Articole

Marius Căta-Chițiga

Marius Căta-Chițiga (59 de ani) este un nume de legendă al voleiului românesc. Medaliat cu bronz alături de naționala României la Jocurile Olimpice de la Moscova (1980) și câștigător al Cupei Cupelor și Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo, fostul voleibalist rememorează momente de glorie ale acestui sport în România.

 

A început voleiul la 12 ani, la Școala Sportivă Timișoara, cu profesorul Gheorghe Horvat. După numai doi ani, era deja campion național de juniori. A trecut apoi pe la CFR Timișoara și Poli, pentru ca la 17 ani să fie remarcat de Dinamo la turneul final de la Brașov al Diviziei Școlare, unde echipa sa a câștigat titlul național.

Până la finalul carierei, Marius a câștigat 10 titluri de campion în tricoul „alb-roșu”. În 1979, a cucerit Cupa Cupelor, apoi a fost selecționat în lotul pentru Jocurile Olimpice de la Moscova 1980. În 1981, a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Dinamo.

În prezent, este antrenor de copii. Până nu demult a comentat meciuri de volei la Eurosport și la DigiSport.

A fost comisar-șef al Ministerului Administrației și Internelor,  în cadrul Direcției de Informare și Relații Publice – Serviciul Sport, de unde a ieșit de curând la pensie.

Numele, Căta-Chițiga, mai puțin obișnuit, l-a „moștenit” de la bunicii care proveneau din familii de aromâni plecate din Macedonia și stabilite în Banat, după Primul Război Mondial.

Bunicul era Moș Căta, așa îi spuneam noi ăștia micii, în semn de respect. El a furat-o pe bunica de la nunta cu altul, aveau 19-20 de ani. A furat-o, iar bunica a vrut să meargă cu el. Pe el îl chema Căta, pe ea Chițiga. Mulți ani au trăit necăsătoriți. Au făcut 4 copii, le-au construit case la toți 4. Nu prea l-am văzut eu cu drăgălășenii și gingășenii. Era un om foarte sobru, foarte dur. Când vorbea o vorbă, vorbea. Avea un dos de palmă… A fost morar și a cărat saci…

 Ce a luat de la Moș Căta? Poate îndârjirea și seriozitatea lui, cu care nepotul Marius a reușit să își consolideze o carieră de excepție în volei.

 

Olimpiadele din curtea blocului

A început sportul în curtea blocului. Acolo era spațiul în care copiii din cele 80 de familii „riverane” se adunau zi de zi și se întreceau în adevărate olimpiade la tenis cu piciorul, fotbal, handbal, tenis de masă și, foarte important, volei!

La bloc aveam o curte, 80 de familii cu copii. În curte jucam tenis cu piciorul, tenis cu palete de tenis de masă, făceam terenul, aveam două bătătoare mari și două mici, la care jucam de-o parte și de alta volei. Eram aproape și de parcul central și acolo alt loc de joacă: iarbă, groapă cu nisip…

 

Visa la telefonul mobil în anii 60-70!

În paralel, copilul Marius Căta-Chițiga era înscris și în cercul de electrotehnică și visa la un gadget al viitorului: telefonul mobil!

Ajunseserăm pionieri și erau tot felul de cercuri. Eu eram la cerc de electrotehnică. Era pe atunci la tv și un serial american SF, „Lost in space”, ajungeau pe tot felul de planete și aveau un fel de walkie-talkie, era prin anii 60. Visam: măi, ce bun ar fi un telefon așa… Când m-am apucat de sport și am ajuns în cantonamente, aveam nevoie să dăm telefon dar nu prea existau, se introduseseră cele cu fise de 1 leu, de 3 lei. Mergeam la poștă, făceam comandă, așteptam, era un balamuc întreg ca să vorbești acasă.

Visa la un telefon mobil, existau tehnicieni care lucrau, erau foarte buni electroniști. A făcut cu ei un aparat de transmisiune cu rază de 50 metri, de care era foarte mândru.

În acea perioadă, în Europa începea să se contureze ruptura economică dintre Est și Vest. România a trebuit să se supună politicii făcute de „vecinul” de la Răsărit.

Tâmpenia umană e mare. Acum e ușor să vorbești despre ce a fost atunci. Nu s-a putut face nimic din mai multe motive. Ba că nu îți dădeau bani – tovarășul Stalin a zis că de ce să primească țările socialiste ajutoare de la planul Marshall al americanilor și atunci toți banii s-au dus în Occident. Noi am rămas în urmă, am luptat ca berbecii. Ceaușescu a fost un țăran, dar a știut să își gospodărească țara. Nu sunt nostalgic, dar a făcut ceva.

 

Luat la volei din curtea blocului!

Până să ajungă la volei, viitorul campion a practicat baschet, handbal și fotbal. A fost portar la „piticii” Progresului Timișoara.

Într-o zi, destinul a făcut să iasă la volei în curtea blocului. De acolo, după ceva timp, a fost recrutat de un antrenor care căuta noi talente.

Am jucat și handbal în curte, dar trebuia să fii mai zdravăn, mai bine hrănit. Eu eram subțirel. Când bătea vântul, eram ca și creanga-n pom. Aveam un vecin care mi-a zis să vin la volei. Odată, era la poarta curții o persoană, un antrenor. Am fost recrutat din curtea blocului. Acum nu se mai joacă așa copiii, iar antrenorii… Nu vreau să jignesc, dar înainte toți veneau prin curți, la gard, au fost mulți profesori care s-au uitat, pentru că ulterior i-am recunoscut la baza sportivă. Oamenii circulau, vedeau, propuneau.

 

Marius Căta-Chițiga a prezis, la 13 ani, că va ajunge la Jocurile Olimpice!

În ‘72 a fost Olimpiada de la Munchen și s-a transmis și volei. Tata și mama mă întrebau ce sport practic. Le arătam: uite, ăsta. Mi-au spus să mă duc, dar să văd și de școală. Le spuneam: o să ajung și eu peste 8 ani la Olimpiadă, și am ajuns!

La acea vremea, sportul era văzut și ca un antidot pentru o boală răspândită printre copii: rahitismul. Iar eroul nostru a scăpat de ea prin sport.

Îmi povestește că soluția era să mănânci cât mai bine, să faci sport, să stai la soare, să mergi la mare sau la munte. La oasele deformate de rahitism, singurul remediu e să umfli plămânul ca să îndrepte cutia toracică.

Până să se apuce de sport, părinții lui Marius făceau eforturi mari financiare să meargă cât mai des la munte și la mare.

S-a apucat serios de sport pe la 12 ani, datorită unor doctori care le-au recomandat părinților să-l trimită la sport, să-l lase să se joace. De atunci, părinții nu au mai avut grija rahitismului.

Tatăl îl verifica apoi în mod special la antrenamente, să vadă dacă chiar e acolo. Și tatăl avea o palmă grea, ca și bunicul, așa că încerca să nu-l supere prea tare. Și totuși…

Aveam un vecin care era directorul abatorului Timișoara și veneau tiruri din Italia. Veneau atenții, băiatul îi fura din țigări și le fumam împreună, toată gașca de la bloc. Părinții ne-au prins și fiecare dintre noi și-a luat-o. S-au strâns 20-30 de părinți. Știau ai noștri toate cotloanele.

 

La 17 ani, Marius Căta-Chițiga ajunge la Dinamo

A fost o problemă destul de mare să lase Timișoara. Lume nouă, alt gen de mentalitate.

Un moment de cotitură în cariera lui Marius Căta-Chițiga a fost acela când a vrut să plece de la Dinamo pentru că șefii clubului s-au gândit să îl trimită la juniori. Încăpățânarea sa i-a făcut pe aceștia să renunțe la plan.

Când au venit cei de la Dinamo acasă la noi, la Timișoara, m-au solicitat pentru secția de seniori, iar când am ajuns la București mi-au spus să merg la juniori. Am refuzat, pentru că riscam să mă plafonez.

Marius Căta-Chițiga

Sport aproape tot timpul, dar a reușit să facă și școală. A continuat în București treapta a doua de liceu la seral. Învăța 10 zile pe trimestru, câte 8 ore pe zi, ca să poată sta la antrenamente în restul perioadei. BAC-ul a fost la fel ca la ceilalți, nu au existat diferențe. Li se spunea: vrei, învață!

A rămas juniorul echipei din 77 până în 82.

 

Perioada de glorie

După numai doi ani petrecuți la Dinamo, a venit primul mare succes internațional: câștigarea Cupei Cupelor, în Belgia. Un an mai târziu, a venit Olimpiada de la Moscova. Marius Căta-Chițiga rememorează:

Când s-a jucat cu Polonia în grupe m-am dus la antrenorul nostru cu tupeu: Băi nene, bagă-mă și pe mine, că știu cum să-l contracarez pe ridicătorul din partea cealaltă, e finul meu, l-am avut adversar și la tineret, știu cum să-l contracarez. Nu m-a băgat.

Crede că ar fi meritat să primească mai multe șanse la Jocurile Olimpice de la Moscova. A arătat cât este de util echipei, atunci când a fost trimis pe teren, în confruntarea cu Brazilia, o forță a voleiului mondial și în acea perioadă.

Brazilia a câștigat primul set, noi pe al doilea. Brazilienii conduceau în al treilea set. Gunther Enescu nu a mers prea grozav. Antrenorul mi-a spus: „Hai să vedem acum de ce ești în stare”. Am intrat în zona 4, echipa se afla la preluarea din serviciu, Oros – pas la mine. Dacă nu rezolvam mingea aia, nu mai stăteam de vorbă acum. Eram „împușcat”. A trebuit să îi trezesc din morți pe ceilalți. Toată echipa avea umerii căzuți. Am câștigat 3-1, apoi am jucat cu Rusia. Am jucat din nou cu Polonia. Am intrat pe o schimbare în linia a doua și o dată pe fileu.

România a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice, o mare performanță, care nu va fi egalată, probabil, niciodată.

Nr 6. Marius Căta-Chițiga

Unii au avut merit mai mare pentru că au fost titulari, dar meritul este și al rezervelor, pentru că am fost compatibili. Când ai intrat în teren, nu trebuie să se vadă că ești rezervă. Asta e cea mai mare problemă de mentalitate pe care o au rezervele de la noi. Măi, poți să fii o viață rezervă, dar, dacă intri într-un meci și ai făcut trei faze și ai câștigat medalia, atunci ești la fel de mare ca și ceilalți.

În 1989 a avut parte de o surpriză neplăcută și… inexplicabilă, până în ziua de azi. În acea perioadă, România câștiga tot ce se putea în Europa, înainte de ruși.

Cu puțin timp înainte de plecarea la Europene, a aflat că nu mai are voie să părăsească țara. Fără Marius Căta-Chițiga, România a terminat pe locul 12, ultimul. Este mare păcat, deoarece acea echipa ar fi meritat cel puțin să urce pe podium.

 

Sfat pentru naționalele de volei

Campionul are un sfat pentru naționalele masculină și feminină, calificate anul acesta la turneele finale ale Campionatului European: să strângă rândurile și să lase orgoliile deoparte.

Fetele au avut ghinion în ultimii ani, dar au avut echipă. La băieți, avem jucători dotați fizic și psihic. Orice e posibil, cum e mingea rotundă. Dacă strâng rândurile și lasă orgoliile și dau ce-i mai bun din ei. Nimeni nu greșește că vrea. Datoria ta când ești în atac e să rezolvi mingea în condițiile cele mai grele pentru adversar. Știu să numere bine banii, să ceară. Noi ceream banii mai după meci. Întrebam pe ce prime jucăm. Când câștigam, îi primeam.

El a luat 8.000 de lei pentru medalia de bronz de la Olimpiadă, iar titularii –  câte 12.000. Avea 2.614 lei salariu, era subofițer. La Cupa Campionilor, a avut aproape 5.000 de lei primă, iar titularii dublu. Plus alte facilități: avansare, funcție mai bine plătită, un grad mai mare, care conta foarte mult.

Marius Căta-Chițiga

În prezent, fostul dinamovist îi învață volei pe copii și încearcă să schimbe mentalitatea. Clasa politică este văzută ca o piatră de moară.

Dacă vrei să fii deosebit, vino să joci volei, pentru că nu oricine poate să joace volei. De puțin timp, încerc să fiu antrenor de copii. Lucrez de două luni cu ei la Brănești, la unii se văd niște progrese. Le place. Dacă ai fost părinte, e imposibil să nu iubești copiii. Încerc să fiu mai înțelept decât ei.

Dar se pot câștiga bani din volei? Au copiii care se apucă de acest sport vreo perspectivă și din acest punct de vedere? Părerea lui Marius:

Mulți jucători au revenit în țară pentru că aici câștigă mai mult decât afară. Acum poți să ieși la pensie jucând volei, nivelul e mai sus la bani, nu la jocul în sine. Ne trage în jos mentalitatea de pregătire, care se face de la copii. Vrei să fii performant, înveți, muncești, îți creezi mentalitatea de învingători.

Cârcotașii au spus că medalia de bronz de la Moscova nu ar fi chiar atât de prețioasă, pentru că au lipsit americanii. Marius Căta-Chițiga lămurește situația:

În calificări, noi i-am bătut pe americani cu 3-0, meciul a durat o oră și 5 minute. Până pe 10 ianuarie 1980, toți erau calificați, se știa în ce grupă suntem, ce program aveam. Așa că americanii nici nu au obținut calificarea, i-am bătut de i-am rupt.

Care a fost cea mai mare performanță din carieră? Că a ieșit sănătos de sport… Iar pe plan sportiv, că a fost un membru important al principalelor rezultate ale voleiului românesc: medalia de la Olimpiadă, câștigarea Universiadei, a Cupei Cupelor și a Cupei Campionilor Europeni.

 

Sursa foto: Facebook Marius Cătă-Chițiga