Articole

Uca Marinescu

Cu această idee în minte, exploratoarea Maria Uca Marinescu își trăiește cei mai frumoși ani. După vârsta de 60 ani, când cei mai mulți seniori se retrag în liniște, doamna Uca Marinescu a realizat cele mai importante cuceriri ale vieții sale.

 

Este prima femeie din lume care ajunge la cei patru Poli Geografici ai planetei. Deține de asemenea recordul de cea mai în vârstă femeie care cucerește Polul Nord și Polul Sud în același an (doar a treia din lume care atinge această performanță).

Cel mai important, Uca Marinescu demonstrează în fiecare zi cum tinerețea fără bătrânețe poate fi găsită inclusiv în România. Într-o Românie în care cei mai mulți pensionari au preocupări complet nesănătoase, Uca Marinescu pare doar excepția care confirmă regula.

Din fericire, marea exploratoare ne arată că, prin țară, sunt totuși multe exemple de „așa da”. Ne vorbește de asemenea despre chemarea care o motivează să vadă cât mai multe locuri ale acestei planete. Și, a propos, nu mai sunt prea multe țări pe care nu le-a vizitat!

Aflăm fascinantele povești ale expedițiilor de la Polul Nord sau de la capătul lumii din Sudul Americii. Cum și-a petrecut, la 61 ani, Crăciunul la Polul Sud și cum a simțit nevoia să prezinte o bucată de slănină ca pe o… brânză tipic românească.

Amintiri din Venezuela, din Armenia, din Nepal și mai ales din cea mai recentă călătorie, în Bhutan… Cel puțin de la populația micuței țări asiatice, avem foarte multe de învățat. O experiență molipsitoare, ne spune Uca Marinescu, deoarece Bhutanul se bucură de cel mai ridicat indice al fericirii din lume!

Vă invităm așadar să vă așezați confortabil în fața ecranului. Dacă sunteți în trafic, să porniți video-ul și să o ascultați pe Uca Marinescu. Urmează o galerie foto spectaculoasă prin diversitate, dar mai ales o lecție de normalitate, extrem de utilă pentru copii, părinți și bunici.

 

 

Principalele idei ale acestui dialog sunt rezumate de Daniela Palade Teodorescu pentru Revista CARIERE. În plus, iată doar câteva afirmații ale doamnei Uca Marinescu, de păstrat bine de tot:

 

Un alt record special:

„Cred că am cei mai mulți prieteni pe glob. Nu pot să îi număr. M-am dus ca să îi cunosc, să le cunosc viața și i-am făcut prieteni.”

 

Una din sursele de motivație pentru Uca Marinescu:

„Niciodată nu am cucerit lumea, ci am încercat să o cuceresc prin cunoaștere, adică să cunosc cum trăiesc oamenii in diferite locuri de pe pământ. Nu cucerești lumea, ci te cucerești pe tine, în sensul că poți să afli ce se întâmplă în jurul tău, despre cum trăiesc oamenii și ai de învățat de la ei. Toate călătoriile mele s-au întors cu aceste cunoștințe.”

 

Despre propria condiție:

„Sunt la o vârstă la care ar trebui să mă opresc, însă realitatea este că nu pot. Eu nu mă văd pe mine stând numai în fotoliu.”

 

O Uca Marinescu extenuată, către un coleg de expediție, la un kilometru distanță de Polul Nord:

„Sunt așa de fericită că ajung la pol, încât dacă ajung mai repede, fericirea mea e scurtă. Lasă-mă să merg încet și să-mi adun multă fericire.”

 

Ce ar trebui să conștientizeze un tânăr:

„Nu poți să te dezvolți intelectual stând numai între patru pereți. Muntele te învață să lupți ca să învingi. Muntele, natura, dascălul și pe primul loc părinții sunt cei care formează viitorul unui tânăr.”

 

România sau străinătate?

„Eu nu îi înțeleg pe cei care pleacă din România pentru un loc mai bun. Locul mai bun este aici, acasă, pentru oricare dintre noi. Cu bune și cu rele, țara noastră este unică!”

 

Uca Marinescu

În Bhutan, alături de un important artist local

 

Uca Marinescu

La schi în Tunisia

 

Uca Marinescu

Deșertul Gobi

 

Uca Marinescu

Jocurile Olimpice Mongole

 

Uca Marinescu

Pe Vf Dzongri, Himalaya – 4360 m

 

Uca Marinescu

Pregătiri pentru Polul Nord Magnetic, alături de Ela

 

Încă odată, filmul dialogului dintre exploratoarea Uca Marinescu și Daniela Palade Teodorescu, realizat în exclusivitate pentru Elita României:

Sursa foto: arhivă personală

Andreea Radu

Nascută în Buzău, adoptată mai întâi de Cluj, iar mai apoi de Sibiu, Andreea Radu este una dintre putinele persoane care a reușit să ajungă în Antarctica la doar 25 de ani. În momentul în care s-a mutat din Muntenia în Transilvania, părinții ei i-au spus “draga mamii, tu oricum nu erai de-a locului, că ești prea domoală pentru partea asta a țării”.

 

Are nevoie de timp să rezolve lucrurile, gândește de multe ori înainte, verifică de și mai multe ori. Asta crede că o face să fie “domoală”, cum a definit-o mama ei – poate una dintre slăbiciunile ei.

Studiază la Cluj, la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babes-Bolyai, studii masterale, specializarea Evaluarea riscului și securitatea mediului. De asemenea, continuă studiile începute la nivelul de licență al aceleiași facultăți.

Ca membru și colaborator CNCA (Comisia Națională pentru Cercetări Antarctice din cadrul Academiei Române), a inițiat și condus două proiecte de cercetare în Antarctica de Vest în vara polară a anului 2017. Este vorba de “Transboundary pollution: rising nitrate level in the Southern Ocean” și “Water quality determination and monitoring in Antarctic lake ecosystems”. A reprezentat România, în colaborare și cu sprijinul Armatei Republicii Argentina.

Eu am întâlnit-o în orașul vechi al cetății Sibiului, unde locuiește în prezent.

 

Dezvoltarea pasiunii pentru Antarctica

Andreea Radu este pasionată de design și arhitectură, însă s-a dovedit expertă în a scrie proiecte.

Pentru estetică a prins drag de mică, căci o lungă perioadă de timp a locuit cu mătușa ei, pe care mereu a văzut-o ca fiind o artistă. Desenul si pictura au fost mereu prezente în mediul în care a trăit, apartamentul unchilor ei fiind intr-o continuă schimbare. “Când crești într-un mediu creativ … devii creativ!”

De-a lungul anilor de facultate a obținut bursă de studiu. “Cam toate”, îmi spune Andreea.

Chiar toate bursele de studiu, iar cu ajutorul burselor, mi-am cumpărat cărți: cărți de artă, arhitectură, design, fotografie etc. Datorită cărților am fost nevoită să îmi schimb locuința de câteva ori, din lipsă de spațiu.

Tot din pasiune pentru cărți a ajuns să fie prezentă la o lansare de carte a Prof. Univ. Dr. Pompiliu Manea despre călătoria către Polul Sud. Scrisă sub forma unui jurnal, cartea i-a stârnit curiozitatea asupra zonei. Fiind studentă la mediu, a realizat că ar putea studia mediile de viață extreme. Iar acesta a fost începutul dezvoltării proiectelor ei. Evident, tot din pasiune.

Proiectul de cercetare din Antarctica a fost primul ei proiect implementat, însă nu și primul scris. Când am întrebat-o dacă își mai amintește despre primul ei proiect scris, Andreea a răspuns imediat.

Am aplicat pentru un masterat în Noua Zeelandă, iar unul din criteriile de selecție presupunea scrierea unui proiect. Aș spune un fel de parte teoretică a unei licențe susținute în România, însă mult mai riguroasă, mult mai bine documentată și cu o viziune clară asupra a ceea ce vrei să evidențiezi în urma lucrării. Un proiect de cercetare în adevăratul sens al cuvântului.

Din cauza costurilor foarte mari, a renunțat la acel masterat la care ar fi fost admisă. Nu și la ideea de Antarctica. Secretarul științific de la acea vreme al CNCA i-a oferit informația de bază despre ceea ce înseamnă Antarctica. Voluntar, a colaborat cu această comisie și a dezvoltat proiecte noi.

Andreea Radu

 

Andreea Radu – unul din puținii români care au ajuns în Antarctica într-un proiect de cercetare

Pentru expediția din Antarctica s-au purtat discuții cu Argentina încă din 2015. Pe baza proiectelor scrise de Andreea și pe baza unor scrisori de intenție trimise de către CNCA, ce apoi s-au materializat ca lucrări informative în agendele de lucru ale Reuniunilor Consultative ale Tratatului Antarctic, s-a creat un cadru facil colaborării România – Argentina.

Membri ai expediției naționale românești au fost Andreea Radu și colegul ei, dl. Marian Săvulescu. Suportul logistic a fost oferit de către Armata Argentiniană, iar “casa” lor din Antarctica a fost “Bahia san Blas” – o navă de transport.

Cei doi au pornit în martie anul trecut în aventura către Antarctica, din București spre Buenos Aires, cu o escală la Roma. La fel ca Baba Dochia, și-au dat cojoacele jos, ca apoi să le imbrace treptat, pe măsură ce se îndreptau spre Sud.

Ajunși în Rio Gallegos, locația de unde au zburat cu un Hercules C-130 către Antarctica, aveau deja pe ei toate hainele cu care plecaseră de acasă. Când au aterizat în Antarctica, în stația chileană Eduardo Frei Montalva, Andreea și-a dat seama că i-ar mai fi trebuit câteva rânduri de haine.

Pe unul dintre geamurile mici ale avionului, la aterizare, am putut vedea de sus peisajul… M-am simțit mult mai mică decât sunt… Este greu să descrii în cuvinte!

La aterizare au fost întâmpinați de către Comandantul Campaniei Antarctice 2016-2017, Comandorul Marcelo Tarapow, cel ce a avut o grijă deosebită de ei pe toată durata expediției. Andreea afirmă că fără informațiile oferite, fără ajutorul și implicarea acestuia, percepția ei asupra continentului alb ar fi fost astăzi, poate, diferită.

Andreea Radu

Mi-aș dori să îi pot mulțumi îndeajuns vreodată. Andreea Radu, referindu-se la Comandorul Marcelo Tarapow

Cu vasul s-au deplasat către stația Camara, Deception, refugiul Caillet Bois și s-au întors iarăși în Frei. Au recoltat probe de apă, sol, gheată și vegetație care au fost analizate ulterior. O parte la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului de către conf. dr. Nicoleta Brisan și CSII dr. Carmen Roba, cealaltă la Institutul de Virusologie din București – dr. Florica Topârceanu.

 

Cum a fost experiența din Antarctica pentru Andreea Radu

Au admirat pinguini, foci și au fost urmăriți de un leu de mare. Au staționat o noapte în caldera vulcanului din insula Deception, din cauza unui motor al navei care se defectase. A avut și rău de mare, însă altceva a marcat-o cel mai tare…

…Scara de pe vas pe care trebuia să o coborâm și s-o urcăm de fiecare dată când mergeam pe țărm. Nu cred că o voi uita vreodată. Să cobori o scară din funii pe marginea unei nave ce se mișca pe o altă ambarcațiune mai mică, de cauciuc, ce se mișca și mare tare datorită valurilor…

Andreea Radu

În mod evident, nu e foarte ușor să trăiești în Antarctica. Andreea însă mi-a mărturisit că nu știe dacă ar putea spune că ceva – un lucru a fost greu acolo. Asta în mare parte datorită ajutorului necondiționat oferit de argentinieni și de către echipajul de pe vas.

In Antarctica, totul este variabil. Că vorbim de geografie sau vreme, totul este într-o continuă schimbare, de la un moment la altul. De-a lungul expediției, nicio zi nu a semănat cu cealaltă. Ce rămâne constant din punctul meu de vedere este ajutorul pe care un stat îl oferă celuilalt. Am văzut, de exemplu, un vas expediționar din Bulgaria pe care echipajul argentinian l-a ajutat să ajungă la stația lor de cercetare din Antarctica. Am intâlnit cercetători din Columbia, din Uruguay, bineînțeles Argentina samd. Pe acești oameni îi unește dorința de reușită, indiferent de naționalitatea sau originea cercetătorului.

Andreea Radu visa dintotdeauna să ajungă în Antarctica. Cu ajutor și sprijin din partea familiei, a prietenilor de aproape și de departe, a reușit să își transforme visul în realitate. Ceea ce a descoperit despre ea în urma acestei experiențe a fost faptul că nu cedează presiunilor atât de ușor pe cât credea. Și mai este un lucru: “sunt mândră de mine că am trecut temutul test al scării“.

Pentru a ajunge în Antarctica nu a fost ușor pentru Andreea. În primul rând, structurile din România nu permit și nici nu sprijină astfel de demersuri. Iar ca student, este foarte greu. Din punct de vedere financiar, tot ce a făcut a fost pe cont propriu.

Pe de altă parte, nu a fost ușoară nici adaptarea la mediul de viață antarctic: frigul și vântul, umezeala, schimbările foarte rapide ale vremii, să fii mai mereu pe o mare agitată și aflată aproape de limita înghețului… Riscurile au fost foarte mari, însă Andreea și le-a asumat.

Am rugat-o pe Andreea să îmi împărtășească o amintire memorabilă legat de această experiență.

De când am decolat de pe aeroportul Henri Coanda din București, împreună cu colegul meu am încercat să documentăm totul, să nu pierdem nici un detaliu al călătoriei. La un moment dat am pierdut “documentarea”, căci lucrurile au fost atât de diverse și atât de multe că n-am mai putut nota. Totul ne-a rămas însă în memorie. Nu știu pentru colegul meu, dar pentru mine vor rămâne memorabile momentul aterizării în Antarctica, întâmpinarea, strângerea de mână însoțită de cuvintele „Welcome to Antarctica” ale Comandantului Campaniei Antartice, cât și momentul primirii unui nou titlu acordat de însuși Poseidon pentru curajul avut traversării cercului polar…

Cu siguranță vor urma și alte proiecte pentru Andreea. Dorința ei cea mai mare însă este ca rezultatele obținute în urma acestei expediții să servească ca bază a unui studiu comparativ între Antarctica de Vest si Antarctica de Est.

 

Sursa foto: Arhivă personală