Articole

Florin Răducanu
Florin Răducanu este un nume important în lumea jazz-ului românesc şi internaţional. Pianist, compozitor şi orchestrator, a participat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale de jazz, performând în Europa şi în Asia, alături de nume importante precum: David Murray (SUA), Jorge Silvester (Afro-caribbean), Lee Pearsons (SUA), Jean-Louis Rassinfose (Belgia), Eric Legnini (Italia), Joseph Pruesner (SUA-Malaiezia), Jasper Bloom (Olanda), Ari Roland( SUA), John Mosca (SUA), Zaid Naser( SUA), Keith Balla (SUA), Herwig Gradisching (Austria), Jari Perkiomaki (Finlanda), Daniel Rotem (Israel/SUA), Tal Gamlieli (Israel), Roy Oliel (Israel), Idan Walish (Israel), Paolo Morello (Germany/Brasil), iar în 2017 a colaborat cu legendarul Billy Cobham (SUA/ Panama) în Israel.

 

De-a lungul vremii, Maestrul Florin Răducanu a iniţiat numeroase proiecte, a participat la evenimente variate, în formule de trio, sextet sau chiar alături de orchestre simfonice de jazz, a cucerit scene româneşti şi internaţionale, a obţinut premii, distincţii, a lansat cărţi şi vreo 8 albume.

Acesta este personajul, dacă îmi este permis să spun aşa, pe care îl aduc astăzi în faţa dumneavoastră şi altfel, nu doar ca un Maestru al Jazzului, dar şi un om remarcabil, al cărui spirit este categoric departe de ceea ce ne este nouă dat să cunoaştem.

 

Motto: „Libertatea care nu poate fi îngrădită din exterior se află doar în propriul act de creație”

Florin Răducanu şi-a creat un „brand” din simbioza classical-jazz, teza sa de doctorat cu titlul „Improvizaţia între libertate şi control” fiind axată pe două ipostaze ale creatorului-profesor: Poemul simfonic de jazz ,”Jazz Ecumenica” şi metoda de improvizaţie muzicală.

Fondator al Secției de Jazz și Profesor titular la Colegiul Naţional de Muzică “George Enescu”; membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România; dirijor şi lider al Ansamblului de Jazz Simfonic Classical Trubadures Orchestra, cu care a cântat în 2009 pe scena Festivalului George Enescu.

Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru Compoziție de Jazz Simfonic. Premiul Revistei de atitudine și Cultură „Cuvântul”. Muzicianul de Jazz al Anului 2009 în România. Premiul Albumul de Jazz al anului 2011 în România.

În 2013 a publicat „Ghidul pentru improvizația jazzului”, un ajutor prețios pentru fiecare muzician aspirant la jazz.

În 2014 a participat la Kiev la un festival de jazz, alături de muzicieni din Ucraina, cu această ocazie susţinând un masterclass pentru studenţii Academiei de Muzică P.I. Ceaikovski din Kiev. Tot atunci, Florin Răducanu a fost invitat să celebreze Ziua Jazz-ului la Clubul de jazz Porgy & Bess din Viena.

Florin Răducanu

Florin Răducanu: Am o bucurie deosebită când ascult – pe 3 din cele 8 Cd-uri – sunetul pianului “Fazioli”, o bijuterie pe care o deține cel mai important club de jazz din Europa, Porgy&Bess din Viena.

După o astfel de listă, mi-a venit cumva să ţin un fel de moment de reculegere al sufletului meu. Şi al cuvintelor. Ce aş putea eu să mai spun în faţa unui colos al jazzului?

Am reuşit, deoarece Florin Răducanu ştie să fie un om de o modestie şi de o frumuseţe interioară covârşitoare. Ştie să coboare alături de tine, să te ia de mână şi să îţi prezinte latura umană a tot ceea ce reprezintă arta, jazzul şi Domnia sa.

Prin blândeţea caracteristică, zâmbitor şi coborât cumva dintr-o altă sferă, cea a stelelor şi Universului, maestrul Florin Răducanu mi-a spus:

Voi face apel la un citat din Mahatma Gandi care spune aproximativ : „… este mai bine să lăsăm ca viața să vorbească despre noi în locul vorbelor…”. Sunt profesor – atât la nivel universitar, cât și preuniversitar – pianist și compozitor. Trebuie să spun că nu-mi place să vorbesc/povestesc  depre mine !? Există, grație mass-media internă și internațională emisiuni radio-tv, site-uri, reviste etc. unde se pot găsi informații despre mine. Cea mai importantă sursă de informație aparține partenerului meu din Canada, JazzWorldQuest.com

 

De unde provine un Maestru ca Florin Răducanu

Şi totuşi, oamenii geniali şi frumoşi se nasc ca noi toţi. Provin din familii frumoase, copilăresc, se julesc, râd şi plâng ca noi. Au un anumit drum în viaţă, fac alegeri, au urcuşuri şi coborâşuri. 

Mă gândesc, însă, că tocmai aceste alegeri sau motivația din spatele lor fac diferenţa între noi şi oamenii de marcă ai artei şi culturii la nivel mondial. Florin Răducanu îmi confirmă:

Se spune că alegerile noastre de viață nu sunt deloc întâmplătoare, Sinele nostru îndrumându-ne, la nivel subconștient, în funcție de scopul pe care ni l-am propus în cadrul căii de evoluție spirituale pe care ne-am ales-o încă de la alegerea unui corp somatic în care să ne întrupăm.

O primă etapă în formarea lui Florin Răducanu a reprezentat-o șansa unei copilării frumoase, alături de părinți ideali. Un element primordial și decisiv este un mediu familial unde să ne găsim energia şi spiritul. Părinții ne croiesc aripile cu care vom învăţa să zburăm mai târziu liberi, frumos şi încrezători în noi înşine, în capacităţile noastre şi în viaţă.

Ceea ce vreau să subliniez este un aspect referitor la mediul familial din copilăria fiecărui om. Este deosebit de important ca un copil să trăiască într-un mediu familial armonios, în care bărbatul și femeia, reuniți în cuplu, înțeleg că atunci când există copii, aceștia trebuie să beneficieze de toată atenția, înțelegerea iubitoare și suportul părinților. Foarte important este ca părinții să-i respecte personalitatea copilului, să-l ajute să se maturizeze și să-și formeze o personalitate distinctă, prin respectul arătat de părinți față de dorințele, aspirațiile și stările emoționale ale copilului.

Mai departe, o somitate în lumea muzicală precum Florin Răducanu are o legătură specială cu jazzul. Nimeni nu ajunge întâmplător într-un anume loc şi nimeni nu dezvoltă o anume pasiune într-un talent uimitor, dacă undeva, în sinele său, nu există chemarea. 

În cazul său, a fost vorba despre dorința de a se exprima liber prin limbaj muzical. Răspunsul a venit chiar din timpul studenției, sub forma muzicii de jazz și a artei improvizației.

Poate părea suprinzător însă, nu peste mult timp, Florin Răducanu a realizat că libertatea jazzului poate fi atinsă prin acumularea unor cunoștințe și reguli de creație spontană destul de stricte. Că, de fapt, jazzul este bine făcut în mod organizat și mai puțin aleator.

De aici, a mai fost doar un pas până la a înțelege cuvintele marelui Goethe. „Nimeni nu este mai înrobit decât cel care crede în mod greșit că e liber”. Și „Nimic nu este mai înspăimântător ca ignoranța activă”. Două citate extraordinare, care, transpuse pe exemplul lui Florin Răducanu, ne învață că a rămâne înrădăcinați în propriile credințe nu face decât să conducă la mediocritate.

Florin Răducanu

Florin Răducanu: Este foarte important să ne placă și să iubim finalitatea și scopul acțiunii noastre… Despre iubire, același genial om de știință și totodată artist-creator de geniu, Goethe, spunea : “iubirea nu domină, ea educă, iar aceasta înseamnă mai mult”.

 

Cel mai marcant proiect: Jazz Ecumenica și prezentarea sa în spațiul rusofil

Am reuşit să smulg de la Florin Răducanu faptul că Domnia sa a avut şansa să beneficieze – în anumite momente cheie – de suportul unor instituții din țară și străinătate care i-au pus la dispoziție tehnica necesară realizării înregistrărilor care ulterior au devenit suporturi audio/video – CD si DVD. 

De asemenea, realizări deosebite a obținut datorită Societății Române de Radiodifuziune, cu suportul Orchestrelor/Big Band-ul Radio.

Însă cea mai puternică recunoaștere a fost, fără îndoială, colaborarea cu Belarusian Philarmonic Orchestra, atunci când a prezentat, în premieră mondială, poemul său de jazz simfonic, “Romanian Simfonic Jazz Poem – Jazz Ecumenica”

La Minsk, am avut parte de o “minune” atunci când televiziunea națională din Belarus a decis să filmeze concertul cu premiera lucrării mele și să o transmită cu ocazia Zilei Mondiale a Jazzului – UNESCO JAZZ Day. Simbolismul a fost și mai important, având în vedere că evenimentul UNESCO a fost promovat, cu ocazia concertului nostru (din România am avut-o ca invitată și pe Dalila Cernatescu, prof.titular al catedrei de Nai în cadrul Universității Naționale de Muzică din București)  într-o țară rusofilă și considerată cu reminiscențe comuniste… În fapt, muzica s-a dovedit că nu are granițe, limbajul muzical fiind cu adevărat universal.

Concertul filmat, care a devenit și DVD, poate fi vizionat aici :

 

Cine sunt mentorii lui Florin Răducanu, sau o posibilă explicație a complexității unui mare artist

La această întrebare, Florin Răducanu a răspuns aproape pe nerăsuflate, calm, cald, ca şi cum ar fi căutat cumva clapele pianului, pentru a ne interpreta cea mai minunată partitură a sufletului şi eului său spiritual.

Un răspuns care ne pune pe gânduri și merită analizat cu mare atenție:

„Ați întrebat cine? Există un răspuns – este adevărat al oamenilor „cuminți” și conștienți, în sensul că există ceva în spatele celor palpabile –  în care trimiterea se face către Dumnezeu.

Problema este că, răspunzând astfel, Îl personificăm pe Dumnezeu. Ori tocmai aici avem o problemă… Dumnezeu personificat poate fi doar un aspect al măreției „Sursei” tuturor lucrurilor „văzute și nevăzute”.

Există o referire, în Biblie, la Dumnezeu ca fiind  „Cel PreaÎnalt”.  Personal, am început să înțeleg cât de cât mai bine măreția lui Dumnezeu datorită metafizicii ebraice și hinduse, „Cartea Misterului Pecetluit”, care derivă din Zohar, fiind una dintre acestea.

Știința ne arată că totul este vibrație (chiar și rocile și pietrele conțin materie structurată pe o anumită frecvență), frecvență, deci număr, iar fizica sunetului și arta sunetelor (muzica) ne pot ajuta să înțelegem mai bine conceptul de material și nematerial, văzut și nevăzut al Divinității creatoare.

Cea mai bună metodă de a primi energie este orice formă de rugăciune și meditație care ne conectează cu „Sursa” tuturor lucrurilor și chiar a formelor – gând/conceptelor. Goethe – a cărui gândire devine un motto în acest interviu – vorbea despre „Planta Arhetipală – URPFLANZE”, aplicând în botanică ceea ce Zoharul ne explică prin Lumea Arhetipală sau Lumea ideilor.

Înțelepciunea ebraică ne vorbește despre Dumnezeu nematerial sau Arhetipul, Lumea Ideilor nematerializate care, odată cu coborârea frecvenței, se materializează în cadrul Copacului Vieții sau Adam Quadmon sau Hristos Cosmic !? Ceea ce înțelepciunea ebraică numește ADAM QUADMON, înțelepciunea hindusă denumește PURUSHA, iar creștinii HRISTOS Cosmic. Înțelepții sufiști din Islam vorbesc despre un nume al lui Dumnezeu format din 99 de litere. De fapt, toate religiile vorbesc despre același Dumnezeu, dar gradele de cunoaștere despre Măreția LUI sunt diferite, de la popor la popor, de la cultură la cultură.

Din acest motiv, trebuie să fim recunoscători tuturor „maeștrilor înălțați”, denumiți și profeți, începând de la Pitagora – cel care ne arăta Măreția lui Dumnezeu prin știința și metafizica numerelor, trecând prin bunătatea și înțelepciunea lui Gautama Budha, cel care ne-a arătat manifestarea Empatiei, și, în spațiul creștin, raportându-ne la LOGOSUL întrupat, ISUS Hristos, cel care a înglobat atributul suprem al lui Dumnezeu – Iubirea.”

Categoric, Florin Răducanu nu este doar un mare muzician ci un filosof, un om de la care ai putea să înveţi toate misterele şi lecţiile universului. Povesteşte cu atâta plăcere şi bucurie, cu atâta emoţie. Ai asculta fără să clipeşti, ca şi cum ai fi la una din cele mai frumoase lecţii de muzică şi jazz.

Cât despre mentorii săi, Bach și Beethoven rămân etaloane universale pentru orice muzician modern, datorită felului în care „au reușit să aducă împreună trecutul, prezentul și viitorul în opera lor.” 

Însă Florin Răducanu se uită cu admirație și la un Einstein, cel care spunea că, dacă nu ar fi fost fizician ar fi ales muzica, sau la un Nikola Tesla pentru felul în care ținea cont de legile numerologiei în tot ceea ce realiza.

Un tip fascinant și cu o teorie științifică revoluționară este contemporanul Gregg Braden, care – în cartea „Codul lui Dumnezeu” – ne arată cum numele lui Dumnezeu este codificat în corpul uman prin cele patru elemente constitutive ale ADN-ului: hidrogen, azot, oxigen, carbon. Aceste 4 elemente corespund unor litere specifice din alfabetul ebraic, care simbolizează unul dintre numele lui Dumnezeu. Acest autor și om de știință completează ceea ce Goethe arăta despre Arhetipul ”Urpflanze.”

 

Ce (ar trebui) să însemne să fii Român

Şi încă o dată, frumuseţea sufletului, un suflet educat de graţia divină, dar şi de muzică, mi-a dat un răspuns cu totul şi cu totul neaşteptat. Fericit, dar neaşteptat!

Observ că ați scris cuvântul român cu “R” mare.  Patriotismul este un sentiment foarte frumos care are și un efect material imediat: siguranța pentru sine și pentru cei apropiați. Din păcate, în istorie, observăm deraieri grave de tip ultranaționalist și xenofob, din acest motiv, trebuie să fim circumspecți în situațiile cu manifestări extreme de tip naționalist.

În istoria muzicii, există un fenomen foarte frumos – la sfârșitul sec.XIX și continuat și la începutul sec.XX – cunoscut sub denumirea de „școlile naționale”. În această perioadă, compozitorii s-au intors cu fața către bogăția muzicilor tradiționale pe care le-au metamorfozat prin tehnici componistice și le-au universalizat prin discursuri simfonice de tip cult. Este și cazul titanului nostru, George Enescu.

Da, acest tip de patriotism este ideal, este benefic tuturor, demonstrând  că limbajul muzical este universal – cu anumite manifestări specifice idiomatice -, frumusețea locală a unei culturi muzicale tradiționale fiind astfel reașezată în totul unitar care este „Muzica lumii”.

Personal tocmai această axiomă de unitate a „Muzicii lumii” am aplicat-o în Poemul de Jazz Simfonic, demunit “Jazz Ecumenica”. Pornind de la idiomul românesc – DOINA – am demonstrat asemănări cu idiomul afro – BLUES-ul -, cu conceptul improvizatoric hindus – RAGA – și Maquam-ul  arăbesc care a influențat compozitorii iberici precum Manuel de Falla.

Jazzul este într-adevăr o sinteză muzicală, dar depinde de pregătirea muzicianului dacă poate să cuprindă părțile componente: muzicile tradiționale de tip improvizatoric respectiv muzicile culte de tip improvizatoric.

În mod normal, ar trebui să resimțim aceeași bucurie că suntem români, precum cetățeanul care este german, francez, suedez, evreu/israelian, arab, etiopian, mongolez sau japonez.  Datoria fiecărui cetățean al unei țări este să-și apere integritatea națională, valorile culturale, toate acestea raportate la propria familie și la familia extinsă a umanității.”

Florin Răducanu

 

Cuvânt de încheiere

Nu pot decât să îi mulţumesc atât Maestrului Florin Răducanu, cât şi Divinităţii pentru această imensă bucurie şi emoţie de a putea sta de vorbă cu un mare muzician şi om, de la care am învăţat modestia sub o altă formă şi faptul că în toate există credinţa şi iubirea.

Încheiem acest dialog într-o notă de optimism, tot cu un gând al lui Goethe care spunea că “minunea este copilul cel mai drag al credinței” , și spun eu mai departe că muzica este o rugăciune pentru unitate. Iar eu, am să îmi las sufletul să facă o adâncă şi respectuoasă reverenţă în faţa dumneavoastră şi să vă mulţumesc că mi-aţi oferit ocazia de a mă plimba peste tot. Atât în lumea muzicală, cât şi în cea spirituală şi sufletească!

A fost o onoare şi o imensă bucurie! Vă doresc să ajungeţi pe cât mai multe scene, Maestre şi să împărtăşiţi iubirea şi frumosul, aşa cum numai dumneavoastră ştiţi!

Marius Leordeanu

Marius Leordeanu este unul dintre cei mai valoroși tineri cercetători pe care îi are România în acest moment. S-a format în SUA, unde a obținut titlul de Doctor of Philosophy in Robotics, CARNEGIE MELLON UNIVERSITY (care a dat 18 laureati ai premiului Nobel și alții 11 ai Turing Award), acesta fiind absolutul în informatică, alături de MIT, Stanford și Berkeley. După 10 ani petrecuți în State, a lăsat totul pentru a da un plus de valoare României sale dragi. În prezent este cercetător in vedere computațională (computer vision) și inteligență artificială la Institutul de Matematică “Grigore Moisil” al Academiei Române și conferențiar în departamentul de calculatoare de la Politehnica din București. Haideți să îl descoperim împreună pe acest om excepțional!

 

Din copilul minune al unui oraș de provincie în elita cercetării românești

Cu toate că Marius Leordeanu s-a născut în Cluj-Napoca, el se simte maramureșan până în măduva sufletului. A crescut și a trăit în Sighetu-Marmației până la absolvirea Colegiului Național Dragoș-Vodă în 1998.

Atunci când mă întorc pe aceste meleaguri, mă întorc acasă, aproape de sufletul meu, acolo unde îmi regăsesc prieteni dragi, locuri dragi, acolo unde mă regăsesc pe mine.

Marius s-a obișnuit cu locul 1 la mai toate concursurile la care a participat. Ani la rând a fost olimpic național, însă cele mai dragi premii îi sunt locul întâi pe țară la olimpiada de fizică, în clasa a șaptea, premiul oferit de Computer Research Association din SUA pentru cercetarea sa ca student undergrad la Hunter College, premiul Joseph Gillet de cel mai bun student din departamentul de matematică de la Hunter College și, nu în ultimul rând, premiul Grigore Moisil în matematică, acordat de Academia Română, pentru soluția pe care a găsit-o pentru problema “Unsupervised Learning for Graph Matching”.

Încerc să îmi trăiesc viața după o singură valoare, cât pot și după cum mă pricep. Încerc să fiu ceea ce iubesc pentru că știu că ceea ce iubesc e cu adevărat viu și are șansa de a merge mai departe, de a crește, de a se dezvolta. Iar ceea ce iubesc e mai ales în afara mea. Ceea ce iubesc în afară cheamă perechea de dinăuntru, pentru a se întâlni. Acesta e modul prin care pot să mă autodepășesc, să trec de limitele mele prezente. Iar odată ce am ajuns acolo unde mă întâlnesc cu ceea ce iubesc, simt că am ajuns în paradis.

 

Întrebările interioare l-au dus spre Computer Vision

De când se știe, a dorit să răspundă la întrebări precum: „Ce este conștiința?” sau „Cum e existența posibilă?”. Se uita în jurul său și vedea magie pură. Marius consideră că nu există o mai mare magie decât firescul și naturalul.

Ce este dincolo de mine, cum aș putea concepe ceva uriaș care include tot și din care fac și eu, minuscul fir de praf, parte? Tot ce vedem, tot ce percepem, percepem ca parte din ceva, dintr-un context și putem cuprinde cu mintea. Cum aș putea vedea ceva din care eu însumi fac parte?

Marius Leordeanu își amintește că era în anul trei de facultate când își căuta acea fereastră care să se deschidă în viața sa spre lumea cercetării. Era fascinat de miracolul vederii, care pe cât e de firească, pe atât de greu de explicat matematic și logic.

Atunci, un alt miracol s-a produs în viața sa. La universitatea sa, Hunter College, a ajuns un profesor tânăr, Ioannis Stamos. Tocmai își terminase doctoratul la Columbia University și a mers la Hunter să înființeze un laborator de vedere computațională. Marius l-a contactat imediat și a luat cursul lui de computer vision. Acesta l-a angajat imediat în laboratorul său, iar restul și-a urmat cursul natural.

 

Ce este vederea computațională

Computer vision este domeniul care studiază „vederea” din punct de vedere matematic și computațional, ca apoi să construiască mașini automate care să imite cât mai fidel vederea umană. Adică își propune să facă masina de calcul sau robotul „să vadă”.

Nu se pune încă problema practică de a construi calculatoare cu conștiință sau experiența vederii așa cum o avem noi, conștient și subiectiv. Însă în prezent Marius Leordeanu și echipa sa dezvoltă calculatoare controlate de algoritmi automați, care sunt în stare să învețe să recunoască vizual diferite clase semantice în imagini și video.

Când a început Marius să studieze computer vision, părea un domeniu al științifico-fantasticului. Era greu să îți imaginezi atunci cum ar putea un calculator să recunoască, de exemplu, o pisică într-o imagine complexă. Faptul că văzul este perceput ca ceva foarte natural, ne împiedică să înțelegem că, de fapt, vederea este poate cea mai complexă problemă a inteligenței.

Marius consideră că vederea nu este doar despre ceea ce pare a fi spațiu fizic, ci este și despre gânduri abstracte pe care le vedem interior. Când gândim, vedem ceva, ne percepem gândurile, acolo fiind conștiința noastră. Nici nu ne dăm seama că tot vedere e. Vederea este despre percepția propriilor noastre gânduri, lucru pe care cercetătorul îl exprimă foarte poetic: ”Orice cuvânt ascunde o poveste / Spusă cu alte cuvinte / Și atâtea povești apoi se unesc / Într-o singură minte.

 

Prezentul și viitorul vederii computaționale

Computer vision ajunge să aibă impact în cele mai îndepărtate zone ale industriei și activității umane, de la divertisment și uz casnic, până la medicină, agricultură, sectorul energetic sau protecția mediului. De fapt, nu există o activitate umană care să nu se poata bucura de vederea computațională. Și asta pentru că peste tot noi ne folosim de vedere.

Cel puțin în România, Marius este întru totul dedicat acestui domeniu. Își petrece majoritatea timpului făcând muncă de cercetare împreună cu studenții săi doctoranzi și masteranzi. La Politehnică, el e cel care a introdus cursurile de computer vision și introducere în robotică, la Masterul în Inteligență Artificială, cel mai bun astfel de program din țară.

Totodată, Marius Leordeanu coordonează mai multe grupuri de cercetare, ajută la cresterea unei comunități de cercetare și la formarea unei școli de inteligență artificială în România, care să se poată măsura cu cele de la nivel mondial.

Premiile din ultimul timp stau mărturie a eficienței acestui demers. În acea comunitate se organizează întâlniri săptămânale unde se dezbat ultimele descoperiri și progrese științifice din inteligența artificială, vedere computațională, învățare automatică sau robotică.

Marius Leordeanu

Mă numesc albastru” de Marius Leordeanu, o fascinantă călătorie prin mai multe domenii ale cunoașterii

Împreună cu Viorica Pătrăucean, Răzvan Pascanu și Doina Precup, cercetători de vârf în computer vision și machine learning la Google – DeepMind în Londra, organizează la Politehnică școala de vară Eastern European Machine Learning Summer School – EEML. Marius este organizator local al acestui eveniment, alături de colegul său de la Politehnică Traian Rebedea și doctoranda sa Elena Burceanu. EEML va fi în scurt timp cea mai performantă școală de vară dedicată inteligenței artificiale, din Estul Europei, fiind așteptați profesori și studenți de top din lume.

Alături de Elena Ovreiu, Marius se implică într-o a doua școală de vară, International Summer School on Imaging and Medical Applications – SSIMA. Aceasta este cea mai importantă școală de vară din Estul Europei aflată la intersecția dintre domeniul medical, tehnologie și inteligență artificială. Aici vor veni profesori și medici de renume din SUA, Europa și Israel. SSIMA se află la a cincea ediție, bazele sale fiind puse de către Elena Ovreiu alături de renumiții profesori Alfred Bruckstein de la Techion – Israel Institute of Technology și Bart Romeny de la Eindhoven Technical University.

 

Întoarcerea în România după 10 ani de carieră în SUA

După o perioadă foarte intensă de introspecție, Marius Leordeanu a decis să lase în urmă cariera prodigioasă de 10 ani pe care o avea în cercetarea din SUA și să se întoarcă în România. A știut că nu va fi ușor, dar a știut în același timp că va fi ceva special. Astăzi consideră decizia ca fiind una din cele mai bune pe care le-a luat vreodată.

Omul, în general, este cel mai fericit atunci când se apropie de natură, unde natura sa se regăsește în cea din jur. Or aici este natura mea cea mai autentică. Am știut de asemenea că România are nevoie de mine. Nu este vorba aici despre ce poate să îmi ofere mie România. România suntem noi. Este mai degrabă vorba despre ce putem noi să oferim României, adică să oferim celor din jur, nouă ca societate de oameni care muncesc și trăiesc împreună de sute și mii de ani.

Marius Leordeanu crede că dacă noi putem să facem cu iubire, devotament și dedicație sinceră ceva pentru această lume, atunci și lumea, în moduri pe care nu trebuie noi să le înțelegem, ne va oferi aceasta șansă de a crea condițiile prielnice. Nu trebuie să ne gândim doar la noi ca persoane, separate și singure, departe de ceilalți. Trebuie să ne vedem ca parte din ceva mult mai mare și mai frumos.

Dacă o celulă își face treaba în complexul mai larg al organismului, atunci și organismul va avea grijă de acea celulă. Acesta este principiul de funcționare al universului ca un întreg. Fiecare, oricât de mic, e o parte de neprețuit din lume și complementară ei. Fiecare are ceva de adus, doar să vrea. Fiecăruia i se va găsi un rol, doar să îl caute. Pentru fiecare există un destin care îl așteaptă, doar să îl aleagă.

 

Învățământul românesc văzut prin ochii lui Marius Leordeanu

Cercetătorul român e de părere că învățământul românesc ar putea fi mai eficient dacă i-am simplifica forma și am insista mai mult pe fond. Asta ar presupune mai puține reguli formale, iar cele care rămân să fie mai aproape de fundament.

Sistemul de educație românesc este încă prea complicat, cu prea multe hârtii și reguli care se schimbă aproape de la an la an. Încă la noi pare că se pune mai mult baza pe rezultatele pe hârtie decât pe cele reale. Dacă pe hârtie arată bine, atunci sistemul este mulțumit.

E important să încurajăm copiii să creeze și să îi lăsăm să iubească cunoașterea și descoperirea. Ar fi bine să îi forțăm mai puțin și să le iubim mai mult înclinația naturală spre a învăța ceea ce li se potrivește.

Pe de altă parte, e bine să le dăm un exemplu de muncă, pasiune, stăruință și sacrificiu, ca și ei să ajungă să aprecieze asta și să facă la fel. Prin exemplu mai degrabă decât prin reguli, să îi facem să iubească să muncească, să depună efort atâta timp cât el e în direcția unui vis, a unui scop mai larg, a unei viziuni.

Să îi învățăm că au dreptul și datoria să aibă un vis pe care prin muncă, devotament și pasiune să îl ducă la bun sfârșit. Așa vor fi fericiți chiar și în timpul călătoriei. Viața întreagă le va fi ca un vis, dacă își vor urma visul. Apoi să îi luăm în serios ca și ei să se ia pe ei înșiși în serios, e de părere Marius Leordeanu.

 

Colaborări cu firme prestigioase

Marius Leordeanu și-a pus inteligența la lucru pentru companii precum Google și Intel, cu care a colaborat deja la diverse proiecte. Alături de acestea sunt multe alte firme românești și străine cu care a avut parteneriate pe proiecte specifice.

În prezent are o colaborare frumoasă cu Bitdefender care susține un grup puternic de cercetare în computer vision și machine learning, oferind și burse de excelență celor mai buni studenți din domeniu. În acest proiect, Marius are în coordonare doi studenți și două doctorande, printre care se numără și Elena Burceanu, managera lor pe partea de inteligență artificială.

O altă colaborare frumoasă pe care o are de câțiva ani buni este cu Arnia, o firmă 100% românească de excepție în zona IT. Acolo Marius coordonează științific diferite echipe pe probleme de robotică și computer vision legate de conceptul de self-driving cars. Majoritatea celor ce lucrează la Arnia sunt foștii săi studenți la master.

Nu în ultimul rând, Fordaq este o companie internațională cu care a dezvoltat prima aplicație inteligentă pentru smartphone ce recunoaște și măsoară anumite tipuri de lemne din imagini. Au reușit să obțină împreună un patent submis în SUA și în prezent au început să vândă primele licențe pe piața internațională.

 

Latura artistică a lui Marius Leordeanu

A scris până acum două cărți total diferite de ceea ce face el profesional. Este vorba de un volum in versuri, „Povestea unui cuvânt”, și unul în proză, „Mă numesc albastru” (apărut la editura Valea Verde). Când îi mai rămâne timp și are dispoziția necesară, compune sau cântă muzică electronică la sintetizator.

Chiar dacă aceste cărți vorbesc într-o limbă diferită de cea a cercetării, ele spun aceeași poveste a sufletului lui Marius Leordeanu.

Încerc să sparg ziduri și să construiesc poduri. Vreau să leg zone aparent îndepărtate ale trăirii omenesti și să le găsesc limba comună. Cu cât legăm și armonizăm mai bine „adevăruri” ale existenței noastre de pe mai multe planuri, cu atât ne apropiem mai mult de povestea coerentă care să le cuprindă pe toate. Povestea cea mai cuprinzătoare și cea mai coerentă este și cea cu șansele cele mai mari de a fi adevărată. Nu putem ține separate știiința și arta. E o muzică în toate, trebuie doar să învățăm să o ascultăm și apoi să învățăm să o vorbim.

Muzica este pentru Marius un adevăr al sentimentelor după ce cuvintele au fost lăsate în urmă. Nu demult a avut ocazia să compună muzica pentru emisiunea Romania Veritabilă realizată de Cristina Soloc, acum în derulare la TVR1. În plus, de abia așteaptă să compună coloana sonoră a unui film de lung metraj, moment pe care îl simte foarte apropiat.

Marius Leordeanu

Pentru final, cercetătorul, poetul, scriitorul și compozitorul Marius Leordeanu ne lasă o poezie de-a sa, cu rolul nu doar de a ne încânta, ci și de a ne reda speranța pe care unii și-au pierdut-o.

„Există speranță,
există tot timpul o șansă
să fie din nou prima dată,
căci timpul nu a trecut!
Deschide fereastra și vezi,
se-așterne cu stele pe cer,
Când una e unde ești tu,
iar alta e chiar la-nceput.

Cum e să respiri infinitul?
în piept să ai tot,
Și sub pleoape să fii
cu tot ce-ai avut?
În noapte să ai toata viața
și-o stea nevazută să-ți poarte
norocul de sus de-unde încă
tu nu te-ai născut.”

Berti Barbera

Berti Barbera este foarte cunoscut publicului român ca actor, solist vocal și poli-instrumentalist, om de radio sau prezentator de televiziune și festivaluri. Mai puțini îl știu însă ca jucător pasionat de rugby. Reperele impresionantei sale cariere le puteți parcurge pe pagina sa dedicată de Wikipedia, eu voi puncta doar câteva elemente și voi încerca să vă demonstrez viziunea și rolul său în dezvoltarea industriei muzicale din România.

 

Berti Barbera s-a născut pe 27 ianuarie 1972 în București. A copilărit în Bucovina, unde s-a remarcat încă din vremea liceului dând viață unor trupe locale, în special datorită marii sale pasiuni pentru tobe. A frânt și câteva inimi prin felul în care le cânta fetelor în parc muzica lui Andrieș.

În 1990 se întoarce în București, unde realizează rapid că pasiunea sa poate deveni profesie. Avea vreo 20 de ani și era convins că va trăi din ceea ce-i place, hotărât să meargă înainte, nedorind să facă altceva.

Astăzi, uitându-se înapoi, Berti Barbera se poate mândri cu estetica proprie a fiecărui album lansat. Cu emisiunile ce promovează muzica de calitate, mai mult sau mai puțin cunoscută. Cu nenumărate colaborări și proiecte comune cu mari artiști ai României.

 

Scena muzicală din ultimii 30 ani

Berti își amintește că, atunci când și-a început cariera, mediul muzical românesc era mai puțin aglomerat, mai romantic, dar și mai sărăcăcios. Acum, este înghesuială mai mare, dar și mai multe oportunități. Artistului îi place mai mult acum, la maturitate.

Scena și publicul românesc actual s-au schimbat constant în ultimii 30 de ani. Pentru a crește numărul celor interesați de muzica de calitate, e nevoie și de un marketing de calitate. Accentul trebuie pus pe competența formatorilor de opinie și a celor care inițiază proiectele.

Cu toate că Berti Barbera nu obișnuiește să se lamenteze, haosul creat de lipsa de uniformitate a nivelului profesional și oportunismul veleitarist al majorității agenților și impresarilor devin obositoare. Problema vine de la calitatea umană proastă, de la lipsa de noimă a muncii lor și de la relativizarea tuturor noțiunilor. Practic, România nu are niciun producător autentic, niciun impresar nu ar ști să organizeze un turneu ca la carte. Dar ce e mai grav, majoritatea sunt samsari, au doar ambiții, nu și un scop cultural în sine. Nu ar fi capabili să crească un brand, să-l reprezinte personalizat.

Grupuri de pasionați pot schimba starea unui oraș întreg, la fel cum unele festivaluri pun diverse locuri pe harta muzicală internațională. O permanentă relație cu lumea reală, cu fenomenul internațional ne pot menține vii în peisaj. Izolarea ucide.

Trebuie să ne menținem permanent conectați la lumea muzicală. De acolo să ne luăm inspirația și tempoul. Altfel nu există decât mofturi de copii orgolioși și disperați după identitate, fandoseli volatile, e de părere Berti Barbera. La situația de acum, el ar miza pe comunități bine organizate care învață să-și păstreze valorile.

Aș pune accent pe calitate, absorbită ulterior de un public mai pregătit să selecteze, pentru că oferta e mare, dar mult încărcată cu balast, cu produse vândute de indivizi mai mult ambițioși decât valoroși. În zilele noastre trebuie pus accent pe un marketing eficient și personalizat, pentru că muzica de calitate rămâne un produs de nișă, are nevoie de un tratament special. Publicul poate fi încurajat prin accentuarea importanței calității, prin felul în care toți ne reflectăm caracterul în muzica pe care o ascultăm. Mai multă expunere, mai mult public, dar accentul trebuie să rămână pe calitate.

Berti Barbera

Berti Barbera își explică muzica

Muzica lui Berti Barbera nu poate fi încadrată prea ușor într-o categorie anume, are totuși la bază unele elemente definitorii. Accentul e pus pe diversitatea emoțiilor și a bucuriilor pe care muzica ascultată dedicat, atent, ți-o poate oferi într-un concert.

Berti se adresează celor cu chef de ascultat, dornici să primească mai mult decât un leagăn banal, un moment trecător de divertisment. El crede în investițiile de durată, în acumularea unor emoții care să contracareze consumul zilnic.

Indiferent de genul abordat, încurajez publicul să simtă mai mult decât să înțeleagă, deși sunt bucuros când simt că publicul arată și cunoaștere muzicală.

Berti e de părere că, atunci când vrei să vii cu ceva deosebit, cu conținut artistic, poți avea succes doar când publicul știe ce faci. Nu e niciun moft, suntem ceea ce ascultăm. De aceea se bucură mai mult când publicul arată receptivitate dar și cunoaștere.

Românul e mai conservator, dar asta din cauza lipsei de informare, dincolo de teama lui ancestrală de prezent. Tendința de a rămâne ancorat în trecut îi taie din perspectivă. Totul a mers încet din cauza suficienței celor care cântă, transmisă publicului. Publicul român încă nu poate fi comparat cu publicul european decât în cazurile excepționale în care anumite festivaluri și-au format propriul public educat, fidel. Ar fi bune câteva proiecte naționale de informare muzicală în școli și nu numai.

 

Percuția, marea dragoste a lui Berti Barbera

Cei care îl cunosc pe Berti, îi cunosc și pasiunea sa pentru percuție. Folosește peste 20 de instrumente, iar în ultimii ani a rămas cel mai atașat de cajon. E foarte atras de tabla și de instrumentele orientale, și abia așteptă să le folosească mai mult. La fel și conga. Mai e categoria de instrumente de efect sonor, pe care le folosește bucuros de câte ori are ocazia.

Dorința sa de a le folosi e irezistibilă, însă timpul de a le studia pe fiecare în parte, dupa cum merită, nu e niciodată suficient. Cum e atât de priceput, nu puteam rata ocazia de a obține de la el cea mai bună definiție a percuției.

Percuția este derivată din ritm, elementul principal al întregii existențe. Ritmul repetă ciclic începuturi și finaluri, el stabilește pulsația existenței noastre și noi trebuie să-l înțelegem și să-l folosim. În muzica modernă, dincolo de setul de tobe, instrumentele de percuție completează mediul ritmic, îi dă nuanțe și dinamică. Percuția e esențială în măsura în care ritmul e esențial. De acolo pornește totul.

Berti Barbera

Oamenii care l-au format pe Berti

Când vine vorba de oamenii ce l-au format, Berti Barbera nu poate să nu-l menționeze pe Liviu Martinescu, fostul său profesor de engleză care, în acele vremuri cenușii ale comunismului, organiza audiții muzicale și împrumuta elevilor cărți din colecția proprie pentru a le menține dorința de cultură, de cunoaștere. La fel, Florian Pittiș care i-a fost profesor de actorie, i-a insuflat pasiunea dar și rigoarea profesională, importanța atitudinii cu care-ți tratezi munca.

În ceea ce privește muzica, Frank Zappa e un vârf în colecția sa imensă de oameni care i-au insuflat încrederea în calitate umană și în excelență artistică. Cum ar trebui să menționeze sute de cărți și mii de albume favorite, preferă să nu facă o listă. Asta pentru că e periculos să rămâi fixat doar pe câteva.

Un alt nume apropiat sufletului său este Steven Wilson. Acesta, prin anvergura lui, prin volumul lui de muncă, oferă un exemplu de artist care poate salva un întreg fenomen prin calitatea produselor lui. El e o excepție, la fel cum poate fi un model, susține Berti.

Dintre numele noi, Berti Barbera menționează totuși câteva trupe care-i plac mult. Haken, Leprous, Soen, Vulfpeck, Snarky Puppy, Mammal Hands sunt doar câteva dintre ele. Se adaugă Gojira și alte trupe de metal. Asta fără a le menționa pe cele de blues si jazz, toate istorii diferite și extrem de bogate.

Nici muzica clasică nu e neglijată. Dintre trupele vechi, în timp ce răspundea la întrebări, Berti asculta o trupă din anii ’70, Ambrosia, nu foarte cunoscută, dar cu câteva albume excelente, cu o muzică complex concepută și foarte accesibilă.

Odată intrat în această lume, realizezi că singura direcție este expansiunea în imensitatea de produse de calitate care există. Nu ne ajung cinci vieți să ascultăm tot ce e foarte bun. În zilele astea pur și simplu nu facem față tuturor albumelor de foarte bună calitate. Cine spune că muzica bună nu există, bate câmpii. E foarte foarte multă, trebuie doar timp și chef pentru asta.

Berti Barbera

Definiția succesului pentru Berti Barbera

Muzicienilor care doresc să facă performanță în muzica de calitate, artistul le recomandă să nu mai viseze și să-și concentreze munca și energia pe ceea ce le-ar putea face viața frumoasă. Să nu renunțe și să se aștepte la un munte de probleme care vor veni în balanță cu privilegiile și plăcerile. Rămâne marea satisfacție de a face ceea ce îți place. Asta înseamnă succesul pentru Berti Barbera.

În plus, artistul îmi dă un exemplu de profesionalism, explicându-mi cum fiecare album al său este înregistrat într-un studio diferit, în funcție de specificul proiectului. Munca de sound și de detaliu joacă un rol esențial. Întotdeauna, inginerul de sunet devine o parte a echipei, nu doar un tehnician prestator de servicii. Tirajele nu sunt mari, iar când se epuizează un titlu, îl prezintă pe următorul, aflat deja în lucru.

În ceea ce privește libertatea, ea e cea mai importantă responsabilitate. Felul în care o înțelegem și o folosim, ne caracterizează. Și în virtutea dualității în care trăim, ea este însoțită întotdeuna de îndatoriri.

Ești liber abia atunci când poți ține în echilibru ceea ce primești cu ceea ce poți oferi.

Chiar această dorință de libertate l-a adus pe Berti pe terenul de rugby. Era pasionat de rugby încă de mic, dar lipsa oportunităților de a juca acest sport puțin popular la noi l-a ținut departe mulți ani de mingea ovală. A ajuns să joace rugby doar de la 42 de ani și o face în continuare în echipa de old boys GFP București, clădită în jurul unei echipe de copii. Antonio Jr. este o echipă de vârf în campionatele de tineret și este în parte formată din cazuri sociale, un proiect educațional foarte interesant despre care voi încerca să vă spun mai multe în curând, într-un articol dedicat.

 

De la Alexandru Andrieș la argentinianul Mariano Castro și Nicu Patoi

Berti Barbera și-a dorit dintotdeauna să cânte cu muzicienii săi preferați, acest vis fiind realitate cu Alexandru Andrieș. A cânta cu el e terapie curată, atmosfera în grup e unică, la fel și în turneu sau în concert, mărturisește Berti. Știa că e foarte exigent, așa că nu s-a băgat în seamă decât într-un moment potrivit. Colaborarea lor decurge ideal din 2012, în primul rând datorită atitudinii, caracterului, umorului, culturii muzicale și a amprentei personale. Pentru Berti, înainte de toate contează înțelegerea și evoluția la același nivel.

O admirație reciprocă s-a manifestat în cazul argentinianului Mariano Castro, alături de care a înregistrat albumul ”Amistad” (prietenie în limba spaniolă). Au scos împreună câteva piese prin care își povestesc viața, cântate în maniera proprie stării pe care o împărțeau. E o mare bucurie să ai asemenea oameni cu care să faci muzică. E de fapt ceea ce-și dorește, mărturisește Berti.

Muzica definește foarte bine ethosul unui popor, reflectă nivelul spiritual și cultural al unei societăți. Practic, poți cunoaște o țară doar ascultându-i muzica. E un subiect bun de dezvoltat academic.

Cât despre Nicu Patoi, albumele și concertele din ultimii ani sunt definitorii pentru cariera lui Berti Barbera. Au o relație bazată pe respect reciproc, pe interplay muzical și pe încredere. Cei doi s-au cunoscut încă de prin 2000, însă s-au apropiat atunci când Berti realiza emisiunea “Taverna” pentru TVR. De acolo au pornit, într-o joaca aproape, un parteneriat care crește de la an la altul. Această colaborare e ca un indicator valoric pentru cei doi, pentru că reprezintă forma cea mai sinceră și mai liberă de manifestare din tot ce fac.

Berti Barbera

Berti Barbera. Foto Credit: Miluta Flueras

Planuri de viitor: album, carte și… mult umor

Berti Barbera și-a început cariera muzicală ca vocalist al trupei Voltaj 88. Am fost curios dacă sunt șanse ca trupa să se reunească, însă cei implicați nu găsesc niciun motiv de a trăi în trecut. Mai mult, Berti a reluat colaborarea cu Manu Savu, sub un alt nume, cântând altceva, cu intenția de a atinge piața internațională. Trupa se numește Crossing Eternity, o formație rock româno-suedeză alcătuită din muzicieni cu mare experiență care au regăsit valori comune în modul de abordare a muzicii metal.

Lui Berti îi e dor și de cariera de actor. Ar juca, s-ar implica într-un proiect teatral, desi are mult de lucru și ar trebui s-o ia de la început. În plus, crede că ar fi puțini regizori cu care să poată lucra fără să-i întoarcă pe dos. Recent a filmat pentru un sitcom și nu i-a fost ușor, deși nu a ieșit rău. Speră să aibă timp și energie pe viitor pentru actorie pentru că i-ar plăcea. De 25 de ani însă e 100% pe muzică.

Deocamdată, se concentrează pe ”Blue Drop”, viitorul album de blues înregistrat împreună cu Nicu Patoi. În același timp, lucrează la o carte pe tema umorului evreiesc. Însă cel mai important lucru rămâne sănătatea, ne amintește Berti Barbera. De aceea, el ne recomandă tuturor să nu uităm să ne odihnim și să râdem de noi înșine.

Istvan Aryanosi

Istvan Aranyosi predă filosofia de 11 ani la Universitatea Bilkent în Ankara, prima universitate privată din Turcia. Aici îi învață pe studenții turci metafizica, filosofia minții, filosofia științelor cognitive, filosofia limbajului, filosofie politică antică și modernă.

 

Câteva repere biografice demonstrează că Istvan a cochetat aproape tot timpul cu domeniul filosofiei. Născut în Sighet pe 19 august 1975, face primii pași în carieră mutându-se în București pentru a urma cursurile facultății de filosofie.

Deși îi este greu să trăiască în București din cauza banilor puțini, își amintește cu plăcere de mulți oameni ai acelor vremuri. În anii 1997-1998 a lucrat ca jurnalist și a cunoscut mulți intelectuali români, în special asociați cu mișcarea democratică din acele vremuri, cu Emil Constantinescu și Convenția Democratică.

În 1999 pleacă la Budapesta pentru un masterat în știinte politice la Central European University. A fost o experiență nouă și pozitivă, învățând să lucreze într-un sistem academic copiat din USA. Câțiva ani mai târziu, Istvan Aryanosi a ajuns să fie primul doctor în filosofie al CEU.

In 2003 este visiting fellow la University of Arizona și îl cunoaște pe David Chalmers, o celebritate in filosofia contemporană. ”Un tip foarte deștept, extrem de iute în gândire”, îmi spune Istvan. Are șansa să lucreze direct cu David în 2006-2007, în calitate de post-doctoral fellow la Australian National University, de mulți ani numărul 1 in lume în filosofia minții.

În 2007 primește oferta de a preda în Turcia. Predă filosofie de 11 ani la Universitatea Bilkent în Ankara, prima universitate privată din Turcia, deschisă in 1984. Bilkent are un mare prestigiu în Orientul Mijlociu, cu redare exclusivă în limba engleză și cu o structură curiculară similară cu cea a universităților din Statele Unite.

S-a specializat în metafizică, filosofia minții și filosofia religiei. Toate acestea într-o abordare analitică, adică bazată pe analiza logică și conceptuală.

 

Consacrarea pe plan internațional

A publicat până acum două cărți: The Peripheral Mind (Oxford University Press, 2013) și God, Mind, and Logical Space (Palgrave Macmillan, 2013). De asemenea, peste 20 de articole în reviste internaționale, pe diverse teme, cum ar fi: problema minte-corp, cauzalitate, logica identității, ontologia umbrelor, implicații filosofice și practice ale mecanicii cuantice, fenomenologie.

Articolul său, A New Argument for Mind-Brain Identity, publicat în revista British Journal for the Philosophy of Science, a fost selectat în 2012 de către Asociația Americană de Filosofie ca una din cele mai bune patru scrieri filosofice din anii 2010-2012, în cadrul celui mai prestigios premiu oferit de către ei, APA Article Prize. Istvan Aranyosi e primul ne-american premiat din istoria acestui premiu.

Nu și-a făcut mari speranțe când a aplicat în 2007 pentru job-ul din Turcia. Pe lista de profesori erau doar pedigree-uri impresionante: Oxford, London School of Economics, etc., iar Istvan venea dintr-un loc fără prestigiu în filosofie. Dar, a fost acceptat.

La Bilkent l-a cunoscut pe profesorul Radu Bogdan, care fusese angajat cu vreo doi ani înainte ca profesor universitar.

Un om deosebit cu care țin legătura. S-a întors în SUA la Tulane University, în 2012, unde conduce programul de științe cognitive. Radu își petrece vacanțele de vară la București, unde predă, voluntar și neplătit, un curs intensiv de filosofia științelor cognitive, la nivel de masterat, în cadrul programului interdisciplinar Open Minds, care există și funcționează datorită prietenului nostru, profesorul Mircea Dumitru (fostul ministru al educației). Radu este un intelectual de modă veche, ceea ce-mi place foarte mult, mai ales în ziua de azi, când ne globalizăm într-un mod dement …

Întrebat de ce a plecat din România și de ce nu se mai întoarce, Istvan Aranyosi pune degetul pe rană, amintind că suntem o țară săracă, cu salarii mici (inclusiv pentru profesori), unde lumea trăiește de pe o zi pe alta. Cu toate astea, jumătate din prietenii lui trăiesc în România și recunoaște că îi e dor de ei. Se întoarce în fiecare an la mama sa, în Sighet.

 

Sistemul educațional turc văzut de un român

Pus să facă o comparație între sistemul educațional românesc si cel turc, Istvan Aranyosi a ținut să sublinieze câteva aspecte pozitive și negative, dincolo de faptul că sunt două țări cu istorii diferite.

Sistemul turc de stat la nivel pre-universitar este cam la fel de ineficient și prost condus ca și al nostru. Descurajează creativitatea, nu este în linie cu prezentul, se predă in stil vechi, bazat pe memorie.

Pe de altă parte, sistemul de stat universitar turc a început să se reformeze în urmă cu vreo 10 ani. În special când vine vorba de teme tabu în Turcia, cum ar fi drepturile kurzilor, genocidul armean, cultul personalității părintelui statului modern turc, Ataturk, etc.

Mai recent, însă, regimul autoritar consolidat de către Erdogan s-a dovedit toxic pentru lumea academică.

 

Fără libertate de exprimare nu există creativitate și, deci, dezvoltare

În Turcia e tot mai multă presiune politică. În ultimii doi ani, regimul atacă profesori, le închide gura. Pe unii îi mai bagă la pușcărie pe motiv de „propagandă teroristă”, adică pe acei profesori care-și exprimă public opoziția față de politica de război promovată de către regim. Sunt mari probleme aici la capitolul libertate de exprimare, iar pe cei care conduc nu-i duce capul să înțeleagă un lucru simplu: fără libertate de exprimare nu există creativitate și, deci, dezvoltare.

Pe de altă parte, aflăm de la Istvan că există câteva universități de mare calitate – atât de stat, cât și private – unde se predă în engleză, și unde studenții sunt pregătiți pentru succes international.

Doar în filosofie, există cel putin 5 facultăți unde se predă exclusiv în engleză, și de unde majoritatea studenților pleacă, după terminarea studiilor, spre programe americane sau europene de prestigiu, ca să studieze pentru doctorat. Universități de stat cu asemenea profil sunt Bogazici, Middle East Technical University, iar dintre cele private Bilkent, Koc, Sabanci.

În tot cazul, și Turcia, ca și România, are nevoie de o reformă substanțială a învățământului, susține cu multă tărie filosoful român ce a ales să predea filosofia în Turcia.

 

În Turcia te bucuri de respect ca profesor, la nivelul oamenilor obișnuiți, al parinților și al studenților

Istvan Aranyosi se declară impresionat de respectul de care te bucuri în Turcia ca profesor, la nivelul oamenilor obișnuiți, al parinților și al studenților.

Un alt lucru impresionant în Turcia este cultura oamenilor înstăriți de a finanța învățământul privat. Este o tradiție ca orice miliardar să construiască obligatoriu minim o universitate și un spital.

Patronii universității Bilkent, de exemplu, familia Dogramaci, au înființat universitățile Bilkent și Hacettepe în anii ‘80, alături de câteva spitale.

Universitatea nu produce profit (cu excepția unor departamente precum cel de nanotehnologie), dar nici nu este gândită pentru asta. Banii pentru susținerea ei vin din afacerile trustului familiei.

În acest fel, Bilkent își permite să mențină o orchestră simfonică, a doua ca dimensiuni din Turcia. Se susțin concerte de muzică clasică în fiecare săptămână, cu mari nume de pe scena mondială.

 

Temele filosofice ce caracterizează cariera lui Istvan Aranyosi

Istvan Aranyosi se axează pe doua teme generale. În filosofia religiei, îl interesează alternativele la monoteismul standard, cum ar fi panteismul, gnosticismul, misticismul, panenteismul, politeismul.

Cartea mea God, Mind, and Logical Space prezintă o versiune panteism, pe care am numit-o „panteism logic”. Vreau să continuu să scriu pe această temă.

În filosofia minții, pe Istvan îl interesează abordările care combină științele cognitive cu fenomenologia, la fel cum se constată și în cartea sa, The Peripheral Mind.

În cea mai recentă publicație a mea, apărută luna trecută în revista Phenomenology and the Cognitive Sciences, cu titlul „Body, skill, and look. Is bodybuilding a sport?”, argumentez că bodybuilding-ul nu ar trebui considerat un sport, fiind mai apropiat de concursurile de frumusețe și de sculptura clasică. Deci, am tot felul de idei, sper interesante și pentru publicul cititor.

 

Exact genul acesta de idei construiesc o personalitate extrem de complexă, pe care noi, românii, merită să o apreciem. Istvan influențează nu doar la catedră sau pe Amazon, cât și în fața microfonului. Trebuie să mai știți că, de peste 25 ani, Istvan este compozitor de muzică rock.

Ani de zile, și-a pus amprenta pe evenimentele culturale din Maramureș, prin trupele înființate de el și alți câțiva prieteni care știau să transmită un mesaj. Sighetul îl cunoaște foarte bine, drept fondator al trupelor Morbid Tales, Empire si Swords @ Chords.

De câteva săptămâni a lansat albumul solo ”Miniatures”, sub pseudonimul John Borhot, pe care îl putem comanda aici sau îl putem asculta pe canalul lui Istvan de Youtube.

Istvan Aryanosi