Pe Lavinia Peter, o percep ca genul de om care tace și face. Sigur că, dacă ajungi să o cunoști, vei înțelege că firea ei de fapt este una expansivă. Îi place să vorbească, să povestească vrute și nevrute, să se joace și să fie mereu în mijlocul acțiunii.
În ziua de azi, însă, când livrează articole pe bandă rulantă pentru o mulțime de colaboratori, când are un băiat de crescut și multe idei de implementat, nici nu prea mai are timp să se exprime altfel decât prin scris.
Ai însă certitudinea că Lavinia lucrează, chiar dacă nu are mereu vreme să-ți prezinte un status. Să nu mă înțelegeți greșit, acesta nu este un reproș, din contră.
E sentimentul de siguranță pe care eu personal îl am de fiecare dată când relaționăm. Știu că, dacă am stabilit niște lucruri, mai devreme sau mai târziu le va duce la bun sfârșit, și o va face la un nivel înalt!
O apreciez pe Lavinia în special pentru că, deși toate reportajele ei au „doar” circa 1200 cuvinte, reușește să surprindă perfect portretul fiecărui personaj de elită. Este așa, ca un fel de har oximoronic, o consistență concisă disponibilă, cred eu, doar scriitorilor de mare talent.
După aproape un an de colaborare, pot afirma cu mâna pe inimă că Lavinia Peter face parte din elita jurnaliștilor României, chiar dacă, poate, nu este suficient de cunoscută pe cât merită.
Să vedem, așadar, de ce fac toate aceste remarci și cum arată primii 35 ani ai Laviniei Peter!
Amintiri din copilărie, de Ion Creangă. Scenariu și adaptarea: Lavinia Peter!
Se întâmpla în casa bunicilor materni, într-un mic sat de lângă orașul Jibou din județul Sălaj. Acolo, patru femei (străbunica, bunica, mama și sora mamei) și un bărbat (tatăl) se asigurau că fata lor mult iubită avea tot ce îi trebuia.
Când părinții erau plecați la câmp, Lavinia rămânea pe uliță și își căuta de lucru. De dimineața până seara, o gașcă mare de copii făcea aceleași prostioare pe care le știm din povestirile lui Ion Creangă.
Preferatele lor – să își aducă vecinii în pragul disperării fiindcă băteau mingea non-stop, ridicau colbul de pe drum și le prăfuiau ferestrele… Și să meargă la furat de pere!
Mai târziu, când a învățat să citească și o vedea pe mătușa ei că face asta destul de des, a început să facă și ea același lucru. La început din plictiseală, după care din dorința de a descoperi noi povești și aventuri.
Momentele-cheie în formarea traiectoriei
Prin clasa a treia, la îndemnul doamnei învățătoare, am mers la cenaclul de literatură de la clubul copiilor. Aveam acolo o profesoară care ne lăsa să visăm. Ne permitea să fim oricine, oriunde, oricând. Ne recomanda cărți pe care să le citim, după care discutam pe marginea lor, schimbam structura, schimbam firul epic, personajele, pur si simplu, ne transforma în mici scriitori. Pentru noi era, evident, o joacă, însă atunci mi-am descoperit plăcerea de a citi și de a scrie.
La 14 ani deja, Lavinia Peter își lua zborul spre destinații mai provocatoare. Mai întâi Liceul Pedagogic” Gheorghe Sincai” din Zalau, după care, cursurile Facultatii de Jurnalism de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca.
Au fost 9 ani de internate și cămine, în care Lavinia a învățat să se descurce, să se descopere, să-și depășească limitele și să ia decizii. Ani de liceu în care și-a descoperit pasiunea pentru teatru, dorința de a fi pe scenă la fel ca acei actori care mai ajungeau și prin Zalău.
Momentul hotărâtor a venit în penultimul an de liceu, datorită profesorului de filosofie, domnul Gheorghe Botiș
Era un pedagog excelent, cu viziune și cu o excelentă încredere în capacitățile noastre, ale tuturor. Mă îndemna să scriu liber, să fiu creativă și mai ales, naturală. Eu, probabil la fel ca ceilalți colegi, am luat personal toate sfaturile și încurajările lui și am început să cred că pot visa și spera la ceea ce-mi doream.
Cel mai probabil datorită lui, dar mai ales curiozității sale aparte, Lavinia Peter a dat admitere doar la Jurnalism în Cluj. Asta în ciuda disperării mamei, care și-ar fi dorit ca fiica ei să devină profesoară de română…
De la Cluj la București și înapoi
Într-o vreme în care orice adolescent din Jibou tânjea la viața de studenție în Cluj, Lavinia Peter nu putea face excepție. Doar că ei, studenții de la Jurnalism, știau de fapt că în București puteau să își pună cel mai bine cunoștințele în aplicare.
Imediat după licență, am dat la admitere la master, în București. În toamna lui 2006, cu un rucsac mai mare decat mine în spate, cu lacrimile în barbă, dar și cu multe planuri îndrăznețe în minte, m-am urcat în tren, și după o noapte întreagă, am ajuns în București. Au urmat cele mai dificile două luni din viața mea.
Însă nimic nu a stat în calea ei pentru a-și îndeplini visul. Capitala? Avea o experiență cât de cât similară, datorită celor patru ani în metropola clujană. Singurătatea? Se învățase deja să se descurce, viața la cămin fiind poate cea mai bună școală din acest punct de vedere.
Dragostea? Nici o problemă – există cușetă București-Cluj, iar Lavinia făcea naveta în fiecare weekend!
După experiențele Hotnews.ro și Misiunea Casa, lucrurile aveau să se așeze definitiv odată cu postul obținut la Ringier. Bonusul – motivul deplasărilor săptămânale spre Cluj s-a mutat și el în București, iar Lavinia nu s-a mai uitat în spate niciun moment.
Fast-Forward în 2019…
Lavinia Peter are cu ce se mândri. Scrie de peste 15 ani, pentru publicații din Cluj sau București. Are experiența marilor trusturi, ca Monitorul de Cluj, Adevărul, Hotnews sau Ringier.
A făcut și face în continuare content writing pentru cele mai variate domenii. De la construcții și amenajări la călătorii și gastronomie, sau de la religie și spiritualitate la parenting și sănătate.
Iar în vara lui 2018, a devenit unul dintre primii contributori Elita României – un loc unde poate să-și îndeplinească misiunea sa personală ca jurnalist.
Cred că jurnalismul nu e numai despre relatarea unor fapte și evenimente, ci este și despre implicare socială. Iar eu, cam asta îmi doresc să fac: să mă implic în societatea civilă, să fac voluntariat, poate să schimb și mentalități la nivel de comunități mici și mijlocii. Vreau să cred că fiecare articol scris și publicat a ajutat pe cineva, a dat curaj și incredere, a stârnit curiozități sau măcar a adus un zâmbet. Pentru asta mi-am ales această meserie.
Chiar în acest context, o întreb pe Lavinia dacă se poate gândi la vreun moment concret în care știe că a adus o schimbare în viața cuiva. Îmi dă două exemple, dintre care unul are legătură cu Elita României!
Îmi amintesc un episod în care, în urma unui reportaj despre posibilitatea de a te mai angaja cineva după 50 de ani, una din doamnele cu care am discutat și care a apărut în articol a fost angajată. A sunat în redacție să-mi mulțumească pentru ajutor, deoarece angajatorul citise reportajul și a contactat-o. Iarăși, o întâmplare recentă, chiar de sărbătorile de iarnă am primit un mesaj emoționant de la unul din cei despre care am scris chiar în Elita României, în care îmi transmitea recunostința și mulțumirea că, într-un fel sau altul, am contribuit și eu la îndeplinirea proiectului lui.
Lavinia Peter: „Fiecare om e o poveste si fiecare poveste poate fi un articol!”
În prezent, Lavinia Peter se concentrează să descopere cele mai faine astfel de povești. Zilnic, își trăiește o a doua copilărie jucându-se cu băiatul ei de 8 ani.
Îl mai duce vara acolo, la țară, în satul unde ea făcea toate trăsnăile din lume însă, 30 ani mai târziu, totul este diferit. Știm foarte bine, pe atunci nu exista conceptul de parenting, iar copiii se bucurau de mult mai multă libertate…
Pentru Lavinia, este important să continue să viseze, să-și propună lucruri, iar dacă ele mai au și o finalitate, cu atât mai bine. Va continua să scrie, să citească, să se joace, în curând chiar într-un cadru organizat. Pregătește ceva foarte cool, împreună cu o colegă – www.nejucam.ro.
Nejucam.ro este un proiect din zona de parenting prin care ne propunem să aducem joaca în zona de învățare. Mai exact să le readucem aminte părinților, educatorilor și profesorilor că joaca este învățare și învățarea este joaca. Și că, dacă vrem să avem un sistem educațional funcțional, updatat la prezent și viitor, musai să ne schimbăm mentalitatea și modul de abordare.
Cât despre jurnalistul viitorului, Lavinia Peter îl invită, în primul rând, să citească. Mult. Din orice domeniu.
Și, mai ales, să își ascută urechile. Pentru că fiecare om e o poveste si fiecare poveste poate fi un articol.
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!