Simona Măierean

Simona Măierean este singura femeie pilot din România care în urmă cu aproape 11 ani a pilotat primul avion supersonic, un MIG 21 Lancer. La ora actuală, face parte din forțele NATO, în cadrul Strategic Airlift Capability (SAC).

 

De la cititul pe ascuns, la furatul ouălor și zborul pe supersonic

Simona provine dintr-un sat sucevean, Comăneşti, plămădită de doi oameni simpli, frumoși, părinți ai acelor timpuri, pe care ea ne spune că le-a cunoscut prea puţin, deoarece avea doar cinci ani în ‘89.

Mama Simonei a fost educatoare/învăţătoare, un personaj artistic, rafinat. Tatăl său, înainte de a deveni pensionar, a fost tehnician veterinar.

Pe lângă cei doi părinți, un rol extrem de important l-au avut cei patru bunici, mai ales după moartea mamei sale, pe când Simona avea doar patru anișori.

Unele fete când eram mici, visam să fim doctorițe, altele să devenim actrițe, unele profesoare… Simona visa să umble în spațiu, să zboare prin aer.

Dacă au fost şi sunt constante în viaţa mea până acum sunt „visarea/imaginarea/proiectia”…numeşte-o cum vrei…şi curiozitatea. În copilărie mă plimbam cu ochii minţii peste tot, inclusiv zburam prin aer sau în spaţiu. Crescând, aceste proiecţii au devenit ceva mai ţintite, hai să le spunem realiste, dar nu s-au oprit. „Întâmplare” aş numi-o atunci când am văzut un avion, copil fiind. A fost prima şi singura dată pentru foarte mulţi ani. Atunci mi-am zis că o să şi zbor, nu doar cu gândul. Poate sună un pic a fantezie, dar nu este atunci când şi faci lucruri în direcţia respectivă, nu doar visezi.

De la cititul pe ascuns, pășunatul vacilor, furatul ouălor și zborul cu viteza supersonică este doar un pas. Un pas, preț de o visare mirată a unei imaginații de copil frumos și curios, care mereu era cu „capul în aer” la propriu, nu doar la figurat.

Oriunde ar fi, pășind pe pământ sau atingând norii, Simona Măierean își amintește mereu cine este, de unde a plecat și de acasă.

Deşi nu toţi vrem să recunoaştem, nu cred că poate să plece cineva „nemarcat” de locurile în care a crescut, de persoanele pe care le-a avut în jur în copilărie. Decid în fiecare dimineaţă ce om sunt, dar baza de acolo pleacă, din copilărie.

 

Cum să transformi visarea în realitate

Simona a pornit în aventura spațială prin înscrierea într-un centru de recrutare. Și-a exprimat opţiunea pentru aviaţie naviganţi şi de acolo a intrat în procesul de selecţie.

Ce a împins-o să facă asta, pe lângă dorinţa de a zbura, a mai fost şi curiozitatea şi aplecarea sa spre a face lucruri, nu doar a sta şi visa la ele. În plus, nu și-a pus niciodată problema că, de fapt, va intra într-o lume a bărbaților.

Când i s-a spus de la centrul de recrutare că „nu prea se practica” pentru o femeie să aplice în aviație, era deja prea târziu. Nimic nu o putea opri pe Simona Măierean să își urmeze visul!

Armata, ca oricare altă organizaţie, tinde spre o funcţionare optimă atunci când sunt oamenii potriviţi în locurile potrivite, povestește Simona. Armata din punctul său de vedere înseamnă „Adaptare”… da, cu A mare, spune ea zâmbind larg și senin.

Asta nu înseamnă că femeile și bărbații sunt la fel:

Suntem diferiţi din multe puncte de vedere şi cred că asta este un lucru foarte bun. Dar indiferent ce sex ai, atunci când îţi cunoşti corpul şi-l respecţi, îţi menţii mintea deschisă şi antrenată, spiritul liber şi totodată încerci să scoţi ce e mai bun din combinaţia celor trei, poţi ajunge la lucruri care de pe canapea pot părea wow.

Academia Forţelor Aeriene a fost prima etapă în devenirea sa ca pilot şi nu a fost cea mai dificilă parte, dar a venit cu provocările date de mediul cazon.

Gândiţi-vă că eşti în acel mediu în jurul vârstei de 20 de ani. Unul din sacrificiile pe care le faci este acela de a spune „am înţeles”, deşi nu numai că nu eşti de acord, dar mai ai şi o grămadă de contraargumente care îţi stau pe limbă.

 

Simona Măierean: „Însemnătatea vine dinspre om spre meserie și nu invers”

Copil fiind, îmi amintesc cum ridicam zmee, cum alergam cu ele pe miriștile de la țară unde locuiau bunicii și cum ori de câte ori vedeam o dâră albă pe cer strigam: „Avion cu motor ia-mă și pe mine-n zbor să mă fac aviator!”. Este ceva care revine ca un zâmbet și acum, când am 43 de ani și văd avioane.

Fără să mă audă nimeni, mereu repet acest descântec în gândul meu. Și fiindcă eu dresez cuvinte și nu pilotez avioane, acest interviu m-a bucurat, deoarece așa am putut afla ce înseamnă. Sau, măcar, să îmi fac o idee, deoarece, așa cum foarte frumos spune Simona Măierean, „însemnătatea vine dinspre om spre meserie și nu invers”.

Pentru mine a fi pilot e încă un motiv fantastic să mă trezesc la orice oră, chiar şi după 5-8 alarme de ceas! Înseamnă să nu las o zi să treacă în care să nu învăţ măcar un lucru nou, cât de mic. Înseamnă disciplină, asumarea răspunderii, înseamnă să găseşti acel echilibru fin între om, maşină şi misiune. Înseamnă să nu mă gândesc la nimic altceva atunci când sunt în aer, în afară de ceea ce trebuie să fac acolo.

Simona este oarecum amuzată deoarece a avut discuția aceasta cu destul de multă lume. Majoritatea crede că e imposibil să nu te gândeşti la nimic altceva în afară de ceea ce înseamnă misiune/zbor.

Nu pot să vorbesc în numele tuturor piloţilor, dar ştiu că pentru mine zborul e ca un fel de refugiu unde e linişte şi concentrare. Şi ce vreau să se înţeleagă de aici e beneficiul faptului de a reuşi să te concentrezi asupra unui lucru, să fii prezent, conştient în fiecare moment şi să nu laşi mintea să îţi „zboare” aiurea. De câte ori reuşim în viaţa de zi cu zi să ne concentrăm complet pe ceea ce facem fără să ne fugă gândul în te miri ce direcţii?!

Să fie prima femeie din România care a zburat un avion supersonic îi aduce satisfacţie, mai ales atunci când vede sclipirile din ochii copiilor sau a tinerilor care îşi caută un drum al lor în viaţă. Şi ideea de bază nu e aceea de a alege toţi zborul, ci de a îndrăzni să creadă în ei şi să facă ceea ce îşi doresc indiferent de apele în care se scaldă, îmi mai spune minunea de pilot cu ochi căprui și zâmbet șăgalnic.

 

Simona Măierean, o femeie în lumea bărbaților

Puțini știu că tatăl meu a fost și el ofițer în Armata Română. De aici și marea mea dragoste pentru haina militară și tot ce derivă de aici.

Cunoscând pe de rost toate povestirile bunicului, care a fost soldat în cel de al doilea război mondial și cele ale tatălui, care a bătut țara în lung și lat, știu că milităria este o meserie dominată de „băieți”.

Orgoliile sunt greu de demontat, iar încrederea și mai greu de câștigat! Adică nu e ceva ușor de împărțit cu o „fată”!

E o provocare în fiecare zi care în nici un caz nu te lasă să te plafonezi. Singurul orgoliu pe care vreau să îl demontez câte puţin în fiecare zi e al meu. Pentru câştigatul încrederii nu există vreo poţiune magică, există doar profesionalism. Iar când am realizat că făcând bine ceea ce fac o fac în primul rând pentru mine, în al doilea rând pentru oamenii cu care zbor, în al treilea rând pentru oamenii pentru care zbor, şi în al patrulea rând pentru organizaţie, atunci nu am mai avut nevoie de nici o altă motivaţie să fac lucrurile cât pot eu de bine cu resursele pe care le am în momentul respectiv.

Competiția Simonei a fost mereu cu sine, iar asta mi-a amintit de prima și cea mai în vârstă doamnă a aerului din România și anume, de doamna Drăgescu, pilot în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial în Escadrila Albă.

De altfel, Simona avea să o întâlnească, întâlnire memorabilă, emoționantă și istorică aș spune.

 

Pilota un MIG la doar 24 ani!

Simona Măierean a zburat pentru prima oară în 2004, la școala de Piloți Bobocu. Atunci era mai mult un fel de pasager, deoarece instructorul a făcut majoritatea lucrurilor.

În 2007, Simona va absolvi și va primi licența de pilot de la Școala de aplicație, în Bobocu, pe o aeronavă IAR-99 cunoscută drept Hawk.

Acum că o cunoaștem, știm că nu avea să se oprească aici. Pentru Simona, limitele pur și simplu nu există. Aripile ei sunt mai largi decât cerul!

A fost un amalgam de trăiri, dar îmi amintesc foarte limpede lumea văzută de sus. Era ceea ce visasem cu ochii deschişi atâta vreme. Îmi amintesc zgomotul de IAK 52, mirosul… totul era din acel film.

A zburat de la avioanele pe care le avea în şcoală IAK52 – piston, IAR99 Standard – reacţie subsonic, la Mig-ul 21 Lancer -reacţie supersonic.

De prietenul ei MIG 21 Lancer, cel care avea să o ajute să ajungă la peste 10.000 metri înălțime, să spargă barierele sunetului și să își împlinească visul, Simona se va despărți în martie 2012. Atunci începea să se antreneze pentru pilotarea lui C-27J Spartan, un avion de transport al Armatei Române, apoi pe C17 Globemaster, în speranța de a deveni într-o zi pilot-comandant.

Lecţiile de pilotaj în sine ale aparatului se iau oarecum de la zero, dar asta nu înseamnă că e ca şi cum ai zbura prima dată de fiecare dată când schimbi aeronava. Experienţa pe care o acumulezi rămâne şi poţi să o foloseşti indiferent de ce tip de avion zbori. Ce se ia efectiv de la zero de fiecare dată este integrarea într-un nou colectiv. Şi de cele mai multe ori mi s-a părut asta mai dificil decât pilotajul în sine.

O misiune poate mai puțin cunoscută sau mediatizată a fost „Zbor pentru viață”, unde Simona Măierean a ajutat ca pacienții răniți în tragedia de la Colectiv să fie transportați către spitalele din Europa unde trebuiau să ajungă.

Valoarea, contribuția sa semnificativă, implicarea, dăruirea, devotamentul și profesionalismul i-au fost răsplătite în 2015, când în cadrul ceremoniei organizate de Aspen Institute România, distinsul Vasile Iuga împreună cu soția sa i-au acordat Simonei premiul „George Pomuț”.

 

Simona Măierean – prima femeie pilot din România în NATO

Nu este deloc ușor să ajungi în structura NATO nici măcar ca ofițer cu experiență, dar să fii prima femeie pilot care reprezintă România la acest nivel… Simona Măierean, iată, ne arată că nu există limite, bariere, granițe, iar femeile pot fi ce vor ele!

Am înțeles că asta a însemnat recunoașterea întregii sale cariere, activități, profesionalism, dar eram curioasă să știu cum ne privesc aliații pe noi românii.

Aş îndrăzni să spun că suntem bine priviţi. Câteodată chiar rămân surprinşi să vadă cât reuşim să facem comparativ cu resursele pe care le avem. Sunt şi momente când te loveşti de idei preconcepute despre români în general, nu neapărat despre cei din domeniul militar, dar aceste preconcepţii se demontează relativ uşor pur şi simplu prin ceea ce eşti şi profesionalismul pe care îl ai în a face lucrurile.

Ca fiică de ofițer, știu că între militarii NATO există schimb des de experiență. Este o șansă deosebită să participi alături de militari din atâtea state la operațiuni comune, să împarți experiențe, opinii.

Să zbori constant în misiuni în întreaga lume, în echipaj cu membrii din diferite ţări e ceva unic şi e o experienţă de care aveam nevoie. Lucrurile pe care le învăţ au o valoare care nu se poate cuantifica uşor. Nu trece o zi în care să nu te loveşti de o altă provocare, fie că eşti la sol fie că eşti în aer. Şi ce e cel mai important cred eu, este faptul că înveţi să comunici eficient cu diferite tipologii umane, diferite mentalităţi. Vezi că lucrurile se pot face şi în alt fel, eşti liber să găseşti soluţii, să le discuţi şi să le aplici.

 

Simona Măierean între cer și pământ, zboruri și familie

Ei își pun boneta pe cap, bocancii în picioare, rucsacul pe spate, ne zâmbesc, ne fac cu mâna și pleacă. Noi, cei care le suntem, rămânem să scrutăm depărtările, să ne ștergem ochii și să sperăm că se întorc cu bine acasă.

Și unii și alții știm că asta sunt ei! Cumva este un pact tacit de iubire pentru ei și pentru ceea ce reprezintă ei: Armata Română.

Să călătoresc, „să fiu mai mereu pe drumuri”, sunt nişte lucruri pe care mi le-am dorit şi pe care mi le asum. Până la urmă e alegerea mea. Da, îmi fac timp pentru mine, şi asta e un lucru pe care l-am învăţat, nu a venit foarte uşor. Din păcate cei dragi sunt în ţară, iar eu fiind plecată pentru câţiva ani, timpul pe care îl petrec cu ei nu este foarte mult. Şi Sărbătorile acestea am fost din nou plecată. Mă bucur însă că ei mă susțin și deși au momente de îngrijorare sunt și mândri.

Când nu sparge bariera sunetului pilotând direct din inima aeronavelor, Simona Măierean face lucruri cât mai simple. Iubește să călătorească, să fie în natură, în preajma animalelor, să citească, să bea ciocolată neagră și cafea bună, să aibă conversații fără pretenții cu oameni dragi și să scrie.

Simona Măierean

Sursa foto: aeronews.ro

Despre lecțiile învățate pe parcursul anilor, Simona ni le spune râzând, în timp ce călătorește. Da, ați citit bine. Când a dat interviul, Simona era pasager într-un avion, călătorea și schimba impresii cu mine. Nu prima oară, dar prima oară așa.

Am învăţat că o lecţie de viaţă devine o lecţie doar pentru persoana care o trăieşte în mod direct. Am învăţat că dacă mă arunc de multe ori la rând cu capul înainte s-ar putea să îmi sângereze şi tot eu sunt cea care trebuie să stau să-mi ling rănile. Deci am învăţat cum să-mi ling rănile, nu cum să nu mă mai arunc cu capul înainte. Îmi repet în fiecare zi să gândesc de două ori înainte de a scoate ceva pe gură (dacă încă îmi repet asta, îţi dai seama că nu e tocmai o lecţie învăţată). Am învăţat că deşi vreau ca lucrurile să se întâmple „acum şi aici”, de cele mai multe ori e nevoie şi de ceva timp. Am văzut că statul în „întuneric” e călduţ, dar doar atât. Şi învăţ în fiecare zi să apreciez oamenii de lângă mine.

Vorbind de oamenii de prin viaţa noastră, Simonei i-au trecut prin minte două nume foarte speciale pentru ea. Pentru că au crezut în ea pur şi simplu, fără alte artificii, pentru că au făcut minuni fără să ceară nimic în schimb, Simona Măierean le poartă o recunoștință profundă doamnei învăţătoare Maria Gagniuc şi primului instructor de zbor – Ionel Vargolici.

 

Cuvânt de încheiere

Suntem încă în luna Martie. Luna despre care eu spun că este a iubirii, familiei și Femeii. Nu demult a fost 8 Martie, iar acest reportaj vine ca un altfel de mărțișor și buchet de ghiocei pentru voi, toate Domnișoarele, Doamnele și Copilele care ne citiți.  Este un cadou de mare suflet de la mine, pentru voi toate!

Simona este una dintre femeile de marcă ale României. O promotoare și o deschizătoare de drumuri, de ferestre. Și nu oricum, nu oriunde, ci spre cer, spre spațiu, spre inifinte posibilități!

Simona Măierean este Prima Femeie Pilot de Supersonic din România. Avea 24 de ani! Cine s-ar fi gândit că la această vârstă poți fi acolo sus, pe crestele norilor spărgând bariere și deschizând căi? Cine s-ar fi gândit că un MIG 21 Lancer va fi îmblânzit de o femeie? Dar un Spartan, un Globemaster?

Dragele mele, după cum vedeți, nu există nimic pe care o femeie să nu îl poată cuceri, să nu îl poată face! Nimic!

Nu avem limite, bariere, decât în noi însene! Spargeți-le! Rupeți lanțurile care vă țin visurile încătușate și îndrăzniți să fiți ceea ce vă doriți să fiți! Nu există vis prea departe sau prea sus! Aruncați lasoul și fiți eroul propriilor vise!

Simona dragă, eu îți mulțumesc și aici și acum pentru acest privilegiu, dar și pentru prietenia ta și îți doresc să zbori și mai sus, să pui steagul românesc pe piscuri încă neatinse. Deoarece poți și știu că tu visezi încă să zbori prin spațiu.

Nu mă voi mira să aud că ai descoperit noi galaxii, iar într-o zi, ele să ia numele tău! La mulți ani, Femeie Phoenix!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *