Articole

Bogdan Olaru

A ajuns la muzica de operă din întâmplare, mai precis din dorința de a descoperi o altfel de muzică în afara manelelor, și a devenit între timp unul dintre cei mai apreciați tenori români. Bogdan Olaru are o poveste extraordinară, pentru că nimeni și nimic nu îl pregătise pentru o carieră atât de impresionantă în lumea operei. Mai degrabă, el este genul de ales al destinului, care reușește într-un domeniu artistic datorită talentului său special. Pentru că, așa cum chiar tenorul Bogdan Olaru afirmă, el a primit vocea în dar.

 

Totul a început în pragul majoratului, când, exasperat de manelele aflate la mare căutare în preajma sa la Liceul Energetic din Craiova, a apelat la ajutorul Google pentru a descoperi și alte genuri muzicale. A tastat următoarele cuvinte: „alt gen de muzică în afară de manele”, iar primul link al rezultatelor căutării l-a direcționat către Andrea Bocelli. De aici până la Luciano Pavarotti nu a mai fost decât un „click“ distanță. Glasul marelui tenor italian l-a cucerit irevocabil și l-a virusat pentru totdeauna, după cum chiar Bogdan Olaru mărturisește.

Vocea lui Pavarotti m-a purtat mereu într-un spațiu feeric, unde mă simțeam liber să visez. Am început să-i fredonez melodiile, iar materialul meu vocal brut s-a dovedit a fi potrivit pentru genul operistic. Vocea mea ajunsă la maturitate s-a dovedit a fi una de tenor. A fost un noroc, aș fi putut fi bas și atunci nu știu cum m-aș fi descurcat cu melodiile cântate de Pavarotti! Apoi, pas cu pas, precum în poveștile cu indicii care duc către descoperirea comorii, am ajuns la muzica de operă.

De la trilurile de acasă, direct în corul Operei din Craiova

Totuși, nimic nu anunța ceea ce avea să-i rezerve viitorul. Bogdan Olaru nu urmase cursuri muzicale și descoperise opera doar dintr-o nevoie profundă de a asculta o muzică plină de sens. Însă mama lui, „probabil obosită de trilurile zilnice”, a avut ideea de a-l ruga pe maestrul Stelian Negoescu să îl asculte și să dea un verdict, odată pentru totdeauna: dacă are sau nu voce.

După câteva teste, acesta a concluzionat că tânărul avea o voce cu impostație naturală promițătoare. Nu a trecut mult timp până când a fost audiat de o comisie din care au făcut parte Florian George Zamfir, Pavel Șopov, Corina Stănescu, Arabela Tănase, Sorin Drăniceanu, Lelia Candoi, Speranța Șopov, iar în urma acestui concurs a fost admis în corul Teatrului Liric Elena Teodorini, actualmente Opera Română Craiova. Pentru Bogdan Olaru, totul era ca o întâmplare de basm, la vârsta de 20 de ani.

Am convingerea că în viață întâlnești oamenii de care ai nevoie, la momentul potrivit. La începutul carierei, când eram nesigur și avid de cunoaștere, am avut șansa extraordinară să beneficiez de îndrumarea unor oameni de o generozitate aparte, soliști de renume, începând cu Stelian Negoescu și continuând cu Doina Sărsan, Diana Țugui, Gheorghe Mogoșan, Sorin Drăniceanu.

 

Bogdan Olaru: „Dacă azi sunt mai bun decât ieri, înseamnă că am câștigat”

După 17 ani petrecuți la Opera Română Craiova, tenorul vede fiecare obstacol întâmpinat ca pe o lecție utilă de viață. Asta pentru că dificultățile și provocările nu țin numai de trecut, ci continuă să facă parte din procesul său de evoluție.

Am început să gândesc că, în momentele de criză, când o ușă pare să se închidă, se deschide o poartă fermecată, atâta vreme cât mergi înainte, credincios adevărului tău. Chiar și acum, în plin studiu, vechi reflexe sau tipare sonore care nu mă mai reprezintă reapar și mă obligă să devin conștient de complexitatea acestei arte. Pentru a le îndepărta și pentru a putea găsi sunetele ideale, potrivite fiecărui stil vocal, am înțeles că este nevoie de multă deschidere, de o viziune de ansamblu complexă asupra ariilor studiate și de adaptabilitate stilistică. Cu alte cuvinte, lupta o duc cu mine și cu propriile mele limite, nu cu cei din jur. Dacă astăzi sunt mai bun decât ieri, înseamnă că am câștigat. 

Viața unui tenor în România nu este deloc diferită de cea a unui om care provine dintr-o altă ramură de activitate. Însă Bogdan Olaru găsește prin muzică drumul către o lume magică, depășind momente de cumpănă, suișuri și coborâșuri, numeroase căutări și infinite lupte interioare. Practic, viața sa este cea a unui om în căutarea progresului.

Vocea este un instrument aparte, ea reflectă starea ta de spirit și e mereu fin acordată la lumea ta interioară. Nu e deloc ușor să faci abstracție de griji sau de alte gânduri străine muzicii. Din fericire, viața oricărui artist, fie el pictor, dansator, cântăreț sau actor, are marele merit de a oferi protagoniștilor și acel plan intens creativ, în care desprinderea de cotidian face totul mai plin de culoare și de sens. Arta este biletul de acces către o lume virtuală în care avem șansa să ne întâlnim cu versiunea îmbunătățită a propriei ființe.

 

Cum a reușit să vândă castraveți grădinarului german

Fiecare din cele peste 30 de roluri interpretate de-a lungul anilor, în țară și în străinătate, este considerat precum un copil drag. Totuși, tenorul s-a simțit cel mai mult în elementul său când i-a întruchipat pe Pang și Pong din Turandot de Giacomo Puccini, pe Roderigo din Otello de Giuseppe Verdi și, surprinzător, pe Vrăjitoarea Wilma din Hänsel și Gretel de Engelbert Humperdinck, un rol de compoziție care i-a canalizat atenția spre latura actoricească și i-a adus mari satisfacții în faza de construcție a personajului.

Dar una dintre cele mai impresionante experiențe trăite pe scenele din afara țării a avut loc în timpul unui turneu întreprins de Opera Română Craiova în Germania, unde a avut șansa de a juca rolul Ottokar în opereta Voievodul țiganilor de Johann Strauss, în mai multe spectacole prezentate în limba germană.

A fost o provocare, deoarece este întotdeauna dificil „să vinzi castraveți la grădinar“. Publicul german este cult și inteligent, de aceea este cu atât mai greu de impresionat, mai ales că în operete există și multe momente de proză, în care pronunția trebuie să fie impecabilă. Totuși, echipa din Craiova a fost ovaționată cu un entuziasm incredibil, iar Bogdan Olaru va rămâne mereu mândru și recunoscător pentru că a luat parte la acea experiență extraordinară.

Bogdan Olaru

Totodată, Bogdan Olaru a participat în 2018 și la emisiunea „Românii au talent”, unde a impresionat juriul și publicul cu vocea sa. Însă el nu s-a regăsit cu adevărat în acea lume, iar acel episod l-a ajutat să înțeleagă mai bine că locul său este pe scena de spectacol, în fața unui public real, viu.

O altă experiență inedită a avut loc în urmă cu șase ani, când a acceptat un contract de trei luni ca solist pe un vas de croazieră.

Cunoașteți momentul acela în care te simți încrezător, plin de viață și crezi că orice oportunitate oferită este o experiență câștigată? Ei bine, cam asta era starea mea de spirit în 2013. A fost o experiență minunată, o nouă lecție de viață, dar într-o cheie relaxantă. Un fel de vacanță cu seri muzicale, în care cântam canțonete și arii celebre, la microfon. Cel mai interesant a fost faptul că am făcut parte și dintr-o producție special adaptată pentru acele condiții scenice, a operei Carmen de Georges Bizet, alături de Mihaela Popa. Practic, acolo am debutat în rolul Don José.

 

Cum arată ziua în care un artist urcă pe scenă

Momentul apariției pe scenă reprezintă punctul culminant pentru un artist, iar în spatele său se ascunde o pregătire specială. În ziua unui concert, Bogdan Olaru simte multă responsabilitate, multă bucurie și un freamăt aparte. Este un exercițiu în care trebuie să se programeze din toate punctele de vedere, psihic, fizic și vocal, pentru a fi la înălțime în fața publicului. Se trezește mai devreme decât de obicei și petrece mult timp în liniște și concentrare, cu partitura în față, gândindu-se la personaj și la povestea din care urmează să facă parte.

Asta pentru că „ziua în care urmează să ieși pe scenă nu este una ca oricare alta”, după cum declară chiar tenorul. Nu are tabieturi sau superstiții, cu toate că de la el am aflat de obiceiurile câtorva mari artiști înaintea unui spectacol: despre Pavarotti se spune că cerea să mănânce înghețată, despre Callas că avea obiceiul să mestece gheață, iar Caruso fuma înainte de a intra pe scenă.

Eu încerc doar să mențin un echilibru în toate, astfel încât corpul și mintea să mă asculte și să devină un fel de unelte puse în slujba actului artistic. Alimentația nu este bătută în cui, dar cu siguranță în ziua concertului nu exagerez cu mâncarea. Din proprie experiență, pot spune că este mult mai important să mă hidratez corespunzător decât să mănânc bine înainte de spectacol. Vocalizele sunt esențiale, categoric, precum sunt necesare și exercițiile de dicție lente și din ce în ce mai rapide.

 

Ce e mai bun urmează să vină

Cariera lui Bogdan Olaru a intrat pe o pantă ascendentă din iulie 2018, când a fost admis la secția Interpretare muzicală – Canto, din cadrul Departamentului de Arte al Universității din Craiova. Asta pentru că până atunci, recunoașterea sa era mai degrabă locală, din cauză că nu a avut o viziune foarte clar conturată asupra parcursului său solistic.

Planurile mele de viitor vor schimba, cu siguranță, această realitate, pentru că am decis că este datoria mea de onoare să-mi pun în valoare harul cu care am venit pe lume.

În acest sens, Bogdan Olaru a fost recompensat în martie 2019 cu premiul I la Concursul Național Victor Giuleanu de la București. În același timp, a primit de curând o bursă lunară de excelență din partea președintelui Asociației Puterea Perfectului Simplu, Cristi Berceanu, care îi susține dorința de a progresa și de a se dedica o perioadă doar studiului și aparițiilor solistice.

Poate că nimic nu e mai important, pentru învățământul vocațional, decât să existe încredere între profesor și student. Am convingerea că profesoara mea de canto, Elmira Sebat, și pianista Ivona Stănculeasa formează una dintre cele mai eficiente echipe pe care și le-ar putea dori un cântăreț în formare. Lucrăm în cele mai mici detalii un repertoriu din ce în ce mai vast, încercând să cizelăm fiecare piesă, cu atenție la detalii, la pronunție, la sens, la stil și la povestea personajelor. Nu e deloc ușor, nu am fost obișnuit să lucrez astfel și recunosc că uneori poate fi descurajant, pentru că sunt atâtea planuri care se suprapun, iar întregul proces poate fi extrem de complex și epuizant. Știu însă că acesta este drumul potrivit și că rezultatele nu vor întârzia să apară. Îmi doresc să particip în continuare la numeroase concursuri, festivaluri, concerte și în mod cert, voi culege rând pe rând roadele acestei munci minuțioase.

Totodată, Bogdan Olaru va continua să apară și alături de colegii săi, Daniel Petrescu și Alin Banu, în primul grup vocal pop-opera din Craiova, ANGELS, un proiect de suflet, după cum afirmă el, și care va împlini în curând doi ani de existență.

 

Bogdan Olaru: „Nimic nu e prea mult ca să devii un artist complet”

Fascinat de povestea lui fabuloasă, l-am întrebat pe Bogdan Olaru ce pași trebuie să urmeze un copil care își dorește să devină cântăreț de operă.

Să iubească muzica, teatrul, poveștile. Dacă are șansa de a studia de mic, ar fi ideal să se formeze ca un bun instrumentist și să aprofundeze cât mai multe noțiuni de teorie muzicală, armonie, polifonie, contrapunct, istoria muzicii. Din experiența mea, am învățat că nimic nu e prea mult ca să devii un artist complet. Iar un cântăreț de operă este parte a unui tot atât de amplu, în spatele soliștilor se află o întreagă industrie, încât bazele puse în copilărie se pot dovedi salvatoare într-o carieră de anvergură. Perseverența, răbdarea, încrederea în sine, stăpânirea cât mai multor limbi străine, cultura generală, pasiunea, echilibrul interior, generozitate față de partenerii de scenă, capacitatea de a se integra în echipe mereu noi, sunt doar o parte din calitățile pe care ni le cere scena.

Bogdan Olaru avertizează, însă, că pot apărea și unele frustrări și nemulțumiri, care pleacă de la o abordare nepotrivită. Asta pentru că sunt nenumărate cazurile în care lecțiile de canto sunt considerate varianta facilă a artei interpretative, iar apoi, la absolvire, cântărețul nu înțelege de ce nu este apreciat și de ce nu-și găsește locul pe scenă. Dar tot Bogdan Olaru readuce speranța oricărui copil care ar vrea să îi calce pe urme, oferind și un sfat de căpătâi tuturor celor înzestrați cu un har precum al său.

Să-și caute mentorul potrivit și să ia câte puțin din ce i se potrivește de la fiecare artist cu experiență. Să fie mereu deschis, poate învăța oricând, de la oricine. Cu cât începe mai devreme acest drum, cu atât îi va fi mai ușor, mai târziu. Să asculte multă muzică, dar să nu încerce să imite alți cântăreți, ci să-și asculte propria voce, care îi reflectă propriul univers interior. Din fericire, în muzică e loc pentru toți. Să creadă în steaua lui, să gândească mare și să pășească pe scenă nu pentru a epata, ci pentru a dărui publicului, de fiecare dată, o nouă poveste și ceva din sufletul lui, neuitând niciodată că și el a primit vocea în dar.

 

sursa foto: Facebook Bogdan Olaru

David Deaj

David Deaj are 20 de ani, locuieşte în Cluj-Napoca şi este consultant financiar şi imobiliar. Prin meseria sa ajută oamenii să găsească cele mai bune metode prin care săşi atingă propriile obiective. Tot el îşi ajută clienţii să ia cele mai înţelepte decizii atunci când vor să cumpere sau să vândă proprietăţi.

 

„Ai un vis? Luptă-te pentru el. Îmi place să motivez oamenii. Trebuie să credem mai mult în ceea ce facem”, este una dintre devizele lui David. Cum a reuşit să ajungă la acest nivel încă de acum? E o întrebare foarte bună.

Totul a început încă din copilărie, când şi-a descoperit o pasiune care îl călăuzeşte şi în prezent. Este vorba de muzică. Avea şapte ani şi se afla într-o duminică la biserică, alături de tatăl său. Şi-a dorit foarte mult să cânte în cor.

David Deaj s-a înscris la muzică, fără să le spună părinților

Tata mi-a spus „dacă te faci acum de ruşine, eu nu te mai las să cânţi niciodată”. Şi am cântat, mi-a plăcut, mi-am dat seama că mă descurc. Oamenii m-au felicitat.

În clasa a doua, pe când se afla la ora de sport, o profesoară de muzică i-a întrebat pe copii dacă vor să se apuce de pian sau de chitară. David nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a înscris la Şcoala de Muzică.

Decizia a luat-o fără să-şi anunţe părinţii. Îi era teamă că nu va reuşi să ia examenele şi îi va dezamăgi. Nu s-a pus această problemă, era foarte hotărât să-şi atingă acest vis şi a reuşit.

După ce a trecut examenele, a rămas şi cu o amintire amuzantă. În loc de David Deaj, pe listă scria Deaş.

La Şcoala de Muzică a fost admis la vioară însă, dacă ar putea da timpul înapoi, ar fi ales pianul. Perioada care a urmat a fost plină de provocări.

În clasa a doua, am optat pentru opţiunea de a recupera doi ani într-unul. Zi de zi, făceam ore de vioară. Studiam foarte mult ca să fiu la un nivel cu colegii mei de clasă. Când alţii erau în anul trei, eu eram tot acolo, dar cu doar doi ani studiaţi.

Cum a scăpat David Deaj de noduli pe corzile vocale

Se spune că viaţa e plină de suişuri şi coborâşuri, iar David a trăit acest sentiment pe propria piele. În clasa a patra i s-a interzis să mai cânte vocal, după ce i s-au descoperit nişte noduli pe corzile vocale.

A renunţat la vioară şi a trecut pe trompetă, unde a stat doar o jumătate de an. Comportamentul pe care îl avea profesorul i s-a părut prea vulgar şi a renunţat.

Cu toate acestea, David nu s-a dat bătut. Pasiunea sa pentru muzică era prea puternică. A mers la un medic specialist de la clinica de ORL, care i-a recomandat un tratament inedit.

Timp de doi ani, zi de zi, am avut opt foi micuţe cu vreo 50 de formule. Erau combinaţii de litere, vreo patru-cinci, pe care trebuia să le rostesc de cinci-şase ori pe zi. Așa am reuşit să scap de problemă.

În clasa a şaptea, David Deaj s-a transferat de la Şcoala Horea la Liceul Creştin. A început să cânte în corul şcolii, dar şi al bisericii. A avut şi un moment în care a vrut să renunţe complet la muzică.

Privea viitorul şi nu ştia ce să facă. Dar şi de această dată, aşa cum a fost şi când îi apăruseră acei noduli, pasiunea a învins.

David Deaj

Foto: Facebook David Deaj

Concursuri încheiate pe locul 1

Avea o voce foarte puternică, iar prietenii şi cunoscuţii nu îi puteau oferi decât un singur sfat. Să se îndrepte spre canto clasic. Acolo se alegeau şi tenorii, care erau căutaţi pe piaţă în domeniul muzicii de operă.

Cu ajutorul orelor de pregătire alături de profesorul Andrei Țara, David Deaj a fost admis la Colegiul de Muzică ”Sigismund Todiță” din Cluj. Astfel, începea în clasa a 10-a o poveste nouă, care se numea canto clasic muzică de operă.

După ce am început să studiez, îmi era groază. Credeam că nu o să recuperez. Eram în clasa a 11-a, iar ceilalţi începuseră canto din a noua. Acolo e miză să te duci la concursuri, apoi examenele de la final, unde era concurenţă între noi toţi. Mi-am dorit să ajung cât mai departe și am tras foarte tare de mine. M-a ajutat foarte mult faptul că, încă de mic, cântam în cor, cântam în biserică. Asta m-a ajutat ca vocea să-mi fie curată, să nu cad din ton, să-mi învăţ piesele bine.

În clasa a 11-a, David Deaj obține locul trei la primul său concurs. După această experienţă s-a ambiţionat şi mai mult, iar la următoarele a terminat primul. Erau concursuri naţionale şi internaţionale de canto. Nu termina singur pe primul loc, ci împreună cu unul sau doi colegi.

Un moment de cotitură

Nivelul era foarte ridicat. Aveam nişte colegi foarte buni, precum Marius Aron, Iulia Man, Peter Emanuel. Unii au început mai devreme decât mine, alţii mai târziu. Dar erau oameni care se aflau deja sus. Când mergeam la concursuri, era o joacă cu toată această concurenţă dintre noi. De obicei, Marius lua tot timpul locul 1 şi, ori luam şi noi împreună cu el, ori noi luam locurile 2-3 după. Marius şi Iulia sunt şi astăzi la Conservator, la canto clasic.

Fiind la un liceu de muzică și participând la nenumărate concursuri, David Deaj și-a dorit să ajungă și mai departe. Din acest motiv, în clasa a 12-a a început pregătirile pentru admiterea la Conservator.

La un concurs internațional desfășurat în Arad, David a terminat pe locul 1. Era deja foarte mulțumit de tot ce realizase până atunci, dar a venit și un moment de cotitură, unul care îl putea împiedica să-și urmeze visul în continuare.

A trebuit să aleg ceva ce a fost dureros pentru mine. Să accept că va fi foarte greu să am o carieră în muzică în România sau să aleg una din care să câştig nişte bani, să pot să-mi întreţin o familie. Din păcate, în ţara noastră încă se mai merge pe cunoştinţe. Ca să ajungi la Opera Română din Cluj era foarte uşor, dar consta pentru mine ca şi creştin să fac o grămadă de concesii. Eu am o anumită gândire şi, când voi avea o soţie, nu voi putea merge pe scenă să mimez săruturi sau să pipăi alte doamne. Puteam alege să cânt într-un cor, însă nu era o remuneraţie atât de bănoasă. Şi atunci am ales să mă îndrept spre business. Dar am rămas în muzică la biserică. Ajutam copiii să se dezvolte.

Lucrează de la 17 ani

Deși în prezent are altă ocupație, aceea de consultant financiar și imobiliar, David nu a renunțat la ideea de a avea o carieră în muzică. Încercările prin care a trecut până acum l-au ambiționat prea mult ca să se dea bătut. Tocmai din acest motiv, a dat exemplu un alt moment din viața sa.

A crescut într-o familie cu mulți frați, în condiții mai puțin bune și și-a dorit foarte mult să-și ajute părinții. A început să lucreze de la 17 ani, ca bucătar într-un restaurant. Mai târziu, s-a angajat într-un alt restaurant, unde a reușit să ajungă până în poziția de director.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, acum am firma mea, unde activez în domeniul de consultanţă financiară şi imobiliară. Visul meu e deja la un nivel mediu spre ridicat. Dacă visul tău e unul bun, dacă eşti sincer cu tine şi cu ce îţi doreşti, eu cred că nu ai cum să nu reuşeşti. Dacă tu vrei să faci un bine, Dumnezeu te ajută.

Mândria de a fi român

Fiind născut pe plaiurile românești, David și-a arătat de multe ori iubirea față de țara sa prin muzică.

Mi-a crescut inima când cântam cu corul de la Colegiul de Muzică imnul României. Un alt rezultat excepţional a fost în clasa a 12-a, în 2017, când ne-am întors de la Olimpiada Naţională cu premiul 1. A fost o chestie de succes. După mulţi ani, în Cluj s-a adus din nou premiul la Olimpiada Corală.

Pentru tot ce a reușit până acum, David este profund recunoscător părinților săi, celor șase frați, prietenilor, colegilor, șefilor unde a lucrat, dar și lui Dumnezeu.

În încheierea interviului, David Deaj ne-a mai dezvăluit câteva detalii interesante din viața sa.

David Deaj

Foto: Facebook David Deaj

Muzicieni care l-au inspirat:

Cătălin şi Ramona Lup. Tim Timmons din America, de la care am cântat nişte piese. Este o altă trupă care îmi place foarte mult, God’s not bad. Au mesaje creştine prezentate în muzică rock. Ca şi compozitori de muzică, îmi place foarte mult de Nicolae Bretan, apoi Mozart. „Flautul fermecat” a fost una dintre piesele mele de inimă. De Nicolae Bretan îmi place „Rea de plată”. E o piesă care mi-a intrat la suflet.

Voiaj prin Europa cu ajutorul muzicii:

„Am văzut Spania, Italia, Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Ungaria, Danemarca, Norvegia, Suedia. Cel mai mult mi-a plăcut pe plajele din Spania. Mi-a plăcut mult în Norvegia, în fiorduri.

Am vizitat marile oraşe ale lumii, dar nimic nu se compară cu sentimentul acela când cânţi pentru ai tăi. Cel mai încurajator pentru mine e când cânt în biserică, la oamenii dragi. Cânt de patru ani într-o formaţie de muzică creştină, formaţia Continental. Vara aceasta o să mergem şi în America.”

Puterea nebănuită a muzicii:

„I-am mulţumit mereu lui Dumnezeu, pentru că vocea de la el o am. Împlinirea mea sufletească e când ştiu că atunci când am cântat şi s-au bucurat ceilalţi, s-a bucurat şi Dumnezeu. Versurile au impact asupra mea, asupra oamenilor. Asta înseamnă muzica. Ceva ce mişcă sufletul şi care te duce într-o altă dimensiune.”

Cum îi motivează pe ceilalți:

„Îmi place foarte mult să ţin prelegeri despre asta. Am făcut şi cursuri de leadership şi public speaking. Mi se pare atât de chinuitor să trăieşti o viaţă în care să nu ai niciun vis, niciun scop, niciun orizont. Nu te poţi bucura.

Ai un vis? Luptă-te pentru el. Mi-am dorit foarte mult să fac şcoala de şoferi. Am început, am luat cartea foarte entuziasmat, am făcut chestionare, am trecut examenul şi am ajuns la cel practic. Am căzut de trei ori, dar nu m-am lăsat, pentru că a fost un vis.”

Pasionat și de sport:

„Ca şi ambiţie şi determinare, şi tot ce a reuşit să facă în carieră, îl apreciez foarte mult pe Cristiano Ronaldo. E un om care a pornit de jos, asemănător mie.”

Momente amuzante la serviciu:

„Dacă nu cânt, bat din picioare. Dacă nu bat din picioare, bat cu mâna în masă. Fac ceva ca să se producă muzică în jurul meu. Îmi dă energie şi mă motivează să continui lucrurile pe care le fac.”

Sursă fotografii: Facebook David Deaj

Sergiu Săplăcan

”Cu un timbru fascinant de cald și cu abilități extraordinare de actorie”, tânărul tenor român Sergiu Săplăcan s-a făcut repede cunoscut și apreciat în lumea marilor artiști internaționali. Publicațiile de specialitate din Germania și Austria îl descriu ca fiind un artist complet, ”cu o voce strălucitoare și caldă, care se exprimă în mod natural”. 

 

În 2012, după absolvirea Universității Mozarteum din Salzburg, Sergiu Săplăcan a fost decorat cu medalia Lilli-Lehmann, fiind cel mai bun absolvent al anului. După studii s-a angajat la Opera de Stat din Hamburg și a fost membru al Opera Studio International până în iunie 2014. În acest timp a primit referințe excelente de la diverse publicații de specialitate. De-a lungul timpului, tenorul a fost invitat în diferite producții la Opera de Stat din Hamburg, La Opera de stat din Berlin, oprea din Munchen și Dresden Center Opera. Mai mult, a fost angajat pentru câteva concerte de gală în Germania, Austria, Polonia și Spania.

 

Sergiu Săplăcan, copilărie în magica lume a operei

Prima întâlnire a lui Sergiu cu lumea operei are loc chiar în copilărie, tânărul născându-se și crescând într-o familie muzicală. Tatăl său, tenor la Opera Română din Cluj, i-a făcut cunoștință cu tainele operei încă din fragedă pruncie.

De mic am cântat în corul de copii al operei și am luat contact cu magia scenei. Îmi aduc aminte și acum ce emoții puternice mi-a trezit prezența pe scenă încă de la acea vârstă fragedă. 

Numai că planurile tânărului adolescent încep să nu se mai potrivească cu viitorul probabil întrevăzut de majoritatea apropiaților, cel de tenor, având în vedere talentul cu care era înzestrat. La terminarea liceului, Sergiu Săplăcan se hotărăște să urmeze cursurile Facultății de Drept.

 

Dreptul, o hotărâre care-i va schimba lui Sergiu Săplăcan parcursul profesional pentru o vreme

Decizia de a urma Facultatea de Drept i-a aparținut în totalitate lui Sergiu. În aceea perioadă a vieții își dorea cu totul altceva pentru el și pentru cariera sa. Se vedea un om al dreptății, un om care ar putea schimba lumea în bine și care ar putea contribui la bunul mers al societății. 

Partea pragmatică din mine își dorea o carieră în care să pot apăra lumea, să contribui la dreptate și justiție.

Așa că, după terminarea liceului, Sergiu este admis la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca. Încă din primul an de facultate, tânărul își dorește o anumite independență financiară, motiv pentru care se angajează part-time la departamentul tehnic al Operei din Cluj. Să fi fost oare acesta un semn că, deși traiectoria profesională se îndrepta spre alte căi, în adâncul inimii opera încă îi mai curgea prin vene?

Deși am fost fascinat mereu de scenă, am urmat cursurile Facultății de Drept din Cluj. Pe parcursul facultății aveam însă si un job part-time in departamentul tehnic al Operei din Cluj, ceea ce mi-a permis să privesc multe spectacole din spatele scenei și să iau astfel contact cu tot arsenalul pregătirii acestor spectacole de operă. 

De-a lungul anilor în care a lucrat în spatele cortinei Operei din Cluj, tânărul începea să simtă pulsul și fascinația acestei lumi. 

Îmi amintesc și acum cum priveam de multe ori de pe margine, imaginându-mi cum ar fi să fiu eu acolo. Așa practic mi-am dat seama că scena este chemarea mea, iar alegerea a venit cumva în mod natural când am fost pregătit pentru asta.

 

Sergiu Săplăcan și întâlnirea care îi reactivează dragostea pentru Operă

În anul trei de facultate, Sergiu Săplăcan ia o decizie radicală pentru restul vieții. Renunță la Drept, pentru a se aventura în magica lume a operei. Hotărârea vine cumva natural, spune el, însă, cel mai probabil, factorul decisiv a fost întâlnirea cu Boris Bakow, primul profesorul care i-a dat încredere în el și în talentul lui. Acesta se afla în vacanță în România, iar Sergiu avea deja sentimentul că opera i se potrivește mai mult. Așa că, după o oră de canto cu profesorul de origine română, Boris Bakow, tânărul se hotărăște să plece la Salzburg să studieze.

L-am cunoscut pe Boris Bakow la Cluj, în vara anului 2006. Pe atunci cochetam cu ideea de a face canto, el era în vacanță în România. Auzind că e profesor, am fost curios să-l cunosc. După o oră de canto am știut că el va fi noul meu mentor și l-am urmat la Salzburg unde am studiat. El a fost cel care mi-a dat încredere în vocea mea și de la el am învățat că sustenabilitatea vocii vine din disciplina dublată de multă muncă.

Decizia nu a fost una neapărat ușoară, având în vedere că mai avea doar un an de Drept. După cum el însuși mărturisește, pasiunea și chemarea au fost mai puternice.

Acum mă bucur nespus că am facut acel pas și am avut încredere în instinctul meu, deși nu a fost o decizie ușoară, având în vedere că studiasem dreptul și, în loc să merg mai departe, am hotărât să îmi urmez chemarea spre muzică.

În plus, tânărul s-a bucurat de susținerea totală a familiei, fapt ce i-a făcut mai ușoară tranziția și decizia de a pleca din țară.

Sergiu Săplăcan

Familia, sursa de energie de la care Sergiu Săplăcan se încarcă

Deși se consideră o fire independentă și încrezătoare, Sergiu are nevoie de toată susținerea apropiaților. Și a și avut-o, mai ales în momentele în care a fost nevoit să ia decizii importante. În momentul în care a plecat la studii în afară, s-a sfătuit în primul rând chiar cu tatăl său.

Am crescut într-o familie armonioasă, în care sprijinul este oferit necondiționat și de unde imi iau adesea energia după momente mai dificile. Tatăl meu este cel cu care mă sfătuiesc frecvent, dar simt o susținere semnificativă și de la restul familiei. 

Chiar dacă se bucură de notorietate internațională și de apreciere, ca orice artist, tânărul a avut și momente de cumpănă. Căci, nu-i așa, viața departe de casă și familie nu este foarte ușoară. Însă, tocmai sprijinul apropiaților l-a făcut pe Sergiu să-și construiască viața profesională pe care o are în prezent.

M-am confruntat cu momente de cumpănă, însă de fiecare dată le-am privit ca pe o nouă oportunitate de a mă descoperi și de a mă transforma într-o versiune mai bună a mea. Cred cu convingere că în fiecare obstacol întâlnit se revelează o nouă cale de urmat. Încrederea în forțele proprii și pasiunea pentru muzică au fost tot timpul mai puternice și m-au determinat să merg mai departe.

 

Succesul în viziunea tenorului: 10% talent, 90% muncă

Încă din timpul Universității, Sergiu a avut ocazia să lucreze cu cei mai buni și mai respectați profesioniști din domeniu. Oportunitatea a venit în urma muncii depuse și a seriozității cu care el a tratat lucrurile. Și, de ce nu, și în urma faptului că a studiat în afara țării.   

La Mozarteum Salzburg am avut ocazia, încă din timpul facultății, să cânt în producții realizate exclusiv cu studenții, cu orchestră, cor, decoruri și regie proprie, dar și să simt exact rigurozitatea repetițiilor ca într-un teatru de operă profesionist. De aceea, cred cu tărie că profesionalismul și, ulterior, succesul vin în urma unei munci titanice și a unei discipline riguroase.

De atunci, tânărul este distribuit în diverse piese ce se joacă pe scenele Operelor din Europa. Pe toate le tratează cu profesionalism și seriozitate, cu multă încredere și credință. Dintre cele care i-au rămas în minte tenorului se numără audiția de la Opera din Tallin pentru rolul Kavalier din Opera Cardillac de P. Hindemith. Tot atunci, spune tenorul, i-au fost propuse alte diverse roluri cum ar fi Alfredo în Traviata sau Nemorino în Elixirul Dragostei.

Pentru viitor, gândurile i se îndreaptă spre rolul lui Arturo în I Puritani, despre care spune că ar putea fi rolul vieții lui.

Acest rol este unul dintre cele mai dificile roluri din literatura de tenor, necesitând o tehnică solidă de canto pentru a fi abordat. Simt că odată cu acest rol voi putea  trece la următorul nivel în cariera mea.

Până atunci, Sergiu Săplăcan muncește mult pentru a se perfecționa zi de zi și pentru a demonstra că merită să joace pe marile scene ale lumii. Pentru că, fără ambiție, seriozitate și multă muncă nimic nu dăinuiește și nu se desăvârșește.

Sursă foto: sergiusaplacan.com