Într-o societate aflată parcă într-o hibernare spirituală, socială şi civică, avem nevoie ca, din când în când, să se ridice voci ca cea a lui Ștefan Mandachi. Voci clare, care să nu se teamă să spună lucrurilor pe nume şi care să ne ghideze cumva prin întunericul acesta hipnotizant către conştiinţa de sine, iar acolo, să ne trezim din coma aceasta care naşte cei mai gravi monştri ai societăţii: nepăsarea, indolenţa, lipsa de atitudine şi solidaritate!
Cu doar 1 metru de autostradă, Ştefan Mandachi a reuşit să mobilizeze în doar câteva zile oameni de afaceri, vedete, artişti şi români simpli
Care este reţeta după care Ştefan Mandachi a reuşit să pună în mişcare într-un timp atât de scurt atât de mulţi oameni, nu ştim, dar putem bănui.
Pe lângă sclipirea artistică şi antreprenorială, cele mai importante ingrediente către un succes garantat, aş spune eu, se adaugă în cantităţi foarte mari frustrarea şi revolta faţă de un sistem politic şi administrativ, care nu reuşeşte sub nicio formă să îşi ţină promisiunile.
Din `89, în accidente au murit peste 60.000 de oameni, cam cât populaţia oraşului Alba-Iulia. Oare câţi ar fi supravieţuit dacă aveam autostrăzi? Ajung în Fălticeni. Nimic. Roman, Bacău. Nimic. Focşani? Zero. Buzău. Nimic. Bun venit în Bucureşti! Nimic , dar nu mă dau bătut. Mă întorc pe partea cealaltă. Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani. Nimic. M-am întors viu la Suceava. Am condus 1000 de km în mai mult de 16 ore.
Acesta este mesajul din clipul realizat de Ştefan. Un mesaj dur şi crunt. Despre realitatea cotidiană în care ne complacem cu toţii.
Ştefan Mandachi nu s-a mai complăcut. S-a săturat de promisiuni şi de o Românie fără autostrăzi. Şi ce a făcut? A luat atitudine! A lansat o provocare în mediul online către toţi românii:
În data de 15 martie, pentru 15 minute, începând cu ora 15, eu suspend activitatea celor 40 de restaurante. Pentru autostrăzi, fii solidar. Provoacă măcar trei persoane să își întrerupă activitatea!
Ca să fie şi mai convingător, Ştefan Mandachi a construit 1 metru de autostradă în doar şapte ore, folosindu-se de o echipă profesionistă de 17 muncitori.
Pentru realizarea acesteia, au fost folosite un escavator cu gheară pe roți, un escavator tip macara cu șenile, un buldozer tasator, două camioane cu remorcă, un camion cu betonieră, două microbuze, o vola, șase lopeți, două dreptare, două drujbe, patru ciocane, 4.17 metri cubi de beton, 36 de metri pătrați de plasă de fier, un kilogram de cuie, trei kilograme de vopsea, 36 metri cubi de balastru, opt metri liniari de țeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru parapeții de protecție șosea și 12 metri liniari de țeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru susținerea afișajelor și indicatoarelor rutiere.
În concluzie, s-a putut! În altă ordine de idei şi mai aprofundată, se poate! Şi dacă aş fi şi mai critică aş spune, dar nu se vrea! Pentru că de fapt acesta este adevărul.
Cine este Ştefan Mandachi şi ce l-a determinat să pună piciorul în prag sau mai bine spus, în autostradă?!
Am să îl las chiar pe Ştefan să vă spună cine este el. Deoarece o spune frumos şi este necesar să realizăm şi să vizualizăm cât de important este să conştientizezi cine eşti, de unde vii şi unde îţi sunt rădăcinile ca om şi român.
Fără a conştientiza cât de importantă este aparteneţa ta la şi într-un anumit spaţiu geografic-social-politic, nu vei reuşi niciodată să îţi vizualizezi problemele reale şi să simţi să faci o schimbare.
Ștefan Mandachi este un român din satul Sfântu Ilie, Suceava. Aici am copilărit și aici locuiesc. Am copiat carisma pe care o avea mama. M-a influențat consistent chiar dacă nu am fost conștient mult timp de acest fapt. Am încercat mereu să fiu cât mai liber în cadrul familiei. Sunt necăsătorit, am un frate geamăn și un nepoțel de un an.
Ştim despre Ştefan deja că deţine lanţul de restaurante de tip fast-food „Spartan“. Mai ştim şi că în februarie 2019, reţeaua „Spartan“ a ajuns la 41 de restaurante în toată ţara, locaţii proprii şi francize, ocupând locul al treilea la categoria restaurantelor tip fast-food din România.
Ştim şi că este un om de afaceri influent, echilibrat, care se dedică în tot ceea ce face şi îi place să se implice în afacerea sa, să verifice, să pună mâna, să fie acolo cu oamenii.
Toate acestea ne povestesc despre antreprenorul Ştefan Mandachi. Şi ne povestesc frumos. Numai un om cu o viziune clară, implicat, dedicat şi inteligent, poate să ajungă aici. Este cu atât mai mult un exemplu de urmat.
Şi totuşi, chiar şi un om ca Ştefan ajunge la o limită. La punctul acela de fierbere, când ţi se pune nodul în gât şi spui cumva: până aici! L-am întrebat ce l-a determinat să facă acest gest şi ce crede el despre mentalitatea românilor în ceea ce priveşte spiritul civic.
Frustrarea, nervii și stresul pe care le-am trăit în sutele de mii de kilometri pe potecile din România. Am hotărât să fac acest gest în momentul în care am fost sigur că sunt mințit cu termene, și amânări care-mi sunau foarte cunoscut.
Mentalitatea noastră este aceea a omului care se complace în zona de confort. Dacă învingem zona de confort redevenim activi și atunci încep schimbările.
Ştefan Mandachi ne cheamă pe 15 Martie, ora 15, să ne alăturăm iniţiativei lui, preţ de 15 minute. Totodată, el ne mai face cunoscut faptul că toţi cei care ne alăturăm manifestului său, putem folosi sloganl #șîeu, ca gest de solidaritate.
Haideţi să îl surprindem cât mai mulţi şi să ne unim pentru românii din Moldova noastră dragă!
Cum se defineşte şi cum povesteşte Ştefan Mandachi despre evoluţia sa, pasiuni şi crezuri personale în viaţă
Pentru că doar urmărind acel clip, ascultându-l şi privindu-l, nu ai cum să nu realizezi că este un om care face diferenţa, mi-am dorit să îl cunosc pe Ştefan şi altfel. Omul Ştefan, cel dincolo de succes, restaurante, profituri şi lumea afacerilor.
Am descoperit că vorbim de unul şi acelaşi. El este un vizionar în tot ce este. Un om despre care, eu personal cred că şi dacă nu ar vrea, ar fi de succes. Vorba aia: ar da succesul peste el.
Evoluția mea se învârte în jurul a două lucruri: 1- vocația de antreprenor 2- sacrificiile pentru asumarea vocației. Încă din liceu știam că vreau să fiu prosper și liber. Părinții își doreau și ei același lucru însă prin practicarea unei profesii. Tocmai acest lucru mă frustra: de ce să depindă libertatea mea de o profesie? Libertatea nu poate fi parţială. Aşa că în antreprenoriat am găsit o independenţă mărită şi mi-am urmat cursul vieţii. Persoana care m-a susţinut cel mai mult, am fost eu. Am avut grijă să-mi configurez un mediu de oameni care să mă ajute şi să mă dezvolte. Sunt licenţiat în Drept. Premiile luate în şcoală nu m-au încălzit cu nimic.
Am aflat că pasiunea sa principală este cinematografia. A regizat un film de scurtmetraj, a regizat filmul cu un metru de autostradă, a regizat conferința de presă de prezentare a clipului. Îi plac filmele, iubeşte animalele, îi place să asculte muzică şi să citească.
Cu alte cuvinte, Ştefan Mandachi ne dă cumva, fără să vrea poate, o lecţie nu numai de atitudine, despre succes, ci şi despre empatie şi modul în care ar trebui să lucrăm fiecare la noi înşine, la construcţia noastră atât exterioară, cât şi interioară şi intelectuală. Nu putem fi un tot dacă ne segmentăm şi nu tratăm fiecare aspect cu seriozitate şi cu aceeiaşi măsură.
Apoi l-am întrebat ce sfaturi ar da el oamenilor despre viaţă, despre cum ar trebui să fim atenţi la semne, ghidaje. Şi, bineînţeles, nu m-am putut abţine să nu îl întreb de mândria de a fi Român şi una din elitele României.
Primul sfat pe care l-aș da ar fi să nu dea sfaturi. Dacă aș răspunde la această întrebare, deja v-am sfătuit, iar eu detest să fiu sfătuitor, deși nu mă pot abține. Pentru mine mândria este conectată la ego și nu aș fi atât de ”mândru” să fiu mândru. Voi fi extrem de fericit și țanțoș dacă românii vor veni într-un număr enorm pe 15 martie la primul metru de autostradă. Înainte să fiu în Elita României, vreau să fiu în elita conștiinței mele. Vă mulțumesc că mă sprijiniți.
Cuvânt de încheiere
Categoric, nu ai cum să nu rămâi plăcut surprins după o discuție cu omul Ştefan Mandachi, avocat şi antreprenor de succes, prin mâna căruia trec profituri şi sume fabuloase şi prin mintea căruia trec decizii vitale care îi ţin afacerea mereu în top, dar în a cărui atitudine nu vezi nici un strop de aroganţă sau superioritate ci doar bun simţ şi deschidere.
Nu ai cum să nu îţi dai seama că de la întâlnirea cu el vei lucra mai mult la tine însuţi, la planurile tale, la visurile tale, la atitudinea ta. Adică, dacă el în clip a spus „Am mers bou şi am venit vacă”, exact asta trebuie să înţelegem fiecare despre noi şi despre ce se întâmplă în jurul nostru şi în societate.
Fiind puţin mai tranşantă, mulţi suntem aşa. „Mergem boi şi venim vaci”. Pentru că nu ne place să ne respectăm, să ne facem respectaţi şi auziţi. Nu ieşim din zona din confort şi nu realizăm că pentru a merge lucrurile bine, trebuie să începem cu noi. Nu înţelegem că aşa cum îi lăsăm pe alţii să ne trateze, exact aşa vom fi trataţi mereu, până nu spunem: până aici! Merit şi eu respectul vostru!
Cumva, Ştefan Mandachi a scos zeci de mii de oameni din starea de hibernare şi de vegetaţie. Tot un fel de antreprenoriat este şi acesta. Coaching la scară largă. Şi unul de succes.
Adevărul este că ne-ar trebui un Ştefan Mandachi în fiecare judeţ şi din timp în timp, ar trebui să facă exact cum a făcut el. Poate aşa, astenia această generalizată va trece şi lucrurile se vor mişca mai mult.
Eu, pe data de 15 Martie am să mă alătur iniţiativei lui Ştefan Mandachi şi am să spun: „România vrea autostrăzi”. Am să fac asta timp de 15 minute şi am să mă bucur că pot fi Român cu atitudine într-o Românie care este mai aproape de ceea ce îmi doresc eu!
Îţi doresc mult succes în tot ceea ce faci, Ştefan. Îmi doresc ca Românii să te surprindă pe data de 15 Martie, iar când lucrurile vor începe să se mişte, îţi doresc să îţi aminteşti mereu că ai fost unul din importantele angrenaje care ai reuşit să pui o ţară în mişcare!
Demn de a fi luat aminte la inițiativele acestui OM, și de a-i se alătura și a-i urma exemplu !