Articole

Nawaf Salameh

Nawaf Salameh este un nume legat, indisolubil, de performanță, calitate, succes și excelență. Într-un cuvânt, elită. Elita României. Un veritabil model de conduită morală și de management, el este omul care a pus bazele unei afaceri extrem de profitabile, care cucerește noi și noi teritorii. Însă, mai ales, este unul dintre principalii susținători ai marilor […]

Adrian Ambrose

Cum ar fi ca tot ce s-a fabricat vreodată în România să apară în același spațiu online? Să existe o platformă dedicată tuturor producătorilor sau furnizorilor de servicii români? Adrian Ambrose are acest obiectiv îndrăzneț și nu se va lăsa până nu-l va atinge!

 

De fapt, această platformă există deja! Se numeste, chiar așa, #FabricatinRO și este, dacă vreți, extensia personalității lui Adrian Ambrose în mediul online. Dorința lui cea mai fierbinte – aceea de a realiza ceva frumos și măreț pentru mediul de afaceri românesc. Propunerea sa de valoare, mingea la fileu ridicată tuturor antreprenorilor din România, mai mici sau mai mari!

Cine este Adrian Ambrose, de ce Fabricat în România și de unde această mare pasiune, aflăm în cele ce urmează.

 

Începuturile lui Adrian Ambrose

Adrian s-a născut și a crescut în Iași. Aici a urmat facultatea și masterul, aici îl regăsim și astăzi, când dezvoltă un proiect de țară magnific.

S-a format alături de doi părinți antreprenori. Încă de mic a înțeles ce înseamnă să conduci o afacere, iar tatăl său a reprezentat principala sursă de inspirație.

Ca mulți alți absolvenți de studii industriale, Adrian și-a început cariera într-o fabrică. Șase ani a avut șansa să testeze ”on-the-job” principiul cererii și ofertei: atunci când există cerere în creștere, o companie e obligată să facă angajări, iar afacerea se dezvoltă implicit.

Este importantă această precizare, pentru că principiul stă la baza motivației lui Adrian de a vedea cum cresc afacerile românești.

 

FabricatinRO, fabricat la o… bere!

În timpul concediului din 2014, la o masă la o bere, Adrian și amicii săi filosofau despre ce ar putea ei să aducă nou în această țară. Și cum stăteau ei trei, Adrian, Andrei și Cătălin, și se gândeau la toți acei oamenii care se vaită cât de greu e să trăiești în România, și-au dat seama cât de ușor este de fapt să spui cuiva să se schimbe. Care este însă rezultatul? Greu de spus….

Cel mai ușor însă este să oferi chiar tu un exemplu! Te poți tu schimba cu adevărat? Poți face tu ceva cu însemnătate?

Ne gândeam, cum putem ajuta noi țara? Care e cel mai ușor lucru pentru a veni în folosul unei comunități? Din vorbă în vorbă, ne-am dat seama că dacă susținem noi produsele, le recomandăm, atunci acestea s-ar putea dezvolta mai rapid. Dacă noi cumpărăm miere de albine direct de la un producător, acel producător va crește. Dacă nu, nu!

Zis și făcut! Imediat după ce s-au întors din vacanță, cei trei ieșeni au construit site-ul Fabricat în România. La început a funcționat exclusiv ca un blog, în care peste 400 producători din România și-au prezentat afacerile.

Adrian Ambrose Fabricat în România

Prima echipă Fabricat în România

Un an mai târziu, din lipsă de timp, Andrei și Cătălin s-au retras. Nici Adrian nu stătea mai bine din acest punct de vedere: munca în fabrică era solicitantă, cu nopți nedormite și weekenduri ocupate. Totuși, a decis să continue.

Între 2015 și 2018, Adrian Ambrose s-a ocupat aproape singur de proiect. Doar câțiva freelanceri și studenți l-au ajutat să descopere povești frumoase despre produsele românești.

De asemenea, în 2016 s-a mutat din producție în zona de servicii, tocmai pentru a înțelege mai bine provocările cu care se confruntă un astfel de furnizor. Astăzi, gestionează un portofoliu variat de proiecte, iar responsabilitățile de la locul de muncă îi permit ca, în timpul liber, să se dedice atât cât este nevoie pentru ca Fabricat în România să crească frumos.

Din 2018, o nouă identitate pentru Fabricat în România

Vara trecută, Tudor Perian și Victor Ciubotariu, proprietarii agenției de marketing online Digital Goal din Iași, au venit cu ideea de a transforma un simplu blog în ceea ce vedeți astăzi pe site-ul FabricatinRO. A rezultat o platformă care să răspundă mai bine tuturor părților implicate – producători, clienți, economie în general.

Au creat așadar un nou site, logo, au introdus sloganul actual – „portalul produselor și serviciilor fabricate în România”. Au schimbat complet perspectiva, astfel încât fiecare producător are acum o pagină de prezentare în site. Trebuie să înțelegem că, de cele mai multe ori, vorbim despre mici producători locali care nu au forța să se facă mai cunoscuți în afara razei lor de acțiune.

Fabricat în România rezolvă această problemă, deoarece se ocupă de tot ce înseamnă brandingul acestor producători. Practic, dacă tu în curtea ta fabrici un produs, ești foarte bun dar te cunosc doar vecinii din sat/comună/cartier și vrei să te extinzi pe o arie mai mare, atunci listarea pe FabricatinRO este obligatorie! Este, dacă vrei, cel mai scurt drum de la un nume respectat în comunitatea ta la o notorietate extinsă la nivel național.

Fabricat în România ajută producători, ajută consumatori oferindu-le informații și produse proaspete, ajută economia țării, ajută la păstrarea tradițiilor, ajută unind antreprenori.

Dacă Adrian Ambrose se ocupă acum de relația cu clienții platformei, Tudor și Victor sunt responsabili de tot ce înseamnă mentenanța site-ului. Se asigură că paginile brandurilor listate sunt optimizate pentru google, arată bine și atrag clienți. În plus, la cerere pot construi inclusiv magazine online, astfel încât produsele furnizorilor să ajungă cât mai ușor în toate colțurile țării!

 

De ce să te listezi pe FabricatinRO

Orice afacere are nevoie, mai devreme sau mai târziu, de promovare. Mai ales în mediul online. Opțiunea cea mai comodă este cu sprijinul unei agenții de marketing, care livrează servicii integrate – web design, seo, poziționare, promovare în social media, advertoriale pe diverse platforme etc.

În România, sunt nenumărate astfel de agenții de marketing. Majoritatea slabe, doar câteva bune sau foarte bune. Tu, client, după ce te-ai chinuit să identifici varianta perfectă, după ce ai dat greș de câteva ori pe timp și bani mulți și ai ajuns în sfârșit la o alternativă acceptabilă, întâmpini o nouă problemă.

Chiar dacă ești mulțumit de rezultate, voi veți fi avut doar o relație punctuală, în funcție de proiectul și livrabilele agreate. După finalizarea contractului, fiecare merge pe drumul său…

Aici intervine Fabricat în România! Adrian Ambrose explică:

Noi suntem alături de un producător pe termen lung. O dată ce fac parte din comunitatea noastră, aceștia se bucură de beneficii pe care o agenție obișnuită nu le poate oferi. Pe lângă serviciile standard de marketing, noi construim o comunitate. Vrei de exemplu ca produsele tale să ajungă într-o anumită băcănie? Noi te ajutăm! Vrei să participi la un eveniment de profil sau să vină presa la tine în curte? Avem contactele potrivite!

Mai mult decât atât, comunitatea din jurul FabricatinRO este nișa perfectă pentru orice producător local. Sunt genul de consumatori care iubesc produsele românești, deschiși să le testeze în defavoarea celor străine. Mai repede ar cumpăra de exemplu anvelope fabricate în Timișoara decât în Turcia sau prin alte țări.

De ce? Pentru că, la fel ca Adrian, își doresc să vadă cum crește economia românească. Vor să facă parte dintr-o comunitate care promovează tot ce înseamnă ”made in Ro”. Acești oameni sunt publicul țintă pe care orice antreprenor român și-l dorește!

 

Adrian Ambrose: „Banii investiți în publicitate sunt ca banii de benzină…”

La aproape un an de la relansare, 60 producători sunt deja listați pe Fabricat în România. Majoritatea provin din zona alimentară, cel mai cunoscut furnizor fiind probabil celebrul magiun de Topoloveni.

Găsim, de asemenea, producători de bijuterii, magazine de încălțăminte, chiar fabrici de vopseluri sau produse cosmetice. Deja există o gamă largă de categorii de producători, distribuitori sau furnizori de servicii. Poți de asemenea face filtrare în funcție de regiune, astfel încât să găsești recomandări de produse, cât mai aproape de casa ta.

Adrian mă asigură că acesta este doar începutul! În viitorul apropiat vor organiza târguri pe tematici, vor extinde efortul de relaționare cu partenerii, astfel încât aceștia să-și atingă obiectivele de notorietate și implicit de vânzări.

Adrian Ambrose Fabricatinro

Victor Ciubotariu, Adrian Ambrose și Tudor Perian, echipa FabricatinRO

Sigur că platforma nu este pentru oricine. Conform unor studii recente, în România există peste 1,3 milioane de antreprenori. Dintre aceștia, Adrian estimează că circa 10% au mentalitatea corespunzătoare:

Ca în orice business, întâlnim și oameni reticenți să plătească un mic abonament lunar. De obicei, acestora le spun că atunci când ei își vor oferi gratis propriile produse sau servicii, atunci vom putea și noi să facem asta. Românii trebuie să înțeleagă că banii investiți în publicitate sunt ca banii de benzină. Conduci exact atât de mult cât ești dispus să alimentezi.

În orice caz, acei 10% antreprenori cu care se poate lucra vor fi la un moment dat cu toții listați pe Fabricat în România! Îmi imaginez că este și va fi o muncă titanică, însă pe Adrian nimic nu pare să-l oprească:

Eu când cred în ceva, nu mă las până nu reușesc. Mi-am propus ceva când am început și chiar dacă lucrurile în echipă s-au schimbat, direcția și scopul au rămas aceleași. Mi-am dorit o comunitate, pentru a ajuta și a crea beneficii, pe multe categorii.

Nu ne rămâne decât să urmărim această inițiativă de excepție. De asemenea, dacă ești sau cunoști oameni potriviți pentru platforma sa, îi poți scrie lui Adrian Ambrose pe pagina de Facebook a proiectului sau pe formularul de contact din site.

Cel mai important, vă invit să vă creați un obicei în a căuta produse pe Fabricat în România. Să încercați rețetelor acestor furnizori, cam toate cu iz de „ca la mama acasă”.

Până la urmă, ce poate fi mai frumos decât să transformăm în branduri de țară acele produse cu care ne delectăm în curtea rudelor de la țară? Cam asta încearcă să facă Adrian, iar eu zic că merită să îl susținem!

Cristina Chiriac
Cristina Chiriac este mamă, femeie de afaceri, realizator TV la Canal 33, fost director general al World Trade Center Bucureşti. Cristina a primit două titluri importante: Ambasador al antreprenoriatului feminin, făcând parte din „Reţeaua Europeană a Femeilor Ambasador ale Antreprenoriatului” şi de Mentor al antreprenoriatului feminin, făcând parte din „Reţeaua Europeană de Mentori pentru Femeile Antreprenor”, ambele acordate de către Comisia Europeană în anul 2010, respectiv 2011.

 

Câmpulung Muscel a ales-o, iar Cristina Chiriac se mândrește cu locurile natale

Cristina Chiriac s-a născut la Câmpulung Muscel, județul Argeș, iar eu bănuiesc că a fost ceva magic în clipa în care s-a născut ea, sau că acele plaiuri sunt fermecate. Altfel nu îmi explic energia debordantă, inteligența sclipitoare și viziunea antreprenorială, fără pic de cusur în tot ceea ce face. Cred că la nașterea ei, planetele au fost aliniate perfect, dăruind României un om de mare excepție!

 „Eu nu sunt ceea ce s-a mi s-a întâmplat, ci ceea ce aleg eu să devin”, ne spune Cristina Chiriac citându-l pe Jung.

Cristina Chiriac de azi e doar versiunea mai înţeleaptă a celei care am fost în copilărie. Am dus cu mine, iar acum am reluat sufletul ţinutului natal, cu tot ce are el mai frumos şi mai reprezentativ, cu muncă şi pasiune, cu îndrăzneală şi visare, cu perseverenţă şi dragoste. M-am născut printre culorile şi farmecul plaiului muscelean şi tocmai frumuseţea şi bogăţia cea mai fragilă – costumul popular al acestei zone, m-a făcut să revin, să-i reevaluez valoarea şi să visez să o pun în evidenţă, să o aduc la rangul care i se cuvine. Sunt ambiţioasă şi fiecare piedică apărută a fost un motiv să muncesc mai mult, mai eficient, să mă dezvolt şi să-mi demonstrez, în primul rând mie, că limitele există doar pentru a fi depăşite.

Tata a fost cel care i-a încurajat spiritul independent şi voinţa de a fi mereu activă, de a nu se mulţumi cu victoriile facile şi mai ales să nu se oprească odată cu atingerea unui obiectiv. Abia acum când el nu mai este, Cristina realizează cât de norocoasă a fost cu un asemenea mentor.

 

Mamă, femeie de afaceri, Ambasador al Antreprenoriatului şi Mentor al antreprenoriatului feminin

În urmă cu doi ani, a început construcția primei confederaţii dedicată antreprenoriatului feminin. Este, de fapt, un corolar al tuturor ipostazelor menţionate, simțindu-se nevoia unei coeziuni în iniţiative, dar şi a unui cadru generos de colaborare, împărtăşire a experienţelor, o tribună puternică de la care femeile să își poată susține interesele, să combată prejudecăţile şi să convingă mediul de afaceri, societatea, administraţia centrală şi locală, legislativul şi executivul să le trateze în mod egal şi nediscriminatoriu.

Cristina Chiriac

Mă întrebaţi cum reuşesc? Întrebaţi-vă de ce nu reuşesc mai multe femei şi veţi înţelege că e nevoie de multă perseverenţă şi voinţă, să nu te laşi intimidat şi ispitit mai ales de activităţile neconstructive. Dacă nu muncesc, prefer să-mi petrec timpul alături de fiii mei, ceea ce e tot un fel de muncă, dar una în care muncesc pentru viitor. Al lor şi al celor care vor fi alături de ei. E o „investiţie” plăcută şi aducătoare de calde satisfacţii, plină de responsabilitate. Acolo nu am voie să greşesc, pentru că dacă în afaceri, erorile se pot corecta, când e vorba de copii şi viitorul lor, trebuie să fie ca la un desen în creion, fără radieră. Cu ei nu avem voie să greşim. Şi atunci sunt de două ori mai interesată să fac totul cât mai bine, pentru ca mai târziu să regret doar trecerea timpului.

Și cum nu ar fi fost deja îndeajuns, faptul că este peste tot parcă, Cristina Chiriac a prezentat IA românească, tradițiile și obiceiurile noastre ca Ambasador, peste tot în lume. Din Dubai, până în Anglia și America, toată lumea a aflat cât de frumoasă este România îmbrăcată în IA sa, în portul său tradițional alături de folclorul care ne reprezintă ca națiune.

Pe lângă antreprenoriat, Cristina Chiriac s-a implicat și în proiecte de caritate, cum ar fi „Ajută-i să respire!” – campanie organizată pentru copiii bolnavi de tuberculoză.

 

Antreprenoriatul feminin în România, între a fi sau a nu fi?

Cristina Chirac ne spune că putem vorbi despre antreprenoriatul feminin în România, de vreme ce există Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin, o iniţiativă ce coagulează grupuri locale şi regionale din diverse arii de business.

În tot ceea ce face, ea pledează mereu frumos pentru femeile din România, având încredere în capacitatea acestora de a ieși din tipare, de a se evidenția și iată, de a genera afaceri de succes.

Cristina Chiriac

La noi încă persistă mentalităţi prăfuite, dar acestea încep să rămână ca insule conservatoare într-o lume în permanentă transformare şi actualizare. Să nu uităm că abia au trecut 100 de ani de când avem prima femeie inginer şi 73 de la prima femeie ministru. Nu sunt o feministă, dar cred în puterea femeilor de a-şi croi drumul aşa cum ştiu şi pot ele mai bine, pe măsura înţelepciunii, a voinţei, a puterii lor, a visurilor lor. Femeile pot să construiască viitorul alături de bărbaţi şi trebuie tratate nediscriminatoriu, ca demne luptătoare, care ştiu să fie şi mame şi antreprenoare, să se preocupe şi de educaţia copiilor şi de destinele celor ce aleg să muncească alături de ele.

 

Proiectul „Flori de ie”, zestre de autenticitate care a cucerit premii, podiumuri, festivaluri, mentalități și inimi

Flori de ie este proiectul de suflet al Cristinei Chiriac, matricea din care s-a născut festivalul RomânIA Autentică şi cel care a făcut din aceasta o mare susținătoare a antreprenoriatului în mediul rural.

A început mai întâi să colecţioneze costume populare, poate din nevoia de a se reconecta la trecut, la Muscelul sufletului său, la pământ, la valorile acestui popor. Cum nu este egoistă, s-a gândit că şi alţii s-ar putea bucura de aceste splendide exemple de virtuozitate artistică şi meşteşugărească.

Ştiam că acasă femeile au rămas în afara unor surse constante de venit, odată cu transformările peisajului economic al României. Ele aveau talentul şi îndemânarea de a coase, eu ştiam ce, cum şi unde să desfac produsele, eu aveam costumele vechi de peste o sută de ani, ele capacitatea de a prelua modelele, de a le da o nouă viaţă. De aici şi până la a contamina alte câteva creatoare cu imaginaţie a fost un pas, iar azi produsele noastre străbat cu mândrie mapamondul.

Premiile nu sunt importante în sine, ne spune Cristina Chiriac, dacă nu au venit ca rezultat al muncii şi efortului individual şi de grup. Altfel nu sunt mai mult decât obiecte de pe care se poate cel mult şterge praful, în rest fiind goale de conţinut.

Diploma fără acoperire în talentul şi efortul personal nu foloseşte decât orgoliului celui care deja s-a declarat înfrânt şi neputincios. Dar premiile sunt o confirmare uşor vanitoasă că nu ai muncit în zadar. Într-un fel, faptul că astăzi stăm de vorbă, e o formă de premiere, ce nu ar fi avut loc dacă munca mea nu ar fi avut şi rezultate.

 

A te reinventa este poate cel mai greu și necesar lucru

„Fiecare viaţă e construită din greşeli şi învăţături, din aşteptare şi dezvoltare, exersând răbdarea şi fiind perseverenţi”. – Billy Graham

Cristina Chiriac ne întărește și mai mult credința că este impetuos necesar să iubim ceea ce facem, spunând că nimic din ceea ce facem fără satisfacţii sufleteşti nu are sorţi de izbândă, cel puţin nu pe termen lung. În cel mai nefericit caz, construim fără să iubim, luând mereu câte ceva din noi.

Eu am ales să fac ceea ce îmi place şi îmi bucură deopotrivă inima şi ochiul, odată cu realizarea din punct de vedere financiar a demersurilor. Am învăţat să îmi ating obiectivele, dar să renunţ atunci când nu mă mai regăseam în valorile unui proiect. Să ştii să te reinventezi e poate cel mai greu şi mai necesar.

Cristina Chiriac

Ca un om modest și frumos, care știe respecta valorile interioare și intelectuale ale fiecăruia, Cristina nu se consideră neapărat în măsură să dea sfaturi. Prin CONAF, însă, femeile antreprenor pot să le ceară, sunt sprijinite, iar un astfel de cadru este cel potrivit schimbului de idei, de experienţe.

În rest, în viaţă fiecare ascultă propria sa chemare, urmează tradiţia părinţilor, alege în funcţie de modă sau negativ, refuzând ceea ce ştie sigur că nu ar vrea să facă. Reuşita ţine de mulţi factori, fie că vorbim de performanţa în sine ori de câştigul financiar, dar fără perseverenţă, ea nu este posibilă. Şi mai e ceva: atunci când ai în vedere interesul unor grupuri mai mari, când te implici şi dincolo de propriul interes, parcă se aliniază alte energii, care te propulsează spre victorie. „Unde-s doi puterea creşte” şi realitatea o dovedeşte mereu, atunci când egoisul face loc speranţei şi generozităţii.

Nu a luat niciodată în considerare că ar putea să locuiască în altă parte decât în România. Educația sau spiritul insuflat de către părinții săi pot să fie motivul sau faptul că iubește acest pământ..

Câtă vreme am ceva de spus, de făcut bine şi eficient aici, câtă vreme am ce să arăt lumii, cred că aceasta e direcţia potrivită pentru mine. Când nu voi mai avea ce arăta lumii poate că voi lăsa lumea să-mi arate ce vrea ea.

 

Cuvânt de încheiere

Este pentru prima dată când sunt încurcată și nu știu ce să spun, deoarece simt că nu aș putea cuprinde în înțelesul cuvintelor mesajul pe care simt să îl dau mai departe.

Cu siguranță, Cristina Chiriac este un exemplu nu doar pentru antreprenoriatul feminin, dar pentru lumea de succes a afacerilor din România. Este un om care a clădit frumos, constant, care nu s-a abătut de la drumul său și a crezut în viziunea ei, dar și în forța tradițiilor românești.

Ca să clădești ceva la acest nivel este nevoie de o anumită sclipire cu care te naști. Este nevoie să ai acel ceva pe care să știi că îl ai, să îl dezvolți și să îl dai cumva mai departe tuturor celor cu care ai venit în contact de-a lungul vieții.

Nu știu cum a reușit Cristina Chiriac tot ce a realizat până acum. Nu cred într-o rețetă a succesului. Nu știu nici cum poate să se implice atât de mult în atât de multe activități și totuși să fie o mamă extraordinară, apropiată de copiii săi cu care face omlete din când în când, se plimbă prin parcuri, mănâncă înghețată. Da, Cristina Chiriac este un om ca oricare altul! Și totuși, veți spune! Ei vedeți dumneavostră, exact acest totuși este cel care face diferența între un om care perseverează, crede în faptul că nu există limite, ba chiar le mută cu puterea voinței mai departe. Aviz celor care găsesc mereu scuze pentru banalul vieții de care nu se pot desprinde!

Ligia Pop
Ligia Pop este consultant în nutriție raw food, autor a 8 cărți de sănătate, din care una a câștigat în anul 2014 „oscarul” din literatură la Gourmand World Cook Book Awards, dar și fondator al Asociației – P.A.T.R.U. Ligia este de foarte mulți ani un brand de renume în domeniul alimentației raw food din România, ea impunându-se în acest domeniu chiar și la nivel internațional.

 

Ligia Pop, un brand în lumea raw food

Cei care nu au auzit încă de Ligia Pop, deși îmi este foarte greu să cred acest lucru, ar trebui să știe despre ea că la 40 de ani are deja 9 cărți publicate și peste 1500 de apariții în presă, în România și străinătate.

O personalitate în domeniul alimentației raw food, mamă, soție, autor, raw chef, consilier nutrițional, gazda show-urilor “Ligia’s Kitchen” și „De Vorbă cu Ligia”, ea este și fondatoarea și organizatoarea expozițiilor raw food naționale “Raw Generation”.

Alături de cărțile despre raw food, Ligia Pop a publicat și o metodă inovativă de pian, deoarece este licențiată în muzică, de Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași și a fost profesoară de pian. 

În noiembrie 2011, Ligia a câștigat programul YouTube Next Chef, aflându-se printre cei 16 câștigători din lume. Acest program este organizat de Google și este mediatizat în întreaga lume, cu precădere în SUA.

 

Cine este Ligia Pop, dincolo de aceste titluri

A copilărit în Dobrogea și toată viața și-a dorit să îi ajute pe cei de lângă ea, cu și prin toate informațiile pe care le descoperea. Dragostea pentru un stil de viață echilibrat și sănătos i-a fost insuflată de tatăl său, care avea tone de cărți din domeniul naturist. Le-a descoperit de la 11 ani și a început să citească, cu mare pasiune, tratate întregi de medicină naturistă, la vremea respectivă bătute la mașină.

Cu toate acestea, a urmat Universitatea de Arte și a fost profesoară de pian. Prin 2009, și-a dat seama că, pe lângă muzică, își dorește să facă mai mult cu toate informațiile acumulate. De atunci a început efortul de a promova în România o viață echilibrată, indiferent de alimentația urmată de cineva.

Ligia spune că totul s-a întâmplat la momentul potrivit. Românii de pretutindeni, dar și străinii, au reacționat neașteptat de frumos, cu inima larg deschisă, fiindcă au realizat că absolut toate informațiile puse la dispoziție vin în ajutorul lor.

 

Nu am avut intenția niciodată să devin un lider în domeniu, însă faptul că am oferit mereu cu inima deschisă noutățile în domeniu, implicarea, și abordarea mea flexibilă față de cei din jur, înțelegerea nevoilor oamenilor și dragostea pentru ei, a fost liantul care a făcut ca totul să ia o astfel de amploare. A iubi ceea ce faci este cel mai important lucru. A da totul din tine, chiar și când nu ai alte așteptări, în cazul meu, răspunsul la mii de mesaje în mod voluntar în toți acești 10 ani, dragostea pentru cel de lângă tine și dorinta de a ajuta, fac orice vis să devină realitate.

 

Cum a luat naştere Raw Vegan Mall?

M-am uitat la nevoia noastră, adică, într-o piață atât de vastă, e greu să alegi produsele potrivite familiei tale. Noi am ales să aducem pe Raw Vegan Mall, doar produse folosite de noi, care au o înaltă calitate, tocmai pentru a scuti foarte multă lume să își piardă timpul făcând tot felul de research. De asemenea, există în magazine produse cu bulina „Produs recomandat de Ligia Pop”, care fac și mai ușoară viața celor care fac cumpărături în magazine fizice, dar și online.

Datorită faptului că și-a câștigat încrederea oamenilor, prin calitatea și corectitudinea informațiilor furnizate dar și a produselor recomandate, clienții magazinelor naturiste au ajuns să ceară produsele cu „fața” Ligiei Pop. Mulți dintre ei spun că este o ușurare pentru ei, deoarece acest lucru îi scutește de căutări inutile și de banii irosiți pe alte produse, de care nu știu și despre care nu sunt siguri că ar fi bune, sau ceea ce caută ei.

 

De la raw food la salvarea patrimoniului prin intermediul Asociației – P.A.T.R.U.

Și cum omului bun îi stă bine cu implicarea, Ligia și soțul ei au demarat proiectul P.A.T.R.U., prin care doresc să salveze monumentele istorice și de patrimoniu din Ardeal.

Pe lângă tot ceea ce facem, fiindcă ne-au stat pe inimă monumentele istorice din Ardeal, unde locuim, ne-am dorit să ne aducem și contribuția în acest sens. Am renunțat la vacanțe în străinătate, la concedii de orice fel, iar banii economisiți și câștigați, îi investim pentru salvarea cetății fortificate din Pelișor, județul Sibiu, care dacă nu ar fi primit atenție, s-ar fi prăbușit. Lângă ea avem și fosta casă parohială pe care la fel o renovăm tot noi și niște monumente istorice unice prin valoarea și frumusetea lor. În general toți ne plângem că se prăbușesc monumentele, că nimeni nu face nimic, însă, iată, noi am ales să ne implicăm. Dacă fiecare din noi și-ar lua câte un proiect din acesta de suflet, totul s-ar schimba, ați vedea. Țara s-a schimba!

Și într-adevăr, Ligia Pop a rostit un adevăr foarte dureros. Acela al lipsei de implicare al cetățeanului de rând în tot ceea ce îl înconjoară. Românii așteaptă foarte mult ca toate lucrurile să fie făcute de alții și mai puțin de către ei. Poate, dacă am înțelege că suntem responsabili de tot ceea ce este în jurul nostru și am pune mai des umărul, multe s-ar schimba în bine pentru noi ca națiune. Pasivitatea naște monștri!

Pentru Ligia, ambele proiecte îi sunt foarte dragi și, spune ea, dacă s-ar putea omenește mai mult, s-ar implica și mai mult, deoarece a înțeles că numai așa se nasc adevăratele schimbări și lucruri bune.

 

Ce face Ligia Pop când se relaxează și de ce a rămas în România

Noi suntem din categoria celor întorși în țară, după ani de zile stat în SUA. Am ales România, fiindcă aici ne este sufletul, în pofida a tot. România este acasă pentru mulți și întotdeauna va fi.

Seva, spune Ligia, și-o trage fiecare din el însuși. Nu are mentori iar susținătorul său cel mai dedicat este soțul ei, fără de care nu ar fi realizat nimic.

Ligia Pop

Suntem ca o echipă, putem face muncă cât 10 oameni și toate proiectele realizate împreună au fost și sunt un succes, datorită dragostei cu care ne implicăm și ne susținem. Pentru mine, relaxarea cea mai mare este aceea de a fi în natură, a mă conecta cu ea prin orice mijloace, mai ales prin îngrijirea grădinii noastre, care este asemeni unui micuț parc. Mă pierd în grădina noastră, uit de mine acolo și toate grijile îmi pier când simt energia plantelor și puterea vindecătoare a naturii.

Ligia a înțeles că nu trebuie să caute să facă lucruri peste puterile sale. Să nu rezolve ea totul, să ceară ajutor și să aibă răbdare. Să aștepte ca lucrurile să se întâmple în ritmul lor, fără să le grăbească. Toate sunt lecții cu care încă se luptă.

Regula de aur – să faci totul din pasiune și când ceea ce faci nu îți mai aduce bucurie, renunță și schimbă placa. Dacă nu ai acel entuziasm zilnic în tot ce faci, viața nu mai este o bucurie, ci devine un calvar. Pasiunea face diferența în a avea succes în orice latură a vieții.

 

Cuvânt de încheiere

Ligia Pop este o persoană care iubește să se dedice, să fie mereu alături de oameni și să le ofere indicații, sfaturi, ajutor. Un om care nu a simțit niciodată să facă afaceri din ceea ce știe, ci să fie mereu acolo unde este nevoie de ea.

Deși persoană publică, antreprenor, consultat și, iată, fondator al unei asociații care salvează monumente, Ligia este un om modest, plin de bun simț, deschis, exuberant și mereu radios. Un om luminos și frumos, cu care îți face plăcere să discuți și să fii alături.

Cei care sunteți adepții acestui stil de viață, sau cei care sunteți doar curioși să aflați mai multe informații, puteți apela cu încredere la Ligia.

Ivan Patzaichin

Una dintre primele mele amintiri despre marii eroi olimpici este legată de Ivan Patzaichin și de felul în care a refuzat să se dea bătut, vâslind cu un ciot pentru a termina cursa și, mai apoi, pentru a cuceri aurul zeilor nemuritori, la Munchen, în 1972. Dar oare câți dintre noi ne-am gândit sau ne-am întrebat ce anume l-a împins pe marele Ivan să nu renunțe? Ce forță interioară l-a făcut să meargă mai departe și, mai ales, cum a ajuns până în acel moment.

 

După întâlnirea cu uriașul nostru campion, am realizat că acest OM deosebit ar fi performat în absolut orice domeniu pentru că este plămădit dintr-o fibră specială. Ivan Patzaichin este un învingător de-a pururi, întrucât succesele fabuloase din arena sportivă au fost continuate cu aceeași trudă și ambiție și în viața de după sport, prin promovarea tradițiilor și a valorilor românești autentice.

Ivan Patzaichin s-a născut pe 26 noiembrie 1949 la Mila 23, un mic sat de pescari lipoveni, cu 150 de familii, situat în Delta Dunării. Astfel, pescuitul era singura lui opțiune, mai ales că își dovedise priceperea încă din copilărie.

Eram pescar fruntaș, îi luam pâinea lui taică-meu pentru că el a fost fruntaș în sat multă vreme. De aceea, de-a lungul carierei mele, am lucrat cu profesionalism și responsabilitate la tot ce mă apucam. Și orice aș fi făcut, probabil că aș fi făcut la același nivel.

La 16 ani, era deja ajutor de pescar cu acte în regulă, dar ca orice copil, visa să facă altceva. Răspunsul a venit într-o zi când a văzut în presa care ajungea în sat cu o întârziere de câteva zile cum trei consăteni de-ai săi, Serghei Covaliov, Vicol Calabiciov și Atanase Sciotnic, au devenit campioni mondiali la kaiac-canoe, în 1966. Așa că și-a zis că ar putea și el să ajungă la fel, mai ales că vâslitul era singurul mijloc de transport chiar și pentru copii: „Dacă voiam să merg la verii mei peste drum să mă joc cu ei, trebuia să merg cu barca”, își amintește cu nostalgie Ivan Patzaichin.

Ivan Patzaichin, vâslind alături de tatăl său. Sursa foto: Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23

Ivan Patzaichin și canoea, o relație tumultuoasă încă de la început

Astfel, când cei trei campioni au venit acasă în concediu, i-a rugat să îl înscrie și pe el la acest sport, cu toate că nici nu știa cum se numește. Nu văzuse până atunci cum arată cu adevărat o ambarcațiune, știa doar că se vâslește și că e într-o barcă. În martie 1967, când campionii mondiali formați la Mila 23 s-au întors din nou, i-au adus scoaterea din producție timp de o lună de zile ca să dea o probă la clubul Dinamo.

Pentru un copil de 16 ani din Deltă, a fost ceva neobișnuit să vadă mașini și blocuri la București, mai ales că el mai fusese doar cu vaporul până la Tulcea sau Sulina. Dar partea cea mai grea a fost când a trebuit să facă cunoștință cu „obiectul muncii”.

Ce credeam eu nu semăna deloc cu realitatea. Eu am plecat cu gândul de a fi campion, dar canoea nu a fost deloc prietenoasă cu mine. Să cazi de nu știu câte ori din barcă și să faci atâtea băi pe zi în luna martie, nu era plăcut deloc. Nu înțelegeam eu de ce nu mă acceptă barca și atunci, fostul campion olimpic din 1956 de la Melbourne, Simion Ismailciuc, care era antrenor secund, s-a urcat cu mine în barcă și mi-a arătat câteva lucruri foarte simple: să îți ții echilibrul, să vâslești pe o parte și să mergi drept.

Ivan Patzaichin a prins, însă, repede secretul canoei și a impresionat în următoarele două săptămâni, astfel că i-a fost prelungită scoaterea din producție. Un an și jumătate mai târziu, devenea campion olimpic, la Ciudad de Mexico, în 1968.

Sufletește, victoria din Mexic a fost cea mai frumoasă. Poate și pentru că întotdeauna prima medalie de aur e cea mai dulce. Și pentru că mexicanii erau prietenoși, calzi, petrecăreți. Era prima mea Olimpiadă, aveam 18 ani și jumătate, și să te trezești în acele momente când toată lumea te felicită a fost ceva deosebit.

 

A vâslit cu un ciot pentru realizarea visului său

Deși satisfacția era extraordinară, multă lume a pus succesul pe seama lui Serghei Covaliov, nimeni altul decât unul dintre acei trei campioni de la Mila 23, care l-au făcut pe Ivan Patzaichin să își dorească și el o carieră în canoe. Și atunci, gândul său a plecat deja spre Olimpiada de la München pentru a câștiga și la simplu, ca să demonstreze tuturor că este un campion adevărat. S-a pregătit timp de patru ani special pentru olimpiadă, iar în timpul acesta, a devenit și campion european și mondial.

Însă, toată munca depusă se putea duce pe apa lacului din Bavaria, unde pagaia cu care vâslea Ivan Patzaichin s-a rupt imediat după startul din serii. A urmat o cursă devenită emblematică pentru cariera Amiralului, dar și a Jocurilor Olimpice de la München.

Visam, pur și simplu. Și dacă mă trezeai la 12 noaptea, știam ce am de făcut din 50 în 50 de metri, cum să fac să câștig și să n-am probleme. Toți sportivii care se prezentau la start aveau și o rezervă pentru că pe vremea aceea, pagăile și padelele erau făcute din lemn, nu din carbon precum astăzi. Știam că dacă ți se întâmplă ceva neprevăzut în primii 25 de metri, trebuie să ridici pagaia deasupra capului și se oprea cursa. Am ridicat-o, dar nefiind ruptă de tot, ci doar o pală, și rămânând un ciot, probabil că arbitrii nu au văzut bine sau, poate, nici nu au vrut să vadă. În momentul acela, am zis că am ratat visul meu de patru ani și, ridicând pagaia deasupra, din alunecare, am depășit cei 25 de metri și mi-am dat seama că nu se mai poate opri cursa. Toată lumea plecase și arbitrii, după ei, au făcut valuri multe și mă chinuiam să nu mă răstorn, pentru că asta era problema și să nu ies din culoar. Am încercat să termin cursa cu ciotul ăla și am ajuns la vreo opt minute la finiș, când ceilalți făcusera deja și dușuri. Tribunele erau în picioare, iar oamenii mă aplaudau.

Ivan Patzaichin

Sursa foto: Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23

Însă, problemele au început tocmai după terminarea cursei. Asta pentru că, în buletinul oficial, a apărut cu abandon întrucât juriul, cunoscând valoarea sa, a considerat că a abandonat, după ce a ajuns cu zece minute întârziere.

Ivan Patzaichin a făcut contestație și, după o zi și o noapte, a fost acceptat în recalificări, unde a câștigat lejer, la fel ca și în semifinale. Apoi, în finală, s-a impus într-o manieră atât de clară încât pe ultimii 50 de metri, a ridicat vâsla la tribune și a salutat el publicul de data asta.

 

Eșecurile l-au făcut pe Ivan Patzaichin un campion și mai mare

Momentul de cotitură al carierei sale s-a produs la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, când și-a pierdut pentru prima dată încrederea în propriile-i forțe.

La plecare, i-am promis soției că vin ori campion, ori nimic. De fapt, i-am zis că voi fi ori prinț, ori cerșetor. Era primul an de căsătorie și voiam să îi demonstrez cine sunt. În schimb, în cursă, am ratat în sensul că la jumătate, la 500 de metri, eram pe locul doi, iar în față era rusul Yurcenko, care avea peste cinci secunde avans, cam trei bărci și am zis că e imposibil să îl mai prind. Practic, atunci, am cedat cursa. Până la urmă, rusul nu a câștigat, ci croatul Matija Ljubek, care era pe patru la jumătatea cursei. Deci, aveam toate șansele, dar am terminat pe locul cinci pentru că am pierdut ritmul și am început să mă blazez puțin.

Dezamăgirea a fost atât de mare încât Ivan Patzaichin s-a gândit să se retragă din activitate, la numai 27 de ani. Timp de șase luni nu s-a urcat în barcă și a făcut un curs intensiv de antrenorat.

În timpul acesta, soția, antrenorii și toți oamenii din echipă îl încurajau să continue. Orgoliul lui Patzaichin a fost atins cel mai bine de jurnalistul Vasile Tofan, care a scris un articol cu un titlu motivant pentru el: Ivan va învinge din nou.

Atunci, mi-am dat seama ce înseamnă echipa. Chiar dacă tragi de unul singur la simplu, totuși contează cei din jurul tău, care te susțin. Până și portarul de la club îmi spunea mereu: Haideți, domnul Ivan, că încă sunteți puternic. Așa că a urmat perioada mea cea mai strălucită din carieră, pentru că din 1977 până în 1984, nu am venit în niciun an fără aur.

 

Ce începea rău, se termina cu bine

Astăzi, când vorbim de Ivan Patzaichin, imediat îi asociem numele cu o legendă a sportului românesc, care a cucerit patru medalii de aur și trei de argint la Jocurile Olimpice, opt medalii de aur, patru de argint și nouă de bronz la Campionatele Mondiale și un titlu european. El a pus punct carierei sale extraordinare după Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984, retrăgându-se din sport așa cum a început, cu un titlu olimpic.

Nu m-a luat valul și de fiecare dată, am vrut să le demonstrez celor din jurul meu, de multe ori chiar și prietenilor noi pe care mi-i făceam după fiecare competiție, că prietenul lor încă este campion. Întotdeauna, am luptat pentru bucuria de a le arăta celor de lângă mine că încă sunt un învingător. Am avut mereu gândul să nu plec din sport înfrânt, am vrut să mă retrag în glorie.

Foarte puțină lume știe, însă, că Ivan Patzaichin nu a început nimic cu dreptul. La primul său Campionat Național, a venit pe locul 2, dar a fost descalificat. Apoi, la prima regată internațională la care a participat, a terminat pe primul loc, însă a fost descalificat, după ce îl învinsese pe campionul olimpic de atunci pentru că arbitrii au zis că a depășit cu pagaia culoarul.

La prima lui cursă din Mexic, la simplu, a condus 900 de metri și a vrut să vadă unde sunt adversarii, dar în momentul acela, s-a dezechilibrat și a înțepenit.

Apoi, în 1982, când deja devenise prizonierul propriilor sale succese, a terminat prima cursă pe locul trei, ceea ce pentru noi, atunci, era o înfrângere.

Era o rușine să vii cu medalia de bronz acasă. Așa că mai aveam o șansă în cursa de 10 000 de metri de a doua zi. După 300 de metri, s-a produs o busculadă de ne-au spart barca și chiar ne scufundam. În momentul ăla, am dat un pumn în spărtură, și având pompă în barcă, am continuat cursa, am prins plutonul și am și câștigat. De fiecare dată, am avut ceva probleme, dar întotdeauna am luptat ca să realizez ceva, chiar dacă a trebuit să reiau totul ca să câștig ceea ce mi-am propus. Chiar și acum, în echipă, când dăm de greu sau nu se realizează ceva, și se mai pleoștește echipa, atunci fac: Alo! Acum începem! Ăsta e momentul! Haideți!

 

Ivan Patzaichin, campionul cu statuie

Ivan Patzaichin a continuat să aducă glorie României și din postura de antrenor al lotului național. I se datorează peste 150 de medalii la cele mai importante competiții, oferind numeroși campioni olimpici, mondiali și europeni.

Mulți dintre sportivi mă acuzau că e mult de muncă și mereu le spuneam că dacă ar fi fost așa de simplu să devii campion olimpic sau mondial, nici nu i-aș chinui pe ei, mi-aș aduce cei mai buni prieteni și familia să iasă campioni. Dar îți trebuie muncă și, mai ales, sacrificii.

Ivan Patzaichin

Sursa foto: Oana Radu Turcu

În 1990, lui Ivan Patzaichin i s-a decernat Ordinul Olimpic Colanul de Platină, cea mai înaltă distincție a Mișcării Olimpice. Iar ca o recunoaștere a performanțelor sale incredibile, clubul Dinamo a ținut să îl imortalizeze și într-o statuie așezată chiar la intrarea în incinta stadionului. Ivan, un om de o modestie incredibilă, nu a dorit asta.

Mai târziu, am înțeles gestul de a arăta tinerelor talente care intră pe poarta clubului să vadă un exemplu că se poate ajunge până departe. Să îndrăznești să visezi ceva, dar după aceea trebuie să lupți pentru ce ai visat.

Tot în acest sens, de a servi drept model inspirațional, Ivan Patzaichin a scos în 2012 și o carte de benzi desenate în limba română și engleză, „Poveștile mele adevărate”, varianta în engleză fiind lansată la Londra cu ocazia Jocurilor Olimpice. Asta pentru ca orice copil să aibă dreptul să viseze la ceva, dar în spatele acestui vis, trebuie să vină și o ambiție extraordinară de a munci, de a te dărui, de a ajunge acolo unde ți-ai propus, după cum spune chiar marele nostru campion.

Sursa foto: Matei Buta

Iar cel mai bun exemplu că Ivan Patzaichin este un simbol impunător al țării noastre a fost evidențiat de gestul Președinției României de a-i oferi cadou Papei Francisc, cu ocazia vizitei în țara noastră, o pagaie semnată de el și o minge cu autograful lui Gică Hagi.

 

Întoarcerea la tradiții prin promovarea valorilor și produselor românești

Dar Ivan Patzaichin nu înseamnă doar un sportiv exemplar care a făcut mereu cinste țării, ci și un om special, preocupat de promovarea tradițiilor și valorilor României.

Ceea ce am realizat se datorează faptului că am trăit într-o comunitate extraordinară, unită și cu oameni deosebiți de la care am învățat ce înseamnă să îi respecți pe cei din jurul tău și să respecți munca. Lucrul ăsta m-a ținut tot timpul în priză și, de fiecare dată, m-am mândrit cu locurile acelea. După ce m-am retras din activitatea sportivă, m-am gândit să fac și eu ceva pentru comunitatea de acolo

În sensul acesta, a creat o fundație cu scopul de a ajuta dezvoltarea locală din regiunea Deltei Dunării. I-a asociat și un brand, Rowmania, pentru a putea susține financiar asociația și a inventat canotca, o combinație între lotcă, unde vâslești cu spatele, și canoe.

Văzând agresivitatea vapoarelor puternice de pe Dunăre, am zis să venim cu o alternativă la ce se întâmpla, o bicicletă a apelor. Delta avea deja o ambarcațiune, lotca pescărească, dar este greoaie, întrucât cară și marfă. În canotcă, stai cu fața, ca în canoe, și ai alt contact cu natura și priveliștea. În plus, este mai ușoară, mai frumoasă și mai ușor de manevrat. Acesta este un exemplu de cum putem păstra tradițiile. Toată lumea se gândește că pentru a păstra tradițiile trebuie să ne întoarcem în timp cu 100 de ani. Nu, canotca noastră este un exemplu viu că tradiția se poate adapta la nou.

În același timp, Ivan Patzaichin a promovat prin proiectele sale gastronomia și turismul local în Deltă și, totodată, pescaturismul, pentru a veni în sprijinul celor care își câștigă pâinea din această activitate. Practic, este o altă formă de pescuit: pescuiești mai puțin, produci mai mult, câștigi mai mult, presiunea e mai mică la pescuit, după cum spune chiar fostul pescar fruntaș, Ivan Patzaichin.

Ivan Patzaichin

Sursa foto: Cristian Crisbășan

Totodată, el a înființat și o linie vestimentară, Patzaikin, inspirată din natură, plecând de la ideea că noi, românii, am fost cei mai mari exportatori de cânepă până în 1989, dar acum șapte-opt ani, nu mai aveam nimic. A căutat materiale din care să facă o pălărie, un tricou, un pantalon, cu care să se poată vâsli în barcă, iar în 2012, a îmbrăcat lotul olimpic pentru Jocurile de la Londra.

Noi nu mai aveam nici topitorii, nici țesătorii, majoritatea s-au închis. Până acum, e important că au început să crească culturile de cânepă. Eu sper ca în următorii ani să reușim să devină cânepa așa cum era pe vremuri pentru că multă lume știe cum cânepa românească era una dintre cele mai bune în lume, fibra din cânepa românească era cea mai lungă din lume. Avem niște atu-uri frumoase, dar trebuie să facem ceva cu ele și să le readucem în atenție.

Dacă România este o țară frumoasă, un mare merit îl are, cu siguranță, Ivan Patzaichin prin tot ceea ce a făcut și face în continuare, în ciuda obstacolelor pe care le are de depășit, pentru promovarea valorilor noastre autentice.

Cristian China Birta Kooperativa 2.0

Cristian China Birta este fondatorul agenției digitale Kooperativa 2.0, consultant, influencer, speaker, blogger, familist convins și un brand recunoscut și respectat în social media. Dacă nu știți despre cine vorbesc așa, vă spun altfel. Este vorba de Chinezu, de cel care de foarte mulți ani de zile a făcut din numele său un adevărat brand, scriind pe un blog.

 

Când eu m-am apucat să scriu pe un blog, Chinezu era deja acolo. Un nume și un reper pentru toți cei care doreau să facă din blogging un brand.

Mi-a plăcut întotdeauna la el rațiunea, modestia și omenia. Faptul că se apleca asupra fiecăruia și îi răspundea, îl direcționa. Nici nu mă gândeam eu atunci că va veni vremea să îi iau eu interviu. Dar asta este cumva din ciclul: „Niciodată să nu spui niciodată!”.

 

Venirea în capitală a fost un noroc cosmic

Cristian China Birta este un om care vede paharul vieții în întregimea lui, dar preferă oricând jumătatea lui plină. Iar pe partea plină, unul din principiile sale de funcționare este că dacă poți să faci cuiva un bine, de ce să nu îl faci!?

Dacă este să o luăm pe partea goală a paharului, ăsta-i citatul său favorit: „Teoretic, se poate. Practic, suntem la nivel teoretic”. E citat din el, spune Cristian zâmbind. Căci, după 20 de ani de consultanță, a văzut atât de multe businessuri și atât de mulți antreprenori cât să știe că, din păcate, în cele mai multe cazuri, cam asta-i situația din teren.

Eu sunt de loc din Baia Mare. În 1993 am venit la facultate în București și orașul ăsta m-a prins în mrejele sale. Nu că îmi pare rău, dă-i pace. Doar spun că fix așa s-a întâmplat. Oricum, chiar dacă mi s-ar fi întâmplat doar un singur lucru bun aici în toți anii aceștia și tot aș zice că venirea mea în Capitală a însemnat norocul cosmic al vieții mele. Pentru că aici am cunoscut-o pe doamna mea.

Multă lumea îl știe ca blogger, ca influencer (ca să folosim terminologia updatată), ca speaker sau că „ăla care mai apare la TV”. Cristian China Birta este cu adevărat toate astea. Doar că nu sunt cele mai importante moduri de a fi pentru el. Nici pe departe.

Pentru mine există familia și restul. Punct. Și nu mă refer doar la restul lumii, ci la restul orice. Doamna sufletului meu (uite, chiar când scriu aceste rânduri îmi vin iar fluturi în stomac, așa cum simt pentru ea de 23 de ani), cei trei copii (mă uit la ei tot timpul și mă mir permanent cum de am putut aduce asemenea minunății în lumea asta…), ei sunt pentru mine 98% din ce sunt și pentru ce exist. Toate celelalte intră în restul de 2%. Este drept că vorbim de un 2% consistent. Adică bag masiv cărbuni în „restul” ăsta. Doar că, fără sala mașinilor, care înseamnă familia mea, nu aș avea cărbunii pe care să îi bag în ce fac în plan profesional și public, nici gând așa ceva!

 

Cristian China Birta: „Chestia asta digitală este revoluția care va schimba totul”

Prin 2006, Cristian căuta pe internet despre tehnici de scriere a unui discurs politic, având câțiva clienți în zona asta. A găsit informații excelente pe un site pe care scria „blogul lui …”. I-au plăcut foarte mult cum scria, combinația de limbaj colocvial și de substanță.

Mi-am zis, ce-o fi ăsta blog. Și am început să cercetez. Și, pe măsură ce aflam lucruri, mi-am dat seama că ăsta-i viitorul. Că social media (nici nu știu dacă i se zicea atunci așa), chestia asta digitală este revoluția care va schimba totalmente nu doar modul în care comunicăm, ci cel în care vom trăi.

Astfel că, după o perioadă de gândire de vreo 6 luni, a luat decizia ca la poker: all in în blogging. 99% dintre prieteni și cunoscuți i-au spus că face o mare prostie, că asta este modă și va trece, că de ce să dea vrabia din mână pe cioara de pe gard, dar el știa deja răspunsul.

Mă uitam la ei și nu îmi venea să cred că nu își dau seama ce urma să vină peste noi, eram siderat de cât de puțin îi vedeam că înțeleg. Pe scurt, a fost un pariu câștigat. Căci, iată, 15 ani mai târziu, eu trăiesc din asta și trăiesc bine. Nu neapărat financiar (deși nu mă plâng de nicio culoare), ci pe partea de calitate a vieții, care este uau!

Cu alte cuvinte, când găsești ușa nu ai cum să înțelegi ce este dincolo de ea, decât dacă vei găsi în tine destul curaj să o deschizi. Odată intrat, ca să ajungi departe, trebuie să perseverezi, să te informezi și să prinzi cumva din zbor totul. Apoi, restul ține de intuiție, de alinierea stelelor, ca să spun așa și de încrederea pe care o ai în tine însuți. Chinezu a înțeles toate acestea, iar bloggingul i-a venit cumva ca o mănușă pe spiritul său de învingător. Și luptător!

Între timp, pe lângă blog, a deschis agenția digitală Kooperativa 2.0 care crește frumos și constant. A făcut asta pentru că a venit natural pe fondul cererilor pe care le avea de genul: „auzi, aș vrea să fac asta, mă poți ajuta?”.

Când te întreabă așa ceva trei oameni, te descurci, dar când te întreabă 20 pe zi așa ceva, ai nevoie de echipă. Am construit în timp și cu foarte mare greutate (sunt foarte pretențios cu cei alături de care urmează să lucrez cot la cot), dar acum pot să spun că cea mai mare realizare a mea pe parte profesională este echipa de la Kooperativa 2.0. Niște senzaționali, pur și simplu niște senzaționali. Dar să nu le zici că am spus asta. Că s-ar putea să mă coste niște beri…

Sigur, că nu le voi zice. Eu doar te voi cita, Chinezule și să sper că echipa îmi va da și mie o bere, la una din întâlnirile viitoare unde îmi voi seta niște întrebări pentru fiecare dintre ei. Sunt sigură că răspunsurile vor fi pe măsură, ba chiar vor întrece așteptările unora. Nu de alta, dar pe Cristian Florea, unul din băieții din echipă, îl știu de când era un licean și mânca social media și discursuri pe pâine.

 

Ce este, până la urmă, un blog?

Pentru Cristian China Birta contează enorm să iubească ce face și să facă ce iubește. Ar minți să spună că a fost așa de când a apărut Kooperativa 2.0. Nici pe departe.

Dar, în urmă cu vreo 6 ani, Cristian și-a spus „gata, stop, ce fac aici?!”. Și a decis că obiectivul său principal în carieră este să se simtă bine, să facă în așa fel încât să nu mai îi tragă în jos calitatea vieții per ansamblu. Și așa a făcut, iar din acea clipă, absolut totul în viața sa a funcționat perfect.

Cristian China Birta Kooperativa 2.0

Cristian China Birta, Kooperativa 2.0: „Schimbarea mindsetului este sfântă, în ceea ce privește modul în care te relaționezi la viața profesională. Restul sunt, cum ziceam, tehnicalități.”

Multă lume își pune și acum întrebarea despre ce este un blog sau ce ar trebui un blog să fie. Unii văd în blog o formă de presă, alții o formă de promovare, alții îl transformă într-un jurnal, iar alții pur și simplu nici acum nu îi înțeleg de fapt implicațiile și importanța.

Blogul este o formă de presă, da, poți spune asta. Dar numai dacă ține să clasificăm lucruri. Căci, dacă ne uităm la distincția asta din punctul de vedere al cititorului, pe el, pe cititor, chiar îl doare la banană dacă îi zici blog, site, ziar, agregator sau cum îi zici. El vrea informația pe care o primește de acolo „de pe net”. Restul le putem discuta, diseca, analiza, dar adevărul basic acesta este: omul citește de pe net lucruri. De aici începe discuția.

 

Promovarea brandurilor și cum ajungi să fii un nume respectat de ei

Am o vorbă: nu faci bani din blog, ci din businessul pe care îl construiești în jurul blogului. Este foarte important să înțeleagă asta oricine se gândește să facă astfel bani. Hai să o zic altfel. Mai aplicat. Companiile îți dau bani ție ca blogger pentru că tu le poți aduce un beneficiu care să însemne mai mult decât ți-au dat ei ție. Iar banii se dau în urma unui contract, în baza căruia faci o factură. Practic, din punct de vedere al modului de funcționare, este un business ca oricare altul.

Cum ajungi să fii respectat de branduri? Chinezu spune că, deși pare pentru mulți, nu este rocket science. Iar pentru asta, ar fi 3 reguli:

  • Intră în mindsetul de business de mai sus (nu faci bani din blog, ci din businessul din jurul blogului).
  • Fii profesionist, fără fițe sau aere. Gândește-te că brandul care îți dă bani vrea să își scoată „pârleala”, deci prestează în așa fel încât să ajuți brandul, nu doar să te dai tu mare.
  • Oferă tot timpul un pic mai mult decât prevede contractul.

 

Să fii influencer este o responsabilitate enormă

Mda… Știu că multă lume, în special din zona tinerilor, se uită la mine ca la ceva far călăuzitor sau ceva de genul. Încerc din răsputeri să dărâm imaginea asta. Ok, da, am făcut ceva în viață, asta este clar, dar, Doamne, cât de multe defecte pot să am și cât de multe greșeli am făcut și încă o să mai fac… Culmea este că, deși încerc în draci să zic tinerilor că nu-s așa, tocmai această sinceritate de-a dreptul brutală din partea mea îi face să creadă și mai mult în ce zic și să mă respecte și mai tare.

De unde și o responsabilitate imensă pe care o simte Cristian. Cel mai greu lucru din tot ce face, pentru că tot ce spune sau scrie este luat de bun. Vorbim însă de o presiune constructivă, care îl motivează teribil și îl duce în direcția potrivită.

Și cunoscându-i cumva evoluția mai îndeaproape, aș spune că responsabilizarea a fost un bun semn de cale, iar direcția a venit mai mult de la sine. Știind de la început de ce ești capabil și cât de sus te poate ridica valul, înveți din start să faci surf ca un expert.

 

Cristian China Birta despre subiectul ”fake news”

Pentru Cristian, ideea dezbaterii acestei teme este o chestiune complicată. Și juridic. Și moral. Din toate punctele de vedere. Dar cel mai important lucru pe care ar trebui să îl înțeleagă lumea este că nu ar exista astfel de fake news dacă nu ar fi mulți care „să le citească, să le consume, să pună botul, pe românește.”

Recomand tuturor să își facă o listă de surse sigure de pe internet. Și să își obțină informația de acolo. Pentru că, dacă este cu adevărat important ceva în lumea asta, la un moment dat ajunge și în sursele alea sigure. Dacă nu ajunge înseamnă că nu a fost atât de important. Altfel, dacă te apuci să dai click pe toate tâmpeniile doar pentru că ți se par interesante, se cheamă că ți-o cam ceri, este?

Este, Cristian! În ce mă privește, este o problemă care are rădăcini mult mai adânci decât doar propagarea lor. Problema ține de educația și educarea cititorilor, fapt din ce în ce mai puțin practicat de media care face trafic pe naivitatea și lipsa de informare a celor care îi citesc.

Ratingul a devenit mai important decât calitatea informației. Astfel că, presa de calitate are un număr restrâns de cititori, iar cea de senzație continuă să fabrice știri, adunând tot mai mulți adepți.

 

Cristian China Birta: „Să nu fi altfel decât ești!”

Chinezu spune că nu prea le are el cu vorbele aspiraționale. Dacă ar fi totuși să sintetizeze ce nu ar mai face (adică a făcut greșit, dar atunci nu și-a dat seama) crede că:

Pentru o pace cu tine însuți, ar fi să nu fi altfel decât ești. Căci pe ceilalți îi poți minți. Nu tot timpul (asta ar însemna un efort imens din partea ta, care te-ar distruge în timp), dar poți face asta. Dar pe tine nu te poți minți. Și, la un moment dat, sătul de minciunile tale despre ceea ce pretinzi că ești, acel tu din sufletul tău s-ar putea să se despartă de tine. Și vei deveni foarte singur în interiorul tău.

Ce am mai aflat despre Cristian? Că se bucură de orice interacțiune cu cei pe care îi apreciază. Că a avut o singură tentativă să plece din țară, prin 1997, dar și-a dat seama că este român și vrea să rămână, pentru a se simți el bine cu propria persoană.

Că nu îi place deloc să dea sfaturi deoarece fiecare om este unic și irepetabil, iar ceea ce i se potrivește lui, nu i se potrivește altuia. Și invers.

Tot ce fac atunci când mi se cer cuvinte de astea mai înțelepte este să spun ce mi s-a întâmplat mie și ce concluzie am tras din ce am pățit. Atât. În plus, oricine a primit niște zmetii din partea sorții știe că sfaturile sunt pentru unii ca halba aia de bere rece într-o zi caldă de vară. Adică ceva necesar, dar nu suficient. Nici pe departe suficient.

 

Cuvânt de încheiere

Nu știu pentru voi cum a părut acest interviu și nici câte răspunsuri ați găsit aici. Pentru mine, s-a făcut cumva lumină și am înțeles de ce nu oricine care scrie are și puterea și capacitatea de a deveni un lider în social media. Ca să devii lider și să fii recunoscut ca o voce puternică a cuvântului scris, trebuie să ai întotdeauna ceva nou de scos din mânecă.

Trebuie să știi să folosești canalele nu doar ca pe instrumente, dar ca un fel de angajați. Să le îmblânzești, să le dresezi și să știi întotdeauna să îți alegi oamenii cu care pornești la noi drumuri. Că încurcate sunt căile biților, să spunem așa!

Nu pot să uit cum a spus el: „Mă uitam la ei și nu îmi venea să cred că nu își dau seama ce urma să vină peste noi, eram siderat de cât de puțin îi vedeam că înțeleg.”. Asta de fapt a făcut și face diferența între cei care au viziunea și cei cărora le lipsește!

Un om cu viziune poate să găsească insule noi, doar călătorind pe o plută. Celălalt, dimpotrivă, poate avea un vapor și nu va găsi niciodată calea.

Cristian China Birta este un fel de Magellan al internetului, deoarece știe să navigheze pe orice ape, dar și un Nostradamus, deoarece este un vizionar care știe construi, din viziunile sale, ceva de durată.

Cosmin Cernica

Cosmin Cernica are 25 de ani, propria firmă de PR la Londra și 80.000 de followers pe Instagram. Care este secretul?

 

Aproape că nu mai pot scoate un cuvânt despre vreun secret, ceva, deoarece Cosmin mă informează scurt și la obiect „Tocmai ce am depășit 80.000 și asta mă bucură!”, chiar dacă nu îi place neapărat să pună accentul pe cifre.

Și-a început contul de Instagram pur și simplu ca pe un hobby: îi plăcea să posteze imagini din viata de zi cu zi și din vacanțele lui. Un fel de jurnal foto, care acum s-a transformat într-un business în care conținutul de calitate primează, iar colaborările cu diferite branduri sunt atent selecționate.

Cosmin Cernica s-a născut în România desigur, iar acum se află în UK. Îl întreb cum explică succesul unui tânăr român pe meleaguri britanice și, în fond și la urma urmei, ce caută aici, în UK?

 

Cosmin Cernica, pe ruta Birmingham – Dubai – Londra

A plecat imediat după terminarea liceului pentru a studia PR, Marketing și Publicitate la Universitatea din Birmingham. Când a ajuns la Birmingham a realizat că engleza pe care o învățase el la British Council și la școală nu l-a ajutat.

Limba era foarte diferită de ce știa el. În primele luni a avut reale dificultăți în a se înțelege cu oamenii. Studiile au fost acoperite de statul britanic, Iulia, verișoara lui, l-a ajutat cu câteva luni de chirie, iar apoi l-au susținut mama și bunica.

După vreo jumătate de an era bine. Și-a făcut prieteni și a obținut în facultate un internship la National Express (o companie privată de transport). La început răspundea pe twitter oamenilor nemulțumiți de serviciile companiei!

Nu i-a plăcut orașul Birmingham și „a luat” prima ofertă deschisă la National Express, la divizia internațională, în Dubai-Bahrain, unde urma să deschidă o rețea de transport. Dubai suna bine…

Mai târziu avea să realizeze pentru National Express design pentru materiale promoționale, să organizeze un eveniment la care au venit foarte mulți oameni. Lucru care l-a propulsat apoi pe partea de eveniment.

Experiența din Dubai i-a ajuns, după cum spune: invitații la evenimente, i-a crescut popularitatea pe rețelele sociale, iat blogul lui inițiat încă din studenție a început să fie productiv.

Cosmin Cernica

În 2013, Huffington Post publicase un interviu cu el, intitulat „Student Blog Of The Week: Birmingham City University Student Cosmin Cernica’s Blog on ‘The Finer Things In Life’”. La una dintre întrebări – „Ce te face diferit de restul?”, Cosmin a răspuns: „Chiar dacă sunt student și toți cei care contribuie pe blogul meu sunt și elevi, spre deosebire de cele mai multe bloguri studențești am decis să îmi concentrez atenția asupra aspectelor rafinate ale vieții orașului. Pe de altă parte, cred în faptul că blogul meu oferă diversitate și informații relevante pentru cei care se bucură de viață la maxim!”.

După „faza Dubai” (la care nu a renunțat, păstrându-și legăturile și contactele) a revenit la Londra și a început să lucreze pentru o companie de cosmetice de lux. A făcut pentru ei PR, social media, VIP client relations, a lucrat cu multe personalități din UK etc. De aici și până la cei peste 80.000 de followers nu a mai fost decât un pas. Acum, blogul lui reprezintă o afacere.

 

România e mereu cu el

Deși spune că întotdeauna a știut că viitorul lui va fi undeva în afara României, România e mereu cu el. Cosmin Cernica s-a născut în Câmpina și a plecat în Anglia pe când avea 18 ani.

Inițial a vrut să meargă la o universitate din Elveția, la care să studieze management hotelier. Tatăl lui vitreg are o casă, la Zurich, iar când era mai mic Cosmin își petrecea vacanțele acolo și îl fascina locul. Dar s-a răzgândit în ultima clipă. Și crede că a fost cea mai bună decizie, pentru că și-a dat seama în primele luni că iubește PR-ul și tot ce ține de social media și digital marketing.

Mama lui a realizat că el vrea sa plece din țară chiar a doua zi după Bacalaureat. Nu prea a fost de acord, iar singura care l-a sprijinit a fost bunica.

Când vorbește despre România, nu ar putea izola o singură amintire legată de țara lui de baștină:

Toate amintirile legate de copilărie și adolescență sunt legate nemijlocit și de țară. Nu aș putea să îmi amintesc lucruri legate de viața mea de acum 10, 15 sau 20 de ani fără să mă gândesc la România. Am în minte ritualuri schematice, mirosuri, melodii și momente idealizate care reprezintă fiecare vârstă, fiecare an trăit acolo. Îmi amintesc cu căldură și nostalgie plimbările pe care le făceam cu prietena mea, străbătând orașul mic – Câmpina de la un colț la altul. Puneam lumea la cale la o limonadă, sau în convesații interminabile la telefon. Îmi amintesc că timpul era de partea noastră atunci, deși spuneam tot timpul că suntem ocupați. Acum că ne vedem mai rar, când ne sincronizăm un gol în agendele încărcate, cuvântul „ocupat” a căpătat cu totul altă semnificație. Și îmi amintesc cu drag de vremurile de atunci.

Sunt curioasă dacă se consideră un millenial – că tot e la modă. El consideră însă că termenul e folosit foarte des în UK ca o generalizare și un stereotip al unui grup care este în realitate eterogen și divers. Mai divers poate decât generațiile de dinainte. La fel este si ideea de succes, sau drumul parcurs pentru a-l atinge:

Este un lucru personal și subiectiv, iar semnificația lui se schimbă în funcție de persoana întrebată. Pot spune doar că acum mă consider împlinit. Și am lucrat mult la mine ca să ajung în punctul asta. Sunt mulțumit de lucrurile pe care le-am realizat până acum și mă bucur de ele alături de oameni dragi, într-un mediu cu care rezonez.

 

Online-ul, un mediu foarte volatil

Un român cu impact pe social medial în străinătate nu e ceva ce întâlnești în fiecare zi. Mai ales că, pentru a fi influencer cum e el (deși știu că nu îi place termenul și poate îmi explică de ce), trebuie să aibă grijă să se mențină constant în top. A avut o rețeta pentru așa ceva? E atât de…cuceritor conținutul lui online?

Este interesant faptul – și am mai auzit acest lucru de multe ori – că oamenii cred că nu există foarte mulți români cu impact în online în străinătate. Este total greșit. Eu personal în Londra cunosc mai mult de 10 bloggeri de succes cu peste 100.000 de followers (chiar peste 400.000 cum este cazul Doinei Ciobanu), care din păcate nu sunt cunoscuți în România, sau nu se vorbește despre ei foarte des. Online-ul este un mediu foarte volatil, în care lucrurile se mișcă chiar cu viteza luminii. Nu cred în rețete și scurtături. Cred în muncă, străduință și creativitate.

Într-adevăr, trebuie să aibă grijă să se updateze aproape instant cu noile trenduri, inovatii, aplicații, pentru a putea crea acel conținut de calitate care să îi facă pe oameni să vrea să îl urmărească în continuare. Uneori presiunea este destul de mare, dar atunci când o faci cu pasiune, totul pare mai ușor.

De curând, împreună cu brandul românesc Wagner Arte Frumoase, Cosmin Cernica a lansat la București o colecție de butoni din porțelan – ENVOL. Cum s-a ajuns la o asemenea idee și ce se va întâmpla mai departe cu această colecție – care „merge” în Anglia și în Dubai (am înțeles că lansarea va culmina, în Dubai, printr-un eveniment exclusiv în prezenţa elitelor din Orientul Mijlociu) îmi specifică chiar el.

Colecția de butoni este cel mai de preț proiect la care am lucrat până acum. Este prima linie de produse asupra căreia mi-am pus amprenta și mă bucur că debutul s-a produs în colaborare cu un brand românesc – și anume Wagner Arte, de care mă leagă o prietenie de peste 4 ani. Este o colecție cosmopolită – dacă pot spune așa, pentru că ideile care au stat la baza designului s-au născut în urma călătoriilor mele în Orientul Mijlociu, cu tente londoneze bineînțeles.

 

Cosmin Cernica, un om liber

În momentul de față, trei retaileri din Anglia și-au arătat interesul în a vinde butonii din colectia ENVOL în magazinele lor, deci cel mai probabil vor fi pe rafturi foarte curând. În Dubai totul se produce la nivel de online în momentul de față, urmând ca evenimentul de lansare să se producă în luna septembrie. Și da, evenimentul din Dubai va fi exclusiv.

Am înțeles: societate fină, branduri (inclusiv lobby pe cele românești), “influencerism” etc., dar cât de liber se simte? Se simte mai liber decât dacă ar fi făcut ceea ce face acum nu în Anglia, ci în România?

Mă simt un om liber. Liber să spun ‘da’ sau ‘nu’, liber să aleg ce doresc, să merg unde vreau, să iubesc așa cum simt. A alege să fii liber este o artă. Arta de a învăța să spui ‘da’ și ‘mulțumesc’ vieții și tuturor lecțiilor pe care aceasta ți le oferă chiar și atunci când te simți cel mai vulnerabil sau doborât. Și cred că Anglia m-a învățat cumva cum să aleg libertatea prin stilul de viață emancipat și lipsit de prejudecăți.

Processed with VSCO with a4 preset

Sfatul lui pentru românii care doresc să se lanseze, ori să își continue drumul pe social media este să învețe în permanență lucrurile care îi pasionează cu adevărat. Fiindcă nimic nu e mai frumos decât să trăiești din pasiunea ta.

Nu știu de ce mi se pare cam absurd să întreb un tip de 25 de ani cum se vede în viitor. Îl întreb însă și răspunde: „Mă văd devenind cel mai bun eu!”.

Iulia Zamfir Lemneria

Un proces de creație izvorât din simplitate și dragoste pentru natură. O schimbare profesională din pasiune pentru lemn. Despre curajul de a renunța la tot și a-ți construi propriul drum în viață prin antreprenoriat, cu creatoarea de bijuterii din lemn Iulia Zamfir, posesoarea brandului LEMNeria.

 

Din dragoste pentru natură

Soarta a vrut ca Iulia Zamfir să se nască în București. Totuși, nu s-ar putea spune că este foarte atrasă de zumzetul orașului și de facilitățile vieții urbane.

Mai toată copilăria și-a petrecut-o în comuna Botești din județul Argeș, un loc desprins parcă din poveștile cu zâne. Un loc special în care liniștea, oamenii autentici și frumusețea peisajelor te îndeamnă la visare. Poate de aceea afirmă adesea că zgomotul și agitația orașului o obosesc teribil.

A studiat dreptul pregătindu-se ani la rând pentru o carieră în avocatură. A promovat examenul final și a realizat… că nu dorește să profeseze. Într-o fracțiune de secundă a renunțat la tot, fără a avea niciun moment de ezitare. Puțini oameni pot face o schimbare atât de radicală.

Pentru Iulia, toți acei ani n-au mai contat și s-a decis să se dedice în întregime unei pasiuni ce se afla de mult în interiorul său. O pasiune pentru lemn și natură, pentru simplitate și frumusețe.

Ideea pe care mă bazez în timpul creației înseamnă simplitate și frumusețe. Principii după care trăiesc, principii ce s-au regăsit pe tot parcursul copilăriei mele.

 

LEMNeria – Bijuteriile migălite de Iulia Zamfir

Aflându-se în căutarea unor bijuterii mari, voluminoase, care să transmită o poveste, Iulia Zamfir a descoperit că acestea nu se regăsesc în ofertele producătorilor autohtoni. Așa că a ales să și le creeze singură. Și ce material poate fi mai potrivit pentru un accesoriu natural și autentic decât lemnul?

Deși este rar întâlnit în lumea bijuteriilor, nefiind considerat un material prețios, pentru cei ce doresc să iasă din sfera superficialului lemnul poate fi un element sublim care să completeze ținuta unei doamne.

Un copac are viață, el simte, este în mijlocul furtunilor, este alinat de razele soarelui, miresmele florilor, cântecul păsărilor și strigătul animalelor. În plus, un copac este atât de măret, iar să porți un accesoriu dintr-un material care a trecut printre atâtea…mi se pare sublim.

Iulia crede că iubirea sa pentru lemn se datorează în mare parte reliefului zonei în care și-a petrecut copilăria. A fost înconjurată de pădure și își alină sufletul purtând o parte din pădurile copilăriei sale în fiecare zi. Printr-o broșă, un colier, o pereche de cercei…

Astfel, redescoperindu-și latura artistică, fiind încurajată de prieteni și cunoștințe, Iulia Zamfir a înființat brand-ul de bijuterii LEMNeria. Sau, cum îi place să spună, s-a apucat de confecționat bijuterii „migălite”.

Lemneria

Iulia Zamfir: „În locul în care timpul are altă dimensiune, vântul te alină și păsările dau mereu concert, în natură.”

LEMNeria reprezintă visul meu care a capătat formă materializată, liberatea sufletului de a acționa și acea prezență din viața mea care mă face să fiu liberă, chiar daca timpul a căpătat o alta dimensiune de când conturez acest vis, am puterea, răbdarea și voința de a merge mai departe.

 

Inspirație și motive tradiționale în bijuterii LEMNeria

Prin bijuteriile sale, Iulia încearcă să transmită un mesaj, să dea formă unor idei. Spune că adesea, când apare o persoana care apreciază bijuteriile, îi recomandă o anumită piesă deoarece regăsește în trăsăturile persoanei elemente la care s-a gândit când a conceput acel obiect. Cumpărătorii, în mod evident, sunt extrem de încântați și chiar cumpără acea bijuterie recomandată.

Spre deosebire de alte arte, în lumea bijuteriilor talentul este mesajul pe care vrei să-l transmiți. Restul este doar tehnică. O tehnică pe care oricine o poate stăpâni exersând îndelung. Dar nu acesta este secretul…acea piesă trebuie să fie specială pentru cel ce o poartă, iar asta ține de creație.

În majoritatea bijuteriilor Iuliei, se poate vedea o influență tradițională discretă. Cusăturile manuale, modelele și formele aplicate pe baze din lemn minimaliste ilustrează subtil valori ale portului popular românesc, valori adaptate zonei urbane.

Acum suntem în ascensiunea acestei arte populare, dar este o ascensiune superficială, deoarece ne place pentru că așa este trendul. Ca să fie o ascensiune profundă, trebuie să întelegem de ce este valoroasă arta noastră populară. Anul trecut a fost un an de bombardare cu ideea de”tradițional” fiind centenarul, iar acum, majoritatea oamenilor, neavând o bază profundă, cred că or să treacă la ignorarea sa din cauza suprasaturației.

Iulia Zamfir Lemneria

„Fă rai din ce ai” – Iulia Zamfir

Iulia Zamfir îi recomandă oricui să facă orice lucru în mod temeinic. Fără grabă și fără superficialitate, chiar dacă acest lucru necesită mai multă muncă și un timp îndelungat. Doar așa o persoană se poate dezvolta armonios pe plan personal și profesional, doar așa un om se va simți împlinit.

Este important să fim curioși, autentici și să ne dezvoltăm multilateral. Să creștem continuu și să dezvoltăm o gândire critică. Altfel riscăm să cădem pradă foarte ușor influențelor sociale ce nu ne sunt tocmai benefice.

Sunt extrem de mulți tineri care nu se cunosc cu adevărat și nu știu care este vocația lor adevarată, tineri care se lasă pradă influențelor exterioare. Le-aș recomanda să duca ei înșiși lupta de cunoaștere, deoarece sistemul educațional nu are nici cea mai mică implicare în ceea ce privește acest aspect. Astfel ajungem să nu ne placă ceea ce facem și să nu avem puterea de a o spune la momentul potrivit, apoi se ajunge la multe frustrari.

Prin LEMNeria, proiectul său de suflet, Iulia dorește să înfrumusețeze viața celor din jurul său, să aibă contact cu oamenii dintr-o altă postură decât i-ar fi permis o carieră de avocat. A reușit acest lucru prin forțe proprii cu resursele pe care le avea la acel moment. Tratează provocările ca lucruri firești și se adaptează din mers. Secretul? Dedicare totală și multă multă pasiune.

În rest, se consideră o persoană simplă, pasionată de lectură, de oameni, de tot ceea ce este frumos. Iubește să descopere lucruri noi, orice, o stradă nouă din București, o casă veche, un restaurant bun, un magazin necunoscut. Toate aceste lucruri o încarcă cu energie și o fac fericită.

Pentru viitor, Iulia Zamfir și-a propus să călătorească cât mai mult prin natură, să descopere tainele munților să-și găsească timp pentru citit. Profesional dorește să dezvolte brandul LEMNEria și să-l folosească pentru a se putea implica în activități umanitare, de voluntariat. Să devină astfel un lucru bun care să ajute oamenii estetic și spiritual.

Chef Jakob Hausmann Mica Elveție

Chef Jakob Hausmann a venit pentru prima oară în România în anii ‘90 și s-a îndrăgostit de loc și de oameni. A înființat acum mai bine de 20 de ani restaurantul Mica Elveție și gătește cu pasiune pentru oaspeții săi, exact cum ar face-o pentru familie și prieteni. Autor a 4 cărţi de bucate, a avut de-a lungul vremii numeroase apariții în presă și colaborări cu reviste de specialitate și show-uri gastronomice.

 

Pasiunea cu care gătește și multiplele specializări, printre care una în gastronomia moleculară și o alta în bucătăria fusion, i-au adus numeroase premii, însă cel mai drag îi este ”Distincția pentru arta culinară – Mihai Eminescu”, prin care i s-au recunoscut meritele pentru întreaga activitate.

Susține valorile simple, de care ne îndepărtăm pe zi ce trece tot mai mult. Mâncarea bună și bucuria de a o savura alături de cei dragi trebuie să fie niște constante în viața noastră, a tuturor. Întoarcerea la tradiție, la mersul la piață, utilizarea ingredientelor locale, de sezon, în locul celor importate de peste mări și țări, sunt tot atâtea mesaje pe care chef Hausmann dorește să le transmită tuturor celor ce-i calcă pragul.

Așa a luat naștere campania #masăbunăîmpreună, în cadrul căreia personalități cu vizibilitate în mediul online și offline vin la Mica Elveție pentru a lua cina cu familia și prietenii, arătându-și astfel susținerea și oferind un exemplu de urmat.

Jakob Hausmann s-a născut la Steckborn, în Elveția. Bucătăria a avut întotdeauna un rol important în familia sa. Mama avea obiceiul să gătească cu o sumă mică de bani, o mâncare gustoasă din ingrediente de sezon.

Pentru tatăl lui, în schimb, nu era atât de important prețul, ci doar să pregătească un preparat special, fiind un mare gurmand. Chef Jakob Hausmann își amintește:

Tata era genul de om care putea să conducă sute de kilometri într-o zi, doar ca să se bucure de gustul inegalabil al peștelui proaspăt pescuit din Thurgau, de savoarea unui risotto și a polentei în regiunea lacului Ticino și de un saucisson de veau (cârnat de vițel) la Lausanne.

 

Chef Jakob Hausmann: ”Să fii bucătar e o meserie grozavă: poți să aduci atâta bucurie în viața oamenilor”

Duminica era ziua când familia Hausmann primea prieteni în vizită, iar părinții găteau împreună pentru musafiri.

Îi vedeam pe ai mei cât de bine se simțeau pregătind mâncarea și ce aprecieri primeau de la invitați atunci când o aduceau la masă. Uitându-mă la ei, m-am găndit că să fii bucătar e o meserie grozavă: poți să aduci atâta bucurie în viața oamenilor și să fii lăudat pentru asta.

Așa a învățat Jakob Hausmann să aleagă, să curețe și să prepare ingredientele proaspete pe care le cultivau părinții în grădina. Tatăl lui Jakob făcea și din momentul servirii un adevărat spectacol, iar mulțumirea mesenilor era pentru el cea mai mare răsplată.

Visul tatălui meu a fost întotdeauna să fie un mare bucătar și să aibă propriul restaurant. Însă acest lucru nu era posibil pentru cineva cu posibilități financiare limitate, cum era familia noastră. Numai cursurile ar fi costat niște zeci de mii de euro. Pasiunea lui, însă, s-a răsfrânt asupra mea, astfel încât n-am avut nici un moment de îndoială când a trebuit să-mi aleg profesia. Iar niște ani mai târziu, tata și-a văzut visul împlinit, prin mine.

 

Drumul unui mare chef, de la producție de mobilă și fotbal până la adevărata pasiune

A urmat scoala de bucătari în Elveția și și-a făcut ucenicia în mai multe restaurante, încercând să învețe cât mai mult de la toți cei cu care lucra.

Cel mai mult m-a impresionat un bucătar foarte bun, Anton Mosinenn, prieten al șefului meu din vremea aceea. El călătorea prin toată lumea, era peste tot bine primit și iubit pentru felul excepțional în care își făcea meseria. Este și astăzi unul dintre cei mai buni bucătari din lume. De la el am învățat că gătitul este, mai presus de orice, o artă.

S-a căsătorit devreme, la 21 de ani, și a avut doi băieți cu prima soție, Thomas și Sascha. Responsabilitățile erau mai mari, familia avea nevoie de mai mulți bani și de mai mult timp.

Ca orice artă, gastronomia cere sacrificii. Și, uneori, prețul pare prea mare.

Ca bucătar, lucrezi în fiecare week-end, ai mai puțin timp pentru familie și prieteni. Când ești tânăr, libertatea e mai importantă decât meseria, așa că o vreme am plecat din gastronomie.

A fabricat și a vândut mobilă. Ulterior s-a orientat spre vânzări, ajungând să dețină propria firmă în domeniu. În paralel, juca și fotbal semiprofesionist.

Nimic nu-i oferea bucurie asemeni gătitului, însă deschiderea unui restaurant în Elveția ieșea din discuție: visul costa peste 100.000 de euro.

 

De la marea Elveție, la Mica Elveție

În 1991, un cunoscut i-a propus sa investească în România. Din păcate, nu a fost o experiență profitabilă, dimpotrivă. A revenit în Elveția și, pe fondul neînțelegerilor iscate de problemele financiare, în 1995 a divorțat.

Cu puținul capital rămas, s-a întors în România și a deschis o afacere de import-export, fără prea mult succes, însă.

Eram obișnuit cu seriozitatea elevețiană și așteptam același lucru de la cei cu care lucram. Însă, în fiecare lună, nu primeam decât facturi pe care trebuia să le acopăr, nici vorbă de profit. Mi-am dat seama că voi ajunge la faliment dacă nu schimb ceva, așa că am început să caut un om de vânzări.

Un amic i-a prezentat-o pe Crenguța. Avea experiență în vânzări, așa că i-a cerut 1000 de dolari salariu.

N-am vrut să-i dau atâția bani, așa că i-am propus 100 de dolari și comision. A acceptat imediat. După prima lună mi-am dat seama că am făcut o afacere proastă. Era atât de pricepută, încât o plăteam câte 2-3000 de dolari lunar. Mi-am spus că cineva care se pricepe la finanțe atât de bine, nu trebuie pierdut. Așa că am cerut-o de nevastă…

Chef Jakob Hausmann Mica Elveție

Crenguța a acceptat și, după căsătorie, având mereu casa plină de prieteni pentru care gătea, vechea pasiune a lui Jakob Hausmann a reînviat.

Îmi era clar că n-am să reușesc într-o afacere în care nu-mi pun sufletul, iar eu simțeam că trăiesc cu adevărat numai în bucătărie. Acolo nu mă gândesc niciodată la bani, ci doar la ce îmi place să fac.

A găsit un partener și așa a deschis restaurantul, unde a lucrat cot la cot, încă de la început, alături de soția lui. El cu gătitul, ea cu toată partea administrativă.

Nu a durat mult și li s-a dus vestea, astfel încât întreaga comunitate elvețiană din București – și nu numai – venea să mănânce la Jakob Hausmann. Tocmai de aceea, nu putea exista un nume mai potrivit decât ”Mica Elveție”.

 

Chef Jakob Hausmann: ”De fiecare dată când pregătesc Raclette, îmi vin în minte mirosul și gustul copilăriei mele”

A încercat să aducă ceva nou pentru clienții români, iar aceștia au îmbrățișat imediat bucătăria elvețiană. Cele mai multe rețete din meniul Mica Elveție sunt moștenire de familie.

De fiecare dată când pregătesc Raclette, îmi vin în minte mirosul și gustul copilăriei mele. Familia mea nu avea mulți bani, așa încât adesea înlocuiam carnea cu brânză. Dar asta nu înseamnă că era mai puțin savuros.

Raclette, fondue, carne pe piatră încinsă sau tartarul pregătit în fața oaspeților sunt preparate – semnătură ale chef-ului care a gătit de-a lungul anilor pentru o mulțime de VIP-uri precum Wesley Snipes, Jean Claude van Damme, Pink, Steven Segal sau Roger Federer.

Prima oară când van Damme a venit la Mica Elveție era înconjurat de bodyguarzi și a vrut neapărat să stea într-un separeu. Regula în restaurantul meu este ca nimeni să nu facă fotografii vedetelor, așa încât nu a fost deranjat. Am mers să-l salut, așa cum fac cu toți oaspeții mei, iar el mi-a spus că auzise că la noi găsește cea mai bună carne din oraș. Cred că nu l-am dezamăgit pentru că, la puțin timp după acea vizită, a venit într-o seară fără bodyguard, iar apoi a venit ca invitat la ziua mea.

Chef Jakob Hausmann Mica Elveție

Când vine vorba să gătească, însă, chef-ul de la ”Mica Elveție” o face cu aceeași bucurie pentru vedete sau oameni nevoiași. Restaurantul se află chiar lângă biserica Sf. Anton, astfel încât enoriașii veniți la rugăciune au primit adesea o farfurie de mâncare pregătită de chef Jakob Hausmann, pentru a-și încălzi trupul și sufletul pe durata pelerinajului

Viața este un permanent schimb: dai și primești. Dacă te abați de la regula asta și doar aștepți să ți se dea, strici echilibrul și, de cele mai multe ori, rămâi fără nimic.

 

Chef-ul care ne invită la #masăbunăîmpreună

Experiența i-a arătat lui Hausmann care sunt lucrurile care contează cu adevărat în viață. Vacanțele alături de copii și nepoți, casa plină cu masa-ntinsă în ceasurile de sărbătoare, sunt momente care, puse împreună, alcătuiesc fericirea pentru Jakob Hausmann.

Multă lume m-a întrebat cum de am rămas în România. Ei bine, pentru români, familia e mereu pe primul loc, iar asta a contat foarte mult pentru mine. Am putut prinde rădăcini și e firesc ca ”roadele” să le culeagă tot țara care m-a adoptat acum mai bine de 20 de ani.

Cel mai important este să ne oprim puțin din goana în care pare să ne trăim viața, să ne bucurăm de un fel de mâncare simplu, dar gustos, pregătit cu ingrediente de sezon și să transformăm fiecare masă într-o sărbătoare, având alături prietenii și familia.

Așa s-a născut campania #masabunăîmpreună. Multe vedete și personalități publice aleg să se alăture demersului, să uite de orice obligație de serviciu pentru câteva ore dintr-o seară obișnuită din timpul săptămânii și să ia cina alături de cei dragi, oferind astfel un exemplu de urmat.

Restaurantul meu e precum propria sufragerie, iar toți cei ce-i calcă pragul sunt oaspeții mei. Adesea văd oameni care cu o mână mănâncă, cu alta trimit e-mailuri. Atunci mă duc la masa lor, le iau mâncarea și le spun: ”Văd că sunteți ocupați și e păcat să las mâncarea aici, se răcește. O aduc după ce terminați.” Mulți sunt șocați, dar majoritatea înțeleg mesajul. Până la urmă, viața este despre mâncare și dragoste – una hrănește trupul, cealaltă sufletul. Și e bine să ne luăm timp pentru a ne bucura de amândouă.

Chef Jakob Hausmann Mica Elveție

Cu o meserie care-l face fericit și prin care-i face fericiți și pe alții, un restaurant care e mereu plin și unde toți se simt ca într-o mare familie, e loc însă și pentru lucruri pe care chef Hausmann le-ar face diferit acum, dacă ar avea ocazia:

M-am implicat foarte mult în tot ce ține de restaurant, nu doar de bucătărie, și nu aș mai face asta. M-aș dedica artei gastronomice, aș călători mult pentru a cunoaște alte culturi și pentru a integra apoi specificul lor culinar în bucătăria mea și a putea oferi oaspeților nu doar feluri de mâncare bine gătite, ci experiențe gastronomice desăvârșite.

 

* Interviul cu Chef Jakob Hausmann a fost realizat de către Alina Cristea, PR Account Manager Tudor Communication

Cristian Tudorescu

Atunci când auzim de tranzacții la bursă sau de piețele de acțiuni, primul lucru la care ne duce gândul este la grafice în urcare sau coborâre, așa cum tot vedem în filme precum Lupul de pe Wall Street. Însă, situația este mai domoală în realitate, așa cum explică Cristian Tudorescu, unul dintre cei mai cunoscuți experți în piețe bursiere din noul val.

 

De-abia a împlinit 38 de ani, dar are deja o experiență de un deceniu ca antreprenor, lucru care nu este deloc puțin, mai ales dacă ne gândim că și-a început propria afacere tocmai în toiul crizei economice. Este și un apreciat consultant financiar, fiind invitat adesea în cadrul emisiunilor economice de la diferite posturi de televiziune. Este co-fondator al Business Insights și Investors Club, vicepreședinte Dezvoltare Sud la JCI România și organizează webinarii educaționale pe teme financiare.

Încă din liceu, dinainte de a putea vota, îi plăcea să urmărească principalele evenimente politice și economice, mai ales că România anilor ’90 trecea prin transformări importante. A urmat, în mod firesc, ASE-ul, unde a descoperit că îi place zona de investiții și de asumare a unor riscuri.

De aici, investițiile la bursă au devenit atractive pentru el.

Am început să înțeleg logica investițională, dincolo de emoția și spectaculozitatea unor știri despre câștiguri sau pierderi la bursă. Întâi caut să înțeleg ce se întâmplă într-o piață, îmi fundamentez decizia și apoi acționez.

 

În plină criză, Cristian Tudorescu și-a început propria afacere

De pe băncile facultății, Cristian Tudorescu și-a făcut ucenicia, timp de cinci ani, în departamentul de Research al societății de brokeraj Vanguard, actualul Tradeville, unde a observat că îi place să ia decizii de investiții informate. În ciuda faptului că era un boboc în ale meseriei, nu s-a lăsat dus de val, lucru care avea să îl ajute mai târziu în carieră.

La bursă poți câștiga atunci când îți faci temele înainte. Prefer să privesc lucrurile în perspectivă, pe un termen mai lung. Caut să nu cad pradă momentului și de multe ori chiar îmi iese chestia asta!

Apoi, a venit 2009 peste noi odată cu recesiunea, iar Cristian Tudorescu a luat o decizie extrem de curajoasă, dar și riscantă, totodată: să intre în antreprenoriat. A fost un gest intenționat într-o perioadă de cădere economică, pentru a prinde oportunitățile mai de jos.

A vrut să vadă cum e pe cont propriu, cu parteneri și colaboratori. A pornit în zona de investiții și consultanță financiară pentru companii și a cunoscut și momente dificile, pe care le-a remontat ulterior.

Am plătit MBA-ul în viața reală, cum se spune, adică am facut greșeli resimțite pe propria piele. Nu pot spune că am avut situații insurmontabile, ci doar unele interesante, din care am învățat. Sunt câțiva dintre partenerii inițiali care îmi sunt alături și acum și cu care colaborez pe mai multe proiecte antreprenoriale, ceea ce este foarte important pentru mine.

 

Ce înseamnă piața de acțiuni?

A fost una dintre primele întrebări care mi-au venit în cap atunci când am avut în față un expert în piețe bursiere, cum este Cristian Tudorescu, încercând să înțeleg ceva dincolo de limbajul economic codificat și inaccesibil multora dintre noi.

Cât este realitate în ceea ce vedem în filmele de succes de la Hollywood, în care graficele de pe Wall Street ne fac să visăm la posibilitatea de a câștiga foarte mult sau să avem coșmaruri în care am pierde foarte mulți bani.

Poți privi investiția în acțiuni ca pe asumarea unui risc calculat. Este și acea vorbă, „stabilește-ți singur cât ai suporta să pierzi”. Odată ce îți stabilești această limită, tolerezi mai bine riscurile și poti avea câștiguri semnificative, în timp. Acțiunile de pe Bursa de la București au oferit randamente de 10-15% pe an, unele și mai mult. Cele de pe piața americană la fel, au câștiguri de circa 10% în ultimul an. Dacă investești în acțiuni la bursă, cel mai important e sa fii pe un profit bun pentru tine peste 2 sau 3 ani. Dacă ești peste 6 luni, înseamnă mai degrabă că ai avut șansă.

Cristian Tudorescu

Se spune că deciziile bune vin ca urmare a experienței, iar experiența se capătă din deciziile proaste luate. Atunci când vine vorba de tranzacții la bursă, o decizie greșită înseamnă automat pierderi.

Cristian Tudorescu era conștient că pentru a deveni expert într-un domeniu, trebuie să experimenteze ambele fațete, atât cea ale câștigului, cât și cea a pierderii.

Toți cei care activează în investiții, sunt specializați pe anumite zone. Unii sunt mai atrași de a plasa pe termene scurte, cu riscuri mai mari. Fiecare acționează conform propriei psihologii și a apetitului pentru risc.

În schimb, Cristian Tudorescu este priceput la investiții în acțiuni și obligațiuni ale companiilor românești, pe un termen mai lung, cu riscuri medii.

 

O prezență activă la proteste

Cristian Tudorescu nu se limitează doar la propriul business, ci este foarte activ și atunci când sunt organizate mitinguri de protest la adresa actualei conduceri a țării, cum a fost și cel din 10 august 2018. Mai mult, este și foarte rapid în reacții pe rețelele de socializare după câte o declarație pompoasă a guvernanților, combătându-i punctual cu argumente și traducând într-un limbaj accesibil câte o măsură economică mai complexă.

Oamenii își dau seama că unele lucruri sunt șubrede, nu trebuie termeni foarte sofisticați. Semnalez când lucrurile pot derapa din punct de vedere economic. Eu consider că o țară trebuie administrată economic precum o firmă, precum o familie, sau precum ți-ai administra banii personali. Dacă cu banii tăi ești foarte atent, de ce nu ai fi la fel și cu banii țării? Sau cel puțin să avem pretenția de la reprezentanții noștri să fie așa. Stiu că e un demers dificil să influențăm comportamentul unor politicieni, dar e bine să fim activi în a semnala și adresa disfuncționalitățile.

 

Cristian Tudorescu crede într-un viitor mai bun pentru țară

Cristian Tudorescu nu caută pete în cer, iar când vine vorba de economie în general, de evoluția societății noastre, caută argumentele pentru a fi optimist. Culmea, chiar le găsește. Deși trebuie să ne așteptăm la o nouă criză financiară.

La ora aceasta, situația economică a României nu este una gravă, însă este una riscantă. Se poate deteriora dacă s-ar continua măsuri care să dezechilibreze economia. Este acea dorință a noastră, a oamenilor, ca lucrurile să întâmple în 4 ani și nu în 10 ani. Iar politicienii răspund acestei dorințe cu măsuri care ne creează iluzia că putem arde etape de creștere a standardului nostru de viață. S-ar putea să avem surprize în anii următori, când va veni o recesiune. Probabil, va fi mai blândă decât cea de acum un deceniu. Îmi păstrez optimismul evoluției pozitive a României. Doar că vom avea diverse hop-uri de trecut, pe parcurs.

De câțiva ani, Cristian Tudorescu a migrat spre a-i sprijini și pe antreprenori, nu doar pe investitori, având în plan mai multe proiecte de consultanță și mentorat pentru aceștia. Dincolo de proiectele personale, el este unul dintre puținii care privesc înainte cu speranță, dar și cu luciditate.

Cred că România de peste 10 sau 20 de ani va fi mai bună decât cea de acum. Așa cum este mai bună decât cea de acum 20 ani. Cred că de multe ori privim lucrurile prin prisma unor dorințe personale imediate, de aceea apare senzația negativă că nimic nu merge. Când de fapt, multe lucruri merg în România. Uneori vrem să meargă repede, iar asta nu se întâmplă tot timpul.

 

sursă foto: Facebook și LinkedIn Cristian Tudorescu