Viorel Pașca
În ultimii 14 ani, Viorel Pașca a avut grijă de 2000 de persoane, oferindu-le adăpost, mâncare și îngrijiri medicale, fără a le cere nimic în schimb. În timp ce spitalele și alte instituții nu găsesc soluții pentru acești oameni bolnavi de cancer, paralizați, cu handicap locomotor sau abandonați de familie, el și-a transformat casa într-un azil, iar sufletul într-un cămin pentru cei năpăstuiți de soartă. Aproape în fiecare zi, la poarta lui Viorel Pașca oprește cel puțin o ambulanță care aduce un bolnav dintr-un oarecare colț de țară, unde nu a mai fost loc pentru el.

 

Viorel Pașca este #VoluntarDeElita și poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Viorel, pentru a-i crește șansele!

 

Viorel Pașca s-a născut în toamna anului 1970, într-un sat, departe de zgomotul și aglomerația urbană, fiind cel mai tânăr dintre cei patru băieți din familie. A avut o copilărie fericită alături de frații și de prietenii săi, bucurându-se de toate lucrurile pe care numai copiii crescuți la țară le puteau avea.

Știu ce înseamnă să calci desculț dimineața, înainte de răsăritul soarelui, prin iarba plină de rouă, ascultând cântecul sublim al păsărelelor, să simți mirosul fânului pe care-l adunam și-l încărcam în căruță pentru a-l duce acasă, să dormi apoi în șură pe fân, îmbătat de mireasma lui, care inunda toată curtea în serile senine de vară. Am trăit plăcerea de a alerga desculț pe miriște în urma combinelor care secerau grâul, de a aduna apoi baloții de paie, din care ne făceam colibe și cetăți în care ne jucam până seara târziu când trebuia să aducem vacile de la păscut. M-am bucurat din plin de gustul laptelui proaspăt muls, de cireșele și merele pe care le mâncam pe când erau încă verzi și acre, de alunele, porumbelele și castanele adunate din pădure.

Domnul Pașca a învățat de mic să iubească animalele, păsările, copacii și iarba. A înțeles de asemenea că nici o muncă nu-i „prea de jos” pentru a fi făcută. Că a fi de la țară nu e o rușine, ci un privilegiu de care mulți nu au avut parte niciodată.

 

Cum se formează un caracter dintr-o viață simplă

Primii patru ani de școală i-a făcut în satul său natal, Incești, aflat la aproximativ 40 de km de Oradea: 

În clasa întâi am avut o învățătoare tânără, cu ochelari, pasionată de munca ei, iubitoare de copii, care uneori mă lua în brațe la catedră, încercând să-mi dezvăluie cât mai multe din tainele Abecedarului. Șase ani am mers pe jos până în Ceica, indiferent de vreme. Înfruntam zilnic zăduful din timpul verii, noroiul, ploaia, zăpada și frigul din timpul iernii pentru a parcurge cei șase km până la școală și încă șase de la școală până acasă.

La 14 ani, în vacanța de vară s-a angajat ca zilier la calea ferată în Oradea pentru a-și câștiga primii bani. Făcea naveta zilnic, trezindu-se la ora trei dimineața și ajungând acasă la ora 18.

Mai târziu, deoarece nimeni nu l-a îndrumat și nu i-a explicat diferența între liceu și școala profesională, Viorel Pașca s-a înscris împreună cu toți cei mulți, la profesională. Nu avea nicio idee ce presupune și cu ce îi va fi de folos meseria de sculer matrițer.

După ce a terminat școala, s-a angajat ca muncitor necalificat la fabrica de încălțăminte Crișul din Oradea. De acolo, în 1990 a mers la armată, la Sighetu Marmației, iar după câteva luni a fost mutat la Borș, la pază de frontieră.

 

Rolul bisericii în construcția umană a lui Viorel Pașca

În tot acest timp, încă de mic, biserica a avut un rol esențial în viața sa. Mergea de trei ori pe săptămână la biserică, unde a putut auzi, de-a lungul anilor, mii de predici, cântări și mărturii interesante.

La un moment dat, cineva s-a ocupat de noi de copii, învățându-ne lucruri interesante și pline de povețe sufletești, morale și spirituale, insuflându-mi astfel dorința de a fi util semenilor mei și a ajuta. Astfel că, după ce ieșeam de la servici, mergeam la Spitalul Județean din Oradea împreună cu alți tineri, pentru a ajuta acolo, oamenii singuri, care nu aveau pe nimeni.

În 1992, în urma unui seminar, a fost angajat de Societatea Penticostală de Misiune Creștină din România, unde a lucrat până în 1998. În octombrie 1992 s-a căsătorit cu Florica, „o femeie extraordinară care a fost și este cel mai frumos și mai prețios dar pe care mi l-a dat Dumnezeu.”

 

Dumbrava, drumul către Dumnezeul din noi

Pe 10 ianuarie 1993, Viorel Pașca a pășit pentru prima dată în Dumbrava, deoarece a simțit să schimbe lumea și lucrurile în bine și în mai uman. Timp de un an a mers acolo, în colonia de țigani, de două ori pe săptămână, singur sau însoțit de alții, pe jos, cu mașina sau cu bicicleta. 

La câteva luni de la nașterea lui Emanuel, primul lor copil, familia Pașca s-a mutat în locul acela, uitat parcă și de Dumnezeu. Doi ani au locuit în condiții precare, într-o casă mică, întunecoasă, cu un singur pat, o masă, câteva scaune, o sobă pentru gătit și niște cutii de haine. Erau însă fericiți și plini de bucurie că puteau fi de folos celor din jur. 

În fiecare zi, zeci de copii se adunau în jurul nostru să îi învățăm să scrie, să citească. Le spuneam povești din Biblie, iar uneori, când făceam rost de bani, îi duceam în excursii la Stâna de Vale, la Grădina Zoologică din Oradea sau la Peștera Urșilor. În cei șase ani în care am lucrat la S.P.M.C.R., zeci de țigani din Dumbrava și-au schimbat modul de viață, renunțând la multe dintre obiceiurile rele și la patimile pe care le aveau. Mulți dintre bețivi au renunțat la alcool, fumătorii au abandonat țigările și au început să frecventeze biserica pe care cei de la S.P.M.C.R. au cumpărat-o pentru ei.

În tot acest timp a lucrat și în alte localități, precum Lupoaia, Gepiș și Caranzel unde, de asemenea, au fost mulți oameni care au ales să-și schimbe în bine felul de viață.

În 1994, a venit pe lume al doilea băiat al familiei Pașca, Daniel, însă din nefericire a trăit doar șapte zile. Dar Dumnezeu i-a iubit și le-a dăruit în 1997 un al treilea băiat, pe Abel, iar în 1999 pe Sabin.

Și așa, dăruirea față de societate, de oameni și de semeni, a mers la pas de suflet cu cea pentru familie și Dumnezeu. În timp ce unii ne gândim unde să mergem în vacanțe de lux, Viorel Pașca se gândea să schimbe destine, să aducă zâmbete și să dăruiască un rost unor copii și unei comunități.

 

Viorel Pașca: „Dumnezeu este partenerul cel mai important în această lucrare!”

În iarna lui 2006, într-o seară, a văzut la televizor că în România au murit două persoane din cauza gerului. Atunci, Viorel Pașca a înțeles care este menirea sa în această lume. Și-a dat seama că, în cele două camere nefolosite, ar putea locui oameni fără adăpost și, cu puțin efort, le-ar putea asigura chiar și hrana zilnică.

Inima îmi tresălta gândindu-mă ce lucru extraordinar ar fi să pot îngriji patru sau cinci persoane în vârstă și fără adăpost. Era însă o singură problemă: nu aveam bani. Dumnezeu m-a asigurat însă, că dacă voi face acest lucru, El va purta de grijă în ceea ce privește partea materială. Astfel că am început, știind că Dumnezeu este partenerul cel mai important în această lucrare!

Astăzi, Viorel Pașca și familia sa au în grija lor 400 persoane fără adăpost, fără familie sau abandonate de cei dragi. Oameni care locuiesc în 14-15 case, fiecare cu povestea sa.

La Dumbrava, vin oameni din toate clasele sociale. Unii fără identitate, alții care au comis crime sau alte fapte antisociale. Bolnavi de cancer sau cu alte boli incurabile, paralizați sau cu picioare amputate din cauza degerăturilor sau a mușcăturilor de șobolani. Bolnavi psihic (epileptici, schizofrenici, cu retard mental, demență, Alzheimer) și foarte mulți foști alcoolici.

Sigur că se pot întâmpla multe lucruri neplăcute având în vedere diversitatea problemelor. Până acum, însă, Dumnezeu i-a păzit de evenimente nefericite.

Când am început, scopul nostru era să le asigurăm oamenilor de aici condiții mai bune decât în stradă. Din cauza vârstei înaintate sau a bolilor de care sufereau, aproximativ 400 de persoane au decedat. Extraordinar însă, a fost felul în care Dumnezeu ne-a purtat de grijă în toți acești ani. Niciodată nu ne-a lăsat să nu avem mâncare, îmbrăcăminte, lemne de foc sau alte lucruri de care avem nevoie aici. 

Viorel Pașca nu este doar un om. El este o pildă, o lecție pe care o putem citi asemeni unui alfabet Braille. Nu trebuie să îl vedem ca să știm că există. Dumnealui se simte prin tot ceea ce face! Îți intră la inimă și te îndeamnă fără a spune nimic.

 

Echipa de samariteni și faptele de suflet

La căminul de la Dumbrava, Viorel Pașca are alături familia și o echipă de aproximativ 40 de persoane. În afara asistentelor, nimeni nu are pregătire în domeniu. Nici măcar el sau familia lui. Fără să diminueze valoarea unei profesii, domnul Pașca a constatat în timp că pasiunea, dragostea și dăruirea pot compensa pregătirea.

Sunt femei care lucrează la bucătărie, femei care fac curat. Bolnavii, când ajung la Dumbrava, sunt schimbați, tunși, bărberiți, foarte mulți fiind imobilizați la pat. 200 dintre ei, au nevoie de scutece.

În spatele acestei lucrări însă, sunt zeci sau poate sute de persoane care fac lucrurile să meargă. Ei sunt cei care donează bani, alimente sau alte lucruri sau cei care doar se roagă pentru ei. Pe mulți, Viorel Pașca nu-i cunoaște și nu i-a văzut niciodată.

Ei trăiesc din donații, dar nu au cerut bani nimănui, deoarece, știm deja, Dumnezeu se ocupă de partea financiară…

Interiorul unei case de la Dumbrava

Pentru ca un bolnav să fie primit, e nevoie doar de o anchetă socială sau un referat de situație din care să reiasă că persoana respectivă este caz social, fără familie sau abandonată de aceasta. În multe situații, bolnavii nu au cărți de identitate. Pe unii dintre ei, nicio instituție nu i-a putut identifica, așa că au fost trimiși la Dumbrava. 

Pentru spitale, este mult mai convenabil să trimită pacienții la Dumbrava, mai ales dacă aceștia nu sunt asigurați sau sunt cazuri „tolerate în spital”. Ce înseamnă acest fapt? Persoana nu necesită neapărat spitalizare, dar nici nu poate fi aruncată în stradă, pentru că nu are familie sau locuință, are un handicap sau membrele amputate.

Și astfel, în urma unei anchete sociale, oamenii dau o declarație că își doresc să vină la Dumbrava, iar ambulanțele îi aduc până în fața casei.

Conform legislației în vigoare, domnul Pașca are dreptul să primească în casa sa, proprietate privată, pe oricine dorește, făcându-le buletin sau viză de flotant, cu adresa Dumbrava.

 

Câteva din poveștile emoționante ale oamenilor de la Dumbrava

Mi-am dorit să știu care a fost cea mai emoționantă poveste și dacă își mai amintește primul caz cu care a început acest proiect.

„Da, sigur că îmi amintesc. Era o doamnă pe nume Ilonka. Era maghiară, nu vorbea limba română, avea 68 de ani și locuia pe străzile Oradiei. Mi-au trimis-o din spitalul județean. Avea bilet de externare făcut deja de o zi sau două, dar cei de la spital nu se îndurau să o dea afară deoarece era un frig cumplit și știau că femeia va merge în stradă și nu va rezista, așa că au mai ținut-o un timp acolo. Ei mi-au recomandat-o și ea a fost prima persoană care a ajuns la noi, unde a locuit până la capăt. A fost înmormântată în cimitirul din Dumbrava.

Apoi, poveștile au fost din ce în ce mai crunte și mai dureroase. Pot să vă spun despre o femeie de 85 ani căreia i-au murit amândoi copiii în câteva luni și a fost evacuată de noră din casa ei pe care o lăsase moștenire la băiat. A locuit pe stradă doi ani și apoi a vrut să se sinucidă în spital spunând că nu mai vrea să se întoarcă pe stradă.

Un alt caz emoționant este acela al unei femei de 75 de ani care s-a îmbolnavit psihic, deoarece singurul ei nepot i-a vândut toată averea, iar asta, după ce ea l-a crescut, deoarece mama lui (fiica ei) decedase într-un accident.

Un caz recent, este acela al unui om de afaceri grec din București, care s-a îmbolnăvit de cancer, iar mai apoi soarta l-a lovit și mai crunt, deoarece singura lui fiică a murit în accident de mașină. La scurt timp, banca l-a evacuat din casă, pentru că fata avea niște datorii.”

Viorel Pașca

Sunt foarte multe cazuri, foarte multe povești tulburătoare, cu un impact emoțional incredibil. Oameni care au trăit tragedii imense. Oameni pe care el nu are cum să îi refuze.

Viorel Pașca nu va putea niciodată să spună că nu îi pasă de problemele lor. Primește în casă pe oricine și le permite să locuiască acolo, cât timp își doresc ei. Unii trăiesc la Dumbrava de 13 ani, alții au decedat acolo, iar unii aleg să plece după o vreme.

 

A ajuta, un mod de a trăi și de a fi

Spuneam, odată, că citatul meu preferat este: „Nu cunosc alt semn de superioritate, decât bunătatea!”. Iată că am întâlnit-o în cea mai profundă și firească formă a sa! Sigur că i-am spus și domnului Pașca acest lucru, dar dumnealui mi-a răspuns că nu crede că aici este cheia sau secretul activității dumnealui.

Am văzut o nevoie și trebuia să răspund la aceasta. E lucrul care ne face să mergem înainte, văzând nevoile altora. Trebuie să înțelegem că unii au nevoi uriașe, de neimaginat, nevoi de bază cum sunt: hrana, minimul de trai, lipsa locuinței, lucruri care nu sunt acoperite de nimeni și nimic. E foarte greu să stai, să nu acționezi și să nu ajuți, spunând că nu este treaba ta și că nu te interesează de ce a ajuns cineva în această situație. Nu pot să accept deloc ideea asta! Toți putem fi utili dacă ne dorim. Și ar trebui să fim și să ajutăm cât mai mulți oameni.

În familia Pașca, încă de la început, fiecare membru a avut un rol și s-a implicat trup și suflet. Soția l-a înțeles și l-a sprijinit necondiționat, iar copiii au crescut în acest context. Sunt cu toții puternic implicați, fizic și sufletește

Pentru ei, tot ce se întâmplă la Dumbrava este un mod de viață. Ei nici nu-și pot imagina un alt fel de trai!

Cred că societatea are nevoie de oameni care să simtă împreună cu ceilalți. Cred că ar trebui să nu ne gândim atât de mult doar la propriile noastre nevoi ci și la nevoile celorlalți. Nu pentru alta, dar sunt oameni mult mai puțin privilegiați decât noi, mult mai bolnavi ca noi, mult mai săraci și mai puțin norocoși și nu cred că se cuvine sau că e normal să nu ne pese. Am învățat că atunci când dai, primești mult mai mult, iar asta poate schimba modul de viață și poate să ne dăruiască lucruri despre care nu ne-am gândit niciodată că am putea beneficia. Mă refer la satisfacție, împlinire sufletească, mulțumire, lucruri care nu se pot cumpăra cu bani, iar asta le face neprețuite!

 

Cuvânt de încheiere

Iată deci, un om cât un Rai! Un roman, un paragraf viu din Biblie și dumnezeire. Un exemplu de bunătate întruchipată, de necondiționare și empatie. Un om care a avut timp să lanseze și carte despre Dumbrava. Un om care nu cere bani, dar tot ce face se bazează pe donații.

Viorel Pașca

Viorel Pașca a reușit să facă mai mult decât un stat întreg! Se ocupă de oamenii de care statul român și instituțiile sale, nu poate. Spre rușinea lor și dezamăgirea noastră. Un stat gol, impotent și iresponsabil. Defect! Un stat care după ce am luat interviul, am aflat că îi dă amenzi și îl penalizează pe Viorel Pașca, pentru tot ceea ce ei nu pot să fie, deși ar fi impetuos necesar.

În timp ce noi ne gândim la ziua de sâmbătă ca la o ieșire la pizza, la cinema, undeva în România, un om înconjurat de o echipă de îngeri, salvează vieți și dă șansă unor destine. Asta, în timp ce noi restul, ne facem că plouă. Uneori, nu înțelegem nici măcar sensul donației, darămite acela al responsabilității sau responsabilizării față de societatea în care trăim și oamenii de lângă noi?!

Dumbrava nu este doar un cămin, dar este un loc de pelerinaj al sufletelor fără speranță, care alungate de toți, acolo găsesc o familie, o casă, sprijin și bunătate. Bine ar fi, să înmulțim talanții și dintr-o Dumbrava să facem sute!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *