Daniela Palade Teodorescu

Daniela Palade Teodorescu este unul dintre primii oameni importanți din România care mi-au spus „Bravo Mihnea, sunt alături de tine!” Vorbele s-au transformat rapid în fapte, iar redactorul-șef al Revistei CARIERE joacă un rol esențial în dezvoltarea acestei platforme.

 

De fapt, seria de reportaje despre autorii din Elita României nu putea începe cu altcineva. Daniela Palade Teodorescu este motivul principal pentru care există această succesiune!

Dacă nu am fi fost colegi, cu siguranță aș fi scris demult despre ea. Așa, am ezitat luni de zile, negăsind contextul potrivit.

În tot acest timp, m-am uitat cu admirație la profesionalismul său inegalabil. La pasiunea cu care construiește o poveste. La toată munca sa, pentru Revista CARIERE, pentru Elita României și în toate proiectele de excepție în care alege să se implice.

Senzația mea este că, în viața Danielei, niciun minut din zi nu este pierdere de vreme. Mărturie stă, de exemplu, bucuria ei de a scrie în tren, atunci când se îndreaptă spre o destinație unde se întâmplă vreun eveniment de neratat.

Toată cariera sa este dedicată frumosului, iar Daniela îmi confirmă:

Îmi place să scriu despre eroi anonimi, despre oameni obișnuiți cu povești neobișnuite, despre Greuceni care trec prin încercări grele, supraviețuiesc și întorc ceva comunității din care fac parte sau creează noi comunități pentru oameni cu nevoi asemănătoare. Un motto al meu este „bad choices always make good stories”. Caut să scriu despre oameni care au încetat să se văicărească ,,de ce eu?!”, și s-au întrebat, retoric și revelator, ,,de ce nu eu?!”. Am învățat că pe oameni trebuie să îi valorizezi, să îi faci să se simtă importanți la momentul potrivit.

„Music to my ears”, vorba francezului! Păstrând în minte această filosofie care ne leagă, pornim în călătoria descoperirii unui jurnalist de elită din România: Daniela Palade Teodorescu!

 

„Am fost născută în Pașcani…”

Această exprimare este o primă idee cu care vă invit să rămâneți din acest articol. O lecție pe care Daniela a înțeles-o abia pe la 30 ani, datorită unui mentor drag ei.

Obișnuitul „m-am născut” este un semn de trufie pentru că noi, oamenii, nu „ne naștem”, ci suntem născuți. Există acolo o ființă care ne dă viață și căreia îi datorăm un prim semn de gratitudine. Mama ne naște…

În cazul ei, s-a întâmplat în 27 septembrie 1971, în orașul muncitoresc Pașcani din județul Iași. Deși a fost născută la oraș, cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o la țară, la bunicii materni, într-un sat din județul Neamț.

Bunica sa este, chiar și astăzi, cel mai bun pedagog pe care l-a cunoscut. Un om simplu, care și-a dorit mult să învețe, dar care de sărăcie nu a putut.

Tot echilibrul și cele mai bune deprinderi de viață de acolo le am. Le redescopăr din ce în ce mai prezente și actuale, cu fiecare an. Acolo sunt rădăcinile și sunt bine fixate. Acolo e un fel de Holy Graal – locul acela și familia (foarte) extinsă își dau un sentiment de apartenență care pe mine m-a ajutat enorm.

Familia foarte extinsă însemna cei șase verișori, dintre care trei mai mici de vârstă, „păpușile vii” de care Daniela avea grijă mai tot timpul, atât la țară, cât și la oraș. Mai însemna însă și oamenii mari și discuțiile lor pline de substrat, pe care Daniela le asculta fascinată.

 

Un descendent al lui Ion Creangă – primul model de intelectualitate

Este vorba de „nanul”, sau nașul Danielei de botez. Bunica lui era sora scriitorului. În casa lui din Pașcani, a găsit primele dicționare, un arbore genealogic și biblioteci de cărți înalte cât pereții.

În acea casă, a văzut cum se schimbau cărți „pe sub mână”, într-o perioadă în care greu ajungeai să citești ceva cu adevărat de calitate. Acolo se asculta seara „Europa Liberă”, dar și cum un dizident anti-comunist se revoltă împotriva sistemului.

Tot acolo, a fost născut un spirit idealist pe care îl întâlnim și astăzi, într-o Daniela Palade Teodorescu matură, care luptă ca binele să iasă mereu la suprafață.

Atmosfera aceea din liceu, impregnată de un idealism de cea mai bună calitate, deși erau anii cei din urmă ai comunismului, cei mai duri, n-am mai regăsit-o în nicio altă perioadă, în niciun alt colectiv.

 

„Profesorii fără manual” din modestul Pașcani

Pe lângă nașul său, Daniela îmi arată cât de norocoasă a fost să întâlnească profesori de ispravă, care i-au pătruns adânc în suflet și în ADN. Într-un oraș relativ modest, cu șase școli și două licee industriale, câțiva oameni merită o mențiune specială în biografia Danielei:

„Primul e domnul învățător, un fel de domnu’ Trandafir, bun, cald și blând, așa cum ar trebui să fie orice învățător – să nu pună copiii pe fugă. Apoi doamna de română din gimnaziu, Tatiana Radu, cu a cărei gramatică am făcut față până și la facultatea de filologie și care mă ajută și acum la corectură. Era împotriva curentului de a memora comentarii la literatură, care, din păcate, rezistă și azi. Ne învăța să gândim „cu capul nostru”. Și ne cumpăra cărți din salariul ei și făcea un fel de cenacluri literare la dumneaei acasă, unde ascultam și comentam discuri cu cele mai grozave simfonii, la care altfel nu prea aveam acces.

Șirul profesorilor de milioane a continuat cu cel mai creativ profesor de literatură din liceu, un rebel al sistemului de învățământ care se așeza pe marginea catedrei și întreba „ei, și ce ați mai citit săptămâna asta?” Făceam, fără să știm, un fel de literatură comparată, purtându-ne prin marile literaturi ale lumii. Și ale muzicii bune, fiindcă era și chitarist într-o trupă rock cu care ne deschisese apetitul pentru muzica de calitate, pe atunci considerată subversivă. O figură, care după anii 90 a ajuns lector la Facultăți din Canada, iar acum profesează în Noua Zeelandă. Cel mai bun exemplu de creativitate, autonomie, gândire critică și învățare continuă.”

 

Scrisorile de amor și complexul provincialului

Pe lângă spiritul acela de frondă împotriva comunismului, s-a perfecționat treptat un alt talent pe care, la fel, îl descoperim și astăzi în mod evident.

Mai întâi, au fost remarcate compunerile din școala generală, pe care Daniela le consideră astăzi cam… siropoase. Apoi, prin liceu, compunea scrisori de dragoste în numele unor fete mai timide sau care să stingă diverse conflicte amoroase. Momente de mare succes, îmi spune, la limita manipulării și care îi arătau că e capabilă să schimbe ceva în mintea sau sufletul cuiva.

Daniela scria, și scria, și iarăși scria, și participa la olimpiade de română și le câștiga. Cu toate acestea…

Ca mai toți cei din provincie, am avut și eu complexul provincialului. La olimpiade, mi-era frică să nu mă fac de râs față de cei de la Iași. Credeam că acolo e buricul pământului în materie de școală. Apoi a urmat complexul față de București. După primele săptămâni petrecute în facultate, am scăpat definitiv.

 

Daniela Palade Teodorescu: „Nu am visat niciodată să ajung ziarist”

Îi plăceau literele și scrisul, dar nu își imagina vreodată o astfel de turnură. Pe atunci, jurnalismul era accesibil exclusiv membrilor de partid, de neconceput pentru o adolescentă, să nu uităm, idealistă.

Planul era simplu, fără prea multe vise sau speranțe. Facultatea de Filologie din Iași, apoi un post de profesoară călduț, pe undeva, cât mai aproape de Pașcani. Un cumul de factori, însă, a schimbat cu totul traiectoria…

Mai întâi, a fost Revoluția din 1989, iar Bucureștiul nu mai părea atât de departe… A urmat, însă, sfârșitul lumii… Un eșec memorabil care a coborât-o pe olimpica la română cu câteva sutimi sub limita admișilor la filologie.

Atunci, tata mi-a propus să mă înscriu la recent înființata Facultate de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Prea puțin convinsă că locul meu e așa de departe de casă, am dat examen, cu o concurență uriașă, și am luat. Mă bucuram de reușită, dar nu eram prea sigură că acolo e locul meu. În paralel, s-a rezolvat și contestația de la Iași și m-am trezit studentă și la Iași și la București. Grea alegere! Ai mei au fost mai realiști decât mine și mi-au spus că Bucureștiul îți oferă altă perspectivă. Am ales totuși să urmez și la Iași cursurile fără frecvență, și să vin în Capitală să încerc marea cu degetul. Mă gândeam că revin eu cumva…

Anii au trecut, facultatea și masterul la fel. Daniela Palade Teodorescu, iată, nu doar că nu a mai revenit, dar este un cu totul alt om.

Ajung prea rar în perimetrul Neamț-Iași. Cea mai mare bucurie este însă că și copiii mei petrec aproape toată vacanța de vară acolo. De la doi ani merg acolo și contrar ideii că se vor plictisi când vor mai crește, le place tot mai mult. Încă nu au intrat în adolescență… ”

 

Motto: ,,O lume mai bună pentru femei e o lume mai bună pentru toți”

Este principiul după care își ghidează întreaga activitate. Mai în detaliu, ar suna cam așa: dacă o femeie are cadrul corect de a se dezvolta profesional, personal, atunci în jurul ei se poate forma o familie sănătoasă, echilibrată, stabilă, prosperă.

Când educi o femeie, nu educi o singură persoană, ci întreaga lume din jurul ei. Când o ,,împuternicești” să se dezvolte demn, toată lumea din jurul său prosperă.

De peste 20 ani, este jurnalist social și s-a implicat mereu în campanii foarte necesare la vremea respectivă. A fost mereu și este în continuare o voce importantă când vine vorba de sănătatea femeii, de violența domestică, de pericolul migrației feminine în Europa.

A învățat să facă lobby pentru drepturile femeilor, ale persoanelor cu dizabilități, ale mamelor care își cresc singure copiii. Ea însăși face parte din această ultimă categorie.

Jurnaliștii sunt primii care ar trebui să se implice în campanii de advocacy autentic în România, făcute cu trăire și simțire, cu conștiință.

Se confundă cu istoria Revistei Avantaje în România, acolo unde și-a început cu adevărat cariera și a fost Redactor-Șef timp de aproape 19 ani.

Și pentru că în viață trebuie să ne dezvoltăm continuu, de doi ani de când este redactor-șef la Revista CARIERE, Daniela a accesat un alt nivel.

Daniela Palade Teodorescu

 

Daniela Palade Teodorescu, astăzi

De când scrie pentru CARIERE, a migrat de la „the business of story” la „the story of business”.

Scriu povești despre leadership și self-leadership. Devine tot mai evident faptul că storytelling-ul este o abilitate esențială a unui lider. Şi orice lider trebuie să inspire și să motiveze, așa cum o fac poveștile. Pentru că forța care pune lumea în mişcare și hotărăște destine nu mai e competența, profitul sau productivitatea. E emoția. E ceea ce transmite fiecare persoană către ceilalți. Forţa care dintotdeauna mişcă lumea şi schimbă vieţile.

Daniela scrie, cu o răbdare și o energie incredibilă. Respectă limba română, își corectează cu sfințenie fiecare material înainte de predare. Iubește oamenii, se bate pentru ideile sale, așa cum ar trebui să facă oricine dorește să îi calce pe urme.

Prin cuvintele ei, poate schimba vieți, așa cum știe că a făcut mereu. Atâta doar, că timpul său este limitat, iar ideile de pus pe hârtie sunt atât de multe…

Am multe lucruri care trebuie scrise. Nu știu când. Toate proiectele mele au treabă cu scrisul. Mă gândesc și la partea cu vorbitul, dacă e să ies din paradigma scrisului… Cel mai bine scriu când merg cu trenul. Ar trebui să iau Orient Expressul ca să le scriu pe toate. Orient Expressul e un vis al meu, încă neîmplinit. Îmi place muntele, dar la nivel de drumeții, nu mai mult. Îmi plac toate conacele, castelele și atmosfera lor. Dacă sunt pe lângă o podgorie, și mai bine.

Și dacă tot vorbim de vise neîmplinite, doar așa, la o primă strigare, Daniela tânjește după mocăniță. Își dorește să ajungă să culeagă via la un castel vechi din Toscana.

Să organizeze ateliere de gătit pentru copii sau să lanseze un site dedicat părinților singuri. Iată încă odată câtă varietate și complexitate!

Daniela Palade Teodorescu

Cel mai apropiat de realitate este însă tot un plan legat de scris. Foarte curând, în sfârșit o vom putea citi pe www.danielapaladeteodorescu.ro! Va fi locul în care se va aduna toată opera sa de până acum, dar și punctul de pornire al tuturor planurilor și viselor de orice fel.

 

Din nou despre oameni și mentori

Am lăsat pentru final câteva rânduri care vă vor zugrăvi și mai clar tot ceea ce reprezintă Daniela Palade Teodorescu. Sunt exact cuvintele ei, o caracterizare excepțională a oricărui om care contează.

Câteva rânduri care trebuie luate așa cum sunt și propagate în eter, spre oricine își caută un model în viață.

„Mihaela Miroiu mi-a deschis mintea. Dar mai mult decât să îmi deschidă mintea, doamna Miroiu mi-a încălzit sufletul cu acel spirit de solidaritate feminină pe care îl pierdusem pe undeva prin tinerețea mea arogantă, când crezi că toate reușitele sunt doar meritele tale.

Spun că o pierdusem pentru că eu am crescut într-un matriarhat de poveste creat de bunica mea maternă. Deloc întâmplător atunci am devenit și mamă, iar existența mea a intrat în altă dimensiune, viața de după copii. Cu totul altfel față de viața de dinainte de ei, și o separație pe care o simți ca atunci când spui „înaintea erei noastre” și „era noastră” sau Î. Hr. și AD. Fiindcă ei, copiii, au devenit mentori permanenți.

Sunt mulți alți oameni cărora le datorez imens din punct de vedere intelectual și uman, mi-ar plăcea să îmi fac timp să scriu despre fiecare în parte. Sunt verticalități și demnități sociale invizibile, eroi anonimi și autentici.

Despre mentori vorbești doar în paradigma lui „a fi”. Ei sunt. Pur și simplu. O scânteie, o stare de grație, o stare de spirit, o lumină, o inspirație.

Ei nu sunt neapărat „extraordinari” și nici măcar „oameni frumoși”, două clișee care nu mai spun mare lucru. Ei sunt „doar” autentici. Reali. Credibili.

Nu sunt construcții de imagine migălos meșteșugite, nu sunt închipuiți care pretind că sunt ceea ce nu pot fi, nu simulează trăiri sau comportamente dezirabile.

Sunt discreți, modești în cel mai constructiv mod cu putință și deseori smeriți. Nu vorbesc despre succes, ci despre valoare. Și în loc să îți spună ce să faci, mai degrabă îți vor arăta cum să faci. Nu îți vorbesc din cărți și tratate, ci din trăire și „cu simțire”.

Mentorii sunt cei care îți transmit firesc, cu naturalețe, indirect, ce înseamnă pasiunea, vocația, voluntariatul, uneori chiar apostolatul.”

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *