Teofil Vlad

Teofil Vlad este unul dintre cei mai importanți alpiniști români, fiind declarat de mai multe ori „Sportivul Anului”. Este primul român care a escaladat câteva vârfuri dificile din Nepal, Kirghizstan, Kenya, Alaska. A făcut parte din echipa care a deschis o rută nouă în peretele sud-vestic al Vf. Pumori 7161m, Himalya. A urcat pe Everest, Pumori, Khan Tengri, Nanga Parbat și Gashebrum 2 din masivul Himalaya. Deținător al titlului de „Maestru al Sportului”, este antrenor de alpinism, ghid montan, și alpinist categoria sportiva I. A fost salvator montan și este un puternic susținător al voluntariatului.

 

Teofil Vlad a fost primul român care a escaladat Point John 4850m și Mt. Kenya – Kenya (2007). A fost într-o echipă care a făcut prima ascensiune pe ruta West Rib de pe vârful McKinley din Alaska (USA). În 2013 a făcut parte din prima echipă românească care a urcat pe versantul Rupal de pe Vf. Nanga 8126m, Himalaya, Pakistan.

În 2018 a făcut parte din echipa care a deschis o rută nouă pe Pumori, „Călătoria Micului Prinț” fiind o performanță care va râmâne în istoria alpinismului. În 2019 a ajuns pe Vf. Everest 8848m, Himalaya, Nepal, cel mai inalt varf din lume, iar pentru Vf. Island Peak (6189m) din Himalaya (Nepal) a fost ghid pentru alți alpiniști.

În ianuarie 2022, Teofil Vlad a pornit spre a urca cel mai înalt vârf din America de Sud. vârful Aconcagua din Argentina.

 

De la parașutism și drumeții montane, la alpinism

Teofil Vlad s-a născut la Pitești în anul 1982. Primul pas spre alpinism l-a început cu drumeția montană, iar prima dată s-a cățărat pe stâncă în 1998, în timpul liceului. În 1999 a parcurs primul traseu de perete de mai multe lungimi de coardă.

Însă primul sport cu care a cochetat a fost parașutismul. Făcuse mai multe salturi în clasa a XII-a, iar după bacalaureat își stabilise o altă etapă de zbor. Trebuia să învețe pentru admiterea la facultate, dar și-a spus că se descurcă cu toate.

După primul salt, doi colegi s-au accidentat și instructorii au amânat salturile, hotărând să urmeze o nouă sesiune de antrenament, o nouă examinare. Atunci a realizat că ascensiunile montane sunt mai importante decât parașutismul și a plecat acasă să învețe. Acum, Teofil Vlad crede că poate dacă era la un cantonament de alpinism, ar fi văzut altfel lucrurile.

Teo a urmat cursurile Facultății de Geografie, pe care a absolvit-o în anul 2004. A lucrat o perioada la Salvamont Arges, dar a fost și agent de vânzări, profesie la care a renunțat pentru a se dedica alpinismului.

Este căsătorit și are doi copii pe care îi învață să nu se cramponeze în viață de lucrurile pe care nu le pot face, ci să se concentreze pe cele pe care le pot realiza.

Printre cărțile preferate se numără: ”Luni de fiere” de Pascal Bruckner, ”Papillon” de Henri Charriere, ”Cuceritorii inutilului” de Lionel Terray, ”Kiss or Kill” de Mark Twight, ”Pe jos spre pol” de Jean-Louis Etienne.

Valorile sale sunt iubirea, bucuria, prietenia, respectul, munca pentru obținerea a ceea ce îți dorești. I-au plăcut mereu oamenii care trăiesc după ideea: „hai să facem ceva ce nu a mai făcut nimeni până acum”. De aceea se simte motivat de senzația de putere trăită după o escaladă dificilă a unui perete sau atingerea unui munte mare sau greu de urcat.

Everest, marea provocare pentru orice alpinist

Teofil Vlad a escaladat cel mai mare versant al vârfului Nanga Parbat, înalt de 8126 de metri. A fost într-o echipă de cinci care a muncit cot la cot pentru obiectivul propus și dintre cei patru care au ajuns pe vârf, Teofil Vlad a fost ultimul. Era la apus… și a ales un alt traseu decât cel pe care urcase în 1997 regretatul alpinist român Mihai Cioroianu.

În acel an, traseul clasic pe Nanga era foarte aglomerat, ceea ce punea probleme de siguranță legate de căderile de pietre și gheață, dar și de găsirea unor locuri de cort în abrupt. În plus, dorința alpiniștilor a fost să urce versantul Rupal, emblematic pentru alpinism, pentru că este cea mai mare față a unui munte ca și diferență de nivel, având 4600m de la bază până pe vârf. Mai fuseseră două tentative românești, însă doar echipa cu Teo Vlad a reușit să ducă proiectul la capăt, chiar dacă chiar el a fost atunci pe punctul de a renunța.

Chiar împachetasem să plec la vale după ce colegii mei au plecat spre vârf, dar am simțit cum primesc parcă un avânt și o energie nouă care mi-au permis să ajung pe vârf. Chiar dacă am plecat târziu, am ajuns la apus și am coborât pe întuneric.

După 20 de ani de alpinism și-a văzut visul de a ajunge pe Everest, unde a stat aproximativ o jumătate de oră, ceea ce reprezintă foarte mult. Suplimentul de oxigen este esențial în decizia alpiniștilor de a nu sta mult timp pe Everest sau orice alt vârf înalt.

Dacă nu folosești oxigen suplimentar, e foarte clar că vrei să minimizezi timpul petrecut la altitudine. Dacă folosești, trebuie să fii conștient că se va termina și nu vrei să fii blocat acolo sus fără oxigenul suplimentar cu care organismul a fost obișnuit. În ambele cazuri trebuie să fii foarte conștient de ce faci, unde ești și pentru cât timp, explică Teofil Vlad.

Faptul că Everestul este aglomerat poate pune probleme alpiniștilor. Și el a avut dificultăți la coborâre din acest motiv. Creasta finală este foarte îngustă și e greu când unii coboară și alții urcă.

Pentru că este aglomerat, traseul este amenajat cu corzi fixe pentru a fi mai accesibil celor cu mai puțină experiență, care sunt destui. Amenajarea îl face mai ușor. Fără corzi fixe montate ar fi o provocare serioasă, spune alpinistul român.

Pe Nanga Parbat am montat noi cinci fiecare metru de coardă, am făcut urme în zăpadă după fiecare ninsoare, am cărat tot ce era de cărat, nemaifiind nimeni altcineva pe munte și chiar știu ce înseamnă fără oxigen și porteri de altitudine, așa că pot face comparație între cele două extreme.

 

Viva Everest, o provocare în scop caritabil

Proiectul Viva Everest a avut ca scop principal promovarea cauzei asociației Climb Again. De aceea a considerat necesar să facă tot ce se poate pentru a maximiza șansele de a ajunge pe vârf.

Climb Again se ocupă cu integrarea prin sport, în special escaladă, a persoanelor cu dizabilități. De fondatorul Climb Again, Claudiu Miu, îl leagă o veche prietenie și apreciază mult rezultatele echipei sale.

Bucuria este una a reușitei împlinirii unui vis cu tot ce decurge de aici și e proporțională cu efortul depus. Mereu rămâne regretul că timpul necesar unei expediții înseamnă timp departe de cei dragi.

Modelele care l-au ajutat să ajungă la acest vis împlinit sunt alpiniști ca Denis Urubko, Mick Fowler sau Doug Scott. Foarte importanți sunt și prietenii săi Marius Gane, Zsolt Torok și Romică Popa, cu care a urcat munți care contează și care i-au oferit multe de învățat atât din punct de vedere al alpinismului, dar mai ales despre prietenie și umanitate.

 

Teofil Vlad, un alpinist pentru care teama este o provocare

Un alpinist care urcă pe cele mai dificile vârfuri întâlnește cadavre ale celor care s-au crezut suficient de buni încât să facă față cu brio expedițiilor. Acest lucru l-a făcut pe Teofil Vlad să se gândească mereu că muntele este un mediu ostil și că a deveni o victimă e o posibilitate.

Este însă conștient că pregătirea și experiența scad șansele pentru un final nefericit. Totuși, pe munte, factorul șansă/neșansă este destul de important. Frica este prezentă pe munte, iar Teo o simte la rândul lui.

Mă lupt cu teama de eșec, deși știu că nu este nici cel mai mare rău care se poate întâmpla. În timp am constatat că face parte din sport, viață, alpinism și că pe termen lung, cu perseverență, am reușit în anumite proiecte, chiar dacă nu din prima. Mi-e teamă, firesc, de moarte, de accidentări, de degerături…

Pentru un alpinist, un succes de anvergură înseamnă ani mulți de antrenamente, provocarea permanentă de a-ți dovedi ție că poți și plăcerea competiției în sine.

Teofil Vlad

În principiu dacă nu e pe munte, Teofil Vlad face cam 90 de minute de pregătire fizică generală (mobilitate, flotări, abdomene, tracțiuni, genuflexiuni etc.) și un antrenament de escaladă (120-150 minute) sau unul de alergare (60 minute). Sunt zile când e pe munte/în perete de dimineața până seara, dar și zile în care se antrenează mai puțin.

Odihna e de bază, dar după antrenament. Un program de relaxare poate fi o drumeție cu copiii, vizitarea unui loc nou, un pahar de vin cu prietenii, poate chiar un pic de leneveală alături de cei dragi.

Teo crede că e important să știi câtă odihnă ai nevoie după efortul depus. Sfatul lui pentru alpiniști ar fi să își asculte fiecare corpul, să fie perseverenți, să ceară sfatul sau chiar să solicite serviciile unui antrenor și să aibă curajul să viseze la mai mult.

Motivația nu este chiar atât de puternică încât să lupte cu lipsa de chef în permanență, așa că de multe ori faptul că mi-am creat o rutină de efort fizic mă ajută să fac ce știu că trebuie să fac când nu am chef. Dar sunt și zile când simt că am nevoie de pauză totală, mai ales după o zi grea în munți sau o expediție. Asta mă ajută și psihic și îmi dă motivație să reiau antrenamentul cu entuziasm când e cazul. Altfel, simt că nu e greu să te „arzi” psihic și fizic și să nu mai dai randament sau să te accidentezi tocmai datorită faptului că ai vrut să faci mai mult, indiferent de cum te simțeai.

 

Pregătire psihologică și nutriție în alpinism

Pregătirea psihologică este importantă, dar, pentru majoritatea sportivilor, își are locul după ce partea fizică este la un nivel înalt. E drept că în alpinism există excepții de oameni care, fără vreun antrenament intens, au avut realizări surprinzătoare.

Teofil Vlad a învățat evoluând progresiv. A încercat să împingă limitele de confort pas cu pas și să ducă lucrurile mai departe ca data trecută. Dar, la fel ca și în cazul pregătirii fizice, „odihna” contează. Altfel, mai ales în alpinism, statistica a arătat că e greu să fii mereu pe muchie de cuțit pe termen lung. Consecințele pot fi un pic mai grave față de scăderea performanței sau abandonul, ca în alte sporturi.

Există psihologi care se ocupă de sportivi și există cărți care prezintă tehnici de sincronizare a emisferelor cerebrale pentru o odihnă mai bună și un răspuns motor mai rapid. Informația abundă, dar alpinistul român constată că aplicarea ei este mai problematică.

Teofil Vlad încearcăse hidrateze cât poate de bine la tabăra de bază în perioadele de repaus pentru că în zilele cu acțiune e greu să te hidratezi optim. A topit zăpadă uneori chiar în mijlocul zilei când a fost cazul. Alteori a intrat în perete cu zeci de litri de apă pentru a avea rezerve pentru zilele planificate. Alteori a suferit. Alpinismul nu se face pe stadion și nu ai puncte de alimentare pe traseu.

Cel mai important sfat pe care alpinistul îl dă începătorilor e-și controleze cantitativ greutatea corporală. Apoi să aibă grijă să își ia toate principiile alimentare în cantitățile necesare. Să se alimenteze atât pentru susținerea efortului, dar și pentru încărcare și refacere. Să știe care e ordinul de durată al efortului (ore/zile/săptămâni) și să dozeze corespunzător.

El încearcă să nu se îngrașe și cântăritul zilnic îl ajută. Înainte de expediții la altitudine, uneori încearcă să câștige mai multă masă musculară. În general, mănâncă ce îi place, dar încearcă să aibă o măsură sau să compenseze la un moment dat. Nu are o dietă specifică.

Este un sport scump, dar există o eșalonare a costurilor pe măsura evoluției ca practicant. Dacă începi prin a achiziționa o pereche de espadrile de cățărat și un abonament la o sală de escaladă nu e o tragedie, dar dacă vrei să mergi mâine pe Everest costă multe zeci de mii de euro.

 

Pașii de la amator la profesionist în alpinism

În primul rând, un amator dornic de performanță trebuie să aibă obiective pe termen lung, din care să derive cele pe termen mediu și scurt. Apoi să își facă un plan de antrenament corespunzător obiectivelor. Teofil Vlad spune că merită consultanța pentru alcătuirea planului de antrenament și gestionarea obiectivelor, chiar dacă cea de calitate nu e ieftină.

Activitatea profesionistă începe de când ești plătit să practici alpinismul, indiferent de nivel. Aici nu se referă la sponsorizări care să acopere cheltuielile expediției, echipamentului, antrenamentului etc.

Dacă un fotbalist profesionist are un contract și un salariu ca să joace fotbal, de un alpinist profesionist vorbim când va fi plătit să se cațere sau să urce un munte.

Până ajunge acolo, indiferent de legitimarea ca sportiv sau de rezultate/performanță, este la nivel amator/ hobby/ pasiune. A nu se confunda cu activitatea de ghid montan sau de instructor/antrenor sau cu contractele de publicitate. Aceea este o altă sferă profesională, diferită de cea de sportiv profesionist.

În ianuarie 2022 a început următoarea provocare: cel mai înalt vârf din America de Sud. vârful Aconcagua din Argentina, care este și cel mai înalt munte din cele două Americi (6 962 m). Aconcagua este o masă gigantică de rocă nonvulcanică, plină de gheţari, fiind unul dintre cele „Şapte Vârfuri” – cele mai înalte de pe cele şapte continente. E vârful care a făcut cele mai multe victime dintre toți munții escaladați de alpiniști.

În legătură cu această nouă expediție, alpinistul Teofil Vlad consideră:

Principalele provocări sunt legate de altitudine, dar și de faptul că timpul pe care îl am la dispoziție este limitat și este important să am o fereastră de vreme bună la momentul oportun, după ce mă simt aclimatizat. Este un vârf pe care îmi doresc de mult să îl urc și America de Sud m-a inspirat întotdeauna la capitolul stil de viață.

Nu poți să privești decât cu admirație un alpinist precum Teofil Vlad care dovedește că limitele umane sunt mult mai departe decât ceea ce credem noi din confortul casei. Provocările pe care și le asumă demonstrează că organismul nostru poate fi educat să aibă performanțe mult mai bune, dar că acestea necesită mult efort, educație și pregătire mentală. Noi abia așteptăm ca el să se întoarcă acasă după escaladarea vârfului Aconcagua din Argentina.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *