Articole

Cristian Presură

La ora actuală, fizicianul Cristian Presură este unul dintre cei mai apreciați români din Diaspora. De 20 ani locuiește în Eindhoven și este angajat de concernul Philips să schimbe lumea în care trăim.

 

Munca sa a rezultat în descoperirea unui ceas inteligent care citește pulsul, exclusiv prin senzori optici. Este de fapt o îmbunătățire a unui aparat medical denumit pulsoximetru, care măsoară oxigenația și pulsul pacienților. Fizicianul a preluat senzorul pe baza căruia funcționează pulsoximetrul, l-a introdus într-un ceas și l-a adaptat pentru a măsura doar pulsul, fără saturația de oxigen.

În plus, Cristian Presură este autorul cărții „Fizica povestită”, o lectură obligatorie pentru orice pasionat de afirmații argumentate. Cartea-fenomen a fost premiată de către Academia Română și, așa cum declară unii critici, valorează cât cinci ani de studiu la facultatea de fizică.

Aflăm din interviul acordat Deliei Budurcă pentru emisiunea PORTRET că fizicianul de talie mondială a fost, în două rânduri chiar, corijent la fizică în liceu… Pur și simplu căuta rezolvări la problemele de fizică, altele decât cele prezente în manual, iar profesorul său nu putea accepta asta.

Mai aflăm ce este fizica pentru Cristian Presură, de ce e important să o înțelegem și să păstrăm viu copilul din noi. Primim învățăminte chiar din alte arii, de exemplu cum ne ajută gândirea critică să ne apropiem de Occident, ce ar trebui să însemne fericirea pentru noi, atuurile și minusurile României și românilor.

 

Iată doar câteva idei extrase din interviu:

 

Ce înseamnă fizica pentru Cristian Presură:

„Fizica este o cale de a te descoperi pe tine însuți. Rămâne pentru mine acea carte mare și foarte frumoasă a lumii în care trăim. Fizicianul este ocupat să găsească ce se întâmplă în îndepărtările spațiului cosmic, în același timp ce se găsește în lumea înconjurătoare.

Fizica m-a învățat să fiu întotdeauna critic. Am intrat în acest domeniu crezând că voi descoperi ce este realitatea. Fizica însă te învață o lecție dură, pentru că, de fapt, tu nu știi ce este realitatea.”

 

Vom putea vreodată să ne teleportăm?

„Teleportarea a fost deja realizată. Mai exact, o teleportare a informației din lumină. Încă nu suntem în stare să teleportăm obiecte. Legile fizicii la ora actuală nu interzic teleportarea, iar tot ceea ce nu interzice fizica se va realiza la un moment dat în viitor.

În esență, este posibil să fiu în două locuri simultan. În practică însă, nimeni nu a reușit. Deocamdată, nu ne explicăm de ce obiectele macroscopicce nu pot fi puse în superpoziție cuantică.”

 

Care este următorul pas în fizică

„După mine personal, fizica trebuie să iasă cumva din această lume exterioară și să contribuie la înțelegerea creierului.”

 

Punctul de inflexiune pentru Cristian Presură

„Un destin se construiește în general din micropuncte de inflexiune. Pentru mine, au fost profesorii. Profu de mate, Dragoș Constantinescu, m-a învățat cel de-al treilea punct esențial pentru a deveni fizician – să privești matematica ca pe un puzzle. Să descopăr cu mintea mea că orice problemă de matematică este un rebus pe care trebuie să îl rezolv.”

 

O idee excelentă, care poate revoluționa modul în care ne organizăm ziua de lucru

„Înainte să pui informații și cunoștințe în copil, trebuie să îi cureți sufletul. Pitagora, la celebra lui școală, trezea copiii dimineața, se plimba cu ei o oră și îi lăsa să mediteze. Ei singuri, cu gândurile lor, meditau asupra a ceea ce s-a întâmplat în ziua precedentă, asupra a ceea ce urmează să facă în ziua respectivă. După aceea mergeau la școală, iar seara aveau timp jumătate de oră să mediteze asupra a ceea ce învățaseră.

Sunt acele momente de pauză într-o zi pe care tu ți le acorzi numai ție, în așa fel încât să digeri informația pe care ai căpătat-o. Eu construiesc câteodată aceste momente artificiale. Am un telescop acasă și îmi iau 15-20 minute, nu doar să mă uit la stele dar și să mă gândesc la ce mi s-a întâmplat.”

 

Ce ar aduce din Olanda în România

„Aș transplanta ceea ce numesc eu profesionalism. Olandezii au o chestie. În momentul în care se apucă de o treabă, o fac bine. Aș transporta asta în spiritul românilor, dacă aș putea. Te-ai apucat să faci o stradă, ți s-a dat un anume buget, fă-o, și fă-o bine.

Spiritul balcanic are însă și avantajele lui. Imaginație, libertate și, a propos, românii în general sunt văzuti ca inventatori buni în străinătate. Olandezii fac un lucru bun dar trebuie să îi pui pe șina care trebuie. Românul iți mai sare de pe șină, doi pași la dreapta, doi pași la stânga, dar când ajunge acolo, descoperă o piatră!”

 

Multe alte idei interesante, în interviul video de mai sus, pus la dispoziție de către Delia Budurcă. Vizionare plăcută!

 

Foto credit: Octavian’s Photography Corner

Claudiu Tănăselia

Se spune că Universul este infinit. Ceva ce în întregime nu poate fi cucerit. Poate și din acest motiv, Mihai Eminescu spunea în poezia Luceafărul că ”oamenii sunt muște de o zi”. Ceea ce pentru unii pare imposibil, însă, pentru Claudiu Tănăselia e o adevărată provocare. Doctor în fizică din 2013 (în cadrul Universității Babeș-Bolyai), acesta încearcă să dezlege măcar o parte din tainele spațiului cosmic.

 

Pe site-ul său, Claudiu publică știri cu tot ceea ce se petrece în afara atmosferei terestre. Totul doar din plăcere. Se rezumă doar la informații care pot fi dovedite științific și nu ezită niciodată să răspundă la întrebările cititorilor.

Site-ul nu poate fi accesat în prezent, acesta fiind într-o restructurare majoră, dar articolele pot fi găsite și pe pagina de facebook cu același nume.

Claudiu Tănăselia este de asemenea un important colaborator al revistei „Știință și Tehnică”, cea mai veche și singura publicație de știință din România tipărită în prezent.

 

Inspirat de vorbele lui John F. Kennedy

Pasiunea sa pentru spațiul cosmic a început din copilărie, cu desenele de pe coperta revistei Anticipația. O contribuție importantă au mai avut-o benzile desenate, dar și serialele SF, printre care și Star Trek.

Sunt o persoană curioasă și tot ce fac pornește din curiozitate. Lumea reală este cu mult mai fascinantă decât cea imaginară și spațiul cosmic oferă foarte multe lucruri interesante, complexe și entuziasmante.

„Nu facem asta pentru că e ușor, ci tocmai pentru că este greu”, este deviza lansată de John F. Kennedy atunci când și-a propus să trimită astronauți americani pe lună.

Citatul fostului președinte al SUA l-a inspirat pe Claudiu, pentru că îmbină hobby-ul său cu activitatea de bază, aceea de fizician la Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică din Cluj-Napoca. Aici se ocupă cu dezvoltarea de metode și realizarea de analize în domeniul spectrometriei de masă.

Claudiu Tănăselia

Foto: Facebook Claudiu Tănăselia

A vizitat NASA, locul de unde Neil Armstrong și Buzz Aldrin au plecat pe Lună

Acum 10 ani, Claudiu Tănăselia a vizitat cea mai importantă agenție spațială din lume. Bineînțeles, este vorba de NASA, despre care tot el ne spune că poate fi vizitată de oricine. Doritorii au nevoie de un bilet, iar pentru un tur mai detaliat, este necesară o programare online cu câteva săptămâni în avans. Vizita din 2009 a fost și unul dintre motivele lansării site-ului parsec.ro, despre care am vorbit mai sus.

Odată deschis subiectul NASA, nu puteam să nu-l întreb pe Claudiu și despre Stația Spațială Internațională. Am aflat, astfel, că acolo au loc două categorii de activități:

  1. Astronauții învață să trăiască pe orbită în condiții de imponderabilitate, studiind în același timp efectul acestor condiții asupra corpului uman.
  2. Aceștia folosesc condițiile existente acolo pentru a derula experimente care nu ar fi posibile pe Pământ.

Un echipaj complet este format în prezent din șase astronauți, care petrec pe orbită aproximativ șase luni. La fiecare trei luni, echipajul este înlocuit. Trei coboară pe Pământ și alți trei le iau locul. Sunt echipaje mixte, formate în principal din americani și ruși, dar și din canadieni, europeni sau japonezi.

În viitor, s-ar putea ca numărul celor prezenți pe orbită să crească, dacă partenerii privați ai NASA vor reuși să lanseze astronauți în mod regulat. În prezent, capsulele Soyuz au doar trei locuri disponibile, în timp ce vehiculele Dragon (SpaceX) și Starliner CST-100 (Boeing) vor putea lansa câte șapte astronauți.

Claudiu Tănăselia

Aparatură din interiorul NASA/ Foto: Facebook  Claudiu Tănăselia

 

Despre viața extraterestră și colonizarea planetei Marte

Ajungem și la partea cea mai interesantă. Există viață pe alte planete? Claudiu Tănăselia vine aici cu o teorie foarte interesantă.

Viața continuă să ne surprindă și aici pe Pământ, prin mecanismele ei de supraviețuire în cele mai ostile medii. Ne putem aștepta la orice, dar eu sper ca în următorii ani să găsim „ceva” pe Marte. Viață la nivel microscopic, cel mult. Dacă nu viață, măcar urme ale existenței vieții în trecutul planetei. Ce mă îngrijorează, însă, este paradoxul lui Fermi: dacă există alte forme de viață inteligentă în Univers, unde sunt ele?

Până la descoperirea vieții extraterestre, omenirea își propune să colonizeze planeta Marte. Sunt șanse ca primii oameni să ajungă acolo până în 2050.

Claudiu ne atrage, însă, atenția că Marte nu e deloc o planetă prietenoasă. Drumul până acolo durează aproximativ șase luni, iar lipsa oxigenului și presiunea extrem de scăzută ne-ar transforma în ținte pentru radiațiile cosmice.

Primele orașe marțiene, care vor fi în peșteri sau în module artificiale, nu vor apărea mai devreme de 2100. Dar eu sper ca Luna să devină în următoarele decenii al optulea continent și să avem prezență umană permanentă acolo, așa cum avem astăzi în Antarctica sau pe orbită, unde e mereu un echipaj prezent fără întrerupere din 2000 și până astăzi.

Suntem în siguranță în acest moment pe Pământ? Înainte de a ne vorbi despre pericolele care vin din spațiu, Claudiu își îndreaptă atenția către unele activități de pe planeta noastră, care afectează mediul înconjurător. Felul în care sunt depozitate deșeurile este cea mai gravă problemă pe care o semnalează.

 

Claudiu Tănăselia: „Asteroidul care ne ia planeta în vizor trebuie să fie cunoscut cu mulți ani înainte”

Iată și principala amenințare din afara planetei. Impactul cu un asteroid. Nu știm când și unde ne va lovi, dar avem certitudinea că la un moment dat se va întâmpla.

Din fericire, tehnologia din prezent ne oferă posibilitatea de a ne apăra. Două dintre soluții ar fi devierea cu o folie strălucitoare sau bombardarea cu o armă nucleară.

Pentru ca devierea cu o folie strălucitoare să fie eficientă, trebuie ca asteroidul care ne ia planeta în vizor să fie cunoscut cu mulți ani înainte, decenii chiar. Presiunea luminii acționează lent, în timp, este un proces de durată și destul de costisitor. Bombardarea cu o armă nucleară ar putea fi o soluție pe termen mai scurt, mă gândesc la un orizont de timp de câțiva ani. Dar încă nu s-au făcut mai mult decât simulări, nu avem astfel de teste efectuate pe asteroizi reali, deci nu știm exact ce efect va avea mai exact bombardarea acestuia. Suprafața unui asteroid poate fi diferită de modelele matematice pe care le avem astăzi la dispoziție.

Pagubele pe care le poate provoca o coliziune sunt influențate de mai mulți factori: masa asteroidului, dimensiunea sa, densitatea (dacă e pietros sau feros), unghiul sub care intră în atmosferă, viteza acestuia și locul unde va lovi (apă sau uscat).

Pământul este bombardat zilnic cu meteoriți (de mici dimensiuni). Din cauză că mare parte din planetă este acoperită de ape sau pentru că suprafața locuită este extrem de scăzută ca procent din suprafața uscatului, majoritatea acestora nu sunt recuperați sau identificați niciodată. Sunt catalogați în prezent 60.500 de meteoriți și doar o parte din aceștia au ajuns în laboratoare, pentru studii amănunțite.

 

Mineritul spațial

Asteroizii pot fi, însă, și o resursă valoroasă. S-ar putea găsi apă și diferite metale în ei. Tocmai de aceea, țări precum SUA, China și Rusia analizează posibilitatea de a face minerit în viitor.

Încă nu este o activitate care să aducă un profit imediat, așa că nimeni nu investește masiv în așa ceva. După ce costurile lansării spre orbită vor scădea, după ce vom avea o infrastructură pusă la punct în spațiul dintre Pământ și Lună (spațiul cis-lunar), cu lansări de rutină și depozite orbitale de combustibil, baze selenare permanente (așa cum avem acum în Antarctica), abia atunci ne vom putea gândi serios la exploatarea comercială a asteroizilor.

Cât despre implicarea României în cercetarea spațiului cosmic, trebuie să știm, în primul rând, că Agenția Spațială Română este membră a Agenției Spațiale Europene. Contribuțiile financiare nu sunt impresionante, pentru că fiecare stat cotizează în funcție de PIB, dar acest parteneriat aduce țara noastră într-un club select.

Avem acces la cercetarea spațială europeană și chiar la experimentele de pe Stația Spațială Internațională.

În finalul acestui material, pentru a ne face să îndrăgim și mai mult știința, Claudiu Tănăselia ne-a mai răspuns la câteva curiozități.

Claudiu Tănăselia

Claudiu Tănăselia la NASA/ Foto: Facebook  Claudiu Tănăselia

Cum arată NASA din interior:

„La Johnson Space Center m-a impresionat racheta Saturn V expusă într-un hangar special, enormitatea motoarelor și a rachetei în sine, dar și vizita în fostul centru de control al misiunilor Apollo, unde am călcat pe aceeași mochetă pe care au pășit și cei care au orchestrat și derulat aselenizările. A fost o adevărată experiență spirituală.

La Kennedy Space Center, anul trecut, m-a impresionat naveta spațială Atlantis, expusă într-un muzeu în toată frumusețea sa. Mi-am adus aminte cum îi urmăream ultimele lansări cu sufletul la gură și nu-mi venea să cred că sunt în fața unui vehicul care a zburat de 33 de ori în spațiu, care a costat 200 de miliarde de dolari și care putea atinge o viteză maximă de aproape 30,000 km/h. Navetele spațiale sunt adevărate minuni moderne, fiind cele mai complexe vehicule construite vreodată.

La Huntsville este expusă a treia și ultima rachetă Saturn V, dar și alte echipamente care nu au mai fost folosite în spațiu sau care erau doar folosite pentru teste. Acolo, cel mai mult m-a impresionat un model la scară 1:1 a unei rachete Saturn V expusă vertical, pentru că așa se vede cel mai bine dimensiunea colosală a rachetei, care nu poate fi surprinsă de nici o fotografie sau nici chiar de priveliște cu o astfel de rachetă expusă orizontal.

Credeți-mă, o rachetă Saturn V sau o navetă spațială sunt cele mai spectaculoase lucruri create de mâna omului pe care le puteți vedea vreodată.”

 

Dovezi ale Aselenizării din 1969:

”Au fost aduse sute de kilograme de roci lunare, care au ajuns în mai multe laboratoare de pe Pământ și au fost studiate de oameni de știință. A contesta aselenizarea înseamnă a crede că toată comunitatea științifică este parte a unei conspirații.

URSS nu a contestat-o niciodată, ba chiar au avut o sondă pe orbita Lunii exact în momentul în care Neil Armstrong și Buzz Aldrin făceau primii pași acolo.

Au existat șașe aselenizări, de ce ar falsifica cineva de șase ori acest lucru? În programul Apollo au fost implicați zeci de mii de cetățeni americani, îmi este greu să cred că un număr atât de mare de oameni ar fi putut păstra un astfel de secret atât de mult timp.

Există pe Lună o oglindă instalată de astronauți, oglindă spre care oricine de pe Pământ poate îndrepta un laser și verifica cu mâna lui distanța Pământ-Lună (dacă are un laser suficient de puternic). Recentele misiuni americane, japoneze sau chinezești au fotografiat suprafața Lunii la detalii suficient de clare încât să fie vizibile urmele și echipamentele lăsate în urmă de astronauții americani.”

 

Despre cheltuielile unei lansări:

”Sunt de ordinul miliardelor, dar chiar și așa, sunt cheltuieli infime dacă le comparăm cu cheltuielile pe care le facem pentru a ne înarma. Trimiterea unui echipaj în spațiu este o activitate extrem de complexă, de la selecție și antrenament și până la lansare, iar astronauții sunt doar vârful iceberg-ului.

Sunt mii, zeci de mii de oameni implicați într-o misiune spațială. Niciodată lansarea unei rachete nu va fi o activitate de rutină. Sunt foarte mult lucruri care pot merge prost și care pot duce la pierderi de vieți omenești.

Cât privește sondele, ele au fost mereu apogeul miniaturizării, deci vorbim de tehnică de vârf, iar acest lucru costă, atât bani, cât și timp pentru a fi dezvoltată, integrată, lansată și operată în condiții vitrege, fie că vorbim de orbită, Lună, Marte sau spațiul interplanetar.

NASA, agenția spațială cel mai serios finanțată, nu trece de 0.5% din PIB-ul american, în timp ce în Europa, cetățeanul obișnuit contribuie prin taxele sale cu doar 10 euro/an la costurile pe care le implică explorarea spațiului cosmic.”

 

De ce nu mai sunt trimiși oamenii pe lună sau în alte locuri îndepărtate:

”Programul Apollo, care a culminat cu prima aselenizare din 1969, a avut loc într-o perioadă în care două sisteme politice trebuiau să-și dovedească una alteia (și propriilor cetățeni) superioritatea. O cursă spre Lună a fost atunci un bun mijloc de a-și măsura nivelul de competențe tehnice.

Costă destul de mult să trimitem oameni pe Lună sau pe Marte (încă nici nu avem tehnologia necesară pentru Marte) iar câștigurile imediate, în afară de imagine, sunt destul de puține.

Bugetul NASA, raportat la PIB, a fost cel mai mare în timpul războiului rece, iar suportul publicului a fost pe măsură. După aventura selenară, au venit reduceri de buget și o relaxare a susținerii publicului, motiv pentru care agențiile spațiale guvernamentale și-au concentrat atenția pe misiuni pe orbita Pământului sau trimiterea de sonde spre alte lumi.”

 

Un exercițiu de imaginație. Călătoria spre alte galaxii:

”Sondele noastre Voyager abia dacă au pipăit granițele sistemului solar. Zborul interstelar sau intergalactic este de domeniului SF-ului, va trebui să posedăm noi metode de propulsie înainte de a ne gândi acolo.

Dar cu siguranță navele intergalactice vor fi uriașe, de mărimea unui oraș modern, pentru a putea permite unui zbor de lungă durată să fie sustenabil.”

Basarab Nicolescu odderon

Părintele transdisciplinarității, Basarab Nicolescu este una dintre cele mai importante personalități contemporane ale României. Fizician, filosof și membru de bază al Academiei Române, Basarab Nicolescu este cel mai bine cunoscut pentru Odderon, un concept inventat de român în 1973. Teoria sa a fost confirmată abia după 45 de ani de către cercetătorii de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară). Pe 23 noiembrie 2018, domnia sa va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Arte Iași, un moment excelent pentru a-l cunoaște mai bine pe Basarab Nicolescu.

 

Basarab Nicolescu s-a născut pe 25 martie 1942 la Ploieşti, oraș unde urmează cursurile primare, gimnaziale şi liceale. Are șansa ca profesorii săi să fie buni creatori de oameni valoroși. Cum tatăl său a ajuns prizonier de război, educația de acasă îi este formată de către Părintele Galeriu și străbunicul patern, învățător premiat al Academiei Române. Cu asemenea formatori, pasiunea pentru carte și pentru cunoaștere a apărut la o vârstă fragedă în viața sa.

Către finalul liceului, în 1959, Basarab Nicolescu obține locul 1 la Olimpiada Naţională de Literatură. Este de asemenea medialat cu aur al Olimpiadei Internaţionale de Matematică la prima sa ediție, organizată în același an la Brașov. Din 1960 îl regăsim în capitală, mai întâi ca student, apoi doctor și asistent universitar al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti.

 

Basarab Nicolescu, părintele transdisciplinității

Anul 1968 aduce marea schimbare în viața lui Basarab Nicolescu. Bursa obținută din partea guvernului francez îl aduce la Paris, la puțin timp după ce publicase în țară volumul ”Ion Barbu – Cosmologia Jocului Secund”.

De atunci au urmat 50 ani dedicați fizicii cuantice, o carieră recunoscută și apreciată la nivel mondial. Nu voi insista asupra biografiei sale, descrisă foarte bine pe Wikipedia sau pe pagina dedicată din site-ul Colegiului Național ”Moise Nicoară” din Arad. O mențiune însă trebuie făcută referitor la contribuția sa majoră în domeniul științific.

Cu toate că termenul de transdisciplinaritate a realității a fost conceput de Jean Piaget, bazele teoriei au fost puse de către academicianul profesor universitar doctor Basarab Nicolescu. Preocupările sale complementare în domeniul filosofiei au condus la formularea axiomelor care conturează modelul transdisciplinar al Realității.

Domnia sa coordonează de ani buni colecţii transdisciplinare de cărţi în Franţa şi în România. A înfiinţat la Paris Centrul Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET), ajutând la crearea de centre şi grupuri de cercetare transdisciplinare peste tot în lume. Printre altele, Centrul de Intervenţie Psihologică şi Transdisciplinară al Universității de Vest „Vasile Goldiş” din Arad sau primul program de studii doctorale în transdisciplinaritate, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2006).

 

Odderon, conceptul care a revoluționat fizica cuantică

În colaborare cu fizicianul polonez Leszek Łukaszuk (1938-2007), Basarab Nicolescu a dezvoltat o teorie concepută pe teoreme asimptotice, revoluționară pentru anul 1973. Denumit Odderon, conceptul cu consecințe experimentale impresionante era considerat eretic de către mediul academic. Acesta demonta numeroase lucrări ale unor fizicieni importanți ai vremii.

Într-un interviu pentru Cotidianul, Basarab Nicolescu explică cum Odderon este un concept de fizică fundamental ce ajută în înțelegerea mecanismului detaliat al interacțiunilor tari. Cu toate că nu are aplicații în aspectul tehnologic, datorită lui pot fi create numeroase modele pentru studiul datelor experimentale.

În 1983, la 10 ani după apariția teoriei cercetătorului român, Cromodinamica Cuantică redescoperea acest concept, validând teoria interacțiunilor tari. Odderon este un termen creat de Basarab Nicolescu ce are la bază ambiguitatea cuvântului ”odd“ din limba engleză – impar şi straniu.

Dacă Odderon-ul nu există înseamnă că teoria Cromodinamicii Cuantice este falsă.

 

Conceptul Odderon, confirmat la CERN după 45 de ani de la creare

Cu toate acestea, teoria Odderon-ului a fost confirmată oficial abia după 45 de ani, în septembrie 2017, la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) de la Geneva. Veridicitatea teoriei cercetătorului român s-a descoperit în cadrul experimentului TOTEM realizat la acceleratorul Large Hadron Collider (LHC).

Basarab Nicolescu a fost invitat să susțină un seminar la CERN despre Odderon. Aici se află cel mai mare accelerator de particule din lume și cel care atinge cele mai mari energii.

Următorul pas a fost publicarea în martie 2018 a studiului „Did TOTEM experiment discover the Odderon?“, în prestigioasa revistă internațională Physics Letters B. Acest material a fost conceput în colaborare cu fizicianul ucrainean Evgenij Martynov, director al laboratorului de calcul în rețele în fizică de la Institutul Bogolyubov de Fizică Teoretică din Kiev al Academiei de Științe a Ucrainei.

 

România, țara de suflet a cercetătorului stabilit de 50 de ani în Franța

Cu toate că are o viață academică prodigioasă în Franța, cercetătorul român își găsește timp să revină în țara natală cât de des poate. Eu am avut șansa să-l cunosc în cadrul Școlii de Vară de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în 2010. Mai puțin cunoscut în România, domnul Nicolescu este totuși membru al Academiei Române din 2001, de asemenea cetățean de onoare al orașelor Ploiești, Iași și Cluj-Napoca.

Următoarea vizită în România va avea loc pe 23 noiembrie 2018, când domnia sa va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Arte Iași. Aici va susține o conferință despre ”Exilul românesc şi reunificarea culturii române”. Cum în acest an se împlinesc 50 de ani de la stabilirea domniei sale în Franța, distinsul academician va vorbi celor prezenți despre sfertul de secol petrecut în țara mamă și despre jumătatea de secol petrecută pe teritoriu francez.

Basarab Nicolescu odderon

Exilul românesc în Franța

Stabilit în Franța, este înconjurat de prieteni care formau elita românească din diaspora. Emil Cioran, Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Lucian Blaga și Ștefan Lupașcu sunt doar câteva dintre personalitățile cu care se întâlnea frevent în Paris.

Unul dintre puţinii supravieţuitori ai exilului românesc din Paris, Basarab Nicolescu este cel mai în măsură să vorbească despre acest subiect, despre exil în general. Domnia sa consideră că existau doi poli ai exilului: unul religios reprezentat de Biserica Ortodoxă, şi unul intelectual constituit de celebrul cenaclu de la Neuilly.

Îmi amintesc cu emoție infinită prezența regulată a lui Eugène Ionesco, în ultimii ani ai vieții sale, la ceea ce este astăzi Catedrala Sfinților Arhangheli a Mitropoliei Ortodoxe Române din Europa Occidentală şi Meridională. Era aşezat pe o bancă în primul rând al bisericii. Prezența lui, ca și a altor personalități românești, a fost pentru noi un gaj al speranței și al memoriei noastre colective. Veneam pentru a ne întâlni, a domina teama noastră de brațul lung al Securității, a ne celebra credința, a ne onora morții, a ține intact respectul nostru pentru România eternă.

Este important de menţionat că personalitățile exilului românesc au marcat viața culturală și științifică a țărilor Europei. Cele mai multe dintre aceste elite au trăit în Franța, epicentrul culturii mondiale, contribuind în mod semnificativ la construirea științei și culturii franceze și la construirea Europei. Cu toate acestea, românii nu au format niciodată o etnie distinctă deoarece ei erau pe deplin francezi, spune Basarab Nicolescu.

Eu fiind fizician, trăiam într-un mediu cosmopolit. Franţa a fost extrem de generoasă pentru cercetătorii străini. M-aş fi putut mulţumi cu comunitatea fizicienilor. Dar nevoia de România era organică şi irepresibilă. Această nevoie mi-a fost satisfăcută pe deplin de Cenaclul de la Neuilly. Noi toţi reconstituiam astfel o Românie ideală, ca o frumoasă fără corp, ca o pasiune devorantă a cărei flacără ne-a menţinut identitatea de români.

 

Istoria Cenaclului de la Neuilly, polul intelectualității românești din diaspora

Despre istoria Cenaclului de la Neuilly, academicianul Basarab Nicolescu va dezvălui numeroase detalii puțin cunoscute în cadrul conferinței de la Iași din 23.11.2018.

E important să se știe că primul pas spre acest cenaclu românesc din Franța a fost rue Ribera, creat în jurul lui Mircea Eliade în 1953. Din acesta făcea parte, alături de alți 15 români, Leonid Mămăligă. După ce majoritatea membrilor pleacă din Franța și cenaclul se desființează, în 1958 Leonid Mămăligă ia iniţiativa organizării unor noi reuniuni literare în apartamentul său din Neuilly.

Leonid Mămăligă a avut inteligenţa, capacitatea şi talentul de a reuni toate aceste mari spirite timp de trei decenii. Dorinţa sa era de a regăsi limba română şi de a fonda o revistă unde toţi autorii ar fi trebuit să semneze cu pseudonime.

Şedinţa fondatoare a Cenaclului de la Neuilly este considerată a fi cea din mai 1963. Timp de un deceniu au loc 30 de întâlniri sporadice, cu participare aleatorie. Acest embrion al Cenaclului de la Neuilly a fost un veritabil laborator de experimentare a unei forme stabile de întâlniri, în ciuda vicisitudinilor inevitabile ale exilului. Cadrul stabil a fost găsit şi structurat în jurul a două axe: căutarea de noi forme de expresie literară şi editarea de cărţi.

Basarab Nicolescu Odderon

 

Amintiri cu Mircea Eliade și urmașii săi

Cu toate că mulți își doreau să facă parte din acest cenaclu, foarte puțini erau aleși de către Leonid Mămăligă. Dintre membrii fideli făceau parte, alături de Basarab Nicolescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca („Papa” şi „Papesa” exilului românesc dinainte de 1989), Sanda Stolojan, Theodor Cazaban și alte câteva personalități. Lor li se alăturau periodic Mircea Eliade, Stéphane Lupasco, Vintilă Horia, Horia Stamatu, Horia Damian.

Prezenţa lui Mircea Eliade, care venea la cenaclu de fiecare dată când era la Paris, ne electriza pe toţi. Din 1964 până în 1985, Mircea Eliade a participat la aproape toate şedinţele cenaclului din lunile iunie şi septembrie, unde uneori citea – momente de neuitat pentru toţi cei prezenţi – fragmente din opera sa literară. Jurnalele sale dovedesc interesul pe care Eliade îl poartă cenaclului, pe care el îl numeşte cenaclul nostru.

Discuţiile cu Ioan Petru Culianu erau întotdeauna interesante, dar nu se putea detaşa de impresia unui jucător ezoteric, ceea ce este normal pentru cel care socotea că ezoterismul este un joc, mărturisește Basarab Nicolescu despre urmașul lui Eliade. Despre tânărul profesor spune că a cunoscut atât de bine regulile jocului încât şi-a prezis propria sa moarte. În mod clar spera cu disperare că există ceva dincolo de joc şi a crezut că Eliade îi va oferi iniţierea. A fost până la urmă dezamăgit văzând că Eliade nu era „decât” un profesor.

În cei mai bine de 30 de ani de existență ai Cenaclului, membrii săi și-au dorit să scoată exilul românesc din ghetoul său, punându-l în comunicare cu spiritualitatea şi cultura ţării în care se aflau.

 

Românii din Paris și Muzeul Exilului Românesc din Craiova

Basarab Nicolescu a scris numeroase cărți, multe dintre ele publicate la edituri din România după anul 1990. Una dintre acestea este Roumains de Paris (Românii din Paris), scrisă în colaborare cu celebrul fotograf francez Louis Monier. Puțini știu cine este acest fotograf, însă foarte mulți au văzut celebra sa fotografie realizată în 1977 în Piața Fürstenberg, care îi cuprinde pe Eliade, Cioran, Ionesco împreună.

O altă contribuție remarcabilă a distinsului academician român este donația către viitorul Muzeu al Exilului Românesc din Craiova, extrem de necesar culturii române. Un muzeu viu, o încarnare a imortalităţii prin arhive, în care se va simţi pulsaţia României eterne şi a creatorilor de ştiinţă şi cultură. Acest muzeu are ca sediu casa Dianu din centrul Craiovei şi va deveni funcţional în doi-trei ani.

Căutam de mulţi ani un loc satisfăcător pentru a dona colecţia mea privind cărţi bibliofile numerotate şi cu dedicaţii, reviste, afişe, programe de teatru şi operă, invitaţii la expoziţii, fotografii, extrase de presă, manuscrise, scrisori – pe care le-am colecţionat timp de 50 de ani.

În octombrie 2016, «Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu» a fost inaugurată la Biblioteca Aman din Craiova, într-o sală special amenajată pentru a primi donaţia academicianului român. Finalitatea acestui Muzeu al Exilului este imensă. Reunificarea culturii române poate avea consecinţe extrem de benefice pentru evoluţia României în următorii ani, mărturisește Basarab Nicolescu.

Basarab Nicolescu reprezintă unul dintre cele mai importante nume ale elitei românești contemporane. Ne onorează profund acceptul domniei sale pentru apariția în Elita României. Astfel de personalități ar trebui cunoscute mai bine de către români și transformate în modele de viață.