Răzvan Nedu, campion la escaladă și în propria viață, deși este nevăzător: „Oamenii mă compătimesc, dar eu mă gândesc la cât de multe lucruri fac și mă consider împlinit.”

Răzvan Nedu reprezintă binele necesar societății noastre. Reușește să mobilizeze mulți copii și tineri, cu și fără dizabilități, să facă mișcare și să-și descopere adevăratul lor potențial. Chiar el poartă o deficiență, câmpul său vizual fiind doar la 1% din capacitatea normală. Și totuși, nu s-a împiedicat de acest aspect și cucerește cele mai înalte culmi.

 

Răzvan Nedu este căpitanul Lotului Național de Paraclimbing, vicecampion mondial la paraclimbing categoria B1 și antrenor de escaladă la Asociația Club Sportiv Climb Again. Are doar 25 de ani și și-a luat legământul că va ajunge în cel mai scurt timp campion mondial.

În interiorul familiei sale a învățat că toți oamenii au drepturi egale, că trebuie susținuți indiferent dacă nu vezi, nu auzi, nu-ți poți mișca brațele sau poate depinzi de un scaun rulant pentru a te deplasa.

Mărturisește că începuse să-și îngrădească din ce în ce mai mult perspectiva spre ceea ce ar putea face când va deveni adult. Își punea întrebări, copil fiind.

Escalada, însă, i-a lărgit orizontul. Datorită acestui sport pe care l-a descoperit în clasa a XII-a și-a însușit ideea că poate face mult mai mult decât ar fi putut crede,  „pot” fiind ca un cuvânt cheie pentru Răzvan. Guvernează în jurul lui și-l pune în față în tot ceea ce întreprinde.

 

A învățat alfabetul Braille, dar și să escaladeze la nivel de performanță

Răzvan Nedu escaladează cei mai înalți pereți, unii ajungând chiar și până la 18 metri înălțime. S-a cățărat pentru prima dată la 19 ani, iar de atunci a tot vrut să „guste” din acest sport pe care, în prezent, îl practică cu maximă seriozitate și dorește să bifeze numai realizări. Are dorință, putere de perseverență, mult entuziasm și curaj cât încape.

Nu s-ar fi gândit pe vremea copilăriei sale că va ajunge să se cațere pe pereți. Își aduce aminte despre el că era timid și vorbea puțin. Juca șah, îi plăcea matematica pe care a îmbinat-o mai târziu ca pasiune cu lectura.

Am copilărit în Dobroești și am învățat la Școala Pentru Deficienți de Vedere din București. Am fost într-o școală specială în care am învățat în plus alfabetul Braille. Făceam ore ca orice alt copil numai că uneori orele erau adaptate prin hărți tactile sau tot felul de imagini scoase la termoformă, adică un aparat care imprimă o imagine făcând-o tactilă.

A transformat sportul într-un mod de viață. Culmea, totul pornind de la o simplă curiozitate. Asociația Club Sportiv Climb Again a venit cu un panou mobil în curtea liceului în care învăța Răzvan și atunci a experimentat pentru prima oară escalada.

După ce s-a cățărat prima oară pe turn, Claudiu Miu, președinte și fondator Climb Again, l-a invitat la sala de escaladă unde tânărul începuse ca beneficiar. Acolo, vedea cum copii mai mici decât el care se cățărau mult mai bine, ceea ce l-a făcut să-și dorească să evolueze.

Pe nesimțite a ajuns să facă trasee din ce în ce mai grele, să le explice acelor copii cum să le facă și ei. A ajuns să-i determine și pe alții să vadă escalada ca pe o terapie și să-i facă să înțeleagă că oferă independență.

 

Răzvan Nedu – campion la 25 de ani, deși este nevăzător

Tânărul vine cu argumentul plauzibil cum că el poate fi numit până acum „doar” vicecampion mondial. Obiectivul său este și mai mare:

Campion înseamnă aur, iar eu până acum cele mai bune medalii le-am avut de argint, deci nu sunt decât vicecampion mondial. Pentru acest titlu am muncit 5 ani jumătate, cam 15 ore pe săptămână, în care am depus efort și pasiune. Am ajuns însă să fiu considerat un campion nu numai pentru medaliile sau vârfurile montane cucerite, cât și pentru că încerc să-i învăț și pe alții să facă asta.

În momentul când a primit medalia de vicecampion, sentimentul care l-a cuprins pe tânărul sportiv a fost o combinație între onoare și dorința de a fi văzut în continuare ca un om simplu care doar muncește pentru un țel.

Părinții în primii ani, în toată această alegere de a se cățăra la înălțime, au fost înițial de acord, considerând chiar că aduce beneficii pentru că face mișcare.

Când am început să le spun că vreau să merg pe vârfuri montane mi-au spus că este periculos și că mai bine să nu merg, iar când m-au văzut cu accidentări de la antrenamente îmi spuneau să renunț. Dar în prezent, sunt mândri de fiul lor.

Pentru a te cățăra, îți trebuie un strop mare de adrenalină, curiozitate pentru că te scoate din zona de confort, dorință de a-ți depăși limitele, determinare. Toate acestea există la Răzvan. A îmbrățișat ideea de a fi deschis, mergând pe premiza că acel gram de curaj vine pe parcurs, în timp ce gustă treptat din acest tip de sport.

 

Deficiența de vedere l-a transformat pe Răzvan Nedu să vadă dincolo de aparențe

Oamenii sunt diferiți. Oamenii sunt speciali. Unii se lipesc mai ușor de inima altor oameni pentru că împărtășesc aceleași principii și valori, iar alții au preferințe, caracteristici și personalități diferite ceea ce îi face unici.

E normal să fie așa. Unde mai punem că experiențele pe care le trăiesc nu sunt asemănătoare, iar fiecare își extrage de la viață ce e mai bun, frumos și constructiv pentru el.

Răzvan, în pofida vocilor care i-au tot strigat ani la rând că nu va dobândi în viață, a ales să creadă în el. A ales să creadă în potențialul pe care-l deține, în oamenii care i-au fost alături necondiționat.

A îndepărtat glasurile copiilor răutăcioși și ale profesorilor care nu ofereau prin vorbe decât descurajare.

Acum aud de foarte multe ori „vai, săracul” de la oameni care nu mă cunosc și mă compătimesc pentru că merg cu bastonul alb, dar eu zâmbesc și mă gândesc la cât de multe lucruri fac și mă consider un om împlinit.

Și-a transformat dizabilitatea în abilitate. Faptul că de multe ori nu vede ce este în fața lui cu ochii și poate judeca doar cu rațiunea și cu inima, îl face să privească altfel lucrurile. Îl ajută să nu judece lucrurile dupa aparențe.

Nimic nu-l oprește din tot ceea ce și-a propus. Se antrenează pentru următoarele etape de cupă mondială, dar și pentru campionatul mondial care va avea loc peste 2 ani. De asemenea, așteaptă cu nerăbdare prima paralimpiadă la care sportul său va participa, în Los Angeles 2028. Nu în ultimul rând, își dorește să cucerească cele 7 summits – cele mai înalte vârfuri montane de pe fiecare continent.

 

Răzvan Nedu nu tânjește după faimă, ci doar și-a făcut un loc în societate

De la naștere are această problemă, așadar nu a învinovățit niciodată pe nimeni. De cele mai multe ori, Răzvan chiar uită de problemele sale.

În jurul vârstei de 20 de ani intrase într-un colaps și judeca faptul că nu e just să i se întâmple asta.

Începusem să pun la îndoială existența lui Dumnezeu. În timp, problema asta a dispărut și am realizat că ceea ce plănuiește Dumnezeu cu noi de cele mai multe ori este de necuprins cu mintea noastră omenească.

Vede foarte puțin. Recunoaște că s-a întrebat cum ar fi fost viața lui dacă ar fi văzut. Crede că lucrurile ar fi stat altfel, dar el poartă mulțumire sufletească pentru tot ce i-a dat Dumnezeu să traiască până acum și pentru ce îi va pregăti pe viitor.

Garantat, are planuri mari, iar el nu va uita să fie OM ca până acum.  

Se zice că viața asta este cam grea. Învățăm mult, iar când ajungem mari ar trebui să avem un job de succes. Asta suntem învățați de mici. Eu cred că reușita apare atunci când îți găsești pasiunea, când tu faci acel lucru pentru că îți place și pentru că ești conștient că el îi ajută și pe alții. Atunci tu nu îți numeri orele și nu te gândești că o să pleci în 5 minute acasă. Atunci tu cauți doar să evoluezi și să-i ajuți și pe alții să evolueze prin contribuția ta. Le-aș mai spune tinerilor să nu se mai plângă că nu pot face lucruri pentru că nu fac altceva decât să-și plângă de milă și să risipească timp inutil în loc să se gândească la soluții.