Emil Mureșan

Emil Mureșan este primul care descoperă că pânza de păianjen poate fi transformată în artă. A lucrat mai bine de cinci ani la tablouri folosind pânza de păianjen, fără a arăta nimănui. Prima expoziție cu astfel de lucrări are loc în anul 2001, cu ocazia unui festival din Mediaș. Tablourile devin repede populare și artistul este invitat să expună la București. Originalitatea sa este recunoscută și de Cartea Recordurilor: cu ocazia împlinirii a 80 de ani, Primăria Mediaș îi conferă artistului titlul de „Cetățean de onoare”. În domeniul sculpturii a primit nenumărate distincții și medalii, semnificativă fiind medalia “Meritul Cultural” Clasa I pentru lucrarea “Hora”, primită în 1972 de la Consiliul de Stat.

 

„Măi, tu stai toată ziua în grădină printre pietrele tale și nu vezi și tu că trebuie făcută curățenie în cotețul găinilor?”

Cine se gândea atunci că mustrarea soției avea să-l ducă direct în paginile Guinness Book pe artistul medieșan? Emil Mureșan povestește cu haz, arătând spre cotețul găinilor:

Era pe la apus când m-am dus să văd de cotețul găinilor. M-am aplecat eu să strâng pânza de păianjen ce se formase. Am rămas mut de uimire când am văzut razele soarelui străpungând pânza de păianjen, prăfuită, formată la colțuri. Doamne, ce minunăție am văzut atunci… Parcă am fost luminat pe loc de Dumnezeu.

De atunci, a colindat multe poduri ale caselor vechi în căutarea materiei prime, pânza veche, groasă de păianjen, pentru nenumăratele sale tablouri realizate din neobișnuitul material.

Discuția noastră a avut loc într-o camera plină cu operele artistului Emil Mureșan. Picturi, puține la număr semnate de Maestru, sculpturi, tablouri din pânză de păianjen și diverse machete ale monumentelor ce împânzesc orașul Mediaș.

A văzut că priveam atentă machetele și a început să-mi povestească cât de multă atenție acordă acestora și cum niciodată nu s-a întâmplat să devieze de la ele în realizarea sculpturilor la scară mare.

La Școala Populară ni-o pus de am frământat cu picioarele pământul cu care să lucrăm. Și asta făcea parte din educație. De felul în care ne pregăteam materialul depindea lucrarea finală.

Și azi, în școlile de business întâlnim un accent important pe modul în care se întocmește planificarea…

 

”Doamne, am intrat in Europa fără educație și asta nu e bine, nu e bine!”

Are aproape 88 de ani, dar o privire clară, inteligentă, pătrunzătoare. Mă uit la mâinile lui și încerc să mi-l imaginez cu dalta și ciocanul în mână, dând sens unui bolovan uriaș. Pentru că, înainte de minunățiile din pânza de păiajen, Emil Mureșan era deja recunoscut în lumea artiștilor ca un sculptor cu multe premii în palmares.

Tocmai ce a terminat o sculptură din inox, de aproape 2 metri înălțime, dedicată celor 750 de ani de atestare documentară a municipiului de pe Târnave. Numele – “Mediaș 750 – primii pași în cetate” .

Îmi spune, de mai multe ori în timpul discuției noastre, zâmbind ironic la adresa artiștilor tineri care se mândresc cu faptul că sunt neînțeleși, că o lucrare, indiferent de natura ei, trebuie să transmită o emoție, un mesaj, să spună ceva.

Nu poți să nu cunoști istoria artei și să ajungi profesor care să educe copiii în domeniul artelor. Doamne, am intrat in Europa fără educație și asta nu e bine, nu e bine!

Emil Mureșan

Dansatoarea – lucrare din rădăcină de copac. Preferata artistului

 

Cum a devenit Emil Mureșan un mare artist, fără facultate

Cu lacrimi în ochi, Maestrul lasă privirea în jos în semn de rușine și neputință. Cel mai mare regret al lui este că nu a avut șansa să facă Facultatea de Arte. Asta nu ar fi schimbat neapărat abordarea lucrărilor sale, dar i-ar fi plăcut să învețe mai multe și cu siguranță i-ar fi deschis mai multe uși. Astfel, cei care au avut șansa absolvirii unei facultăți, nu l-ar mai fi privit de sus.

Îl întreb despre mentori și cum se aplica mentoratul în anii ’60-70. Se ridică cu grijă de pe canapea și se îndreaptă spre bibliotecă. Îmi întinde apoi două tratate de sculptură și spune cu vocea tremurândă, plină încă de recunoștință:

Ion Vlasiu, marele sculptor, m-o vizitat de mai multe ori și mi-o spus – Mă, tu ai mare talent, păcat că nu ai făcut facultate – ia și studiază de aici.

Atunci a primit cele două tratate de sculptură ale lui Constantin Baraschi, pe care le-a studiat toată viața. O carte bună în bibliotecă în vremea comunismului era mare lucru. Trebuia să dai cartușe de țigări sau pungi de cafea pentru a primi “pe sub mână” cartea dorită. Iar cei precum Maestrul Emil Mureșan trebuiau să apeleze la stilul autodidact pentru a învăța cum să însuflețească o bucată de piatră, bronz sau gips.

Își amintește de copilărie și de cât de important a fost sportul în formarea sa ca om. Aici a avut parte de primul mentor, profesorul antrenor Ion Arnăutu, sub îndrumarea căruia a facut atletism de performanță la Cluj-Napoca.

Locuiam chiar lângă gară unde este și o pădure. Dimineața și seara alergam câte cinci kilometri, iar după-masa făceam antrenament pe stadion. Am ajuns apoi la Cluj-Napoca unde am stat aproape jumătate de an. Fugeam la probe de 800 și 1.500 de metri.

Cucerește mai multe medalii la competiții din țară, dar și internaționale, dar o cucerește și pe Olga Constantenec, soția sa iubitoare, alături de care are două fete, Sanda și Adriana.

 

Ucenicia schimbă mentalitatea, nu te învață doar meserie

Este indignat peste măsură când se gândește la absolvenții de liceu din ziua de azi care intră direct în șomaj.

Noi eram patru copii. Tatăl meu avea un atelier de croitorie. Când o venit războiul îl duce pe front și eu, fiind al doilea copil, aveam 15 ani, o trebuit să merg să muncesc ca ucenic la o cofetărie. La 18 când am terminat ucenicia, o venit naționalizarea, o luat cofetăria, o luat tot. Pe mine m-o dus în armată 3 ani. Când am vint acasă, mă duceam după serviciu la seral ca să-mi continui studiile.

A muncit de când se știe și a făcut totul cu pasiune și dedicare. Nu de puține ori s-a întâmplat să facă un monument pe banii lui, iar apoi activiștii de partid să se mândrească cu investiția în cultură. I-ar plăcea să vadă iar tinerii de la școlile de meserii cum vin să ceară îndrumare și caută să învețe o meserie pe care să o practice cu mândrie. Să învețe să gândească cum să facă ceva bun pentru locul în care au crescut.

Mediașul a avut multe năcazuri. Au venit turcii și au dat foc, jumătate din oraș o ars. Și oamenii nu au plecat din oraș, au venit alții și i-au ajutat să refacă orașul. În 1850 o fost holeră și ciumă, or murit mii de oameni. Dar oamenii și-au refăcut orașul. Am avut inundații în 1970, 1974, n-o plecat tineretul din oraș. Or stat și și-au refăcut fabricile și toate celelalte. E mare lucru să te poți baza pe tineret.

Cum era Șeful reclamei pe oraș (titulatura de la acea vreme), Maestrul Mureșan se împărțea între serviciu, familie și munca în atelier. Nu uita însă niciodată să le arate și copiilor de la Cercul de Cultură de la Biblioteca Județeană cum se frământă pământul sau cum se realizează o machetă. Nu avea studii superioare și pentru asta nu putea ține cursuri oficiale.

Lăsați școlile să aducă copiii in expoziții, să le explice. La noi, ca să meargă un grup de copii să vadă la fața locului, trebuie aprobări de nu știu unde. Nu avem educație în domeniul artei deloc. Și aste se vede și în alte aspecte ale vieții.

 

Plăcere sufletească în a lucra cu mâna

În multe dintre lucrările artistului Muri, cum îi spun prietenii, se regăsește un element comun: bufnița. Pe lângă simbolistica înțelepciunii și a norocului, bufnița mai are și rolul de salvatoare a orașului Mediaș după epidemia de ciumă (mâncau cadavrele, oprind astfel împrăștierea bolii). Cei care vor poposi în orașul medieval de pe Târnava Mare, vor avea ocazia sa vadă reprezentările bufnițelor în monumentele amplasate în parcuri, la Muzeul Municipal sau la Biblioteca Municipală „St.L.Roth”.

Emil Mureșan

Bufniță din pânză de păianjen, de Emil Mureșan

Acum nici nu au dălți (n.a. Sculptorii tineri), lucrează numai cu aparate de șlefuit și alte minuni. Eu am lucrat cu mâna și asta a fost plăcerea mea sufletească, că nu am lăsat dalta și ciocanul, indiferent de piatră, bazalt…

Despre lucrările artistului Emil Mureșan s-a scris mult.  Despre OMUL Emil Mureșan mai puțin, dar de fiecare dată arătând altfel, umanitatea, simplitatea și bucuria de a fi făcut ceea ce i-a plăcut în viață. Și asta a ținut să menționeze la sfârșitul discuției noastre.

Dacă nu ai chemare pentru ceva anume, dacă nu-ți place sau zici mereu că e greu ceea ce faci, nu mai fă. Înseamnă că trebuie să faci ucenicie în alt domeniu. Pe cei din jurul tău îi mai minți, dar sufletul tău suferă.

O parte din lucrările lui Emil Mureșan sunt expuse în galeria de artă „Mediașul Nostru” din Centrul Vechi al municipiului Mediaș sau în parcurile orașului.

Câteva dintre lucrările artistului:

„Bust Emil Mureșan”, (autoportret), ghips, piatră;

„Bricul Mircea”, 2m, lucrare de referință realizată din pânză de păianjen, în 2002;

„Emblemă Mediaș”, 70×50 cm, metal, expusă în holul Primăriei Mediaș;

„Bust Ludwig Roth”, piatră, copie după Borje, cetatea Moșna;

„Păsările cetății”, triptic, 285×150 cm, mozaic patinat, parcul copiilor, Mediaș;

„Adolescenții”, metal, 100×40 cm, Mediaș;

„Supliciul”, 5cm, lucrare în calculul vezicular de la fierea artistului;

„Crocodilul”, 200×70 cm, lucrare în caolină pentru un parc din Germania;

„Simbol pentru pace”, 120×80, mozaic, Mediaș;

„Omagiu lui Brâncuși”, 120×50, mozaic, Săcelul Gorj;

„Să ocrotim copii”, 150×80 cm, Agnita;

„Floarea Ocnei”, metal, 1,50, Ocna Sibiului;

„Hora”, 1×50, bronz, parcul A. Șaguna, Mediaș;

“Poarta de Hotar”, 7m, Mediaș, beton armat

Emil Mureșan

Bust Emil Mureșan

 

Emil Mureșan

Hora 2009 – inox, 1.3×1 m, refăcută după o lucrarea monumentală ”Hora” din 1975, din bronz, furată din parcul Andrei Șaguna din Mediaș

 

Emil Mureșan

Bricul Mircea, lucrare de referință pe pânză de păianjen

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *