Articole

Ilie Stepan

Tinerii pot să își construiască drumul mult mai bine luând ce e bun din învățămintele celor mai experimentați. De aceea, un articol cu Ilie Stepan, unul dintre cei mai importanți muzicieni pe care i-a dat România, ar trebui să fie subiect de lectură obligatorie pentru mulți dintre cititorii Elitei României.

 

Ilie Stepan (n. 24 noiembrie 1953) este compozitor, ghitarist, instrumentist (vioară, pian, blockflote, percuție, midi-programming), inginer de sunet, orchestrator, autor și producător de proiecte muzicale. Membru fondator și lider al grupurilor Pro Musica, Stepan Project, Stepan Project Blues Foundation.

Este inițiator, împreună cu Horea Crișovan, al proiectului de ghitară acustică ”Anotimpurile ghitării”. A compus muzică pentru peste 100 de spectacole de teatru și peste 50 de filme documentare și de televiziune. Peste 1000 de concerte cântate în întreaga carieră, în diferite formule.

În premieră în România, a realizat cu Pro Musica prima operă folk (Creanga de cireș), primul concert în aer liber într-un spital de psihiatrie (Jebel, 1980), primul concert în aer liber într-un penitenciar (Timișoara, 2015). Primul muzician care, pe 20 decembrie 1989, a cântat (alături de Vasile Dolga) la Timișoara împotriva regimului dictatorial al lui Ceaușescu.

Ilie Stepan este autorul cântecului „Timișoara”, considerat „Imnul Revoluției Române” de la Timișoara, devenit ulterior imnul municipiului Timișoara. Piesa sa „Șahul păcii” (1988) este imnul oficial al Campionatelor Mondiale de Șah pentru Copii și Tineret. Este membru de onoare al Societății „Timișoara”, cetățean de onoare al municipiului Timișoara.

 

Ilie Stepan și începuturile dragostei pentru muzica rock

Filmul „Tinerii“ (n.r. – „The Young Ones“, 1961) a fost cel care l-a făcut să se îndrăgostească de muzica rock. Acesta a fost filmul care a schimbat perspectivele multor tineri de la vremea aceea, Nicu Covaci (Phoenix) și mulți alții fiind puternic influențați de această peliculă.

În 1966-1967, aveam 13-14 ani, iar vecinul meu avea o colecție de vinyl-uri. La el ne adunam să ascultăm și să descoperim muzică nouă.

Tot în aceeași perioadă a perceput diferența colosală dintre sistemul socialist de la noi și cel din țările vecine. Artistul își mai aduce aminte de un LP al trupei maghiare Omega, total diferit de ceea ce văzuse până atunci ca formă de prezentare la vreo trupă românească. Albumul era gatefold (N.R. copertă dublă ce se deschide pentru a oferi mai mult spațiu pentru partea grafică) și prezenta o poză mare cu membrii trupei, care erau pletoși și îmbrăcați nonconformist. Era perioada când, în România, Miliția oprea tinerii pe stradă pentru a le tăia pantalonii evazați și pentru a le tunde părul lung.

Ilie Stepan și-a dorit mereu să aibă o trupă, să-și ocupe toată viața cu muzica. A învățat să cânte la ghitară de la Adrian Popescu, același profesor care l-a ghidat inclusiv pe Nicu Covaci, printre mulți alții care au devenit celebrii.

În comparație cu vremurile actuale, atunci ghitara nu se putea învăța la nicio instituție de învățământ (școală generală, liceu sau facultate). Azi, pe lângă numeroase școli unde acest instrument muzical poate fi învățat, există mii de cursuri online disponibile pentru cei interesați de a deveni ghitariști.

Ilie Stepan

Muzica rock, acceptată ca un rău necesar în perioada comunistă

În ciuda faptului că muzica rock era puternic oprimată de către cenzura comunistă, fenomenul rock a reușit să se facă simțit și a fost iubit de către tinerii acelor vremuri.

Generația lui Ilie Stepan și cea de dinainte, adică cea a trupelor Sfinții (N.R. devenită Phoenix), Sincron, Mondial șamd., erau la curent cu tot ce se întâmpla în rock-ul mondial. Știrile ajungeau mult mai greu, ajungeau prin revistele pe care le cumpărau de prin anticariatele din Timișoara. Erau și discuri care ajungeau pe diferite filiere. Totul se întâmpla ca fenomen Underground.

Cu toate piedicile pe care le punea cenzura comunistă, tinerii reușeau să țină pasul cu ceea ce se întâmpla în Occident. E adevărat că totul era cu o anumită întârziere și cu o mai slabă intensitate ca dincolo de granițele țării. Asta din cauză că aici, în comparație cu Ungaria sau fosta Iugoslavie, de exemplu, sistemul comunist era mult mai sever. Tot ce se făcea în direcția asta era foarte riscant.

 

Curaj sub umbra securității la ultimul concert Pro Musica din perioada comunistă

În anii comunismului, trupa Pro Musica, foarte cunoscută și apreciată de public, avea un contract cu statul ce presupunea câteva concerte pe an. Datorită faptului că în țările vecine începea să cadă comunismul, în toamna anului 1989 s-a anulat de două ori concertul pe care Ilie Stepan și colegii săi trebuiau să-l susțină pentru publicul timișorean.

Pe la mijlocul lunii noiembrie, cu o lună înainte de a începe revoluția din Timișoara, li s-a dat voie să susțină concertul planificat.

A fost un concert straniu. Un concert pe care, acuma, dacă mi-l rememorez, a fost de un neorealism italian, aruncat în plin sfârșit de secol XX.

De obicei, publicul concertelor rock în Sala Olimpia se distingea foarte ușor, prin atitudine, îmbrăcăminte și comportament. De data asta, în sală era plin de persoane ciudate, care mișunau printre cei prezenți, dornici să supravegheze cu maximă atenție ce se întâmpla la acel concert.

Totul devenise de o apăsare greu de descris, care se simțea cel mai bine de pe scenă. Ilie Stepan a avut curajul să se oprească din concert și să strige la ei: „Ieșiți toți afară! Am un concert de ținut cu trupa! Ieșiți afară din sală! Așteptați-ne afară! Aici cântăm!” Acei securiști, stafii infiltrate în public, s-au conformat de frica celor veniți pentru concert.

Concertul s-a susținut 80% cu lumina sălii aprinsă, atipic pentru un astfel de eveniment. Succesul a fost uluitor pentru trupă, incomparabil cu orice alt concert Pro Musica. Mirosul libertății din țările vecine plutea în aer, chiar dacă nimeni nu bănuia atunci că ar putea fi posibil și la noi.

Acum, artistul nu-și dă seama de unde a avut curajul de a reacționa așa în fața securității prezente la concert. Un alt act curajos l-a avut pe 20 decembrie 1989, în plină Revoluție, când Ceaușescu era încă la putere. Atunci, de la balconul Operei din Timișoara, a cântat două piese interzise, fiind primul muzician care a cântat public împotriva sistemului comunist.

 

Dictatura financiară a înlocuit dictatura comunistă în industria muzicală românească

Muzica rock s-a născut ca o formă de protest nu împotriva altor generații, ci împotriva carențelor societății. La ora actuală, peste tot în lume, rock-ul duce o bătălie grea cu industria muzicală mainstream ce promovează manifestări create artificial, doar din interese comerciale.  Muzica rock reprezintă un pericol pentru această industrie, e de părere muzicianul care a pus bazele trupei Pro Musica.

Decalajul care a fost între noi și Occident înainte de 1989 ca și trupe și industrie muzicală, din păcate nu s-a micșorat. Acum, în realitățile actuale, dictatura comunistă a fost înlocuită cu dictatura financiară, care stă în umbra intereselor foarte mari existente în această parodie de industrie muzicală ce există la noi. Există doar câteva nume care reușesc să escaladeze acest zid care nu există ideologic, ci doar ca valoare.

Există în prezent artiști intens promovați, ceea ce e foarte bine. Au alură de mari staruri, dar când fac un singur metru în afara granițelor, nu mai înseamnă nimic, nicăieri.

La mijloc sunt interesele financiare foarte mari ale caselor de discuri și posturilor radio-tv, susține dezamăgit Ilie Stepan, la rândul său fost director muzical și co-acționar la Radio Vest, în perioada 1990-2000.

 

Muzica de fuziune, o artă accesibilă elitelor

Deloc întâmplător, astăzi Ilie Stepan formează chitariști talentați. Unul dintre cei mai mari chitariști din România, pe care l-a format de mic și cu care cântă de ani buni alături, este Horea Crișovan. Despre el am scris deja un articol, în urmă cu câteva luni.

Sunt bucuros că sunt contemporan cu clasicizarea muzicii rock. La ora actuală, muzica rock este o muzică clasică, ce stă la loc de cinste alături de marile genuri muzicale care s-au dezvoltat în cursul istoriei lumii. Cei care vor să cânte prohodul muzicii rock, nu au cum să o facă pentru că ea e sus deja, în elita muzicii din toate timpurile.

Ilie Stepan iubește foarte mult și muzica de fuziune. Cu Stepan Project a și compus ca fusion Trilogia Luminii care fac parte albumele „Sensul Vieții”, „Undeva în Europa…” și „Lumina”.

Fuziunea muzicală este o măreață construcție ca formă de gândire și expresie. Muzica fiind o energie, genurile muzicale ce fac parte dintr-o lucrare de fuziune creează la rândul lor o nouă formă de energie, o muzică nouă.

De la sunetul unei frunze în care cineva suflă, până la o orchestră simfonică, orice se aude poate fi combinat cu atenție și pricepere, oferind noi perspective sonore.

George Enescu spunea că nu există muzică grea sau muzică ușoară. Există doar muzica în care crezi și pe care o simți. Ilie Stepan, un om căruia îi curge rock-ul prin vine, se luptă constant cu toți cei care pun piedici acestui gen muzical.

Ilie Stepan

 

Tehnologia nu trebuie să înlocuiască artistul

Foarte utile în zilele noastre sunt noile descoperiri tehnologice. Nimeni nu le poate contesta ajutorul pe care-l aduc umanității.

Problema e că, în muzică, unii înlocuiesc muzicianul prin intermediul tehnologiei. Una e să te ajute în procesul de creare a muzicii, alta e să țină locul talentului și creativității muzicianului.

Din păcate, în ziua de azi, tot mai mulți obțin succesul muzical fără a fi capabili să cânte.

Este o mare diferență între automatizarea și informatizarea unui studio de înregistrări, și cei care folosesc această automatizare ca și cârjă ce lucrează în locul lor.

 

Muzică rock în scop caritabil

Tot din dragoste de muzică, Ilie Stepan a ajuns să dea primul concert rock din România într-un spital de psihiatrie. Acesta s-a desfășurat în aer liber în 1980 la Jebel.

În 2015, în Timișoara, a susținut primul concert în aer liber din România ce s-a desfășurat într-un penitenciar. La realizarea ambelor evenimente s-au făcut eforturi mari de organizare și adaptare pentru spectacol, datorită mediului în care acestea s-au desfășurat.

În cazul concertului din penitenciar, pentru fiecare cablu introdus în acel spațiu trebuiau aprobări pe bază de proces verbal, iar pentru concert a fost nevoie să introducă câteva mii de cabluri și 6 tone de aparatură. Au fost necesare trei zile de muncă intensă doar pentru pregătirea lui.

Trupa a susținut de-a lungul timpului mai multe concerte caritabile. Cele mai importante sunt concertul pentru ajutorarea bolnavilor de SIDA, cel pentru ajutorarea familiilor care au avut decedați în revoluția din 1989 în Timișoara, sau cel în care s-au strâns fonduri pentru acoperirea spitalelor din Timișoara în urma furtunii violente din septembrie 2017.

 

Noutățile discografice pregătite pentru 2019 de Ilie Stepan

Despre Ilie Stepan s-a scris inclusiv o carte, în care artistul vorbește despre viața sa. „Şapte zile, plus una. Mircea Mihăieş în dialog cu Ilie Stepan” este un volum biografic de peste 400 de pagini ce a fost lansat pe 14 noiembrie 2018 în Timișoara.

Ilie Stepan

Mircea Mihăieş în dialog cu Ilie Stepan – carte

Pe lângă faptul că Stepan compune constant muzică de teatru sau de balet, se ocupă intens și de proiectele artistice ce depind de el și de trupa Pro Musica. În prezent, lucrează la un cvadruplu LP numit ”Pro Musica – The Best Live Songs”, ce se va lansa în 2019 și care va conține cele mai bune piese din concert ale trupei.

Pe lângă varianta de 4 LP, box-setul va mai conține și un album foto de mărimea unui vinyl, alături de un maxi-single cu 3 piese pe vinyl de 12 ” pe 45 rpm. Vinil-urile vor fi într-o ediție limitată, numerotate fiecare de la 1 la 999. Albumul se va găsi și ca format 2CD + album foto, totul într-o formă inedită de prezentare.

„Trilogia Luminii” semnată Stepan Project, ce conține albumele „Sensul Vieții”, „Undeva în Europa…” (dublu-CD) și „Lumina” (3 CD, o carte de 80 de pagini și un DVD), va apărea ca un box-set special format din 7 discuri.

Pentru 20 decembrie 2019, cu ocazia a 30 de ani de la Revoluție, Pro Musica pregătește un spectacol operă-rock programat chiar în Piața Operei din Timișoara. Titlul provizoriu este „Timișoara 7.0”, cu trimitere la cele 7 zile ale orașului Timișoara în care au avut loc sacrificiile, luptele, eroismul, speranțele și durerea celor care au luptat pentru libertate.

Pro Musica poate fi văzută foarte rar live în zilele noastre. În comparație cu alte trupe, cerințele lor tehnice și logistice sunt mari și costisitoare. De aceea, merită menționat faptul că trupa va putea fi văzută live anul acesta la Zilele Timișoarei, în 2 august, alături de Phoenix și Cargo.

Nu în ultimul rând, Ilie Stepan și colegii săi pregătesc un nou material discografic semnat Pro Musica. Acesta urmează a fi înregistrat în curând, piesele fiind deja pregătite.

Prin tot ce a făcut până acum, Ilie Stepan a contribuit esențial la istoria muzicii rock din România. Sperăm ca prin acest demers editorial să determinăm românii să acorde mai multă atenție adevăratelor valori ale societății în care trăim.

Trupa Dirty Shirt a devenit foarte cunoscută în ultimii ani datorită locului doi obținut la Wacken Open Air, cel mai important concurs de trupe rock din lume. A urmat albumul ”Dirtylicious” și turneul ”FolkCore DeTour” alături de Ansamblul Transilvania. Combinând folclorul autentic cu muzica rock, Dirty Shirt a spart bariere care păreau de nepătruns. Mihai Tivadar este chitarist și clăpar al trupei Dirty Shirt și în același timp cercetător în economie spațială la Irstea, Grenoble, Franța.

 

Chiar dacă a copilărit într-un Maramureș comunist, Mihai Tivadar a descoperit muzica rock chiar în acea perioadă, ascultând discurile pe vinyl ale tatălui său și ale unui vecin student.

Din păcate însă, a învățat prea puține lucruri despre rock într-o Românie în formare. S-a dezvoltat târziu, în Franța, datorită festivalurilor pe care le-a organizat dar și trupelor franceze alături de care Dirty Shirt a mers în turnee între 2005-2009. Pe urmă, evident, a învățat pe măsură ce trupa a crescut și a intrat în contact cu oameni importanți din domeniu, din țară cât și din străinătate.

 

Rockerul cu pasiuni diverse

Încă de mic, Mihai a avut o mare pasiune pentru literatura SF. Seriile importante ale genului, precum Dune, Fundația, Ender, Heliconia sunt printre preferatele sale. În ceea ce privește valorile și principiile de viață, Mihai Tivadar consideră că trebuie să profiți la maxim de toate momentele și să dai ce e mai bun din tine, atât în relațiile cu oamenii (în primul rând cu cei apropiați), cât și în orice faci.

Din punct de vedere muzical, sunt multe formații/albume care l-au influențat. După primul val de descoperire a metalului, a fost o perioadă mare fan Pantera (“Cowboys from Hell”) și Faith No More (“Angel Dust”). Ulterior a fost impresionat de scena progresivă, în primul rând datorită albumului Dream Theater: “Images And Words”. Însă, probabil, aportul cel mai mare l-a avut valul alternative/nu-metal/industrial, cu trupe precum Korn, Tool, Nine Inch Nails, Rammstein, System of a Down, etc.

Înainte să discutăm despre muzică, merită punctate câteva detalii interesante și puțin cunoscute despre Mihai Tivadar, cercetătorul în economie spațială.

 

Mihai Tivadar și studiile academice din Franța

A plecat în Franța în 2001, într-o perioadă pre-internet, când perspectivele în țară păreau foarte triste. Criza tranziției ajunsese la nivelul maxim, iar în rândul populației era o decepție mare în urma eșecului de guvernare al coaliției. Cum a mai fost în Franța ca turist și avea deja prieteni francezi care au venit în România, știa că o să îi placă. După câteva luni ca student Socrates, îi era clar că o să rămână cel puțin câțiva ani acolo.

În Franța, Mihai a absolvit un doctorat în economie și a realizat două postdoctorate, un parcurs necesar pentru a ajunge conferențiar sau cercetător în această țară. Până să ajungă aici, a parcurs etape mai puțin cunoscute celor care îl știu pe Mihai doar în calitate de chitarist și clăpar al trupei Dirty Shirt. Astfel de detalii nu le-a mai dezvăluit altor publicații, așadar aveți acum posibilitatea să cunoașteți o altă față a rockerului rebel de pe scenă.

Fiind student în master la Studii Europene (Facultatea de Științe Economice Timișoara), Mihai Tivadar a obținut o bursă Erasmus/ Socrates la Universitatea din Lille. Acolo, anul următor s-a înscris într-un nou master, specializându-se în modelarea economică. A terminat șef de promoție, obținând astfel o bursă de doctorat ADEME (Agenția de Mediu din Franța). Teza de doctorat intitulată ”Structuri sociale urbane și orașul ecologic” a avut o orientare teoretică (modelare matematică, simulări numerice, statistici).

A continuat cu două contracte postdoctorale, cu obiective aplicate: analiza impactului economic și ecologic al unei linii de tramvai și alte politici de transport locale în Lens, respectiv impactul schimbărilor demografice asupra cererii de locuințe și a relațiilor urban-periurban-rural în departamentul Hérault.

 

Cercetător în economie spațială, profesor de microeconomie și statistică aplicată

În prezent, Mihai Tivadar e cercetător în economie spațială la institutul Irstea (Institut national de recherche en sciences et technologies pour l’environnement et l’agriculture). Nu e vorba de spațiul galactic, ci de introducerea problemelor de localizare în analiza economică.

Pe de o parte, continuă cercetarea în economie urbană (modelizarea comportamentului de localizare, dezvoltarea de metodologii și soluții informatice pentru măsurarea și testarea segregației sociale și a inegalităților spațiale, etc.). Recent a început să se intereseze de o altă problemă de actualitate, problema energetică și a alternativelor „verzi”, cu focalizare pe soluția lemnului, o resursă sub-exploatată în Franța.

Trebuie să menționăm că, în Franța, teza de doctorat e dedicată 100% activităților de cercetare. Doctorandul nu este obligat să urmeze cursuri, decât dacă îl interesează în mod special. Are însă posibilitatea de a preda un număr limitat de ore în cadrul seminariilor universitare.

Astfel, pentru trei ani, Mihai Tivadar a predat la Universitatea Lille 1 diverse seminarii de microeconomie aprofundată. Pe urmă, timp de doi ani a fost „atașat temporar pentru învățământ superior și cercetare”, predând cu normă întreagă la Universitatea Lille 2 și la ESAM Paris. În prezent, în calitate de cercetător, Mihai continuă să predea, mai ales în domeniul anchetelor statistice aplicate la Universitatea Lyon 2 și Universitatea din Grenoble.

 

Cea mai mare contribuție în domeniul științific

Mihai Tivadar are la activ un număr foarte mare de prezentări la conferințe și congrese internaționale. Printre conferințele cele mai importante se numără mai multe ediții ale congresului European Regional Science Association, EcoMod International Conference, Conference of European Society for Ecological Economics, etc..

Prezentarea la conferințele științifice este obligatorie pentru orice cercetător, deoarece îți permite să îți prezinți munca în fața comunității științifice din propriul domeniu și să primești feedback foarte pertinent, atât de la cei prezenți dar și de la raportori, în cazul conferințelor mari. Mai mult, în cadrul congreselor, ai posibilitatea să îți dezvolți rețeaua personală (atât profesional cât și uman), să cunoști cei mai buni specialiști în domeniul tău, să schimbi idei, să decoperi ultimele metode, rezultate și modele.

Dacă în România publicarea de cărți este indispensabilă în sfera academică, pentru un cercetător din restul Europei articolele publicate în jurnale științifice de top sunt mai importante. Cărțile se scriu mai degrabă după zeci de ani de cercetare, spre capăt de carieră, ca un rezumat pe o temă sau domeniu de cercetare.

Mihai Tivadar Dirty Shirt

Foto Credit: Ciprian Vlăduț

Până în prezent, Mihai a publicat articole în Regional Science and Urban Economics, Journal of Statistical Software, Journal of Ecological Economics, Transportation Planning and Technology, Review of Agricultural, Food and Environmental Studies și European Journal of Geography. De asemenea, teza sa de doctorat a fost publicată de Editions Universitaires Européennes.

Ca produse științifice, principalul său aport e în proiectul Oasis (Outright Tool for the Analysis of Spatial Inequalities and Segregation). Alături de o echipă de cercetare Irstea, a realizat o platformă online complet automatizată ce permite o analiză completă a segregării sociale pentru orice zonă din Franța și un pachet pentru software-ul ștințific R. Dacă package-ul R este destinat în principal către comunitatea științifică și mediul universitar, platforma online are o utilizare mai largă. A fost folosită inclusiv de birourile de studiu din cadrul consiliilor departamentale/regionale sau de agenții publice naționale (comisariatul general al planificării, de exemplu).

 

Cum poate o trupă (rock) să devină emblemă națională

Prezent încă din 1995, Mihai Tivadar este unul din membrii fondatori ai trupei rock Dirty Shirt. Dintre multele premii ale trupei, relevant este mai ales locul doi la Festivalul Wacken în 2014, unde are loc cel mai important concurs pentru formații rock din întreaga lume.

Mihai Tivadar Dirty Shirt

Dirty Shirt, locul 2 la Wacken Open Air 2014. Foto credit: Wikipedia

Că perseverența este calea spre succes s-a demonstrat de numeroase ori. Doar că aceasta trebuie dublată de talent, mai ales în ziua de azi, când oferta artistică e enormă și „piața” se fragmentează în nișe din ce in cei mai diverse.

Dacă muzica este de calitate și continui să investești timp, bani, energie și pasiune în ceea ce faci, în mod organic trupa va crește. Mihai îmi reamintește că trebuie răbdare, înțelegere și câteodată chiar sacrificii. Însă, în același timp, a cânta în fața unui public numeros e o recompensă suficientă.

Mai e un element extrem de important în calea succesului: norocul. Însă dacă o luăm statistic, și acesta e legat de perseverență. Dacă mereu ești pregătit să dai ce e mai bun din tine, să fii mereu prezent când apar oportunități, la un moment dat apare și ocazia ta.

Pentru noi, una din șansele mari a fost Wacken (țin să precizez că abia la a treia participare am ajuns la WOA…), dar și turneul cu Orphaned Land, concertele cu Skindred, opening act-urile la Megadeth si Godsmack, REF, MH Meeting. Și, bineînțeles, proiectul FolkCore DeTour.

FolkCore DeTour este o producție unică în întreaga lume. Este pentru prima dată când o trupă metal urcă pe aceeași scenă cu un ansamblu folcloric, în cazul de față Ansamblul Transilvania. Acest impresionant proiect a scos Dirty Shirt din lumea rock-ului și i-a transformat într-o adevărată emblemă națională, cunoscută atât în țară, dar și peste hotare.

 

Temele folclorice în muzica trupei rock Dirty Shirt

Primele elemente de folclor au apărut imediat după ce Dirty Shirt a scos primul album, ”Very Dirty” (1999). Atunci, trupa a decis să renunțe la rock-ul progresiv, să încerce ceva mai modern, mai ”crossover”.

În timp, album după album, folclorul a devenit o sursă de inspirație tot mai importantă în muzica trupei. Albumul ”Dirtylicious” (2015) a fost practic integral presărat cu elemente tradiționale. ”Dirtylicious” i-a propulsat pe muzicienii maramureșeni pe scena românească și chiar în străinătate, o sursă excelentă de inspirație pentru un proiect de magnitudinea ”FolkCore DeTour”.

Ideea turneului și-o doreau pusă în aplicare încă din 2014, din timpul înregistrărilor ”Dirtylicious”. Trupa a trebuit să aștepte să mai crească un pic până să își asume riscul organizării unui turneu cu aproape 25 muzicieni pe scenă și cu o producție mobilă enormă.

Colaborarea cu cei din Ansamblu a fost excelentă. Ne cunoșteam deja cu o parte din ei deoarece au participat la înregistrările de studio. Live a fost o minune. Ne-am simțit extraordinar.

Concertul de la Arenele Romane a fost înregistrat integral și lansat sub formă de DVD/CD, prin casa de discuri franceză Apathia Records. Acest material este o realizare extraordinară nu doar pentru trupă, ci și pentru rockul românesc.

Mihai Tivadar Dirty Shirt

Foto credit: Ciprian Vlăduț

Spectacolul cu orchestra tradițională a avut un succes peste așteptări, ce a depășit granițele României. Din păcate, programul Ansamblului este prea încărcat încât să poată colabora atât de des pe cât de mult s-ar dori. Așa au creat proiectul „Transylvanian FolkCore Orchestra”, invitând tineri muzicieni cu formare mai degrabă clasică.

Există un „șablon” privind percepția muzicii tradiționale din Europa de Est (mai ales din Balcani datorită lui Bregovic și Kusturica). La concertele noastre din străinătate, cred că lumea a simțit un pic din trăirile și emoțiile specifice muzicii din partea asta a Europei.

 

Viața de trupă rock în România

Mihai Tivadar s-a implicat activ în organizarea a numeroase concerte și festivaluri. Alături de colegii de la Dirty Shirt, a organizat timp de ani buni festivalurile Dirty Fest, East West Fest și Moș Crăciun e Rocker. Acesta din urmă este un proiect caritabil prin care de ani buni se strâng jucării și bani pentru centrele de copii defavorizați.

Însă ca trupă invitată să cânte, s-a confruntat în țară cu o mulțime de probleme de neconceput în concertele de afară.

După perioada de “stagiu” (2005-2009), am încercat să aplic în România ceea ce învățasem, și trebuie să recunosc că a fost greu. Când am venit cu ridere tehnice, info sheeturi, cu sunetist și luminist, mai mult cu lumini proprii când nu erau în cluburi, se uita lumea la noi destul de ciudat. Între timp lucrurile s-au ameliorat mult, dar încă există diferențe între felul cum ești tratat în străinătate ca și artist, și cum ești în România. De exemplu, atât cu Orphaned Land cât și cu Skindred, deși eram trupa de deschidere, am fost primiți în condiții identice cu headlinerii. În România, deși am ajuns la un nivel destul de bun, încă sunt cluburi sau evenimente unde trebuie să insistăm să ni se asigure chiar apă pe scenă…

 

Evenimente inedite în istoria Dirty Shirt

Primul loc non-convențional de cântare care i-a venit in minte lui Mihai Tivadar alături de Dirty Shirt este manoir-ul familial (han) a doi membri ai formației franceze Toumaï. Trupele se cunoșteau și apreciau reciproc. În 2013 aveau o dată liberă în cadrul turneului european și căutau un concert în sudul Franței. I-au contactat pe cei de la Toumaï și s-a nimerit ca exact în data respectivă să lanseze primul lor album, cu un private party de peste 100 de persoane, doar familie și cunoștiințe. Evenimentul a avut loc la hanul familiei, într-un cadru magnific (Provence), la inceput de septembrie, cu piscină, curte interioară, masă, cocktailuri.

Nu trebuie uitată nici perioada Dirty Fest-urilor organizate de trupă în Seini, unde scena era… o remorcă de camion. În timpul East West Fest-ul din 2006, datorită furtunilor, tot județul Maramureș a rămas fără curent, iar generatorul rezolvat peste noapte nu avea capacitate și pentru lumini. Astfel, trupa a cerut publicului să vină cu mașinile pe stadion să lumineze scena cu farurile.

Ce e fain cu Dirty Shirt e că oriunde cântăm, în România sau în străinătate, iese cu petrecere și cu ambianță. O bună parte din piesele noastre sunt în engleză, însă nu contează faptul că nu înțeleg versurile la piesele în română. Important e vibe-ul, energia transmisă. Mereu dăm tot ce putem la fiecare concert al nostru. Suntem foarte sinceri pe scenă și cred că publicul captează acest lucru și îți retransmite la rândul lui o energie pozitivă. Barierele lingvistice nu mai contează.

Mihai Tivadar Dirty Shirt

Foto Credit: Dirty Shirt

 

Dirty Shirt pregătesc un album nou și un turneu pentru începutul anului 2019

Trupa Dirty Shirt e nerăbdătoare să prezinte fanilor următorul material de studio ce va fi lansat la începutul anului viitor. Mihai Tivadar nu mi-a dezvăluit titlul său, ci doar faptul că va fi o surpriză. Deși păstrează soundul și conceptul Dirty Shirt, va fi un album mult mai îndrăzneț, mai variat, mai experimental.

Vor fi noutăți și în ceea ce privește sonoritățile. Au introdus o secție de alămuri, vor avea mult backing vocals și numeroase instrumente acustice. La înregistrarea albumului au participat 25 de muzicieni.

În viitor vom continua să explorăm diverse universuri muzicale, fără a rămâne împotmoliți într-o etichetă.

Albumul va fi promovat printr-un turneu european destul de mare. În prima parte (februarie – mai 2019) sunt prevăzute peste 25 de concerte, majoritatea în străinătate. Până în prezent au fost anunțate concerte în Londra, Birmingham, Paris, Les 2 Alpes, București, Cluj-Napoca, Brașov și Baia Mare, o parte din ele alături de Transylvanian FolkCore Orchestra.

Nouă nu ne rămâne decât să așteptăm albumul și să căutăm cel mai apropiat loc pentru a-i putea vedea live.

Horea Crișovan

Horea Crișovan este unul dintre cei mai talentați chitariști și compozitori din scena muzicală românească. A cântat cu o mulțime de muzicieni și a făcut parte din numeroase trupe etalon din România, de la rock și pop până la muzică simfonică sau de teatru. Iată doar câteva repere din viața acestui mare artist timișorean.

 

Horea Silvio Crișovan mi-a câștigat admirația încă din timpul liceului, datorită albumului de debut al trupei Neurotica. De atunci, am urmărit constant activitatea acestui nume trecut prin numeroase proiecte și experimente muzicale.

Este poate cel mai polivalent chitarist din România. De la proiectele lui Ilie Stepan la TM Groove & Maria Hojda, de la Mozart Rocks la Genius sau Feli Donose, de la Aura Urziceanu band la AG Weinberger, chitarele sale au acompaniat cam toate genurile muzicale.

Unele trupe sau proiecte sunt astăzi istorie, în timp ce altele au fost doar puse pe pauză. A pus foarte multă speranță în BIO, un proiect cu multe compoziții proprii. Le-au lipsit din păcate promovarea care să susțină acest proiect, iar energia a dispărut treptat. Despre BIO, Horea spune că nu este mort, ci doar se odihnește…

Totodată, speră că Neurotica va reveni pe scenă. Nu exclude nici prezența ca invitat pe un disc cu trupa Cardinal (pre-Neurotica). Muzica trupei este compusă în mare parte de Sorin Badin, un super chitarist stabilit în Germania. Între timp, Horea Crișovan și percuționistul Florin Cvașa continuă și astăzi tradiția acestor trupe marcante din istoria Timișoarei.

Și-ar dori să aibă timp să cânte alături de Blazzaj, o altă trupă care a adus un aer nou în muzica românească. Dar, dacă va fi invitat pe vreun eventual nou album, nu va refuza invitația.

 

Horea Crișovan și revelația de a face muzică toată viața

A cântat prima dată pe o chitară rece Reghin, cumpărată de mama sa cu 333 lei. Era mic și nu știa atunci cât de apreciat va deveni în timp. Momentul când a știut că toată viața va face muzică, la modul serios, a apărut doar 13 ani mai târziu, pe scenă la Lăptăria lui Enache, alături de Toni Kuhn, Electric Version jazz rock group. Era anul 1994, la doar un pas să se lase de facultatea de Istorie din Timișoara. Începuse să facă turnee și cu Neurotica, încă un motiv suficient de puternic pentru a deveni muzician.

Oamenii care i-au influențat cel mai mult viața sunt mama lui, Ilie Stepan, Toni Kuhn, Liviu Butoi și Grigore Bujor Hariga. De asemenea, cărțile din domeniul SF, cu precădere cele semnate Gerard Klein și Asimov, dar și operele lui Orwel, Suskind sau Marques.

 

Consacrarea ca artist

Horea Crișovan a făcut parte din Mozart Rocks, cel mai important proiect de rock simfonic produs în România. Unul dintre cele mai bune și aplaudate concerte a avut loc la Timișoara, iar cântecul de lebădă a fost în 2012, la Sankt Petersburg. Ca de obicei, fondurile necesare închirierii spațiilor, a filarmonicilor, au dispărut…

Însă cel mai mare nume cu care s-a intersectat este Ilie Stepan. Horea Crișovan cântă și acum cu acest mare muzician. Îl caracterizează cu mare respect, ca pe un critic (motivat) și compozitor talentat, nu doar muzician sau interpret. Surprinde prin detalii savuroase, umor negru uneori, dar și lumină ce iese la iveală când nu te aștepți. Ilie Stepan e cel care l-a învățat note și chitară clasică, l-a supravegheat din umbră și când a fost nevoie, a intervenit cu sfaturi pe care chiar le-a crezut și respectat.

Cel mai recent proiect este TM Groove, unde Horea Crișovan o are invitată permanentă la voce pe Maria-Alexandra Hojda, celebră în urma concursurilor Megastar, X Factor și Vocea României. TM Groove face o fuziune de stiluri, un fel de “Party-ART-Band”, o viziune datorită căreia membrii formației reușesc să trăiască din muzică.

 

În căutarea propriei voci prin chitară

Ajuns la maturitate muzicală, Horea Crișovan evită chitarele produse de firme mari. A preferat mereu să își comande instrumentele de la lutieri celebri din Europa, în funcție de etapele prodigioasei sale cariere.

Când a avut nevoie să fie tăios, ”metal”, a lucrat cu lutierul german Siggi Braun. Chitara mai blândă, mai ”soulful”, și-a comandat-o din Italia de la Andrea Ballarin sub brandul Manne. Senzaționale au fost și chitara Auden din Anglia sau cele două chitare acustice desenate de Claudio Pagelli.

Eu îmi caut propria voce și de aceea lucrez cu lutieri. Un Fender îți va aminti de legende întotdeauna. La fel ca un Gibson. Noua generație se pare că e în căutare de scurtături și preferă directa legătură cu legendele. Deci preferă Gibson, Fender, Ibanez.

Cumpărătorii normali cred cu tărie că sunetul lor izvorăște din firma de chitară, pe principiul “dacă ai un Gibson cânți ca Gary Moore”. Nimic mai fals, subliniază Horea. Toți marii chitariști pe care îi cunoaște au acasă chitare de lutier cu care înregistrează trackuri de studio, chiar dacă live cântă cu alte instrumente, aflate sub semnătură.

Din păcate însă, acești lutieri sunt cumpărați de marile firme. În orice caz însă, după 6 ani în care a participat la Frankfurt Musikmesse, în care a urcat pe aceeași scenă cu mari artiști ai lumii, Horea Crișovan poate spune că bătălia se dă acolo.

Lutierii români trebuie să se concentreze pe eficiența instrumentelor și pe stabilitatea lor din punct de vedere strict mecanic, adică griff stabil, finisaje bune ce conferă playability, nu neaparat frumusețe. Așa se pot câștiga clienți. Nu pierdeți timp cu aspectul, ci cu eficientizarea instrumentului!

 

Scena muzicală actuală din România sub lupa lui Horea Crișovan

Mainstream-ul a devenit o pepinieră de oameni semi-disponibili, cititori de note proaspăt absolvenți de facultăți de muzică. Paradoxal, plătiți prost și ascunși în spatele Divelor și Divilor.

Chitaristul e de acord că există și excepții. La Smiley, toți sunt foarte buni și primesc respectul cuvenit. Probabil și la Loredana sau la Brenciu, dar nu are informații exacte despre aceștia. Se ține foarte departe de lumea asta, ceea ce-i face foarte bine.

Degeaba sunt muzicieni valoroși în București. Chiria e scumpă și bate la ușă și întreținerea. Ai de ales între a cânta pe sume derizorii dar să poți plăti chiria sau să pleci acasă la mama, tata, unchiu’…

Are prieteni minunați în București, care știu cum e și ce poate el oferi. Și ca să le zică lucrurilor pe nume, a încercat să stea în București o perioadă. Nu a funcționat. Acolo e un mediu artistic foarte puternic, în care din păcate nu s-a simțit integrat. A preferat să plece cinstit decât să rămână “că așa e moda și dă bine să te pui bine cu conducătorii muzicii românești”.

Până la urmă, nici nu trebuie să ajungă în București să ia locul vreunui prieten sau coleg de breaslă în vreo trupă mainstream. Fiecare om cu locul lui. Iar lui Horea îi place Timișoara, centrul rock-ului românesc!

Horea Crișovan

 

Emoţia transmisă, mai importantă decât virtuozitatea

Cu toate că se face multă muzică în România, foarte puțini reușesc să scoată albume la case de discuri din afară. În afară de Negură Bunget (RIP Negru) și DorDeDuh (și proiectul lor, Sunset In 12th House), tot trupe timișorene, nu prea știu multe nume care să fi scos albume în afara ţării. Cum Horea Crișovan este un bun cunoscător al fenomenului muzical din Europa de Vest, am vrut să aflu care sunt cele mai mari probleme ale trupelor autohtone pentru a se afirma acolo.

Astfel, marea greşeală este să scoţi ceva tehnic(ist) în vest. Sunt mii de instrumentişti mai tehnici decât cei mai tehnici muzicieni români care vor recunoaştere acolo. Perioada neoclasică în chitară apune încet. Acum e la putere emoţia transmisă pe instrument. Sound-ul, forţa şi originalitatea sunt esenţiale.

Negură Bunget, Dor De Duh sunt originali, exotici. Se schimbă vremurile. Se cere ascultarea sufletului şi a sentimentelor lăuntrice. Cei din vest vor Oameni pe scena. Nu roboţi perfecţi. Eram la Frankfurt pe acelaşi palier cu chitarişti care mă făceau să mă întreb: “oare ce caut eu aici”. Nici în momentul de faţă, cei mai tehnici chitarişti din România nu se apropie de ceea ce am văzut acolo. Supra-oameni la care nu se uită nimeni, semn că neoclasicul în chitară apune încet. Noi, muzicienii, ne uităm la roboţi care arpegiază pe 3 octave fraze fulminante, însă oamenii preferă emoţiile.

Publicul nu știe ce mod se suprapune bine peste altul. Vrea să plece acasă cu teme muzicale. Cu lucruri frumoase. Cu emoţii. Ca după o carte bună, mai spune Horea Crişovan.

 

Întâlnirea cu Goran Bregovic

Chiar dacă este foarte apropiat de scena sârbească și maghiară, relaţia chitaristului român cu Goran Bregovic este pur întâmplătoare. Doar o simplă colaborare în calitate de compozitor pe un album al unei cântăreţe talentate, Anca Pop, nelansat încă oficial. A stat puţin la Goran Bregovic acasă, au băut un vin bun şi l-a rugat să înregistreze ceva pe o piesă. Cu toate că întâlnirea s-a limitat doar la atât, amintirea este încă foarte vie. Iar Goran e un om bun, mărturiseşte Horea.

Dintre chitariștii tineri ai României, Horea îi preferă pe Pocorschi JR, Marius Pop (băiatul lui Călin Pop de la Celelalte Cuvinte) şi pe Alex Muşat. Lista de talente este mult mai lungă și include inclusiv pepiniera lui Corrado (neoclasic@fusion kids, toţi foarte SF şi tehnici).

Cât despre marii muzicieni ai lumii, în afară de Greg Howe, și-ar dori să cânte în primul rând cu chitariști italieni. Are el o slăbiciune pentru Italia, ca suflet, ca energie, poate ca și istorie. Leo Fabrizio, Claudio Pietronik, Andrea Braido și mai ales Gianluca Mosole, favoritul său din acest moment.

Horea Crișovan

 

Albumele solo și planuri de viitor

În 2014, Horea Crișovan lansa primul album solo, ”My Real Trip”. Acesta este ca o întoarcere în cerc, la esenţă. Reprezintă decizia sa de a se întoarce cu totul acasă. E un Trip sincer. Mellow. Mild. Atemporal într-un fel. Cea mai frumoasă cronică a albumului a fost scrisă de Nicu Alifantis. La realizarea albumului, Horea Crișovan a colaborat cu Vlatko Stefanovski din “Leb i Sol” Mind Blowing experience. Albumul a fost înregistrat de Horea acasă și a fost mixat în Franța de Adrian Popescu.

Albumul numărul doi e pe drum și în curând vom afla mai multe despre el. Până atunci, îl putem admira în următorul concert cu Jazzy Bit la Jazz Banat Jazz Fest in Timișoara.

Eu cu siguranță o voi face, și mă bucur că am avut șansa să vă prezint un om pe care îl respect de atâția ani! Rock-ul românesc nu ar fi fost la fel fără influența lui, iar noi am crescut alături de o muzică de mare calitate.

Eu sunt mult prea mic să pot începe vreo revoluție aici. Însă am ales să stau în matricea mea culturală pe axa Munchen-Wien-Budapest-Timisoara și să îmi respect istoria muzicală a locului.