Mihaela Păun

EXPO ARTE este un centru cultural situat în mijlocul Bucureștiului care dorește să promoveze cât mai bine artele vizuale folosind un limbaj contemporan, ușor de înțeles de către mai multe categorii de public. Modul de implementare a acestei idei este de a promova arta de calitate, schimburile culturale și prin dezvoltarea unui dialog cu publicul bucureștean, dar și cu cel european. Mihaela Păun este directoarea EXPO ARTE și suflul creativ din spatele unui imens efort de a promova o latură frumoasă, boemă a unui popor oarecum rece la artă.

 

„Sunt un om care face cu pasiune tot și cu credința că pot realiza orice dacă îmi pun în minte, atât timp cât vine din dorința de a construi ceva bun”.

Mai înainte de toate însă, Mihaela Păun încearcă să rămână om, deși mulți au încercat să o schimbe. Se declară o persoană timidă, dar în același timp o luptătoare care s-a descoperit pe sine în momentele de cumpănă ale vieții.

Îi place să facă lucruri aproape de perfecțiune, lucruri care să dureze și să-i ajute pe alții. Se află mereu în căutare de provocări deoarece se plictisește repede. I-a luat ceva timp până a realizat că dacă nu găsește noi provocări, o găsesc ele pe ea.

Mihaela Păun EXPO ARTE

Cine este Mihaela Păun? Cum v-ați caracteriza?

Mihaela Păun e un om, sau în orice caz o persoană care încearcă să rămână om, în pofida tuturor încercărilor la care a fost supusă de către cei din jur, mai puțin preocupați de acest aspect.

Sunt un om destul de timid, sunt o luptătoare, dar asta am aflat-o despre mine în timpul bătăliilor. Sunt un om care face cu pasiune tot și cu credința că pot realiza orice dacă îmi pun în minte, atât timp cât vine din dorința de a construi ceva bun. Nu-mi place treaba de mântuială și caut tot timpul provocări noi pentru că altfel mă plictisesc repede. Am constatat între timp că atunci când nu găsesc noi provocări, mă găsesc ele pe mine.

 

Ce v-a atras cel mai mult la teatru?

La teatru nu e ceva ce m-a atras anume. A apărut pur și simplu în mine această dorință aprigă de a fi actriță. Nu pot să spun că mă atrăgeau scena, luminile, faima etc., eu fiind, așa cum am spus, o persoană timidă. A fost pur și simplu dragoste.

Aveam probabil cam 16 ani când am realizat că asta aș vrea să fac și am tot testat asta pe mine ca să-mi dau seama dacă mă voi duce să dau examenul la facultatea de teatru. În fine, am ales. Am dat examenul de mai multe ori, când erau doar câte patru locuri, și am intrat la clasa Olga Tudorache, Adrian Pintea, Simona Măicănescu.

Din păcate am constatat pe parcurs că era un pic altceva decât ceea ce crezusem eu. Mă angajasem între timp, studentă fiind, la Evenimentul Zilei și începuse să mă prindă și povestea cu scrisul. Reportaje, interviuri etc., era interesantă viața într-o redacție de cotidian și nu-mi dădea voie să mă plictisesc de ceea ce fac.

 

Care este cea mai frumoasă amintire din punct de vedere profesional? Dar cea mai neplăcută?

Nu am neapărat o amintire pe care s-o fi urcat pe piedestal ca fiind cea mai…. Am în schimb mai multe momente de care îmi amintesc cu plăcere și asta se întâmpla de fiecare dată când reușeam să organizez un eveniment pe care mi l-am dorit, imaginat etc.

Mi s-a părut totdeauna fascinant acest moment al punerii în scenă, a ceva ce până nu demult a fost doar în imaginația mea, un proiect. Așa au văzut lumina mai multe festivaluri pe care le-am făcut la ARCUB: Spotlight, B-fit in the Street, Bucharest Jazz Festival, Bucharest Music Film Festival. Unele din ele continuă și azi sub altă denumire. Inclusiv ARCUB, ca centru cultural, așa cum arată el astăzi, cu câteva amendamente, e așa cum mi l-am imaginat atunci când am pornit la reformarea lui.

Hanul Gabroveni e iarăși un proiect la care am lucrat opt ani și jumătate din viața mea, din care șase să conving autoritățile că merită investiția. Din februarie 2012 până în septembrie 2014, am fost efectiv pe șantier aproape zilnic, timp în care am păstrat și dezvoltat activitatea ARCUB fără a renunța la niciun proiect.

Momentele neplăcute au fost și ele destule, pe măsura bucuriilor, pe care le-am avut atunci când am reușit să fac să se întâmple lucruri frumoase. Dar ăsta e probabil prețul pe care trebuie să-l plătim, sacrificiul care trebuie făcut ca ceea ce ai realizat să reziste în timp.

Cel mai trist însă în asta este faptul că cele mai urâte lucruri au venit de la oameni, din invidie, din prostie, din răutate. Sunt semeni de-ai noștri incapabili de a construi și atunci nu te suportă pe tine, cel care faci, pentru că ești dovada vie că se poate și-și văd ca într-o oglindă propria neputință.

Important e că pe toți i-am iertat. Și e important pentru mine, nu pentru ei. E un mare dar de la Dumnezeu să nu te încarci cu răul pe care ți l-au făcut alții, să nu vrei să te răzbuni sau pur și simplu să poți să ieși din asta ca dintr-un vis urât. Trist este că sindromul omului cuc, pasărea aia care nu-și construieste niciodată cuib, ci se aciuează în cuiburile altor păsări furându-le practic munca, e din ce în ce mai prezent și încurajat în zilele noastre.

 

Ce face EXPO ARTE diferit de alte centre culturale?

EXPO ARTE ca centru cultural este el însuși o noutate în peisajul cultural bucureștean prin faptul că este un centru cultural dedicat artelor vizuale. Este prima entitate de genul acesta dedicată susținerii din fonduri ale autorității publice locale a proiectelor din sectorul artelor vizuale. Au existat finanțări pentru arta vizuală și în cadrul programului de finanțare de la ARCUB și în cadrul programului curatorial susținut în spațiile din Hanul Gabroveni și prin programele finanțate de Ministerul Culturii.

Putem spune că ceea ce ne diferențiază de alte centre culturale este faptul că EXPO ARTE este un centru dedicat tuturor artelor vizuale, fie că vorbim de pictură, sculptură, fotografie, instalații multimedia, film etc. Asta nu înseamnă că vom evita să ne implicăm în organizarea și susținerea unor proiecte culturale din alte domenii decât cel vizual, dar având în vedere existența câtorva centre culturale în București finanțate de la bugetul local al căror domeniu de activitate este destul de divers, cred că a ne ocupa cu precădere de acest domeniu e un lucru benefic.

mihaela păun expo arte

Care a fost cel mai dificil moment de la înființarea EXPO ARTE până în prezent?

Nu pot spune că am avut momente dificile, poate doar faptul că la început am fost singură în acest centru, la momentul detașării mele de la ARCUB. Ca orice început e puțin mai greu până când îți construiești echipa, până când dai o identitate locului și activității în sine. Dar asta pot să spun că a durat cam două luni, septembrie și octombrie 2018, iar din acel moment și până la finalul anului trecut am reușit să organizăm 19 proiecte. Un număr relativ mare pentru o entitate abia creată.

Suntem un centru cultural foarte tânăr, nu am ajuns să ne confruntăm încă cu situații delicate și în plus există curiozitatea pe care o stârnesc schimbarea, noile provocări, preocuparea de a înțelege problemele cu care se confruntă acest sector cultural.

 

Care a fost cel mai satisfăcător moment de la înființarea EXPO ARTE? Care vă sunt valorile?

Am avut în primul rând bucuria de a cunoaște niște oameni minunați, foarte buni profesioniști în acest sector al artelor. Am descoperit o lume specială cu oameni foarte talentați și extrem de conectați la arta vizuală internațională. Sunt artiști apreciați la nivel internațional, care aduc mai mult și mai bun renume țării noastre decât ne putem imagina și cu toate acestea nu sunt ajutați, promovați și e mare păcat.

La fel am cunoscut antreprenori în domeniu, galeriști sau deținători de spații expoziționale care fac asta cu eforturi financiare foarte mari și de multe ori personale. Acești oameni sunt niște entuziaști, pasionați care trebuie sprijiniți. Asta este dacă vreți cea mai frumoasă descoperire a mea de când lucrez la EXPO ARTE. Am câștigat mulți prieteni printre oameni care se străduiesc să apere și să valorifice patrimoniul național, destul de greu încercat în anii comunismului și lăsat de izbeliște în anii ce au urmat.

De la ei învăț în continuare să păstrez și să valorific tradiția, să o apăr, să mă încăpățânez să sper și cred în continuare că în țara noastră se vor întâmpla lucrurile bune. Vreau și sper că tinerii talentați în țara asta, ajutați și sprijiniți să se manifeste, ne vor aduce puțină speranță și încredere că nu e totul pierdut pentru noi ca neam.

Există mai multe Românii paralele, frumoase, talentate de care oamenii aceștia care ne-au condus de-a lungul timpului habar nu au, dac-ar fi știut cu siguranță s-ar fi rușinat de atâtea și atâtea neghiobii săvârșite în acești treizeci de ani câți au trecut de la Revoluția din decembrie.

 

Care este cea mai mare lecție de viață pe care ați primit-o în întreaga activitate?

Lecția mea de viață e una destul de amară, dar cu toate astea consider că sunt o mare norocoasă că am primit-o. Nu mulți dintre noi avem norocul să descoperim cine ne sunt cu adevărat prieteni și cine nu.

Atunci când te afli într-o poziție de putere cât de mică, oamenii își schimbă comportamentul față de tine, iar tu nu vei ști niciodată ce e adevăr și ce nu, la ei. Indiferent câte lucruri crezi că ai făcut pentru ei, vei descoperi într-o zi, dacă ai noroc, că cei care îți fac declarațiile cele mai sforăitoare aceia uită primii că exiști, în timp ce aceia cu care poate te-ai mai contrazis, poate chiar certat, vei avea surpriza că rămân lângă tine.

Eu am primit asta cu mare bucurie pentru că e o șansă cu care rar te întâlnești în viață. Și pot să spun că acei oameni care au rămas astăzi lângă mine în pofida greutăților sau a unui statut confortabil la care au renunțat sunt cei cu care aș merge până la capătul pământului cum se zice și în care am încredere totală.

Mihaela Păun EXPO ARTE

Ce ați învățat la teatru sau în anul studiat la drept și v-a ajutat în poziția de conducere a unui centru cultural?

Cred că am învățat să disimulez mai bine, am învățat să mă descurc într-o lume dominată de politicieni, care o dată la patru ani, după alegeri, vin cu dorința de a nu mai lăsa piatră pe piatră din ce-au găsit. Bun, rău nu contează. Trebuie să dispară pentru că n-au făcut-o ei.

Asta e cea mai mare problemă a clasei noastre politice. Nu înțelege că treaba nu se face cu oameni de partid, decât la partid și că mai există o majoritate care nu vrea decât să-și facă treaba la locul ei de muncă și puțin le pasă de cine și din ce partid e. Poate școala de teatru sau poate doar talentul actoricesc m-au ajutat să trec mai ușor și să mă strecor printre atâtea orgolii, interese, dezinteres.

 

Cum v-a receptat publicul?

Evenimentele organizate de mine și echipa mea au fost foarte bine primite atât de către artiști cât și de public, dovadă e faptul că am reușit să cresc o instituție și să o fac cunoscută și mă refer aici la ARCUB, pentru că EXPO ARTE e foarte la început.

În ceea ce mă privește nu mi-am pus problema pentru că am vrut să fiu cunoscută mai degrabă prin ceea ce fac decât prin ceea ce sunt. Sper însă ca aceia care s-au străduit să mă cunoască cât de cât, să vadă în mine un om onest care vrea să lase ceva bun în urmă, pentru că ceea ce lăsăm după noi sunt doar faptele noastre bune și amintirea lor.

 

Care sunt 3 idei, cerințe de bază atunci când vorbim de „adunarea” unei echipe de angajați? Cum trebuie să fie aceștia? Care este “portretul” lor?

Dacă m-ați fi întrebat asta cu ani în urmă v-aș fi spus că în primul rând trebuie să fie femeie. Nu sunt o feministă, dar la începutul carierei mele de director am constatat că femeile sunt mult mai harnice, mai dispuse să se implice, mai organizate, nu neapărat mai talentate.

Între timp am mai renunțat la această idee și cred că cea mai mare calitate a unui om într-o echipă este să aibă caracter, să poată face echipă, să-i placă ceea ce face pentru că sigur va învăța foarte multe despre activitatea pe care o desfășoară.

Să te pasioneze munca pe care o faci este o binecuvântare, atât pentru tine, pentru că te vei dezvolta frumos în echipa în care intri, cât și pentru cei din jur. Uitați-vă câtă nefericire în jurul nostru, oameni care și-au greșit meseria, șefi care-și terorizează angajații, funcționari care se strâmbă după ghișeu când le ceri o informație, vânzători care mai degrabă te pun pe fugă decât să te facă să cumperi. Aceștia sunt oameni care și-au greșit meseriile, nu sunt în confort cu ele și cu ei înșiși.

 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră management cultural de calitate?

Ca să continui ideea de la întrebarea precedentă, este în primul rând un management izvorât din pasiune, un management sincer și participativ. Un management în care știința, experiența de a conduce echipe se îmbină cu leadership-ul. Oamenii nu trebuie să te urmeze fanatic pentru că ești un lider charismatic de pildă, ci trebuie atrași în ideile pe care tu vrei să le împărtășești, trebuie să le placă, să regăsească și ceva din ideile lor, să împarți cu ei îngrijorările tale, frustrările tale, până la limita în care trebuie să-i lași să fie în confort cu ei, cu tine, cu organizația. Asta în plan intern organizațional.

Altfel managementul cultural are regulile lui specifice și despre asta se pricep alții mai bine ca mine să vorbească. Un singur principiu trebuie respectat cu sfințenie și anume acela că trebuie să fii în acord cu publicul, oferta culturală trebuie măsurată, cercetată pentru ca ceea ce noi oferim publicului să devină cu adevărat un bun cultural și să răspundă unor nevoi culturale.

Ce ar trebui schimbat în țara noastră pentru a avea un bun management cultural?

Cred că a fi un bun manager ține și de știință, dar mai mult ține de talentul de a lucra cu oamenii. Cred că ar trebui să facem în țara noastră un management cultural mai aplicat la nevoile și realitatea culturală a țării încercând totodată să ne racordăm puternic la ceea ce se întâmplă în managementul cultural pe plan internațional.

Suntem de cele mai multe ori departe de ceea ce fac colegii noștri de afară și e nevoie să fim mai conectați prin participarea în rețele culturale internaționale, schimburi culturale, acțiuni care nu sunt noi în peisaj, dar poate ar trebui aplicate cu mai multă consecvență. Evident pentru un management de calitate trebuie să ai sprijin financiar, dar mai ales, și mă refer aici la sectorul public, să fii investit cu încredere și să fii lăsat să faci acest management.

 

Care vă sunt planurile de viitor? Unde vă vom mai vedea?

Deocamdată la EXPO ARTE, atât cât va fi nevoie de mine, dacă nu, oriunde e de făcut ceva, de schimbat, de construit. Planuri am foarte multe, întotdeauna gândesc în viitor, nu-mi place să lucrez pe termen scurt, îmi dă o senzație de instabilitate, de sufocare, îmi place să respir adânc.

 

Motto-ul în viață?

Nu m-am gândit niciodată la un motto în viața mea, dar dacă ar fi, ar suna mai degrabă ca un îndemn: Trăiește frumos și uită-te în ochii oamenilor! Fă din dragoste tot ceea ce faci!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *