În doar 5 ani, Corina Țurcaș a pus umărul decisiv la schimbarea mentalității în Zalău, de la „răutatea primează” la „vreau să ajut”. Astăzi, tot mai mulți se alătură proiectelor sale caritabile și de responsabilitate socială. Trag speranța că, după ce veți înțelege cum a reușit, îi veți urma exemplul în propria comunitate. Doar așa putem schimba lumea în care trăim!
Corina Țurcaș s-a născut pe 12 aprilie 1977 în Zalău. A lucrat 10 ani la o firmă privată, unde a avut avantajul să interacționeze cu foarte mulți oameni.
A legat prietenii durabile, care au determinat-o treptat să-și deschidă propria afacere de comerț. Cu o evoluție grea și fluctuantă, ca orice început, acesta a fost totuși primul pas spre atingerea unui grad de independență.
Calea aceasta a făcut-o să se simtă liberă în a face tot ce își propunea. Nimeni și nimic nu îi putea tăia aripile. La un moment dat, a început să fie activă pe contul său de facebook, dar într-un mod diferit față de majoritatea:
Mi-am propus să promovez tot ce e frumos, să fac recomandări, să laud fapte bune, să cer ajutor când vreau să ajut, să mulțumesc de fiecare dată celor care îmi sunt alături, să demonstrez că eu nu doar zic, ci și fac… Și oamenii au înțeles… M-am bazat pe sălăjenii mei, dar sincer vă spun că, spre surprinderea mea, de multe ori am primit ajutor și din țară și din afara ei…
Corina Țurcaș, femeia care ne arată că există oameni buni
Asa se face că au trecut 5 ani de când propune diverse acțiuni caritabile, de voluntariat sau de ecologizare. Astăzi, sălăjenii o recunosc drept omul care mobilizează oameni și îi face să înțeleagă că doar uniți putem răsturna munții.
A început cu pași mici, cu colectare de haine, apoi de dulciuri, de alimente, rechizite, uneori chiar de bani. Așa cum estimase, cu puținul dăruit de fiecare aducea bucurie în familii care aveau nevoie de o mână întinsă.
Îmi doream din tot sufletul să demonstrez celor din jurul meu că oamenii buni există. Eram cumva sătula să tot aud „oamenii sunt răi și invidiosi”. Felul meu de a fi, de a comunica, mi-au ușurat calea în a-i descoperi. Și acum pot să spun cu mâna pe inima că oamenii buni chiar există. Cred că de când am început acțiunile, nu există zi să nu-mi treacă prin fața ochilor o faptă bună.
O motivație puternică o reprezintă bucuria unui copil pentru o simplă bomboană pe care mulți alții o aruncă la gunoi. Pentru copii, Corina Țurcaș propune colectă, fiecare aduce ce dorește, iar la final voluntarii vin să împacheteze și să distribuie în județ.
Sunt pe principiul că banii nu aduc fericirea. De multe ori, o familie necăjită e mult mai fericită și implinită, copiii sunt iubiți și răsfățați. Chiar dacă răsfățul pentru ei e o felie de pâine cu pateu sau o eugenie, se știu bucura de lucruri mărunte.
Apariția asociației și efectele în comunitate
La sugestia susținătorilor săi, Corina Țurcaș a înființat asociația Împreună-i vom face fericiți la începutul anului 2018. O prietenă avocat s-a ocupat de cadrul legal, iar Corina subliniază că aceasta nu a dorit să perceapă nicio taxă. De asemenea, fondatoarea se bucură de sprijinul a patru prietene foarte bune – Crina, Elena, Cami și Alina.
Toate propunerile de cazuri vin din partea Corinei, iar efectele s-au văzut imediat. De exemplu, asociația a donat 3 nebulizatoare pentru secția pediatrică a Spitalului Județean Sălaj. Cu Primăria Zalău au fost deja de două ori parteneri la „Luna curățeniei”.
Cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj au organizat un spectacol pentru 400 de copii olimpici care au ajuns în Zalău pentru a susține Olimpiada Națională.
Prima acțiune de care își amintește a fost finanțarea unei intervenții la ochi pentru o tânără domnișoară. A susținut un caz de leucemie infantilă, sau familia unui băiețel diagnosticat cu cancer.
A sprijinit cumpărarea unei căsuțe pentru un tată cu două fete care trăiau foarte izolați. O altă fetiță dintr-o familie nevoiașă care și-a ars esofagul pentru că a băut soluție de curățenie, nu ar mai fi supraviețut fără un tratament de urgență în Italia.
Exemplele pot continua și, să nu uităm, a trecut doar un an și jumătate!
Experiența mea de viață m-a învățat să nu mai prețuiesc bunurile, ci să prețuiesc oamenii. Sunt mulțumită de toată munca mea, indiferent de cât efort depun în fiecare acțiune. Faptul că reușesc să ating cu succes orice obiectiv îmi propun, îmi dă puterea să merg mai departe, să cred în oameni și în bunătatea sufletului lor.
Corina Țurcaș, activă și în acțiunile ecologice
În urmă cu trei ani, Corina Țurcaș a fost invitată de Olimpia Chende, coordonatoarea județeană a proiectului Let’s Do It, Romania! de la acel moment, să mobilizeze oamenii în mediul virtual și să fie exemplu pentru cei din jur. În fiecare an a fost încântată de spiritul acțiunii, de nivelul de socializare, de felul în care copii și părinți se ajutau între ei cărând sacii cu gunoaie.
În 2019 însă, acțiunea națională a ocolit din păcate județul Sălaj. Corina era pregătită să se implice activ, ca de obicei. A luat decizia de a face acțiunea singură, chiar dacă nu sub egida lor, dar urmărind același model.
A mobilizat 380 voluntari și a adunat 2.5 tone de gunoaie din munții Meseșului. În acest demers a avut parte de sprijinul Primăriei Zalău, al firmei de salubrizare Brantner’s, a câtorva școli și firme private. Acțiunea a fost mediatizată doar în mediul virtual și a avut un impact foarte mare, ceea ce a facut-o să uite repede tot efortul depus.
În prezent este în derulare o acțiune de colectare a dulciurilor pe care dorește să le împartă pe 5-6 decembrie. În scurt timp va da startul colectării de alimente pentru ca acestea să poată fi împărțite de Crăciun.
Oamenii vin cu plăsuța și donează fiecare ce poate. Unii mai mult, alții mai puțin, dar cert e că de fiecare dată se pun bucate pe mesele mai multor familii din județul Sălaj.
Îmi doresc din tot sufletul să cresc numărul celor care se implică activ. Indiferent că donează sau participă direct la acțiune, e un om câștigat. Va reveni de fiecare dată când bugetul sau timpul îl ajută. Mă bucur foarte tare că oamenii au înțeles că a fi bun nu te costă nimic. Faptele bune se fac cu sufletul, iar rezultatul final e cel ce îți dă satisfacția reușitei.
Combaterea cerșetoriei, unul din principiile de bază ale asociației
Corina Țurcaș alege foarte atent familiile pe care le ajută. Nu își dorește ca cineva să profite de bunătatea nimănui.
Cei care beneficiază de acțiunile asociației trebuie să fie respectuoși, recunoscători. Copiii să urmeze formele de învățământ, buni pentru a dărui și ei mai departe, și mai ales dornici de a depăși situația în care se află. De cele mai multe ori, membrii acestor familii îi sunt voluntari activi la cărat mobilă, ecologizare, ambalare pachete, sortare haine șamd.
Fiindcă nu suportă să ceară bani, știind că oamenii sunt sensibili pe acest subiect, le-a propus o altă formă mult mai simplă și mai agreată de toți. Mai precis, să doneze haine, încălțăminte, jucării, cosmetice sau diferite alte obiecte care nu le sunt necesare. Strategia funcționează, deoarece de multe ori când ajunge dimineața la sediu, găsește la ușă saci întregi de donații.
Corina Țurcaș merge de asemenea pe ideea „cumpărând faci o faptă bună și mă ajuți să ajut”. Sumele obținute din vânzare sunt modice, dar o ajută să achite chiria asociației sau alte cheltuieli de funcționare.
Am norocul să intermediez multe gesturi frumoase ale celor care donează, spre cei aflați în nevoie. Bucuria este imensă și de o parte, și de alta. Am ținut mult să demonstrez celor care dăruiesc, că totul ajunge unde le-am sugerat, și ei au avut încredere în mine. Ba chiar mi-au mulțumit că le-am oferit șansa să facă o faptă bună. Iar cei ajutați au transmis recunoștinta lor, de multe ori cu lacrimi în ochi, dându-le speranța că nu sunt singuri pe lume.
Cheia succesului pentru Corina Țurcaș
Când a început toată această aventură, Corina Țurcaș s-a lăsat puternic influențată de mesajul filmului „Dă mai departe“. Și-a dorit să creeze și ea o comunitate a oamenilor buni, să îi facă să înțeleagă că dacă ajuți pe cineva, binele se va întoarce, și nu doar de la aceeași persoană. La momentul respectiv, simțea cumva că oamenii sunt dezamăgiți dacă nu se întâmpla asta.
Celor care aveau așteptări de acest gen, le-a dat de înțeles că orice dăruim, o facem cu sufletul, fără a avea așteptări de a fi răsplătiți. Însă, cel mai important, le-a insuflat încrederea că la un moment dat fiecare poate avea nevoie de ajutor și că acesta va veni de unde nu se așteaptă.
A reușit așadar să schimbe mentalități, să educe oameni care nu aveau încredere în semenii lor. Secretul succesului? Detaliază orice acțiune, expune situația public, informează despre fiecare pas și demonstrează că ajutorul oferit chiar contează.
Iar acum, iată, au început să-și facă vocea auzită și în afara Zalăului!
Un alt punct forte este că îi place să colaboreze. Indiferent că e instituție de stat, firmă privată, persoană fizică sau asociații, Corina Țurcaș e foarte deschisă la orice propunere și se mobilizează cu dragă inima. Faptul că are o colaborare extraordinar de bună și cu celelalte asociații din județ e un mare câștig pentru comunitate.
Oamenii din Sălaj chiar au devenit mai buni!
Câștigul cel mai mare se vede în timp. În urmă cu 5 ani auzeai doar cum răutatea primează. Acum, pe grupul Mămici descurcărețe din Sălaj, creat de Corina Țurcaș, e plin de apeluri de ajutorare sub orice formă, iar oamenii sar să ajute. Grupul numără astăzi peste 30000 de membri și funcționează după motto-ul „Vă provoc să fiți mai buni“.
De multe ori contează o simplă informație, o vorbă bună, o încurajare, un sfat, un sprijin real venit de la persoane necunoscute. Oamenii cu care Corina Țurcaș interacționează chiar au devenit mai buni.
Să știți că pentru mine nu contează religia, etnia, politica, situatia financiară! Pentru mine contează inima. Ea ne reprezintă pe noi ca oameni!
Cu asemenea exemple, mai avem speranța într-o altfel de existență pe meleagurile mioritice. Multiplicați acest model în cât mai multe comunități și veți avea o Românie mult mai frumoasă!
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!