La 39 de ani, Marian Drăgulescu ține în spate gimnastica românească! Acest sport, care ne-a adus de-a lungul anilor mari satisfacții, se află într-o criză profundă. Echipa de fete nu mai reușește să se califice la Jocurile Olimpice, deși româncele au dominat lumea din anii 70 încoace.
Marian este un talent înnăscut, un atlet pur-sânge care urmărește mereu să se audopășească. Cu o ambiție ieșită din comun, ne arată an de an că totul este posibil și reușește să ne surprindă de fiecare dată după ce îl considerăm „terminat”.
Recordman all-time al României la numărul de medalii câștigate la marile competiții, Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene – 31 -, Marian nu și-a spus ultimul cuvânt înainte de a-și face retragerea oficială.
De curând, Drăgulescu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, după ce a ocupat locul 4 la Campionatele Mondiale de la Stuttgart.
În 2012, Marian nu a prins Jocurile Olimpice de la Londra. „Testat” de o comisie federală, gimnastul a primit un verdict negativ: i s-a spus că nu era pregătit pentru o asemenea competiție! Echipa masculină nu a făcut mai nimic la acea ediție a Jocurilor Olimpice, doar Flavius Koczi reușind să ajungă pe locul 7 în finalalele de la sol și sărituri.
Marian Drăgulescu privește însă doar înainte:
Nu mi-am setat să depășesc vreun record, ci mi-am setat ca obiectiv Jocurile Olimpice de la Tokyo, imediat după Rio 2016. Știam că în 2017, la Cluj, se vor desfășura Campionatele Europene. Inițial am vrut să mă retrag în 2016, dar mi-am spus că, dacă Europenele vor fi în România, nu am cum să le ratez, așa că o să încerc să trag încă un ciclu olimpic, cu speranța de a mă califica la Tokyo. Acesta a fost obiectivul principal și acum, normal, mă bucur că mai am încă o șansă de a încerca să câștig medalia de aur la Jocurile Olimpice, singura care îmi lipsește din palmares. Am un argint și două medalii de bronz. Și dacă tot mai am o șansă, de ce să nu încerc?
Marian Drăgulescu, 32 de ani de gimnastică!
Gimnastica a însemnat „dragoste la prima vedere” pentru Drăgulescu. Avea doar 7 ani și era în clasa I, la sfârșitul anilor 80.
Când a fost descoperit la școală de către antrenorul Dumitru Abarbarei, nu văzuse vreun concurs de gimnastică pentru că nu prea se dădeau la televizor. Nici nu știa cine este Nadia Comăneci, dar iubirea pentru gimnastică a venit rapid.
Marian s-a dezvoltat cu adevărat ca sportiv la lotul de juniori, unde l-a avut antrenor pe Nicușor Pascu: Cu el a învățat 90% din ceea ce face azi, din secretele gimnasticii.
Copilăria și-a împărțit-o practic între școală și gimnastică. A plecat la 14 ani și jumătate de-acasă, în centrul de pregătire de la Timișoara. Era un copil, i-a fost greu, dar a găsit colegi de aceeași vârstă, cu aceleași probleme. Vrând-nevrând, s-a adaptat. Și a mers mai departe.
Ne-am concentrat asupra a ceea ce ne plăcea cel mai mult, să facem gimnastică, dar am făcut și școală. După un an la lotul de juniori la Timișoara, am plecat apoi doi ani și jumătate la Reșița, la lotul de seniori. Înt-un final, am revenit în București, pentru că lotul s-a mutat aici. Iar de la 18 ani și jumătate nu am mai plecat, ne-am pregătit tot timpul la sala de la complexul Lia Manoliu, adică la 5 minute de casa părinților. Mi-a fost mult mai ușor.
Medalie de aur la JO de la Tokyo? Perfect posibil!
Marian Drăgulescu a cucerit trei medalii olimpice în urmă cu 15 ani, la Atena. Are nu mai puțin de 18 titluri majore în carieră, opt la Campionatele Mondiale și 10 la Campionatele Europene, obținute pe parcursul a 16 ani. Cea mai recentă, în 2017, când a luat aur la sărituri, la Europenele de la Cluj.
Este așadar un campion de cursă lungă. Crede cu tărie că în finalul unei povești cu mult suspans poate să adauge și acel capitol care îi va da pe deplin satisfacția personală. Dacă se poate spune așa, pentru că Marian oricum a demonstrat de-a lungul timpului ce era de demonstrat.
Medalia de aur la Tokyo? Orice este posibil, având în vedere că a ieșit anul acesta pe locul 4 la Mondiale, la trei zecimi de locul 1. I-a lipsit o jumătate de întoarcere pentru a executa complet cea de-a doua săritură, ceea ce i-ar fi crescut nota de plecare cu încă patru zecimi. Ar fi fost campion mondial la Stuttgart!
În momentul de față, Marian e printre cei mai buni gimnaști la sărituri. Sunt 5-8 sportivi cu șanse reale de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, așa că bătălia este deschisă. Contează mult forma fizică și psihică de moment, contează mult mobilizarea în secundele respective. Iar șanse sunt, ne spune Marian cu mult optimism.
Palmaresul arată bine și ar arăta și mai bine cu o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este marele meu vis, alerg de mulți ani după el, este o medalie care s-a lăsat mult așteptată. Ar fi o bucurie mare să o pot cuceri acum, la Tokyo. Sunt foarte mulți fani ai gimnasticii românești și la nivel internațional care știu despre visul meu. A devenit în parte și visul lor. Bucuria nu ar fi doar a mea, ci ar fi a tuturor, a românilor, a fanilor din întreaga lume.
Operație pe cord, apoi la sală!
Marian Drăgulescu are în spate o carieră impresionantă la cel mai înalt nivel, deși problemele medicale nu l-au ocolit, fie că a fost vorba de spate, de inimă, de mâini sau de picioare.
A găsit mereu o forță interioară care l-a ajutat să depășească toate obstacolele și din acest punct de vedere. Anul trecut, a suferit o intervenție chirurgicală pe cord, dar a ținut apoi imediat să fie în sală.
Sunt OK, drept dovadă că am reușit să concurez și la acest Campionat Mondial și să obțin o performanță destul de bună, în plus să obțin și calificarea la Jocurile Olimpice. În continuare mă pot pregăti, mai ales că de acum voi face doar sărituri, nu voi mai face sol și alte aparate. Așadar, voi avea mai mult timp de refacere, de recuperare. Sper să fiu sănătos și să meargă pregătirea așa cum doresc eu.
La fel ca în cazul oricărui mare sportiv, „uzura” nu iartă pe nimeni. Marian reușește totuși să țină gimnastica românească în spate la 39 de ani, iar din punctul său de vedere totul se datorează echipei: lucrează în aceeași formulă, adică el și antrenorul Ștefan Gal, de mai bine de 20 de ani!
Am reușit în toți acești ani să găsim formula potrivită, să ne adaptăm de la an la an cerințelor și competițiilor la nivel foarte înalt. Toată activitatea o facem cu drag, cu pasiune, atât eu cât și antrenorul meu. Amândoi iubim gimnastica de atâția ani. O facem și într-un mod eficient. Degeaba ne-am antrena dacă nu am obține și rezultate. Muncim cu pasiune, suntem atenți la detalii, care de cele mai multe ori fac diferența. Suntem ambițioși, amândoi ne dorim să fim printre cei mai buni și să urcăm pe podiumul de premiere. Avem amândoi obiective îndrăznețe.
Alina Alexoi, Larisa Iordache, Marian Drăgulescu și Ștefan Gal
Marian Drăgulescu, născut pentru gimnastică
Gimnastica este una dintre cele mai dificile discipline sportive. Sunt foarte multe cazuri în care sportivii rămân cu „sechele” după activitatea de sportiv.
Drăgulescu a fost categoric când a fost întrebat dacă ar începe tot cu acest sport în cazul în care ar da timpul înapoi:
În momentul de față dețin recordul de medalii câștigate de-a lungul carierei, nu cred că aș fi ajuns atât de departe într-un alt sport. Mă regăsesc aici, muncesc cu plăcere, sunt scund, am detentă foarte mare, am orientare, am explozie, am curajul de a mă arunca în elemente periculoase, ceea ce în gimnastică este foarte necesar. Cred că gimnastica a fost sportul unde am putut și unde mai pot să merg foarte departe.
Ne mai spune că e în zodia Maimuței de Foc în zodiacul chinezesc, ceea ce înseamnă că a fost făcut pentru gimnastică. Se declară norocos că și-a găsit harul încă din copilărie, ceea ce nu mulți copii reușesc. Unii, din păcate, nu își descoperă talentul toată viața.
Să vină cât mai mulți copii către sport!
Gimnastica este viața lui, dar marele nostru sportiv este pasionat de tot ce înseamnă sport:
Iubesc mișcarea, iubesc sportul în general, practic orice tip. Chiar și sporturile extreme, am sărit și cu parașuta. Am motocicletă, îmi place să merg pe două roți, să mă dau cu rolele, să joc fotbal, tenis, baschet. Îmi place adrenalina, îmi place distracția prin sport, prin mișcare, acolo mă simt în largul meu!
În ultimii ani, tot mai puțini copii au ajuns la gimnastică în România. Marian îi îndeamnă pe părinți în primul rând să-i aducă pe micuți la sport. Pentru el, sportul înseamnă sănătate, lucru în echipă, autodepășire, curaj, fair-play și ambiție.
În alte țări, primul tip de efort este chiar gimnastica. Copiii încep să practice acest sport încă de la vârsta de 2-3 ani. Chiar dacă într-un final nu ajung să facă gimnastică de performanță, ei sunt pregătiți pentru orice alt sport și-ar dori să facă mai departe. Se obișnuiesc de mici cu sportul, cu mișcarea, cu un stil de viață sănătos.
Ar trebui și la noi să avem în educație acest lucru, să-i ducem pe copii la sport încă de la vârste foarte fragede. De ce nu, poate schimbăm ușor-ușor mentalitatea părinților, pentru că ei trebuie să facă acest pas.
După ce își va termina cariera de sportiv de performanță, Marian vrea să continue, normal, tot în domeniul sportului. Își dorește să aducă mulți copii la gimnastică și să schimbe mentalitatea în România.
Nu este obligatoriu ca toată lumea să facă performanță, dar este imperios necesar ca toată lumea să facă mișcare și sport. Cu atât mai mult copiii! Este îndemnul lui Marian Drăgulescu, unul dintre cei mai mari sportivi ai României din toate timpurile.
Să fie aur la Tokyo, Marian!
* Interviu obținut de Marius Huțu, jurnalist Prosport
* Sursa foto: Facebook Marian Drăgulescu
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!