La nici 35 de ani, are ceea ce pentru mulți pare job-ul de vis: să vadă lumea largă, să descopere locuri noi, oameni noi și culturi noi și să mai fie și plătit pentru asta. A vizitat peste 90 de țări de pe toate meridianele și paralelele globului, transformându-și pasiunea pentru călătorii într-un business de succes, iar numele lui transcende domeniul lui de activitate. Dacă profesional se recomandă drept consultant marketing turistic, Răzvan Pascu se prezintă, în primul rând, drept soț și tată a doi copii minunați. Iar reușita lui vine, în primul rând, din faptul că a găsit armonia între meseria de călător profesionist și o viață de familie fericită.
Când era copil își dorea să devină avocat, fascinat de filmele americane, dar dragostea pentru geografie a fost mai puternică și avea să-l ajute mai târziu în realizarea viselor sale.
Plecat din mediul corporatist, Răzvan Pascu a devenit cel mai cunoscut travel influencer din România și acum a început să pună bazele unei noi generații care să-i calce pe umeri, cu intenția de a schimba unele mentalități.
Fascinat de povestea farului de la capătul lumii scrisă de Jules Verne, Răzvan și-a trăit visul cu ochii, atunci când a ajuns la Ushuaia, în Argentina, apoi și-a împlinit pas cu pas celelalte dorințe legate de călătorii. Nu crede în schimbările de pe o zi pe alta și pentru că lucrurile au venit gradual în cazul său și asta a încercat să ne transmită în primul interviu live realizat de Elita României.
Tot în urma acestei întâlniri, am aflat care sunt pașii făcuți de Răzvan Pascu pentru a ajunge la acest nivel, care sunt destinațiile lui preferate, ce dezamăgiri și ce experiențe negative a avut în călătoriile sale, de ce îi place atât de mult România, ce schimbări ar face pentru ca țara noastră să aibă o imagine mai bună din punct de vedere turistic, ce valori încearcă să transmită copiilor săi, cum se văd românii și România în lumea largă și unde își dorește în mod deosebit să ajungă.
Iată doar câteva idei extrase din acest interviu:
Despre transformarea viselor în realitate:
„Este important în viață să ne împlinim niște vise, care par, uneori, imposibil de atins. Când îți împlinești un vis de genul acesta, nu este doar o călătorie simplă, că ai ajuns undeva, ci întreaga experiență.”
Ce trebuie să ne preocupe cel mai mult pe noi, românii
„Oamenii sunt diferiți și cred că cel mai constructiv pentru nația noastră este să ne oprim să ne mai focusăm pe ceilalți și să ne focusăm asupra noastră. Și să ne gândim că noi suntem singurii care putem schimba lumea și, înainte de a încerca să îi schimbăm pe ceilalți, să ne schimbăm pe noi. Să fim noi mai buni că, până la urmă, o să reușim să îi facem și pe cei din jurul nostru mai buni.”
Despre cât de important este să îți setezi așteptările într-o călătorie
„În viață, e foarte important să ai așteptările corecte. Cred că multe din dezamăgirile oamenilor sunt legate de așteptări setate greșit. În prima zi, încerc să le setez oamenilor care mă însoțesc în călătorii așteptările corecte.
Când călătorești, e foarte important să cunoști cât mai mult din cultura locală: să încerci mâncarea locală, să faci lucrurile pe care le fac localnicii, cum se întămplă în Japonia, unde o noapte dormim pe tatami.
Nu există o țară perfectă în lumea asta. De exemplu, peste tot pe unde am mers, i-am auzit pe oameni vorbindu-și politicienii de rău.
Ce loc nou și-ar dori Răzvan Pascu să descopere
„Am ajuns cam unde mi-am pus în cap să ajung, însă există un loc unde îmi doresc să ajung, dar e foarte departe, în Polinezia Franceză. Mi-ar plăcea să văd cam toată zona din Pacificul de Sud, dar singurul lucru care mă oprește acum este timpul pentru că îmi doresc să am măcar o lună liberă să nu am alte griji. Să mă duc doar să vizitez.”
Cum și-a propus Răzvan Pascu să dezvolte o nouă generație de travel influenceri
„Multora li se pare aproape imposibil să ajungă unde am ajuns eu. Dar mie nu mi se pare chiar așa. Dacă eu am reușit, știu sigur că și alții pot reuși.
Prin aceste cursuri, încerc să îi fac pe oameni să călătorească, să le placă să comunice cu ceilalți și să aibă un cuvânt de spus în turism. Le spun că pot avea și beneficii, dar lucrurile nu vin peste noapte. Eu i-am spus metoda Răzvan Pascu pentru că nu e din cărți, este fix din experiența mea. Oamenii pot ajunge să călătorească foarte mult, uneori gratis, și să și câștige bani din asta.”
Ce locuri din România l-au impresionat cel mai tare
„Îmi plac foarte mult două locuri: Transilvania și Delta Dunării. Transilvania mi se pare foarte apropiată de sufletul meu, îmi plac mult oamenii și locurile de acolo. Iar Delta Dunării e unică. Este un loc unic în lumea asta. Am fost și în alte delte, dar nu am văzut o deltă mai frumoasă. Și nu sunt un patriotist extremist care să vorbească de bine de România dacă nu ar avea de ce. Dar Delta Dunării este un loc cu adevărat fascinant. Și dacă am reuși să avem înțelepciunea să o păstrăm așa cum este acum, să nu intervenim prea mult, să nu o modernizăm, pentru că poate nu e nevoie de asta, cred că ar fi un câștig pe termen lung.”
Ce ar trebui făcut pentru dezvoltarea turismului în România
„Uneori, lucrurile sunt evidente, simplu de făcut și trebuie doar să ai puțină bunăvoință. Cred că turismul ar trebui să fie un pact național, indiferent de partid. Nu ar trebui să avem divergențe într-un domeniu atât de pozitiv cum e turismul. Ministerul Turismului ar trebui să se preocupe, în primul rând, de promovarea României. Suntem în anul 2020 și ar trebui să ne promovăm și noi pe social media, în schimb, mergem la aceleași târguri obosite.
E și o teamă de a face lucruri noi că mai bine facem ce s-a făcut înainte. Și așa nu o să creștem niciodată. Se închid ochii la toate ilegalitățile care se fac în turism, cu hoteluri și pensiuni care lucrează la negru și mulți se fac că nu le văd. E vina guvernanților, dar și a noastră pentru că ne complacem și mulți dintre noi nu încearcă niciodată să schimbe lucrurile.”
Mesajul lui Răzvan Pascu pentru prietenii Elita României
„Cred că important e ca oamenii să creadă în ei pentru a putea reuși. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, vei face tot posibilul să-ți împlinești visul.
Fiți corecți cu voi și apoi cu cei din jurul vostru! Cred că dacă mai mulți ar gândi astfel, lucrurile în jurul nostru chiar s-ar schimba. Dacă credeți în voi și în pasiunea voastră, aveți toate șansele ca la un moment dat să vă împliniți o mare parte din visele pe care le aveți.”
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!