Violeta Bîrlă

Violeta Bîrlă are 35 de ani şi este scriitoare, actriţă, regizor şi scenarist. Violeta iubeşte păsările, copiii şi frumosul. În 2013, după publicarea cărţii sale autobiografice intitulată „În numele inimii”, a realizat primul său scurt metraj, „Pe urmele tale”, care i-a adus recunoaşterea internaţională şi zeci de premii internaționale. Al doilea scurt metraj scris şi regizat de ea a fost „Sunetul Orizontului”, iar în 2015, a urmat al treilea titlu, denumit „Perla”. În luna noiembrie a acestui an, a avut loc premiera celui de al patrulea scurt metraj, „Inimă Albastră”, unde o are ca protagonistă pe actriţa Maia Morgenstern.

 

Violeta Bîrlă, copilul care a fost abandonat, a trăit în orfelinat şi a ajuns regizor

Violeta Bîrlă s-a născut pe 5 octombrie 1983 la Focşani, în Vrancea. Destinul ei nu are să fie unul dintre cele mai fericite. Dimpotrivă! Abandonată de mamă la scurt timp după naștere, abandonată şi de tată în orfelinatul de la Dumitreşti, Violeta nu va uita nimic din ce a trăit acolo.

Deşi nu le-a lipsit nimic, spune ea, totul i s-a impregnat pe retina sufletului, în cele mai mici amănunte, devenind în timp subiecte de cărţi şi filme. Alături de alte 100 de fete, Violeta a tânjit după o familie, după braţele unei mame şi al unui tată, în special în lunile în care se apropiau sărbătorile. La ele la orfelinat, nu venea nimeni. Lumina sărbătorilor era departe. Lor le rămânea în dar doar dorul, întrebările şi tristeţile, o lume prea mare, rece, pentru nişte suflete încercate!

Atunci, Violeta a ştiut că avea pentru ce să meargă mai departe, că avea pentru cine să lupte în viaţa ei. Pentru ea şi pentru toţi copiii care ajunseseră abandonaţi în orfelinate! Cu acest scop, a reuşit să reziste, iar la 18 ani, deşi nu avea la ea decât bani de pâine când a părăsit orfelinatul, a găsit soluţii demne pentru viaţa ei şi şi-a depăşit condiţia socială.

Sub ce stele se nasc oameni ca Violeta Bîrlă, este greu de spus. Ascultând-o însă, e ușor să realizăm că noi ceilalți facem lucruri mult prea mărunte, iar asta ar trebui să ne pună oarecum pe gânduri. Am stat de vorbă cu Violeta la telefon, într-o zi după ce și-a încheiat premiera la scurt metrajul „Inimă Albastră”. Deşi obosită, nu a ezitat nicio clipă să îmi povestească despre viaţa şi realizările ei.

Nu am simţit cum a trecut timpul şi nici că am vorbit cu un regizor cu atâtea premii. Violeta Bîrlă are capacitatea de a-ţi intra sub piele, în pori, până în măduva sufletului, acaparându-te cu simplitatea ei, de suflet frumos şi firesc. Am avut impresia că vorbesc cu un vechi şi bun prieten, pe care îl cunosc dintotdeauna.

Ascultând-o şi punându-i tot felul de întrebări, nu am putut să nu mă gândesc la faptul că unii tineri, deşi au norocul de a se naşte şi creşte în sânul unei familii, se pierd undeva pe drum abandonându-şi visele. Dar ea nu a făcut asta! A lucrat mereu, urmându-şi visul. A perseverat şi nu s-a lăsat până când a ajuns să urmeze şi să absolve cursurile de cinematografie de la Cinecitta, Roma.

Violeta Bîrlă

 

Într-o eră a vitezei, unii oameni îşi permit să viseze despre umanitate, exorcizându-şi durerea în artă

Într-o eră a vitezei, a lipsei de valori, a decăderii şi degradării constante a culturii, educaţiei şi artei, Violeta Bîrlă şi-a permis să viseze despre umanitate, artă şi oameni. A decis să transforme în filme propriile temeri, tristeţi şi lacrimi. Filmele sale pot trezi conştiinţa umană, pot scoate din subsol probleme sociale reale, profunde, cu care ne confruntăm şi pe care le-am putea rezolva. Sunt filme despre familie, dar mai ales despre lipsa unei familii alături de copiii care au atât de mare nevoie de iubire, de îndrumare, de un sprijin pe drumul prin viaţă.

Violeta a decis să îşi exorcizeze durerea în artă, să susţină, constant şi frumos, viaţa şi familia. Uneori, visele ei au fost comune cu visele altor oameni minunați. Se numesc artişti, îngeri într-o societate a superficialității, etichetării și banalului. Alături de aceștia, Violeta a avut vise pe care le-a încercat și le-a împlinit.

Viața ei a fost total lipsită de ambiții, dar presărată de multe încercări, de multă trudă și efort. Tot ceea ce ea a realizat a fost pentru un scop şi ţel nobil, acela din datorie, iubire necondiţionată, dar în special dintr-o obligaţie morală. O promisune făcută sieşi, cu mult timp în urmă!

 

Visul de a deveni actriţă şi credinţa în Dumnezeu

Când am întrebat-o cum a reuşit să facă faţă atâtor greutăţi, mi-a spus că a avut mereu încredere în Dumnezeu şi în visul ei.

De când am fost mică, am avut un vis care mi-a fost mamă şi tată, ajutându-mă să văd lumina în întuneric şi ghidându-mă către omul care sunt acum. Acela de a fi actriță.

Îşi aminteşte cu mare emoţie că a văzut-o pe Stela Popescu când a dat un interviu în care spunea că: „Publicul şi lumea este familia mea!”. Din acea clipă, a ştiut că îşi doreşte o astfel de familie, în care să se simtă bine primită, iubită şi apreciată pentru tot ceea ce este ea ca om, artist şi regizor. A muncit mult să şi-l împlinească. Este greu şi pentru cei care au sprijinul unei familii, mă întreb oare de câtă putere de muncă şi perseverenţă a avut ea nevoie să ajungă aici?!

De când a părăsit orfelinatul, Violeta a simţit întotdeauna să vorbească despre lucrurile pe care oamenii nu vor să le vadă şi nu vor să le audă. Despre realităţi dureroase, dar surde şi mute într-o societate superficială, cu emoţii şi trăiri de carton.

A face film sau a scrie o carte nu este chiar atât de greu. A face un film care să rămână un semn de carte şi de viaţă, care să te trezească în subconştient, este mai greu.

Violeta Bîrlă consideră că societatea a ajuns într-un declin, unde lucrurile parcă s-au răsturnat ca valoare morală şi chiar spirituală. Familiile se destramă prea uşor, copiii sunt abandonaţi prea uşor şi chiar Dumnezeu este părăsit prea uşor, spune regizoarea, în timp ce oftatul din vocea ei sensibilă apasă parcă şi mai mult punctul pe „I”.

Abandonaţi, trişti şi nemotivaţi, copiii vor creşte într-un mediu care îi va modela în ceva ce ei nu sunt.

Copiii sunt asemeni unor diamante neşlefuite, ba de părinţii prea ocupaţi în carieră, ba de societatea care îi ignoră, pierzându-şi astfel orice motivaţie. Un copil care are ceva de făcut, a cărui minte şi suflet sunt mereu ocupate să creeze, nu se mai poate gândi la lucruri rele, ci se va perfecţiona, devenind cumva un adult echilibrat.

 

Cine au fost stelele polare în viaţa sa

Violeta Bîrlă îşi aminteşte cu mare drag de şcoală, de profesorii care au îndrumat-o şi care au avut mereu răbdare cu ea să o asculte şi să o ghideze. I s-au părut mereu ca nişte fiinţe magice, în mâna cărora stătea o baghetă fermecată, prin care le transformau viaţa într-un drum mai frumos şi mai uşor.

Unul din profesorii care i-au marcat viaţa a fost profesorul de limba şi literatura română, Domnul Nicolae Giurcă. Acesta, un altfel de Domnul Trandafir, blând şi blajin, îi spunea mereu zâmbind: „Mergi înainte, Violeta, şi ţine mereu fruntea sus, fata mea! Sunt convins că tu vei ajunge acolo unde îţi doreşti!”. Şi a ajuns, mulţumindu-i şi dumnealui din suflet, pentru tot sprijinul şi iubirea acordată.

Profesorii de cinematografie de la Cinecitta, Roma, după ce au cunoscut-o şi au văzut pasiunea şi dăruirea ei către arte şi teatru, au ştiut că: „România a pierdut un talent veritabil, iar noi am câştigat un mare regizor şi un om de excepţie!”. Un lucru de care Violeta îşi aminteşte emoţionată, dar despre care susţine că este oarecum doar pe jumătate adevărat, deoarece munca ei şi tot ceea ce este şi face ea, se dedică şi României. Violeta se simte minunat în Italia, unde şi-a făcut un locuşor al ei, un cuib, prieteni, dar în acelaşi timp, iubeşte şi ţara unde s-a născut, deşi acolo a cunoscut tristeţea.

Un alt mentor de care Violeta îşi aminteşte cu mare drag este regizorul Cornel Diaconu, despre care spune că, după ce a fost înger pentru tinerii de la cinematografie, a plecat să fie înger, îngerilor. Ea îl descrie ca un om sensibil, caritabil, uman, care a ajutat foarte mulţi copii orfani, dăruindu-se unor scopuri caritabile şi umanitare de-a lungul vieţii sale.

În timpul studiilor, vieţii şi carierei sale, Violeta a cunoscut şi a întâlnit mulţi artişti. Unii timizi, de abia veniţi pe scenele unde se nasc personaje, întâmplări şi o altfel de viaţă, iar alţii consacraţi, ei înşişi stele pe scenele lumii. Una din artistele pentru care Violeta are o deosebită stimă şi preţuitre este Maia Morgenstern, care de altfel a şi acceptat rolul principal în ultimul său scurt metraj.

Violeta Bîrlă

Maria Morgenstern și Violeta Bîrlă

 

Povestea din spatele scurt metrajului „Inimă Albastră”

Inimă Albastră este despre mine, despre unii dintre noi, despre diaspora şi despre copiii care suferă de dorul părinţilor.

Este un film social, aşa cum Violeta Bîrlă ne-a obişnuit încă de la primul film pus în scenă. Un film care în noiembrie a avut premiera şi care a fost nominalizat deja la multe festivaluri de film din Italia şi nu doar.

Când a început să lucreze la proiect, nu s-a gândit nicio clipă la cei care vor da naştere personajelor pe care ea le-a născut din emoţiile sale profunde şi din suflet. Una din artistele care avea însă să fie acolo şi să dea şi mai mare putere rolului şi personajului interpretat, a fost Maia Morgenstern.

Violeta vorbeşte cu mare drag, emoţie şi preţuire despre marea doamnă a scenei şi cinematografiei româneşti. Pentru ea, Maia este nu doar o mare artistă, nu doar o stea a scenei ci însăşi luna scenelor, pe care aceasta a interpretat vreodată un rol. Şi a fost aşa, deoarece dă strălucire, viaţă şi greutate fiecărui personaj. Ţi-l fixează cumva în suflet, în memorie şi nu te lasă să îl uiţi niciodată!

Când i-am propus doamnei Maia să joace în filmul meu, nici nu m-am gândit că va accepta, mai ales că eu nu aveam nici un buget pe care să îl propun. După ce a citit scriptul, doamna Maia a acceptat pe loc propunerea mea. Am fost atât de emoţionată şi fericită, încât nu cred că voi avea vreodată cuvinte să descriu această stare! De atunci, ori de câte ori simt că sunt dezamăgită de ceva sau simt că nu mai pot merge mai departe, îmi amintesc de doamna Maia şi de încrederea oarbă pe care dumneaei a avut-o în mine şi în mesajul pe care eu am simţit să îl transmit oamenilor prin acest film. M-a ajutat să îmi fac un fel de remake propriu, să prind curaj în puterile şi talentul meu şi să am ambiţii şi mai mari pe viitor! Poate chiar un Oscar, de ce nu?

Violeta Bîrlă

 

Cuvânt de încheiere

Este greu să îţi iei rămas bun de la un astfel de om, care ea însăşi poate fi un personaj de carte, de film, de mare excepţie umană. Vorbind cu Violeta şi ascultând-o, ai mereu impresia că ţi se descrie un viitor mare film pe ecrane. Nu poţi înţelege că este vorba despre un om în carne şi oase care a avut un astfel de destin greu. Trecută prin încercări deosebit de încărcate, a depăşit orice obstacol, chiar şi cel al propriei tristeţi şi neîncrederi şi a ajuns aici. Unde? Pe un podium al regizorilor internaţionali!

Cu siguranţă astfel de exemple nu sunt multe şi este bine că nu sunt multe, deoarece numai aşa putem înţelege diferenţa care pe unii ne lasă în mediocritate, iar pe alţii ne duce spre notorietate. Este vorba despre caracter, despre luptă, despre a nu-ţi părăsi niciodată principiile, scopul şi a nu uita de unde ai plecat.

Cum spuneam undeva prin articol, astfel de oameni se nasc sub nişte stele remarcabile, care devin exemple prin tot ceea ce sunt în viaţă, făcând diferenţa clară între oameni şi ajungând în sufletele noastre cu scopul clar de a ne atinge, de a ne schimba şi doar prin faptul că undeva, ei sunt!

Despre Violeta nu este uşor să vorbeşti, cu atât mai mult cu cât este un om a cărui frumuseţe vine din interior. Violeta Bîrlă este frumoasă de la interior către exterior şi invers. Este un izbuc şi un izvor în acelaşi timp. Un om care se revarsă în oameni prin sensibilitate, înţelepciune şi blândeţe. După ce ai vorbit cu ea, categoric nu vei mai fi aceeaşi persoană niciodată. Te vei trezi şi vei privi în jurul tău la oamenii pe care, poate, până atunci nici nu i-ai văzut!

Îţi doresc mult succes în tot ceea ce îţi propui, om frumos, şi oriunde vei fi, să laşi aşa cum tu îţi doreşti, un semn de bunătate, de umanitate şi de viaţă! Să fii mereu acea stea polară care ne învaţă lecţia dură, dar frumoasă a cuvântului om şi omenie, arătându-ne că umanitatea este în noi şi numai de noi depinde să începem schimbarea!

3214 vizualizări

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *