Articole

Basarab Nicolescu odderon

Părintele transdisciplinarității, Basarab Nicolescu este una dintre cele mai importante personalități contemporane ale României. Fizician, filosof și membru de bază al Academiei Române, Basarab Nicolescu este cel mai bine cunoscut pentru Odderon, un concept inventat de român în 1973. Teoria sa a fost confirmată abia după 45 de ani de către cercetătorii de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară). Pe 23 noiembrie 2018, domnia sa va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Arte Iași, un moment excelent pentru a-l cunoaște mai bine pe Basarab Nicolescu.

 

Basarab Nicolescu s-a născut pe 25 martie 1942 la Ploieşti, oraș unde urmează cursurile primare, gimnaziale şi liceale. Are șansa ca profesorii săi să fie buni creatori de oameni valoroși. Cum tatăl său a ajuns prizonier de război, educația de acasă îi este formată de către Părintele Galeriu și străbunicul patern, învățător premiat al Academiei Române. Cu asemenea formatori, pasiunea pentru carte și pentru cunoaștere a apărut la o vârstă fragedă în viața sa.

Către finalul liceului, în 1959, Basarab Nicolescu obține locul 1 la Olimpiada Naţională de Literatură. Este de asemenea medialat cu aur al Olimpiadei Internaţionale de Matematică la prima sa ediție, organizată în același an la Brașov. Din 1960 îl regăsim în capitală, mai întâi ca student, apoi doctor și asistent universitar al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti.

 

Basarab Nicolescu, părintele transdisciplinității

Anul 1968 aduce marea schimbare în viața lui Basarab Nicolescu. Bursa obținută din partea guvernului francez îl aduce la Paris, la puțin timp după ce publicase în țară volumul ”Ion Barbu – Cosmologia Jocului Secund”.

De atunci au urmat 50 ani dedicați fizicii cuantice, o carieră recunoscută și apreciată la nivel mondial. Nu voi insista asupra biografiei sale, descrisă foarte bine pe Wikipedia sau pe pagina dedicată din site-ul Colegiului Național ”Moise Nicoară” din Arad. O mențiune însă trebuie făcută referitor la contribuția sa majoră în domeniul științific.

Cu toate că termenul de transdisciplinaritate a realității a fost conceput de Jean Piaget, bazele teoriei au fost puse de către academicianul profesor universitar doctor Basarab Nicolescu. Preocupările sale complementare în domeniul filosofiei au condus la formularea axiomelor care conturează modelul transdisciplinar al Realității.

Domnia sa coordonează de ani buni colecţii transdisciplinare de cărţi în Franţa şi în România. A înfiinţat la Paris Centrul Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET), ajutând la crearea de centre şi grupuri de cercetare transdisciplinare peste tot în lume. Printre altele, Centrul de Intervenţie Psihologică şi Transdisciplinară al Universității de Vest „Vasile Goldiş” din Arad sau primul program de studii doctorale în transdisciplinaritate, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2006).

 

Odderon, conceptul care a revoluționat fizica cuantică

În colaborare cu fizicianul polonez Leszek Łukaszuk (1938-2007), Basarab Nicolescu a dezvoltat o teorie concepută pe teoreme asimptotice, revoluționară pentru anul 1973. Denumit Odderon, conceptul cu consecințe experimentale impresionante era considerat eretic de către mediul academic. Acesta demonta numeroase lucrări ale unor fizicieni importanți ai vremii.

Într-un interviu pentru Cotidianul, Basarab Nicolescu explică cum Odderon este un concept de fizică fundamental ce ajută în înțelegerea mecanismului detaliat al interacțiunilor tari. Cu toate că nu are aplicații în aspectul tehnologic, datorită lui pot fi create numeroase modele pentru studiul datelor experimentale.

În 1983, la 10 ani după apariția teoriei cercetătorului român, Cromodinamica Cuantică redescoperea acest concept, validând teoria interacțiunilor tari. Odderon este un termen creat de Basarab Nicolescu ce are la bază ambiguitatea cuvântului ”odd“ din limba engleză – impar şi straniu.

Dacă Odderon-ul nu există înseamnă că teoria Cromodinamicii Cuantice este falsă.

 

Conceptul Odderon, confirmat la CERN după 45 de ani de la creare

Cu toate acestea, teoria Odderon-ului a fost confirmată oficial abia după 45 de ani, în septembrie 2017, la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) de la Geneva. Veridicitatea teoriei cercetătorului român s-a descoperit în cadrul experimentului TOTEM realizat la acceleratorul Large Hadron Collider (LHC).

Basarab Nicolescu a fost invitat să susțină un seminar la CERN despre Odderon. Aici se află cel mai mare accelerator de particule din lume și cel care atinge cele mai mari energii.

Următorul pas a fost publicarea în martie 2018 a studiului „Did TOTEM experiment discover the Odderon?“, în prestigioasa revistă internațională Physics Letters B. Acest material a fost conceput în colaborare cu fizicianul ucrainean Evgenij Martynov, director al laboratorului de calcul în rețele în fizică de la Institutul Bogolyubov de Fizică Teoretică din Kiev al Academiei de Științe a Ucrainei.

 

România, țara de suflet a cercetătorului stabilit de 50 de ani în Franța

Cu toate că are o viață academică prodigioasă în Franța, cercetătorul român își găsește timp să revină în țara natală cât de des poate. Eu am avut șansa să-l cunosc în cadrul Școlii de Vară de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în 2010. Mai puțin cunoscut în România, domnul Nicolescu este totuși membru al Academiei Române din 2001, de asemenea cetățean de onoare al orașelor Ploiești, Iași și Cluj-Napoca.

Următoarea vizită în România va avea loc pe 23 noiembrie 2018, când domnia sa va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Arte Iași. Aici va susține o conferință despre ”Exilul românesc şi reunificarea culturii române”. Cum în acest an se împlinesc 50 de ani de la stabilirea domniei sale în Franța, distinsul academician va vorbi celor prezenți despre sfertul de secol petrecut în țara mamă și despre jumătatea de secol petrecută pe teritoriu francez.

Basarab Nicolescu odderon

Exilul românesc în Franța

Stabilit în Franța, este înconjurat de prieteni care formau elita românească din diaspora. Emil Cioran, Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Lucian Blaga și Ștefan Lupașcu sunt doar câteva dintre personalitățile cu care se întâlnea frevent în Paris.

Unul dintre puţinii supravieţuitori ai exilului românesc din Paris, Basarab Nicolescu este cel mai în măsură să vorbească despre acest subiect, despre exil în general. Domnia sa consideră că existau doi poli ai exilului: unul religios reprezentat de Biserica Ortodoxă, şi unul intelectual constituit de celebrul cenaclu de la Neuilly.

Îmi amintesc cu emoție infinită prezența regulată a lui Eugène Ionesco, în ultimii ani ai vieții sale, la ceea ce este astăzi Catedrala Sfinților Arhangheli a Mitropoliei Ortodoxe Române din Europa Occidentală şi Meridională. Era aşezat pe o bancă în primul rând al bisericii. Prezența lui, ca și a altor personalități românești, a fost pentru noi un gaj al speranței și al memoriei noastre colective. Veneam pentru a ne întâlni, a domina teama noastră de brațul lung al Securității, a ne celebra credința, a ne onora morții, a ține intact respectul nostru pentru România eternă.

Este important de menţionat că personalitățile exilului românesc au marcat viața culturală și științifică a țărilor Europei. Cele mai multe dintre aceste elite au trăit în Franța, epicentrul culturii mondiale, contribuind în mod semnificativ la construirea științei și culturii franceze și la construirea Europei. Cu toate acestea, românii nu au format niciodată o etnie distinctă deoarece ei erau pe deplin francezi, spune Basarab Nicolescu.

Eu fiind fizician, trăiam într-un mediu cosmopolit. Franţa a fost extrem de generoasă pentru cercetătorii străini. M-aş fi putut mulţumi cu comunitatea fizicienilor. Dar nevoia de România era organică şi irepresibilă. Această nevoie mi-a fost satisfăcută pe deplin de Cenaclul de la Neuilly. Noi toţi reconstituiam astfel o Românie ideală, ca o frumoasă fără corp, ca o pasiune devorantă a cărei flacără ne-a menţinut identitatea de români.

 

Istoria Cenaclului de la Neuilly, polul intelectualității românești din diaspora

Despre istoria Cenaclului de la Neuilly, academicianul Basarab Nicolescu va dezvălui numeroase detalii puțin cunoscute în cadrul conferinței de la Iași din 23.11.2018.

E important să se știe că primul pas spre acest cenaclu românesc din Franța a fost rue Ribera, creat în jurul lui Mircea Eliade în 1953. Din acesta făcea parte, alături de alți 15 români, Leonid Mămăligă. După ce majoritatea membrilor pleacă din Franța și cenaclul se desființează, în 1958 Leonid Mămăligă ia iniţiativa organizării unor noi reuniuni literare în apartamentul său din Neuilly.

Leonid Mămăligă a avut inteligenţa, capacitatea şi talentul de a reuni toate aceste mari spirite timp de trei decenii. Dorinţa sa era de a regăsi limba română şi de a fonda o revistă unde toţi autorii ar fi trebuit să semneze cu pseudonime.

Şedinţa fondatoare a Cenaclului de la Neuilly este considerată a fi cea din mai 1963. Timp de un deceniu au loc 30 de întâlniri sporadice, cu participare aleatorie. Acest embrion al Cenaclului de la Neuilly a fost un veritabil laborator de experimentare a unei forme stabile de întâlniri, în ciuda vicisitudinilor inevitabile ale exilului. Cadrul stabil a fost găsit şi structurat în jurul a două axe: căutarea de noi forme de expresie literară şi editarea de cărţi.

Basarab Nicolescu Odderon

 

Amintiri cu Mircea Eliade și urmașii săi

Cu toate că mulți își doreau să facă parte din acest cenaclu, foarte puțini erau aleși de către Leonid Mămăligă. Dintre membrii fideli făceau parte, alături de Basarab Nicolescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca („Papa” şi „Papesa” exilului românesc dinainte de 1989), Sanda Stolojan, Theodor Cazaban și alte câteva personalități. Lor li se alăturau periodic Mircea Eliade, Stéphane Lupasco, Vintilă Horia, Horia Stamatu, Horia Damian.

Prezenţa lui Mircea Eliade, care venea la cenaclu de fiecare dată când era la Paris, ne electriza pe toţi. Din 1964 până în 1985, Mircea Eliade a participat la aproape toate şedinţele cenaclului din lunile iunie şi septembrie, unde uneori citea – momente de neuitat pentru toţi cei prezenţi – fragmente din opera sa literară. Jurnalele sale dovedesc interesul pe care Eliade îl poartă cenaclului, pe care el îl numeşte cenaclul nostru.

Discuţiile cu Ioan Petru Culianu erau întotdeauna interesante, dar nu se putea detaşa de impresia unui jucător ezoteric, ceea ce este normal pentru cel care socotea că ezoterismul este un joc, mărturisește Basarab Nicolescu despre urmașul lui Eliade. Despre tânărul profesor spune că a cunoscut atât de bine regulile jocului încât şi-a prezis propria sa moarte. În mod clar spera cu disperare că există ceva dincolo de joc şi a crezut că Eliade îi va oferi iniţierea. A fost până la urmă dezamăgit văzând că Eliade nu era „decât” un profesor.

În cei mai bine de 30 de ani de existență ai Cenaclului, membrii săi și-au dorit să scoată exilul românesc din ghetoul său, punându-l în comunicare cu spiritualitatea şi cultura ţării în care se aflau.

 

Românii din Paris și Muzeul Exilului Românesc din Craiova

Basarab Nicolescu a scris numeroase cărți, multe dintre ele publicate la edituri din România după anul 1990. Una dintre acestea este Roumains de Paris (Românii din Paris), scrisă în colaborare cu celebrul fotograf francez Louis Monier. Puțini știu cine este acest fotograf, însă foarte mulți au văzut celebra sa fotografie realizată în 1977 în Piața Fürstenberg, care îi cuprinde pe Eliade, Cioran, Ionesco împreună.

O altă contribuție remarcabilă a distinsului academician român este donația către viitorul Muzeu al Exilului Românesc din Craiova, extrem de necesar culturii române. Un muzeu viu, o încarnare a imortalităţii prin arhive, în care se va simţi pulsaţia României eterne şi a creatorilor de ştiinţă şi cultură. Acest muzeu are ca sediu casa Dianu din centrul Craiovei şi va deveni funcţional în doi-trei ani.

Căutam de mulţi ani un loc satisfăcător pentru a dona colecţia mea privind cărţi bibliofile numerotate şi cu dedicaţii, reviste, afişe, programe de teatru şi operă, invitaţii la expoziţii, fotografii, extrase de presă, manuscrise, scrisori – pe care le-am colecţionat timp de 50 de ani.

În octombrie 2016, «Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu» a fost inaugurată la Biblioteca Aman din Craiova, într-o sală special amenajată pentru a primi donaţia academicianului român. Finalitatea acestui Muzeu al Exilului este imensă. Reunificarea culturii române poate avea consecinţe extrem de benefice pentru evoluţia României în următorii ani, mărturisește Basarab Nicolescu.

Basarab Nicolescu reprezintă unul dintre cele mai importante nume ale elitei românești contemporane. Ne onorează profund acceptul domniei sale pentru apariția în Elita României. Astfel de personalități ar trebui cunoscute mai bine de către români și transformate în modele de viață.

Istvan Aryanosi

Istvan Aranyosi predă filosofia de 11 ani la Universitatea Bilkent în Ankara, prima universitate privată din Turcia. Aici îi învață pe studenții turci metafizica, filosofia minții, filosofia științelor cognitive, filosofia limbajului, filosofie politică antică și modernă.

 

Câteva repere biografice demonstrează că Istvan a cochetat aproape tot timpul cu domeniul filosofiei. Născut în Sighet pe 19 august 1975, face primii pași în carieră mutându-se în București pentru a urma cursurile facultății de filosofie.

Deși îi este greu să trăiască în București din cauza banilor puțini, își amintește cu plăcere de mulți oameni ai acelor vremuri. În anii 1997-1998 a lucrat ca jurnalist și a cunoscut mulți intelectuali români, în special asociați cu mișcarea democratică din acele vremuri, cu Emil Constantinescu și Convenția Democratică.

În 1999 pleacă la Budapesta pentru un masterat în știinte politice la Central European University. A fost o experiență nouă și pozitivă, învățând să lucreze într-un sistem academic copiat din USA. Câțiva ani mai târziu, Istvan Aryanosi a ajuns să fie primul doctor în filosofie al CEU.

In 2003 este visiting fellow la University of Arizona și îl cunoaște pe David Chalmers, o celebritate in filosofia contemporană. ”Un tip foarte deștept, extrem de iute în gândire”, îmi spune Istvan. Are șansa să lucreze direct cu David în 2006-2007, în calitate de post-doctoral fellow la Australian National University, de mulți ani numărul 1 in lume în filosofia minții.

În 2007 primește oferta de a preda în Turcia. Predă filosofie de 11 ani la Universitatea Bilkent în Ankara, prima universitate privată din Turcia, deschisă in 1984. Bilkent are un mare prestigiu în Orientul Mijlociu, cu redare exclusivă în limba engleză și cu o structură curiculară similară cu cea a universităților din Statele Unite.

S-a specializat în metafizică, filosofia minții și filosofia religiei. Toate acestea într-o abordare analitică, adică bazată pe analiza logică și conceptuală.

 

Consacrarea pe plan internațional

A publicat până acum două cărți: The Peripheral Mind (Oxford University Press, 2013) și God, Mind, and Logical Space (Palgrave Macmillan, 2013). De asemenea, peste 20 de articole în reviste internaționale, pe diverse teme, cum ar fi: problema minte-corp, cauzalitate, logica identității, ontologia umbrelor, implicații filosofice și practice ale mecanicii cuantice, fenomenologie.

Articolul său, A New Argument for Mind-Brain Identity, publicat în revista British Journal for the Philosophy of Science, a fost selectat în 2012 de către Asociația Americană de Filosofie ca una din cele mai bune patru scrieri filosofice din anii 2010-2012, în cadrul celui mai prestigios premiu oferit de către ei, APA Article Prize. Istvan Aranyosi e primul ne-american premiat din istoria acestui premiu.

Nu și-a făcut mari speranțe când a aplicat în 2007 pentru job-ul din Turcia. Pe lista de profesori erau doar pedigree-uri impresionante: Oxford, London School of Economics, etc., iar Istvan venea dintr-un loc fără prestigiu în filosofie. Dar, a fost acceptat.

La Bilkent l-a cunoscut pe profesorul Radu Bogdan, care fusese angajat cu vreo doi ani înainte ca profesor universitar.

Un om deosebit cu care țin legătura. S-a întors în SUA la Tulane University, în 2012, unde conduce programul de științe cognitive. Radu își petrece vacanțele de vară la București, unde predă, voluntar și neplătit, un curs intensiv de filosofia științelor cognitive, la nivel de masterat, în cadrul programului interdisciplinar Open Minds, care există și funcționează datorită prietenului nostru, profesorul Mircea Dumitru (fostul ministru al educației). Radu este un intelectual de modă veche, ceea ce-mi place foarte mult, mai ales în ziua de azi, când ne globalizăm într-un mod dement …

Întrebat de ce a plecat din România și de ce nu se mai întoarce, Istvan Aranyosi pune degetul pe rană, amintind că suntem o țară săracă, cu salarii mici (inclusiv pentru profesori), unde lumea trăiește de pe o zi pe alta. Cu toate astea, jumătate din prietenii lui trăiesc în România și recunoaște că îi e dor de ei. Se întoarce în fiecare an la mama sa, în Sighet.

 

Sistemul educațional turc văzut de un român

Pus să facă o comparație între sistemul educațional românesc si cel turc, Istvan Aranyosi a ținut să sublinieze câteva aspecte pozitive și negative, dincolo de faptul că sunt două țări cu istorii diferite.

Sistemul turc de stat la nivel pre-universitar este cam la fel de ineficient și prost condus ca și al nostru. Descurajează creativitatea, nu este în linie cu prezentul, se predă in stil vechi, bazat pe memorie.

Pe de altă parte, sistemul de stat universitar turc a început să se reformeze în urmă cu vreo 10 ani. În special când vine vorba de teme tabu în Turcia, cum ar fi drepturile kurzilor, genocidul armean, cultul personalității părintelui statului modern turc, Ataturk, etc.

Mai recent, însă, regimul autoritar consolidat de către Erdogan s-a dovedit toxic pentru lumea academică.

 

Fără libertate de exprimare nu există creativitate și, deci, dezvoltare

În Turcia e tot mai multă presiune politică. În ultimii doi ani, regimul atacă profesori, le închide gura. Pe unii îi mai bagă la pușcărie pe motiv de „propagandă teroristă”, adică pe acei profesori care-și exprimă public opoziția față de politica de război promovată de către regim. Sunt mari probleme aici la capitolul libertate de exprimare, iar pe cei care conduc nu-i duce capul să înțeleagă un lucru simplu: fără libertate de exprimare nu există creativitate și, deci, dezvoltare.

Pe de altă parte, aflăm de la Istvan că există câteva universități de mare calitate – atât de stat, cât și private – unde se predă în engleză, și unde studenții sunt pregătiți pentru succes international.

Doar în filosofie, există cel putin 5 facultăți unde se predă exclusiv în engleză, și de unde majoritatea studenților pleacă, după terminarea studiilor, spre programe americane sau europene de prestigiu, ca să studieze pentru doctorat. Universități de stat cu asemenea profil sunt Bogazici, Middle East Technical University, iar dintre cele private Bilkent, Koc, Sabanci.

În tot cazul, și Turcia, ca și România, are nevoie de o reformă substanțială a învățământului, susține cu multă tărie filosoful român ce a ales să predea filosofia în Turcia.

 

În Turcia te bucuri de respect ca profesor, la nivelul oamenilor obișnuiți, al parinților și al studenților

Istvan Aranyosi se declară impresionat de respectul de care te bucuri în Turcia ca profesor, la nivelul oamenilor obișnuiți, al parinților și al studenților.

Un alt lucru impresionant în Turcia este cultura oamenilor înstăriți de a finanța învățământul privat. Este o tradiție ca orice miliardar să construiască obligatoriu minim o universitate și un spital.

Patronii universității Bilkent, de exemplu, familia Dogramaci, au înființat universitățile Bilkent și Hacettepe în anii ‘80, alături de câteva spitale.

Universitatea nu produce profit (cu excepția unor departamente precum cel de nanotehnologie), dar nici nu este gândită pentru asta. Banii pentru susținerea ei vin din afacerile trustului familiei.

În acest fel, Bilkent își permite să mențină o orchestră simfonică, a doua ca dimensiuni din Turcia. Se susțin concerte de muzică clasică în fiecare săptămână, cu mari nume de pe scena mondială.

 

Temele filosofice ce caracterizează cariera lui Istvan Aranyosi

Istvan Aranyosi se axează pe doua teme generale. În filosofia religiei, îl interesează alternativele la monoteismul standard, cum ar fi panteismul, gnosticismul, misticismul, panenteismul, politeismul.

Cartea mea God, Mind, and Logical Space prezintă o versiune panteism, pe care am numit-o „panteism logic”. Vreau să continuu să scriu pe această temă.

În filosofia minții, pe Istvan îl interesează abordările care combină științele cognitive cu fenomenologia, la fel cum se constată și în cartea sa, The Peripheral Mind.

În cea mai recentă publicație a mea, apărută luna trecută în revista Phenomenology and the Cognitive Sciences, cu titlul „Body, skill, and look. Is bodybuilding a sport?”, argumentez că bodybuilding-ul nu ar trebui considerat un sport, fiind mai apropiat de concursurile de frumusețe și de sculptura clasică. Deci, am tot felul de idei, sper interesante și pentru publicul cititor.

 

Exact genul acesta de idei construiesc o personalitate extrem de complexă, pe care noi, românii, merită să o apreciem. Istvan influențează nu doar la catedră sau pe Amazon, cât și în fața microfonului. Trebuie să mai știți că, de peste 25 ani, Istvan este compozitor de muzică rock.

Ani de zile, și-a pus amprenta pe evenimentele culturale din Maramureș, prin trupele înființate de el și alți câțiva prieteni care știau să transmită un mesaj. Sighetul îl cunoaște foarte bine, drept fondator al trupelor Morbid Tales, Empire si Swords @ Chords.

De câteva săptămâni a lansat albumul solo ”Miniatures”, sub pseudonimul John Borhot, pe care îl putem comanda aici sau îl putem asculta pe canalul lui Istvan de Youtube.

Istvan Aryanosi