Victor Miron Cărțile pe față

Victor Miron este cunoscut în toată țara după ce a demarat cu un imens succes campania culturală de promovare a lecturii, ”Cărțile pe față” . În prezent este curator al speakerilor de la TEDxCluj și director executiv la ClujHub. A publicat până acum volumele ”Cărțile pe față” și ”Cartea de citit în doi”, iar acesta e doar începutul pentru un tânăr care a înțeles că atunci când îți stabilești obiective clare, poți obține rezultatele pe care ți le dorești.

 

Drumul lui Victor Miron de la Informatică și Business la ”Cărțile pe față”

Victor Miron s-a născut la Cluj-Napoca în 25 iulie 1985 și a absolvit Liceul ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca.  Acolo i-a fost deschis apetitul pentru lectură de către o profesoară de română, doamna Mariana Muthu. A fost student la două facultăți (Informatică și Business), la care a renunțat înainte de a le finaliza. În prezent, Victor Miron este student la Facultatea de Științe Politice și ale Comunicării din cadrul UBB.

Proiectul cultural ”Cărțile pe față” a văzut lumina zilei la finele anului 2013, când Victor își făcea diverse planuri pentru anul următor. Obiectivele sale includeau mai mult sport, o alimentație mai sănătoasă și o creștere a numărului de cărți citite. Dintre toate planurile, s-a ținut mai mult de partea cu lectura, și de atunci, în fiecare zi, Victor citește minim o oră.

În ianuarie 2014, după câteva săptămâni de lectură zilnică, și-a dat seama că era mult mai creativ, că îi veneau mult mai multe idei și soluții la provocările cotidiene. Așa a avut curajul să promoveze lectura, văzând căt de mult bine îi face lui faptul că citește mai mult.

Cea mai recentă carte citită este ”Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman, o educație a inimii care te face să te uiți cu ochi mai îngăduitori la oamenii din jur.

Victor și-a asumat inițial campania ”Cărțile pe față” pe durata unui an. Au urmat încă 2, văzând că lumea reacționează bine la moduri inedite de promovare a lecturii. După această perioadă, a văzut că oameni din alte orașe (inclusiv din alte țări) încep să replice acțiuni din campania sa, iar acest fapt i-a dat entuziasmul necesar să și-o asume pentru 15 ani. Acum vrea să vadă pe câți alți oameni reușește să îi atragă spre lectură și, mai mult, chiar să înceapă ei campanii de încurajare a cititului.

Se spune că poți schimba lumea cu spada sau cu pana. Pe termen lung, miza e ca echipa să facă mai departe campanii în Cluj și să îi inspire pe alți oameni să promoveze lectura la ei în orașe.

 

De la cititor la scriitor a fost doar un pas de tango

Acest prim proiect i-a dat curajul de a publica propriile cărți. Victor se consideră un vechi cititor și un mult mai tânăr scriitor. El asociază cititul și scrisul cu tango-ul. La acest dans conduce partenerul, pe care Victor îl compară cu scriitorul. Partenera, cea care se lasă condusă, este echivalentul cititorului. Dacă în fiecare zi te lași condus în acest dans, la un moment dat ești curios cum e să și conduci.

Așa a ajuns să publice prima sa carte, un fel de jurnal al campaniei ”Cărțile pe față”. După care a mai scris câteva texte și volumul ”Cartea de citit în doi” – un manifest despre cât de plăcut este să citești o carte în cuplu, o alternativă la fel de plăcută ca vizionarea unui film sau a unui serial.

Cel mai bine crede că i se potrivește poezia, mai ales în forma de spoken word poetry (poezie scrisă special pentru a fi recitată).

Victor Miron Cărîile pe față. Foto credit: Andreea Boros

Foto credit: Andreea Boros

 

Cum se mai implică Victor Miron în viața culturală a Clujului

”Cărțile pe față” reprezintă doar o ipostază în care îl găsim pe Victor Miron în viața culturală a Clujului. Victor este un mare fan al conferințelor TED și TEDx, pe care le consideră, într-o oarecare măsură, o formă condensată, de tip trailer, a unei cărți.

Din ianuarie 2017, este curatorul speakerilor de la TEDxCluj. Asta înseamnă că Victor e responsabil cu selectarea și invitarea oamenilor care vorbesc la conferința anuală, oferind în plus suport în definitivarea discursurilor. E un mod foarte fain de a interacționa cu oameni pe care îi admiră, susține tânărul clujean.

În prezent, Victor Miron este și director executiv la ClujHub, unul din cele mai mari huburi din regiune, cu 2000 mp. Victor s-a alăturat echipei în septembrie 2017, la momentul mutării din vechiul spațiu de 300mp. A reușit în 10 luni să crească de la 30 la 200 de membri și crede că până la finalul anului va ajunge la capacitatea maximă de 300 de persoane.

A acceptat să facă parte din acest proiect deoarece i se potrivește ca sistem de valori. Victor crede mult în colaborare, în folosirea resurselor la comun, în puterea comunității, valori pe care le-a regăsit în totalitate la ClujHub.

 

Clujul cultural văzut prin ochii lui Victor Miron

Încet dar sigur, Victor a ajuns un nume important în viața culturală a Clujului. Din poziția sa, este în măsură să realizeze o radiografie a unei laturi mai puțin promovate a Clujului, cunoscut în primul rând pentru puternica dezvoltare a industriei IT.

Victor Miron consideră că lucrurile au progresat mult față de acum 15-20 de ani. Dacă în anii în care era el în liceu îi era frică să meargă prin parc, astăzi poate sta liniștit într-un hamac, cu o carte în mână.

La Cluj sunt tot mai multe festivaluri: de carte, de film, de muzică, de idei (conferințele TEDx), iar acesta e un lucru bun. Infrastructura ne arată deja limitele. A participat la conferințe TEDx la Londra, la Budapesta sau la Atena în amfiteatre minunate care puteau acomoda 2000+ persoane. În Cluj nu există astfel de săli, pentru mai multe de 1000 de persoane.

Cu toate acestea, Victor crede că lucrurile vor continua totuși să se dezvolte cultural și civic, atât la nivelul Clujului cât și la cel al întregii țări, dacă tot mai mulți oameni vor alege să se implice, ei direct, tot mai mult.

A concepe proiecte culturale care să se susțină singure este foarte dificil în România. Cu toate astea, în ultimul timp, încep să apară tot mai multe companii care vor să se asocieze cu proiecte culturale, ceea ce crește șansele unor sponsorizări de la sectorul privat. Important e să fie proiecte bine conturate.

Victor, alături de echipa lui, a început întotdeauna cu acțiuni mici. Au testat mai multe idei și pe acelea care au prins cel mai bine le-au replicat an de an.

Victor Miron Cărțile pe față 

 

Un tânăr care și-a găsit în cărți modelele de viață

Victor face parte dintre acei tineri care și-a găsit în cărți modelele de viață. L-a impresionat inițial ”adolescentul miop” a lui Eliade care, printre altele, se trezea în fiecare dimineață cu un minut mai repede față de ziua precedentă pentru a putea citi mai mult. După el au urmat persoaneje precum don Quijote (mai ales în versiunea rescrisă de Unamuno), prințul Mișkin, Micul Prinț. Aceste personaje l-au făcut idealistul cu inițiativă care e astăzi.

Victor valorizează generozitatea, creativitatea, bucuria, curajul, contribuția. Se simte inspirat de oameni cum sunt cei pe care îi invită la TEDxCluj: Vlad Voiculescu, Rita Carter, Mark Grist, Melania Medeleanu, Cătălina Curceanu, Andrei Roșu.

Modelele lui în viață sunt oameni ca Eliade, Cioran, Ionescu, Sorescu, Blaga, Stănescu. Dintre contemporani se gândește cu drag și respect la Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Oana Pellea, Mircea Muthu, Andreea Roșca, Mona Dîrțu, Gabriel Liiceanu.

 

Nu trăim ca să citim. Citim ca să trăim

Întrebat ce are România atât de frumos încât a decis să rămână în țară când tot mai mulți aleg calea străinătății, Victor Miron susține că a rămas aici în primul rând datorită oamenilor apropiați: familie, prieteni. El crede că românii onești, profesioniști și omenoși fac cinste României din orice loc al lumii își desfășoară activitatea. Se bucură și de faptul că mulți acumulează experiență și expertiză în străinătate, după care se întorc în România și contribuie la dezvoltarea ei.

Ca plan de viitor, și-a asumat campania pe 15 ani ”Cărțile de față”, din care au trecut 4 ani și jumătate, așa că știe ce va face în următorii 10 ani. În plus, va continua să se implice în conferințele TEDx și în ClujHub. În rest, plănuiește să zâmbească, să iubească, să ajute și să se bucure de viață.

Victor Miron ne amintește că lectura nu este un scop în sine. Nu trăim ca să citim, citim ca să trăim. El citește pentru a vedea viața cu alte cuvinte și pentru că îl ajută să trăiască mai mult, mai frumos și mai atent cu lumea din jur.

Îndemnul lui pentru toți oamenii este să fie curajoși, să vorbească mai mult despre cărțile care le-au plăcut, să își ofere cadou cărți și, pe cât posibil, să devină ambasadori ai lecturii citind în spații publice (parc, autobuz, tren, avion, rețele de socializare).

Și, de ce nu, să urmărească pagina de Facebook, unde proiectul Cărțile pe față are deja peste 100.000 urmăritori. Un semnal mai mult decât îmbucurător pentru cultura românească a mileniului 3, pentru care Victor Miron este deja un reprezentant de seamă.

Victor Miron Cărțile pe față Foto credit: Nicolas Friess

Foto credit: Nicolas Friess

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *