Articole

Andy Hertz
Andy Hertz are studii tehnice, a fost manager, este autor a mai multe titluri și a construit o comunitate de români, mutați la țară. Cu siguranță este una din figurile cele mai interesante despre care am scris. Nu seamănă cu nimeni, este spontan și crede că visurile se pot realiza dacă îți dai voie să îndrăznești.

 

Andy Hertz a avut și are parte de o familie minunată. A copilărit pe malul Mureșului, în Săvârșin, cu mama sa. După ce ea murit, când avea vreo 13 ani, s-a mutat cu unchiul, mătușa și cele trei fete ale lor care, de mici copii, i-au fost asemeni unor surori.

Încă din vremea copilăriei mi-au fost insuflate valori care mă ghidează și astăzi prin viață. Totuși, pe cât de simplu pare totul la prima vedere, e greu să explic decizii luate cu sufletul și felul în care trăiesc astăzi. Tot ce ține de minte poate fi mai ușor explicat. Cine sunt e totuși un mister, iar asta face ca toată această călătorie prin viață să fie fascinantă.

 

Dorul de țară l-a făcut să dea Londra pe satul Dupăpiatră, din Munții Hunedoarei

Au fost aproape 6 ani lungi și lați petrecuți în Londra. Un loc de muncă foarte bun, venit în urma unei școli tehnice pe care a terminat-o acolo, plimbări, vizite, concerte, prieteni, muzee, mare, adică tot ce înseamnă o viață plină.

Dorul de țară s-a făcut simțit încă din prima zi pe insulă. Gândul meu a fost mai tot timpul la revenirea acasă, dar n-aș fi gândit vreodată la felul în care viața mea urma să se schimbe aici și că „acasă” urma să fie o căsuță din lemn de la marginea pădurii, departe de vreun oraș. Într-o bună zi am decis să-mi ascult inima și mi-am schimbat radical viața, lăsând în urmă un loc de muncă foarte bun și traiul din Londra pentru un cătun din Apuseni.

Crede că această schimbare își are bazele în nevoia de relaționare. Aici, la munte, surprinzător, s-a trezit într-o lume mai plină și mai bogată decât a cunoscut oriunde a pășit în trecut.

Întâmplător, în 2016, a întâlnit niște oameni minunați care trăiau la munte după o viață în oraș și a decis aproape instantaneu să încerce și el. Câteva zile în mijlocul naturii s-au transformat într-un mod de viață.

A scris trei cărți, iar ultima se numește Mutat la țară – Viața fără ceas – Din Londra în Apuseni. Poate fi găsită în multe libării fizice din țară, online și în străinătate prin site-ul Amazon.

Pentru a înțelege dorul lui Andy Hertz și ceea ce l-a îndemnat să facă alegerea, las câteva citate din cartea menționată mai sus:

„În timp ce străbăteam cei zece‑cincisprezece metri dintre mașină și ceilalți, parcă timpul s-a oprit și îmi lăsa răgaz să realizez ce am găsit acolo. Am găsit o iarbă de un verde pur, curat, plină de floricele albastre. Am găsit cerul senin și norii, care aveau o formă deosebită și parcă o altă culoare decât cea văzută de jos, din oraș.

Am găsit căsuțe din lemn, grajduri vechi, căpițe de fân, cai, vaci, câini și pisici, și păsări nemaivăzute de ochii mei până atunci. Am găsit garduri din piatră și porți din lemn, vatră de foc și apă de izvor. Am găsit adăpost și mâncare bună. Am găsit natura care mă chema de‑atâta vreme și liniștea ei, iar cel mai important, am găsit oameni frumoși și deschiși, care mă așteptau ca pe unul de‑al lor, pentru că au înțeles!

Și m‑am găsit pe mine, copilul pe care l‑am lăsat demult undeva, în trecut. Deși practic pe toate acestea le‑am realizat puțin mai târziu, cumva, dincolo de înțelegerea mea, le știam din acea clipă, făcând acei primi pași pe pământul „de aur”. (…) …mi‑am dat seama din nou că am ajuns în sfârșit acasă.

Acolo, la munte, în cort, în iarba verde, în ploaie, noaptea, eram acasă! Ce sentiment măreț! Mai mult ca niciodată, simțeam că nu mai puteam da înapoi. Rămânerea mea în România era hotărâtă deja. Ploaia, cu fiecare strop mare și greu căzut pe cort, aducea cu ea, pe lângă iubire și toate celelalte, sentimentul larg și adânc de libertate. Pe cum mă adânceam tot mai tare în somn, Londra se îndepărta de mine tot mai mult.”

 

Un simplu grup pe Facebook a devenit un proiect de înrădăcinare a tinerilor și chiar mai mult

„Mutat la țară”, deși nu a fost gândit la nivelul unui proiect, înseamnă astăzi un grup de peste 35000 de oameni, un website și multe altele. Totul a pornit în mod natural, fără vreun plan inițial sau gânduri de dezvoltare. Și totuși, ceea ce a descoperit, învățat și trăit el, este de fapt o chemare pe care mulți o poartă în suflet.

Viața într-o lume verde, în liniște și armonie de fapt este mediul nostru natural pentru care suntem concepuți să funcționăm. N-am descoperit eu roata, ci doar am conceput locul în care să putem discuta despre ceea ce pe mulți dintre noi ne-a chemat sau ne cheamă.

Pentru Andy Hertz, acest proiect deși la început a fost altceva, a devenit asemeni unui loc de muncă. Este o responsabilitate extraordinară, o mare satisfacție și bucurie să vezi oamenii cum se ajută, se adună, cum leagă prietenii și pun la cale tot felul de idei noi și frumoase.

Acum, eroul nostru are în plan un festival, un eveniment mare desfășurat în mediul rural care să faciliteze împrietenirea oamenilor și scoaterea în evidență a frumuseților satelor și a oamenilor care le țin vii. Planul este foarte bine conturat, dar cum lucrurile nu se întâmplă de la sine, e mult de lucru până la punerea în practică:

De la aceste evenimente n-ar trebui să lipsească un stand cu semințele naturale românești, un stand dedicat caselor de vânzare din zonă, un stand al Centrului Turistic local, ateliere despre construcții diverse și grădinărit ecologic, jocuri pentru copii, loc de campare și foc de tabără, tombolă și activități care să adune oamenii la povești și schimb de experiență, mâncare produsă local, produse locale, sfatul/prezentarea/premierea bătrânilor, etc., și ar trebui să lipsească cu desăvârșire tarabele cu chinezării și mâncarea fast-food! La asemenea evenimente s-ar putea reconecta sătenii cu orășenii, și ar putea începe diverse colaborări.

Și de la aceste micuțe idei, dacă veți intra pe grupul de pe facebook, veți vedea cum oamenii se mobilizează la tot felul de clăci unde îi ajută pe alții să muncească pământul, să își ridice casa, să își vândă produsele, sau pur și simplu se găzduiesc unii pe alții.

 

Ce informații veți găsi la Andy Hertz, dacă doriți să vă mutați la țară

Andy a ajuns atât de cunoscut, încât îi este tot mai greu să ajute el oamenii, în mod direct. Primește sute de mesaje, emailuri, telefoane, comentarii, tag-uri pe Facebook pe care nu le mai poate citi în totalitate. I s-a întâmplat chiar de câteva ori să primească vizite neanunțate!

Cam toate informațiile se găsesc pe grup sau în website. Andy le este recunoscător tuturor oamenilor care au pus umărul, cu informații sau orice altă implicare, la construcția acestei comunități.

Pe website puteți găsi, de exemplu, un proiect nou și unic, Cetățile Prieteniei. Acestea sunt gopodării/locuri de la țară, din mai multe județe, unde se desfășoară (unii vor începe din 2020) activități care pot fi numite „mostre din viața reală la țară”.

Tot acolo se discută despre viața sau mutarea la țară, într-un mediu plăcut și organizat pentru asta. Cetățile desfășoară deja evenimente pe diverse teme, de la construcții naturale și până la culesul ciupercilor, ori produse de la țară.

Andy Hertz recunoaște că ideea a venit puțin cam târziu pentru acest an, însă speră ca, peste iarnă, cititorii să se documenteze mai în detaliu și de la anul să participe la cetăți în grupuri cât mai mari.

Andy Hertz

Tot pe website există o hartă unde pot fi afișate/găsite produse locale, spații de cazare și multe altele. Mai există și o platforma de prietenii, dar și cu funcție de matrimoniale, pentru că există mulți oameni singuri care vor să se mute la țară sau sunt deja mutați și își caută un partener.

Tot de la Andy, am aflat că satele nu mai sunt chiar așa cum le știam noi odată. Oamenii s-au adaptat noilor trenduri, diversificându-și activitățile și îmbinând cumva plăcutul cu utilul.

Una dintre aceste experiențe mai puțin cunoscute de unii dintre noi este voluntariatul, un fel de troc modern între gazde și oaspeți:

Am găzduit oameni din țări îndepăratate ale lumii, și nu mică a fost mirarea vecinilor să vadă pe ulițele cătunului în care se credea că va rămâne pustiu peste scurtă vreme, chinezi, jamaicani, canadieni, brazilieni, etc. Este vorba de un schimb, ei ajută la muncă, iar gazdele oferă cazare și hrană, dar evident că aici nu este vorba doar de acest troc, ci mai degrabă de socializare, prietenie, distracție și conexiuni.

 

Tradiții, meșteșuguri și utilitatea lor actuală

Deși s-ar putea să fiu lovit cu roșii și ouă pentru afirmația asta, cred că deși mare parte a autorităților și multe organizații și-au însușit sloganuri despre reînvierea meșteșugurilor și tradițiilor, acestea din urmă nu mai sunt atât de utile la scară largă ca pe vremuri și nu ajută suficient satele și oamenii satelor. Pe de altă parte se face prea puțin pentru crearea unor condiții absolut necesare pentru un trai adecvat la țară.

Concluzia la care a ajuns Andy Hertz este că aceste meșteșuguri și tradiții care se pare că se tot dorește a fi reînviate nu se întâmplă, în primul rând pentru că nu este posibil fără o infrastructură reală.

Apoi, în opinia sa, opincile, șubele, trasul lemnelor cu boii, tăiatul copacilor cu joagărul sau țesutul la război nu mai pot face parte, făcute la scară largă, din viața secolulul 21, nici măcar în viața satului. Ele pot avea sens de muzeu, de conservare, de expunere, de natură turistică și chiar de întrebuințare (ex îmbrăcăminte, culinar), dar să ne concentrăm pentru început cu toții mai mult pe nevoile reale ale omului de la țară în timpurile în care trăim.

Oamenii au plecat de la sat și în vremea în care aceste tradiții și meșteșuguri erau încă vii, așa că nu de aici trebuie pornit. O familie cu un copil, greu ar face pasul către lumea satului dacă iarna drumul este înzăpezit cu săptămânile sau calitatea serviciilor de comunicații este foarte proastă. Desigur că tradițiile și meșteșugurile trebuie păstrate și făcute cunoscute în primul rând copiiilor ca să știe de unde au pornit părinții sau bunicii lor, dar concentrarea maximă ar trebui să fie pe repopularea satelor în contextul actual, de secol 21.

 

Cum ar trebui să se implice autoritățile locale în cazul celor noi mutați la țară

Iubind satul și dorind cumva reconectarea cu acesta, mă întreb totuși cum ar trebui să reacționeze autoritățile pentru a ușura viața noilor veniți și a-i ajuta să se acomodeze.

Dacă autoritățile se concentrează pe a întoarce oamenii doar către creșterea animalelor, meșteșuguri și grădinărit ca activitați unice de trai și numai astfel, dar rupți unii de ceilalți, ba mai mult – în competiție, fără acces auto în orice sezon și fără acces la internet (rezultă turism zero), vom rămâne în urmă cu 100 de ani, așa cum unele sate au și rămas, ne spune Andy Hertz.

Sigur că natura, liniștea și armonia satelor trebuie păstrate cu sfințenie. Asta însă nu exclude acces facil cu mașina, ambulanța sau microbuzul școlii, canalizare sau apă potabilă. Conexiunea la internet nu deranjează cu nimic viața pașnică de la țară! Oamenii au nevoie de oameni, de prieteni pe același nivel și cu pasiuni asemănătoare, de informație, iar asta se poate face cu o conexiune bună la internet și drumuri asfaltate și curate în orice sezon. 

Traiul în izolare nu cred că este sustenabil și satisfăcător pe termen lung, nici pentru crescătorii de animale și nici pentru IT-ști, artiști, doctori sau pensionari. Ar fi foarte util să existe o linie verde unde cei care doresc să se mute la țară sau care trăiesc deja la țară să poată solicita informații diverse, de la întocmirea de acte de proprietate, procese de uzucapiune, și până la autorizații DSV, sugestii și reclamații, etc.. Sper ca într-un viitor cât mai apropiat unele dintre aceste informatii vor putea fi gasite pe/prin siteul mutatlatara.ro.

După ce am aflat aceste aspecte, mi-au venit în minte instantaneu altele. Nu pot să nu îmi ridic problema unei unități de sănătate sau de învățământ, în cazul în care satul este mai izolat, iar tinerii au copii.

Am avut aici un caz care a necesitat chemarea ambulanței. Cineva și-a rupt piciorul. Smurd-ul a venit în circa 35-40 de minute și tot atât a făcut până înapoi la spital. Sigur, nu e tocmai un timp scurt de siguranță, probabil că ar trebui să existe echipaje de salvare pregătite pentru urgențe în comune care sunt locate la o distanță mai mare de 15km de primul spital. Pe de altă parte, mediul de aici este mult mai curat și mai sănătos decât cel din preajma orașelor/spitalelor. Cât despre școli, ele există în fiecare comună și cred cu tărie că educația pleacă de acasă și poate fi continuată oricum în orașe. Eu am făcut școala generală într-o comună, apoi am terminat o alta în Londra, pe puterile mele.

Eu am să mai ridic și cu această ocazie problema educației de la noi, care din punctul meu de vedere este una rigidă, neadaptată deloc zilelor în care trăim. Pentru cazurile mai izolate, ar trebui să existe posibilitatea frecventării școlii la distanță, prin intermediul internetului sau a Homeschoolingului, care poate fi o salvare a multor copii de la abandonul școlar, violuri sau alte probleme ale societății actuale.

 

Un gând către cei de la oraș, despre viața la țară și apropierea de natură

A supraviețui sau a te bucura de viață?!

Orășenii care simt această chemare, pot încerca mutarea la țară ca experiement de viață pentru un an de zile.

Cei care au citit ultima carte scrisă de Andy Hertz, au aflat din primele capitole că mai întâi a fost vorba de conștientizare și de oameni. În jurul lor s-a întâmplat mutarea la țară, aceasta fiind o alegere de suflet.

El nu și-a cumpărat așa, o casă, apoi a plantat cartofi și a strigat în gura mare cât de fericit este! Nu! Mutarea la țară sau orice formă de schimbare a vieții în bine, ține de relaționare. Andy crede că toate clipele semnificative și memorabile ale vieții noastre sunt legate de oameni. Mutarea orășenilor la țară se conturează mai frumos și prinde mai mult rost cu ajutorul prieteniei și comunicării!

Și mai e ceva: de la țară, se poate oferi mult lumii. Aici e timp mai mult și loc mai potrivit pentru prieteni, dezvoltare personală, creație, hrană curată, exerciții fizice, soare, aer curat, odihnă și pace.

Dincolo de produse curate, dincolo de mult discutatele apuse sau reînviate tradiții și meșteșuguri, dincolo de tractoare, căruțe și palme bătătorite, dincolo de online, dincolo de evenimente, dincolo de castraveți și gogoșari, dincolo de râuri și păduri, dincolo de toate cele ce se știu, există aici oameni întorși la simplitate, gata să vă devină prieteni ca frați. Suntem tot mai mulți!

 

Cuvânt de închiere

Un interviu captivant de la început până la sfârșit. Idei, gânduri, soluții, pentru oamenii care iubesc viața la țară, dar nu numai.

Andy Hertz este exemplul că lucrurile frumoase vin în viață când ne așteptăm cel mai puțin. Uneori, nu noi le alegem pe ele, ci ele ne aleg pe noi.

Totuși, alegerile trebuie să țină de întreg, adică să nu fie doar un segment al visului nostru. Așa, nu vom fi nici împliniți, nici nu ne vom găsi rostul acolo unde am ales să ne mutăm.

Schimbarea nu este ceva care trebuie întotdeauna să se întâmple brusc. Faceți-o treptat, mergeți câteva zile, luați o căsuță în chirie și vedeți dacă acest mod de viață este ceea ce vă doriți.

Viața la țară are pentru fiecare alt înțeles, dar iubirea față de natură, de hotar și de pragul părintesc, este cea care face legătura între toate!

Beatrice Mercado Născut pentru Sport

Trăim vremuri grele pentru sportul românesc. Nimic, aparent, nu vine din spate. Orele de sport nu se mai țin așa cum se țineau odată, iar copiii talentați se chinuie, financiar și sportiv, să-și maximizeze potențialul. O posibilă soluție ar putea veni de la Beatrice Mercado și Proiectul Național Născut pentru Sport – o inițiativă media cum eu cel puțin nu am mai întâlnit în ultima vreme!

 

Beatrice Mercado este #VoluntarDeElita și poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Beatrice, pentru a-i crește șansele!

 

Cu Beatrice Mercado, am intrat în legătură absolut întâmplător. Ne-am cunoscut, am citit unii despre alții și ne-a plăcut amândurora ce am văzut.

Mi-am spus că trebuie neapărat să vă povestesc și vouă ce am aflat! De ce? Pentru că demersul său trebuie neapărat cunoscut de către oricine dorește sport în viața copiilor săi.

Revista în sine (atât formatul tipărit, cât și cel online), evenimentele, campaniile, proiectele auxiliare completează un puzzle ce poate reprezenta speranța sportului românesc. Detaliem imediat, pentru început însă…

 

Câteva cuvinte despre Beatrice Mercado

Din câte mi-am putut da seama, Beatrice a trecut prin multe transformări de-a lungul timpului. Tot ce i s-a întâmplat înainte de anul 2011 par evenimente dintr-un alt film, fără nicio tangență cu sportul sau activitatea actuală.

Preferă să vorbească puțin despre viața anterioară, însă câteva lucruri sunt relevante și merită menționate. În primul rând, are o experiență bogată în presă, fiind, în anul 1995, unul dintre membrii fondatori ai ziarului Curentul.

De asemenea, împreună cu fosta sa echipă, Beatrice a fost autoarea primelor cataloage de promovare a turismului, disponibile la nivelul fiecărui județ. O realizare demnă de subliniat pentru a înțelege deschiderea și abilitatea de a colabora cu succes cu autoritățile locale.

Beatrice Mercado

Numele de familie i se datorează celui de-al doilea soț, un bărbat din Republica Dominicană. Da, Beatrice a locuit mulți ani în paradis, reușind cu succes să-și coordoneze de la distanță proiectele din România.

Fiul său din prima căsătorie, Vlad-Andrei Buzdugan, este motivul pentru care, în 2011, s-a înființat Asociația Junior Sport. Vlad a suferit de astm în copilărie și nu a putut practica vreun sport, dar și-a dezvoltat o cultură sportivă inegalabilă în cercul său de cunoștințe. I se spunea „Mini-Țopescu”, iar pasiunea lui pentru orice sport au adus-o pe mamă și pe copil deopotrivă aproape de marea legendă a jurnalismului sportiv din România!

Vlad mi-a spus, într-o zi, că dacă tot mă ocup de turism și mă pricep să scriu, iar el este atât de interesat de sport, de ce să nu facem o revistă de sport dedicată copiilor? Avea 19 ani. El a pus tot conceptul pe hârtie, iar o mare parte a capitolelor gândite de el sunt valabile chiar și astăzi.

 

Cum să aduci în aceeași sală 50 campioni mondiali și olimpici

Iată deci cum pasiunile și abilitățile complementare ale unei mame și un fiu au pus bazele celui mai complex proiect de educație și cultură sportivă din România. Era anul 2011, o perioadă în care, ca și astăzi, perspectivele în sport nu erau cele mai îmbucurătoare. Federații subfinanțate, antrenori care promovau copii pe interese… cunoaștem cu toții acest tablou sumbru.

Și totuși, mari personalități ale sportului au fost atrase de noul concept!

Unui prieten foarte bun, senator din partea liberalilor, i-a plăcut mult ideea. M-a prezentat domnului Țopescu, la rândul său senator la acea vreme. Cristian Țopescu a fost a doua jumătate a visului meu – o țară în care să se practice sportul și care să producă campioni.

În doar câteva luni, Beatrice Mercado și Cristian Țopescu aveau să programeze evenimentul de lansare a Asociației Junior Sport. Cu influența sa în lumea sportului, domnul Țopescu a reușit să aducă în aceeași sală 50 campioni mondiali sau olimpici! Printre ei – Alina Dumitru, Andreea Răducan, Cristian Gațu, Ivan Patzaichin, Carmen Bunaciu, dar și antrenori de legendă, cum ar fi Octavian Belu. Cu greu te poți gândi la un nume mare din istoria sportului românesc, care să nu fi fost acolo, în 2 iunie 2011.

Cu cât se apropia ziua lansării, cu atât tremuram mai tare. Mă tot întrebam, ce am să le arăt acestor somități? Cum vor reacționa? Le-am pregătit o prezentare PPT cu subpunctele proiectului pregătite de Vlad și mi-a venit ideea proiectului „Donează-ți palma”. Am fost ca o redacție educațională, am făcut împreună brainstorming și tot cu ajutorul lor am dezvoltat sloganul asociației – Trimiteți copiii la sport!, devenită, de atunci, campanie permanentă.

„Donează-ți palma” este un proiect de lungă durată al Asociației Junior Sport, prin care marii campioni își pictează mâinile și își lasă, simbolic, amprenta asupra sportului românesc. Este legământul lor, modul prin care se autoresponsabilizează pentru a susține demersurile asociației, implicit dezvoltarea sportului românesc. Iar textul, adresat juniorilor sportivi, este unul atingător de suflet: „Să fie juniorii cu o palmă mai sus decât noi! Eu ofer palma mea ca simbol de susținere!”

 

Oamenii care au salvat Asociația Junior Sport

Pasul următor? Bineînțeles, popularizarea asociației. Identificarea sponsorilor – un munte greu de urcat pentru orice ONG, chiar și cu susținerea unei panoplii de campioni.

Beatrice Mercado încă locuia în Republica Dominicană și venea în țară destul de rar. De fiecare dată – același gust amar. Corporații, Parlament, autorități locale – toate aveau același răspuns. Cu greu ajungi la decidenți, iar când ajungi – este criză, nu avem buget…

Într-un an de zile, un singur om s-a ținut de cuvânt și a susținut cauza Junior Sport:

Știu că are probleme de imagine și a făcut mult rău, însă eu îi voi fi mereu recunoscătoare fostului Primar General al Capitalei, domnul Sorin Oprescu. Este singurul care a spus „Excepțional!” și a devenit partener principal în prima noastră campanie, apoi și în altele, prin PROEDUS și nu numai. În rest, până de curând… autism instituțional, să-mi fie iertată exprimarea!

Pe 2 iunie 2012, la fix un an de la lansarea conceptului, Asociația Junior Sport organiza „Ora deschisă de sport a Bucureștiului”, la Baneasa Shopping City. Toată parcarea mall-ului a fost împărțită în țarcuri dedicate mai multor sporturi, iar în interior, la intrarea principală, s-a organizat o scenă pentru mini-demonstrații. În jur de 1000 copii sportivi au participat la acțiune.

Beatrice Mercado Născut pentru Sport

Prea mare activitate însă nu a existat în primii trei ani. Beatrice îmi povestește cum o echipă inimoasă, formată din ea, Vlad, Marian Valentin Burlacu și Cristian Țopescu scria cu conștiinciozitate despre sportul românesc. Domnul Țopescu, de exemplu, redacta de mână, pe hârtie, iar ei transcriau articolele în mediul online.

Abia în anul 2015, Beatrice Mercado se reîntorcea definitiv în România. Tot în 2015, Junior Sport câștiga un proiect Erasmus numit Junior Hop – proiect de conștientizare a fenomenului obezității la copii, dar și a importanței activităților fizice. Printre acțiuni s-a numărat și recordul mondial pentru „Cel mai mare șotron din lume, ca număr de participanți” (aproape 2000 persoane, parcul Cișmigiu, 12 septembrie 2015).

Realizarea avea să pună pe hartă Asociația Junior Sport, ca etalon în educația și cultura sportivă. Pentru implicarea sa, Beatrice le va rămâne mereu recunoscătoare Ancăi și lui Traian Ionescu, consultanții de fonduri europene care au făcut posibilă finanțarea și implementarea proiectului.

 

Ce fac, concret, Beatrice Mercado și echipa sa pentru sportul românesc

Activitatea asociației se sprijină pe trei piloni: copii, antrenori, părinți. Micuța echipă a creat un adevărat know-how de educație a copiilor prin sport, în sensul în care părțile implicate înțeleg toate fațetele pe care le poate îmbrăca mișcarea sportivă.

Revista tipărită promovează modele de succes (marile valori ale sportului românesc, dar și campionii din sportul juvenil), profile de cluburi sportive, informații de psihologie și legislație sportivă, istoria sporturilor, cronici de evenimente sportive. Revista se distribuie doar gratuit, în școlile cu clasele I-VIII, de către marii campioni, în cadrul acțiunii numite „Azi sunt profu tău de sport!” Aceștia țin ora de educație fizică și sport cu cei mici, apoi își prezintă performanțele și în final oferă revista cu autografe. Vă dați seama ce înseamnă pentru acei copii să vadă, în carne și oase, campioni mondiali și olimpici…

Asociația Junior Sport organizează inclusiv selecții de identificare a talentului într-un sport sau altul, cu sprijinul federațiilor de specialitate, sau gale de premiere, în care sunt oferite trofee legendelor, seniorilor și juniorilor sportivi. Mai nou, a demarat o campanie numită generic „Sport și școală? Da se poate!”, în care sunt promovați copii cu rezultate bune la sport, dar și la învățătură.

Începând cu anul 2017, asociația a lucrat în mod intensiv în județul Mureș, unde a reușit să realizeze 8000 de exemplare în limba română și 6500 de exemplare în limba maghiară din ediția revistei dedicată exclusiv sportului din acest județ, o gala de premiere a sportului mureșan, dar și zeci de acțiuni „Azi sunt profu tău de sport!” (în limba română și limba maghiară, cu campionii mureșeni).

Acum, o regăsim pe Beatrice pe drumul dintre București și Timișoara, unde va face în mare parte același lucru – revista tipărită dedicată acelui județ, gala de premiere, dar și campania “Școală și sport? Da, se poate!”. Anul viitor, își propun să-și concentreze eforturile pentru prima dată între 2 județe în paralel, pe lângă activitatea din București și Ilfov.

De ce ne ies atât de bine toate aceste inițiative? Pentru că nu văd oportunism sau mercenariat în munca mea. Când ceva nu-mi reușește, înseamnă că nu mi-am dorit suficient. Nu există avantaj financiar pentru noi și nu mă interesează, cum ar crede alții, ce-mi iese mie. Uneori am senzația că mă hrănesc din energia vie a micilor sportivi pe care-i descopăr și apoi îi promovez, urmărindu-le activitatea!

 

Din martie 2019, Junior Sport devine Proiectul Național Născut pentru Sport

Rebranding-ul a venit în urma feedback-ului primit de la audiență. Într-adevăr, focusul rămâne pe sportul juvenil, însă Beatrice Mercado explică o confuzie generată de vechiul nume.

Astfel, termenul de junior se contrazicea cu numele mari de sportivi implicați în proiect. Și ce nume mari regăsim! Numai în ultimele câteva luni, vedem interviuri filmate cu Alexandru Dedu, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă, Andreea Răducan, Silvia Stroescu, Alina Dumitru, Nicu Vlad, Alin Petrache… Canalul oficial de Youtube Născut pentru Sport stă mărturie în acest sens.

Toți sunt susținători puternici ai proiectelor asociației, iar mesajul lui Beatrice & Co îi mobilizează pe acești mari campioni să se deplaseze prin țară alături de evenimentele Născut pentru Sport:

Educația prin sport este un DREPT, iar noi ne-am asumat dreptul să îl slujim. Este crezul nostru la care tot mai multă lume răspunde.

În continuare, sponsorizările vin greu și cel mai des de la federații sau instituții publice locale. Un exemplu este Primăria Sectorului 5, cea care finanțează tipărirea a 5000 exemplare (adică jumătate din întreg tirajul propus!) din ediția națională a noului format Născut pentru Sport ce va fi lansat în luna noiembrie.

Născut pentru Sport

Coperta următoarei ediții naționale, distribuită în școlile din București și Ilfov, începând cu luna noiembrie 2019

De altfel, tot bugetul din sponsorizări se îndreaptă către tipografie pentru tipărirea revistelor – actualmente 10.000 exemplare în ediția națională și 15.000 pentru cea dedicată județului Timiș. Așa că orice ban în plus poate însemna o nouă revistă tipărită, o nouă sursă de inspirație pentru un viitor campion!

 

Despre echipa Proiectului Național Născut pentru Sport

Asociația nu are așadar salariați, ci o echipă care se implică exclusiv din dragoste pentru sport. Fără această echipă, visul lui Beatrice și al regretatului Cristian Țopescu nu ar putea merge mai departe. Invitata noastră ține neapărat să menționeze numele tuturor, pentru ca noi să înțelegem cine sunt responsabilii acestui mic fenomen.

Astfel, Director Executiv al întregului proiect este Alin Romulus Păcurar, Maestru Emerit al Sportului, multiplu campion la lupte libere. Beatrice și Vlad realizează în continuare interviuri scrise sau filmate, sub coordonarea lui Marian Burlacu, un jurnalist sportiv cu foarte mare experiență. Alina David și Marius Dumitru de la AMA Events se ocupă de PR, organizare evenimente și accesarea de fonduri europene.

Recent s-a alăturat echipei și Alexandru-Ion Teodorescu, un tânăr redactor inimos, după cum îl caracterizează Beatrice. Tot din 2019, Deniss Adam, avocat specializat în drept sportiv, susține în revistă capitolul AVOCATUL DE SPORT, în care oferă informații juridice specifice domeniului sportiv. În același timp, Deniss se implică și în obținerea de finanțare a proiectului, mai ales în zona mediului de afaceri.

Nu în ultimul rând, un rol esențial l-a jucat Paul-Tiberius Coman, „un sufletist genial al echipei”, autorul portalului web al noului proiect.

În discuția noastră, Beatrice Mercado îmi dă și câteva exemple de performeri descoperiți în urma proiectelor asociației. Îmi povestește despre profesorul de matematică dintr-o localitate din Timiș, care din fonduri proprii a construit o mică echipă de baschet extrem de performantă la nivel local. Despre un băiat fără o mână, care a ajuns rugbist de performanță.

Sau, poate cel mai marcant exemplu – Ștefania Priceputu, premiată la Balul Junior Sport în 2016 de către Asociația Junior Sport. Ștefania este medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de Lupte Under23 și campioană mondială de seniori, la lupte pe plajă!

Toți acești copii, poate nu ar fi avut aceeași șansă fără implicarea acestei minunte echipe.

 

De ce apreciez eu munca lui Beatrice Mercado

De fapt, de ce ar trebui să o apreciem cu toții, să o urmărim și să o susținem?

În primul rând, Născut pentru Sport mi-a oferit o oportunitate pe care o caut de foarte mult timp. Beatrice Mercado a reușit să construiască un sistem prin care urmărește tot ce se întâmplă important în sportul românesc. A creat, pe lângă pagina de Facebook Născut pentru Sport, două grupuri de Facebook (Breaking News Născut pentru Sport și Părinții copiilor sportivi) unde postează noutăți, performanțe, inspirație din orice sport, la nivel de juniori sau seniori. Vă invit să intrați și voi în aceste grupuri, pentru a vă reaminti că se poate și altfel decât în fotbal, handbal, tenis sau alte 2-3 discipline…

Mai important decât atât, pare singura inițiativă din România care investește masiv în promovarea unui stil de viață sănătos, prin sport. De 8 ani, Junior Sport caută și descoperă posibili campioni, fără parti-pris-uri sau interese meschine.

A atras de partea sa mari nume din istoria sportului. Știe să lucreze cu instituții publice, indiferent de culoarea politică. Nu văd niciun motiv pentru care mesajul său nu va ajunge, mai devreme sau mai târziu, în toate cele 6000 școli existente din România!

Poate aici ar fi un pic de lucrat. Din păcate, deocamdată a reușit să acopere doar București, Mureș și Timiș, plus câteva proiecte punctuale în alte zone. Ar merita, poate, o echipă mai mare, atât de jurnaliști dar și de „scouteri” sau oameni de PR.

Invităm pe toată lumea, persoane fizice sau juridice, să scrie singuri o filă din această poveste. Tot ce trebuie să facă este să spună că doresc, dau un exemplu, 100 reviste la școala X. În acel moment, pot fi siguri că un mare campion va fi proful copiilor de sport pentru o zi. De aici până la performanță și deschidere către sport, mai este doar un pas, doar am demonstrat-o de atâtea ori și avem metoda potrivită.

Eu aș spune că e nevoie de un pic mai mult decât pre-comanda unei reviste care costă 17 lei. Este nevoie să se audă de acest proiect în toate colțurile țării.

Cine are posibilitatea să aducă o goarnă și vrea mai mult sport de calitate în România, iată o excelentă oportunitate de implicare!

Bogdana Pascal

Artă și sport, artă prin sport sau, de ce nu, sport prin artă. Arta și sportul, două domenii care nu prea se intersectează, deși am auzit de multe ori expresia „un artist al gazonului”. Sau: „Pictează pe teren”. Jucători creativi ca Maradona, Messi, Ronaldinho, Hagi, Dobrin au fost mereu cei mai iubiți de suporteri, așa că unele legături totuși există. Bogdana Pascal, eroina acestui reportaj, pictează la propriu pe terenuri de baschet! Iar de aici se naște o întreagă poveste.

 

Bogdana Pascal este #VoluntarDeElita, iar Asociația Creative Sports poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Bogdana, pentru a-i crește șansele!

 

Până să aflăm povestea, s-o lăsăm pe Bogdana să se prezinte:

Zi de zi sunt producător de televiziune, o dată pe săptămână sunt coordonator de ateliere de creativitate pentru copii, deseori sunt artist vizual freelancer și, în timpul liber, sunt ong-ist. Nu sunt un exemplu de urmat, uneori devine prea mult chiar și pentru mine, care m-am format așa. Am trei cărți de vizită în geantă și sunt situații în care toate devin inutile, mai ales când e suficient să mă prezint doar ca „mama lui Petru”.

 

Bogdana Pascal: „Copiii sunt cei mai sinceri și cei mai exigenți spectatori!”

Bogdana se simte minunat când lucrează pentru copii, iar treaba asta îi dă o satisfacție pură. O face în calitate de scenograf la Opera comică pentru copii.

Văd cum prind viață pe scenă toate lumile imaginate de mine și, mai mult decât atât, primesc imediat feedback-ul celor cărora mă adresez. Mereu o spun: copiii sunt cei mai sinceri și exigenți spectatori. Dacă ai succes cu un spectacol pentru copii, pe urmă ai încredere că poți să faci orice.

Tot pentru copii a pus bazele Creative Sports, o asociație care s-a născut dintr-o nevoie, așa cum se nasc multe proiecte sociale. De când a devenit părinte, Bogdana a început să se preocupe mai mult de lumea din jur, de felul în care cresc copiii. A înțeles necesitatea implicării individuale și și-a dat seama că nu poate aștepta să aducă hazardul schimbării pozitive în societate.

Concret, s-a întrebat cum poate să contribuie la dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri? Cel mai la îndemână i-a fost să se gândească la artă și la sport și la cum le poate face să fuzioneze.

Ținea deja de câțiva ani ateliere pentru copii, dar a vrut să facă mai mult: să creeze contexte și experiențe integrate, care pot produce schimbări în comunități.

Creative Sports s-a înființat acum doi ani, cu obiectivul principal de a-i atrage pe copii să facă sport outdoor, să își formeze obiceiuri sănătoase, dar să își dezvolte în acelaşi timp și gustul pentru artă.

Bogdana Pascal

Bogdana Pascal: „Dacă îi ajutăm pe copii să aibă o viață frumoasă și împlinită, atunci va evolua și societatea noastră.”

 

De la colorat la reabilitat și construit!

A început prin a colora terenuri de baschet, activitate care rămâne prioritară, pe care Bogdanei i-ar plăcea să o realizeze cât mai des. Își dorește, de asemenea, să reabiliteze terenuri distruse și chiar să construiască unele noi.

Există şi o campanie de donaţii on-going pentru reasfaltarea unui teren de baschet în Tei, dar banii vin greu.

După ce au fost redecorate două terenuri în Tei, Bogdana Pascal și Creative Sports au organizat acolo HIT – „Hai în Tei să 3la3!”, un festival sports art fusion, care se pregătește de ediția a III-a în 2020.

Vara este organizat un Creative Camp pentru copii și tineri, care se bucură de feedback foarte bun. Bogdana are o listă destul de consistentă de nevoi în zona asta, care se cer rezolvate. Orice implicare e binevenită.

Am înțeles că nu pot rezolva toate problemele societății, nici nu îmi propun asta, mă concentrez pe ceea ce pot eu să fac și mai ales pe misiunea organizației pe care o conduc. Asociația trebuie să se dezvolte și să devină sustenabilă, pentru că problemele sunt multe și, fără o echipă, e muncă în zadar, fără rezultate. În plus, nu poți lucra pe bază de voluntariat la nesfârșit. Oamenii trebuie să înțeleagă că, pentru a face proiecte, pentru a le implementa, nu e suficient să se adune câțiva nebuni altruişti care să dea din resursele lor (timp, energie, creativitate, bani) celorlalți. Trebuie să contribuim toți, dacă vrem să ne fie mai bine.

Într-o societate sănătoasă, statul rezolvă problemele curente sau, dacă nu știe cum, sprijină ONG-urile să facă asta. Problema e – o spune și Bogdana – că tot noi trebuie să însănătoșim cum putem mediul în care trăim,

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fac din leadership comunitar un mod de viață, care uneori îmi afectează timpul personal sau cel petrecut cu familia, resursele, uneori chiar sănătatea, dar nu pot să nu mă implic, fiindcă ştiu că se poate să trăim şi altfel.

Pentru a realiza fuziunea perfectă dintre artă și sport, Bogdana are nevoie în primul rând de creativitate, apoi de asumarea faptului că şi sportul şi arta au în spate aceeaşi motivaţie, pun în funcţiune aceleaşi instrumente şi forţe interioare. Încă lucrează la fuziunea asta, „e un proces work in progress”.

 

Oameni frumoși, preocupați de viața sănătoasă a copiilor

Afișul festivalului HIT e populat cu destul de multe logo-uri în zona de parteneri și susținători. În spatele brandurilor sunt de fapt oameni cu valori comune și aceeași credință a schimbării, cărora le place evenimentul şi ce propune el nou.

Sunt cei care au înţeles nevoia şi au vrut să contribuie cu ce au putut la a aduce mai aproape de comunitate sportul şi arta urbană: printre ei sunt foşti sportivi, sunt părinţi preocupaţi de viaţa sănătoasă a copiilor, sunt artişti sau pur şi simplu prieteni ai Bogdanei, care nu-i pot spune nu.

Mulţi parteneri nu înseamnă automat cash, înseamnă ajutor în plan logistic, la organizare, servicii, produse, premii. Înseamnă mult sprijin pro-bono. Ce a reuşit de fapt în aceşti ani Bogdana Pascal, şi e motiv de mândrie, a fost să reunească în jurul Creative Sports oameni faini cu energii pozitive, cu care poţi să ai oricând discuţii interesante şi productive fără să trebuiască să le ceri ceva.

Partenerii noștri în organizare, CCSS Tei și LSA-UNEFS, sunt de asemenea reprezentați de oameni cu obiective similare, care își fac meseriile cu drag, și care ne-au devenit imediat prieteni. Deci e vorba doar de relații între oameni, înainte de a reprezenta instituții sau firme.

Competițiile de baschet 3×3, în jurul cărora s-a construit festivalul, sunt cele mai atractive, dar organizatorii încearcă să crească și partea de „alte sporturi şi activităţi urbane” sau zona de ateliere şi muzică live. Anul acesta s-a bucurat de mult succes şi competiţia de tras la ţintă cu blastere Nerf, la care câştigătoare a fost o fată!

Și ajungem la partea de premii. Organizatorii festivalului nu au anunțat niciodată că vor premia câștigătorii, pentru că nu și-au dorit ca lumea să vină pentru premii, ci pentru plăcerea jocului, activați de curiozitate și de dorinţa de a ieşi din casă. Nu se aștepta nimeni la premii, dar toți participanții au primit câte ceva. Pe lângă cupe și medalii, au mai primit dulciuri sau produse de hidratare, cosmetice, accesorii pentru sport, blastere Nerf şi chiar tabere de vară, inclusiv pentru studenți.

Bogdana promite că anul viitor se va concentra în primul rând pe experiențe, nu neapărat pe produse.

 

Cultura islamică și tatuajele

O persoană atât de creativă și de deschisă ca Bogdana nu putea să nu aibă și câteva hobby-uri tangențiale artelor. Pasiuni „eterne”, cum le denumește ea:

E adevărat, am destule tatuaje şi numărul lor mai creşte din timp în timp, atunci când o anumită experienţă, perioadă sau un prag în evoluţia mea merită însemnate, sau pur şi simplu când nu vreau să uit cine sunt, luată de vâltoarea lucrurilor din jur. Însă nu îmi place să fac caz de asta, nu prea defilez cu ele, trăim totuşi într-o societate în care tatuajele sunt încă asociate destul de mult cu vulgaritatea. Din fericire, hobby-urile mele sunt reflectate sau mai bine-zis incluse în profesiile mele, așadar ajung să explorez diferite tehnici de arte vizuale sau metode de colorat asfaltul, ori devin pasionată de domenii la care nu m-aș fi gândit niciodată (cum e de exemplu antreprenoriatul social), dar pe care le pot folosi în toate activitățile mele curente.

Bogdana Pascal se specializează continuu. A absolvit cursurile Sports Business Academy, unde s-a încărcat cu energia cursanților și cu dorința lor de a face ceva, de a contribui la schimbarea de mentalitate pe care ne-o dorim toți.

S-a conectat la atmosfera încărcată de emoție care se crea de fiecare dată când un sportiv, un campion venea să-și spună povestea la SBA, cu toate succesele și mai ales eșecurile care l-au format ca învingător. A învățat aici lucruri noi, practice, care au ajutat-o să-și clarifice mai bine acțiunile ulterioare.

Și a mai fost un câștig nebănuit, pe plan personal: a înțeles mai bine realitatea vremurilor generației de sportivi din care a făcut parte și tatăl ei, Ilie Pascal, fost rugbist de performanță în anii 70 la U-BT Cluj.

Auzind poveştile sportivilor de vârste diferite, am empatizat cu poveștile trecutului, dar am învățat multe și despre cum ar trebui să fiu ca părinte de sportiv de performanță, așa cum își dorește să devină fiul meu. Recomand deschis tuturor celor care vor să afle mai multe despre lumea sportului, indiferent dacă lucrează sau nu în domeniu, să urmeze cursurile Sports Business Academy, e o echipă serioasă acolo, care se preocupă foarte mult să aibă un aport calitativ, dar și cantitativ – prin sutele de studii prezentate în biblioteca on-line, la procesul de învățare.

 

Bogdana Pascal: „Avem multe de învățat de la Hagi”

Bogdana i-l propune ca lector lui Cristian Gheorghe, fondatorul Sports Business Academy, pe Gheorghe Hagi. Nu doar că este un sportiv uriaș, emblematic, o legendă, un campion adevărat, dar avem multe de învățat de la modelul lui de business cu care face performanţă și din felul în care a ales să se implice în educația sportivă din România.

Am abordat cu Bogdana și subiectul specialiștilor din sport, care lipsesc de cele mai multe ori din structura unui club sau a unei federații. De fapt, lipsa specialiștilor se simte în toate domeniile de activitate…

Până și cuvântul „specialist” a ajuns la noi să sune ușor peiorativ. Nu am expertiză şi nici experienţa necesară să vin cu soluții şi nu-mi place să-mi dau cu părerea, dar cred că orice om de bun simț sau orice părinte de tânăr sportiv poate vedea cum trăim într-un cerc vicios, în care la un capăt e lipsa performanței, iar la celălalt e absența unor programe reale de susținere a sportului de la cele mai mici vârste. Trebuie „să se infiltreze” în structuri oameni care chiar își doresc să facă lucrurile altfel, care au o viziune, un plan cu cap și coadă, cei care îndrăznesc, acţionează… mai ales acționează, nu stau lipiţi de scaune.

Bogdana Pascal a văzut la Sports Business Academy că avem printre noi asemenea oameni şi crede că mai sunt şi alţii. Trebuie doar lăsați și sprijiniți să facă, să repare ce merită reparat sau să construiască ceva nou.

Un sistem care insistă să nu vadă binele comun şi se agaţă de interese mici, personale, trebuie eradicat cu totul. Eu am încredere că se vor produce schimbări, dar trebuie să contribuim cu toții la ele, fiecare în domeniul lui.

 

O temă tribală pe Palatul Parlamentului, cu plante carnivore și maimuțe!

Pentru că Bogdana este artist vizual și pentru că pictează terenuri de baschet, am recurs la imaginația ei.

Cum ar colora un teren de fotbal? „Violet, într-un ton închis… Purpuriu”.

Ce culoare are sportul românesc actual? „Galben”.

Cum ar colora „Casa Scânteii” sau „Casa Presei”? Ar alege niște forme geometrice, linii, cercuri, ceva non-figurativ, dar în culori calde, și, atenție, ar face și un teren de baschet pe verticală: „Cred că s-ar vedea frumos de pe Arcul de Triumf, flancat de copacii de pe Kiseleff”.

Pentru Palatul Parlamentului (Casa Poporului) propune o temă tribală sau o junglă cu plante și animale exotice care poartă măşti umane, desenate geometric și pline de metafore: Niște plante carnivore, câte o maimuță care să iasă de după vreun arbust, poate niște reptile… păsări de pradă, dar totul foarte suav și elegant, să nu se sperie copiii, cam în stilul ilustrațiilor Dixit. Să ai la ce să reflectezi cînd stai la semafor!

Pentru România e simplu, nu s-ar detașa de tricolor:

Aș desena norișori și unicorni tricolori pentru noi toți ăștia care ne încăpățânăm să rămânem aici și să visăm că „mâinele nostru e în mâinile noastre” (nu știu cine e autorul citatului, dar l-am văzut ieri scris undeva și mi s-a părut atât de potrivit!)

 

* Interviul cu Bogdana Pascal a fost realizat de către Victor Partan, Redactor SPORTescu.

Iulian Baba

Iulian Baba are 20 de ani, este student în anul III la Facultatea de Inginerie a Instalațiilor, membru al EFdeN și face parte din echipa care a reprezentat România la competiția Solar Decathlon Middle East 2018 din Dubai, unde a obținut locul 4 în clasamentul general mondial.

 

Iulian Baba, student și exemplu de excelență

Iulian Baba este născut și crescut în București. Se află exact unde trebuia să fie, deoarece într-un fel sau altul, astrele s-au aliniat perfect pentru asta, iar el a contribuit cu tot ce i-a stat în putință.

De mic a învățat să evolueze și să se dezvolte pe plan competitiv. A fost genul de copil care iubea concurența și simțea mereu să fie într-o competiție continuă cu oamenii din jurul său. A realizat însă la timp, că se poate evolua și altfel. Așa a ajuns să facă parte dintr-o echipă foarte numeroasă, alături de care a și câștigat în Dubai unul din cele mai importante și performante premii pentru România.

Ca să înțeleagă toată lumea că nu există un tipar al excelenței, iar vârsta nu este o încorsetare, trebuie să știm că Iulian a fost cel mai tânăr membru al echipei din Dubai. Avea 19 ani pe atunci.

Uimitor însă, este ceea ce ne spune el:

Am 20 de ani, în care consider că puteam face mai multe lucruri bune pentru societatea în care trăim, însă sunt sigur că dacă aș da înapoi, nu mi-aș schimba deciziile și știu că misiunea mea nu s-a terminat încă.

Nevoia de implicare a lui Iulian a plecat în principiu de la familie. De regulă, părinții consideră că dacă pleci în oraș, te duci doar să te distrezi, dar nu este mereu așa.

Sigur și distracția are rolul ei, dar mie de exemplu, mi-a plăcut mereu să lucrez. Să le demonstrez oamenilor din jurul meu că pot și singur, că pot fără ca ei să știe ce am făcut. Eram individualist! Asta a fost mentalitatea cu care am crescut, dar când am văzut că există un mediu în care colaborarea este cheia către succes, am fost deosebit de fericit și uimit.

La 20 de ani, Iulian este convins că putea să facă și mai multe!

Cred că aceasta este una din frazele care trebuie și este impetuos necesar să ne dea de gândit, să ne ajute cumva să ne reanalizăm poziția față de noi înșine și față de societate. Unii au dublul, triplul vârstei sale și nici atunci nu consideră că ar fi putut face mai multe. Ba chiar au făcut destule, zic ei!

Uimitor cum tinerii știu să fie uneori, mai adulți decât oamenii mari!

 

EFdeN – născut dintr-o minunată întâmplare și deloc o coincidență

Iulian Baba ne descrie EFdeN ca fiind un ONG din România care dezvoltă locuințe solare cu scop educațional și de cercetare, dar și produse sustenabile și module educaționale pentru studenți, specialiști și publicul larg.

În 2010, la Madrid a avut loc prima ediție europeană a competiței internaționale, Solar Decathlon. În cadrul concursului, echipe de studenți sunt stimulate să vină cu idei cât mai inovative, bune și interesante, de locuințe solare și eficiente energetic.

Managerul unui alt proiect solar și anume PRISPA, a descoperit această competiție și a decis că dacă alte țări pot, poate și România. Drept dovadă, în 2012, proiectul PRISPA a fost prezent la Solar Decathlon.

Șase membri ai echipei PRISPA nu s-au descurajat și au decis să continue traseul început, sub numele de EFdeN. Și au decis foarte bine, deoarece iată, în 2014, la aceeași competiție Solar Decathlon, România a ajuns în finala de la Versailles, prin echipa EFdeN.

A fost singura echipă care s-a calificat din Europa de Sud-Est, alături de alte 20 de echipe din 16 țări și patru continente.

EFdeN este un proiect ambițios unde, zilnic, aproximativ 40 de studenți lucrează la reprezentarea României la cea mai mare competiție de case solare și tehnologii integrate din lume.

Până în prezent, echipa EFdeN a câștigat peste 30 de premii naționale și internaționale, atât la Solar Decathlon, cât și la alte competiții.

 

Cam așa arată EFdeN Signature, casa solară proiectată de un grup inimos de studenți

EFdeN are la bază ideea de natură, sau altfel spus, ideea de materiale prietenoase cu mediul, eficiente pentru diferitele funcții ale casei și care au un impact redus asupra mediului.

Iulian Baba aseamănă această casă cu o seră, având microcapsule de parafină înglobate în panouri de gips-carton, panouri radiante, ventilare naturală, în interior lemn, plante aeriene și mușchi natural. De ce mușchi natural? Acesta se hrănește cu umiditatea și a fost folosit pentru băi.

Interesant, nu e așa? Și ca să fie și mai interesant, sera a fost amplasată spre Sud pentru a beneficia de soare. Camerele care nu necesită încălzire sunt amplasate spre Nord.

Inaugurarea casei solare EFdeN Signature

Casa solară EFdeN Signature a fost inaugurată pe 25 iulie 2018, la București, în prezența Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, a Adjunctului Şefului Misiunii Diplomatice SUA la București, domnul David Schlaefer, și a reprezentanților mediului academic și privat.

Nu am să vă mai rețin, deși fiind atât de interesant acest proiect, aș putea scrie despre el încontinuu. Vă mai spun doar că sunteți invitați în fiecare duminică între orele 12:00 și 16:00 pe Pache Protopopescu nr. 66, iar pentru întrebări de la distanță, pe pagina de facebook EFdeN, puteți fi la curent cu tot ce ține de acest proiect.

După cum bine ați înțeles, EFdeN nu este doar un ONG, nu este doar o casă inteligentă, nu este doar un proiect, nu este doar o echipă. A devenit cumva un concept nou, care mai mult ca sigur în viitor, va deveni ceea ce noi numim „un fel de a trăi”.  

Este firesc că acesta este traseul locuințelor și vieții în viitor, iar dacă nu înțelegem că locul nostru este cât mai aproape de natură și cât mai în armonie cu ea, înseamnă că deja am eșuat ca specie umană!

 

Solar Decathlon 2018 și un premiu 4 pentru România

Anul trecut, citeam aici povestea lui Claudiu Butacu, co-fondator al proiectului EFdeN. La vremea respectivă, se pregăteau intens pentru marea plecare în Dubai.

La Solar Decathlon 2018 au participat 15 echipe din 11 țări și 4 continente. România a fost reprezentată de o echipă de 33 de membri. Cel mai tânăr, să nu uităm, a fost Iulian Baba care avea atunci doar 19 ani.

Competiţia a presupus proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul, care să se adapteze condiţiilor climatice din Orientul Mijlociu.

Construită în România, EFdeN Signature a fost mai apoi transportată pe mare până în Dubai, unde a trebuit să fie reasamblată în cadrul concursului, într-un interval de 15 zile.

Cu acest proiect, România a luat locul 4 în în clasamentul mondial, plus multe alte premii. Acest premiu este o realizare importantă și un pas care aduce EfdeN și România, la un alt nivel.

Pentru mine experiența Solar Decathlon a fost cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat, să știi că reprezinți o țară întreagă și că rezultatele cu care vii acasă vor influența o mulțime de oameni. E o presiune destul de mare. În schimb, atunci când ai studenți de aproximativ aceeași vârstă, începi sa te bucuri de toate momentele petrecute cu ei și rezultatele vin cumva natural și nici nu simți că ai muncit foarte mult, simți că ai stat cu prietenii.

 

Iulian Baba, dincolo de EFdeN

În timpul liber, lui Iulian Baba îi place să învețe lucruri noi din orice domeniu. Despre carieră, el știe sigur că va deveni inginer, iar dorința sa este să se dezvolte în această direcție.

Iulian Baba ne spune că baschetul a fost o pasiune încă de când era mic. Acum, ieșirile noaptea prin parc și sportul în general îl relaxează și îi dau o stare de confort psihic și fizic.

Când au început prietenii mei să își cumpere smarthphone-uri am știut că o să îi pierd așa că m-am bucurat de perioada când tehnologia nu era foarte dezvoltată. Ce vreau să spun cu asta este că prefer oricând ieșirile față în față.

Dacă ar fi să transmită ceva tinerilor din generația sa, dar nu numai, Iulian Baba le-ar spune:

Dacă vă opriți în fața primelor obstacole, am o structura foarte simplă pe care o poate urma oricine: muncește, greșește, muncește, greșește până când vine reușita. Ce am scris mai devreme nu spun din experiența mea, ci din experiența oamenilor de succes, care asta au făcut. Unii tineri se implică, un  exemplu sunt toate asociațiile care vor să schimbe ceva, fie la facultate, fie în lume, fie în țară, peste tot sunt tineri. Dacă vrem mai multă implicare de la tineri, va trebui să facem lucrurile altfel, să îi ajutăm în dezvoltarea lor, nu să le punem piedici. Aveți grijă la anturajele din care faceți parte, încercați să vă înconjurați cu oameni cu care să puteți colabora, să puteți vorbi și să evoluați.

 

Cuvânt de încheiere

Ce să mai spun sau să mai adaug? Că sunt foarte mândră de anumiți tineri din generația aceasta nouă? Că unii dintre ei sunt adevărate lecții de viață înainte de 20 de ani și pot oricând, dar oricând să facă față oricăror provocări?

Că țara, sistemul, familia, educația și societatea ar trebui să susțină, să creadă și să ajute tinerii mai mult în dezvoltarea lor? Că ar trebui încurajați și descoperiți cumva de mici în talentele lor native care iată, pot salva nu doar o generație, nu doar o societate, ci o lume, prin proiecte verzi, inovative și deosebite? Personal, m-am simțit puțin ca în Avatar și recunosc că mi-a plăcut!

Că ar trebui să regândească sistemul de învățământ de la zero și să îi dea alte valențe care să se plieze acestor noi nevoi și valori?

Că mă bucur de acest interviu atât ca mamă, dar și ca român și jurnalist? Da! Mă bucur că avem astfel de tineri care au capacitatea de a schimba lucrurile în bine și care, eu am speranța că se vor implica și mai mult, pentru ca societatea românească viitoare să aibă o șansă reală pentru ei și copii lor.

Levente Polgar

Avem obiceiul să-i considerăm eroi doar pe cei care iau medalii strălucitoare. Eu cred că cei mai mari eroi sunt cei care își depășesc condiția și fac performanță în cele mai dificile condiții. Un astfel de exemplu e Levente Polgar, un tânăr căruia viața i-a fost potrivnică din copilărie până în prezent. Fără o mână și fără bani, a reprezentat cu cinste România de trei ori la UTMB, una dintre cele mai râvnite competiții de ultramaraton montan din lume. Povestea lui o să vă facă să înțelegeți cât de mult poate realiza un om atunci când își dorește cu adevărat un lucru. Iar Levi vrea doar să poată să alerge…

 

Levente Polgar, o copilărie plină de obstacole

Levente Polgar s-a născut pe 12 iulie 1981 la Aiud (jud. Alba). În vara anului 1988 a fost lovit de tren în gara localității natale, pierzându-și o mână.

Cu un organism tarat și o copilărie petrecută mai mult prin spitale, Levi a supraviețuit. A fost de 4 ori ori internat cu penumonie, a stat 7-8 luni în spital cu timpane perforate. A scăpat și de un început de astm bronșic și a fost de 5 ori operat după accidentul feroviar care l-a ținut aproape doi ani prin spitale.

A fost crescut mai mult de bunici, părinții fiind divorțați. În adolescență a luat-o pe căi greșite, abandonând școala în clasa a VII-a. Acum continuă studiile prin programul „A doua șansă” deoarece nu vrea să rămână restanțier la educație.

Nevoit să-și câștige existența, pleacă la muncă în construcții în Ungaria, acolo învățând meseria pe care o practică și azi. Decide să se întoarce acasă pentru a avea grijă de bunicul său grav bolnav. În timpul crizei din 2007-2009, când se găsea greu de lucru în meseria pe care o cunoștea, începe să își pună întrebări despre viitorul său, tot atunci renunțând definitiv la țigări și la alcool.

 

Alergarea, de la plăcere la cel mai dificil ultramaraton montan din lume

În aceeași perioadă începe să alerge. La început a făcut-o de plăcere. De la plăcere a ajuns la pasiune, iar de la pasiune a ajuns la stabilirea unor scopuri bine definite legate de alergat. A început să promoveze anumite cauze sociale, apoi a ajuns să participe la competiții mai dificile.

Azi se poate lăuda cu participarea la trei ediții Ultra Trail du Mont Blanc, la primele două ajungând la finish, pe a treia (cea din septembrie 2019) abandonând-o din motive medicale. La kilometrul 90 din cei 170, medicul i s-a pus în față și i-a interzis să mai continue cursa din cauza vărsăturilor pe care le prezenta în timpul alergării.

I-au lipsit nu doar alimentația corespunzătoare unei competiții, ci și odihna. Timp de o săptămână, înaintea competiției, Levi a dormit la cort, la 5 cm de sol pentru că nu și-a permis o cazare când s-a prezentat la competiție. De confort de refacere și de antrenament nici nu s-a pus vorba pentru Levente Polgar. Așa că nu e deloc de mirare acest abandon.

A concurat alături de mai mulți români, printre care Robert Hajnal, cel care anul trecut s-a clasat pe locul doi la Ultra Trail du Mont Blanc. Își mai aduce și acum aminte momentul când a fost admis prima dată la UTMB în 2016:

Bucuria a ținut 5 minute, până mi-am dat seama că eu, în afara celor 50 de euro depuși pentru preînregistrare, mai trebuia să depun alți 200 de euro pe care nu-i aveam.

 

Dizabilitatea nu-l împiedică să concureze cu cei perfect sănătoși

El nu participă la concursuri pentru persoane cu dizabilități, competitorii săi fiind persoane perfect sănătoase. Cu o singură mână, îi e mult mai greu să folosească biomecanica organismului decât unui alergător cu un picior amputat și cu o proteză, care se înfige în două bețe și face hiking în forță. Cu toate astea, alergătorul spaniol cu acest defect care a reușit să termine cursa de la Mont Blanc, a fost pe prima pagină a tuturor știrilor din țara sa, fiind tratat ca erou național. La noi, despre Levente Polgar nu prea ai unde să citești…

Levente Polgar, UTMB 2017

L-am întrebat pe acest spaniol fără un picior dacă îi e la fel de greu să obțină fonduri pentru concurs. Mi s-a spus că pe el statul îl ajută. Depune o listă la administrația zonei cu toate competițiile la care intenționează să participe, indiferent că e în același oraș sau la capătul lumii. Acea autoritate locală trimite lista tuturor agenților economici care doresc să facă sponsorizări, iar la începutul fiecărui an, are toți banii necesari în cont.

Lipsa banilor pentru competiții, cel mai mare handicap al alergătorului român

Povara cea mai mare pentru el nu e dizabilitatea, ci lipsa banilor pentru a mai putea participa la astfel de competiții. De fiecare dată când încearcă să găsească sponsori, i se închid ușile în nas sau i se fac promisiuni neonorate sau incorecte. Sprijinul căutat de el pentru a participa la competiții este confundat de mulți cu cerșitul.

Levi trăiește dintr-o pensie de handicap de doar 375 lei pe lună. Este nevoit să muncească suplimentar în construcții pentru a se putea întreține și pentru a-și ajuta bunica bolnavă, în scaun cu rotile și cu demență.

Se antrenează dimineața și seara deoarece pe timpul zilei lucrează. Echipament special pentru alergat nu își permite, deși el face diferența între concurenți în competiții. Și acum, la ediția UTMB 2019, a concurat cu hainele lipite cu adeziv pentru PVC, însă nu ar fi ajuns nici la concurs dacă nu avea sprijin din partea a doi sponsori: Moraru Mihai Răzvan și Ștefan Mandachi.

Levente Polgar

Levente Polgar la UTMB 2019

Planuri spulberate de promisiuni deșarte

Anul acesta a plecat din Alba Iulia până în Maastricht în Olanda. Distanța de 2600 km a parcurs-o pe jos alături de un prieten, dormind în cort, pe sanie sau chiar pe marginea drumului. Trebuia să ajungă până în Finlanda, în satul lui Moș Crăciun, dar lipsa banilor l-a făcut să abandoneze proiectul.

Se bazase pe cuvântul unui personaj care părea foarte corect „pe sticlă” în urmă cu ceva timp, dar pe când Levi a avut nevoie de suma promisă ca sponsorizare, respectiva persoană i-a intors spatele. La fel l-au tratat și alți oameni cu bani, din păcate.

Cu toate astea, anul trecut a reușit ca, din banii câștigați de el pe șantier să economisească o sumă din care a realizat o campanie pentru copiii nevoiași („Un zâmbet din viitor”), prin care a donat ghiozdane și rechizite școlare. A desfășurat campania fără să-și facă reclamă pe facebook sau alte rețele sociale deoarece el nu-și dorește pentru sine decât sănătate.

 

Sacrificii din iubire pentru sport

A participat de cinci ori la Invictus România, la Ciucaș X3 de 105 km și multe alte competiții naționale, ducând de două ori ștafeta în alergare între Oradea și Carei, iar anul acesta între Zalău și Carei. Levente Polgar se zbate să facă performață la cel mai înalt nivel, fără să se plângă de minusuri sau neajunsuri. Alții, perfect sănătoși, își trăiesc viața fără un scop…

Iubesc sportul ăsta. În 2016, înainte de a participa la prima mea ediție UTMB, am traversat România 1100 km, din Jimbolia la Vama Veche. Nu am avut staff tehnic sau puncte de hidratare pe traseu.

Pur și simplu, el și colegul său biciclist care l-a însoțit luau apă și mâncau ce găseau mai ieftin la îndemână, timp de 14 zile, la o temperatură de 38-40 grade Celsius pe șoselele țării. A mai participat la Maratonul Ciucas X3 precum și la multe alte curse naționale. A existat o perioadă când mergea chiar și la două curse pe săptămână, rata sa de abandon fiind zero.

Levente Polgar a învățat tainele acestui sport de unul singur, din experiențele celor de afară pe care le expun în articole și filmări online. Fără un antrenor, fără echipament de specialitate și fără alimentație corespunzătoare, acest alergător se încăpățânează să facă performanță la cel mai înalt nivel. Astfel, dovedește tuturor că propriile limite pot fi învinse.

 

Premiile onorifice, singura consolare pentru Levente Polgar

Anul trecut a fost invitat de onoare al Doamnei Ambasadoare a României în Regatul Spaniol, Gabriela Dancau, pentru a celebra cei 100 de ani ai României printr-o cursă de alergare de 100 km (Madrid – Segovia).

A fost invitat de președintele României și de Ministrul Sportului pentru a fi premiat. A primit titlul de Ambasador Sportiv la județului Alba. A pus bazele organizației Aiud Sport, fiind și președinte al organizației care a organizat câțiva ani la rând Aiud Maraton. Din păcate, ediția din acest an nu a putut fi organizată din lipsă de fonduri.

Levente Polgar

Planurile de viitor depind doar de sursele de finanțare

Levente Polgar speră să poată ajunge la sfârșitul lui octombrie la Ultramaratonul din Oman și la TransgrandCanaria HG. Totul depinde doar de partea financiară, de care deocamdată nu dispune. În 2019 a trebuit să renunțe la a participa la majoritatea competițiilor unde și-a dorit să ajungă, deoarece nu a avut bani. El pentru traiul lui nu are nicio preteție de la nimeni, dar s-ar bucura mult să poată participa la mai multe concursuri de alergare.

În România nu există o tradiție de zeci de ani în alergarea montană, precum în alte țări europene. Maratonul Piatra Craiului, cel mai vechi din România, e abia la ediția a 13-a. Probabil de aceea, nici sponsorii serioși nu se înghesuie în a susține sportivii care merită a fi sprijiniți, cum e Levente Polgar.

A ajuns model de urmat într-un sport în care nu s-a văzut niciodată excelând. Faptul că el a reușit, e cea mai bună dovadă că toți ne putem depăși limitele atunci când vrem cu adevărat. E nevoie doar de voință, răbdare și perseverență!

Eu sper ca acest articol să fie unul motivațional pentru cât mai mulți dintre noi. Nu știu cum arată pentru voi un erou, dar pentru mine Levente Polgar e un exemplu despre voință și depășirea propriilor limite care ar trebui să fie predat în școlile din România. Mult succes, Levi!

Paul Anghel ANPC

Paul Anghel lucrează de peste 10 ani la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, iar de 5 ani este directorul Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană. Este omul care a încercat și încearcă în continuare să schimbe percepția despre o instituție publică pe care de multe ori am blamat-o, ca pe orice instituție publică, de altfel, acolo unde lucrurile se mișcă greu, din cauze binecunoscute. Directorul iese în față și explică acțiunile ANPC, tot ce se face bun și ce poate fi îmbunătățit.

 

Ne-am întâlnit la lift la sediul Autorității. E un tip de peste 2 metri, care impune respect din momentul în care îl vezi. Vorbirea îi e blândă, îți explică orice, ia apărarea comisarilor. Dorește autonomia instituției și ne spune ce trebuie să facem, ca și consumatori, ca să ne protejăm în fața celor care vor să ne păcălească vânzându-ne produse nemarcate, expirate sau periculoase chiar pentru integritatea fizică a copiilor noștri.

Paul a terminat Economie agricolă și agroalimentară în ASE. Voia să lucreze în domeniul politicilor agroalimentare, dar, după cum recunoaște, nu s-a gândit neapărat la ANPC.

Când i s-a deschis o ușă aici, a intrat pe ea. A plecat de jos, de la comisar asistent și a urcat încet. A făcut multă muncă de teren, apoi muncă de birou și, după cum ne-a spus, a fost printre pionierii controlului în domeniul financiar-bancar, după aceea a instituțiilor financiar-nebancare, regii, apă, canal, electricitate, tot ce era basic.

 

Paul Anghel, fără partis-pris-uri, în slujba consumatorului român

S-au schimbat guverne, s-a schimbat lumea de la putere, în general oamenii din funcțiile astea sunt schimbați și ei. Anghel a rezistat muncind, dovedind că e suficient de independent din punct de vedere politic, că nu are parti-pris-uri și că se află în slujba consumatorului român, indiferent de preferințele politice.

În general, sistemele publice, din care face parte și ANPC, sunt blamate de toată lumea. Se spune că, și dacă vrei să faci ceva, nu ai cum, pentru că nu ești lăsat de… „sistem”. Cum reușești să faci totuși ceva aici și să nu fii tras în jos de alții care nu vor să facă?

Ca director general, Paul Anghel și-a propus mai întâi ca acțiunile de control să fie vizibile:

Se fac lucruri foarte-foarte bune, dar sunt anumiți oameni care nu vor să abordeze imaginea acțiunilor lor și atunci pare că nu se fac. Cred că cel mai bine e să fii extrem de transparent în relația cu mass-media și consumatorii. Treptat, am reușit să consolidez o anumită imagine bună a ANPC-ului, alături de ceilalți colegi ai mei. Nu vrem să fim sperietori, dar vrem ca, în momentul în care un consumator este prejudiciat, fie că îi este afectată sănătatea, sau poate chiar viața, fie că este afectat economic, să-i fie rezolvată problema cu celeritate, consumatorul să fie mulțumit, iar drepturile să-i fie respectate.

ANPC

Deci, dacă vor, oamenii pot schimba din interior imaginea unui sistem. Dar trebuie să ai voință, să vrei să faci ceva, să schimbi ceva. Paul zice că, în unele zile, se muncește  de la 6 dimineața la 11-12 noaptea și că mulți dintre cei implicați au renunțat puțin, sau mai mult, la viața lor socială. Poate că sunt cuvinte mari în societatea actuală. Unii dintre noi nici nu le mai înțelegem.

Sunt foarte mulți profesioniști în ANPC, dacă nu marea majoritate. Sunt oameni dedicați, sunt oameni care lucrează de ani de zile aici și care cu siguranță merită respectați.

 

Paul Anghel bagă ambele mâini în foc pentru oamenii din ANPC!

Cum își păstrează integritatea oamenii din Autoritate? Cum fac față presiunilor de orice fel, gen un telefon la momentul potrivit – „nu vă mai duceți la ăla să îl controlați”? Cum se opun tentativelor de mituire despre care vorbeam?

Știindu-mă pe mine cum sunt și cunoscând activitatea ANPC-ului, probabil că e vorba de curaj. Nu a existat să mă sune și să îmi spună cineva: „Ieși din controlul cutare”. În general, în control, ca și procedură, eu nu răspund la telefon. O dată ce se încheie actul de control și e scris procesul verbal, nu mai contează. Vreau să schimbăm povestea asta cu abordarea vizavi de șpăgi

Totuși, lumea despre asta vorbește… Cum scapă unii de controale, de ce nu sunt luat la puricat alții…

Aș băga mâinile amândouă în foc. De asta vreau să schimbăm povestea, pentru că și la urechile mele ajung vorbe: „Păi nu știu eu ce faceți…”. Nu, nu știi ce facem. Poate că în trecut au mai existat situații, poate că au fost izolate, poate că s-au eradicat, dar în momentul acesta, generația asta a noastră gândește în alt mod. Noi chiar vrem țara aia ca afară. Unul dintre puținele lucruri care ne-a mai rămas de-adevăratelea este identitatea noastră națională. Avem niște trăiri speciale când cântă imnul, când vedem români că au ajuns pe anumite locuri și iau anumite premii.

 

Problema comisarilor plătiți prost. Cum se dau la o parte din calea șpăgilor

Una din marile probleme ale Autorității este cea a salariilor comisarilor. Făcând parte din aceeași familie de control, ar trebui să aibă drepturi și obligații aproximativ egale însă, din păcate, sunt discrepanțe majore de la o entitate la alta. Un funcționar public cu rang superior din ANPC câștigă de două-trei ori mai puțin decât ar câștiga într-o altă autoritate! „Și nu e ok!”, decretează Paul Anghel.

Și-atunci, ce facem cu tentația șpăgilor? Așa se procedează în România: dacă ai salariul mic… Paul Anghel este categoric în această privință.

Dacă se procedează așa, există autorități competente, în privința foloaselor necuvenite. Există instituții ale statului care cu siguranță veghează la bunul mers al lucrurilor. Dacă cineva știe de așa ceva, iarăși nu e bine să tăinuiască, ci să iasă și să spună. Din punctul meu de vedere, să stigmatizăm sau să punem ștampilă pe fruntea funcționarului public, nu e ok.

Nu stigmatizăm, dar sunt tentații în orice domeniu. Se vorbește și despre polițiști, și despre doctori… Totuși, directorul din ANPC garantează pentru oamenii lui:

Eu am trăit cu un salariu mic și nu am avut tentații să fac prostii. Probabil că sunt mult mai mulți ca mine. Calitatea individului e direct proporțională cu remunerația pe care i-o dai. Dacă dai salarii mici, nu ai cum să ai așteptări să vină oameni foarte bine pregătiți. Oamenii foarte bine pregătiți au avut niște cheltuieli, au muncit, nu neapărat cheltuieli materiale, dar au depus un efort să ajungă acolo unde sunt. Nu o să accepte niciodată să fie remunerați cu un salariu foarte mic. Sub nicio formă! Ei au așteptarea să câștige pe măsura muncii pe care o prestează.

Totuși, problema salariilor trebuie rezolvată. E destul de frustrant ca tocmai ei, paznicii drepturilor consumatorilor, să nu se poată concentra pe muncă pentru că nu sunt plătiți corespunzător.

S-au făcut memorandumuri, memorii către Cancelaria primului ministru, către Guvern, către vicepremieri, către organizațiile sindicale, către toate entitățile regionale și județene ale ANPC. Rămâne speranța rezolvării situației, mai ales că, după cum spune Anghel, anvelopa salarială este destul de restrânsă, față de alte instituții care au 10 – 15.000 de angajați.

Comisari ANPC cu drept de control sunt vreo 350 la nivel național, deci nu foarte mulți. Nici suma de bani care ar trebui alocată nu-i atât de mare, încât să deranjeze.

 

Informare corectă, în limba română!

Paul Anghel vrea să transpună povestea naționalistă, patriotică, într-o abordare corectă în ceea ce privește informarea consumatorului în limba română. Crede că filonul principal este limba asta pe care o mai avem. Foarte multe lucruri probabil că au trecut prin anumite furci caudine europene, mondiale, sau cel puțin mercantile, dar filonul de popor român transpune și prin a avea informații în limba română pe produse.

Dacă în Germania scrie în germană pe o ciocolată, dacă în Italia scrie în italiană, iar în Franța, pe aceeași ciocolată, aceeași fabrică, aceeași firmă, scrie în franțuzește, atunci și în România, pe același tip de ciocolată, trebuie să fie scris în română.

Mai este însă o problemă. Uneori scrie pe etichetă în română, dar nu vezi nici cu lupa. Eticheta în română e pusă așa, ca să fie acolo.

După cum ne spune Anghel, există o legislație specifică și pentru etichetarea alimentelor, potrivit căreia caracterele, fontul trebuie să fie de anumiți milimetri:

Ori de câte ori am găsit nereguli, am oprit produsele de la comercializare. Chiar dacă ele nu afectează sănătatea consumatorilor. Partea asta de informare este importantă, pentru că poate să existe și o informare incorectă sau incompletă. Poate să fie o practică comercială înșelătoare sau o omisiune înșelătoare.

În aceste cazuri, se dau amenzi, se iau măsuri de suspendare sau de oprire temporară a produselor până la reetichetare și reevaluare.

 

Despre păcălelile agenților economici

Imaginația operatorului economic care vrea să păcălească consumatorul atinge cote înalte. Cei de la ANPC au găsit, spre exemplu, în cadrul controlului pe rechizite școlare un bloc de desen de 20 de file care avea doar 10 file. Sau un caiet care trebuia să aibă 96 de file, dar avea doar 84! Iar asta înseamnă, până la urmă, furt.

Paul Anghel ne asigură că instituția la care lucrează trebuie să prevină, în primul rând, și mai puțin să combată.

Trebuie mai întâi să discutăm și să explicăm. Legislația este atât de stufoasă, încât mâine dacă vrei să îți deschizi un magazin nu știu dacă poți acoperi toată legislația aplicabilă, pentru că nu ai cum să o faci. Trebuie să fie un organ de control care să vină în primă instanță și să te consilieze, să te educe din punct de vedere al legislației în domeniul protecției consumatorului. Să-i spui operatorului economic: uite, astea trebuie să le faci în următoarea manieră. După care, în pasul numărul doi, să vii în recontrol, un fel de audit, ca să vezi dacă se și implementează. Dacă sunt situații punctuale în care nu a fost implementat, iar trebuie să discuți de așa manieră încât să vezi din ce motiv s-a întâmplat treaba asta.

Abia la pasul numărul trei încep sancțiunile. Anghel crede că n-ar trebui să fie neapărat o teamă a operatorului economic. Totuși, fără frică nu facem nimic. Și cu aruncatul chiștoacelor, și cu aruncatul gunoiului pe stradă, și cu mizeria cauzată de câini în parcuri…

Paul Anghel ANPC

Iată cam ce găsesc cei de la ANPC la diverse controale:

  • produse expirate, mucegăite, cu mirosuri nespecifice, râncede;
  • mâncare alterată, mucegăită;
  • ciorbă congelată în găleți de vinarom;
  • carne separat congelată de zeama de la ciorbă;
  • produse destinate copiilor, cele care se află pe sistemul de alertă rapidă a Uniunii Europene și care se tot găsesc și regăsesc în piețele noastre;
  • pistoale cu bile care dezvoltă o forță cinetică suficient de mare încât să străpungă câteva coli de hârtie sau cartoane care pot răni, cuțitele sau săbiile de jucărie suficient de ascuțite încât să rănească, să zgârie sau să taie pielea copiilor;
  • lasere care pot arde irisul sau ochii, având un fascicul luminos suficient de puternic;
  • locuri de joacă având găuri, șanțuri, tobogane și balansoare din care lipsesc diverse părți componente.

Paul Anghel spune că s-au schimbat și se pot schimba lucrurile în continuare. Dacă vrei cu adevărat să le schimbi, poți să le schimbi.

Dar pe Litoralul românesc s-au mai îmbunătățit serviciile, să zicem în ultimii 5 ani?

S-au schimbat foarte multe și datorită ANPC-ului, datorită controalelor și datorită consilierilor. Am găsit de-a lungul timpului lenjerii murdare, lenjerii pătate, am găsit saltele din anii 70-80, perne cu mirosuri îndoielnice. Am obligat operatorii economici să le schimbe. Am găsit mobilier rupt sau care avea fel de fel de șuruburi sau fel de fel de muchii care puteau zgâria, am găsit dușuri cu cabine improvizate, am găsit lipsă de instrumentar: coșuri de gunoi, hârtie igienică…

Înainte de începerea sezonului, o perioadă de 2-3 săptămâni, comisarii Autorității se duc și consiliază operatorii economici, fiecare hotel în parte, fiecare restaurant, unitate de alimentație publică, autoservire, cafenea, bar, pub, discotecă și club.

Mai sunt nereguli, pentru că românul este inventiv și găsește tot felul de povești. Asta ca să încalce atât legea, cât și drepturile consumatorului.

Vestea bună este că oamenii au început să aibă tot mai mult încredere în ANPC. Numărul reclamațiilor și problematica ridicată de consumatori s-au diversificat. Oamenii apelează la autoritate pentru că au încredere, dar și fiindcă își cunosc drepturile și știu că le sunt încălcate.

Oamenii au luat și exemplul de afară, suntem pe o piață europeană și noi, ca și cetățeni români, avem aceleași drepturi. Cetățeanul român trebuie să fie respectat. E foarte important. Și de către operatorul economic, dar mai ales de autoritatea de control, astfel ca operatorul economic să se comporte corect cu el.

 

Paul Anghel despre produsele cu E-uri

În ultima vreme, E-urile din produsele alimentare au devenit o adevărată sperietoare. Fugim de E-uri, dar le găsim peste tot și ne întrebăm de ce aceste produse mai sunt lăsate pe piață.

Am aflat de la intervievatul nostru că există niște limite acceptate. Se fac controale tematice periodice obligatorii, pe anumite loturi, destul de des. Atunci când sunt pe sistemul de alertă rapidă, produsele sunt oprite de la comercializare, cum a fost situația cu somonul retras de la vânzare deoarece conținea anumite bacterii.

Trebuie să mai știm că E-urile, dacă sunt ingerate într-o anumită cantitate și cu o doză zilnică recomandată din produsul care conține E-ul respectiv, nu afectează sănătatea. Dacă mănânci 7 kilograme dintr-un anumit produs, E-ul acela e ingerat în cantitate mai mare. Doar dacă depășești doza zilnică recomandată, îți poate fi pusă în pericol sănătatea.

 

Uitați-vă pe etichete! Nu mai cumpărați cu ochii închiși!

Paul Anghel crede că trebuie să avem o educație privind etichetarea produselor. E foarte important să citim eticheta, pentru că aceasta ar trebui să ne ofere toate informațiile de care avem nevoie să cumpărăm în deplină cunoștință de cauză produsul respectiv.

Dacă avem anumite alergii, anumiți alergeni sau chiar toți alergenii sunt scoși în evidență cu alte caractere. Dacă ținem dietă, valorile nutriționale sunt trecute în tabel, ca și gramajele.

Paul Anghel

Paul Anghel ne mai avertizează că nu ar trebuie să cumpărăm din locuri neautorizate, din târguri, din portbagajul mașinilor sau dacă persoana care comercializează are o tarabă improvizată și vinde ceva. În primul rând, trebuie să existe o firmă la care să mă adresez. Să aibă niște informări, certificate, avize sanitar-veterinare.

Iar produsul respectiv, când e cazul, trebuie să aibă etichetă. Pe eticheta de produs trebuie să fie numele produsului, data limită de consum, trebuie să conțină elemente de ingrediente, de valori nutriționale, țara de proveniență, importator după caz, distribuitor, așa fel încât, în momentul în care am o problemă, să sun inclusiv la numărul ăla de telefon de pe etichetă.

 

Reguli de bază pe care trebuie să le respectăm

  • Să cumpărăm din locuri autorizate;
  • Să solicităm și să primim bonul fiscal, pe de-o parte pentru a combate o eventuală evaziune fiscală, pe de altă parte pentru a avea un element probator în situația în care vrem să facem o reclamație;
  • Atunci când considerăm că ne sunt încălcate drepturile, ne adresăm în primă instanță operatorului economic și, dacă acesta nu rezolvă situația, sesizăm ANPC.

Pe parcursul interviului, telefonul lui Paul a sunat aproape non-stop. Înainte de ultima întrebare, răspunde. Pare că apelul e de la șeful instituției, numit recent în funcție. Este chemat la ședință, urgent! Apucă să-mi răspundă la întrebarea „ce își propune să facă în continuare la ANPC”:

Putem schimba foarte multe lucruri. Așa cum se schimbă viața noastră, se pot schimba și abordările operatorilor economici, se pot schimba și produsele de pe piață, se pot schimba și serviciile, iar noi trebuie să fim de fiecare dată prezenți și updatați cu toate aceste modificări, astfel încât să schimbăm și noi calitatea actului de control.

O reclamație la ANPC se rezolvă, teoretic, în 30 de zile. Dacă situația o cere și dacă e o muncă laborioasă de verificare a actelor, poate fi prelungită cu până la 15 zile. 

Filmările, fotografiile sunt probe conform procedurii, luate de către comisari, dar și cele făcute de consumatori.

Lucky Day Fancy Shop, zero plastic waste

Lucky Day Fancy Shop, magazinul din Sfântu Gheorghe, județul Covasna unde conceptul zero plastic waste este susținut prin vânzarea alimentelor vrac folosind ambalaje de hârtie. 

 

Te-ai gândit vreodată că noi, românii folosim mult prea mult plastic în viața noastră de zi cu zi? Studiile arată că deșeurile conțin din ce în ce mai mult plastic de la an la an, ceea ce constituie o tendință globală alarmantă.

Sigur îți mai amintești când erai mic și te duceai la magazin să iei 100 grame de cafea Fortuna sau bomboane cu cacao. Veneai acasă cu o punguță bine închisă pe care dacă o deschideai te zăpăcea acel miros puternic de cafea proaspăt râșnită sau de dulce.

Peste ani, încă mai simți în nări acel fior plăcut și relaxant, dar ambalajele de hârtie sunt puțin utilizate sau chiar deloc în aceste timpuri moderne. Creăm milioane de ambalaje de plastic care nu sunt folosite decât o dată și pe care ne este greu să le distrugem.

 

Ce știm despre plastic waste?

Un român creează în medie 261 kilograme de deșeuri anual. Unde se duc aceste deșeuri? În ape, în locuri unde oamenii cred că nu le vede nimeni, în pământ unde nu se descompun decât peste 100 ani.

Ce-ar fi dacă am schimba acest obicei urât care ne degradează planeta printr-o alegere simplă: ambalaje de hârtie?

Soluția pare simplă, însă marile lanțuri de magazine nu doresc să renunțe la ambalajele de plastic. Plasticul este la îndemână și de cele mai multe ori mai ieftin decât alte soluții.

Totuși, dacă schimbările mari nu vin de la operatorii mari, lucrurile se îmbunătățesc încet-încet datorită celor cu inițiativă. Cu o floare nu se face primăvară, dar cu o grădină, DA! Aceasta este povestea unui magazin care își propune să facă zero plastic waste tocmai în inima țării.

Kinga și Gyozo, din Sf. Gheorghe, jud. Covasna, au decis să schimbe ideile și obiceiurile nocive și învechite. Ei au deschis magazinul Lucky Day Fancy Shop unde alimentele se vând vrac în ambalaje reciclabile.

„Avem 41 de ani și am decis să rămânem în țară, să schimbăm în bine ce se poate schimba.”

Hârtia este aici regină, așa cum a fost și în vremurile de dinainte de ’89. Cei trecuți de 30 ani știu despre ce este vorba.

De fapt, și noi, copiii ne amintim pungile de hârtie. Totul mirosea atât de frumos în acea hârtie fermecată…

Dorind să schimbe ceva într-o lume în care plasticul ne sufocă în orice colț de țară ne-am duce, cei doi soți au făcut un mic pas pentru comunitatea lor.

Căsătoriți de 17 ani, părinți a doi copii frumoși, un băiat de 16 ani și o fată de 12 ani, cei doi românași ne așteaptă în pragul magazinului lor din orașul Sfântu Gheorghe.

Cum a început totul

Cei doi dețin împreună un ruin pub, concept mai puțin cunoscut la noi, dar mult mai îndrăgit afară.

Szimpla Sfântu Gheorghe este primul ruin pub din țara noastră, iar cei care îi trec pragul nu sunt niciodată dezamăgiți.

De fapt, își promit să mai treacă pe acolo o dată măcar ei, dacă nu cu toată gașca de prieteni. Cei care au un blog personal scriu acolo despre experiența lor.

Ce înseamnă un ruin pub de fapt?

Ideea de bază este să folosești clădiri, obiecte care sunt sortite demolării sau aruncării, astfel încât să le dai viață și o altă destinație.

Se ia una bucată clădire aflată în stare dezolantă, se renovează puțin și se folosește drept loc inedit de artistic și boem numai bun de întâlnit cu prietenii. De băut o bere, două, trei mai ales.

De reținut este faptul că Kinga ne povestește despre băuturile pe care le oferă clienților. Oferta este diversificată, iar iubitorii de bere artizanală se vor simți ca în Rai.

Cei care trec pragul acestui pub vor avea de ales dintre nu mai puțin de 100 de băuturi artizanale din România. Este interesant cum ei, ca proprietari de local vor să dea o șansă micilor producători care abia „răsar” pe piață.

Povestea Lucky Day Fancy Shop

Clienții care veneau în pub pentru a cumpăra bere i-au inspirat să deschidă un magazin de cadouri.

Aici ar fi vândut bere artizanală la prețuri mai mici decât în pub, dar și 100 de tipuri de vin. Vinurile ar fi venit în procent majoritar din cramele din țară. Pe deasupra, articole de artizanat și dulciuri artizanale. Tot ceea ce considerau ei că poate fi un cadou frumos pentru oricine.

Ideea frumoasă de a oferi un cadou a dat naștere unui loc unde oamenii vin cu drag pentru a cumpăra lucrurile cu care s-au obișnuit deja, dar și să vadă ce mai e nou.

Lucky Day Fancy Shop zero plastic waste

Cum atragi vizitatori într-un magazin nou-deschis?

Simplu, creezi o promoție. Kinga și Gyozo au venit cu promoția care reducea risipa de hârtie. Șase plăsuțe de cadou aduse la magazin îi aduceau clientului o cafea gratis. Pe deasupra, plăsuțele erau oferite gratis mai departe altor cumpărători.

O promoție simplă și drăguță care a adus în magazin câteva sute de plăsuțe cadou din sertarele unde stăteau nefolosite. Cumpărătorii au fost extrem de încântați când au aflat că pot alege dintre acestea. Cine nu ar fi?

Având în vedere faptul că permanent ne lovim de problema deșeurilor, și în viața particulară dar și ca și proprietari de bar și magazin, am decis să reducem, pe cât posibil, cantitatea de deșeuri pe care o producem.

Cei doi proprietari sunt în permanență preocupați de reducerea deșeurilor, așa că au înlocuit, de exemplu, paiele de plastic cu macaroane. Ideea a fost bine primită de publicul care nu se aștepta la asta.

De asemenea, la vânzare nu mai au nici măcar apă îmbuteliată în plastic. Acești pași pot părea mici, dar pe termen lung contează enorm.

Făcând cumpărături pentru acasă, am realizat că producem foarte multe deșeuri, chiar dacă suntem atenți la ceea ce cumpărăm și de aici sâmburele ideii lărgirii magazinului cu produse zero plastic waste mi-a rămas în minte. Nu am crezut, nicio clipă, că o să se facă așa un mare tam-tam pe tema asta, nu mi-am imaginat nicio clipă că o să fie subiect de presă.

 

Oferta de produse crește pe zi ce trece

Oamenii au venit încă din prima zi să vadă ce se vinde, iar reacțiile au variat de la „wow” la „doar atât?” ceea ce a dus la diversificarea rapidă a ofertei.

În doar două săptămâni, au ajuns de la 70 la 250 de produse care se vând la vărsat. Primele două săptămâni. Categoria de vârstă a cumpărătorilor se încadrează în limitele 25-40 ani.

Clienții sunt persoane atente la ce și cât cumpără, majoritatea făcându-și apariția pe bicicletă.

Kinga și Gyozo sunt în continuare preocupați de eliminarea risipei și a costurilor mari per produs, din cauza ambalajului de plastic.

Cumperi cât ai strict nevoie, și astfel mulți cumpără și acele tipuri de alimente de bază care altundeva sunt ambalate în cantități mai mari și sunt mai scumpe.

Probabil vă întrebați cese  cumpără din acest magazin cu minuni la vrac. Cele mai vândute produse sunt orezul sălbatic, pastele din orez, diferitele tipuri de condimente.

Pe de altă parte, o altă gamă de produse iese in față când vine vorba de vânzări. Produsele bio sunt la mare căutare: detergenții bio, periuțe de dinți de bambus, bureți de vase de cânepă și cocos, bureți lufă, nuci de săpun, săpunuri și șampon vrac.

Deși alimentele și condimentele se vând toate la fel de bine, Kinga și Gyozo vor să-și lărgească oferta introducând produse locale de la producători locali: fructe, zarzavaturi, ouă, lactate, zacuscă sau gem. Totul va avea loc în timp și cu răbdare.

Sunt proiecte care se leagă de târgurile organizate la Szimpla, cum ar fi târgul de semințe, după care a urmat târgul de răsaduri, iar în toamnă urmează târgul de zarzavaturi. Este un cerc care trebuie continuat, ne spune Kinga.

Producătorii locali participanți la târguri pentru a-și face cunoscute produsele sunt încântați de ideea celor din spatele Lucky Day Fancy Shop.

Lucky Day Fancy Shop zero plastic waste

Fragmente de viitor

Lucky Day Fancy Shop dorește ca în 2 ani să fie magazinul preferat pentru cumpărători de produse de larg consum: produse alimentare, miere, lapte, pâine, carne, zarzavaturi, fructe, condimente, detergenți, cupe menstruale, absorbante care se pot spăla și așa mai departe.

Pe de altă parte, planurile lor ating și alte direcții.

E mult de povestit, avem foarte multe proiecte, evenimente care țintesc diferite categorii de oameni, de la târguri și expoziții, până la prezentări de modă, evenimente cu și despre câini, donări de sânge…

Este emoționant să vezi că, într-un colț de țară, se încearcă lucruri văzute, auzite pe afară, iar oamenii le receptează bine. Parcă ai o speranță că viitorul va fi mai bun, mai luminos, mai responsabil. Foarte puțini tineri se preocupă de lucrurile pe care le cumpără pentru acasă.

Asta ar trebui să le dea de gândit. Până la urmă viața în sine necesită o strategie pe termen lung. Ceea ce mâncăm azi ne oferă starea de bine sau boala, problemele de mâine. Ceea ce tăiem astăzi înseamnă copacul pe care mâine copilul nostru va ști să îl recunoască doar în cărți.

Există lucruri pe care nu le învățăm la școala, la universitate, dar care sunt la fel de vitale ca număratul, cititul sau scrisul.

Oameni ca aceștia din Sfântu Gheorghe, să tot vedem. Avem nevoie de mai mulți pentru o schimbare la nivel național.

 

Lucky Day Fancy Shop: Make a difference! Be good! Be kind! Choose to help!

Acesta este motto-ul Kingăi. Iar creația sa, magazinul Lucky Day Fancy Shop, este ca o bucățică de Rai pentru cei care își doresc să trăiască sănătos. Pentru cei care vor să mănânce ce-și gătesc acasă și care reduc amprenta de carbon pe care o lasă în urma lor.

Pe deasupra, gazdele sunt mereu cu zâmbetul pe buze, primitori, săritori, iar decorul pare scos din alte vremuri.

Întrebarea pe care mi-o pun și eu în acest moment: când mergem la Sf. Gheorghe?

Mugur Pop
Mugur Pop a fost inginer agricol o viață, dar a decis să își urmeze visul, să se retragă în munți, alături de natură, cai și copii.  Este membru fondator al asociației Terra Dacica Aeterna în cadrul căreia conduce cavaleria dacică numită „Lupii Albi“. De asemenea, dezvoltă și coordonează proiectul dedicat turismului ecvestru „Călare în Carpați” și este președintele Asociației Descoperă Natura în interiorul căreia a dezvoltat programe de educație pentru copii:  „Școala lui Gerula”, „Școala Naturii”, „Cu Caii în Natură”.

 

Mugur Pop participă în concursul #VoluntarDeElita și poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Mugur, pentru a-i crește șansele!

 

Dacă vei da un simplu search „Mugur Pop” pe Google, vei găsi aproape de fiecare dată un bărbat înalt, cu ochi pătrunzători, cu păr grizonat prins în coadă și cu barbă, îmbrăcat în haine dacice, călărind și trăgând cu arcul. Vei afla că este Gerula din Carpați, ultimul dac liber care s-a retras în munți! Și nu ne minte internetul, deoarece exact el este. Un Gerula al secolului XXI care se încăpățânează să dăinuiască în spiritul nostru!

Urmăresc activitatea lui Mugur Pop de foarte mulți ani. L-am descoperit undeva prin 2015, la o emisiune unde era prezentată terapia copiilor cu autism, cu ajutorul cailor. Și recunosc că mi s-a întipărit clar, frumos și etern atât pe retina ochilor, cât și a sufletului.

Mugur Pop se ia! Nu ca un virus ci ca o stare de bine. Deși, am putea spune că e și un virus, dar unul bun care vindecă prin conștientizarea propriei ființe interioare.

Pe Gerula îl putem găsi în inima naturii, la câțiva kilometri de Cluj-Napoca, aproape de pădure, unde are o fermă în care crește și se îngrijește de cai, oi, găini, capre, o măgărușă, mâțe și ciobănești carpatini.

Când i-am luat interviul, se pregătea de mers la strâns de fân. M-am oferit cu o furcă de ajutor, dar fânul era balotat deja. Tractor nu am. Aș fi mers cu drag. La o pauză de zâmbet, l-am întrebat cine este el de fapt:

Mugur Pop este român transilvănean, din Cluj. Născut într-o familie în care am fost mult iubit și în care am deslușit legile firești ale bunului simț odată cu valori ca onoare, demnitate, loialitate. Altfel, sunt doar „Lut necunoscut, doar de Dumnezeu știut”.

 

A ales cu inima și a făcut diferența fiind altfel

Unii dintre noi rămânem inerți emoțional și decizional, aproape toată viața. Nu înțelegem că totul depinde noi înșine. Chiar și momentul trezirii. El, însă, cu siguranță a fost dac de când a venit pe lume, dar restul deciziilor a înțeles că îi aparțin.

Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…

Gerula îmi recită din Minulescu. Exact din Minulescu, romanticul și melodiosul nostru poet care ne sărută inimile.

Cred că nu am știut să aleg decât cu inima și asta m-a adus aici, acum, azi. Cu spiritul dacic eu zic că m-am născut și nu a fost nevoie să fie trezit. Am avut și am conștiința clară a apartenenței la pământul și spiritul străbunilor, dintotdeauna. Iar natura nu a fost decât spațiul în care toate acestea să se manifeste. Dar am avut nenumărate confirmări umblând călare prin munții patriei, inclusiv în munții sacri, la Sarmizegetusa Regia, că asta e țara mea de suflet și inimă, leagăn al dorurilor și aspirațiilor noastre dintotdeauna. Poate să sune ciudat, dar e emoția care mă însoțește mereu, mai ales când las lumea orașelor în urmă și mă las cuprins de măreția naturii.

Unii nu devenim români niciodată, dar alții sunt români doar respirând! Asta am înțeles eu ascultându-l pe Mugur Pop. De altfel este o emoție pe care nu o pot descrie, să îi fi în preajmă – fie și doar virtual, să îl asculți, să vezi cât se implică și cum simte pământul ăsta pe care mulți îl batem nepăsători la pas, zi de zi.

 

Terapie cu cai pentru copiii autiști și cei cu nevoie speciale

 

În timp ce unii doar citim titluri în reviste sau la televizor despre copiii autiști, abuzați sau cu nevoi speciale, Mugur Pop a decis să își pună intuiția, iubirea și caii la bătaie, pentru a vindeca suflete, traume, destine și vieți. Și reușește!

Terapia cu cai este parte a unui proiect de dezvoltare socio-emoţională a copiilor prin interacţiune cu animalele. Programul a fost demarat de profesorii de la Facultatea de Psihologie a Universităţii Babeş-Bolyai. Ședințele au loc de două ori pe săptămână, iar gradul de dificultate al exerciţiilor creşte progresiv.

De 12 ani deja, Mugur și echipa sa lucrează cu copii cu nevoi speciale, urcându-i pe cai. La început pentru amuzamentul lor și un fel de stimulare neuromotorie. În timp, au făcut călărie asistată și cu copiii cu diferite tulburări comportamentale, inclusiv din spectrul autist.

La ferma lui Gerula mai vin copii care doresc să cunoască și să înțeleagă mai bine natura și mediul înconjurător. Copii care învață că natura nu este un loc unde doar te adăpostești, din care tai lemne, ci este un organism viu, independent, care ne oferă tot ce avem nevoie pentru o viață echilibrată și fericită. Îi învață să respecte, să supraviețuiască și să iubească!

Am fost parte dintr-un proiect de cercetare, iar apoi am avut noroc și cei de la Profi ne-au sponsorizat și am reușit să ne implicăm mai mult decât reușeam cu propriile puteri. Avem acum un manej acoperit unde putem lucra în orice anotimp, un spațiu unde putem dezvolta și mai multe activități educative, legat atât de cunoașterea și înțelegerea interacțiunii cu lumea animală, cât și legat de cunoașterea naturii prin experiență directă, un lucru la care ținem foarte mult.

Rezultatele nu au întârziat să apară, chiar dacă nu în fiecare an găsesc sponsori atât de generoși. Uneori mai fac o echilibristică extrem de aventuroasă pentru a trece iarna cu caii, pentru a organiza programul cu voluntarii și pentru a menține în continuare accesul gratuit, cel puțin pentru copiii instituționalizați.

Poate, de dincolo de ecran, oamenii îngeri și de bine citesc și înțeleg ce se întâmplă acolo la Cluj și vor găsi în sufletele lor empatia necesară și generozitatea de a se alătura acestui proiect deosebit.

 

Proiectele lui Gerula – copiii, caii, natura, muntele și istoria

Toate aceste lucruri sunt viața lui, ne spune Mugur Pop! Au apărut în urma dorinței sau visării de a descoperi călare munții României, de a cunoaște natura în înțelesurile ei cele mai adânci, nemijlocit, prin experiență directă cu ajutorul tuturor simțurilor.

Așa a luat naștere Descoperă Natura, o asociație care se ocupă de educația copiilor în și pentru natură, odată cu activități asistate de animale dedicate copiilor cu nevoi speciale.

Apoi, turismul ecvestru a apărut după ce au luat primii cai, ducând sau aducând la viață visul de a traversa Carpații călare. Numele Călare în Carpați provine de la o carte la care Mugur lucrează de prea mult timp deja – „Călare în Carpați, în căutarea unei civilizații ascunse”.

Am pornit de la cai și am ajuns la istorie, o pasiune mai veche insuflată de profesorul meu de istorie din liceu. Au trecut ani, iar când am ajuns călare la Sarmisegetuza Regia, în munții Orăștiei, l-am întâlnit pe profesorul Cerghi chiar în zona sacră și relatându-i pe unde am venit pe Valea Sebeșului, de la Pianu de Sus, Prislop, Tomnatic, Godeanu, Steaua Mică, Grădiștea de Munte, mi-a spus: Mugur, ai venit pe unde a venit cavaleria maură când a dat atacul decisiv asupra Sarmisegetuzei. De aici, alegerea de a face reconstituire istorică și arheologie experimentală cu Terra Dacica Aeterna a fost doar firească și, poate, necesară.

 

Valorile după care se ghidează Mugur Pop, dacul de la Cluj

Verticalitatea, curajul, bunăvoința, onestitatea, onoarea, loialitatea și ciudat pentru mulți azi, buna cuviință, sunt valorile care sunt cele mai importante pentru Mugur Pop.

Mugur Pop Gerula

Eu unul nu pot trăi fără sens. Și nu cred că un om poate, sau merită să trăiască fără sens. Parcurgem un drum pe care sensul este mai important decât destinația, dacă nu cumva destinația e reprezentată tocmai de înțelegerea profundă a acestui sens. Da. Nu știu dacă un om sincer cu el și cu viața poate răspunde altfel. Iar viața adevărată, e spațiul dintre două respirații, prima în care aerul acelui moment al nașterii ne inundă plămânii și cel în care ultima respirație pleacă spre cer. Acesta e un spațiu generos, favorabil experiențelor care să ne aducă mai aproape de a înțelege cu inima tot ce ne înconjoară. Aceste înțelegeri vin în urma confruntării cu realitățile care ne înconjoară și pe care le înțelegem trăindu-le cu curaj și bucurie. Îndemn orice ființă să aleagă calea cunoașterii directe, înaintea speculațiilor teoretice. ”Primum vivere, deinde philosophari”.

Natura este casa sa. A noastră. Oameni, animale și plante laolaltă. În egală măsură, ne spune Gerula cu blândețea graiului specific.

Legătura aparent miraculoasă este bucuria de a face ceea ce îți place. Nu ca moft, ci ca o nevoie fundamentală.

De-a lungul vremii, Mugur Pop a învățat să nu se lase. Să meargă, orice ar fi, până la capăt. Oriunde ar fi acel capăt.

 

Fiind ultimul dac nu am putut să nu îl întreb cum l-a ajutat în această simțire faptul că este român.

Am fost în multe locuri și sper că nu mi-am făcut de rușine țara. Am rămas aici pentru ca aici e țara mea. Cineva trebuie să rămână să stingă lumina. Nu știu dacă m-a ajutat sau nu că sunt român și nici dacă lucrul ăsta e important, dar vă spun că e un lucru de care sunt în primul și în ultimul rând foarte mândru.

 

Cuvânt de încheiere

Nu știu ce aș mai putea adăuga la acest cuvânt de încheiere, deoarece recunosc, nu aș prea încheia acest reportaj. Aș tot scrie și adăuga la el fără să mă satur să descopăr această enciclopedie umană, morală, spirituală, care este Mugur Pop. Nu un om complex, dar un om care este el însăși un fel de „habitat” pentru alții.

Mugur Pop este nu doar un om ci este un fel de „acasă”, de „rădăcini” la care să te întorci sau să te duci, atunci când ți se pare că nu mai găsești sau nu regăsești calea către tine sau direcția pe care ar trebui să o apuci. Cu siguranță, în locul acela uitat de lume, răspunsurile nu vor întârzia să apară.

Pe lângă faptul că ne amintește de tradiții, rădăcini și apartenența noastră dacică, ne amintește că natura este prima noastră casă și ne învață să o iubim, să reușim să supraviețuim dacă ne rătăcim, iar în alte condiții, ne învață să călărim, să tragem cu arcul și să vizităm locuri minunate din Carpați.

Mugur Pop Gerula

Ca și cum nu ar fi îndeajuns, vindecă suflete, traume și vieți! Gerula nu este doar ultimul dac liber ci este spiritul care ne eliberează pe noi, de noi înșine!  

Cine este acest tânăr foarte înalt cu zâmbet inocent de copil care umblă toată ziua pe coclauri vorbind cu bătrâni pe care lumea i-a uitat în vechiul și tradițiile unei Românii prăfuite? Iosif Ciunterei este tânărul care promovează tradițiile. Atunci când toți se uită în depărtare peste granițe, el pune lupa pe ce avem aici aproape. 

 

Iosif Ciunterei este #VoluntarDeElita și poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Iosif, pentru a-i crește șansele!

 

Noroc cu tehnologia care a avansat că am ajuns și noi să mai auzim de tradițiile și meseriile de demult. Cine mai cosește astăzi, dar să mai toarcă lâna pentru a face bundițe?

Oamenii care le practică sunt de cele mai multe ori în locuri unde este greu să ajungi chiar și cu o mașină bună.

Când ajungi în curțile și casele lor parcă te ia drag de istoria și cultura noastră. Vezi oameni bătrâni care încă muncesc ore bune pe zi fără să se plângă, plini de veselie. Iar femeile… Femeile, deși în vârstă, arată la față mai bine decât multe tinere. Te întrebi cu ce am greșit noi, tinerii. Arătăm mai triști, mai trași la față, mai ridați sau încercănați decât cei care de la o vreme nu-și mai numără anii.

Poate prea multă băutură, prea multe țigări, prea mult stres, prea mult stat jos, prea multă lene, prea multă indiferență, prea multă oboseală de când ne-am născut.

Oamenii aceștia au găsit elixirul vieții nu veșnice, dar frumoase: munca și voia bună, omenia și corectitudinea, truda și speranța, liniștea și pacea din satele răspândite pe coline.

Te salută cu drag din vârful căpiței de fân sau trăgând de funie o vacă mergând molcom. Te primesc cu brațele deschise în casele lor. Îți arată camera cu zestrea, toată averea lor cusută de mână, straiele din străbuni, obiecte vechi, dar valoroase prin ochii privitorului.

O viață pe drumuri, pe coclauri

O astfel de viață binecuvântată, să intre în casele și sufletele unor oameni uitați de secolul în care trăim, duce cu zâmbetul pe buze un bistrițean de toată nădejdea.

Iosif Ciunterei este numele său și cunoscuții îl știu drept „Iosif de pe coclauri”. Este tânărul care străbate inima țării în sus și în jos realizând reportaje cu oamenii tradițiilor, oamenii unei lumi aproape apuse.

Ne aduce pe micile ecrane ale telefoanelor sau la radio oameni frumoși pe care nu i-ar fi descoperit nimeni. Auzim povești care nu au fost spuse decât la gura sobei în nopțile tomnatice. Descoperim povești de viață, inspiraționale în oameni pe care nu îi credeam deosebiți.

Vittoria Lipan și Nechifor nu au murit. Sunt vii și îi vedem în mii de bătrâni care nu au uitat să zâmbească sau să glumească.

 

Cine este Iosif Ciunterei, tânărul care umblă în port tradițional pe unde asfaltul nu a ajuns?

Iosif se ghidează în viață după două sfaturi de la bunica sa:

  1. ”Păste tăt, să-ți porți cei șapte ani de acasă, dragu bunii!”
  2. ”Îi mere departe și-i ajunge departe, dar niciodată în fața lumii, nu-ți arăta tăț’ dinții șî nici clopu din cap să nu-l dai jos în fața oricui…”

Iosif este al zecelea copil din cei doisprezece ai familiei Ciunterei din comuna Feldru, ju­deţul Bistriţa-Năsăud și singurul care a ales să urmeze o facultate.

Studiază Etnologia atât la facultate, cât și în viața reală unde încearcă să țină viu satul tradițional. Are doar 24 ani și și-a făcut debutul la radio în 2012, când deși era încă elev a obținut propria sa emisiune. Cu Iosif pe coclauri ia pulsul tuturor coclaurilor din județul natal, descoperind povești fascinante ale oamenilor de rând, de la țară.

Pentru eforturile sale a fost și premiat cu:

  • Premiul ”Excellentia” acordat de Universitatea ”Babeș-Bolyai” – Cluj-Napoca – Facultatea de Istorie și Filosofie.
  • ”Premiul pentru Promovarea Folclorului Românesc și a Evenimentului Cultural – 2014” oferit de Editura ”Napoca Nova” – Cluj-Napoca.
  • Omul anului 2018 oferit de televiziunea Prahova TV și John Cristea

De ce promovează un tânăr tradițiile satului românesc

Iosif Ciunterei a urmat liceul silvic de la Năsăud, apoi facultatea de Istorie și Filosofie – UBB, specializarea Etnologie. A continuat cu un masterat în cadrul Facultății de Litere, specializarea Antropologie Culturală și Folclor din cadrul Universității București.

Trăind la țară, a luat contact de mic cu munca pământului, tradițiile și viața omului simplu de acolo. A înțeles că îi place acest mod de viață, că este valoros și că ar trebui să îl păstrăm, dar a observat și dezinteresul tinerilor.

Prin „rânduielile nescrise” mă simt dator față de înaintașii noștri pentru ceea ce ne-au lăsat în „dar”, iar în calitate de etnolog și cercetător al satului românesc nu fac altceva decât să aduc la lumină „fața curată” a lumii tradiționale care a fost odinioară.

Tinerii din comuna lui nu mai vor să muncească pământul, iar el a decis că vrea să promoveze tradițiile înainte să dispară. A înțeles atunci că trebuie să ajute oamenii de la țară să înțeleagă ce rar și valoros este ceea ce fac pentru o pită pe masă.

După legi nescrise, am învățat de la părinții mei rânduiala lumii de la țară, având în vedere că am crescut în mijlocul satului – alături de țărani, la muncile agricole, la activitățile gospodărești, cu tradiții și obiceiurile populare. Probabil, încă de la primul aer tras în piept, atunci când am venit pe această lume, m-am ”infectat” cu acest microb țărănesc.

Liceeanul cu un reportofon în mână

Vorba sa dulce, lină și curajul de a vorbi cu oamenii bătrâni ai satului i-au adus o emisiune doar a sa. O idee sclipitoare și întâmplarea de a fi lângă sediul radioului din Bistrița s-au transformat într-o emisiune pe care ascultătorii au iubit-o de la început.

Cine nu își dorește să audă povești nemaiauzite de la oameni pe care în general mass-media nu îi observă? Ei sunt oamenii din umbră, țăranii cărora presa nu le face dreptate și îi prezintă altfel decât sunt pentru că nici nu îi cunosc.

De fapt, nici nu fac eforturi să îi cunoască. Iosif Ciunterei a vrut să îi pună în lumină ca întreaga comunitate să știe ce comori ne-au lăsat strămoșii prin sângele ce duce mai departe tradițiile și stilul de viață tradițional.

Bătrânii pe care îi vizitează abia îl așteaptă. Singuri toată ziulica, se bucură din tot sufletul când le calcă un om pragul și le ascultă poveștile rupte din altă lume.

Unii dintre ei mi-ar da în „dar” tot ce au mai de preț în suflet. Fiecare personaj din lumea satului are ceva diferit și eu nu pot decât să mă bucur că pe o parte din acești OAMENI, stâlpi de bază a țării noastre, am reușit să îi imortalizez în filmulețe, fotografii sau în format audio.

Afară din Feldru și înapoi

Oamenii din satul său îl iubesc din tot sufletul, pentru că duce mai departe ceea ce moare odată cu bătrânii satului. El, se mândrește că este feldrihan.

Eu spun că am fost binecuvântat de Bunul Dumnezeu să cresc și să copilăresc în comuna Feldru – o comună cu oameni harnici și gospodari, oameni apropiați de Sfânta Biserică alături de care am învățat ce-i frica de Dumnezeu, respectul față de aproapele nostru și cu adevărat „cei șapte ani de acasă”.

Chiar dacă drumurile spre casă sunt tot mai rare, gândul îi stă tot la oamenii satului de care îi este drag. Vorbește cu atâta emoție de oamenii săi încât îți vine să te urci în mașină să mergi să-i cunoști personal.

O iubire nesfârșită parcă face ca sufletul să-i transpară din rândurile scrise și uneori parcă din ochii misterioși.

Eu am plecat din Feldru, dar Feldru nu a plecat din mine. Este pus la loc de cinste în sufletul meu.

Șapte ani de umblat pe coclauri i-au oferit o mulțime de amintiri frumoase, la fel de vesele ca oamenii pe care îi vizitează. Totuși, una i-a rămas în minte și peste ani.

Urma să facă o deplasare într-o comună bistrițeană de pe valea Ilvelor și, când a fost preluat cu mașina de viceprimar, acesta i-a zis ceva memorabil: „Mă gândeam că ești ceva ajutor de-a lu’ Iosif de pe coclauri…”.

Nici prin cap nu i-ar fi trecut domnului viceprimar că Iosif de pe coclauri este chiar tânărul de 18 ani din fața sa. Atât de mare îi era renumele și faima.

Cumpene peste cumpene pentru Iosif Ciunterei

Iosif Ciunterei a avut și momentele sale de cumpănă. El le numește momente de „rătăcire” și deși o mie de gânduri i-au frământat mintea, a luat cele mai bune decizii.

Prima cumpănă a fost atunci când a trebuit să aleagă între a rămâne la țară și a lucra pământul sau a merge pe calea radioului. Părinții lui și-ar fi dorit un ajutor la muncă, nu un copil plecat mereu pe drumuri în căutare de povești de viață.

Am fost o perioadă lungă în meditare cu mine însumi, și totuși m-am încăpățânat să îmi urmez sufletul, renunțând într-o oarecare măsură la familie doar ca să fac ceea ce credeam că îmi este rânduit de Sus.

Cu o mare credință în Dumnezeu, așa cum a fost învățat de mic, Iosif Ciunterei a ales să facă ce îi spunea inima. Drumul lui era cu, despre și pentru oamenii satului tradițional.

A doua cumpănă a reprezentat-o problema banilor. Pentru a-și atinge visul el trebuia să scoată bani din buzunar. Mersul pe coclauri nu este chiar ieftin, deși mulți ar crede asta.

Cu toate că nu are mare câștig financiar nu va renunța la visul său.

Mai degrabă împlinit sufletește, da, până peste măsură! Poate după asta ar trebui să tânjim noi, oamenii – să ne împlinim în primul rând sufletește.

A treia cumpănă din viața sa a fost când o universitate străină i-a propus să vină să studieze acolo. Abia terminase facultatea din Cluj și tentația era mare. S-a gândit îndelung și a ales să rămână în țară pentru a face ce poate pentru ea și cei ce vor veni după noi.

Să ne promovăm tradițiile sau să nu le promovăm?

Părerea lui Iosif Ciunterei despre tradiții este că sunt promovate suficient de mult.

Ceea ce mă doare foarte tare este faptul că multe elemente din cultura tradițională sunt promovate agresiv, falsificate, denaturate de esență și prezentate ca spectacol în fața unui public.

Viața țăranului nu este așa cum e prezentată la televizor. Autenticitatea este acolo unde luminile reflectoarelor nu ajung. Poveștile oamenilor simpli nu ajung la televizor, ele nu fac senzație, nu reprezintă „wow”-ul pe care îl caută producătorii.

Subliniez, țăranul nu face spectacol. „Spectatorii” lui sunt codrul, păsările, izvorul și multe altele! Dar ce pot să mai spun eu când deseori pe coclauri, bătrânii mă întreabă că oare pe ce post de televiziune se vor vedea când de fapt nici nu apuc bine să opresc aparatul de filmare?

Planurile sale de viitor sunt „multe și mărețe”, dar este foarte grijuliu cu ce dezvăluie și nu vrea să își dezamăgească publicul „câștigat” în cei șapte ani.

Vreau să rămân în continuare același om, indiferent de cât de sus voi urca sau de cât de jos voi coborî.

Iosif Ciunterei și-a câștigat faima prin canalul de Youtube, pagina de Facebook și mai ales prin filmul etnografic regizat: Satul de cânepă. Pentru noi, cei de acasă, este tânărul mereu vesel și entuziasmat care merge în sate rupte de civilizație pentru a descoperi oamenii de acolo.

Îl urmărim cu drag și ne dorim să facă orice poate pentru a promova cât mai mult obiceiurile și tradițiile satului tradițional. El va rămâne un luptător pentru viața satului tradițional, cu tot ce are el mai frumos, mai de preț și insensibil la trecerea nepăsătoare a timpului.

Adrian Ambrose

Cum ar fi ca tot ce s-a fabricat vreodată în România să apară în același spațiu online? Să existe o platformă dedicată tuturor producătorilor sau furnizorilor de servicii români? Adrian Ambrose are acest obiectiv îndrăzneț și nu se va lăsa până nu-l va atinge!

 

De fapt, această platformă există deja! Se numeste, chiar așa, #FabricatinRO și este, dacă vreți, extensia personalității lui Adrian Ambrose în mediul online. Dorința lui cea mai fierbinte – aceea de a realiza ceva frumos și măreț pentru mediul de afaceri românesc. Propunerea sa de valoare, mingea la fileu ridicată tuturor antreprenorilor din România, mai mici sau mai mari!

Cine este Adrian Ambrose, de ce Fabricat în România și de unde această mare pasiune, aflăm în cele ce urmează.

 

Începuturile lui Adrian Ambrose

Adrian s-a născut și a crescut în Iași. Aici a urmat facultatea și masterul, aici îl regăsim și astăzi, când dezvoltă un proiect de țară magnific.

S-a format alături de doi părinți antreprenori. Încă de mic a înțeles ce înseamnă să conduci o afacere, iar tatăl său a reprezentat principala sursă de inspirație.

Ca mulți alți absolvenți de studii industriale, Adrian și-a început cariera într-o fabrică. Șase ani a avut șansa să testeze ”on-the-job” principiul cererii și ofertei: atunci când există cerere în creștere, o companie e obligată să facă angajări, iar afacerea se dezvoltă implicit.

Este importantă această precizare, pentru că principiul stă la baza motivației lui Adrian de a vedea cum cresc afacerile românești.

 

FabricatinRO, fabricat la o… bere!

În timpul concediului din 2014, la o masă la o bere, Adrian și amicii săi filosofau despre ce ar putea ei să aducă nou în această țară. Și cum stăteau ei trei, Adrian, Andrei și Cătălin, și se gândeau la toți acei oamenii care se vaită cât de greu e să trăiești în România, și-au dat seama cât de ușor este de fapt să spui cuiva să se schimbe. Care este însă rezultatul? Greu de spus….

Cel mai ușor însă este să oferi chiar tu un exemplu! Te poți tu schimba cu adevărat? Poți face tu ceva cu însemnătate?

Ne gândeam, cum putem ajuta noi țara? Care e cel mai ușor lucru pentru a veni în folosul unei comunități? Din vorbă în vorbă, ne-am dat seama că dacă susținem noi produsele, le recomandăm, atunci acestea s-ar putea dezvolta mai rapid. Dacă noi cumpărăm miere de albine direct de la un producător, acel producător va crește. Dacă nu, nu!

Zis și făcut! Imediat după ce s-au întors din vacanță, cei trei ieșeni au construit site-ul Fabricat în România. La început a funcționat exclusiv ca un blog, în care peste 400 producători din România și-au prezentat afacerile.

Adrian Ambrose Fabricat în România

Prima echipă Fabricat în România

Un an mai târziu, din lipsă de timp, Andrei și Cătălin s-au retras. Nici Adrian nu stătea mai bine din acest punct de vedere: munca în fabrică era solicitantă, cu nopți nedormite și weekenduri ocupate. Totuși, a decis să continue.

Între 2015 și 2018, Adrian Ambrose s-a ocupat aproape singur de proiect. Doar câțiva freelanceri și studenți l-au ajutat să descopere povești frumoase despre produsele românești.

De asemenea, în 2016 s-a mutat din producție în zona de servicii, tocmai pentru a înțelege mai bine provocările cu care se confruntă un astfel de furnizor. Astăzi, gestionează un portofoliu variat de proiecte, iar responsabilitățile de la locul de muncă îi permit ca, în timpul liber, să se dedice atât cât este nevoie pentru ca Fabricat în România să crească frumos.

Din 2018, o nouă identitate pentru Fabricat în România

Vara trecută, Tudor Perian și Victor Ciubotariu, proprietarii agenției de marketing online Digital Goal din Iași, au venit cu ideea de a transforma un simplu blog în ceea ce vedeți astăzi pe site-ul FabricatinRO. A rezultat o platformă care să răspundă mai bine tuturor părților implicate – producători, clienți, economie în general.

Au creat așadar un nou site, logo, au introdus sloganul actual – „portalul produselor și serviciilor fabricate în România”. Au schimbat complet perspectiva, astfel încât fiecare producător are acum o pagină de prezentare în site. Trebuie să înțelegem că, de cele mai multe ori, vorbim despre mici producători locali care nu au forța să se facă mai cunoscuți în afara razei lor de acțiune.

Fabricat în România rezolvă această problemă, deoarece se ocupă de tot ce înseamnă brandingul acestor producători. Practic, dacă tu în curtea ta fabrici un produs, ești foarte bun dar te cunosc doar vecinii din sat/comună/cartier și vrei să te extinzi pe o arie mai mare, atunci listarea pe FabricatinRO este obligatorie! Este, dacă vrei, cel mai scurt drum de la un nume respectat în comunitatea ta la o notorietate extinsă la nivel național.

Fabricat în România ajută producători, ajută consumatori oferindu-le informații și produse proaspete, ajută economia țării, ajută la păstrarea tradițiilor, ajută unind antreprenori.

Dacă Adrian Ambrose se ocupă acum de relația cu clienții platformei, Tudor și Victor sunt responsabili de tot ce înseamnă mentenanța site-ului. Se asigură că paginile brandurilor listate sunt optimizate pentru google, arată bine și atrag clienți. În plus, la cerere pot construi inclusiv magazine online, astfel încât produsele furnizorilor să ajungă cât mai ușor în toate colțurile țării!

 

De ce să te listezi pe FabricatinRO

Orice afacere are nevoie, mai devreme sau mai târziu, de promovare. Mai ales în mediul online. Opțiunea cea mai comodă este cu sprijinul unei agenții de marketing, care livrează servicii integrate – web design, seo, poziționare, promovare în social media, advertoriale pe diverse platforme etc.

În România, sunt nenumărate astfel de agenții de marketing. Majoritatea slabe, doar câteva bune sau foarte bune. Tu, client, după ce te-ai chinuit să identifici varianta perfectă, după ce ai dat greș de câteva ori pe timp și bani mulți și ai ajuns în sfârșit la o alternativă acceptabilă, întâmpini o nouă problemă.

Chiar dacă ești mulțumit de rezultate, voi veți fi avut doar o relație punctuală, în funcție de proiectul și livrabilele agreate. După finalizarea contractului, fiecare merge pe drumul său…

Aici intervine Fabricat în România! Adrian Ambrose explică:

Noi suntem alături de un producător pe termen lung. O dată ce fac parte din comunitatea noastră, aceștia se bucură de beneficii pe care o agenție obișnuită nu le poate oferi. Pe lângă serviciile standard de marketing, noi construim o comunitate. Vrei de exemplu ca produsele tale să ajungă într-o anumită băcănie? Noi te ajutăm! Vrei să participi la un eveniment de profil sau să vină presa la tine în curte? Avem contactele potrivite!

Mai mult decât atât, comunitatea din jurul FabricatinRO este nișa perfectă pentru orice producător local. Sunt genul de consumatori care iubesc produsele românești, deschiși să le testeze în defavoarea celor străine. Mai repede ar cumpăra de exemplu anvelope fabricate în Timișoara decât în Turcia sau prin alte țări.

De ce? Pentru că, la fel ca Adrian, își doresc să vadă cum crește economia românească. Vor să facă parte dintr-o comunitate care promovează tot ce înseamnă ”made in Ro”. Acești oameni sunt publicul țintă pe care orice antreprenor român și-l dorește!

 

Adrian Ambrose: „Banii investiți în publicitate sunt ca banii de benzină…”

La aproape un an de la relansare, 60 producători sunt deja listați pe Fabricat în România. Majoritatea provin din zona alimentară, cel mai cunoscut furnizor fiind probabil celebrul magiun de Topoloveni.

Găsim, de asemenea, producători de bijuterii, magazine de încălțăminte, chiar fabrici de vopseluri sau produse cosmetice. Deja există o gamă largă de categorii de producători, distribuitori sau furnizori de servicii. Poți de asemenea face filtrare în funcție de regiune, astfel încât să găsești recomandări de produse, cât mai aproape de casa ta.

Adrian mă asigură că acesta este doar începutul! În viitorul apropiat vor organiza târguri pe tematici, vor extinde efortul de relaționare cu partenerii, astfel încât aceștia să-și atingă obiectivele de notorietate și implicit de vânzări.

Adrian Ambrose Fabricatinro

Victor Ciubotariu, Adrian Ambrose și Tudor Perian, echipa FabricatinRO

Sigur că platforma nu este pentru oricine. Conform unor studii recente, în România există peste 1,3 milioane de antreprenori. Dintre aceștia, Adrian estimează că circa 10% au mentalitatea corespunzătoare:

Ca în orice business, întâlnim și oameni reticenți să plătească un mic abonament lunar. De obicei, acestora le spun că atunci când ei își vor oferi gratis propriile produse sau servicii, atunci vom putea și noi să facem asta. Românii trebuie să înțeleagă că banii investiți în publicitate sunt ca banii de benzină. Conduci exact atât de mult cât ești dispus să alimentezi.

În orice caz, acei 10% antreprenori cu care se poate lucra vor fi la un moment dat cu toții listați pe Fabricat în România! Îmi imaginez că este și va fi o muncă titanică, însă pe Adrian nimic nu pare să-l oprească:

Eu când cred în ceva, nu mă las până nu reușesc. Mi-am propus ceva când am început și chiar dacă lucrurile în echipă s-au schimbat, direcția și scopul au rămas aceleași. Mi-am dorit o comunitate, pentru a ajuta și a crea beneficii, pe multe categorii.

Nu ne rămâne decât să urmărim această inițiativă de excepție. De asemenea, dacă ești sau cunoști oameni potriviți pentru platforma sa, îi poți scrie lui Adrian Ambrose pe pagina de Facebook a proiectului sau pe formularul de contact din site.

Cel mai important, vă invit să vă creați un obicei în a căuta produse pe Fabricat în România. Să încercați rețetelor acestor furnizori, cam toate cu iz de „ca la mama acasă”.

Până la urmă, ce poate fi mai frumos decât să transformăm în branduri de țară acele produse cu care ne delectăm în curtea rudelor de la țară? Cam asta încearcă să facă Adrian, iar eu zic că merită să îl susținem!