Oana Ivan

Oana Ivan a absolvit facultatea de Filologie din București, a lucrat pe rând în marketing, dezvoltare de business sau formare de personal. Într-un final, a ales să se reîntoarcă la sufletul ei, Tezaurul Românesc, tradițiile și urzeala!

 

O copilărie pe prispa bunicilor

Deoarece viața din anii 80 și 90 nu a fost deloc ușoară, până la vârsta școlii, Oana Ivan a crescut la bunici într-un sat din Câmpia Română. Deși orașul era la doar la 20 km distanță, când a trebuit să se rupă de locul copilăriei, Oana a simțit că întreaga ei lume s-a zguduit.

Avea doar 6 ani și 1 lună. Își amintește și acum, foarte clar momentul. Ca să nu sufere foarte tare, o vecină din sat, mai mare cu 8 ani, a venit împreună cu ea. A fost ideea bunicii sale, ca Oana să nu sufere foarte mult.

Cred, de fapt, că nu sunt singura în familie așa rădăcinoasă. Tatăl meu, de exemplu, deși locuiam la oraș, petrecea mai mult timp la țară – în vremea când orașul începuse să fie foarte la modă – fiind profesor în sat, dar își prelungea mereu șederea acolo cu tot felul de activități specifice: agricultura, legumicultura, animale, povestit. În plus, deși a avut ocazia unui post la oraș, a preferat să rămână la școala din sat.

Oana își amintește că timpurile erau foarte diferite. Fără televizor, electricitatea la program, jucării improvizate, muncă la câmp fără prea multă tehnologie. Purta hainele verișorilor și mâncau la o masă rotundă stând pe prag. Făceau muma ploii, focul la poartă și totul era fericit.

Oana Ivan, alături de cei doi bunici

Oana a fost umbra bunicilor: oriunde erau aceștia, era și ea. Când bunicul mergea la CAP, unde lucra la vaci, ea îl căuta și mergea la el, spre disperarea bunicii care orice ar fi spus, nu o putea opri.

Tataie știa toate poveștile din lume – cum a apărut carul mare, de ce oamenii cântă și joacă, de ce brotăceii sunt mititei, de ce boii nu merg repede – cânta la fluier, știa să facă jucării din pănuși de porumb,din lemn, din pământ, din ațe, din orice. Și era foarte blând și răbdător. Probabil de aceea îl și urmam peste tot, putea răspunde o zi întreagă tuturor întrebărilor mele. Mamaia, o fire mai pragmatică, m-a învățat că orice are soluție și că din toate trebuie să învățăm câte ceva. Și mai ales, să nu deznădăjduim.

Mamaia Oanei ținea istoricul familiei, și, crede ea că și cel al satului. Povestea despre neam, despre oameni, despre numele și caracterul lor. „Un depozitar uriaș de date, conexiuni și informații pe care le deapănă ore în șir cu o exactitate remarcabilă”.

Din prezentările ei a intrat Oana pentru prima dată în contact cu realități sociale foarte diferite de ceea ce știa ea: vremuri diferite, raporturi diferite, dureri și doruri diferite… De la bunica ei a învățat Oana cum își făceau oamenii hainele, de ce așa și nu altfel, la ce serveau, cât le păstrau, cum le decorau, ce însemna ornamentul – dacă însemna ceva, de unde luau modelele. Toate – noțiuni care aveau să îi ajute mai târziu.

 

Oana Ivan a avut nevoie de ceva care să îi păstreze sufletul

Nu visa să devină ceva când era mică. Își dorea doar să fie liniștită și fericită. A avut multe încercări, iar perspectivele de carieră nu au fost pe primul plan. Totuși, atât școala cât și cartea s-au lipit de ea, iar ea de ele. Mai ales lectura, pe care o simțea ca pe o evadare.

În liceu a visat să fie jurnalist, deoarece i se părea o meserie care îmbină dorința ei de a lăsa ceva în urmă, cu pasiunea pentru lectură și cu un pic de aventură. Până la urmă a urmat cursurile Universității București, Facultatea de Filologie.

Nu știu dacă pentru toți a fost la fel, dar mi se pare că față de generațiile de acum, noi nu prea am avut multe opțiuni. Trebuia să mergi la școală, trebuia să lucrezi ca să poți rămâne în București și trebuia să și înveți să trăiești în București. Am mers cu valul, cum s-ar zice, m-am angajat în anul I, am muncit mult și am învățat lucruri care nu au, teoretic, nicio legătură cu cititul. Dar, faptul că m-am antrenat să parcurg mii de pagini în timp scurt, să sintetizez și să fac inferența datelor, mi-a fost totuși de mare folos.

Oana a lucrat pe rând în vânzări, marketing, dezvoltare de business sau formare de personal. Niciodată în domenii care au legătură cu hainele sau cu arta.

Apoi, a simțit că trebuie să își amintească de ea, de traseul vieții sale. Să creeze o conexiune a tot ce a fost copilăria ei, învățăturile de la bunici, tradițiile.

Și așa, s-a născut „Urzeală”, finanțat până în ziua de azi exclusiv din surse proprii și vânzarea de produse, fără a aceesa fonduri sau finanțări.

Am avut nevoie să fac ceva care să-mi păstreze sufletul, să nu mă pierd de tot. M-am ținut cu dinții de rădăcini, chiar și când a părut că mă ia vântul, m-a ajutat foarte mult. E mai mult ceva ce trăiesc, nu a fost niciodată ceva aspirațional.

 

„Urzeală”, brand de România cu rădăcini în folclor

Urzeală a început în vara lui 2013 ca un canal de comunicare din hub-ul Tezaur Românesc – o platformă destinată păstrării și continuității tradițiilor locale. În timp, a evoluat către un proiect de sine stătător și mai apoi către un business.

Despre ce este însă acest proiect?

Haine – fiindcă sunt un vehicul de transmitere a unui mesaj important, și au fost dintotdeauna. Folclor – din dragoste de satul de odinioară și de familie. Sport – pentru că e o parte importantă din viața mea, și a fost încă din copilărie. Am practicat baschet. Local, pentru că eu cred că putem și noi, iar original, fiindcă așa a ieșit mixul.

A fost clar de la început că va fi un brand de haine simple, de zi cu zi, făcute în România, cu designuri de inspirație folclorică. Ce a ieșit este primul brand de sportswear românesc – adică făcut în România și cu repere la identitatea culturală românească. Mai târziu, a devenit un brand de familie: ca să îi ofere o notă modernă, a completat rețeta cu input-ul fratelui său, mai mic ca vârstă și mai cosmpolit.

Urzeală

Inițial, Oana a gândit pentru Urzeală atât platforma de producție, ca un hub de lucru pentru tinerii designeri (atelierul de haine) cât și brandul în sine, declinarea în linia de haine sport. Lipsa de experiență în domeniu și-a spus însă cuvântul, iar în anul 2014, a fost nevoită să închidă atelierul.

Practic ajunsesem să gestionez 2 afaceri cu haine în paralel (urzeală și atelierul de haine) în condițiile în care făceam și pionierat pe acest segment de haine cu filon etno și atunci încă nu luase așa amploare acest trend. Să lucrezi 18 ore pe zi pentru break even nu e chiar business. Odată cu lecția asta, am săpat mai adânc în ceea ce înseamnă platforme colaborative și ecosisteme de lucru colaborativ, am investit mai mult timp, energie și încredere în parteneriate locale și am schimbat complet modelul de lucru.

Și pentru că a trecut cu bine peste perioada critică, în primul rând datorită publicului care continua să fie interesat, Urzeală a mers înainte chiar și fără atelier. Această cumpănă i-a deschis și o altă perspectivă asupra oamenilor. A adus o mai mare dependență sau vulnerabilitate a brandului față de problemele sau fluctuațiile partenerilor de lucru, dar și mai multă răbdare, mai multa credință, mai mult timp pentru toate.

 

Urzeală, o afacere românească din materiale 100% naturale

După ce a închis propriul atelier, Oana Ivan a pornit colaborări cu mai multe ateliere din țară: croiesc în Teleorman, imprimă în București de unde achiziționează și etichetele, iau accesorii din Vaslui, iar anumite piese vin din Slatina. Din păcate, negăsind bumbac românesc, Oana a fost nevoită să importe din Turcia.

Acum, Urzeală se bucură de 5 angajați permanenți, dar în primul rând de colaboratori externi: de la design, la tipare, la producție, serigrafie, croitorie. Toată platforma de colaboratori numără undeva la 15-18 oameni, fără să discutăm de angajații acestora, doar oamenii cu care Oana interacționează direct.

Hainele de la Urzeală se vând în principiu online, dar există și reprezentare în regim de consignație, în Bucuresti și Cluj-Napoca. De-a lungul timpului au existat mai multe prezențe în Europa, iar acum hainele sunt disponibile într-un concept store din Polonia.

De curând, Oana Ivan a primit invitație și de la Sibiu. Nu există însă vreun magazin propriu și nici nu au în plan așa ceva. În schimb, Oana își dorește din tot sufletul să izbândească cu un program de reciclare a hainelor uzate din gama Urzeală, în care își propune să implice inclusiv oamenii de la sat.

Brandul se vinde așadar peste tot. Vin comenzi din Europa, din America, majoritatea de la români plecați afară, dar și de la străini care au apreciat conceptul și designul. Cei care poartă urzeli au între 8 și 80 de ani, dar au în comun faptul că le plac hainele confortabile, simple, cu legături identitar-culturale. Și că le place frumosul!

 

Legislația, un liant sau o piedică pentru un start-up?

Deoarece legislația nu este un domeniu la care să se priceapă, Oana Ivan mi-a spus doar părerea ei din perspectiva antreprenorului.

Pentru un start-up, este foarte dificil să susțină angajații – salariile și taxele – pe lângă toate celelalte costuri legate de investiția și incubarea business-ului. Pe lângă asta, poate o perioadă de câțiva ani, o ușurare a taxelor în caz că se reinvestește în dezvoltarea business-ului cred că ar fi de folos.

Au fost îngreunați mult și de lipsa unor platforme de lucru, ei neproducând serii foarte mari. Atelierele sau fabricile de producție nu preiau comenzi mici, iar atelierele mici și medii sunt foarte greu de găsit. Trebuie mers din oraș în oraș, bătut la uși, întrebat, încercat…

Nu există o platformă online sau un hub unde să poți contacta astfel de oameni, cu recomandări, reviews etc. Asta ar fi de mare folos. Dar, ăsta nu e un program pentru administrații locale, cred. Ne-au ajutat oamenii, gândurile și susținerea lor, și oamenii care au dat suflet proiectului, fotografii, colegii de la social media, designerii, cumpărătorii. Oamenii.

 

Când nu urzește, Oana Ivan tot urzește câte ceva!

La ora actuală, în cadrul proiectului au în lucru un program de reciclare a hainelor uzate Urzeală, în care vor să implice și oameni de la sat, iar Oana speră din suflet să izbândească.

Oana ne spune râzând că ea urzește tot timpul câte ceva, la propriu sau la figurat. Indiferent ce face, este recunoscătoare pentru acest dar pe care l-a primit, de a putea munci cu bucurie.

Îi place să citească, să se uite la planșe, să viziteze locuri, să vorbescă cu artiști, meșteri, meșteșugari. Dar, uneori, doar stă și se bucură. Și este recunoscătoare.

Asta cred că îmi încarcă sufletul cel mai mult. Încerc să fac o picătură dintr-un ocean mare, sunt însă oameni cu adevărat valoroși care promovează și păstrează tradițiile, meșteșugurile, sufletul românesc. Pe lângă frumusețea și emoția pe care o aduce folclorul, cu toata suita lui de elemente, cred că tradițiile sunt fundamentale în definirea unui om; cultura din care face parte este musai să fie păstrată – fie ca izvor de inspirație, fie ca far călăuzitor în viață, fie ca amintire și istorie a familiei și a neamului, oricare dintre ele sau toate la un loc.

Oana Ivan ne transmite ca tot ce facem, să fie cu bucurie! Să facem mereu planuri, pe hârtie sau Excel, să căutăm oameni cu experiență în domeniu pentru consultanță înainte de a începe o afacere, să facem pași mici și să nu încercăm să facem ceva perfect din prima. Întâi mergem, apoi alergăm!

Știu că uneori pare că jobul e groaznic, că dai în gol, că ești aproape de burn out, alteori pare că nimeni nu te înțelege, alteori pare că nu e locul tău unde ești. Mie, cel puțin, mi s-a întâmplat. Dar, dacă faci totul cu bucurie și începi să vezi că există lumină în toți oamenii și toate lucrurile, întreaga paradigmă începe să se schimbe.

 

Cuvânt de încheiere

Poate că nu putem mereu să aducem înapoi copilăria. Însă asemeni lui Hansel și Gretel, putem lăsa semne de cale, pe care, sub o formă sau alta, ne putem întoarce ori de câte ori dorim în lumea magică a timpurilor cu ochi mirați și zâmbet știrb.

Oana Ivan a găsit pe drumul de întoarcere în copilărie urzelile din gândurile bunicii despre straiele de odinioară și rostul acestora. Cu răbdarea împrumutată de la tataia ei, a urzit satul și folclorul său în haine unice.

A făcut asta, să nu se piardă și să se știe regăsi și întoarce ori de câte ori va fi nevoie, în locul unde s-a simțit mereu cel mai în siguranță. O altfel de Lizuca din Dumbrava minunată! A urzit ițe, planuri, haine și le-a tors în gânduri curate, să ne fie nouă românilor de brand unic și frumos!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *