Iulian Gogan

Puțină lume s-ar putea gândi că poate exista o legătură atât de strânsă între sport și o carieră de avocat de succes, dar în cazul lui Iulian Gogan, chiar așa au stat lucrurile. Mai mult chiar, fotbalul și dreptul au făcut chiar casă bună împreună și, ca urmare a acestei simbioze, a rezultat un avocat recunoscut nu doar pe plan național, ci și la nivel internațional.

 

Cu un procentaj de reușită de peste 95 la sută, Iulian Gogan a fost dintotdeauna pasionat și interesat să apere drepturile celor apropiați. Înainte de a se gândi că o va lua pe calea avocaturii, el a practicat fotbalul cu destul succes, remarcându-se ca portar la juniorii Progresului, unde l-a avut antrenor pe legendarul Ion „Țop” Voinescu, fostul mare portar al Stelei.

De la apărătorul buturilor echipei sale la apărătorul clienților lui nu a mai fost decât un pas, pe care l-a făcut apăsat, păstrând valorile deprinse prin intermediul sportului.

Cred că există o legătură între cele două profesii. În sport, am învățat să fiu Fair-Play, să accept loial regulile jocului, să mă bucur cu moderație atunci când câștig și să fiu demn atunci când pierd, fapt care și-a pus amprenta și asupra carierei mele de avocat, unde am continuat să aplic cele învățate. În plus, am învățat să practic sportul în echipă, iar în avocatură, este obligatoriu să faci o bună echipă cu clientul. În caz contrar, lucrurile nu pot merge într-o direcție bună.

 

A avut de ales între minge și carte

Ales șef de an la Facultatea de Drept a Universității Ecologice, Iulian Gogan a fost pus în fața unei decizii importante la începutul celui de-al doilea an universitar: să aleagă între minge și carte. La acea vreme, evolua în divizia secundă, la FC Atletic, primul club privat din ligile inferioare. A realizat că ar putea avea mult mai mare succes în avocatură.

Așa că a început în cabinetul regretatului avocat Adrian Silvian Pătrașcu, unde a învățat, practic, ce înseamnă avocat, judecător, procuror, grefier, instanță, parchet, arhivă, dosar la bară și toate celelalte. Și-a făcut, apoi, stagiatura sub îndrumarea soților Christina și Dan Vlădescu, oamenii care l-au șlefuit din punct de vedere profesional.

18 decembrie 1999 reprezintă data în care Iulian Gogan a fost primit în profesia de avocat. La nici cinci ani distanță, își deschidea propriul cabinet, „I.C. Gogan”, realizare de care este tare mândru. Și asta pentru că atunci când a pornit la drum, și-a propus să creeze un birou de avocatură boutique, care să cuprindă un număr de maximum 6-7 avocati care să poată oferi servicii personalizate fiecărui client în parte.

Din experiența acumulată, pot spune că este esențial sa cunoști în amănunt business-ul propriului client, pentru a-i putea acorda cea mai bună consultanță posibilă, atunci când va avea nevoie de tine.

 

Iulian Gogan, avocat de succes, fost fotbalist, dar și moderator TV

Totodată, în același an 2004, a reușit cumva să își unească iarăși marile pasiuni ale sale, fotbalul și avocatura, prin intermediul unei emisiuni pe care a prezentat-o la canalul TV Sport, actualul PRO X, intitulată „Cronica microbiștilor”.

Timpul necesar pregătirii acelui talk-show, unde l-a avut printre invitați chiar pe fostul său antrenor, Țop Voinescu, a reprezentat unul dintre puținele momente în care Iulian Gogan s-a detașat de meseria de avocat. O meserie care nu se încheie niciodată, după cum el însuși afirmă.

Ziua de lucru începe inevitabil la 6:30-6:45, în fiecare dimineață. Dacă sunt dosare la care prezența mea este necesară, atunci mă deplasez la instanța respectivă, unde, din păcate, știi când ajungi, dar niciodată când vei termina. Apoi, ziua continuă prin prezența la birou sau la diverse întâlniri cu clienții, prin studierea de noi cazuri, dosare, contracte și se încheie seara, uneori chiar și noaptea.

 

Echilibrul între viața profesională și cea personală, secretul succesului în viață

De multe ori, munca nu se termină nici după ce ajunge acasă, iar după cina petrecută în familie, își scoate laptop-ul și trece la treabă. Asta dacă nu este prea obosit pentru a mai putea acorda atenția necesară speței respective.

Într-un asemenea ritm, este greu de făcut o delimitare clară între viața profesională și cea privată, însă Iulian Gogan pare să fi găsit rețeta fericirii.

Reușesc să mă deconectez atunci când ajung acasă, pâna când începe discuția pe problemele de business ale partenerei mele (n.a. – creatoarea de modă Romanița Iovan). Glumesc puțin, dar îi mulțumesc pentru că în toți acești ani, a înțeles că profesia de avocat este una de uzură, iar termenul de acasă capătă pentru avocat semnificația deconectării totale față de lumea justiției.

Iulian Gogan este specializat în drept comercial, dreptul asigurărilor, drept fiscal, drept bancar și infracțiuni cibernetice, ramurile pe care a considerat că le poate stăpâni mai bine, după ce a acoperit aproape întreaga paletă a activității de avocat, în etapele sale de formare.

Specializările au venit în timp. În perioada de practică, a asistat cu preponderență la dosare penale. Ca stagiar, a lucrat, în special, pe partea de civil, mai ales litigiile declanșate în baza Legii 10/2001, dar și pe partea de drept comercial și societar, divorțuri.

Acum, în cadrul cabinetului său, are colegi care acoperă și alte ramuri de drept. Formează o echipă solidă din punct de vedere al expertizei în domeniu.

 

Cazurile cu greutate financiară ale lui Iulian Gogan

Numele lui Iulian Gogan este legat de numeroase succese și în procese de dincolo de hotare, de care se declară foarte mândru. În toate cazurile în care a reprezentat clienți în străinătate, a lucrat în colaborare cu alți colegi din statul respectiv, el făcând parte dintr-o echipă. Echipa câștigătoare, de regulă.

Iulian Gogan

Unul dintre cazurile celebre câștigate a avut drept miză aproape 30 de milioane de franci elvețieni, reușind să ajungă la o tranzacție favorabilă clientului. Recent, a încheiat un alt litigiu în Italia, unde a reușit, de asemenea, să încheie o tranzacție, după doi ani de procese, prin care clientul și-a recuperat o importantă sumă de bani.

În țară, numărul proceselor câștigate este și mai mare, astfel încât îi este greu să aleagă un caz celebru, nedorind ca vreunul dintre clienți să spună că a considerat cazul lui mai puțin important decât al altuia.

Totuși, voi menționa faptul că într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, am reușit să obțin o ordonanță de clasare pentru toate capetele de acuzare, respectiv evaziune fiscală, spălare de bani, fals și uz de fals, acuzații care au fost aduse unui cetățean străin.

 

Iulian Gogan s-a simțit mai respectat de judecători în străinătate

Asemenea experiențe duc invariabil și la tot felul de comparații între sistemul nostru juridic și cele din afară. Iulian Gogan recunoaște că România stă mai bine la acest capitol decât Italia, dar este mult în urma Elveției sau Germaniei, cel puțin din punct de vedere organizatoric.

Pot spune că am fost foarte bine primit în toate cazurile în care am asistat sau reprezentat clienți în străinătate. Nu am simțit nici măcar o urmă de desconsiderare, chiar m-am bucurat de un respect pe care nu îl întâlnesc întotdeauna în țară și aici nu mă refer la respectul colegilor avocați, ci la respectul judecătorilor față de profesia de avocat.

Mulți dintre noi asociază, indisolubil, nivelul ridicat al corupției de sistemul juridic deficitar. În condițiile în care instanțele sunt din ce în ce mai aglomerate, calitatea actului de justiție este afectat grav, lucru care se răsfrânge și asupra calității vieții noastre.

Într-o perioadă în care se vorbește mai mult ca niciodată de schimbarea legilor justiției, un om de drept de succes, precum Iulian Gogan, pune punctul pe i atunci când subliniază problemele majore ale sistemului nostru juridic.

Nu avem suficient de mulți judecători specializați în contencios administrativ și fiscal, nu avem suficient de multe tribunale specializate, avem o legislație în continuă schimbare care duce la o practica neunitară, avem atât de multe articole din coduri și din alte legi declarate neconstituționale. Din cauza deselor schimbări legislative, ne confruntăm cu o avalanșă de litigii, fapt care îngreunează munca unui judecător și îl pune în situația de a nu avea timpul necesar studierii în amănunt a dosarelor, astfel încât se ajunge la soluții bizare.

 

Ce ne lipsește pentru a avea un sistem juridic sănătos

Acest sistem cu hibe uriașe a făcut posibilă o decizie a Curții de Apel într-un caz din 2007, pe care Iulian Gogan o acuză și acum. Doi copii de doar patru ani care își pierduseră ambii părinți într-un accident de circulație au riscat chiar să ajungă într-un centru de plasament, deși fuseseră adoptați de bunicii materni, în grija cărora au și rămas în cele din urmă!

Hotărârea Curții de Apel București de desfacere a adopției celor doi copii l-a marcat atat de tare încât nici astăzi, după 12 ani, nu o poate da uitării. Chiar dacă există o decizie definitivă în acest sens, însă avocatul o consideră injustă.

Aceasta este situația în care ne aflăm și tot Iulian Gogan are un răspuns pentru lucrurile absolut necesare unui sistem juridic sănătos.

Mi-ar plăcea ca fiecare judecător să fi trecut, înainte de a deveni judecător, măcar 10 ani prin meseria de avocat pentru a acumula experiență, dar și înțelepciunea necesară pentru a decide soarta unor oameni. Apoi, un pachet legislativ armonizat la cerințele UE, dar și cu Constituția României, o corectă aplicare a procedurilor, un buget mai mare care să contribuie la o mai bună organizare a întregului sistem de justiție, respectarea drepturilor omului de organele de anchetă penală, o clasă politică tânără.

Iulian Gogan

 

Cea mai mare împlinire profesională: când bucuria clientului este și bucuria ta

Meseria de avocat a fost prezentată drept fascinantă în numeroase filme de succes de la Hollywood, precum Avocatul Diavolului sau Avocatul din limuzină, pelicule și pe placul lui Iulian Gogan. Dar ce se ascunde, însă, în spatele cortinei?

Cu siguranță, regizorii și scenariștii s-au inspirat din viața reală a avocaților. Dar în filme, este prezentată partea frumoasă a lucrurilor, succesul repurtat în instanțe, câștigul material semnificativ, situația materială bună a avocaților fără a se arăta, însă, și munca enormă care stă în spatele unor astfel de reușite, sutele de ore de studiu, nopțile nedormite, sutele de ore pierdute în instanțe doar pentru a-ți aștepta ordinea dosarului în care reprezinți clientul.

Perioada petrecută în sfera sportului l-a învățat pe Iulian Gogan și că un eșec nu înseamnă și renunțarea la luptă, ci motivarea pentru următoarea etapă a competiției. Iar spiritul acesta de performanță se simte din plin și în activitatea de avocat, pe care Iulian nu ar schimba-o cu nimic în lume.

Când pierd un proces într-o fază de fond și am căi de atac, eu unul mă mobilizez și mă motivez pentru a întoarce soluția în apel sau recurs. În cazul câștigului, cel mai mult mă bucură bucuria clientului. În astfel de cazuri, îmi spun că, deși am ales o profesie grea, de mare uzură și care se zbate să răzbată într-un sistem juridic deficitar, dacă ar fi să dau timpul înapoi, tot această profesie aș îmbrățișa.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *