Elena Vlădăreanu

Poetă, jurnalistă și autoare de teatru, Elena Vlădăreanu se bucură astăzi de aprecierea celor care-i citesc și îi cunosc opera. A debutat la sfârșitul anilor de liceu cu un grupaj de poeme publicat în revista constănțeană Metafora. Debutul editorial propriu-zis avea să vină în 2002, cu volumul ”pagini”, publicat la Editura Timpul din Iași. În prezent, Elena Vlădăreanu se bucură de un real succes prin prisma cărților publicate de-a lungul timpului, dintre care amintim: ”europa. zece cântece funerare”-2005, ”spatiu privat”-2009, ”Non Stress Test”-2016 și ”Bani. Muncă. Timp liber”-2017.

 

Cine mai citește astăzi poezie, ne-am putea întreba? Dar cine mai scrie astăzi poezie, ne-am putea, la fel de bine, întreba? Căci toate studiile și sondajele din ultimii ani arată și descriu o țară în care puțin peste 30% din cei interogați au citit o carte într-un an, iar cei mai mulți dintre ei, au ales beletristică.

Cu toate astea, poezia n-a murit. Mărturie stau volumele din librării, dar și ”evenimentele din ce în ce mai vocale”, ce sunt menite a scoate la suprafață poeți talentați, bine ancorați în prezent și în modernismul poeziei.

Elena Vlădăreanu este una din cele mai talentate poete ale anilor 2000. Opera ei se distinge ușor prin originalitate, pragmatism, dar și prin sinceritate. N-a ales ea poezia, ci mai degrabă, poezia a ales-o pe ea. Fiind cea mai permeabilă formă de artă, i-a fost, cumva, la îndemână să o experimenteze.

Poezia e cea mai la îndemână, e cea mai apropiată de adolescență. M-a interesat ca gen care încă mai permite experimentul.

 

Elena Vlădăreanu și întâlnirea timpurie cu poezia

Întâlnirea cu poezia a avut loc, spune ea, în perioada în care se cam întâlnește toată lumea, în școala gimnazială. Cea mai elocventă amintire pe care o are despre poezie este o întâmplare petrecută prin clasa a cincea.

La o oră de română, mândră că a compus o poezie, eleva Elena Vlădăreanu cere permisiunea profesoarei de a o citi în fața clasei. Finalul i-a adus aplauze din partea colegilor entuziasmați de ”pauza” din timpul orei. Plus o critică, ce avea să-i fie punct de plecare, din partea profesoarei.

„Elena, să-ți fie rușine, l-ai plagiat pe Eminescu. Du-te la loc, data viitoare să vii cu ceva care să fie al tău”, a fost reacția profesoarei.

Conștientă sau nu, aceste cuvinte i-au rămas Elenei în minte și au determinat-o ”să-i demonstreze” profesoarei că poezia ei este una originală.

Privind retrospectiv a fost important: a fost ca o povară, dar și o datorie de a fi original cu orice preț. De altfel, este și una din calitățile pentru care sunt apreciată: originalitatea.

 

Clubul de poezie și profesorul-dascăl de la care a pornit totul

Prin clasa a șaptea, Elena se înscrie la un club de poezie unde profesorul coordonator, Petcu Abdulea, se dovedește a fi un excelent dascăl. Și nu pentru că ar fi învățat-o să scrie poezie, ci pentru că avea harul de a-i învăța pe cei care frecventau clubul să caute, să descopere, să gândească.

La club, am avut un profesor care, înainte de a fi profesor, a fost un bun dascăl: ne-a învățat să citim, să căutam, să ne uitam la televizor, să selectăm emisiunile. După care discutam despre ce am văzut, ce ne-a plăcut și ce nu.

Așa se face că, în timpul liceului, Elena ”îndrăznește” să publice primele ei poeme, într-o revistă constănțeană. Însă debutul oficial nu este acesta.

 

Generația underground, generația ”scriitorilor scandalagii”

După terminarea liceului, Elena frecventează cursurile Facultății de Litere din București, unde intră într-o ”gașcă” de poeți. Această mișcare avea să-i aducă debutul oficial ca poetă.

Exista o mișcare underground destul de interesantă la Facultatea de Litere. Era un tip care semna UN Cristian (Cristian Cosma) și care, printre altele, avea o bibliotecă mobilă. Avea o geantă cu cărți pe care nu le găseai la bibliotecă. Și el mergea cu această geantă prin facultate, iar o dată pe săptămână organiza o întâlnire cu studenții ce purta numele de biblioteca de poezie. Și câteodată chema și un scriitor cu care noi să vorbim.

Acele întâlniri erau foarte importante și sunt cele care i-au adus renumele în lumea poeților. Volumul Pagini a fost cel care a deschis drumul.

Cartea a facut vâlvă. Era dementă, curajoasă, venită din inconștiența mea. Chestii pe care le faci doar când ești tânăr sau foarte bătrân.

Au urmat cărțile către maturitate.

Din acel moment, Elena intră în această lume, publicând rând pe rând volume de poezie. Volume diferite, spune ea, dar nu neapărat ca amprentă, ci mai degrabă ca stil. Iar această diferență vine, poate, și din dorința de a fi originală. Dorință care până la urmă a și scos-o din anonimat.

Mărturie în acest sens stă și cea mai recentă carte a ei, Bani. Muncă. Timp liber, carte manifest, așa cum o numesc colegii ei.

„Un manifest feminist și feminin conceput pe mai multe voci care livrează împreună, în forță, mesajul”, notează Mihai Iovănel.

 

Inspirația vine din capacitatea de a fi la curent

De unde inspirația, motivația și originalitatea operei ei? Cu siguranță, nu din ceea ce ne așteptăm cu toții: visare, romantism și cântec. Ci din dorința de cunoaștere, de socializare și de implicare, după cum susține însăși poeta.

Mă simt inspirată când citesc și sunt conectată la ce se întâmplă. Eu lucrez la cărțile mele, le construiesc, le documentez, le asociez și cu alte arte. Nu scriu niciodată dintr-o răsuflare. Când nu am putut să vad filme, piese de teatru, expoziții de artă, am scris mai puțin și am scris mai prost. Opera mea e un fel de punte între arte.

De altfel, Elena Vlădăreanu scrie și teatru (la fel de neconvențional) și realizează și o emisiune de cultură la radio. Cu alte cuvinte, este ceea ce am putea numi un artist complet.

credit foto: Alexandru Dolea

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *