Dogtors Isabela Udroiu Cătălin Cornea

Persoanele cu dizabilități din România nu sunt ajutate de către stat așa cum se întâmplă în alte țări. Dintr-un punct de vedere, poate că este bine așa. De ce? Pentru că noi ceilalți, am demonstrat de atâtea ori, ne mobilizăm creând lucruri mai bune decât ar face statul vreodată. Dogtors este imaginat de Izabela Udroiu și Cătălin Cornea, un proiect minunat izvorât din dragostea celor doi pentru câini și oameni deopotrivă.

 

În Europa, peste 80 milioane de oameni trăiesc cu o dizabilitate. În țara noastră – cel puțin 900.000. Ajutorul de stat este menit în primul rând să îi facă pe bolnavi dependenți de cineva. Nu ne asumăm persoanele cu dizabilități și nu îi tratăm cu empatie, spune cu amărăciune Izabela Udroiu.

Când te naști cu o boală cum ar fi autismul sau cu o dizabilitate de orice fel, în general doar familia îți este alături.

Când un adult rămâne în scaunul cu rotile în urma unui accident rutier, întregul trai i se schimbă. De cele mai multe ori primul pas este să intre într-o stare profundă de negare și implicit depresie. Să nu mai vorbim de copiii care rămân imobilizați în urma unei amputări care le salvează totuși viața.

Mai toți se retrag în sine, nu mai doresc să socializeze, devin dependenți de cei dragi și nu mai merg la locul de muncă. De cele mai multe ori, nu doar ei sunt afectați de noua situație. Apropiații care își iau angajamentul de a-i îngriji zilnic trebuie să renunțe la multe pentru a le oferi timpul, atenția și îngrijirea de care au nevoie. O asistentă medicală costă și nu toți își pot permite să o plătească.

Un asistent social plătit de stat este, în cele mai multe locuri din România, greu de găsit, iar ajutorul oferit de acesta se reduce la un ritual strict, cel mult opt ore într-o zi: administrare de hrană și medicamente, igienă personală. Sufletul celui în nevoie, nu-i treaba lui. La celelalte ore din zi nu se gândește nimeni…

De astfel de ziduri s-a lovit și Izabela Udroiu, când mama sa a suferit un accident vascular cerebral și și-a pierdut puterea de a se ridica din pat. E minunat cum din suferință și neputință poate apărea o mobilizare care să schimbe situația.

 

Revelația: un câine poate ajuta un bolnav!

Nu era o problemă de bani, ci de faptul că o asistentă nu poate sta cu bolnavul pe timpul nopții și nu îi oferă acel sprijin emoțional de care are nevoie. Un bolnav nu se ridică din pat doar pentru că nu mai simte suferință. În principal o face pentru că se simte puternic emoțional, motivat și încrezător în viitor.

Revelația Izabelei a apărut într-o banală călătorie de serviciu în Israel. Acolo, a rămas surprinsă de felul în care, pe străzi, în parcuri, câini fără lesă se jucau și interacționau frumos cu oamenii. Nu doar că le aduceau ce aveau nevoie, dar le ofereau acea iubire necondiționată care poate vindeca atât de multe răni.

Există copii cu autism în a căror lume închisă și încuiată cu cheia, nici părinții nu au acces. În aceste cazuri, cele mai multe rezolvări au apărut când un câine asistent social i-a deschis, i-a determinat să se exprime, i-a conectat cu tot ce-i înconjoară.

 

Începutul poveștii Dogtors

Boala mamei sale, acțiunea benefică a cățelușei familiei și faptul că dresorul Cătălin Cornea a putut domestici un câine traumatizat i-au dat Izabelei de gândit. Maidanezul riposta mușcând, doar pentru că se temea de oameni.

După câteva luni, cei doi s-au reîntâlnit și au discutat despre visele lor. Izabela își dorea să salveze câinii din adăposturile unde moartea este un scenariu sigur, în timp ce Cătălin – o academie de dresaj. S-au gândit imediat la un parteneriat prin care câinii maidanezi să fie iubiți din nou și introduși în societate, cu demnitate.

Cătălin a venit cu pasiunea pentru dresaj și un teren de 16.000 metri pătrați în Pantelimon, iar Izabela cu experiența în birocrație și lucrul cu statul. Așa a luat ființă Dogtors – proiect demarat de MagiDream, un ONG îndrăzneț care introduce un instrument inovator de terapie și educație pentru oameni, suflet și societate: cel mai bun prieten al omului, câinele!

dogtors

Surprinzător, banii nu au reprezentat cea mai mare provocare pentru ridicarea unui centru în care câinii să fie dresați și apoi să ajungă la bolnavi. Dificultățile au venit din găsirea voluntarilor, deoarece în țara noastră nu există o astfel de cultură, sau din birocrația care sufocă entuziasmul și dedicarea.

Ideea a fost însă primită foarte bine și a atras rapid mulți susținători. Pe Izabela Udroiu au impresionat-o bolnavii cu dorința de a trăi, aflați în opoziție cu cei sănătoși, dar depresivi. Însă mesajele din partea susținătorilor au demonstrat contrariul: empatia a fost direcționată în primul rând către câinii abandonați pe străzi, în detrimentul oamenilor bolnavi.

 

Dogtors – câinele asistent propus de MagiDream

Câinele asistent beneficiază de dresaj de cea mai bună calitate pentru a putea ajuta un om cu dizabilități. Câinele poate să îi deschidă ușa, dulapul sau sertarul cu medicamente, să îi aducă diverse obiecte, să îl ajute să se îmbrace și dezbrace, apasă cu lăbuța întrerupătorul și la culcare învelește copilul.

Mai mult, la fel ca în cazul nevăzătorilor, câinele îl conduce pe stăpânul său pe stradă și în lume. La nevoie, el poate să apeleze serviciul de urgență 112. Spre deosebire de o asistentă care după 8 ore pleacă acasă și lasă bolnavul în grija familiei sale, câinele îl va păzi în timpul nopții și poate alerta familia dacă bolnavul cade din pat sau se simte rău.

dogtors izabela udroiu cătălin cornea

Izabela Udroiu: „Câinele are o misiune nobilă de a ajuta omul.”

Ce poate oferi câinele asistent:

  • Independență – un invalid va avea întotdeauna nevoie de ajutor din partea apropiaților. Câinele îl poate ajuta să nu mai depindă de nimeni altcineva. El îi poate oferi ajutor și sprijin emotional, pe lângă o infinită iubire necondiționată.
  • Acceptare fără condiții și conexiune – câinele nu judecă, nu face diferențe. Ajută fără să se gândească de două ori, fără idei preconcepute și fără să aștepte recompensă.
  • Speranță – cel mai bun prieten al omului îi va însenina oricui ziua cu giumbușlucurile sale, cu fața senină și veselă.
  • Job – câinele îl va ajuta pe om să nu își piardă jobul și chiar să redevină activ în societate dacă a fost pus puțin pe pauză.
  • Economii – folosirea serviciilor unui astfel de asistent îl ajută pe bolnav, pe familia sa și pe întregul stat să facă economii cu îngrijirile medicale și asistența socială. Marea Britanie este un astfel de stat.

 

Cătălin Cornea – un dresor și jumătate

Cătălin Cornea este dresor profesionist specializat în psihologie, comportament și dresaj canin care a reușit să „creeze” primul câine asistent din țara noastră. Lucrează de peste 20 ani cu câinii. S-a implicat în diverse proiecte de voluntariat și cunoștințele îi sunt recunoscute la nivel internațional.

Munca și dedicarea sa au făcut dintr-un câine maidanez ajutorul de nădejde al unei persoane în scaun cu rotile. Karma este numele câinelui care a ajuns să fie și premiat la Best Ads on TV/Amsterdam Worldwide.

De atunci, Cătălin dresează câini luați din adăposturi pentru a deveni asistenți. Câinele poate să ajute omul mai mult decât am crede și există peste 250 de studii care confirmă asta. De fapt, este cea mai progresistă formă de terapie care există la ora actuală.

Un studiu care mi-a atras atenția este cel denumit “canine-assisted reading”. Acesta presupune ca un copil să citească în fața câinelui pentru a-și îmbunătăți aptitudinea de citire. Datorită faptului că ascultătorul nu îl va judeca sau critica negativ, copilul capătă o mai mare încredere în sine.

Studiul Land and Zavada din 2014 a relevat faptul că acel copil și-a îmbunătățit aptitudinile de citire cu 30%. Între câine și copil se creează o legătură de acceptare mutuală și de non-judecată prin care ambii se simt mai bine.

 

Dorințe neîmplinite… încă

Dorința cea mai mare este dezinstituționalizarea persoanelor cu probleme. Acestea ar trebui ajutate să își petreacă timpul unde, cum și cu cine vor. Au nevoie de ridicarea standardului de calitate a vieții.

Au nevoie de independență. Viața independentă este un concept juridic internațional, o filozofie care pune preț pe egalitatea de șanse și drepturi fundamentale pentru persoanele cu dizabilități și alte nevoi speciale.

Pe de altă parte, adăposturile din țară sunt ridicate pentru a salva aparențe, nu câini. 90% dintre ele le oferă câinilor condiții înfiorătoare, iar aceștia ajung să moară în cuștile minuscule sau să fie eutanasiați. Mor pentru că nu au parte de afecțiune umană și trăiesc ultimele zile într-o tristețe colectivă.

Izabela Udroiu este conștientă că poate nu va schimba foarte multe ridicând primul centru național de dresaj canin din țară. Tot ce își dorește este să dea tonul pentru ca alte suflete mari să schimbe ceva. Își dorește ca acest prim centru din București să fie multiplicat în mai multe zone ale țării.

Firmele îi susțin și tot mai mulți li se alătură. Enil, Invictus România, sunt doar câteva nume de menționat. Primul ambasador al acestui proiect a fost regretata jurnalistă Cristina Țopescu. Din fericire, apar tot mai mulți ambasadori din diverse medii sociale.

 

Dogtors = Dog + Doctors

MagiDream conține două proiecte: Dogtori pentru școală și K9puzzle – Primul Centru de Suport pentru Viață Independentă din România, dedicate celor 18 școli-beneficiare din București, Buzău, Vrancea și Brăila și copiilor cu nevoi speciale a căror viață se poate schimba prin învățarea unor deprinderi de viață independentă. Școlile și grădinițele din București s-au declarat încântate să aducă dogtorii în locație pentru ca școlarii și preșcolarii să interacționeze cu ei.

Centrul K9puzzle va avea facilități și programe bazate pe standarde și criterii de calitate internaționale, preluate de la organizații prestigioase din străinătate. MagiDream preia modele brevetate în state cu tradiție, le adaptează și le face funcționale în România.

K9puzzle este partea proiectului care face ca legea adoptata în 2004 să devină un lucru concret, iar dreptul persoanelor cu dizabilități la asistență vie – un drept real și accesibil.

Izabela Udroiu și Cătălin Cornea sunt doi oameni minunați care și-au dat mâinile pentru a face viața oamenilor cu dizabilități mai bună. Succes în tot ce vor să facă!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *