Sonia Coman

Se numără printre românii din diaspora care fac cinste țării, chiar dacă acasă, în România nu sunt mulți care să le cunoască realizările. Sonia Coman e curator la “Muzeul Freer” din Washington DC, o secţie de artă asiatică a Muzeului Smithsonian. Are 36 de ani și e licențiată “Magna cum Laude” a Universităţii Harvard (SUA) şi doctor în “Istoria artei”, cu dublă specializare în artă franceză şi japoneză, la Universitatea Columbia, New York (SUA).

 

Poezii scrie din copilărie. La Liceul de coregrafie și artă din Constanța, a cărei secție de grafică și arte plastice a urmat-o, s-a apropiat de arta și cultura japoneză. O întâmplare a făcut ca încercările sale literare să fie citite de poeta Constanța Buzea, la a cărei recomandare își îndreaptă talentul și atenția spre haiku.

Tata a fost cel care m-a încurajat să particip la un concurs de haiku în Japonia. Am trimis câteva încercări în limba engleză, iar un poem a câștigat unul dintre premii, fiind apoi tipărit pe cutiile de ceai ale companiei care sponsoriza concursul.

Sonia Coman consideră educația primită în România drept una excepţională, datorită, în special, profesorilor din liceu, foarte dedicaţi elevilor. Aceștia au deprins-o cu disciplina de lucru, învățând-o să-și organizeze timpul astfel încât să-i ajungă pentru tot ceea ce-și dorea să facă într-o zi. Asta pentru că orele normale de curs erau dublate de altele, petrecute în atelierele de specialitate.

Cine-și închipuie că i-a fost ușor, se înșală. Dar Sonia le-a considerat pe toate provocări cărora le-a făcut față cu succes și, ce e mai important, fără nicio urmă de regret.

 

Cel mai bun student român, în 2013

La sfârșitul liceului, s-a înscris la trei universități americane – Harvard, Princeton și Columbia, intenționând să studieze istoria artei și literatură.

Am ales universităţi care ofereau burse complete studenţilor străini, dar şi pentru că sunt de tipul “liberal arts”, oferind posibilitatea de a-ţi crea propriul program de studiu. M-a atras calitatea educaţiei americane, dar şi posibilitatea de a cunoaşte mai multe culturi, pentru că în universităţile americane sunt studenţi veniţi din toată lumea.

A fost admisă la toate cele trei facultăți americane, dar a optat pentru Harvard. Ținuse legătura, timp de șapte ani, cu câțiva poeți din Boston, cunoscuți la o conferință de haiku, și i se părea, cumva, un alt fel de acasă.

În 2013, Sonia Coman a fost desemnată cel mai bun student român din străinătate.

Acest titlu este conferit de către Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), în cadrul proiectului Gala Studenților Români din Străinătate. LSRS este o organizaţie neguvernamentală, lansată oficial pe 8 ianuarie 2009, care aduce în prim-planul opiniei publice tineri valoroși educați în străinătate, dar și în țară, ca modele de profesionalism și competență. În prezent, LSRS numără mai mult de 13.000 de membri din peste 50 de țări.

 

Un cetățean universal atins de cultura japoneză

Uneori, Sonia pictează. O face atât de bine, încât lucrările sale au fost incluse în numeroase expoziții, personale și de grup, atât în România, cât și în străinătate.

Sonia Coman

Ceasul – pictură de Sonia Coman din 2009

E ceva aparte în întreaga ei ținută, în gesturi, în tonalitatea vocii, în zâmbet. Dincolo de o incontestabilă erudiție, de cele câteva limbi străine pe care le vorbește cu o ușurință nativă, transpare ceva autentic românesc. Poate aparenta fragilitate, dublată de conștiența propriilor capacități profesionale, ce-i conferă siguranță de sine. Poate modestia cu care răspunde oricărei aprecieri venite din afară.

Acasă mă simt în mai multe locuri şi mă simt binecuvântată că pot spune acest lucru. Acasă e la Constanţa, pe malul mării, ascultând pescăruşii; la New York, unde m-am format din punct de vedere profesional; în anumite locuri din Japonia, unde simt conexiunea cu tradiţia, mai ales în Arita, oraşul unde s-a născut ceramica japoneză, unde sunt primită cu braţele deschise de nişte oameni cu o pasiune extraordinară pentru arta şi tradiţia lor. Acasă mă simt oriunde am ocazia să intru într-o biserică românească.

Chiar dacă e un ”cetățean universal”, un artist atins de muze din cele mai diverse culturi ale lumii, Sonia rămâne un om credincios. Poate și pentru că unul dintre înaintașii săi este Macarie Protopsaltul(1770-1836), considerat „întemeietorul” şi fondatorul muzicii psaltice româneşti.

Sonia Coman nu a renunțat să scrie haiku, ba chiar a și publicat deja câteva astfel de volume. Spune că haiku este o poezie a clipei, de aceea îl gândește în limba franceză, când e la Paris, sau în japoneză, când e la Tokio. Dar pe majoritatea le gândește şi le scrie în limba engleză, pentru că în SUA își petrece cea mai mare parte a timpului. Oricum le-ar gândi, însă, oricum le-ar scrie într-o primă fază, le traduce mai apoi în limba română, ”limba mea maternă şi limba sufletului meu”, după cum afirmă.

Cred că haiku e o formă de a trece un pod între lumea noastră interioară şi lumea reală, locul în care ne aflăm în momentul respectiv.

 

Sonia Coman: ”Se știe prea puțin despre România!”

În foarte multe dintre momentele vieții sale, Sonia Coman a activat în comunități eterogene. A cunoscut oameni din toate colțurile lumii, veniți ”pe pământul făgăduinței” cu un bagaj cultural extrem de variat.

La Universitățile Harvard și Columbia, la Muzeul Metropolitan, în cercurile sale personale și profesionale, a întâlnit români de excepție. A ajuns să-i admire pentru curiozitatea intelectuală, disciplina de lucru, perseverenţa şi, mai ales, încrederea că îşi pot împlini visurile. Sunt români care reprezintă, la ora actuală, un model pentru comunitățile americane din care fac parte.

Cu străinii, însă, lucrurile stau cu totul altfel. Cu toate că SUA e o lume însetată de poveşti, se ştie prea puţin despre România, despre istoria, arta şi literatura noastră.

Mi-aş dori să contribuim toţi în a contura o Românie cu o identitate pozitivă, pe care lumea să o recunoască, să o înţeleagă mai bine şi să o respecte.

Chiar dacă firea sa artistică pare mai degrabă înclinată spre melancolie, Sonia Coman privește cu mare încredere în generațiile tinere. Încredere în sine, în propriile forţe, determinare, perseverenţă, încredere în frumuseţea visurilor pe care le au sunt câteva dintre cele pe care Sonia le consideră necesare celor aflați la un început de drum.

Celor tineri le-aş spune că pot realiza tot ce-şi doresc, că nimic nu-i împiedică să-şi realizeze visurile. Trebuie să fie convinși că, dacă perseverăm pe drumul ales, vom izbândi. Fără această perseverenţă nu vom şti niciodată dacă un anume vis e posibil sau nu.

1 răspunde

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *