Maria Casandra Hauși, vocea de elită a doinei românești
Cunoscută drept una dintre cele mai importante reprezentante ale doinei, Maria Casandra Hauși este un fenomen în sine. A acoperit cam tot ce înseamnă valoare, de la folclor autentic la proiectele internaționale ”Roots Revival” și ”Colors of Maria”, sau la colaborări cu Nicu Covaci (Phoenix), Subcarpați și mulți alti artiști din muzica rock, jazz, clasic, electro.
Maria Casandra Hauși ne amintește că doina este născută dintr-o nevoie sufletească. Așa a apărut și în sufletul, inima și mintea ei. Pentru neamul românesc o simte ca pe un duh protector, un spirit vital.
Doina chiar este un gen muzical aparte, de sine stătător, în care artista ar vrea ca cei care o ascultă să deslușească un caracter puternic, căruia „nimic nu îi este străin”. Doina poartă chipul universalității, dovadă fiind și faptul că aceasta a întrat în Patrimoniul Imaterial UNESCO.
Maria nu a crescut aproape de doine, în sensul că nu s-a născut si nu a copilărit la țară, neavând nici măcar bunici la sat. Cu toate acestea, s-a apropiat de acest gen prin poezia adusă de tatăl ei în casă, prin povețele și povestea vieții mamei sale, prin personalitatea, prin firea tenace a fratelui său mai mare, prin forța lui fantastică de a-și urma drumul.
În casă, asculta povești frumoase spuse de părinți despre Mihai Viteazu, Avram Iancu, Moș Ion Roată, Pintea Haiducu, Horea, Mihai Eminescu, Coșbuc, Ion Creangă, Caragiale. Personaje ca Vitoria Lipan, Fefeleaga, Ion al lui Rebreanu erau prieteni apropiați ai lor. De asemenea, asculta versurile tatălui său:
„Mi-e dor de-o faptă de copil
Născut in luna lui April(…)
Mi-e dor de Iancu, de Avram de limpezimea unui ram
Mi-e dor și văd că nu e chip, decât să mi-l fac arhetip
S-ascult la umbră de gorun
O hore-n fluier de alun. (…)
Românilor de m-auziți
Sus, sus la munte să-mi veniți. Sunt treaz și viu si vă aștept/ să vă pun roș de mac la piept.”
Tot ceea ce recit din versurile ce îi aparțin tatălui meu, nu am stat să memorez… Ce să înțelegeți… sunt practic transmise prin Viu Grai. Cu acest fel de Viu Grai am crescut. Iar de aici s-a născut dorul de zicere a doinelor, dorul de mărturisire.
Maria Casandra Hauși s-a născut pe 11 martie 1981 la Baia Mare, Maramureș. Între 5 și 14 ani a făcut balet clasic, dar din motive medicale a fost nevoită să renunțe la prima sa dragoste.
Doina i-a deschis o lume atavică și, în același timp, plină de înțeles și sensibilitate. Demnă, maiestuoasă, mândră ca un cerb, liberă ca înălțimile cerului.
În acest gen de muzică, Maria a găsit răspunsuri, în timp ce sonoritățile respective îi luminau și atingeau sufletul într-un mod direct si simplu, firesc, omenesc, netrucat, nealterat, limpede, lămuritor.
De asemenea, un rol determinant l-a avut filmul „Pintea”. Au impresionat-o povestea, jocul actorilor, personajul în sine, dar mai presus de toate a fost profund și veșnic marcată de coloana sonoră.
După mai mulți ani a reușit să-i identifice pe acei artiști-rapsozi care au impresionat-o profund în respectivul film. Erau nume precum Nicolae Pițiș, Anuța Tite, Ioan Pop din actualul Grup Iza, Gheorghe Covaci zis Cioată… Puteau fi chiar si Frații Florea pe care Nichita Stănescu îi admira în mod deosebit. Inițial, Casandra confundase vocea lui Nicolae Pițiș cu a lui Grigore Leșe, asta pentru că până atunci nu aflase de existența primului.
Artista își amintește că muzica filmului era prea puțin cunoscută. Venea cu un alt suflu, o cu totul altă trăire față de ce se asculta pe vremea comunismului în România. Nu erau acei artiști – soliști populari, „prefabricați”, consacrați, mediatizați. Erau alții, cărora nimeni nu le cunoștea chipul și numele.
Într-o zi, tatăl ei a deschis ușa camerei în care obișnuia să-și exerseze vocea și i-a spus: „Ascultă-mă, Casandra, tu poți cânta. Ai un timbru vocal aparte.” Din acel punct se poate spune că a început drumul ei spre lumea muzicii.
Inițial a dat admitere la canto-clasic la Liceul de Artă Baia Mare, însă a picat examenul, spunându-i-se că nu are calități vocale. La vremea respectivă, singurii care credeau în ea erau familia și oamenii cărora le cânta oriunde aceștia erau dispuși să o asculte.
În clasa a X-a a ajuns totuși la Liceul de Artă. Apoi au urmat anii de facultate la Conservator în Cluj. Aici, cei mai de temut profesori i-au devenit „oameni apropiați”. Domnul profesor Alexandru Fărcaș, fostul director al Operei Cluj, i-a oferit marea onoare de a interpreta doine în 2005 pe scena Operei Naționale din Cluj la Balul Operei, spre „tulburarea” multor colegi.
Domnul profesor, basul Gheorghe Roșu, domnul profesor Mugurel Scutăreanu și Ciprian Rusu de la Radio Cluj au avut, la rândul lor, o contribuție mare la dezvoltarea sa. Din păcate, toți cei enumerați nu mai sunt acum printre noi.
„Lasă-te, Maria Casandra, că în viața asta oricum sunt două tipuri de oameni. Sunt cei care renunță și cei care sub nici o formă nu vor renunța. Tu ești singura în măsură să știi în ce categorie esti.” Cuvintele domnului profesor Gheorghe Roșu au motivat-o să nu se lase de cântat, chiar și atunci când lipseau laurii succesului.
Muzica înseamnă modul meu de a înțelege tot ceea ce mă înconjoară în aceasta viață. Muzica este un dar pe care am datoria să îl re-dau.
În ceea ce privește valorile după care își trăiește viața, Maria spune că o vreme s-a căutat în rău și s-a găsit în Bine. Odată ce a întâlnit acest bine în acord cu ea, a încercat să păstreze această armonie-liniște. Iar asta îi cere mult zbucium, luptă în care crede și pe care și-o asumă.
Poate că tocmai acest zbucium a dus-o spre SUA, în programul pentru studenți “Au Pair in America”. A ales să cânte „p’acolo”, ajungând să se simtă ca-n basmele lui Ion Creangă.
A avut un recital la Consulatul Român din New York. În afara programului, interpreta arii din opere și doine la restaurantul unic în lume, înființat în anul 1918, The Victor Cafe – Opera Lovers Rendezvous.
Nu i-a trecut prin minte să rămână deoarece dorul de ai săi de acasă era mai puternic decât fascinația lumii noi.
Acasă-n Maramureș întâlnești ceruri, lumini și duhuri.
Maria Casandra Hauși a mai cântat la Royal Academy of Dramatic Art din Londra, în Turcia, Grecia, în Sicilia pe Etna sau în “Parco Letterario Salvatore Quasimodo” din Roccalumera.
„Vai, Casandra, eu aici îmi doresc să ajungi, să mergi la Festivalul Maria Tănase”, îi tot spunea mama ei cu foc și dor. De parcă ar fi urmat să se întâlnească chiar cu „Maria sa Tănase”, cum o alinta Casandra.
Dorința mamei a fost dintotdeauna și dorința fiicei. Doar că nu se putea prezenta fără să se simtă cu adevărat pregătită. O tehnică vocală bine pusă la punct într-un stil personalizat, un repertoriu veritabil, costumația autentică nu erau suficiente pentru ea.
Vremea sa a venit după ce, dintr-o nevoie sufletească, învățase Balada lui Pintea. S-a întâmplat în 2009, când artista de 28 ani era o rara avis printre mult mai tinerele sale competitoare.
În toamna acelui an, Casandra a participat la „Fotoetnografica”, o expoziție de fotografie a artistului Felix Sateanu. După vernisaj, Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Petre Dulfu din Baia Mare, a întrebat dacă cineva din sală ar dori să își expună părerea despre expoziție.
Încărcată emoțional, impresionată de acele „peisaje-povești” ale satelor maramureșene, artista a cerut să interpreteze Balada lui Pintea. Așa a fost văzută de profesorul-etnograf Pamfil Biltiu, o somitate în folclorul maramureșean și directorul centrului de Creație Baia Mare, cel care i-a propus să reprezinte Maramureșul la concursul Maria Tănase de la Craiova.
Centrul de Creație Baia Mare a „înveșmântat-o”, a învățat-o să se încalțe cu opinci și i-a dăruit o carte despre studiul costumului popular maramureșean.
La preselecție a avut șansa de a-l cunoaște pe marele Tudor Gheorghe, privirea dumnealui motivând-o și inspirând-o. În concurs și-a imaginat o cameră în care era doar ea și Maria Tănase și i-a cântat doar ei. Probabil asta au și auzit, simțit și apreciat cei din juriul festivalului, alături fiindu-le cei de la Centrul de Creatie Dolj, cărora Maria Casandra Hauși dorește mult cu această ocazie să le arate respectul, admirația și mulțumirea.
Într-o țară în care mare parte din mass-media promovează cu insistență non-valoarea, câștigarea Marelui Premiu și a Trofeului “Maria Tanase” nu a influențat într-un mod deosebit cariera artistei. A contat doar pentru sufletul ei, singurul motor care a „propulsat-o”.
Harry Brauner (folclorist al I. E. F. București – membru în juriul primei ediții a fest M. T. ) spunea în 1969 despre acest festival: “cel mai mare dușman al folclorului este standardizarea. (…) Căci folclorul trebuie valorificat pe o cale trainică, adevărată și nu pe baza de șabloane, pastișă ori hibrizi neproductivi.” Tocmai de aceea, Maria Casandra Hauși nu crede în modele, ci numai în repere.
Cu toate că muzica Mariei are legături profunde cu esența noastră ca nație, ea nu se limitează doar la folclor autentic. De când era mică, a apreciat muzica celor de la Phoenix. A crescut cu vinyl-uri ascultate pe pick-up, din care nu lipseau Led Zeppelin, Creedence Clearwater Revival sau The Doors.
Pentru artistă, colaborarea cu Phoenix în proiectul “Arhaic Rock” este o adevărată binecuvântare. Asta pentru că muzica trupei Phoenix este nepieritoare, rădăcinile ei fiind bine infipte în muzica noastră româneasca arhaică.
În ceea ce privește Subcarpații, relația lor a pornit cu stângul. Într-o primă fază, trupa i-a preluat o doină, nespecificând numele artistei.
S-a supărat atât de tare încât le-a scris explicându-le că ceea „horește” ea provine din propriile căutări. Artista culege muzica pe care o consideră ea valoroasă și o recompune pentru a-i oferi un sunet nou, autentic, credibil. Este munca ei și sub nicio formă nu poate fi interpetată la fel.
După vreo doi ani, a primit și răspunsul de la Subcarpați. Dorind să-i cunoască personal, s-au întâlnit și astfel a început colaborarea. Artistei îi sunt dragi Subcarpații deoarece vin în întâmpinarea tânărului de azi, cu o pulsație în vervă, cu un mesaj puternic, pozitiv, absolut necesar.
De-a lungul timpului, Maria Casandra Hauși a mai colaborat cu ATMA (muzica GOA), cu cei de la BLANOZ (Drum and Base / EDM / Electro / Trip Hop), cu muzicianul – compozitorul Hasan Nasser pe coloana sonoră a filmului „Valea Orbilor”, un film de Ion Ionescu.
Cu muzicienii din sfera jazzului Sorin Romanescu, Damian Draghici în proiectul musical NOD – NewOldDoina. Cu muzicianul și compozitorul grec Stamatis Kraounakis, sau cu fabulosul personaj Anghel CALIU din actualul Taraf de Caliu/Taraful Haiducilor.
Toate aceste colaborări le văd, le simt cu mare bucurie ca pe niște dialoguri vii între minte și inimă. Între entități spirituale îngăduite de timp, de vremuri. Vreau să arăt cum reușește Doina să respire, să se exprime liber, să empatizeze, să comunice atât de natural cu orice gen muzical ce este născut din nevoia de cunoaștere și autocunoaștere. Ce își dorește înălțarea spirituală.
Maria Casandra Hauși l-a cunoscut pe fondatorul Roots Revival, Mehdi Aminian, prin intermediul unui prieten, Sultan Nasser din formația Blanoz. Din câte își amintește artista, Mehdi își dorea să aducă în proiectul său o voce de contralto pentru capitolul II ce viza să o celebreze pe Maria Tănase.
Maria chiar pregătea în acele zile la Teatrul Nottara un recital dedicat Mariei Tănase. Asta se întâmpla în 2013, când se împliniseră 100 de ani de la nașterea Mariei Tănase și 50 de ani de la trecerea ei în neființă.
În Roots Revival Romania, au fost implicați opt muzicieni din șapte țări: Mehdi Aminian (Iran, ney), Mehmet Polat (Turcia, oud), Emmanuel Hovhannisyan (Armenia, duduk si zurna), Ruven Ruppik (Germania, percuție), Aleix Tobias Sabater (Spain, percuție), Meg Rosaleen Hamilton (UK, vioara) și Monica Mădaș (Londra – născută în România, solist vocal).
Fără să se cunoască, cei opt s-au întâlnit, au stat o săptămână împreună pentru se conecta și a-și cânta unul altuia diferite teme muzicale din țara de proveniență a fiecăruia. Concertul s-a numit “Colors of Maria”, a mers în turneu prin șapte orașe și s-a încheiat la Ateneul Român din București.
Din acest proiect muzical inedit a rezultat Rehearsals, un film documentar realizat de Ana Maria Vajdea. A urmat DOINA Revival, unde Mehdi și Casandra i-au avut invitați pe violonistul Sabin Penea, pianistul Iosua Galev și percuționistul Marti Hosta din Spania.
Maria Casandra Hauși ne-a demonstrat că un artist poate cânta în același timp folclor, rock, jazz, blues, electro, eliminând barierele existente în mentalul multora care nu pot să accepte ca un muzician să depășească genul stilistic care l-a consacrat.
„Întrepătrunderea” cred că nu o face nimeni. Ea există, ea face parte dintr-un întreg. Tu doar o primești sau nu. Tu o poți revela atât cât poți și cât pricepi. Ești sau nu pregătit să o vezi, să o asculți.
La Bunul Pitiș, cum îi spune artista, nu s-a gândit niciodată ca la un mentor, deși poate așa o fi. L-a văzut mereu ca pe un om pe care își dorea să îl știe aproape de ea, ca pe un munte pe care își dorea să-l cunoască. Un neobișnuit pentru vremurile surde-absurde ale anilor de dinaintea anilor 90, dar și de după.
Cu toate că îi despărțeau doar câțiva kilometri, s-au cunoscut abia în vara anului 2008. După ce artista a trăit o perioadă în Cluj, Sibiu, America, apoi din nou în Cluj, a fost dusă de către sculptorul Viorel Marton la Nicolae Pitiș acasă.
Impresia puternică cu care a rămas când l-a cunoscut a fost cel mai bine verbalizată de Matei, băiatul Casandrei: „Mamă, te cred că aici este Împărăția Pământului.”
I-au rămas în minte vorbele lui Nicolae Pitiș: “Tu, fată, nu tăți au jeburi (buzunare) pântru aieste lucruri. Așa cum nici tăți șoferii is șoferi, nici tăți cânii câni. Pă noi, fată bună, Dragostea ne mână.”
NICOLAE PITIȘ, NICULAIE A LUI ION A LUI IACOB DIN FUNDĂTURA DIN LAPUȘU’ ROMÂNESC. Omul care se duce și se întoarce întotdeauna cu Binele Acasă. Omul care te îndeamnă să ai inima curajoasă.„Cine po’ate să îți fure caii de la bicicletă?”
Omul care nu și-a dorit faimă. Care nu a horit pentru bani dar nici „degeaba”. Banii strânși spre „bătrânețe” i-a donat Sfintei Biserici. Omul care ne-a dovedit că horitul și călătoriile sale au ca scop dorința de a-și manifesta dragostea lui față de semenii săi.
Poezia care îl insoțește ne zice: „Să nu ne uităm Limba Română!” fiindcă așa i-ar fi spus „mama batrână“. Înseamnă că tot ceea ce face, dăruiește din inimă dar și rațional. O face dintr-o conștiință creștină, civică și cu o datorie față de talentul său. „Dar nu har” „Noi avem dar, fata, numa Hristos are har”, „Artist născut, nu făcut”, „Cine dă, lui își dă”, “Dăruind vei dobândi” (N. Steinhardt)
Și-a înmulțit talanții călătorind și vestind lumii lucruri simple uitate de oameni. „Am vinit că ne-ați chemat” să ne binecuvânteze, „Să hii a Lui Dumnezeu, voinicule”. La gura dânsului „e și rai și iad și miraculos și fad” (Vasile H.) că „așa-i lumea, domnișo’ră”.
Omul care mi-a legat copilăria de vârsta maturității prin cântecul de haiducie, prin horitul nevestesc… de „năcăjită”, de dor și dragoste!
„Să te rogi la Dumnezeu, să nu uiți veci de El.” Și asta ți-o spune cu lacrimi în ochi cu inima mare scrâșnind din dinți în loc să urle să ne trezească, să audă și el odată pentru totdeauna! „nu ihi, leje-ai leje!” Omul de la țară care nu crede în superstiții. „Tu știi cum îs astea? … Dacă le ții, le ai”.
„D-apoi cum să nu mă bucur io că mi-am amitit că mi-am uitat ceva acasă și nu-s așe departe și poci să mă întorn. Aiestea-s nebunii. Nu-s de la Dumnezeu.” „Ține-ț’ gura, Zi o hore, Nu-ț’ uita Povestea!” „Horea, s-o acăți de sus, de acolo să ai pornirea, ca de acolo îi”. Omul care grăiește, nu vorbește. Să zici domniș’ora cu curaj, cu dragoste și cu tine! Tu a’ci la mine po’ să arzi ca pă scenă. Horea lui Pintea, Do’mne Dumnezeule ce-mo place glasu aista! Când îi zice-o… nu te păzi veci. Raaaar, rar, rar, să gândești ce spui. ș-aci o lași, ca cum ai călca pasu’…
Să hi a Lui Dumnezeu, fată! Gre’ hore, să știi că-i gre’! „Dui- dui dui… și a treia mnicuță păntru înturnat. I-hai-hai -hai așe moroșenește ‘tomna cum mere muntele Gutinu. Nu multe „ihai-hai -hai” că i hi ca acila de zice „Frunza verde, verde, verde… verde până când?… Până să uscă” No, apoi aci să ai în strâgăt răspunsu’. Vorbele să-ți hie vorbe, anume zău, asta-i nu-i purtată, asta-i întinsa și-n inimă! Să-ți hie vorba în glas. S-o acăți de sus de acolo, să ai pornirea, că de acolo îi. Nu ihi, leje-ai leje!” (înregistrare reportofon realizată de Maria Casandra Hauși, 10 octombrie 2009)
Cam așa arată Elita României pentru Maria Casandra Hauși. Oamenii simpli de lângă noi, cei care cu stoicism și cu o credință nestavilită își împlinesc viața.
În primul rând, își dorește să reediteze albumul „Doina” și să existe un volum II al acestui album, dar și să lanseze un album de pricesne și unul de colinde. Pe 13 noiembrie, artista a fost la „Festivalul Maria Tanase” de la Craiova, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființare, dar și a 10 ani de când Casandra a luat Trofeul și Marele Premiu.
Pe 17 noiembrie a fost în Cluj la Festivalul Dumitru Farcaș, fiind invitată de către Andreea, fiica maestrului. Ele s-au cunoscut în vara acestui an în satul Breb-Maramureș, unde Maria Casandra Hauși a concertat alături de Nicolae Pitiș.
Casandra și-a dorit să citească scrisoarea Mariei Tănase adresată taragotistului Dumitru Farcaș în cadrul festivalului. „Nu contează cât cânți, ci cum cânți” îi spune aceasta printre multe alte lucruri extraordinare în scrisoarea amintită.
Doina a întrat în Patrimoniul Imaterial UNESCO, de aceea Maria Casandra Hauși și-a dedicat toate concertele acestui fapt. Pe 8 decembrie va susține la Craiova un recital de Colinde la Teatrul Colibri. Pe 10 decembrie va fi la Timișoara alături de un cvartet de coarde pentru un concert de colinde, pe 13 decembrie la Câmpina, iar pe 15 decembrie la Arenele Romane din București unde e invitata lui Nicu Covaci-Phoenix.
Doina plânge dar nu se plânge. Doina nu să cântă, Doina – Horea din Maramureș să zice prin Viu Grai. Doina nu se văicărește. Doina se mărturisește, demn și curajos. Doina este vie, se viețuiește… supraviețuiește. Doina deșteaptă și colindă sufletele.
Celor care vor să-și înțeleagă mai bine existența, le recomandă următorul vers: „Din câte aflat-am că s-au scris/ La Tine alerg și Cred/ Că am prin jertfa Ta deschis/ Al mântuirii Cer.”
Asta le-aș spune tinerilor. „Să nu-și uite Limba Română”, că astfel nu-și vor uita cuvântul dat. Să nu-și uite „Nici credința străbună”. Astfel vor cunoaște și își vor recunoaște DragoStea. / „Să-și horeasca horile” / Să le caute, să le învețe prin Viu Grai ori sa le preia din culegeri, dar să fie propriile lor căutări… Și astfel își vor împlini și își vor lumina zorile.
Maria Casandra Hauși își dorește ca cei care îi ascultă muzica, să „observe” cuvântul, să “înțeleagă” gândul. Să asculte. Ea mulțumește prin intermediu acestui articol tuturor celor care au sprijinit-o în cariera sa. Eu vă recomand să o ascultați, deoarece fără a ne respecta valorile autentice, ne pierdem identitatea ca popor.
Cămeșa lungă bătrânească
(Autor: Maria Casandra Hauși)
Eu port pe umeri
Călăreți străbuni
Și zbor cu ei
Oriunde-n lume
Sub umeri port
O pajă alba
Născută dintr-o
Cusătura largă
Mâinile să mi-i le aradic
Să văz sub
Cerul Sfant
Cât sunt de mic.
Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.