Christian Crăciun

Christian Crăciun este un scriitor și critic literar prahovean despre care publicul larg poate nu a auzit prea des, dar despre care ar trebui să știe. Scrierile sale impresionează prin incisivitate, luciditate, profunzime și raționament. 

 

Christian Crăciun este un eseist, scriitor și critic literar născut în Florești, jud. Prahova, la 13 decembrie 1953. Acum  este profesor de limba și literatura română în liceul din Moreni.

Studiile sale cuprind profilul real al Colegiului Național I.L.Caragiale – Ploiești, Facultatea de limba și Literatura Română – București, apoi un doctorat cu o teză despre imaginarul eminescian, cu exemplificare în magnificul poem Memento Mori.

Biografia sa dezvăluie faptul că a publicat prima dată poezie în revista școlii, apoi recenzii și eseuri în cea studențească. A scris critică literară la o mulțime de reviste culturale, de asemenea a fost dintotdeauna membru al unor importante cenacluri literare, prahovene și nu numai.

Prima sa carte a apărut la 32 ani, în anul 1985 – Liviu Rebreanu după un veac: evocări, comentarii critice, perspective străine, mărturii ale prozatorilor de azi, Târziu, în 2005, a urmat Intrări în labirint – o carte despre labirintul cărților, al lecturii din care unii oameni nu și-ar dori să iasă niciodată. În lumea ideilor, viața e frumoasă, provocatoare, înflăcărată, vie, colorată, dilatată spre infinit și eternitate.

Trăim prea puțin timp pentru a avea timp de demonstrații – extras din Intrări în labirint

Teza sa despre imaginarul eminescian este cuprinsă în cartea Ucronie eminesciană. O carte despre eseuri care stă drept mărturie incontestabilă a profunzimii, limpezimii, vastei culturi a unui om pasionat de lectură este cartea Isografii. Eseuri despre evadarea în esențial.

 

Scrisul ca pasiune mistuitoare

Întrebat ce vrea să se facă atunci când o să fie mare, Christian Crăciun a răspuns simplu: „scriitor la microfon” – numele unei emisiuni din acea perioadă.

Se pare că răspunsul l-a urmărit pentru restul vieții, pentru că inevitabil a ajuns scriitor, uneori și la microfon. La fiecare lansare de carte, gândurile îi sunt auzite de persoanele prezente, deci interesate de subiect.

Am ajuns și scriitor și, date fiind desele mele apariții publice de conferențiar, pot spune că și microfonul e mereu prezent. Întâmplarea a făcut să vorbesc la microfon mult mai mult decât scriu.

L-am întâlnit pe scriitor pentru prima dată la lansarea cărții doamnei Răduță, care m-a prezentat în grabă. Erau acolo o grămadă de oameni pe care trebuia să îi salute. De emoționată și emotivă ce continui să fiu, nici nu am întins mâna să ne salutăm așa cum trebuie.

Avea un zâmbet blajin, de copil bun care se bucură să descopere lumea. Îmi imaginez că are același zâmbet când găsește o carte bună. La o emisiune online i-am văzut biblioteca: peste 25.000 volume. Dacă asta nu e impresionant, faptul că le-a citit pe toate ar trebui să fie!

În mulțime se pierde ușor, dar odată ce ajunge în față și îi este dat dreptul la opinie și oferit un microfon, acest domn mic la stat devine, dintr-odată, mare, gigant la sfat.

Când începe să vorbească, efectiv îți este greu să ții pasul cu el. Rotițele minții parcă îți procesează mai încet ca de obicei și limba română devine o limbă străină, pe care nu prea o înțelegi.

 

Scriitor sau cititor?

Dacă îl citeșți pe domnul Christian Crăciun intri într-o lume fabuloasă a ideilor din care nu ai mai vrea să ieși. Pasiunea pe care o pune în cuvinte, pasiunea pentru cuvinte scrise sau citite este magnifică și impresionantă deopotrivă.

Scrisul eu nu îl pot privi separat de citit. Sincer, iubesc mult mai mult cititul, nu am fost niciodată un scriitor harnic, de altfel am și debutat foarte târziu. Scriu ca urmare a faptului că am citit o carte și vreau să intru într-un dialog: cu autorul, cu ceilalți cititori despre ce am înțeles și trăit eu citind acea carte. Un fel de cutie de rezonanță.

Contemporan cu Dan C. Mihăilescu cu care a fost și coleg de facultate, Christian Crăciun și-a petrecut adolescența și tinerețea aducând în sufletul său lecturi din cele mai variate, mai complexe, mai provocatoare din punct de vedere meditativ și mental. Adunând în mintea sa idei pentru o viitoare carte pe care să o ofere lumii întregi ca un cadou din lecturile pe care le-a primit cu drag și el la rândul său.

Scriu ca să înțeleg. Lumea, pe mine, pe ceilalți. Scrisul e un fel de limpezire. Scriind, mă bucur să descopăr că lucrurile au un sens.

Nu neapărat ca un gest social de salvare a societății de necunoaștere și ignoranță, ci mai mult pentru sine, pentru a-și exprima părerile atât de profunde despre lectură, a ajuns să critice cărți și să o facă foarte bine.

 

Christian Crăciun: „Scriu ca să înțeleg”

Deși a scris cărți apreciate de publicul larg, dar mai ales de colegii din breaslă, Christian Crăciun are un soi de modestie nevindecabilă. Nu se consideră scriitor deocamdată, deoarece a scris sporadic, prin presa culturală.

Credeam mult prea mult în măreția scriitorului, indiferent la aspectele biografice, pentru a mă consideră ca atare. De altfel, cum spuneam, am debutat târziu spre 50 de ani. E drept că „am recuperat” prin intensitate după aceea.

Din numeroasele interviuri care se găsesc online, cam din fiecare, măcar un rând îți induce ideea că acest om are o iubire pentru lectură, cultură în general mai mare decât oricine din prezent. Uneori poți avea impresia că este din altă lume. Asemeni lui Eminescu, are o dorință arzătoare de a ști cât mai mult, tot dacă s-ar putea. Citind vorbele sale, ideile sale, te ia o poftă de citit de parcă nu ai mai făcut-o demult și pleci înfrigurat să găsești o carte bună în bibliotecă.

Notele ce urmează sunt ale unui om ce crede în sens. Și pentru asta îl caută. Cărțile sunt borne ale căutării. Am căutat Sensul murind, cum se spune, cu fiecare carte.

 

Piedici în scris

Scrisul, manifestarea unei idei sau a unei gândiri era dificilă înainte de 1989 și acest lucru este știut de toată lumea care a trăit în acele vremuri.

Cu toate astea, Christian Crăciun a scris și publicat înainte de căderea comunismului în România. Se pare că ideile sale nu au fost ofensatoare sau considerate periculoase de către mai-marii regimului.

Deși a trecut prin momente dificile de tot felul, caracterul puternic nu i-a dat voie să renunțe la ceea ce îi aduce atâta plăcere, mulțumire sufletească.

Apar, sigur, dezamăgiri, impasuri, lipsa de încredere în ceea ce faci… se poate trece peste asta. Și ele pot deveni, la un moment dat, chiar materia scrisului.

Ca orice om cu o viață trăită în ambele tipuri de regim, are destule momente de povestit. Poate viața sa ar putea fi încadrată între coperțile unei cărți, dar asta nu depinde neapărat de cititori, ci îndeosebi de scriitor. Toate aceste experiențe pot fi folosite drept motivație și inspirație pentru scris.

Disperările, bolile, trădările, iubirile izbutite și mai ales neizbutite, cărțile bune citite (dar și cele proaste) toate pot fi combustibil existențial (și esențial) pentru scris.

 

Laurii scrisului

Timpurile moderne în care trăim ne lasă tot mai puțin timp pentru citit, darămite pentru scris, criticat sau recenzat.

Ce mai înseamnă pentru un scriitor azi, să aibă succes?

Faimă? Nemurire? Glorie? Diplome și sume de bani infime comparate cu efortul intelectual și nervii tociți?

Dacă nu eșți vanitos și nu-ți place celebritatea (arătați-mi-l și mie pe ăla) satisfacțiile țin strict de lupta ta cu limbajul.  Sigur, a fi scriitor înseamnă și a deține, uneori, o impresionantă putere. Socialmente vorbind.

Bucuriile adevărate sunt acelea când oamenii din jur te citesc și îți mărturisesc cu drag și sinceritate că le place ceea ce scrii sau când tu însuți ești mulțumit, mândru chiar, de ce ai reușit să redactezi.

Scrisul îl văd ca pe o formă de cunoaștere.

 

Critica, drept profesie

Nimeni nu își poate propune la vârsta adolescenței să ajungă critic, dar poate ajunge dacă are o Cultură cu majusculă: literatură clasică, literatură modernă, toate marile culturi, filozofie, teologie și chiar științele moderne (între literatura secolului XX, fizica relativistă, filosofia existențialistă sau fenomenologie și psihanaliză).

Atunci când ajungi în postura de a critica munca altora, trebuie tu însuți să fii cunoscător al tuturor artelor, să ai spirit critic și o etică indestructibilă. Acum ceva timp, această profesie era foarte respectată, îți dădea un statut în societate și puțini ajungeau critici literari.

Critica tinde să devină, nu numai la noi, o simplă ocupație de prestări servicii. Nimic din zborul înalt de care vorbeam mai sus.

Deși a fi critic nu aduce mari bucurii, eforturile unui critic sunt esențiale pentru o literatură excepțională.

Să citească, să citească, să citească. Să coboare tot mai mult în trecut cu lecturile: de la Homer, Platon și tragicii greci la Epictet și stoci. Biblia, firește, toată, chiar dacă sunt atei, sau mai ales dacă sunt atei.

Sfaturile sale sunt simple: vrei să scrii, trebuie să citești. Ce? Cât mai mult, dacă nu tot ce se poate.

A, și să citească cu răbdare și fără complexe literatură română. Conține aur! Să nu ia nimic pe nemestecatul gândirii (cum ne învață din păcate FB). Să nu fie dezabuzați. Cinici. Să regândească umanismul și Europa originară. Dacă vor bani, să se apuce de altceva. De orice altceva.

 

Un simplu eseist pe marginea cărților

Un eseist cu o imensă răbdare și o poftă insațiabilă de lectura de toate felurile. Deși jobul de zi este de profesor de liceu, își găsește mereu timp de lectură și scris.

Modul în care înțelege societatea în care trăim și ruptura elevilor de literatură de calitate este profund rațională, lucidă. Te face să te gândești de două ori înainte să treci nepăsător pe lângă o librărie.

Cărțile pot salva oameni, dar mai ales pot da aripi copiilor și adolescenților. Aici intervine rolul profesorilor în educația și zborul lor.

Școala face tot ce poate pentru a face din literatură un fel de gumă de mestecat pentru suflet. Tocmai de aceea sentimentele mele eroic-didactice s-au răcit considerabil. Pe elevi îi iubesc însă fără discuție, chiar dacă m-au dezamăgit. Nu există altă opțiune.

Cât despre planurile de viitor ale domnului Christian Crăciun, acestea nu există, pentru că trecutul i-a dat câteva teme pentru acasă. Cărți de citit, cărți de recenzat, articole de scris pentru reviste, cărți de scris, turnee de conferințe și lansări.

Pentru că mă cheamă Crăciun o să-mi iau desagă în spinare. Încerc în acest final de an să-mi prezint cartea în orașele apropiate. Cea mai recentă carte – Lectio Incertă 2.

Pe 13 decembrie, chiar de ziua sa, are loc lansarea cărții Lectio Incertă 2 la Librăria Humanitas din Ploiești.

Christian Crăciun este un scriitor care merită citit sau ascultat live măcar din curiozitate, dacă nu din dorința de lărgire a cunoștințelor și căpătare a unei mai largi înțelegeri a ceea ce citești. Scrierile sale aduc o limpezire a unor lecturi, concepte și te vor ajuta să înțelegi cărțile mai bine.

4347 vizualizări

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *