#EchipaDeElita: Roxana Roseti arată cum să practici jurnalismul cu zâmbet și metaforă

Roxana Roseti este unul din puținii jurnaliști din „vechea gardă” care încă mai practică această meserie. Mă refer aici la reporterii aceia adevărați, cei care stau o zi întreagă pe teren și îți pregătesc un material de toată frumusețea. Majoritatea se ocupă de mult timp de altceva, însă ea a rămas. A scris și va scrie toată viața ei, deoarece altceva mai bun nu știe să facă.

Când i-am propus Roxanei un dialog virtual pentru realizarea acestui articol, am redescoperit literalmente frumusețea unei redacții exclusiv online. Așa cum poate vă imaginați, o activitate ca a noastră presupune mult email, Whatsapp, Facebook Messenger și alte asemenea tool-uri pline de litere de tipar.

Mai auzim o voce la un telefon, poate facem un Skype sau mai vedem o poză pe o rețea de socializare. Ne conturăm astfel o imagine despre omul cu care lucrăm și pe care ajungem să-l respectăm.

Dintre toți contributorii Elita României, nu mulți sunt cei cu care m-am întâlnit în offline. Iar Roxana Roseti nu face excepție. Aici intervine frumusețea aceea de care vorbeam mai sus.

De ce? Pentru că diferența dintre Roxana pe care mi-o imaginam eu și cea reală este de cel puțin 20 ani!

Până să aflu aspecte mai profunde din existența ei, tot ce percepeam eu era o energie incredibilă. O atitudine pozitivă, pe care o primești de fiecare dată cu un zâmbet larg pe buze.

Sigur că îi puteți citi articolele, cele mai recente aici, în Elita României, dar în special în Revista CARIERE, pentru care scrie de aproape trei ani. Sunt construcții de excepție, cuvinte făurite magistral, care denotă maturitate și experiență.

Nu vă puteți imagina, însă, cum arată o discuție privată cu Roxana! Pe ecranul laptopului sau al telefonului, se afișează un entuziasm molipsitor. Ai senzația că ți se dezvăluie un munte de optimism, o tinerețe specifică celor născuți după anul 1990.

Nimic nu anunța surpriza „din buletin”, pentru că tineri cu harul scrisului am mai întâlnit. Și totuși…

Mai știți pe cineva în România care să vorbească la perfecție limba bulgară?

Evident, fără să aibă origini în țara vecină? Ei bine, acesta avea să fie semnalul meu de alarmă.

Roxana îmi povestește cum a absolvit ea, prin 1993, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția rusă-bulgară… Limba rusă, știm, se mai învăța prin școală în anii 80, iar bulgara se auzea la televizor.

Cumva, a fost dintotdeauna atrasă de tot ce înseamnă Bugaria, de cultura slavă în general. Iar astăzi, când apare vreun partener bulgar pentru Revista CARIERE, Roxana Roseti se auto-caracterizează drept „fata care face translație” . Exact cu aceste cuvinte, și vă rog să rețineți cuvântul fată, așa, ca o nouă dovadă că elucubrațiile mele despre vârsta Roxanei nu sunt chiar în van…

Vocabularul, imaginația și aerul curat te pot transforma într-un scriitor talentat!

Am vrut să aflu cum s-a clădit jurnalista Roxana Roseti, în toți acei ani aparent inexistenți. Se pare că de vină este, în primul rând, biblioteca plină de cărți incredibile din casa de la țară a bunicilor săi.

Cred că cititul în vacanțe la bunici și apoi acasă m-au dezvoltat ca om, mi-au largit vocabularul, mi-au dezvoltat o imaginație pe care o mai am și acum însutită și pe care nu cred că o mai puteam avea în zilele noastre…Ce face aerul curat, de țară, din om….

Inevitabil, cititul s-a transformat în scris. Roxana a început să pună pe hârtie impresiile acelor vacanțe la țară la bunici. Își mai amintește de pajiștea plină cu căpițe de fân din Poiana Țapului, o pajiște ucisă astăzi de prea multe construcții de vile.

Roxana mai răsfoiește și acum acele caiete dictando inspirate de o viață naturală inegalabilă. Sunt primele sale încercări în arta scrisului și e tare mândră de ele.

Cu ajutorul lor, și-a determinat părinții să o privească dintr-o perspectivă nouă. Aceea că, la un moment dat, fiica lor avea să devină jurnalist.

Roxana Roseti și biruința metaforei în fața tehnologiei

2 ani – redactor șef Agerpres. 10 ani – Director Editorial Jurnalul Național. 4 ani – redactor în print și online la Evenimentul Zilei sau Capital. De 3 ani – Senior Editor la CARIERE.

Cu voia dumneavoastră, din martie 2019 – contributor Elita României, deși sunt sigur că nu e singurul astfel de proiect în care se implică. Ce să-i faci, nu ai cum să nu te mândrești cu asemenea colegi!

În toți acești ani de jurnalism, Roxana Roseti s-a remarcat prin felul în care a rezistat multiplelor schimbări tehnologice. Și-a impresionat mereu publicul prin cuvintele sale măiastre, prin felul în care îi provoacă pe cititori să se gândească la ce a vrut să spună autorul.

Roxana folosește într-un mod excepțional această formulare – biruința metaforei în fața tehnologiei – și explică:

Știți de ce o mașină nu poate scrie decât știri (deocamdată)? Deoarece încă nu a învățat, de la noi oamenii, să folosească cum trebuie metafora. Se spune în ultima vreme că metafora nu are ce caută în jurnalism. Greșit. Citiți Operele politice ale lui Eminescu și veți înțelege. Cine vrea să înțeleagă. Da, sunt vremurile lui a spune pe șleau, dar a mânui metafora – ca să eminiscizez nu e la îndemâna oricui. Iar a spune pe șleau, prin intermediul metaforei, poate fi și frumusețea scrisului, dar și manifestul suprem… Depinde de situație. Ori de bătălie. Dacă prin ceea ce scrii, prin poveștile, interviurile pe care le faci scoți în evidență acea față a lucrurilor, a oamenilor, care poate schimba societatea, care îi poate da acea dorită schimbare de 180 de grade, atunci te poți considera nu, nu un lider, ci un modest om care a făcut ceva pentru societate. Vi-l aduceți aminte pe săracul nea Spirache din Titanic Vals care striga disperat: „Nu mă votați! Nu mă votați!“ ? Ei bine, l-au votat…

Despre mirajul poveștilor și al viselor

Cum spuneam și în introducere, Roxana Roseti este exponentul muncii de teren. Chiar dacă, cu regret o spune, nu prea mai face asta în ultimii ani, crede cu tărie că acolo, la firul ierbii, se face jurnalismul adevărat.

Nu pe scaun, în fața computerului, ci aproape de lucrurile și oamenii despre care scrii. Așa înțelegi cel mai bine realitatea, așa obții răspunsuri sau subiecte pentru știri sau reportaje. Pe teren.

În plus, cum altfel, Roxana se declară pasionată de tot ce înseamnă povești. Indiferent că acestea reprezintă istoria bogată a unor clădiri vechi sau, din contră, se ascund în spatele unor lucruri care nu mai știu sau nu mai pot să își spună povestea.

Indiferent dacă se centrează pe oameni care merită și care îți lasă drept mulțumire o poveste. Sau pe călătorii, la rândul lor povești niciodată terminate.

Cât despre vise, Roxana Roseti încheie:

Mi-ar plăcea să am o cafenea sau un hub unde să se adune oamenii cu idei, visătorii și nu numai ei, un fel de agora a nașterii și renașterii creative, la nivel de trend, de eveniment… Și mi-ar mai plăcea sa scriu o carte. Am auzit că jurnalistilor le-ar fi cel mai greu să scrie o carte. Pentru că ei își joacă acea carte personală în fiecare zi.