Radu Păltineanu

Radu Păltineanu a devenit de puțin timp primul român care a traversat cele două Americi pe bicicletă, din Alaska până în Ushuaia, capătul lumii din sudul Argentinei. A pedalat 34.554 km prin toate țările nord, central și sud americane și a navigat alți 4.100 de km pe cursul fluviului Amazon. L-am contactat pe Radu a doua zi după ce a ajuns în Ushuaia și am reușit să aflu numeroase lucruri inedite nu doar despre această expediție de 3 ani, ci și despre celelalte proiecte ale sale.

 

Radu Păltineanu s-a născut la Iași, dar a crescut și copilărit la Piatra Neamț. La vârsta de 15 ani, a emigrat cu părinții la Montreal, în Canada, unde a absolvit studiile în inginerie Software la McGill, una din cele mai prestigioase universități canadiene. După traversarea celor două Americi pe bicicletă, a decis să se repatrieze și să se mute în București.

Persoana care l-a inspirat să călătorească și să iubească viața, diversitatea și complexitatea ființei umane este nașa sa, Georgiana Antoce, medic psihiatru în Australia. La majorat i-a dăruit un bilet de avion spre Australia și de atunci i se trage “microbul” călătoritului.

 

Radu Păltineanu, o viață sportivă și aventuroasă

Radu nu are așadar studii în domeniul sportiv și nici nu a urmat vreun regim strict. Nu consideră că a existat vreun punct zero care l-a dus la actualul stil de viață deoarece de mic mergea hai-hui cu bicicleta. Se simțea bine pedalând și explorând locuri pe bicicletă.

Chiar la 13 ani a plecat cu bicicleta de la Piatra Neamț la Costișa, o comună situată la 35 de km, unde lucra mama sa ca medic.

Ceea ce fac eu este ciclism de aventură și nu ciclism în adevăratul sens al cuvântului. Da, mă folosesc de o bicicletă, dar scopul nu este cel al performanței, ci de a vedea lumea prin forțe proprii și a ajunge în locuri mai puțin accesibile.

Cicloturismul este un sport relativ ieftin, un mod sănătos de a explora lumea. Tot ce-ți trebuie este o bicicletă, câteva genți, un cort și un sac bun de dormit. Să nu credeți că trebuie să fie nu știu ce bicicletă scumpă, nici pe departe. Radu îmi amintește de povestea neamțului Heinz Stucke care a călătorit zeci de ani pe o bicicletă urbană în toată lumea.

 

Prima tură de ciclism de aventură

În 2013, Radu Păltineanu traversa Scandinavia și Europa de Est pe bicicletă pentru a trage un semnal de alarmă în privința controversatului proiect minier propus la Roșia Montană. A pornit din Copenhaga și a străbătut 2.442 de km pe bicicletă, îmbinând utilul cu plăcutul.

Alături de cei doi parteneri, a realizat diferite prezentări prin orașele prin care a trecut pentru a crea o conștientizare la nivel european asupra a ceea ce se întâmpla în micuța localitate din Apuseni.

Anul următor a traversat întreaga Europă și Asie centrală cu… autostopul. Fire aventuroasă, Radu și-a dorit doar să vadă Europa și Orientul Mijlociu cu bani puțini. A descoperit astfel că autostopul este un alt mod de a vedea lumea, tot la fel de autentic și interesant ca și pe bicicletă.

Auzisem multe lucruri negative despre Iran, dar ceea ce am descoperit eu acolo a fost o surpriză plăcută: o cultură milenară și niște oameni deosebit de primitori și faini.

După 14.000 de km parcurși cu autostopul de la Paris la Teheran, a urmat o ascensiune pe Damavand (5.671 m), cel mai înalt vârf vulcanic al Asiei. Astfel a demarat proiectul ”7 Volcanic Summits”, prin care Radu își propune să urce pe cele mai înalte vârfuri de pe cele 7 continente. A mai cucerit doar Orizaba (5.636 m) în Mexic, însă are tot timpul din lume să își îndeplinească și acest obiectiv impunător.

Marele său proiect însă s-a derulat în ultimii 3 ani, când a reușit să traverseze pe bicicletă întreaga Americă. Radu Păltineanu este unul din puținii oameni din lume care se poate mândri cu o asemenea experiență!

 

Descoperind frumusețile din Lumea Nouă

În urma acestei reușite, Radu și-a lărgit enorm perspectiva asupra lumii și a culturilor străine. A realizat că, deși trăim în capete diferite de lume, avem mult mai multe în comun decât ne-am imagina. Călătoritul pe bicicletă este o experiență grozavă fiindcă îți permite să vezi mai mult, să absorbi mai mult, exclusiv prin forțe proprii.

A fost o aventură pe cinste, o aventură în adevăratul sens al cuvântului prin care mi-am depășit orice limită și am ajuns să mă cunosc pe mine ceva mai bine. Atunci când rămâi tu cu tine însuți, ajungi să-ți vezi și părțile pozitive, dar și cele negative, nemaiputând da vina pe nimeni și nimic. Dacă poți vedea lumea este un lucru mare. Dacă o poți face prin forțe proprii e și mai bine.

În topul țărilor sale preferate rămân Brazilia, Columbia și Mexicul. Pentru oameni, pentru atmosferă, pentru ospitalitate, dar Brazilia este cu adevărat țara sa de suflet.

Radu Păltineanu

Cel mai mult în această expediție, pe Radu Păltineanu l-a fascinat omenia și bunătatea oamenilor întâlniți pe traseu, dar și a celor care îi citeau blogul și îl ajutau cu donații. Mulți necunoscuți îl primeau să doarmă acasă la ei, alții îi ofereau de mâncare. Unii se opreau chiar să-i dea bani. Radu recunoaște că doar datorită lor a reușit să ducă la capăt această aventură.

În rest, peisajele din Americi îți taie răsuflarea, continentele acestea găzduind unele din cele mai sălbatice și frumoase locuri și parcuri naționale.

Visele pot deveni realitate și aceasta este dovada, iar omenia este lucrul cel mai de preț pe care îl avem.

 

Momente dificile ale expediției

În Mexic i s-a furat un telefon din mers. În Panama a rămas doar cu hainele de pe el, după ce a fost amenințat cu cuțitul și i s-a furat geanta unde avea toate hainele de rezervă. Prin Venezuela a fost căutat de 4 inși înarmați într-un hotel. În Guiana Franceză a fost amenințat cu arma de 3 puști, iar în Peru i-au furat un GoPro.

Desigur, la acestea se adaugă dificultățile geografice și climatice. A pedalat în plină iarnă pe teritoriul SUA, a simțit căldurile infernale din tropice, ploile din Amazonia sau noroiul din Patagonia.

Traversarea Statelor Unite pe timp de iarnă, zonele tropicale cu călduri infernale și umiditate ridicată, noroiul de pe anumite șosele izolate, ploile din Amazonia, pustiul tundrei alaskane ar fi doar câteva. Toate acestea fac parte din aventură. Există și o vorbă: ”No pain, no gain”. Cu un gram de noroc și multă determinare nu ai cum să nu treci cu brio peste ele.

Cu toate aceste obstacole, Radu a înțeles că, pentru a vedea lumea cu adevărat, nu poți ocoli zonele considerate periculoase.

Radu Păltineanu

Radu Păltineanu în Munții Utah din SUA

 

Ce l-a ajutat pe Radu Păltineanu să traverseze America pe bicicletă

Cross Quest, bicicleta pe care a folosit-o pentru a traversa America, a fost echipată cu un set de schimbătoare Shimano Deore. În față/spate are un portbagaj pe care poartă cele 4 coburi principale în care își ține lucrurile. Ghidonul original l-a schimbat cu unul în formă de fluture, special conceput pentru cicloturism, pentru a avea mai multe poziții în care să-și poată țină mâinile.

Știind că odihna este foarte importantă în orice sport, am vrut să aflu de la Radu ce program de relaxare a folosit în această expediție pentru a obține un randament cât mai bun:

Cred că este bine să-ți asculți propriul corp și să nu întreci niciodată măsura. Eu am avut perioade când m-am oprit din pedalat și am făcut alte activități, cum ar fi alpinismul. Este interesant să alternezi și să practici și altceva.

La o astfel de expediție, creierul joacă un rol mai important decât condiția fizică. Pregătirea sa mentală are legătură cu structura sa de gândire. Să nu uităm că Radu e inginer. Îi plac proiectele, chiar dacă ele suferă modificări pe parcurs.

Până la urmă, nu țelul sau destinația sunt prioritare, ci drumul în sine. Acea destinație totuși îți dă motivația necesară de a continua și duce la bun sfârșit ceea ce ai început.

 

Expediție fără regim alimentar, dar cu dorința de a descoperi cultura locurilor

Românul care a traversat Lumea Nouă pe bicicletă are mereu câteva sticle de apă la el. În zone precum Alaska, nordul Canadei sau Patagonia, se putea aproviziona relativ ușor, deci nu era o problemă așa mare. În schimb, în America Centrală sau nordul Americii de Sud, cumpăra apa și trebuia să se asigure mereu că are cantitatea necesară. Este foarte important să te hidratezi corect.

Pe parcursul exepdiției, nu a ținut un regim alimentar anume și chiar a vrut să se bucure de bucătăria locală a fiecărei țări pe unde pedala. În zonele izolate își făcea paste cu brânză și sos de roșii sau fulgi de cartofi. Alunele, ciocolata, dulciurile pot da o doză de energie, dar primul lucru pe care îl făcea dimineața, când se trezea la cort, servea o cafea.

Radu Păltineanu

 

Pasiunile formează și întregesc omul

Radu iubește sportul și aventura, cărțile și… Zorba Grecul.

Îmi place la nebunie Zorba, acea dragoste a lui față de viață, cum știe el să se bucure de fiecare clipă, să trăiască mereu în prezent și să facă haz de necaz atunci când este cazul. Zorba este însăși esența vieții.

Cât despre muzică, ascultă mai de toate. Are momente când se simte bine cu Metallica, altele când simte nevoia să asculte Hans Zimmer sau Vangelis.

Ca planuri de viitor, pe Radu Păltineanu l-ar interesa să se aventureze în câteva zone Polare, cum ar fi Groenlanda și Antarctica. În plus, să coboare coasta atlantică a Africii, tot așa, pe bicicletă, e unul din visele despre care e posibil să auzim în curând că Radu Păltineanu le-a transformat în realitate.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *