O companie antreprenorială românească creează mediul perfect pentru ca angajații lor de vârf să strălucească. Este vorba de Bitdefender, în cadrul căreia se afirmă unul dintre cei mai activi Product Marketers la nivel global. Numele său este Sebastian Ungureanu, iar astăzi vă arătăm cum a reușit să se remarce un tânăr inginer și altfel decât prin abilități tehnice.
Povestea de succes a lui Sebastian își are originile în anii de liceu, atunci când a avut șansa să facă parte dintr-un mediu extrem de competitiv. Când ești coleg de clasă cu șapte olimpici naționali, cel mai mult îți dorești să rămâi în primul eșalon.
Vorbim despre Colegiul Național ”B.P. Hasdeu” Buzău, despre care am mai povestit noi aici. Avem, iată, o nouă dovadă a faptului că efortul unor dascăli dedicați este răsplătit în timp.
Cuvintele unei profesoare de engleză care îți pot marca viitorul
În clasa a 11-a, Sebastian Ungureanu a obținut locul 3 la Olimpiada Națională de Limba Engleză. Rezultatul, bineînțeles, a venit la pachet cu nopți nedormite, multă pregătire și sacrificii din timpul personal.
Pentru un adolescent, nu e ușor să treci prin așa ceva, chiar și atunci când ești motivat de reușitele celor din jur. Sunt zile în care îți vine să lași totul, fiindcă pur și simplu ai și alte nevoi. În astfel de situații, este vital să ai un mentor care îți înțelege potențialul.
„Diferența dintre cei buni și cei grozavi este mică și se face în momentele în care nu mai poți.” Chiar și astăzi, cuvintele profesoarei de engleză răsună cu claritate în urechile lui Sebastian.
Poate că fără să știe neapărat, doamna Magda Hofnar i-a marcat viitorul. Vă invit pe această cale să rețineți această idee – poate însemna enorm în momentele de cumpănă.
De ce a ales Sebastian Ungureanu studiile în România
Ca orice elev cu rezultate de excepție, Sebastian ar fi putut să studieze oriunde și-ar fi propus. De altfel, a fost acceptat la două universități de mare prestigiu din Marea Britanie.
A ales totuși România, deoarece simțea că ar fi pășit în necunoscut. A preconizat că experiența l-ar fi schimbat într-un mod nenatural, i-ar fi alimentat un cinism nespecific, într-un mediu în care străinii sunt priviți exact așa. Ca niște străini.
Uitându-se în urmă, nu regretă deloc această decizie, chiar dacă Politehnica din București sau MBA-ul aplicat pe inginerie au presupus cursuri epuizante sau cerințe încremenite în timp. Pe de altă parte însă, în Regat nu ar fi ajuns la același nivel de carieră, atât de devreme.
Momente-cheie în evoluția unui programator
Prin anul 3 de facultate, Sebastian a obținut primul loc de muncă, în urma unui internship la o firmă de web hosting. Trei ani a făcut bani din dezvoltare software, la fel cum visează majoritatea absolvenților de studii tehnice. Numai că el și-a dorit mai mult.
Treptat, Sebastian a migrat către un rol care presupunea interacțiune mai apropiată cu clienții. Mai puțină execuție și mai multă strategie, dar și o oportunitate care a meritat exploatată.
Când a apărut un job în zona comercială, Sebastian Ungureanu a răspuns imediat prezent. Directoarea comercială de la acea vreme, Ioana Hreninciuc, a avut încredere în el și i-a oferit un post de management, după doar un an în compania respectivă.
În paralel cu responsabilitățile de programare, Sebastian s-a perfecționat în marketing. A învățat despre piață, concurență, (re)poziționare sau alinierea portofoliului de produse la strategia organizației.
Experiența de la Bigstep l-a propulsat către marele Bitdefender, acolo unde, zi de zi, un programator se transformă într-un lider tot mai proeminent în marketing.
Mi s-a părut destul de ușor să ajung în top, atâta vreme cât mi-am asumat faptul că-mi doresc mai multă flexibilitate. Mereu am primit șanse împotriva curentului, în principiu pentru că nu m-am complăcut cu starea de fapt. Oricine are această posibilitate, trebuie doar să se implice mai puternic în online, să caute, să se dezvolte continuu.
Rolul lui Sebastian Ungureanu în ecosistemul Bitdefender
Dacă ești software developer, vei spune, poate, că tu ești mai important decât oricine altcineva din organizație. Că fără tine și abilitățile tale de programator, nu ar exista un produs vandabil.
Cu a doua parte a afirmației, bineînțeles că sunt de acord. Ce trebuie să înțeleagă oricine din mediul de business este că întotdeauna, reciproca este valabilă. Fiecare piesă din angrenaj este esențială.
Întrebarea care se pune, este dacă te vezi făcând același lucru toată viața ta. Poate că visezi să transformi munca pentru alții într-una pentru tine, pentru că ești creativ și capabil să dezvolți un produs revoluționar. Doar că și atunci, va trebui să înveți marketing, vânzări, resurse umane, bugete, să conduci un plan de afaceri șamd.
În România, ne ocupăm prea mult de servicii și prea puțin dezvoltăm noi produse. Ne lipsește curajul de a încerca lucruri noi, de a aduce pe piață proiecte personale. Dezvoltarea industriei de IT este insuficient de accelerată, pentru că ne complacem în rutina programării, cu salarii peste medie și lipsă de viziune pe termen lung. S-ar putea face mult mai mult, pentru că talent există cu desăvârșire. Sunt convins că pe măsură ce se vor dezvolta hub-urile de tehnologie și startup-urile românești, vom ajunge și la originalitate, la creativitate locală.
Poate că te va surprinde să afli că Sebastian Ungureanu a renunțat la programare și a mers la Bitdefender pentru un salariu mai mic. De ce ar face una ca asta? Pentru că deschiderea către noi oportunități e mult mai importantă decât banul în sine – doar un mijloc care, la un moment dat, se va întoarce înzecit.
Unii înțeleg toate aceste lucruri mai repede, alții mai târziu. Sebastian a simțit că poate avea impact și altfel decât prin dezvoltarea unui produs. Acum, peste 500 milioane de oameni află despre produsele Bitdefender și rezonează cu utilitatea lor.
Sigur că se bucură de șansa de a performa într-o organizație globală, așa cum este Bitdefender. Se ocupă de segmentul cu cea mai mare creștere – integrarea tehnologiilor Bitdefender pentru 38% din securitatea cibernetică globală. Până la urmă însă, șansa se ivește atunci când îți asumi riscuri, când ieși din cutia ta de confort…
Cum a ajuns Sebastian Ungureanu locul 2 în România
La ora la care scriu aceste rânduri, profilul de LinkedIn al lui Sebastian evidențiază o informație remarcabilă: locul 2 în România pe Crunchbase! Prima dată când l-am contactat, în urmă cu doar câteva săptămâni, era pe locul 15 în același top și eram și așa foarte impresionat! Iată în ce companie selectă se regăsește Sebastian:
Crunchbase este o platformă globală, locul de întâlnire a peste 55 milioane de utilizatori din companii inovatoare, deschise către noi oportunități. Topul în care îl regăsim pe Sebastian este realizat în funcție de prezența activă în mediul online, de gradul de interactivitate – măsurat din punct de vedere al intensității și al nivelului interlocutorilor.
Ce face el pentru a-și menține acest statut? În primul rând, Sebastian Ungureanu este singurul român ambasador Product Marketing Alliance, poziție din care își asumă rolul de a dezvolta funcția de Product Marketing Manager în România. Cu o combinație unică de expertiză în marketing și tehnologie, mesajul lui Sebastian se concentrează pe abilitățile de lider necesare transformării unui produs bun într-o poveste de succes.
Nu se poate face marketing dacă la nivelul conducerii nu există o înțelegere de ansamblu a ceea ce înseamnă marketing. Pentru unii, marketing înseamnă doar advertising sau ce se înâmplă pe social media, iar pentru alții “content is king”. Dar abia când toate aceste activități se reunesc sub aceeași strategie bine studiată și bine planificată putem vorbi despre marketing la modul profesionist. E necesară încredere și răbdare până când se formează acea sinergie care propulsează un produs în top.
Sigur că aceste mesaje sunt transmise exclusiv pe cale virtuală în ultima vreme, în webinarii sau diverse alte tipuri de interacțiune online. Înainte de perioada de pandemie, Sebastian a fost invitat ca speaker la summit-ul de la Londra al PMA, unde a vorbit în fața a 300 persoane despre scalarea unui produs în ciuda constrângerilor. Tot anul trecut, a fost nominalizat la premiul de Rising Star în Product Marketing, destinat liderilor din PMM cu cea mai fulminantă creștere în 2019.
Toate cele de mai sus demonstrează că există satisfacție dincolo de programare, iar a alătura abilități sociale la cele tehnice nu e chiar science-fiction.
Și pentru că dezvoltarea nu se oprește niciodată…
Sebastian Ungureanu este încă la început de drum. La 29 ani, în doar câteva etape, a ajuns deja cunoscut în domeniul său, la nivel global.
Și totuși, dezvoltarea nu se oprește niciodată. Urmează, poate, un upgrade de responsabilități în zona strategică Bitdefender, poate o echipă care să îl susțină în demersurile sale de comunicare.
Pe de altă parte însă, mai important decât orice titlu sunt respectul și autoritatea pe care, cu certitudine, Sebastian le merită prin acțiunile sale. Tocmai de aceea, numele său va deveni tot mai influent, fiind deja invitat ca speaker la următoarele summit-uri PMA. Se va lupta mereu pentru ca tot ce înseamnă marketing să fie tratat ca atare, pentru ca toți cei care îl urmează să înțeleagă că orice e posibil în domeniul IT.
În orice caz, viitorul său este legat de Bitdefender – o relație win-win care nu se va termina prea curând:
Prin Bitdefender am beneficiat de programe de training la cel mai înalt nivel – în principal în SUA. Compania mi-a asigurat certificarea la cel mai înalt nivel în domeniu, iar acum beneficiez nu doar eu de brandul Bitdefender – ci și compania de imaginea mea. De când am căpătat încrederea de a vorbi în spațiul public, de când mă implic în evenimente de specialitate, brandul Bitdefender apare lângă nume cu bugete de marketing de zeci sau sute de ori mai mari – de exemplu Facebook, IBM, Amazon sau Uber. În acelasi timp este o mândrie și o responsabilitate.
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!