Articole

Bogdana Pascal

Artă și sport, artă prin sport sau, de ce nu, sport prin artă. Arta și sportul, două domenii care nu prea se intersectează, deși am auzit de multe ori expresia „un artist al gazonului”. Sau: „Pictează pe teren”. Jucători creativi ca Maradona, Messi, Ronaldinho, Hagi, Dobrin au fost mereu cei mai iubiți de suporteri, așa că unele legături totuși există. Bogdana Pascal, eroina acestui reportaj, pictează la propriu pe terenuri de baschet! Iar de aici se naște o întreagă poveste.

 

Bogdana Pascal este #VoluntarDeElita, iar Asociația Creative Sports poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Bogdana, pentru a-i crește șansele!

 

Până să aflăm povestea, s-o lăsăm pe Bogdana să se prezinte:

Zi de zi sunt producător de televiziune, o dată pe săptămână sunt coordonator de ateliere de creativitate pentru copii, deseori sunt artist vizual freelancer și, în timpul liber, sunt ong-ist. Nu sunt un exemplu de urmat, uneori devine prea mult chiar și pentru mine, care m-am format așa. Am trei cărți de vizită în geantă și sunt situații în care toate devin inutile, mai ales când e suficient să mă prezint doar ca „mama lui Petru”.

 

Bogdana Pascal: „Copiii sunt cei mai sinceri și cei mai exigenți spectatori!”

Bogdana se simte minunat când lucrează pentru copii, iar treaba asta îi dă o satisfacție pură. O face în calitate de scenograf la Opera comică pentru copii.

Văd cum prind viață pe scenă toate lumile imaginate de mine și, mai mult decât atât, primesc imediat feedback-ul celor cărora mă adresez. Mereu o spun: copiii sunt cei mai sinceri și exigenți spectatori. Dacă ai succes cu un spectacol pentru copii, pe urmă ai încredere că poți să faci orice.

Tot pentru copii a pus bazele Creative Sports, o asociație care s-a născut dintr-o nevoie, așa cum se nasc multe proiecte sociale. De când a devenit părinte, Bogdana a început să se preocupe mai mult de lumea din jur, de felul în care cresc copiii. A înțeles necesitatea implicării individuale și și-a dat seama că nu poate aștepta să aducă hazardul schimbării pozitive în societate.

Concret, s-a întrebat cum poate să contribuie la dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri? Cel mai la îndemână i-a fost să se gândească la artă și la sport și la cum le poate face să fuzioneze.

Ținea deja de câțiva ani ateliere pentru copii, dar a vrut să facă mai mult: să creeze contexte și experiențe integrate, care pot produce schimbări în comunități.

Creative Sports s-a înființat acum doi ani, cu obiectivul principal de a-i atrage pe copii să facă sport outdoor, să își formeze obiceiuri sănătoase, dar să își dezvolte în acelaşi timp și gustul pentru artă.

Bogdana Pascal

Bogdana Pascal: „Dacă îi ajutăm pe copii să aibă o viață frumoasă și împlinită, atunci va evolua și societatea noastră.”

 

De la colorat la reabilitat și construit!

A început prin a colora terenuri de baschet, activitate care rămâne prioritară, pe care Bogdanei i-ar plăcea să o realizeze cât mai des. Își dorește, de asemenea, să reabiliteze terenuri distruse și chiar să construiască unele noi.

Există şi o campanie de donaţii on-going pentru reasfaltarea unui teren de baschet în Tei, dar banii vin greu.

După ce au fost redecorate două terenuri în Tei, Bogdana Pascal și Creative Sports au organizat acolo HIT – „Hai în Tei să 3la3!”, un festival sports art fusion, care se pregătește de ediția a III-a în 2020.

Vara este organizat un Creative Camp pentru copii și tineri, care se bucură de feedback foarte bun. Bogdana are o listă destul de consistentă de nevoi în zona asta, care se cer rezolvate. Orice implicare e binevenită.

Am înțeles că nu pot rezolva toate problemele societății, nici nu îmi propun asta, mă concentrez pe ceea ce pot eu să fac și mai ales pe misiunea organizației pe care o conduc. Asociația trebuie să se dezvolte și să devină sustenabilă, pentru că problemele sunt multe și, fără o echipă, e muncă în zadar, fără rezultate. În plus, nu poți lucra pe bază de voluntariat la nesfârșit. Oamenii trebuie să înțeleagă că, pentru a face proiecte, pentru a le implementa, nu e suficient să se adune câțiva nebuni altruişti care să dea din resursele lor (timp, energie, creativitate, bani) celorlalți. Trebuie să contribuim toți, dacă vrem să ne fie mai bine.

Într-o societate sănătoasă, statul rezolvă problemele curente sau, dacă nu știe cum, sprijină ONG-urile să facă asta. Problema e – o spune și Bogdana – că tot noi trebuie să însănătoșim cum putem mediul în care trăim,

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fac din leadership comunitar un mod de viață, care uneori îmi afectează timpul personal sau cel petrecut cu familia, resursele, uneori chiar sănătatea, dar nu pot să nu mă implic, fiindcă ştiu că se poate să trăim şi altfel.

Pentru a realiza fuziunea perfectă dintre artă și sport, Bogdana are nevoie în primul rând de creativitate, apoi de asumarea faptului că şi sportul şi arta au în spate aceeaşi motivaţie, pun în funcţiune aceleaşi instrumente şi forţe interioare. Încă lucrează la fuziunea asta, „e un proces work in progress”.

 

Oameni frumoși, preocupați de viața sănătoasă a copiilor

Afișul festivalului HIT e populat cu destul de multe logo-uri în zona de parteneri și susținători. În spatele brandurilor sunt de fapt oameni cu valori comune și aceeași credință a schimbării, cărora le place evenimentul şi ce propune el nou.

Sunt cei care au înţeles nevoia şi au vrut să contribuie cu ce au putut la a aduce mai aproape de comunitate sportul şi arta urbană: printre ei sunt foşti sportivi, sunt părinţi preocupaţi de viaţa sănătoasă a copiilor, sunt artişti sau pur şi simplu prieteni ai Bogdanei, care nu-i pot spune nu.

Mulţi parteneri nu înseamnă automat cash, înseamnă ajutor în plan logistic, la organizare, servicii, produse, premii. Înseamnă mult sprijin pro-bono. Ce a reuşit de fapt în aceşti ani Bogdana Pascal, şi e motiv de mândrie, a fost să reunească în jurul Creative Sports oameni faini cu energii pozitive, cu care poţi să ai oricând discuţii interesante şi productive fără să trebuiască să le ceri ceva.

Partenerii noștri în organizare, CCSS Tei și LSA-UNEFS, sunt de asemenea reprezentați de oameni cu obiective similare, care își fac meseriile cu drag, și care ne-au devenit imediat prieteni. Deci e vorba doar de relații între oameni, înainte de a reprezenta instituții sau firme.

Competițiile de baschet 3×3, în jurul cărora s-a construit festivalul, sunt cele mai atractive, dar organizatorii încearcă să crească și partea de „alte sporturi şi activităţi urbane” sau zona de ateliere şi muzică live. Anul acesta s-a bucurat de mult succes şi competiţia de tras la ţintă cu blastere Nerf, la care câştigătoare a fost o fată!

Și ajungem la partea de premii. Organizatorii festivalului nu au anunțat niciodată că vor premia câștigătorii, pentru că nu și-au dorit ca lumea să vină pentru premii, ci pentru plăcerea jocului, activați de curiozitate și de dorinţa de a ieşi din casă. Nu se aștepta nimeni la premii, dar toți participanții au primit câte ceva. Pe lângă cupe și medalii, au mai primit dulciuri sau produse de hidratare, cosmetice, accesorii pentru sport, blastere Nerf şi chiar tabere de vară, inclusiv pentru studenți.

Bogdana promite că anul viitor se va concentra în primul rând pe experiențe, nu neapărat pe produse.

 

Cultura islamică și tatuajele

O persoană atât de creativă și de deschisă ca Bogdana nu putea să nu aibă și câteva hobby-uri tangențiale artelor. Pasiuni „eterne”, cum le denumește ea:

E adevărat, am destule tatuaje şi numărul lor mai creşte din timp în timp, atunci când o anumită experienţă, perioadă sau un prag în evoluţia mea merită însemnate, sau pur şi simplu când nu vreau să uit cine sunt, luată de vâltoarea lucrurilor din jur. Însă nu îmi place să fac caz de asta, nu prea defilez cu ele, trăim totuşi într-o societate în care tatuajele sunt încă asociate destul de mult cu vulgaritatea. Din fericire, hobby-urile mele sunt reflectate sau mai bine-zis incluse în profesiile mele, așadar ajung să explorez diferite tehnici de arte vizuale sau metode de colorat asfaltul, ori devin pasionată de domenii la care nu m-aș fi gândit niciodată (cum e de exemplu antreprenoriatul social), dar pe care le pot folosi în toate activitățile mele curente.

Bogdana Pascal se specializează continuu. A absolvit cursurile Sports Business Academy, unde s-a încărcat cu energia cursanților și cu dorința lor de a face ceva, de a contribui la schimbarea de mentalitate pe care ne-o dorim toți.

S-a conectat la atmosfera încărcată de emoție care se crea de fiecare dată când un sportiv, un campion venea să-și spună povestea la SBA, cu toate succesele și mai ales eșecurile care l-au format ca învingător. A învățat aici lucruri noi, practice, care au ajutat-o să-și clarifice mai bine acțiunile ulterioare.

Și a mai fost un câștig nebănuit, pe plan personal: a înțeles mai bine realitatea vremurilor generației de sportivi din care a făcut parte și tatăl ei, Ilie Pascal, fost rugbist de performanță în anii 70 la U-BT Cluj.

Auzind poveştile sportivilor de vârste diferite, am empatizat cu poveștile trecutului, dar am învățat multe și despre cum ar trebui să fiu ca părinte de sportiv de performanță, așa cum își dorește să devină fiul meu. Recomand deschis tuturor celor care vor să afle mai multe despre lumea sportului, indiferent dacă lucrează sau nu în domeniu, să urmeze cursurile Sports Business Academy, e o echipă serioasă acolo, care se preocupă foarte mult să aibă un aport calitativ, dar și cantitativ – prin sutele de studii prezentate în biblioteca on-line, la procesul de învățare.

 

Bogdana Pascal: „Avem multe de învățat de la Hagi”

Bogdana i-l propune ca lector lui Cristian Gheorghe, fondatorul Sports Business Academy, pe Gheorghe Hagi. Nu doar că este un sportiv uriaș, emblematic, o legendă, un campion adevărat, dar avem multe de învățat de la modelul lui de business cu care face performanţă și din felul în care a ales să se implice în educația sportivă din România.

Am abordat cu Bogdana și subiectul specialiștilor din sport, care lipsesc de cele mai multe ori din structura unui club sau a unei federații. De fapt, lipsa specialiștilor se simte în toate domeniile de activitate…

Până și cuvântul „specialist” a ajuns la noi să sune ușor peiorativ. Nu am expertiză şi nici experienţa necesară să vin cu soluții şi nu-mi place să-mi dau cu părerea, dar cred că orice om de bun simț sau orice părinte de tânăr sportiv poate vedea cum trăim într-un cerc vicios, în care la un capăt e lipsa performanței, iar la celălalt e absența unor programe reale de susținere a sportului de la cele mai mici vârste. Trebuie „să se infiltreze” în structuri oameni care chiar își doresc să facă lucrurile altfel, care au o viziune, un plan cu cap și coadă, cei care îndrăznesc, acţionează… mai ales acționează, nu stau lipiţi de scaune.

Bogdana Pascal a văzut la Sports Business Academy că avem printre noi asemenea oameni şi crede că mai sunt şi alţii. Trebuie doar lăsați și sprijiniți să facă, să repare ce merită reparat sau să construiască ceva nou.

Un sistem care insistă să nu vadă binele comun şi se agaţă de interese mici, personale, trebuie eradicat cu totul. Eu am încredere că se vor produce schimbări, dar trebuie să contribuim cu toții la ele, fiecare în domeniul lui.

 

O temă tribală pe Palatul Parlamentului, cu plante carnivore și maimuțe!

Pentru că Bogdana este artist vizual și pentru că pictează terenuri de baschet, am recurs la imaginația ei.

Cum ar colora un teren de fotbal? „Violet, într-un ton închis… Purpuriu”.

Ce culoare are sportul românesc actual? „Galben”.

Cum ar colora „Casa Scânteii” sau „Casa Presei”? Ar alege niște forme geometrice, linii, cercuri, ceva non-figurativ, dar în culori calde, și, atenție, ar face și un teren de baschet pe verticală: „Cred că s-ar vedea frumos de pe Arcul de Triumf, flancat de copacii de pe Kiseleff”.

Pentru Palatul Parlamentului (Casa Poporului) propune o temă tribală sau o junglă cu plante și animale exotice care poartă măşti umane, desenate geometric și pline de metafore: Niște plante carnivore, câte o maimuță care să iasă de după vreun arbust, poate niște reptile… păsări de pradă, dar totul foarte suav și elegant, să nu se sperie copiii, cam în stilul ilustrațiilor Dixit. Să ai la ce să reflectezi cînd stai la semafor!

Pentru România e simplu, nu s-ar detașa de tricolor:

Aș desena norișori și unicorni tricolori pentru noi toți ăștia care ne încăpățânăm să rămânem aici și să visăm că „mâinele nostru e în mâinile noastre” (nu știu cine e autorul citatului, dar l-am văzut ieri scris undeva și mi s-a părut atât de potrivit!)

 

* Interviul cu Bogdana Pascal a fost realizat de către Victor Partan, Redactor SPORTescu.

Ana Maria Fociuc ANA PAZ

Putea fi un angajat ca oricare altul în mediul corporatist. Performanțele ei se puteau măsura în conducerea unor echipe de succes, premii de angajatul lunii sau poate sheet-uri complexe de Excel. Poate o mamă și soție-model, pentru că așa o cere societatea. Și totuși, în urmă cu 8 ani, Ana Maria Fociuc și-a depășit toate temerile și frustrările, pornind în căutarea sensului propriei vieți. Astăzi, Ana Paz pictează pe orice suprafață, deși nu și-ar fi imaginat vreodată că va crea artă. Urmează o experiență intensă de viață, din care cred că avem multe de învățat!

 

Totul a început în Bucureștiul comunist, când adolescenta Ana Maria Fociuc visa la o călătorie în jurul lumii. Crescută în spiritul exprimării libere, tânăra absolventă a Facultății de Instalații avea să-și îndeplinească visul abia în vara anului 1998.

A locuit în Spania timp de 10 ani, unde diverse job-uri și o puternică relație de dragoste îi conturau viitorul perfect. Integrată în societatea valenciană, fascinată de tradițiile și cultura locală, iubită de prieten și familia lui, totul părea așezat la locul său. Și totuși…

 

Răspunsul de pe trecerea de pietoni

Și totuși, Ana Fociuc nu era făcută să stea în același loc. Nu putea să se limiteze la o experiență singulară, când știm foarte bine că își dorea să vadă întreaga lume. Atunci când experimentezi prea multă fericire, prea multă perfecțiune dacă vreți, poți deveni prizonier al propriilor trăiri.

Ana simțea că ceva îi lipsește, dar nu putea verbaliza. Se uita în oglindă și-și spunea că e împlinită, însă nu-și explica momentele de panică. Revelația a apărut, cum altfel, întâmplător:

Într-o zi când mă întorceam de la serviciu, în mașină, la un stop, am văzut pe trecerea de pietoni un grup de persoane, printre care și un călugăr budist îmbrăcat în portocaliu. Mi-a atras imediat atenția fără să știu de ce și l-am urmărit cu privirea până am auzit claxonul mașinii din spatele meu. Fără nicio logică, urmând primul impuls, am întors mașina în sensul opus și am urmărit grupul respectiv până unde am putut parca în fața lor. Am sărit din mașină, m-am dus direct la el și i-am zis dintr-o suflare că vreau să știu tot ce știe el. Mi-a luat mâna zâmbind, m-a privit în ochi și mi-a zis că deja știu tot ce știe el, doar trebuie să-mi aduc aminte.

Pentru o bună perioadă, cursurile de filozofie budistă și meditație ale respectivului călugăr au reprezentat singurul ei refugiu. Era locul unde își putea exprima liber toate temerile, departe de ochii unei societăți care nu o putea înțelege. Treptat, angajata Ana Maria Fociuc subjugată de rata la bancă s-a transformat într-un om liber să plece în lume, să-și găsească adevărata menire, conformă cu propriile credințe și pasiuni.

 

Când spiritul liber iese la suprafață și viața începe din nou

A lăsat așadar totul în urmă – loc de muncă, prieteni, vacanțe de lux sau perspectiva unei familii tradiționale, cu nuntă mare și copii frumoși. Ana a luat această decizie conștientă fiind de pericolul zilei de mâine, când era foarte posibil să nu fie reprimită cu brațele deschise.

Șase luni, le-a petrecut izolată într-o cabană de munte, ultima casă din pădurea satului Harghita Băi. Fără TV, fără radio sau internet, deseori cu telefonul mobil închis. Își tăia singură lemne pentru foc, gătea la sobă, se mai ducea în sat pentru aprovizionare…  În majoritatea timpului însă, Ana căuta răspunsuri.

Am scris, am citit mult, mi-am revizuit viața și deciziile, gândindu-mă ce vreau mai departe. Inițial vroiam să mă duc la o mănăstire, dar mi-am dat seama că vroiam doar să fiu singură, fără să dau explicații nimănui. Cred că trebuie să fii într-o stare de spirit în care nu te interesează nimic din viața exterioară.

Cele șase luni i-au arătat Anei că poate elimina negativismul din mintea sa, că trebuie să se înconjoare de oameni care o pot susține în demersul său. Că poate trăi liber, în conformitate cu ceea ce îi place să facă, să simtă, să gândească.

 

Ashramul și pictura ca formă de expresie a creativității

Au urmat ani întregi de călătorii spirituale, exact așa cum visa în copilărie. Mereu prin alte locuri, alături de oameni deschiși, onești, cărora nu trebuia să le demonstreze nimic. S-a oprit în cele din urmă la un centru spiritual din Italia, unde a învățat, printre multe altele, cum fericirea, pacea și starea de bine se datorează conectării cu o forță superioară oricărei ființe umane.

Timp de 2 ani, a beneficiat de 2 sesiuni zilnice de yoga și meditație. Pentru a-și plăti cazarea și mesele, Ana lucra 4 ore pe zi, oriunde era nevoie de ea. În restul timpului, participa la diverse activități de dezvoltare personală. Printre acestea, un workshop pentru începători de exprimare a emoțiilor prin pictură și dans.

Cred cu tărie că oricine poate desena, picta, cânta sau dansa la un moment dat în viața sa. Ne oprim sau uităm să facem asta doar din cauza sistemului educațional sau a criticilor. Dacă cineva m-ar fi întrebat acum 10 ani dacă am vreun talent pentru pictură, aș fi spus nu. Cred însă că suntem cu toții ființe creative, încă din naștere, iar arta este o formă de exprimare a acestei creativități.

Au urmat alte călătorii pentru că, știm bine, Anei i-au plăcut dintotdeauna experiențele variate. A experimentat inclusiv viața la cort, pentru 40 zile, fără mâncare, doar din dorința de a vedea dacă e posibil. Din 2013, s-a stabilit în vârful munților Alpi, într-un sătuc din Elveția de lângă Zurich.

Este locul unde mi-am deblocat complet instinctul creativ, ignorat aproape o viață întreagă. Aici pot să-mi păstrez mintea limpede, să-mi las imaginația să plutească. În cazul meu, funcționează natura și liniștea, dar evident că nu este universal valabil.

Ana Maria Fociuc Ana Paz

 

Noua Ana Maria Fociuc sau, pe scurt, Ana Paz

În timp ce Ana Maria Fociuc rămâne scris în acte, Ana Paz este numele de „scenă”. O combinație simplă, între prenumele său, cultura română și cea spaniolă care i-au marcat întreaga traiectorie.

Ana Paz pictează pe orice suprafață, de la pânză la mobilă, pereți sau haine. Construiește obiecte din lemn sau instrumente muzicale de metal. Susține deasemenea workshop-uri de pictură și creativitate, în Elveția, România sau… chiar la ea acasă.

Acesta din urmă, cel derulat acasă, nici măcar nu e un workshop. Este de fapt o alternativă de concediu, o călătorie artistică, emoțională, intelectuală. Bineînțeles, într-un cadru natural de vis, așa cum oferă Alpii elvețieni. Ana Paz își deschide ușile casei și atelierului pentru căutătorii de experiențe inedite de vacanță. Îi învață tehnici de pictură, sau cum să-și construiască o lampă de lemn, cum să restaureze mobilă veche sau să fabrice bijuterii, totul având ca scop deblocarea instinctului creativ.

Arta este de fapt un proces meditativ de auto-descoperire și vindecare. Sunt câteva metode simple care pot fi folosite în orice aspect al vieții. Trezind copilul din noi, de fapt activăm o bucurie genuină pe care o putem folosi pentru a atinge fericirea de zi cu zi.

 

Arta – medicamentul care tratează nevoia de nou

Iată așadar că nu e niciodată târziu să te reinventezi. Chiar e mai bine ca metamorfoza să aibă loc la maturitate, când poți privi mai cu atenție către interiorul tău.

Vechea Ana Maria Fociuc a rămas undeva în Valencia, cu gândul la „ce ar fi fost dacă”. Nu și-ar fi imaginat vreodată că, tot în această viață, se va îndrepta către pictură. Că va lăsa tiparul standard în urmă și va trăi în natură, alături de un alt bărbat care îi împărtășește întru totul valorile. Va ajunge nu doar să performeze, ci îi va învăța și pe alții beneficiile artei. Totul în doar câțiva ani…

Pentru Ana Paz, pictura, arta în general este mai mult decât o formă de expresie a propriei personalități. Este medicamentul care îi tratează nevoia de nou. Atunci când creează, își relaxează mintea, devine atât de absorbită încât corpul său cade în mod inconștient în starea naturală de echilibru și armonie. Este cea mai bună metodă de autovindecare.

Studii științifice au arătat că arta schimbă nu doar atitudinea unei persoane, cât și fiziologia sa. Arta și muzica influențează activitatea neuronală, sistemul nervos, echilibrul hormonal sau circulația sângelui. Alterează percepția asupra lumii, asupra stărilor emoționale, asupra durerilor.

Când pictează, Ana Paz ascultă muzică, TED talks sau documentare unde nu trebuie să vadă imagini. Are nevoie de spațiu, deoarece operele sale sunt realizate pe pânze de dimensiuni mari. Cel mai important, își acordă timp pentru a se conecta cu propriul eu, a se elibera de toate gândurile nenecesare. a-și trezi intuiția responsabilă de creație, de alegerea culorilor sau direcția în care se mișcă pensula.

 

O zi din viața Anei Paz

Inspirația e peste tot în jurul nostru, trebuie doar să închidem toate celelalte canale și să observăm. Ana pornește de la o idee, care prinde viață pe parcurs, însă nu știe de la început cum va arăta rezultatul final.

Pictez cu mâinile, sub influența propriilor emoții și a intuiției. Mâna este doar o unealtă. Nu știu niciodată cum va arăta rezultatul final, este tot timpul o surpriză pentru mine.

Un tablou este construit în câteva săptămâni, însă niciodată 100% gata. Doar atunci când îl vinde și pleacă din atelier, poate spune că opera este finală. Ana îmi arată că are tablouri pe care le mai retușează chiar la 2 ani de la începerea lor.

Cea mai bună veste e că Ana nu are timp să se plictisească. Sunt zile în care lucrează 14 ore, până când degetele refuză să mai reacționeze. Altele în care inspirația nu vine deloc și se concentrează pe alte lucruri, organizatorice sau nu. Uneori, ca prin magie, aceste activități aduc cu sine și inspirația necesară.

A înțeles că nu e suficient să creeze doar produsul, ci să învețe și despre vânzări, marketing, promovare sau inovație. Trebuie să-și facă timp pentru pregătirea workshop-urilor ținute în Zurich. Mereu testează elemente, tehnici noi, astfel încât cei care o ascultă să poată rămână motivați, mai ales în secolul vitezei unde informația poate fi luată de oriunde.

Ana Maria Fociuc ANA PAZ

Ca artist sau mai bine zis creator al propriului tău job, brand, produs îți dai seama că ai foarte multă libertate. Asta vine la pachet cu responsabilități și organizare în ceea ce privește propriul orar zilnic, vacanțe, faptul că nu ai mereu un salariu constant ca sumă și frecvență. În același timp, nu vreau să cad iarăși în zona competițională. Vreau să mențin un echilibru între a oferi ceva care vine din suflet pentru suflet și a găsi o cale de a ajunge la oameni.

 

Ana Maria Fociuc: „Să ne acordăm o pauză de la rutina zilnică!”

Să călătorim pentru o perioadă sau pur și simplu să petrecem singuri un weekend în natură. Curiozitatea aceasta ne poate deconecta de lumea noastră minusculă și ne va apropia de o viziune mai largă. Ce ne făcea fericiți în copilărie, înainte de a începe să facem lucruri pentru că trebuia să plătim chirii, să cumpărăm mașini, case, haine etc?

Artista nu uită să menționeze că, probabil, nu funcționează în cazul oricui. Ana Paz de astăzi există deoarece Ana Maria Fociuc de ieri și-a depășit temerile, a citit, a participat la cursuri sau la sesiuni de yoga și meditație. Fiecare pas a facut-o să descopere puterea vindecătoare a picturii.

Important e însă ca fiecare din noi să-și găsească propriul drum. Să-și asume deciziile și consecințele, fără să aștepte soluții magice de la guvern, biserică, societate sau noroc.

Soluția vine la pachet cu dorința de a schimba ceva în viața ta. Poate fi să lucrezi mai puțin, să schimbi locul de muncă, să îți găsești un hobby sau să te inspiri de la alte popoare sau culturi. Drumul către libertate, orice ar însemna asta în fiecare caz particular, este dezvăluit numai și numai de către imaginația noastră.

Dacă ar fi să rămânem cu ceva din exemplul oferit de Ana Paz, poate că asta ar trebui să fie. Fiecare etapă a vieții prezintă alte provocări, mai mult sau mai puțin conforme cu propriile valori. Nu ne putem opri niciodată din auto-descoperire, din explorarea sinelui, din descoperirea pasiunilor. Nu trebuie să lăsăm rutina să ne acapareze viața, pentru că nu de asta am fost aduși pe Pământ!