Iulian Docea

În viața de zi cu zi, eroii nu au nume de cod precum în filme. Nu se numesc Batman, Catwoman, Spiderman. Ei se numesc simplu: oameni, iar uneori, ei se numesc Iulian Docea. Și dacă nu știți unde îi găsiți, vreau să vă spun că ei trăiesc printre noi. Nu au mantii vrăjite. Nu au mănuși cu puteri speciale. Nu au măști. Nu se luptă cu alți super eroi cu puteri speciale. Ei sunt oameni care fac diferența prin felul în care aleg să își depășească de multe ori condiția umană, socială, sau prin modul în care înțeleg să fie utili pentru societate și oamenii de lângă ei. Prin bunătate, empatie și înțelepciune! Un astfel de erou este și Iulian Docea, din Aiud, despre care voi încerca să scriu astăzi un altfel de reportaj.

 

Înainte de a începe, deloc întâmplător, după cum veți și vedea, aș vrea să vă spun, că deși în vremuri de restriște, mă bucur nespus să scriu din nou pentru voi, după o destul de îndelungată pauză. Iată că reîncep să scriu în timpuri în care, în loc să ne bucurăm de evoluția noastră umană, de găsirea de soluții pentru o societate mai dezvoltată, mai bună, mai educată, lumea începe războaie de cucerire, precum în istoria neagră și apusă.

Totuși, chiar și în astfel de timpuri, unii oameni fac diferența și ne demonstrează că orice s-ar întâmpla, niciodată nu vom fi singuri, deoarece ei, eroii fără capă sunt printre noi, precum îngerii.

 

Iulian Docea s-a reîntors să resusciteze inima satului în care a copilărit

În urmă cu 7 ani, după alți 15 ani de străinătate, Iulian Docea a decis să se așeze în Rachiş, un sătuc pitoresc, retras pe o vale a Apusenilor din județul Alba, comuna Miraslău.

L-am întrebat pe Iuli ce anume i-a purtat pașii către Rachiș, iar el a răspuns atât de frumos:

M-am născut în Aiud, județul Alba unde am avut o copilărie frumoasă, părinți modești, dar cu principii și valori sănătoase. Copilăria mi-a fost marcată de înțelepciunea și experiența de viață a bunicului meu la Rachiș, satul pe care am decis să îl pun pe harta lumii. Cu toții am avut bunici buni și frumoși, dar al meu a fost pentru mine cel mai înțelept și minunat om! Cele mai importante valori și învățături de viață de la dânsul le am și m-au ghidat peste tot. Mixul de credință în Dumnezeu și sportul individual m-au format și pregătit pentru ce sunt astăzi.

A regăsit un sat pustiu, distrus, casele sparte… Din ele au fost sustrase lucruri, amintiri, satul fiind ocupat de oportuniști pentru fenomenul APIA și turme de oi.

L-a copleșit un sentiment greu de descris. Acolo era toată munca străbunicilor și bunicilor săi, o muncă de o viață distrusă. Iulian îmi povestește cu nostalgie cum localnicii au rezistat peste ani la multe încercări, printre care ambele războaie mondiale, frontul fiind chiar în hotarul satului.

Cum a reușit să redea viața unui sătuc în care mai existau doar câțiva locuitori, mai exact patru? A refăcut fiecare casă împreună cu prietenul său Arhitect, Ion Eremciuc, care a fost și este implicat în tot procesul de reabilitare. A adus meșteri de peste tot pentru a reface locul în care au trăit bunicii săi și a încercat să respecte arhitectura fiecărei case.

În total, Iulian Docea a investit peste 2 milioane de euro, fără vreun beneficiu financiar, doar pentru a renaște pe cât era posibil amintirea vie a locului copilăriei sale. Acum, în șurele și anexele fiecărei case s-au construit spații moderne de cazare. 

El a redat pulsul acestui loc pentru a putea retrăi amintirile vii de altădată și pentru a le împărtăși cu familia și prietenii săi. Pentru a se bucura de viața la țară, de natură și activități de care nu s-ar putea delecta locuind la oraș.

Natura este viața, mereu surprinde, mereu iartă necondiționat și ne dă șansa an de an să învățăm și să o respectăm deși noi suntem dușmanii ei direcți! Fără origini, noi nu existam, trebuie să revenim la adevăratele principii de viață, la modestia și simplitatea ce era odinioară!

 

Război, criză umanitară și faptele cu care rămânem

Ca mulți dintre noi, Iulian Docea a fost șocat la început. Șocat și marcat, deoarece nu reușea să înțeleagă, nu putea crede cum este posibil ca în secolul XXI, chiar lângă România, o țară de creștini să-și invadeze frații.

Iulian are prieteni ruși, dar și ucranieni cu care a lucrat mulți ani, trăind cu ei și împărțind bune și rele. El crede că este bine să lăsăm deoparte diferențele, lucrurile sau motivele istorice ridicate de unii dintre români. Să iertăm, să fim buni și mai ales, în astfel de necazuri cumplite să învățăm să fim solidari, să ne ajutăm semenii și să îi sprijinim cu tot ceea ce ne stă în putință, deoarece, tot el ne spune:

Cu atât rămânem, cu faptele!

Trăim vremuri grele pe care nu ni le-am imaginat. Unii luptăm cu penița, alții ca Iulian sunt în focul acțiunii. La început a oferit 60 de locuri de cazare, ca mai apoi să strângă haine, mâncare și orice era nevoie pentru refugiați.

În ultima lună, a mers de câteva ori în focul evenimentelor din Ucraina, pentru a dărui personal donațiile. Mai mult de atât, Iulian s-a oferit să se deplaseze pentru a salva animale abandonate.

Momentan, Iulian Docea face apel la toată lumea, solicitând hrană pentru copii, lapte praf și pampers:

„Au fost relocați din Mariupol 54 copii cu probleme de sănătate și mai urmează să fie aduși încă 100 de copii într-o zonă sigură. Încercăm să adunăm cele necesare și cât de repede să le putem duce!”, scrie Iulian chiar pe pagina sa personală de Facebook.

 

Amintiri din Diaspora

„Mereu am fost aproape de oameni, peste tot unde am trăit (12 ani în Barcelona), sau am avut activități cu implicare directă în acțiuni de binefacere pentru oamenii neajutorați.

Îmi amintesc cu drag și amuzament un episod când m-am eliberat din serviciul militar dintr-o unitate de infanterie unde eram peste 200 de soldați în termen, a venit la mine un coleg, Sandu îl chema, dintr-un alt batalion și îmi spune „Rambo (așa îmi spuneau colegii pentru alura de sportiv cu mușchi!), la eliberare vreau să mă înfiezi tu! Eu nu am familie, iar la casa de copii nu mă mai pot întoarce deoarece am 18 ani și nu mă mai primesc. Vreau să mă iei cu tine”.

Bineînțeles la eliberare l-am dus acasă. Părinții erau obișnuiți să vină la mine prieteni, sportivi, dar la finalul zilei plecau… Sandu a rămas, iar la un moment dat, părinții m-au întrebat de ce colegul meu de armată nu mai pleacă, iar eu le-am spus că Sandu nu are unde să plece …. va trebui să-l înfiem dacă se poate sau orice formă legală să îl integrăm în familia noastră. Șoc pentru ei, dar în final au acceptat și misiunea a fost îndeplinită!”

În 1996, Iulian a rămas în Barcelona unde și-a început activitatea într-un centru de imigranți refugiați. Era singura persoană albă, restul venind din zone de război sau conflicte. Nu i-a fost greu deloc și a legat foarte repede prietenii cu ei, atunci începând să se familiarizeze cu astfel de situații greu de acceptat sau conceput pentru mulți dintre noi.

Când a început războiul în Ucraina, Iulian Docea a înțeles ce urma să vină. A înțeles că este nevoie de el și de ajutor, astfel că s-a mobilizat, a făcut grupuri pe rețelele de socializare și s-a pus pe treabă. I-au răspuns instant colaboratori și prieteni, dar și multe persoane necunoscute cu intenții de bine.

 

Cum ne ajută rădăcinile noastre românești să nu ne pierdem prin lume

Nu cred că mai este nicio surpriză faptul că eu una simt românește și mă leg de neamul nostru cu tot ceea ce sunt eu și fac. Tocmai de aceea, una din întrebările esențiale ale mele este întotdeauna legată despre mândria de a fi Român și cât de mult ne ajută apartenența noastră la rădăcinile pe care le avem.

Am locuit afară, am călătorit peste tot, dar nicăieri nu este mai bine ca acasă, pentru cine se simte român. Străinii m-au adoptat mai bine ca unul de-al lor, mi-au oferit o viață frumoasă și lipsită de griji cu multe satisfacții și realizări, dar eu mă simțeam mereu vinovat pentru că nu eram acasă, să pot contribui și eu cu ceva pentru bunăstarea locului și a semenilor. Nu puteam trăi cu gândul de a nu putea dărui înapoi ce am învățat aici, să fiu util, să împărtășesc din experiența mea și să creez lucruri frumoase. Cel mai important lucru pentru mine este să nu-ți uiți rădăcinile, valorile și rolul meu este aici!

Pentru cei care doriți să faceți diferența alături de Iulian și să fiți parte din acțiunile sale umanitare, este bine să știți că el are și o fundație, Fundația Rachis. Pagina de Facebook a satului este Rachis Wild Ranch, iar numărul de telefon al lui Iulian este 0731328817.

 

Cuvânt de încheiere

Cred că este pentru prima dată când nici nu știu ce aș mai putea adăuga la ceea ce am scris deja. Este greu să definești un om frumos și bunătatea! Ciudat, nu? Cel mai greu este să descriem simplitatea din noi!

Pe Iulian îl cunosc din copilărie. El nu își mai amintește. Bunicii paterni au locuit în Aiud, iar vacanțele de vară le petreceam ades pe acolo.

Era un copil, iar mai apoi un tânăr ca oricare dintre noi… bucuros de copilăria și tinerețea pe care o trăia alături de prieteni, familie. Nimic nu l-ar fi recomandat pe Iulian de atunci pentru tot ceea ce ați descoperit dumneavoastră în el, astăzi, aici! O minune de om!

„De ce?”, poate vă întrebați unii dintre voi, iar eu am să revin la ce am spus la început:

 În viața de zi cu zi, eroii nu au nume de cod precum în filme. Nu se numesc Batman, Catwoman, Spiderman. Ei se numesc simplu: oameni. Și dacă nu știți unde îi găsiți, vreau să vă spun că ei trăiesc printre noi. Nu au mantii vrăjite. Nu au mănuși cu puteri speciale. Nu au măști. Nu se luptă cu alți super eroi cu puteri speciale.

Și de abia acesta este adevărul! Pe mulți nu ne-a recomandat nimic din ceea ce am devenit ulterior ca adulți. Când suntem tineri, toți greșim, reparăm, trăim exuberant și nebunește, deoarece asta definește tinerețea! Ne explorăm și explorăm totul în jurul nostru. Ceea ce devenim este un cumul de decizii, alegeri și amprenta familiei și a credinței în Dumnezeu. Acest șir de amprente devin obiceiuri, verigi care se leagă, se unesc și ne definesc ca adulții de mai târziu.

Un astfel de rozar puternic și frumos închegat este și Iulian Docea. Rezultatul unei educații minunate, al unei familii frumoase care a știut cum să cultive empatia și frumosul în sufletul lui, a autoeducării sale și a deciziilor pe care el le-a luat de-a lungul timpului.

Ar fi frumos ca Dumnezeu să îl „înmulțească” pe Iulian, precum talanții, deoarece doar prin empatie și bunătate, lumea poate deveni un loc mai bun pentru noi, copiii și nepoții noștri!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.