Articole

Cleopatra Căbuz

Dacă nu ar fi abordat calea științei, ce altă cale ar fi ales în viață? Crede că nu s-ar fi născut. Într-atât de mult iubește acest drum pe care l-a ales și pe care l-a urmat, cu succes, Dr. Cleopatra Căbuz, cercetătoare româncă, membru al Academiei Naționale de Inginerie din SUA.

 

Poate sună pompos, dar clădiri faimoase din lume, precum Burj Khalifa din Dubai, Terminalul 5 din aeroportul London Heathrow, stadionul Wembley, sau facilităţile utilizate la Olimpiada de la Beijing au sistemele de protecţie la incendii, de alarmare şi evacuare în caz de urgenţă dezvoltate sub îndrumarea Dr. Cleopatra Căbuz. Și poate această scurtă prezentare este atât de fulminantă, de amuțitoare, încât nu ar mai fi nimic de zis. Dimpotrivă.

Are o carieră impresionantă, care cel mai bine a fost descrisă anul trecut de către Viva FM, cu ocazia decernării premiului de cetățean de onoare al municipiului Suceava. Câteva lucruri sunt de menționat, pentru a demonstra că vocea doamnei Căbuz merită ascultată.

 

Autor a 55 brevete de invenție

Este plecată din țară încă din 1995, când a obținut poziția de cercetător principal la corporația Honeywell, care operează în peste 100 de ţări şi are o cifră de afaceri de 40 miliarde de dolari. Timp de 12 ani, Dr. Cleopatra Căbuz a deţinut funcţia de vicepreşedinte pentru cercetare şi dezvoltare a grupului de afaceri Siguranţa Vieţii (Life Safety/Industrial Safety) din cadrul Honeywell, având în subordine peste 1.000 de ingineri din 13 ţări ale lumii.

Este autor a nu mai puțin de 55 de brevete de invenţie înregistrate la Biroul de Invenţii al SUA. Raportul “US Nanotechnology R&D and Commercial Implications: Technologies, Opportunities and Markets 2001-2005” al firmei Fuji-Keizai USA Inc. o menţionează pe Dr. Cabuz drept unul din primii 5 lideri din SUA în domeniul microstructurilor integrate în siliciu (MEMS).

Cleopatra Căbuz a fost aleasă, în 2018, membru al Academiei Naţionale de Inginerie din Statele Unite, prestigioasă recunoaştere profesională pentru inginerii cercetători din SUA, pentru contribuţiile tehnice şi ştiinţifice deosebite în domeniul microsistemelor integrate în siliciu, a senzorilor şi a sistemelor de siguranţă industriale.

Pe lângă activitatea ştiinţifică a activat și ca preşedinte al Heritage Organization of Romanian Americans în Minnesota (HORA), o organizaţie non-profit axată pe păstrarea şi promovarea istoriei comunităţilor româneşti din Minnesota, pe promovarea limbii, tradiţiilor şi culturii româneşti.

Cleopatra Căbuz

Dr. Cleopatra Căbuz: „Sunt fericită că am reușit să îmbin activitatea profesională, extraordinar de intensă, cu partea de suflet a menținerii spiritualității românești.”

 

Un om al viitorului

Desigur, suntem curioși cum percepe Cleopatra Căbuz funcția de membru al Academiei Naţionale de Inginerie din Statele Unite, din punctul de vedere al cercetătorului român. O percepe cu modestie și cu recunoașterea faptului că, fără îndoială, reprezintă o recunoaștere de vârf pentru orice cercetător.

Cu atât mai mult pentru un cercetător român venit în Statele Unite cam la mijlocul carierei și lucrând în mediul de cercetare și dezvoltare industrial. Majoritatea covârșitoare a membrilor Academiei sunt profesori universitari cu foarte lungi „ștate de serviciu”.

Ce coordonate poate avea (căci portret-robot probabil e mult spus) un inginer al viitorului? Așa, din perspectiva unui vizionar, Cleopatra Căbuz subliniază cu precizie:

Mă voi folosi în răspunsul meu de studiul realizat de Academia Națională de Inginerie a SUA – unde inginerul viitorului trebuie să aibă cinci competențe importante. 1. Să aibă cunoștințele și talentul necesare pentru a conduce o cercetare independentă într-un domeniu tehnologic nou; 2. Să aibă o formare multidisciplinară pentru a putea lucra cu sistemele complexe prezente într-o lume interconectată; 3. Să fie capabil să lucreze eficient în medii multiculturale, deoarece tehnologia și știința se dezvoltă acum la scară globală; 4. Să aibă o bună înțelegere a aspectelor economice, deoarece nici o soluție tehnică nu prinde viață dacă nu produce rezultate economice pozitive; 5. Să aibă răspundere civică, deoarece tehnologiile puternice pot avea efecte sociale foarte mari.

 

Crearea unui Cadru legal și fiscal care să încurajeze masiv investițiile externe și interne

Pare a fi persoana cea mai potrivită pentru postul de ministru al Cercetării și Inovării în România. Dar nu îndrăznim să ne imaginăm ce ar fi făcut mai exact într-un asemenea post fiind. O provoc însă pe Dr. Căbuz să îmi spună ce ar fi făcut într-un asemenea neimposibil caz.

Iată cum văd eu problema. Multă lume poate să descrie care este starea ideală a unui sistem de cercetare și inovare viguros și capabil să producă creștere economică. Partea extrem de grea este tranziția din starea curentă în starea ideală. Și asta nu se poate face fără cunoașterea în detaliu a stării curente, un plan pe termen îndelungat cu susținere consecventă și cu acceptarea unor momente dificile.

Elemente cheie ar fi, în viziunea domniei sale, următoarele: crearea unui cadru legal și fiscal, care să încurajeze masiv investițiile externe și interne și să clarifice starea proprietății intelectuale; crearea unei hărți complete a mecanismelor de finanțare, de la faza de idee academică la produs comercial; alinierea proiectelor cu obiectivele strategice de țară, cu focalizare pe știință și tehnologia aplicată; crearea unei infrastructuri pentru susținerea start-upurilor; încurajarea mobilității și dinamismului personalului de cercetare către start-up/companie privată; dezvoltarea unei Culturi Antreprenoriale,  unde rezultatele economice sunt cele cu adevărat importante.

În ultimii ani s-au făcut progrese în toate aceste zone. Dar mai este mult până departe. Multe ţări se luptă cu aceste probleme, cu mai mult sau mai puțin succes. Nu suntem singuri. Dar este esențială dezvoltarea unui sistem de Cercetare și Inovare comensurat cu puterea și orientarea economică a țării noastre.

 

Cum au contribuit Cleopatra Căbuz și echipa sa la inaugurarea noului Wembley

În toamna anului trecut Cleopatra Căbuz s-a retras din funcţia de vicepreşedinte pe tehnologie şi parteneriate din cadrul grupului Honeywell. Aceasta după o carieră de 23 de ani în cadrul conglomeratului american. Recunoaște, nu fără emoție, că au fost multe momente extraordinare în timpul activității sale în acest mamut al Americii.

Unul din ele a fost legat de inaugurarea noului stadion Wembley, în primăvara lui 2007. După amânări repetate, se programase în cele din urmă deschiderea stadionului cu ocazia finalei cupei Angliei din 19 mai 2007.

Lumea întreagă aștepta cu sufletul la gură redeschiderea templului fotbalului mondial, Wembley, după șapte ani în care fusese demolat și reconstruit într-o manieră foarte modernă.

Deschiderea stadionului cu aproape o sută de mii de locuri însă nu se putea face fără avizul agențiilor de siguranța vieții. Asta presupunea funcționarea perfectă a sistemelor de alarmă la incendii și de evacuare de pe stadion, toate proiectate de către Honeywell.

Cu nici două săptămâni înainte de predarea oficială a stadionului de la constructor la utilizator, erau încă probleme. Alarme false, mesaje de eroare în sistem…

Teroare! Nu doream ca inaugurarea stadionului să fie amânată din cauza noastră! Am fi fost pe prima pagină a presei englezești și internaționale. M-am dus la fața locului pe 1 martie 2007, împreună cu o echipă de ingineri de sistem și am constatat, între altele, deficienţe la instalarea unor cabluri – instalare făcută de contractori locali. Sunt zeci de kilometri de cabluri în Wembley. Era exclus să se schimbe cablurile. Deci trebuiau modificate  sistemele noastre ca să recunoască și să elimine semnalele false produse de factori pe care nu îi puteam controla.

A fost un efort uriaș. Într-un weekend s-au produs mii de dispozitive noi, s-a modificat softul, apoi s-a montat totul, s-a testat sistemul și s-au obținut aprobările de rigoare. A fost posibil să se joace amicalele în martie și finala Cupei Angliei în 19 mai. Mare bucurie pentru echipa Honeywell și pentru suporterii fotbalului din lumea întreagă.

Cleopatra Căbuz

În momentul de față, sistemul de siguranță a vieții al stadionului Wembley este monitorizat de o echipa Honeywell din România, iar studenții din laboratorul IoT de la Facultatea de Construcții  pot vizualiza în timp real situația acestor sisteme.

 

Lecția de succes economic

Viitorul este de fapt economia cunoașterii, după cum spune cercetătoarea. În viziunea sa, ecosistemele economice se bazează pe agricultură, pe producerea de bunuri sau pe servicii.

Automatizarea a redus dramatic numărul oamenilor necesari în agricultură și în producția de bunuri. Prin urmare, un număr tot mai mare de oameni lucrează și vor lucra în servicii. În economia cunoașterii, aceste servicii sunt tot mai mult bazate pe expertiza intelectuală a individului, nu pe efortul fizic.

Cleopatra Căbuz ne reamintește cei patru piloni importanți pe care se bazează Economia Cunoașterii, conform Băncii Mondiale: 1. Cadrul instituțional care favorizează folosirea cunoașterii și înflorirea antreprenoriatului, 2. Disponibilitatea forței de muncă calificate și existența unui bun sistem de educație, 3. Existența și accesul la o infrastructură adecvată pentru tehnologia informației și a comunicației, 4. Un cadru de inovație vibrant, care să includă mediul academic, sectorul privat și societatea civilă.

Progresul în tehnologia informației și a comunicației oferă acces la orice fel de informație imaginabilă, unor mase foarte mari de oameni. Sistemul de educație nu mai are ca rol primordial comunicarea de informații, dar trebuie să se axeze pe formarea de oameni care pot gândi în mod creator. Care pot transforma volumul imens de informații pe care îl avem la dispoziție, în cunoaștere.

Selectarea și integrarea informației, identificarea de noi modalități de a rezolva problemele sociale, implementarea de soluții în maniere economice viabile – asta înseamnă economia cunoașterii. Mai mult că oricând, dezvoltarea gândirii critice, colaborarea și creativitatea vor defini succesul economic.

 

Dr. Cleopatra Căbuz: „Educația de la noi, și in familie și la școală, nu țintește crearea omului ca locuitor al cetății”

După finalizarea carierei, Dr. Căbuz  va lansa un sistem de burse pentru studenții români orientate în zona de leadership, acesta fiind poate cel mai important element lipsă în sistemul românesc de educaţie – după cum subliniază.

Nu îmi propun să discut toate circumstanțele care ne-au adus aici. Dar unul din factori este acela că educația de la noi, și in familie și la școală, nu țintește crearea omului ca locuitor al cetății. Tradițiile de voluntariat, de răspundere civică și socială sunt aproape inexistente. Acest lucru are mari implicații pentru societatea românească.

Domnia sa crede că statutul de lider – de conducător –  nu este suficient de respectat în societatea noastră.

Nu este înțeleasă valoarea enormă pe care o aduc liderii și managerii buni. De aceea, nu există perocupări sistematice de a dezvolta viitorii lideri încă din copilărie și adolescență, când se formează sistemul de valori și referințe al tinerilor. Sigur că trebuie să avem copii foarte bine pregătiți academic, dar trebuie să ii formăm și pentru a fi buni conducatori, căci numai așa știința se poate transforma în tehnologie și tehnologia în progres economic.

Un prim pas pe care l-a făcut în direcția aceasta este angajarea Politehnicii din București într-un program al Academiei Naționale de Inginerie a Statelor Unite – Grand Challenges Scholar Program – axat pe formarea inginerilor secolului XXI.

O parte importantă a acestei formări este dezvoltarea responsabilității sociale. Tocmai de aceea Dr. Cleopatra Căbuz ne invită la evenimentul din 15-17 mai de la Politehnică, la care are onoarea de a fi co-chair, împreună cu Dl. Prorector George Darie. Vor fi prezente peste douăzeci de universități din Sud-Estul Europei.

Acolo vom discuta un program de educație care, pe lângă rezolvarea provocărilor tehnologice ale secolului XXI,  să includă și aspecte de responsabilitate socială, de înțelegerea viabilității economice ca factor important de decizie în alegerea soluțiilor tehnice, de înțelegerea aspectelor multiculturale ale economiei globale în care trăim.

Oricum ar fi, cu asemenea oameni de nădejde în ale științei și educației, România mai are șanse. Dacă nu ar fi abordat calea științei, ce altă cale ar fi ales Dr. Cleopatra Căbuz în viață? Răspunde fără ezitare: „Cred că nu m-aș fi născut”.

Marius Leordeanu

Marius Leordeanu este unul dintre cei mai valoroși tineri cercetători pe care îi are România în acest moment. S-a format în SUA, unde a obținut titlul de Doctor of Philosophy in Robotics, CARNEGIE MELLON UNIVERSITY (care a dat 18 laureati ai premiului Nobel și alții 11 ai Turing Award), acesta fiind absolutul în informatică, alături de MIT, Stanford și Berkeley. După 10 ani petrecuți în State, a lăsat totul pentru a da un plus de valoare României sale dragi. În prezent este cercetător in vedere computațională (computer vision) și inteligență artificială la Institutul de Matematică “Grigore Moisil” al Academiei Române și conferențiar în departamentul de calculatoare de la Politehnica din București. Haideți să îl descoperim împreună pe acest om excepțional!

 

Din copilul minune al unui oraș de provincie în elita cercetării românești

Cu toate că Marius Leordeanu s-a născut în Cluj-Napoca, el se simte maramureșan până în măduva sufletului. A crescut și a trăit în Sighetu-Marmației până la absolvirea Colegiului Național Dragoș-Vodă în 1998.

Atunci când mă întorc pe aceste meleaguri, mă întorc acasă, aproape de sufletul meu, acolo unde îmi regăsesc prieteni dragi, locuri dragi, acolo unde mă regăsesc pe mine.

Marius s-a obișnuit cu locul 1 la mai toate concursurile la care a participat. Ani la rând a fost olimpic național, însă cele mai dragi premii îi sunt locul întâi pe țară la olimpiada de fizică, în clasa a șaptea, premiul oferit de Computer Research Association din SUA pentru cercetarea sa ca student undergrad la Hunter College, premiul Joseph Gillet de cel mai bun student din departamentul de matematică de la Hunter College și, nu în ultimul rând, premiul Grigore Moisil în matematică, acordat de Academia Română, pentru soluția pe care a găsit-o pentru problema “Unsupervised Learning for Graph Matching”.

Încerc să îmi trăiesc viața după o singură valoare, cât pot și după cum mă pricep. Încerc să fiu ceea ce iubesc pentru că știu că ceea ce iubesc e cu adevărat viu și are șansa de a merge mai departe, de a crește, de a se dezvolta. Iar ceea ce iubesc e mai ales în afara mea. Ceea ce iubesc în afară cheamă perechea de dinăuntru, pentru a se întâlni. Acesta e modul prin care pot să mă autodepășesc, să trec de limitele mele prezente. Iar odată ce am ajuns acolo unde mă întâlnesc cu ceea ce iubesc, simt că am ajuns în paradis.

 

Întrebările interioare l-au dus spre Computer Vision

De când se știe, a dorit să răspundă la întrebări precum: „Ce este conștiința?” sau „Cum e existența posibilă?”. Se uita în jurul său și vedea magie pură. Marius consideră că nu există o mai mare magie decât firescul și naturalul.

Ce este dincolo de mine, cum aș putea concepe ceva uriaș care include tot și din care fac și eu, minuscul fir de praf, parte? Tot ce vedem, tot ce percepem, percepem ca parte din ceva, dintr-un context și putem cuprinde cu mintea. Cum aș putea vedea ceva din care eu însumi fac parte?

Marius Leordeanu își amintește că era în anul trei de facultate când își căuta acea fereastră care să se deschidă în viața sa spre lumea cercetării. Era fascinat de miracolul vederii, care pe cât e de firească, pe atât de greu de explicat matematic și logic.

Atunci, un alt miracol s-a produs în viața sa. La universitatea sa, Hunter College, a ajuns un profesor tânăr, Ioannis Stamos. Tocmai își terminase doctoratul la Columbia University și a mers la Hunter să înființeze un laborator de vedere computațională. Marius l-a contactat imediat și a luat cursul lui de computer vision. Acesta l-a angajat imediat în laboratorul său, iar restul și-a urmat cursul natural.

 

Ce este vederea computațională

Computer vision este domeniul care studiază „vederea” din punct de vedere matematic și computațional, ca apoi să construiască mașini automate care să imite cât mai fidel vederea umană. Adică își propune să facă masina de calcul sau robotul „să vadă”.

Nu se pune încă problema practică de a construi calculatoare cu conștiință sau experiența vederii așa cum o avem noi, conștient și subiectiv. Însă în prezent Marius Leordeanu și echipa sa dezvoltă calculatoare controlate de algoritmi automați, care sunt în stare să învețe să recunoască vizual diferite clase semantice în imagini și video.

Când a început Marius să studieze computer vision, părea un domeniu al științifico-fantasticului. Era greu să îți imaginezi atunci cum ar putea un calculator să recunoască, de exemplu, o pisică într-o imagine complexă. Faptul că văzul este perceput ca ceva foarte natural, ne împiedică să înțelegem că, de fapt, vederea este poate cea mai complexă problemă a inteligenței.

Marius consideră că vederea nu este doar despre ceea ce pare a fi spațiu fizic, ci este și despre gânduri abstracte pe care le vedem interior. Când gândim, vedem ceva, ne percepem gândurile, acolo fiind conștiința noastră. Nici nu ne dăm seama că tot vedere e. Vederea este despre percepția propriilor noastre gânduri, lucru pe care cercetătorul îl exprimă foarte poetic: ”Orice cuvânt ascunde o poveste / Spusă cu alte cuvinte / Și atâtea povești apoi se unesc / Într-o singură minte.

 

Prezentul și viitorul vederii computaționale

Computer vision ajunge să aibă impact în cele mai îndepărtate zone ale industriei și activității umane, de la divertisment și uz casnic, până la medicină, agricultură, sectorul energetic sau protecția mediului. De fapt, nu există o activitate umană care să nu se poata bucura de vederea computațională. Și asta pentru că peste tot noi ne folosim de vedere.

Cel puțin în România, Marius este întru totul dedicat acestui domeniu. Își petrece majoritatea timpului făcând muncă de cercetare împreună cu studenții săi doctoranzi și masteranzi. La Politehnică, el e cel care a introdus cursurile de computer vision și introducere în robotică, la Masterul în Inteligență Artificială, cel mai bun astfel de program din țară.

Totodată, Marius Leordeanu coordonează mai multe grupuri de cercetare, ajută la cresterea unei comunități de cercetare și la formarea unei școli de inteligență artificială în România, care să se poată măsura cu cele de la nivel mondial.

Premiile din ultimul timp stau mărturie a eficienței acestui demers. În acea comunitate se organizează întâlniri săptămânale unde se dezbat ultimele descoperiri și progrese științifice din inteligența artificială, vedere computațională, învățare automatică sau robotică.

Marius Leordeanu

Mă numesc albastru” de Marius Leordeanu, o fascinantă călătorie prin mai multe domenii ale cunoașterii

Împreună cu Viorica Pătrăucean, Răzvan Pascanu și Doina Precup, cercetători de vârf în computer vision și machine learning la Google – DeepMind în Londra, organizează la Politehnică școala de vară Eastern European Machine Learning Summer School – EEML. Marius este organizator local al acestui eveniment, alături de colegul său de la Politehnică Traian Rebedea și doctoranda sa Elena Burceanu. EEML va fi în scurt timp cea mai performantă școală de vară dedicată inteligenței artificiale, din Estul Europei, fiind așteptați profesori și studenți de top din lume.

Alături de Elena Ovreiu, Marius se implică într-o a doua școală de vară, International Summer School on Imaging and Medical Applications – SSIMA. Aceasta este cea mai importantă școală de vară din Estul Europei aflată la intersecția dintre domeniul medical, tehnologie și inteligență artificială. Aici vor veni profesori și medici de renume din SUA, Europa și Israel. SSIMA se află la a cincea ediție, bazele sale fiind puse de către Elena Ovreiu alături de renumiții profesori Alfred Bruckstein de la Techion – Israel Institute of Technology și Bart Romeny de la Eindhoven Technical University.

 

Întoarcerea în România după 10 ani de carieră în SUA

După o perioadă foarte intensă de introspecție, Marius Leordeanu a decis să lase în urmă cariera prodigioasă de 10 ani pe care o avea în cercetarea din SUA și să se întoarcă în România. A știut că nu va fi ușor, dar a știut în același timp că va fi ceva special. Astăzi consideră decizia ca fiind una din cele mai bune pe care le-a luat vreodată.

Omul, în general, este cel mai fericit atunci când se apropie de natură, unde natura sa se regăsește în cea din jur. Or aici este natura mea cea mai autentică. Am știut de asemenea că România are nevoie de mine. Nu este vorba aici despre ce poate să îmi ofere mie România. România suntem noi. Este mai degrabă vorba despre ce putem noi să oferim României, adică să oferim celor din jur, nouă ca societate de oameni care muncesc și trăiesc împreună de sute și mii de ani.

Marius Leordeanu crede că dacă noi putem să facem cu iubire, devotament și dedicație sinceră ceva pentru această lume, atunci și lumea, în moduri pe care nu trebuie noi să le înțelegem, ne va oferi aceasta șansă de a crea condițiile prielnice. Nu trebuie să ne gândim doar la noi ca persoane, separate și singure, departe de ceilalți. Trebuie să ne vedem ca parte din ceva mult mai mare și mai frumos.

Dacă o celulă își face treaba în complexul mai larg al organismului, atunci și organismul va avea grijă de acea celulă. Acesta este principiul de funcționare al universului ca un întreg. Fiecare, oricât de mic, e o parte de neprețuit din lume și complementară ei. Fiecare are ceva de adus, doar să vrea. Fiecăruia i se va găsi un rol, doar să îl caute. Pentru fiecare există un destin care îl așteaptă, doar să îl aleagă.

 

Învățământul românesc văzut prin ochii lui Marius Leordeanu

Cercetătorul român e de părere că învățământul românesc ar putea fi mai eficient dacă i-am simplifica forma și am insista mai mult pe fond. Asta ar presupune mai puține reguli formale, iar cele care rămân să fie mai aproape de fundament.

Sistemul de educație românesc este încă prea complicat, cu prea multe hârtii și reguli care se schimbă aproape de la an la an. Încă la noi pare că se pune mai mult baza pe rezultatele pe hârtie decât pe cele reale. Dacă pe hârtie arată bine, atunci sistemul este mulțumit.

E important să încurajăm copiii să creeze și să îi lăsăm să iubească cunoașterea și descoperirea. Ar fi bine să îi forțăm mai puțin și să le iubim mai mult înclinația naturală spre a învăța ceea ce li se potrivește.

Pe de altă parte, e bine să le dăm un exemplu de muncă, pasiune, stăruință și sacrificiu, ca și ei să ajungă să aprecieze asta și să facă la fel. Prin exemplu mai degrabă decât prin reguli, să îi facem să iubească să muncească, să depună efort atâta timp cât el e în direcția unui vis, a unui scop mai larg, a unei viziuni.

Să îi învățăm că au dreptul și datoria să aibă un vis pe care prin muncă, devotament și pasiune să îl ducă la bun sfârșit. Așa vor fi fericiți chiar și în timpul călătoriei. Viața întreagă le va fi ca un vis, dacă își vor urma visul. Apoi să îi luăm în serios ca și ei să se ia pe ei înșiși în serios, e de părere Marius Leordeanu.

 

Colaborări cu firme prestigioase

Marius Leordeanu și-a pus inteligența la lucru pentru companii precum Google și Intel, cu care a colaborat deja la diverse proiecte. Alături de acestea sunt multe alte firme românești și străine cu care a avut parteneriate pe proiecte specifice.

În prezent are o colaborare frumoasă cu Bitdefender care susține un grup puternic de cercetare în computer vision și machine learning, oferind și burse de excelență celor mai buni studenți din domeniu. În acest proiect, Marius are în coordonare doi studenți și două doctorande, printre care se numără și Elena Burceanu, managera lor pe partea de inteligență artificială.

O altă colaborare frumoasă pe care o are de câțiva ani buni este cu Arnia, o firmă 100% românească de excepție în zona IT. Acolo Marius coordonează științific diferite echipe pe probleme de robotică și computer vision legate de conceptul de self-driving cars. Majoritatea celor ce lucrează la Arnia sunt foștii săi studenți la master.

Nu în ultimul rând, Fordaq este o companie internațională cu care a dezvoltat prima aplicație inteligentă pentru smartphone ce recunoaște și măsoară anumite tipuri de lemne din imagini. Au reușit să obțină împreună un patent submis în SUA și în prezent au început să vândă primele licențe pe piața internațională.

 

Latura artistică a lui Marius Leordeanu

A scris până acum două cărți total diferite de ceea ce face el profesional. Este vorba de un volum in versuri, „Povestea unui cuvânt”, și unul în proză, „Mă numesc albastru” (apărut la editura Valea Verde). Când îi mai rămâne timp și are dispoziția necesară, compune sau cântă muzică electronică la sintetizator.

Chiar dacă aceste cărți vorbesc într-o limbă diferită de cea a cercetării, ele spun aceeași poveste a sufletului lui Marius Leordeanu.

Încerc să sparg ziduri și să construiesc poduri. Vreau să leg zone aparent îndepărtate ale trăirii omenesti și să le găsesc limba comună. Cu cât legăm și armonizăm mai bine „adevăruri” ale existenței noastre de pe mai multe planuri, cu atât ne apropiem mai mult de povestea coerentă care să le cuprindă pe toate. Povestea cea mai cuprinzătoare și cea mai coerentă este și cea cu șansele cele mai mari de a fi adevărată. Nu putem ține separate știiința și arta. E o muzică în toate, trebuie doar să învățăm să o ascultăm și apoi să învățăm să o vorbim.

Muzica este pentru Marius un adevăr al sentimentelor după ce cuvintele au fost lăsate în urmă. Nu demult a avut ocazia să compună muzica pentru emisiunea Romania Veritabilă realizată de Cristina Soloc, acum în derulare la TVR1. În plus, de abia așteaptă să compună coloana sonoră a unui film de lung metraj, moment pe care îl simte foarte apropiat.

Marius Leordeanu

Pentru final, cercetătorul, poetul, scriitorul și compozitorul Marius Leordeanu ne lasă o poezie de-a sa, cu rolul nu doar de a ne încânta, ci și de a ne reda speranța pe care unii și-au pierdut-o.

„Există speranță,
există tot timpul o șansă
să fie din nou prima dată,
căci timpul nu a trecut!
Deschide fereastra și vezi,
se-așterne cu stele pe cer,
Când una e unde ești tu,
iar alta e chiar la-nceput.

Cum e să respiri infinitul?
în piept să ai tot,
Și sub pleoape să fii
cu tot ce-ai avut?
În noapte să ai toata viața
și-o stea nevazută să-ți poarte
norocul de sus de-unde încă
tu nu te-ai născut.”

Trupa Dirty Shirt a devenit foarte cunoscută în ultimii ani datorită locului doi obținut la Wacken Open Air, cel mai important concurs de trupe rock din lume. A urmat albumul ”Dirtylicious” și turneul ”FolkCore DeTour” alături de Ansamblul Transilvania. Combinând folclorul autentic cu muzica rock, Dirty Shirt a spart bariere care păreau de nepătruns. Mihai Tivadar este chitarist și clăpar al trupei Dirty Shirt și în același timp cercetător în economie spațială la Irstea, Grenoble, Franța.

 

Chiar dacă a copilărit într-un Maramureș comunist, Mihai Tivadar a descoperit muzica rock chiar în acea perioadă, ascultând discurile pe vinyl ale tatălui său și ale unui vecin student.

Din păcate însă, a învățat prea puține lucruri despre rock într-o Românie în formare. S-a dezvoltat târziu, în Franța, datorită festivalurilor pe care le-a organizat dar și trupelor franceze alături de care Dirty Shirt a mers în turnee între 2005-2009. Pe urmă, evident, a învățat pe măsură ce trupa a crescut și a intrat în contact cu oameni importanți din domeniu, din țară cât și din străinătate.

 

Rockerul cu pasiuni diverse

Încă de mic, Mihai a avut o mare pasiune pentru literatura SF. Seriile importante ale genului, precum Dune, Fundația, Ender, Heliconia sunt printre preferatele sale. În ceea ce privește valorile și principiile de viață, Mihai Tivadar consideră că trebuie să profiți la maxim de toate momentele și să dai ce e mai bun din tine, atât în relațiile cu oamenii (în primul rând cu cei apropiați), cât și în orice faci.

Din punct de vedere muzical, sunt multe formații/albume care l-au influențat. După primul val de descoperire a metalului, a fost o perioadă mare fan Pantera (“Cowboys from Hell”) și Faith No More (“Angel Dust”). Ulterior a fost impresionat de scena progresivă, în primul rând datorită albumului Dream Theater: “Images And Words”. Însă, probabil, aportul cel mai mare l-a avut valul alternative/nu-metal/industrial, cu trupe precum Korn, Tool, Nine Inch Nails, Rammstein, System of a Down, etc.

Înainte să discutăm despre muzică, merită punctate câteva detalii interesante și puțin cunoscute despre Mihai Tivadar, cercetătorul în economie spațială.

 

Mihai Tivadar și studiile academice din Franța

A plecat în Franța în 2001, într-o perioadă pre-internet, când perspectivele în țară păreau foarte triste. Criza tranziției ajunsese la nivelul maxim, iar în rândul populației era o decepție mare în urma eșecului de guvernare al coaliției. Cum a mai fost în Franța ca turist și avea deja prieteni francezi care au venit în România, știa că o să îi placă. După câteva luni ca student Socrates, îi era clar că o să rămână cel puțin câțiva ani acolo.

În Franța, Mihai a absolvit un doctorat în economie și a realizat două postdoctorate, un parcurs necesar pentru a ajunge conferențiar sau cercetător în această țară. Până să ajungă aici, a parcurs etape mai puțin cunoscute celor care îl știu pe Mihai doar în calitate de chitarist și clăpar al trupei Dirty Shirt. Astfel de detalii nu le-a mai dezvăluit altor publicații, așadar aveți acum posibilitatea să cunoașteți o altă față a rockerului rebel de pe scenă.

Fiind student în master la Studii Europene (Facultatea de Științe Economice Timișoara), Mihai Tivadar a obținut o bursă Erasmus/ Socrates la Universitatea din Lille. Acolo, anul următor s-a înscris într-un nou master, specializându-se în modelarea economică. A terminat șef de promoție, obținând astfel o bursă de doctorat ADEME (Agenția de Mediu din Franța). Teza de doctorat intitulată ”Structuri sociale urbane și orașul ecologic” a avut o orientare teoretică (modelare matematică, simulări numerice, statistici).

A continuat cu două contracte postdoctorale, cu obiective aplicate: analiza impactului economic și ecologic al unei linii de tramvai și alte politici de transport locale în Lens, respectiv impactul schimbărilor demografice asupra cererii de locuințe și a relațiilor urban-periurban-rural în departamentul Hérault.

 

Cercetător în economie spațială, profesor de microeconomie și statistică aplicată

În prezent, Mihai Tivadar e cercetător în economie spațială la institutul Irstea (Institut national de recherche en sciences et technologies pour l’environnement et l’agriculture). Nu e vorba de spațiul galactic, ci de introducerea problemelor de localizare în analiza economică.

Pe de o parte, continuă cercetarea în economie urbană (modelizarea comportamentului de localizare, dezvoltarea de metodologii și soluții informatice pentru măsurarea și testarea segregației sociale și a inegalităților spațiale, etc.). Recent a început să se intereseze de o altă problemă de actualitate, problema energetică și a alternativelor „verzi”, cu focalizare pe soluția lemnului, o resursă sub-exploatată în Franța.

Trebuie să menționăm că, în Franța, teza de doctorat e dedicată 100% activităților de cercetare. Doctorandul nu este obligat să urmeze cursuri, decât dacă îl interesează în mod special. Are însă posibilitatea de a preda un număr limitat de ore în cadrul seminariilor universitare.

Astfel, pentru trei ani, Mihai Tivadar a predat la Universitatea Lille 1 diverse seminarii de microeconomie aprofundată. Pe urmă, timp de doi ani a fost „atașat temporar pentru învățământ superior și cercetare”, predând cu normă întreagă la Universitatea Lille 2 și la ESAM Paris. În prezent, în calitate de cercetător, Mihai continuă să predea, mai ales în domeniul anchetelor statistice aplicate la Universitatea Lyon 2 și Universitatea din Grenoble.

 

Cea mai mare contribuție în domeniul științific

Mihai Tivadar are la activ un număr foarte mare de prezentări la conferințe și congrese internaționale. Printre conferințele cele mai importante se numără mai multe ediții ale congresului European Regional Science Association, EcoMod International Conference, Conference of European Society for Ecological Economics, etc..

Prezentarea la conferințele științifice este obligatorie pentru orice cercetător, deoarece îți permite să îți prezinți munca în fața comunității științifice din propriul domeniu și să primești feedback foarte pertinent, atât de la cei prezenți dar și de la raportori, în cazul conferințelor mari. Mai mult, în cadrul congreselor, ai posibilitatea să îți dezvolți rețeaua personală (atât profesional cât și uman), să cunoști cei mai buni specialiști în domeniul tău, să schimbi idei, să decoperi ultimele metode, rezultate și modele.

Dacă în România publicarea de cărți este indispensabilă în sfera academică, pentru un cercetător din restul Europei articolele publicate în jurnale științifice de top sunt mai importante. Cărțile se scriu mai degrabă după zeci de ani de cercetare, spre capăt de carieră, ca un rezumat pe o temă sau domeniu de cercetare.

Mihai Tivadar Dirty Shirt

Foto Credit: Ciprian Vlăduț

Până în prezent, Mihai a publicat articole în Regional Science and Urban Economics, Journal of Statistical Software, Journal of Ecological Economics, Transportation Planning and Technology, Review of Agricultural, Food and Environmental Studies și European Journal of Geography. De asemenea, teza sa de doctorat a fost publicată de Editions Universitaires Européennes.

Ca produse științifice, principalul său aport e în proiectul Oasis (Outright Tool for the Analysis of Spatial Inequalities and Segregation). Alături de o echipă de cercetare Irstea, a realizat o platformă online complet automatizată ce permite o analiză completă a segregării sociale pentru orice zonă din Franța și un pachet pentru software-ul ștințific R. Dacă package-ul R este destinat în principal către comunitatea științifică și mediul universitar, platforma online are o utilizare mai largă. A fost folosită inclusiv de birourile de studiu din cadrul consiliilor departamentale/regionale sau de agenții publice naționale (comisariatul general al planificării, de exemplu).

 

Cum poate o trupă (rock) să devină emblemă națională

Prezent încă din 1995, Mihai Tivadar este unul din membrii fondatori ai trupei rock Dirty Shirt. Dintre multele premii ale trupei, relevant este mai ales locul doi la Festivalul Wacken în 2014, unde are loc cel mai important concurs pentru formații rock din întreaga lume.

Mihai Tivadar Dirty Shirt

Dirty Shirt, locul 2 la Wacken Open Air 2014. Foto credit: Wikipedia

Că perseverența este calea spre succes s-a demonstrat de numeroase ori. Doar că aceasta trebuie dublată de talent, mai ales în ziua de azi, când oferta artistică e enormă și „piața” se fragmentează în nișe din ce in cei mai diverse.

Dacă muzica este de calitate și continui să investești timp, bani, energie și pasiune în ceea ce faci, în mod organic trupa va crește. Mihai îmi reamintește că trebuie răbdare, înțelegere și câteodată chiar sacrificii. Însă, în același timp, a cânta în fața unui public numeros e o recompensă suficientă.

Mai e un element extrem de important în calea succesului: norocul. Însă dacă o luăm statistic, și acesta e legat de perseverență. Dacă mereu ești pregătit să dai ce e mai bun din tine, să fii mereu prezent când apar oportunități, la un moment dat apare și ocazia ta.

Pentru noi, una din șansele mari a fost Wacken (țin să precizez că abia la a treia participare am ajuns la WOA…), dar și turneul cu Orphaned Land, concertele cu Skindred, opening act-urile la Megadeth si Godsmack, REF, MH Meeting. Și, bineînțeles, proiectul FolkCore DeTour.

FolkCore DeTour este o producție unică în întreaga lume. Este pentru prima dată când o trupă metal urcă pe aceeași scenă cu un ansamblu folcloric, în cazul de față Ansamblul Transilvania. Acest impresionant proiect a scos Dirty Shirt din lumea rock-ului și i-a transformat într-o adevărată emblemă națională, cunoscută atât în țară, dar și peste hotare.

 

Temele folclorice în muzica trupei rock Dirty Shirt

Primele elemente de folclor au apărut imediat după ce Dirty Shirt a scos primul album, ”Very Dirty” (1999). Atunci, trupa a decis să renunțe la rock-ul progresiv, să încerce ceva mai modern, mai ”crossover”.

În timp, album după album, folclorul a devenit o sursă de inspirație tot mai importantă în muzica trupei. Albumul ”Dirtylicious” (2015) a fost practic integral presărat cu elemente tradiționale. ”Dirtylicious” i-a propulsat pe muzicienii maramureșeni pe scena românească și chiar în străinătate, o sursă excelentă de inspirație pentru un proiect de magnitudinea ”FolkCore DeTour”.

Ideea turneului și-o doreau pusă în aplicare încă din 2014, din timpul înregistrărilor ”Dirtylicious”. Trupa a trebuit să aștepte să mai crească un pic până să își asume riscul organizării unui turneu cu aproape 25 muzicieni pe scenă și cu o producție mobilă enormă.

Colaborarea cu cei din Ansamblu a fost excelentă. Ne cunoșteam deja cu o parte din ei deoarece au participat la înregistrările de studio. Live a fost o minune. Ne-am simțit extraordinar.

Concertul de la Arenele Romane a fost înregistrat integral și lansat sub formă de DVD/CD, prin casa de discuri franceză Apathia Records. Acest material este o realizare extraordinară nu doar pentru trupă, ci și pentru rockul românesc.

Mihai Tivadar Dirty Shirt

Foto credit: Ciprian Vlăduț

Spectacolul cu orchestra tradițională a avut un succes peste așteptări, ce a depășit granițele României. Din păcate, programul Ansamblului este prea încărcat încât să poată colabora atât de des pe cât de mult s-ar dori. Așa au creat proiectul „Transylvanian FolkCore Orchestra”, invitând tineri muzicieni cu formare mai degrabă clasică.

Există un „șablon” privind percepția muzicii tradiționale din Europa de Est (mai ales din Balcani datorită lui Bregovic și Kusturica). La concertele noastre din străinătate, cred că lumea a simțit un pic din trăirile și emoțiile specifice muzicii din partea asta a Europei.

 

Viața de trupă rock în România

Mihai Tivadar s-a implicat activ în organizarea a numeroase concerte și festivaluri. Alături de colegii de la Dirty Shirt, a organizat timp de ani buni festivalurile Dirty Fest, East West Fest și Moș Crăciun e Rocker. Acesta din urmă este un proiect caritabil prin care de ani buni se strâng jucării și bani pentru centrele de copii defavorizați.

Însă ca trupă invitată să cânte, s-a confruntat în țară cu o mulțime de probleme de neconceput în concertele de afară.

După perioada de “stagiu” (2005-2009), am încercat să aplic în România ceea ce învățasem, și trebuie să recunosc că a fost greu. Când am venit cu ridere tehnice, info sheeturi, cu sunetist și luminist, mai mult cu lumini proprii când nu erau în cluburi, se uita lumea la noi destul de ciudat. Între timp lucrurile s-au ameliorat mult, dar încă există diferențe între felul cum ești tratat în străinătate ca și artist, și cum ești în România. De exemplu, atât cu Orphaned Land cât și cu Skindred, deși eram trupa de deschidere, am fost primiți în condiții identice cu headlinerii. În România, deși am ajuns la un nivel destul de bun, încă sunt cluburi sau evenimente unde trebuie să insistăm să ni se asigure chiar apă pe scenă…

 

Evenimente inedite în istoria Dirty Shirt

Primul loc non-convențional de cântare care i-a venit in minte lui Mihai Tivadar alături de Dirty Shirt este manoir-ul familial (han) a doi membri ai formației franceze Toumaï. Trupele se cunoșteau și apreciau reciproc. În 2013 aveau o dată liberă în cadrul turneului european și căutau un concert în sudul Franței. I-au contactat pe cei de la Toumaï și s-a nimerit ca exact în data respectivă să lanseze primul lor album, cu un private party de peste 100 de persoane, doar familie și cunoștiințe. Evenimentul a avut loc la hanul familiei, într-un cadru magnific (Provence), la inceput de septembrie, cu piscină, curte interioară, masă, cocktailuri.

Nu trebuie uitată nici perioada Dirty Fest-urilor organizate de trupă în Seini, unde scena era… o remorcă de camion. În timpul East West Fest-ul din 2006, datorită furtunilor, tot județul Maramureș a rămas fără curent, iar generatorul rezolvat peste noapte nu avea capacitate și pentru lumini. Astfel, trupa a cerut publicului să vină cu mașinile pe stadion să lumineze scena cu farurile.

Ce e fain cu Dirty Shirt e că oriunde cântăm, în România sau în străinătate, iese cu petrecere și cu ambianță. O bună parte din piesele noastre sunt în engleză, însă nu contează faptul că nu înțeleg versurile la piesele în română. Important e vibe-ul, energia transmisă. Mereu dăm tot ce putem la fiecare concert al nostru. Suntem foarte sinceri pe scenă și cred că publicul captează acest lucru și îți retransmite la rândul lui o energie pozitivă. Barierele lingvistice nu mai contează.

Mihai Tivadar Dirty Shirt

Foto Credit: Dirty Shirt

 

Dirty Shirt pregătesc un album nou și un turneu pentru începutul anului 2019

Trupa Dirty Shirt e nerăbdătoare să prezinte fanilor următorul material de studio ce va fi lansat la începutul anului viitor. Mihai Tivadar nu mi-a dezvăluit titlul său, ci doar faptul că va fi o surpriză. Deși păstrează soundul și conceptul Dirty Shirt, va fi un album mult mai îndrăzneț, mai variat, mai experimental.

Vor fi noutăți și în ceea ce privește sonoritățile. Au introdus o secție de alămuri, vor avea mult backing vocals și numeroase instrumente acustice. La înregistrarea albumului au participat 25 de muzicieni.

În viitor vom continua să explorăm diverse universuri muzicale, fără a rămâne împotmoliți într-o etichetă.

Albumul va fi promovat printr-un turneu european destul de mare. În prima parte (februarie – mai 2019) sunt prevăzute peste 25 de concerte, majoritatea în străinătate. Până în prezent au fost anunțate concerte în Londra, Birmingham, Paris, Les 2 Alpes, București, Cluj-Napoca, Brașov și Baia Mare, o parte din ele alături de Transylvanian FolkCore Orchestra.

Nouă nu ne rămâne decât să așteptăm albumul și să căutăm cel mai apropiat loc pentru a-i putea vedea live.

Andreea Radu

Nascută în Buzău, adoptată mai întâi de Cluj, iar mai apoi de Sibiu, Andreea Radu este una dintre putinele persoane care a reușit să ajungă în Antarctica la doar 25 de ani. În momentul în care s-a mutat din Muntenia în Transilvania, părinții ei i-au spus “draga mamii, tu oricum nu erai de-a locului, că ești prea domoală pentru partea asta a țării”.

 

Are nevoie de timp să rezolve lucrurile, gândește de multe ori înainte, verifică de și mai multe ori. Asta crede că o face să fie “domoală”, cum a definit-o mama ei – poate una dintre slăbiciunile ei.

Studiază la Cluj, la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babes-Bolyai, studii masterale, specializarea Evaluarea riscului și securitatea mediului. De asemenea, continuă studiile începute la nivelul de licență al aceleiași facultăți.

Ca membru și colaborator CNCA (Comisia Națională pentru Cercetări Antarctice din cadrul Academiei Române), a inițiat și condus două proiecte de cercetare în Antarctica de Vest în vara polară a anului 2017. Este vorba de “Transboundary pollution: rising nitrate level in the Southern Ocean” și “Water quality determination and monitoring in Antarctic lake ecosystems”. A reprezentat România, în colaborare și cu sprijinul Armatei Republicii Argentina.

Eu am întâlnit-o în orașul vechi al cetății Sibiului, unde locuiește în prezent.

 

Dezvoltarea pasiunii pentru Antarctica

Andreea Radu este pasionată de design și arhitectură, însă s-a dovedit expertă în a scrie proiecte.

Pentru estetică a prins drag de mică, căci o lungă perioadă de timp a locuit cu mătușa ei, pe care mereu a văzut-o ca fiind o artistă. Desenul si pictura au fost mereu prezente în mediul în care a trăit, apartamentul unchilor ei fiind intr-o continuă schimbare. “Când crești într-un mediu creativ … devii creativ!”

De-a lungul anilor de facultate a obținut bursă de studiu. “Cam toate”, îmi spune Andreea.

Chiar toate bursele de studiu, iar cu ajutorul burselor, mi-am cumpărat cărți: cărți de artă, arhitectură, design, fotografie etc. Datorită cărților am fost nevoită să îmi schimb locuința de câteva ori, din lipsă de spațiu.

Tot din pasiune pentru cărți a ajuns să fie prezentă la o lansare de carte a Prof. Univ. Dr. Pompiliu Manea despre călătoria către Polul Sud. Scrisă sub forma unui jurnal, cartea i-a stârnit curiozitatea asupra zonei. Fiind studentă la mediu, a realizat că ar putea studia mediile de viață extreme. Iar acesta a fost începutul dezvoltării proiectelor ei. Evident, tot din pasiune.

Proiectul de cercetare din Antarctica a fost primul ei proiect implementat, însă nu și primul scris. Când am întrebat-o dacă își mai amintește despre primul ei proiect scris, Andreea a răspuns imediat.

Am aplicat pentru un masterat în Noua Zeelandă, iar unul din criteriile de selecție presupunea scrierea unui proiect. Aș spune un fel de parte teoretică a unei licențe susținute în România, însă mult mai riguroasă, mult mai bine documentată și cu o viziune clară asupra a ceea ce vrei să evidențiezi în urma lucrării. Un proiect de cercetare în adevăratul sens al cuvântului.

Din cauza costurilor foarte mari, a renunțat la acel masterat la care ar fi fost admisă. Nu și la ideea de Antarctica. Secretarul științific de la acea vreme al CNCA i-a oferit informația de bază despre ceea ce înseamnă Antarctica. Voluntar, a colaborat cu această comisie și a dezvoltat proiecte noi.

Andreea Radu

 

Andreea Radu – unul din puținii români care au ajuns în Antarctica într-un proiect de cercetare

Pentru expediția din Antarctica s-au purtat discuții cu Argentina încă din 2015. Pe baza proiectelor scrise de Andreea și pe baza unor scrisori de intenție trimise de către CNCA, ce apoi s-au materializat ca lucrări informative în agendele de lucru ale Reuniunilor Consultative ale Tratatului Antarctic, s-a creat un cadru facil colaborării România – Argentina.

Membri ai expediției naționale românești au fost Andreea Radu și colegul ei, dl. Marian Săvulescu. Suportul logistic a fost oferit de către Armata Argentiniană, iar “casa” lor din Antarctica a fost “Bahia san Blas” – o navă de transport.

Cei doi au pornit în martie anul trecut în aventura către Antarctica, din București spre Buenos Aires, cu o escală la Roma. La fel ca Baba Dochia, și-au dat cojoacele jos, ca apoi să le imbrace treptat, pe măsură ce se îndreptau spre Sud.

Ajunși în Rio Gallegos, locația de unde au zburat cu un Hercules C-130 către Antarctica, aveau deja pe ei toate hainele cu care plecaseră de acasă. Când au aterizat în Antarctica, în stația chileană Eduardo Frei Montalva, Andreea și-a dat seama că i-ar mai fi trebuit câteva rânduri de haine.

Pe unul dintre geamurile mici ale avionului, la aterizare, am putut vedea de sus peisajul… M-am simțit mult mai mică decât sunt… Este greu să descrii în cuvinte!

La aterizare au fost întâmpinați de către Comandantul Campaniei Antarctice 2016-2017, Comandorul Marcelo Tarapow, cel ce a avut o grijă deosebită de ei pe toată durata expediției. Andreea afirmă că fără informațiile oferite, fără ajutorul și implicarea acestuia, percepția ei asupra continentului alb ar fi fost astăzi, poate, diferită.

Andreea Radu

Mi-aș dori să îi pot mulțumi îndeajuns vreodată. Andreea Radu, referindu-se la Comandorul Marcelo Tarapow

Cu vasul s-au deplasat către stația Camara, Deception, refugiul Caillet Bois și s-au întors iarăși în Frei. Au recoltat probe de apă, sol, gheată și vegetație care au fost analizate ulterior. O parte la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului de către conf. dr. Nicoleta Brisan și CSII dr. Carmen Roba, cealaltă la Institutul de Virusologie din București – dr. Florica Topârceanu.

 

Cum a fost experiența din Antarctica pentru Andreea Radu

Au admirat pinguini, foci și au fost urmăriți de un leu de mare. Au staționat o noapte în caldera vulcanului din insula Deception, din cauza unui motor al navei care se defectase. A avut și rău de mare, însă altceva a marcat-o cel mai tare…

…Scara de pe vas pe care trebuia să o coborâm și s-o urcăm de fiecare dată când mergeam pe țărm. Nu cred că o voi uita vreodată. Să cobori o scară din funii pe marginea unei nave ce se mișca pe o altă ambarcațiune mai mică, de cauciuc, ce se mișca și mare tare datorită valurilor…

Andreea Radu

În mod evident, nu e foarte ușor să trăiești în Antarctica. Andreea însă mi-a mărturisit că nu știe dacă ar putea spune că ceva – un lucru a fost greu acolo. Asta în mare parte datorită ajutorului necondiționat oferit de argentinieni și de către echipajul de pe vas.

In Antarctica, totul este variabil. Că vorbim de geografie sau vreme, totul este într-o continuă schimbare, de la un moment la altul. De-a lungul expediției, nicio zi nu a semănat cu cealaltă. Ce rămâne constant din punctul meu de vedere este ajutorul pe care un stat îl oferă celuilalt. Am văzut, de exemplu, un vas expediționar din Bulgaria pe care echipajul argentinian l-a ajutat să ajungă la stația lor de cercetare din Antarctica. Am intâlnit cercetători din Columbia, din Uruguay, bineînțeles Argentina samd. Pe acești oameni îi unește dorința de reușită, indiferent de naționalitatea sau originea cercetătorului.

Andreea Radu visa dintotdeauna să ajungă în Antarctica. Cu ajutor și sprijin din partea familiei, a prietenilor de aproape și de departe, a reușit să își transforme visul în realitate. Ceea ce a descoperit despre ea în urma acestei experiențe a fost faptul că nu cedează presiunilor atât de ușor pe cât credea. Și mai este un lucru: “sunt mândră de mine că am trecut temutul test al scării“.

Pentru a ajunge în Antarctica nu a fost ușor pentru Andreea. În primul rând, structurile din România nu permit și nici nu sprijină astfel de demersuri. Iar ca student, este foarte greu. Din punct de vedere financiar, tot ce a făcut a fost pe cont propriu.

Pe de altă parte, nu a fost ușoară nici adaptarea la mediul de viață antarctic: frigul și vântul, umezeala, schimbările foarte rapide ale vremii, să fii mai mereu pe o mare agitată și aflată aproape de limita înghețului… Riscurile au fost foarte mari, însă Andreea și le-a asumat.

Am rugat-o pe Andreea să îmi împărtășească o amintire memorabilă legat de această experiență.

De când am decolat de pe aeroportul Henri Coanda din București, împreună cu colegul meu am încercat să documentăm totul, să nu pierdem nici un detaliu al călătoriei. La un moment dat am pierdut “documentarea”, căci lucrurile au fost atât de diverse și atât de multe că n-am mai putut nota. Totul ne-a rămas însă în memorie. Nu știu pentru colegul meu, dar pentru mine vor rămâne memorabile momentul aterizării în Antarctica, întâmpinarea, strângerea de mână însoțită de cuvintele „Welcome to Antarctica” ale Comandantului Campaniei Antartice, cât și momentul primirii unui nou titlu acordat de însuși Poseidon pentru curajul avut traversării cercului polar…

Cu siguranță vor urma și alte proiecte pentru Andreea. Dorința ei cea mai mare însă este ca rezultatele obținute în urma acestei expediții să servească ca bază a unui studiu comparativ între Antarctica de Vest si Antarctica de Est.

 

Sursa foto: Arhivă personală