Roxana Dumitrache

Este fiică, soră, iubită, prietenă, colegă de arme intelectuale, de două luni mama Norei-Katerina, Copilul-Veselie. Un rest din ea este o femeie care scrie, iar câteodată are naivitatea de a crede că poate schimba lumea în mai bine. Se numește Roxana Dumitrache și o vom descoperi în rândurile ce urmează.

 

I-a plăcut de mică să învețe și un fel de conștiinciozitate i-a caracterizat copilăria aducându-i premii și coronițe. Studiile superioare urmate în străinătate i-au lărgit viziunea asupra vieții și mai ales asupra condiției femeii în diverse culturi.

Încă din liceu a avut superputerea de a scrie, așa cum se confesează, destul de prost sau teribilist, alteori bine. A publicat în câteva reviste literare, dar cel mai des a scris în jurnalul său, adică tot timpul.

Dacă o vizitezi, vei observa o mică bibliotecă de jurnale personale. În ele și-a ascuns „bucăți de viață”, după cum le numește. Dacă o vei citi, vei înțelege câtă candoare, câte dramolete adolescentine și mai ales câte specii de iubire poate crea un suflet de adolescent.

Norocul său cel mai mare este că oameni cu greutate au văzut ceva în scrisul ei și datorită lor a trecut peste timidități. Cu scrisul a ajuns în lume, ajutată de cei care au crezut în ea.

Oamenii din jurul său o inspiră să scrie, deoarece Roxana Dumitrache crede că fiecare are de zis ceva care merită să ajungă într-o carte.

Locuind în mai multe locuri, Londra, Bruxelles, Albania, România, a descoperit oameni ale căror emoții sau stări trebuiau păstrate într-o carte. Este o creatoare de emoții pe hârtie, indiferent de cât de difuze le-ar fi simțit ea însăși.

 

Scrisul ca o oglindă

Cei care vor să se apuce de scris nu au neapărat nevoie de cărți despre scris, dar mai ales trebuie să citească. Roxana Dumitrache le recomandă să citească „orice, literatură bună, literatură așa-zis canonică, literatură proastă, cărți de duzină, eseistică, poezie, tot ce le pică în mână.”

Din orice scriitură pot învăța ceva, iar scrisul din ei se poate „declanșa” oricând. Dacă ar fi să recomande 3 cărți dragi sufletului ei, Roxana Dumitrache ar spune Idiotul lui Dostoievski, Ulise al lui J.Joyce și Clopotul de sticlă al Sylviei Plath.

Pe de altă parte, lista autorilor care merită citiți de oricine este mult mai lungă. Nume precum Balzac, Proust, Tolstoi, Borges, Roth, Miller, Murdoch, Woolf, Jonathan Safran Foer, Orhan Pamuk și Nicole Krauss sunt doar câteva de menționat.

Dacă revenim la literatura română găsim nume cum ar fi Panait Istrati, Mircea Eliade, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu și Radu Vancu.

S-ar putea spune că are o relație zigzagată cu scrisul. De fapt, după cum admite, nu l-a luat niciodată în serios. Asta deoarece consideră că în afară de marea literatură, nu se mai poate scrie nimic la fel de „înalt, urgent sau definitiv.”

Roxana Dumitrache vede actul creației prin scris drept o ocazie de a oferi celorlalți ceva.

Pentru mine scrisul e o specie a generozității care funcționează în ambele sensuri: autorul livrează bucăți din el, cititorul alege să le primească sau să le respingă, dar își dă din timpul lui ca să o facă.

Roxana Dumitrache: de unde vine și unde merge?

Deși născută în București, se consideră suceveancă get beget. Roxana Dumitrache este fructul iubirii a doi studenți la medicină iar ea a mărturisit că se simte extrem de norocoasă să aibă niște părinți atât de tineri. Crescută de bunica paternă, e puternic influențată de modelul de educație oferit de aceasta, unul care îmbină duioșia și căldura cu fermitatea.

Domeniul lor de activitate, medicina, a influențat-o enorm și de aceea are o mică obsesie cu temele medicale. Tatăl său este ginecolog, iar mama lucrează în medicina muncii.

Bunica sa era educatoare și a educat-o frumos, în spiritul egalității dintre oameni indiferent de etnie sau elemente care de obicei separă.

Cea mai bună prietenă a sa din timpul masterului era o femeie musulmană, iar unul dintre personaje poartă numele mamei acesteia. Vrând sau nevrând, mai multe persoane din diverse spații culturale au ajuns în cartea ei.

Studiile pe care le are au propulsat-o în poziții unde a putut să schimbe ceva. De exemplu, a ajuns să vorbească la TEDx, cele mai prestigioase conferințe din lume.

Prin TEDx cunoști oameni cu biografii diferite, cu alegeri profesionale de tot felul, cu povești remarcabile, oameni pe care altfel nu i-aș fi întâlnit. Eu am fost invitată să vorbesc despre feminism, despre ce înseamnă ca poziționare, despre mizele și luptele pe care le poartă.

Deși lucrurile pe care le-a spus sunt realități dure ale unei societăți cu concepții învechite, prizonieră a unor credințe și tradiții străvechi, Roxana Dumitrache spune că a și supărat oameni. Feminismul pe care îl promovează nu este înțeles întotdeauna sau este distorsionat.

Mai bine de 51% din populație crede că există contexte în care violul este justificat, sigur că este nevoie ca feminismul să fie explicat chiar dacă unii nu te vor primi cu petale de trandafiri, ci cu scepticism, rezerve sau chiar misoginie. Pentru mine însă e mai important că îmi scriu femei care îmi mulțumesc că spun unele lucruri inconfortabile sau că pot să vorbesc tinerelor despre vulnerabilitate, curaj, curajul de a fi vulnerabilă.

 

Pe pământuri străine

Londra este orașul în care Roxana Dumitrache și-a petrecut cel mai mult timp, iar așa a devenit o a doua casă. Aici s-a simțit liberă și în consonanță cu sine. Aici și-a petrecut frumos anii studenției, ai masterului și în general ai formării sale intelectuale serioase. În Londra a devenit femeia puternică, educată și diplomată care este astăzi.

Londra e un spațiu al antagonismelor, al contrastelor puternice, o societate în care vezi oameni obscen de bogați și alții dezolant de săraci.

Roxana Dumitrache și Papa Nicolau

Puțini știu că Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte i-a adus în 2019 Roxanei Dumitrache premiul de debut al Editurii Polirom. Concursul a primit 127 de manuscrise la secțiunea de proză și 183 la poezie. Din păcate premiul de debut la secțiunea de poezie nu a fost acordat în acest an.

Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte este nimic mai puțin decât o culegere de istorii în care autoarea caută răspunsuri la marile întrebări ale vieții. În mare parte tronează o temă general cunoscută: condiția femeii într-o lume a bărbaților.

Din punct de vedere al coerenței sale tematice, acest volum poate fi considerat un repertoar literar al problemelor feminine contemporane. Este o carte senzuală, genuină, dar și matură, lucidă, marcată de o brevitate binevenită.

Povestirile sunt despre fragilitate în toate formele ei, despre nesiguranțele femeilor tinere, ale mamelor, ale fiicelor care își pierd mamele, despre spaimele apatrizilor sau ale dezrădăcinaților, despre micile sau marile suferințe care populează birourile sticloase ale corporațiilor.

Această carte nu este despre cancer, ci despre femeie în general. Femeia și condiția sa în diverse epoci au fost intens abordate în literatură, uneori mai des de către bărbați.

Femeia, izvor de viață și de poezie pe piele moale, de maternitate, protecție și copilărie, poate inspira la infinit n generații de oameni. Totuși, în deplinătatea ei nu va fi înțeleasă perfect, corect uneori nici de către femeia în cauză.

O enigmă și un mister de nerezolvat, tocmai aceasta este frumusețea sa. Te lasă mereu cu gândul că ar mai fi ceva dedesubt, nedescoperit încă.

Curajul de a fi vulnerabil

Scrisă în timp ce era însărcinată, această carte i-a oferit un sentiment de „return to innocence”, curaj pentru a-și încerca mâna la scris.

Femeile folosesc o sintagmă interesantă de descriere a proiectelor pe care le au: copii. Este o sintagmă ce relevă duioșie, iubire, grijă, protecție, sentimente pe care doar o mamă le poate întruchipa pe deplin.

Roxana Dumitrache nu își dorește ca scrisul ei să fie didactic, ci mai degrabă să transmită o idee, o emoție. Ar dori ca femei din cele mai variate medii sociale să o citească și să se simtă înțelese. Mai mult, ar dori ca ele să nu se mai simtă singure.

Personajele mele să ajungă la cititori pentru că sunt femei din medii diferite cu povești contraintuitive: chelnerița din Fundul Moldovei, studenta cuminte de la o universitate britanică de prestigiu, eurocrata terifiată de maternitate, tânăra frumoasă care află că are cancer, mame și fiice cu relații complicate, bunici-dumnezei, femei cu fragilitati de tot felul care nu se lasă subjugate de ele.

Viitorul: unde, cum, ce?

Pe viitor o vom vedea la Iași, unde se va întâlni cu elevii de liceu și revista culturală, Alecart. Apoi va merge la Cluj, Timișoara, Suceava și București. În plan personal va fi mama ce îi citește povești celei mici.

Ce motto îi luminează calea? Mai mult o mantră ce o ajută în momentele grele, „mută-ți gândul” este sugestia cu putere terapeutică moștenită de la bunica sa.

Roxana Dumitrache este o femeie puternică, o voce ce se va auzi într-o mulțime de oameni falși care nu au nimic de zis și va schimba țara noastră începând cu o femeie aici și colo. Schimbările mari vin cu pași mici, dar siguri.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *