.

Era conștient că fără carte nu poți reuși în viață. Dimineața mergea la școală, iar după orele de curs fugea la antrenament. Seara ieșea puțin cu prietenii, dar niciodată nu rămânea foarte mult deoarece trebuia să se odihnească pentru ziua următoare.

În toți acești ani în care am practicat sport la nivel de performanță, am realizat că motivația nu este suficientă pentru a fi un sportiv de performanță, este nevoie de foarte multă disciplină. Motivația dispare în două, trei săptămâni, maxim o lună, însă cu disciplina poți persevera în continuare!

În anii săi de box, Robert Turda a obținut medalii chiar și la campionate naționale. Medaliile erau foarte greu de obținut în acele vremuri datorită numărului mare de sportivi și nivelului ridicat de pregătire al acestora. Trebuia să ai multe lupte până a ajunge pe podium, spune sportivul.

În schimb, în kickboxing, a ajuns să lupte peste hotare, cu câteva rezultate remarcabile. Dintre ele, cele mai notabile sunt titlul de vicecampion european din 2019, sau medalia de argint din acest an (categoria 91kg), de la Campionatul Mondial din Cairo. A trecut cu bine peste semifinală -cel mai dificil meci al său din competiție, însă a pierdut medalia de aur în fața unei vedete din Egipt.

Academia Robert Turda, o școală de talente

În 2015, Robert Turda renunțase la participarea la competiții și a decis să devină antrenor. Imediat după ce și-a primit licența de instructor, a deschis o sală de kickboxing la Ocna Șugatag, unde a început să antreneze copii și adulți. La scurt timp, a considerat că trebuie să predea această disciplină și în Sighetu Marmației.

La început îmi desfășuram activitatea într-o sală unde am reușit să primesc și eu două ore pentru cursurile de kickboxing, deoarece în decursul zilei, în acel loc se mai desfășurau și alte discipline sportive. După foarte puțin timp, cererile au început să crească, iar spațiul nu ne-a mai permis să ne desfășurăm activitatea într-un număr așa de mare. După o perioadă de căutări, am găsit un nou sediu mai mare, am reușit să ne extindem și așa am înființat ACADEMIA ROBERT TURDA.

Academia Robert Turda este o sală de sport dotată cu echipamente de ultimă generație. În această sală având posibilitatea de a practica mai multe discipline sportive cum ar fi: box , kickbox, Muay Thai, fitness, aerobic, TRX, circuite crossfit. Având mai multe discipline sportive, sala este accesibilă și se adresează tuturor persoanelor, indiferent de vârstă.

Revenirea lui Robert în competiții a fost datorată faptului că în 2019 Campionatul European de Kickboxing WKF s-a ținut la Baia Mare, foarte aproape de casă. Odată cu selecția sportivilor săi făcută pentru acest campionat, Robert Turda a decis să se înscrie și el în concurs.

 

Daniel Rohnean, campionul mondial pregătit de Robert Turda

De-a lungul timpului au trecut prin mâna lui Robert Turda foarte mulți tineri care au făcut performanță în kickboxing. Dintre aceștia, cel mai recent succes se numește Daniel Rohnean, un tânăr de 13 ani foarte silitor și cu mult bun simț care anul acesta a devenit campion mondial. El frecventează cursurile de kickboxing ale Academiei din 2018.

La început nu aveam foarte mari așteptări de la el, fiind destul de tânăr, dar în fiecare zi îmi demonstra că vrea să devină campion în acest sport. Bineînțeles că am început să îl pun la încercare prin diferite metode, de fiecare dată trecând cu brio orice încercare. Atunci mi-am dat seama că este un tânăr care își dorește cu adevărat acest lucru și merită să muncim pentru a putea începe drumul spre performanță în acest sport.

După câteva luni de antrenament, Robert Turda a decis că Daniel Rohnean trebuie să fie testat și în ring, să vadă cu adevărat ce înseamnă acest sport. Odată cu anunțarea primei competiții zonale, l-a înscris în concurs pentru a vedea cum se va prezenta. Antrenorul era foarte atent la toate reacțiile lui.

Ajuns în ring, era conștient că este doar el și adversarul și trebuie să facă tot ce știe pentru a deveni învingător. Odată cu începerea luptei, realizam că acel copil timid pe care îl cunoșteam era transformat într-un luptător care știe exact ce are de făcut, fapt ce i-a adus și victoria. Începusem să înțeleg tot mai mult că de acum încolo voi avea cu cine lucra.

La scurt timp, Daniel Rohnean a mai participat și la alte competiții, la competiții piramidale și la campionate naționale, de fiecare dată obținând locul 1. In 2019 a fost selectat în lotul național al României, unde, împreună cu acel lot a reprezentat România la Campionatul European de kickboxing WKF, obținând locul 2 și titlul de vicecampion european. În octombrie 2021, a participat și el la Campionatul Mondial din Cairo unde a obținut locul 1 la categoria sa (juniori 54kg) și titlul de Campion Mondial WKF, finala fiind câștigată categoric în fața unui egiptean.

Kickboxing-ul pe înțelesul tuturor

Cei care doresc să practice acest sport de contact, trebuie să fie conștienți de ceea ce presupune. Kickboxing-ul este un grup de arte marțiale și lupte sportive în poziție verticală care utilizează lovituri cu mâinile și cu picioarele. Provine din karate, muay thai și boxul clasic.

Kickboxing-ul poate fi practicat ca autoapărare, fitness general, sau ca sport de contact. Este accesibil pentru oricine, indiferent de vârstă, și aduce beneficii pentru sănătate oricărei persoane.

Practicat la nivel de amator, nu este un sport costisitor. Echipamentul se poate achiziționa la un preț decent, iar cursurile sunt și ele pentru buzunarele oricui. Performanța aduce după sine costuri mai mari care depind de frecvența participării la competiții.

Trebuie să încercăm să schimbăm și mentalitatea părinților privind sportul. Trebuie să convingem părinții să-și lase copiii să faca sport. Foarte mulți preferă să îi lase în fața calculatorului pentru a-și putea face treburile liniștiți, în loc să îi ducă la sport, indiferent de disciplină.

 

Diferențele de atitudine între generații

Robert Turda are și propriile dezamăgiri. Dintre tinerii care practică acest sport, cei mai mulți se pierd pe parcurs. Obțin câteva victorii, iar pe urmă consideră că sunt cei mai buni, după care încep să tragă chiulul de la antrenamente sau să le frecventeze tot mai rar, fapt ce nu le mai aduce rezultate satisfăcătoare în competiții.

Pentru a începe o carieră profesionistă, în primul rând trebuie să fii un sportiv de performanță demonstrată timp de câțiva ani la rând prin muncă și campionate câștigate. Prin perseverență, acești sportivi pot să treacă la un alt nivel unde deja totul se schimbă, kickboxing-ul devenind serviciul lui din care își câștigă existența.

Din păcate tot mai mulți tineri vin și fac sport mai mult pentru ei, pentru întreținerea corporală. În urmă cu aproximativ 20 ani când eu am început să practic sportul de contact, în sală se vorbea numai de performanță, niciodată nimeni nu zicea că face doar așa pentru el.

Robert Turda, omul energiei fără limite și al pasiunilor intense

Citind toate aceste performanțe și munca imensă din spatele lor, ați putea crede că toată viața lui Robert Turda se rezumă la sportul de contact. Surpriza cu adevărat mare e că el lucrează ca șef serviciu în Primăria Ocna Șugatag și o pensiune pe care o administrează.

Niciodată nu reușesc să mă plictisesc. Dimineața merg la servici până la ora 15:00, după ce ies de la servici merg și muncesc la pensiune, iar seara de la ora 18:00 la ora 22:00 sunt în sala de sport unde antrenez tinerele speranțe și viitoarele valori ale României. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, trebuie să ieși din zona de confort și să îți faci timp pentru toate în viață.

Pe lângă acest program foarte încărcat, fiecare sfârșit de săptămână îi aduce relaxare prin hobby-urile pe care le are. Călătorește cu motocicleta prin toată țara și în străinătate cu prietenii și colegii săi, Robert Turda fiind și vicepreședinte al clubului moto Border Riders. Deseori merge la vânătoare și pescuit, iar în perioada iernii merge la schi. Așa reușește să își încarce bateriile pentru o nouă săptămâna care urmează.

Robert Turda este un om cu totul special pentru care disciplina, seriozitatea, perseverența și munca multă sunt valorile de bază după care își trăiește viața. În ceea ce privește viitorul, el își dorește în primul rând sănătate. Din punctul său de vedere este cea mai importantă pentru a putea progresa.

Pe lângă aceasta, el își dorește să formeze cât mai mulți campioni și să ducă la bun sfârșit tot ce a început să construiască până acum. Eu am fost impresionat să descopăr un astfel de sportiv, o excepțională sursă de inspirație pentru cei care i-au aflat povestea.

Distribuie
Scris de:

Ți-a plăcut articolul? Zilnic postăm noi exemple similare de succes! Urmărește-ne pe Facebook și nu rata reportajele noastre!


Implică-te și tu în Elita României! Intră pe Patreon și vezi cum și de ce să ne oferi sprijinul tău!

Become a Patron!

Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.