Simona Anton

Simona Anton este tânără, carismatică, puternică și îndrăzneață. A ales să îmbrățișeze una dintre cele mai frumoase și oneste meserii. Este educatoare și nu este clipă în care să nu se prezinte luminoasă în fața copiilor. Dacă nu are o carte de povești la ea, are vorbele de zână bună, iar atunci când vorbele nu-și prea au rostul, întinde brațele și șterge lacrimi. Când nu șterge lacrimi, dansează sau intră în rolurile celor mai iubite personaje de povești. A ajuns și pe alte tărâmuri să înșire bunătate, tocmai în Vietnam.

 

A vrut să contribuie la o lume mai bună și a considerat că în mijlocul copiilor îi este locul. Dorința de a lucra cu cei mici a venit din convingerea că „viitorii adulți ai lumii sunt copii mai întâi”, care au nevoie să primească o bază solidă pentru a deveni acei adulți adaptați.

Simona Anton a terminat Facultatea de Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, la „Univesitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iași și cursul de pedagog Montessori pe nivelul de vârstă 3-6 ani, la Institutul Montessori din București.

În prezent, nu mai predă la o grupă de preșcolari. Când s-a întors înainte de pandemie de la vietnamezi, a fondat My Montessori Shelf, un blog plin de resurse pentru părinții care vor să cunoască mai bine metoda Montessori și moduri de a o aplica în relație cu copilul lor, dar și pentru a ajuta școlile/grădinițele/centrele și educatorii în aplicarea metodei, prin oferirea de resurse și a propriei experiențe pentru găsirea soluțiilor de care au nevoie.

 

Simona Anton visa să devină pirat, fotomodel sau educator…

Simona nu poate reda concret momentul când s-a îndrăgostit de meseria sa, dar a înțeles că iubirea pe care o poartă copiilor este sinceră, curată și că nu va înceta vreodată. Și-a găsit sensul printre ei. S-a format ca educator în timp, odată cu situațiile întâmpinate la catedră.

A dat nas în nas cu teancul de hârtii, a învățat să asculte, deși, poate, primește curiozități din partea celor mici care se tot repetă. Zâmbește ca să mențină energia pozitivă în grup, este dedicată și nu dă înapoi din cauza provocărilor.

Crede în puterea respectului și a limbajului. Obosește, dar își evaluează mereu atitudinea față de copii. Greșește, rămâne în pană de idei, dar se reorganizează rapid.

Pot spune că pasiunea pentru lucrul cu copiii și dragostea pentru ei am cunoscut-o cu adevărat în preajma lor și când am ajuns să îi cunosc pe fiecare în parte, cu momente frumoase și cu momente grele petrecute împreună. Deci am început cu ideea dragostei pentru copii, dar am înțeles-o și am trăit sentimentul doar fiind în mijlocul lor.

Când era mică, fetița Simona intra în rolul de educator aranjând tacticos animale pe canapea. Nu a avut frați și surori, nici vreo paletă diversă de jucării cum au copiii din ziua de azi. Creativă din fire, se descurca cum putea.

Am avut prilejul de a petrece mult timp construind lumi din diverse materiale, verbalizând mult în timp ce mă jucam și petrecând ore întregi afară. Am amintirea unor degete înghețate puse pe calorifer, căci refuzam să intru în casă iarna și amintirea unor picioare mereu julite, a jocurilor în corturi improvizate între doi copaci și a orelor de alergat în fața blocului cu ceilalți copii.

 

Simona Anton: „A fi educator Montessori înseamnă să te transformi întâi tu!”

În 2015 s-a specializat pe alternativa educațională Montessori la București. A urmat un curs cu durata de doi ani sub supravegherea și îndrumarea a doi mentori cărora le poartă încă respect și recunoștință.

Cursul a avut patru module în care am parcurs prelegeri de teorie și prezentări de materiale, am avut discuții de grup, am confecționat materiale și am exersat cu materialele. În afara modulelor de curs am realizat peste 300 de ore de practică și observare la instituții Montessori din țară și din Germania. Examenul a fost unul solicitant, fiind compus din 2 examene scrise și din 3 examene orale și practice cu 3 examinatori internaționali. A fost o experiență extraordinară!

A simțit că vrea să calce pe un teritoriu diferit. A simțit că vrea altceva față de ce oferea sistemul de învățământ de masă și și-a dat șansa de a aplica la singura grădiniță ce implementa metoda Montesssori din Iași. A devenit parte din echipă și a îmbrățișat valorile și convingerile acestei alternative educațională.

De acolo au urmat ani de transformare a mea ca om și ca profesionist, ani încărcați cu oameni frumoși, colegi, părinți și copii extraordinari care mi-au rămas în suflet.

Sistemul Montessori, spune Simona Anton, este dincolo de materiale și mediu. Crede că a crește în metoda asta este de fapt dezvoltarea într-un mediu care îți respectă interesele și nevoile, care te acceptă și te ajută să te dezvolți în ritmul tău, cu ideea că a greși este parte din a învăța și că ești sprijinit necondiționat.

 

Nevoia de schimbare a dus-o tocmai în Vietnam

Setea de cunoaștere, dorința de nou și de a-și demonstra că poate trece peste provocări, satisfacția lucrului bine făcut a împins-o pe tânăra educatoare să se intereseze de școli din afara țării. Ceva a atras-o spre Asia și a rămas la Vietnam.

Poate a fost necunoscutul, poate dorința de a ieși cu totul din zona de confort, poate ideile pe care le aveam de dinainte despre zona asta, puține și bazate pe povestirile și călătoriile altora. Am avut interviuri cu câteva școli de acolo, printre care și cea pentru care am optat: Maya, din Hanoi, capitala Vietnamului.

În august 2019, cu stomacul strâns din pricina emoțiilor ce au năvălit-o, totuși cu inima largă și cu speranțe mari a pornit împreună cu iubitul să deseneze o nouă etapă în viața sa. În septembrie era deja intrată în pâine.

A început să lucreze la școala din Maya, una atipică pentru vietnamezi. A găsit ce nu-și imagina vreodată, având în vedere că noi, românii, cunoaștem despre Vietnam ca fiind o țară frumoasă, dar săracă.

A descoperit o școală privată care aplica metoda alternativă Montessori. Poziționată în afara orașului, este un loc unde copiii petrec foarte mult timp în natură – la mini-fermă, pe terenul de fotbal.

Este o școală superbă din punct de vedere arhitectural, construită pentru a fi adaptată climei umede și călduroase, cu acoperiș din stuf, cu ventilatoare suspendate, geamuri foarte mari. Școala are o suprafață foarte mare, în incinta acesteia, găsindu-se trei case separate, una pentru grupa mea și alte două pentru clasele de primar, o altă casă tip terasă unde se lua masa, în aer liber, acoperită, un teren de fotbal, unul de baschet, grădina de unde procurau produsele servite la masă, atelier de tâmplărie și atelier de artă și lucru manual.

Vietnam – un sărac paradis

Simona Anton a fost fascinată de tot ce a găsit în Vietnam. S-a dat pe brazda vietnamezilor treptat și vine cu afirmația cum că este o țară cu siguranță extraordinară pentru a o vizita și pentru a trăi acolo, dacă vrei cu adevărat să experimentezi și cultura locală.

Surprinzător sau nu, declară că avem destule de multe în comun, ca mentalitate. La fel ca noi, vietnamezii pun mare accent pe tradiții și pe superstiții. Petrec sărbătorile în aceleași moduri ca și noi, cu vizite în familie și mese cu preparate specific, pun preț pe aparențe și pe cum te vad cei din comunitatea ta, își onorează morții prin ritualuri similare cu ,,pomana’’.

Aș fi vrut să vizitez mult mai multe decât am apucat, dar pot să spun ca a fi dintr-o dată într-un oraș atât de mare precum Ho Chi Minh sau Hanoi, cu zgomotul de la mii de scutere, cu mirosul de carne pe grătar care iese de unde nu te aștepți și cu oameni care iau masa împreună pe stradă, în mici ,,restaurante” improvizate la parterul unei locuințe este copleșitor, provocator, energizant și cu siguranță cu un vibe pe care nu-l găsești în altă parte.

A plecat cu imaginea unui oraș plin de viață, cu oameni care trăiesc modest, dar care se simt bogați și care, deși în permanentă mișcare, găsesc răgaz să-și tragă sufletul și să ofere un zâmbet larg. Să fii printre ei, te menține viu pe dinăuntru.

Simona Anton este în prezent în Iași, dar și-a eliminat odată cu șederea în Vietnam și cele mai mici îndoieli legate de curajul și forța sa. A făcut ce alții nu au apucat. A predat în engleză copiilor vietnamezi, a lăsat să li se lipească la inimă și și-a colorat viața odată cu experiența trăită.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *