Articole

Tudor Mihăilă

Da, povestea lui Tudor Mihăilă a început în clasa a IX-a. Știți dumneavoastră, clasa aceea de liceu când simți că fluturii din stomac o iau razna mai ceva decât înnebunitul salcâmilor și când visele sparg realitatea cu bomfaierul.

 

În liceu, tânărul Tudor Mihăilă a intrat în programul Leaders din Bârlad (bârlădean fiind). Vorbim despre un program destinat leadership-ului pentru adolescenți, iar totul se petrecea în anul 2015.

Ați înțeles acum că Tudor este un tânăr millenial (e născut în anul 2000). Spune că atunci, când a intrat în program, era foarte pasionat de științe, o curiozitate despre care poate spune că s-a menținut, în ciuda drumului pe care l-a ales.

A parcurs primele etape ale programului, iar la final a descoperit lucruri noi în ceea ce îl privește.

De-a lungul timpului nu am fost împins să îmi dezvolt partea creativă, asta deoarece toată lumea mă consideră (inclusiv eu) o persoană rațională, obiectivă, care are mereu nevoie de un argument solid că să fie convinsă, lucru care nu s-a schimbat. Astfel, astăzi fac parte din studioul de actorie de film “Let it Go” unde mă antrenez constant. În paralel, pentru a mă susține financiar, voi urma o facultate de business aplicată, unde îmi voi deschide o afacere.

Tudor vorbește cu atâta convingere încât mă face invidioasă: eu de ce n-am putut, când aveam vârsta lui, să zic și eu ce zice el? Pentru că nu a avut cine să mă învețe…

 

Orice om are ceva ce e doar al lui

“Orice om excelează într-un domeniu. Descoperă-l pe al tău!”…E motto-ul lui. I-l citesc, îl întreb dacă i se pare cunoscut și sunt curioasă dacă el consideră că e…pe drumul acestui motto, că îl îndeplinește într-un anumit fel.

Râde și răspunde că a auzit des sintagma asta și crede în ea. Că orice om are ceva ce e doar al lui, doar că puțini își descoperă unicitatea, iar mulți dintre cei care o fac, o fac târziu.

Din fericire, eu am descoperit cu ce rezonez foarte devreme și am putut să fac diferite lucruri că să ajung cât mai aproape de îndeplinirea visului meu. Pentru a ajunge la ”capătul” acestui drum mă antrenez, caut să intru în grupuri care au interese comune și să învăț cât mai mult de la persoanele respective.

Este deja absolvent al programului sus-numit, ceea ce poate constitui pentru Tudor o poveste de succes. Tudor e de părere că o poveste este de succes numai când personajul principal este fericit cu punctul în care a ajuns, cu realizările sale.

Cred că o poveste de succes e ca un basm bine scris, cu zmei, vrăjitoare, prințese și prinți. Personajul principal primește nenumărate palme de-a lungul călătoriei sale pentru ca, într-un final, să fie fericit cu ceea ce a realizat.

Tudor Mihăilă

În ceea ce privește Fundația Leaders, aceștia și-au dezvoltat și rafinat programele de leadership pe parcursul a 18 ani și au antrenat 26,000 de tineri să devină versiuni mai bune ale lor.

Mă bucur să fi făcut parte dintre aceștia și să fi obținut, la fel ca mulți colegi de-ai mei, o cunoaștere mai bună a mea, a punctelor mele forte, a lucrurilor pe care le pot obține prin implicare și prin abordarea unui leadership colaborativ.

Mă ia amețeala când îl aud cum vorbește despre leadership la vârsta de 19 ani. Și cum îmi povestește despre momentele lui a-ha (îi specific că niciodată nu prea am fost fana acestei sintagme – și îi zic că îmi sună prea comercial și râde). „Bine, să le zicem momente de succes, de redescoperire, de viitor. E bine?”. Da, e bine. Plusează:

Cred că le pot spune momente de conștientizare. Primul astfel de moment a fost în prima tabăra Leaders, când i-am întâlnit pe Mădălin și pe Radu de la Improvisneyland, alături de care am avut un workshop de teatru de improvizație de o zi. După acel moment i-am urmat în ImproVacanta, o tabăra de teatru de improvizație unde am realizat că trebuie să fac actorie. Punct. Momentul final din basmul meu este actoria, filmul.

 

Proiecte de educație de la tineri, pentru tineri

După aceste descoperiri personale, Tudor Mihăilă a continuat să facă lucruri pe tema aceasta și să creeze momente în care să-și poată exprima pasiunea.

Un al doilea “a-ha” a fost legat de orașul lui și de încrederea că poate schimba multe lucruri pentru liceenii din comunitate. Așa se face că împreună cu doi colegi, și ei absolvenți ai programului despre care am vorbit, a fondat asociația YCI care continuă să dezvolte proiecte de educație (si programe de orientare în carieră, un curs de improvizație, sprijinirea elevilor din clasele 1-8 să meagă la școală, organizarea de conferințe pe tema antreprenoriatului ș.a.) pentru tinerii din județul Vaslui.

Un alt moment, definitoriu pentru el, a fost întâlnirea cu Bernard Hiller – acting coach-ul din Los Angeles. În anul 2017, studioul de actorie „Let it Go!” organiza un masterclass cu Bernard la care dorea neapărat să ajungă.

Printr-un drum destul de anevoios (ar putea spune) a ajuns la acest curs de trei zile care i-a schimbat viața. Și-a dat seama atunci cât de greu îi va fi să ajungă unde își dorește, însă totodată a realizat că ceea ce își doreste este posibil.

Totuși, de ce vrea Tudor Mihăilă să facă actorie? Pentru că îi oferă libertate!

Mă simt eu când sunt pe o scenă sau când am o cameră de filmat în jurul meu. Mă face bucuros faptul că eu primesc responsabilitatea de a spune o poveste care poate avea un impact enorm. De asemenea, adrenalina, pe care nu o pot lua din alt loc, îmi da senzația că trăiesc. Faptul că mă supun la un risc, iar este ceva ce îmi dă satisfacție, pentru simplul fapt că există o miză!

După prima lui întâlnire cu fundația, a început să se pregătească activ pentru această carieră prin cursuri de teatru, de improvizație și tabere tematice. Recunosc că am îndoieli că această profesie pentru care se pregăteste are viitor în România. Din toată inima, Tudor mă contrazice:

Lucrurile încep să ia o turnură diferită în România în ceea ce privește acest domeniu, începem să acceptăm un nou mod de a privi actorul, teatrul, filmul. Vedem cum filmele românești sunt premiate peste tot în lume, actori români ajung în filme cu o notorietate din ce în ce mai ridicată. Toate aceste realizări sunt benefice industriei românești.

Atâta entuziasm în ceea ce privește România nu poate decât să mă bucure.

Tudor Mihăilă

Ce sfaturi are Tudor Mihăilă pentru un tânăr care dorește să se facă actor în România? Crede că o să fie respins de minim zece ori mai mult decât o să fie acceptat. Și mai crede că zece e un număr modest.

Trebuie să nu te dai bătut și să crezi în visul tău și până la urmă dacă renunți, nu e o nenorocire, pentru simplul fapt că asta înseamnă că actoria nu era menirea.

Deci, fii bucuros dacă ai crezut că vrei să fii actor și ai renunțat, pur și simplu pentru că ai descoperit ceva nou la tine și anume că a fi actor nu este ceea ce te satisface cel mai mult.

 

Tudor Mihăilă: “O schimbare în învățământul de azi nu va aduce o modificare în generația curentă”

Dacă tot este atât de entuziast în legătură cu patria noastră mamă, îl supun unui tir de întrebări: “Vei rămâne în România? De ce? Ai pleca din România? De ce?”. Îmi răspunde scurt și interesant, aproape în millenials style:

Nu îmi fac planuri de viitor atât de îndepărtate, fiindcă de multe ori nu se întâmplă. Prefer să iau fiecare zi ca atare și să ”storc” cât mai mult din ea. În România sunt oportunități și vor fi din ce în ce mai multe. Dar până la urmă, ce actor nu ar vrea să lucreze în producții alături de regizori de calibrul lui Martin Scorsese sau Steven Spielberg?

Ceva îmi spune că are păreri proprii în legătură cu ce ar trebui schimbat în România. Da, are:

Educația. Educația ar trebui schimbată în întregime și din momentul în care totul este pus la punct, să avem răbdare. O schimbare în învățământul de azi nu va aduce o modificare în generația curentă, probabil nici măcar în următoarea.

Îl întreb și pe el ceea ce îi întreb pe mulți oameni implicați în ultima vreme, și millenials și mai puțin millenials, care ar fi prima măsură dacă ar fi premierul României. Răspunde din prima că ar investi în infrastructură și educație.

Cu o infrastructură solidă, s-ar facilita creșterile economice aproape pe toate segmentele, pe termen scurt-mediu. Cu o economie crescută și cu o infrastructură bine pusă la punct poți ulterior investi în educație și oameni. Aici trebuie să ne schimbăm modalitatea de a livra informații.

Tudor mai consideră că, în momentul de față elevii români sunt împărțiți în două categorii, foarte slabi sau foarte buni. Și că trebuie să creăm un spațiu de mijloc care poate deveni o viitoare forță de muncă. El crede că oamenii sunt diferiți și au nevoi diferite. Nu toți vor fi savanți…

Avem nevoie de un contabil la fel de mult cum avem nevoie de un medic, un avocat, un sportiv sau un constructor. Toate meseriile sunt importante însă, în momentul de față, tinerii români nu primesc informația sau îndrumarea necesară pentru a face ceea ce vor să facă sau ceea ce pot să facă.

 

Tudor Mihăilă: “Pot să îmi iau un rucsac și să plec în lume. Ce e sigur este că o să învăț printr-o formă sau alta”

Bun, am înțeles. Cu siguranță vrea să schimbe ceva chiar în orașul lui natal, Bîrlad. Și cu siguranță are încrederea că poațe schimba multe lucruri pentru liceenii din comunitate.

Da, așa este, Tudor mai spune că în orașul lui se pot schimba multe și s-au schimbat multe. Că din ce în ce mai mulți oameni devin activi, lucru care nu era foarte des întâlnit acum 4-5 ani. Și crede că poate să îi facă pe tineri să se apropie de artă, dar asta bineînțeles cu multă muncă.

A fondat YCI și a lucrat la o serie de proiecte de educație – antreprenoriat, orientare în carieră și chiar improvizație. Acum, timpul nu îi mai permite să se implice, dar este un motiv de bucurie să știe că a contribuit la ceva care are impact asupra vieții celor din generația lui.

Acum e în ultimul an de liceu. Sunt normale ambiția și entuziasmul. Sper să-i rămână neschimbate, deși nu știu cum se vede peste ani. Da chiar, Tudor, cum te vezi peste ani?

Învățând probabil. Sunt foarte curios din fire, mulți spun că poate prea curios. Altceva nu pot spune ce m-aș vedea făcând, din cauză că nu știu ce o să fac nici mâine. Pot continua cu actoria, pot deveni antreprenor sau pot să îmi iau un rucsac și să plec în lume, chiar nu știu; ce e sigur totuși este că o să învăț printr-o formă sau alta…

David Deaj

David Deaj are 20 de ani, locuieşte în Cluj-Napoca şi este consultant financiar şi imobiliar. Prin meseria sa ajută oamenii să găsească cele mai bune metode prin care săşi atingă propriile obiective. Tot el îşi ajută clienţii să ia cele mai înţelepte decizii atunci când vor să cumpere sau să vândă proprietăţi.

 

„Ai un vis? Luptă-te pentru el. Îmi place să motivez oamenii. Trebuie să credem mai mult în ceea ce facem”, este una dintre devizele lui David. Cum a reuşit să ajungă la acest nivel încă de acum? E o întrebare foarte bună.

Totul a început încă din copilărie, când şi-a descoperit o pasiune care îl călăuzeşte şi în prezent. Este vorba de muzică. Avea şapte ani şi se afla într-o duminică la biserică, alături de tatăl său. Şi-a dorit foarte mult să cânte în cor.

David Deaj s-a înscris la muzică, fără să le spună părinților

Tata mi-a spus „dacă te faci acum de ruşine, eu nu te mai las să cânţi niciodată”. Şi am cântat, mi-a plăcut, mi-am dat seama că mă descurc. Oamenii m-au felicitat.

În clasa a doua, pe când se afla la ora de sport, o profesoară de muzică i-a întrebat pe copii dacă vor să se apuce de pian sau de chitară. David nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a înscris la Şcoala de Muzică.

Decizia a luat-o fără să-şi anunţe părinţii. Îi era teamă că nu va reuşi să ia examenele şi îi va dezamăgi. Nu s-a pus această problemă, era foarte hotărât să-şi atingă acest vis şi a reuşit.

După ce a trecut examenele, a rămas şi cu o amintire amuzantă. În loc de David Deaj, pe listă scria Deaş.

La Şcoala de Muzică a fost admis la vioară însă, dacă ar putea da timpul înapoi, ar fi ales pianul. Perioada care a urmat a fost plină de provocări.

În clasa a doua, am optat pentru opţiunea de a recupera doi ani într-unul. Zi de zi, făceam ore de vioară. Studiam foarte mult ca să fiu la un nivel cu colegii mei de clasă. Când alţii erau în anul trei, eu eram tot acolo, dar cu doar doi ani studiaţi.

Cum a scăpat David Deaj de noduli pe corzile vocale

Se spune că viaţa e plină de suişuri şi coborâşuri, iar David a trăit acest sentiment pe propria piele. În clasa a patra i s-a interzis să mai cânte vocal, după ce i s-au descoperit nişte noduli pe corzile vocale.

A renunţat la vioară şi a trecut pe trompetă, unde a stat doar o jumătate de an. Comportamentul pe care îl avea profesorul i s-a părut prea vulgar şi a renunţat.

Cu toate acestea, David nu s-a dat bătut. Pasiunea sa pentru muzică era prea puternică. A mers la un medic specialist de la clinica de ORL, care i-a recomandat un tratament inedit.

Timp de doi ani, zi de zi, am avut opt foi micuţe cu vreo 50 de formule. Erau combinaţii de litere, vreo patru-cinci, pe care trebuia să le rostesc de cinci-şase ori pe zi. Așa am reuşit să scap de problemă.

În clasa a şaptea, David Deaj s-a transferat de la Şcoala Horea la Liceul Creştin. A început să cânte în corul şcolii, dar şi al bisericii. A avut şi un moment în care a vrut să renunţe complet la muzică.

Privea viitorul şi nu ştia ce să facă. Dar şi de această dată, aşa cum a fost şi când îi apăruseră acei noduli, pasiunea a învins.

David Deaj

Foto: Facebook David Deaj

Concursuri încheiate pe locul 1

Avea o voce foarte puternică, iar prietenii şi cunoscuţii nu îi puteau oferi decât un singur sfat. Să se îndrepte spre canto clasic. Acolo se alegeau şi tenorii, care erau căutaţi pe piaţă în domeniul muzicii de operă.

Cu ajutorul orelor de pregătire alături de profesorul Andrei Țara, David Deaj a fost admis la Colegiul de Muzică ”Sigismund Todiță” din Cluj. Astfel, începea în clasa a 10-a o poveste nouă, care se numea canto clasic muzică de operă.

După ce am început să studiez, îmi era groază. Credeam că nu o să recuperez. Eram în clasa a 11-a, iar ceilalţi începuseră canto din a noua. Acolo e miză să te duci la concursuri, apoi examenele de la final, unde era concurenţă între noi toţi. Mi-am dorit să ajung cât mai departe și am tras foarte tare de mine. M-a ajutat foarte mult faptul că, încă de mic, cântam în cor, cântam în biserică. Asta m-a ajutat ca vocea să-mi fie curată, să nu cad din ton, să-mi învăţ piesele bine.

În clasa a 11-a, David Deaj obține locul trei la primul său concurs. După această experienţă s-a ambiţionat şi mai mult, iar la următoarele a terminat primul. Erau concursuri naţionale şi internaţionale de canto. Nu termina singur pe primul loc, ci împreună cu unul sau doi colegi.

Un moment de cotitură

Nivelul era foarte ridicat. Aveam nişte colegi foarte buni, precum Marius Aron, Iulia Man, Peter Emanuel. Unii au început mai devreme decât mine, alţii mai târziu. Dar erau oameni care se aflau deja sus. Când mergeam la concursuri, era o joacă cu toată această concurenţă dintre noi. De obicei, Marius lua tot timpul locul 1 şi, ori luam şi noi împreună cu el, ori noi luam locurile 2-3 după. Marius şi Iulia sunt şi astăzi la Conservator, la canto clasic.

Fiind la un liceu de muzică și participând la nenumărate concursuri, David Deaj și-a dorit să ajungă și mai departe. Din acest motiv, în clasa a 12-a a început pregătirile pentru admiterea la Conservator.

La un concurs internațional desfășurat în Arad, David a terminat pe locul 1. Era deja foarte mulțumit de tot ce realizase până atunci, dar a venit și un moment de cotitură, unul care îl putea împiedica să-și urmeze visul în continuare.

A trebuit să aleg ceva ce a fost dureros pentru mine. Să accept că va fi foarte greu să am o carieră în muzică în România sau să aleg una din care să câştig nişte bani, să pot să-mi întreţin o familie. Din păcate, în ţara noastră încă se mai merge pe cunoştinţe. Ca să ajungi la Opera Română din Cluj era foarte uşor, dar consta pentru mine ca şi creştin să fac o grămadă de concesii. Eu am o anumită gândire şi, când voi avea o soţie, nu voi putea merge pe scenă să mimez săruturi sau să pipăi alte doamne. Puteam alege să cânt într-un cor, însă nu era o remuneraţie atât de bănoasă. Şi atunci am ales să mă îndrept spre business. Dar am rămas în muzică la biserică. Ajutam copiii să se dezvolte.

Lucrează de la 17 ani

Deși în prezent are altă ocupație, aceea de consultant financiar și imobiliar, David nu a renunțat la ideea de a avea o carieră în muzică. Încercările prin care a trecut până acum l-au ambiționat prea mult ca să se dea bătut. Tocmai din acest motiv, a dat exemplu un alt moment din viața sa.

A crescut într-o familie cu mulți frați, în condiții mai puțin bune și și-a dorit foarte mult să-și ajute părinții. A început să lucreze de la 17 ani, ca bucătar într-un restaurant. Mai târziu, s-a angajat într-un alt restaurant, unde a reușit să ajungă până în poziția de director.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, acum am firma mea, unde activez în domeniul de consultanţă financiară şi imobiliară. Visul meu e deja la un nivel mediu spre ridicat. Dacă visul tău e unul bun, dacă eşti sincer cu tine şi cu ce îţi doreşti, eu cred că nu ai cum să nu reuşeşti. Dacă tu vrei să faci un bine, Dumnezeu te ajută.

Mândria de a fi român

Fiind născut pe plaiurile românești, David și-a arătat de multe ori iubirea față de țara sa prin muzică.

Mi-a crescut inima când cântam cu corul de la Colegiul de Muzică imnul României. Un alt rezultat excepţional a fost în clasa a 12-a, în 2017, când ne-am întors de la Olimpiada Naţională cu premiul 1. A fost o chestie de succes. După mulţi ani, în Cluj s-a adus din nou premiul la Olimpiada Corală.

Pentru tot ce a reușit până acum, David este profund recunoscător părinților săi, celor șase frați, prietenilor, colegilor, șefilor unde a lucrat, dar și lui Dumnezeu.

În încheierea interviului, David Deaj ne-a mai dezvăluit câteva detalii interesante din viața sa.

David Deaj

Foto: Facebook David Deaj

Muzicieni care l-au inspirat:

Cătălin şi Ramona Lup. Tim Timmons din America, de la care am cântat nişte piese. Este o altă trupă care îmi place foarte mult, God’s not bad. Au mesaje creştine prezentate în muzică rock. Ca şi compozitori de muzică, îmi place foarte mult de Nicolae Bretan, apoi Mozart. „Flautul fermecat” a fost una dintre piesele mele de inimă. De Nicolae Bretan îmi place „Rea de plată”. E o piesă care mi-a intrat la suflet.

Voiaj prin Europa cu ajutorul muzicii:

„Am văzut Spania, Italia, Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Ungaria, Danemarca, Norvegia, Suedia. Cel mai mult mi-a plăcut pe plajele din Spania. Mi-a plăcut mult în Norvegia, în fiorduri.

Am vizitat marile oraşe ale lumii, dar nimic nu se compară cu sentimentul acela când cânţi pentru ai tăi. Cel mai încurajator pentru mine e când cânt în biserică, la oamenii dragi. Cânt de patru ani într-o formaţie de muzică creştină, formaţia Continental. Vara aceasta o să mergem şi în America.”

Puterea nebănuită a muzicii:

„I-am mulţumit mereu lui Dumnezeu, pentru că vocea de la el o am. Împlinirea mea sufletească e când ştiu că atunci când am cântat şi s-au bucurat ceilalţi, s-a bucurat şi Dumnezeu. Versurile au impact asupra mea, asupra oamenilor. Asta înseamnă muzica. Ceva ce mişcă sufletul şi care te duce într-o altă dimensiune.”

Cum îi motivează pe ceilalți:

„Îmi place foarte mult să ţin prelegeri despre asta. Am făcut şi cursuri de leadership şi public speaking. Mi se pare atât de chinuitor să trăieşti o viaţă în care să nu ai niciun vis, niciun scop, niciun orizont. Nu te poţi bucura.

Ai un vis? Luptă-te pentru el. Mi-am dorit foarte mult să fac şcoala de şoferi. Am început, am luat cartea foarte entuziasmat, am făcut chestionare, am trecut examenul şi am ajuns la cel practic. Am căzut de trei ori, dar nu m-am lăsat, pentru că a fost un vis.”

Pasionat și de sport:

„Ca şi ambiţie şi determinare, şi tot ce a reuşit să facă în carieră, îl apreciez foarte mult pe Cristiano Ronaldo. E un om care a pornit de jos, asemănător mie.”

Momente amuzante la serviciu:

„Dacă nu cânt, bat din picioare. Dacă nu bat din picioare, bat cu mâna în masă. Fac ceva ca să se producă muzică în jurul meu. Îmi dă energie şi mă motivează să continui lucrurile pe care le fac.”

Sursă fotografii: Facebook David Deaj

Andrei Ilie BAC de 10

Andrei Ilie este elev în clasa a XII-a, la Colegiul Național ”Emil Botta” din Adjud, Vrancea. Despre Adjud, Andrei vorbeşte cu nostalgie şi drag, fiind mândru de faptul că oraşul de pe Trotuş şi Siret a dat societăţii româneşti foarte multe personalităţi de mare valoare. Andrei studiază la profilul matematică-informatică, este olimpic național la Tehnologia Informației și Comunicării (TIC), unde a obţinut în 2017 medalie de argint, iar în 2018 – menţiune şi medalie de argint. În ianuarie, a început să lucreze la proiectul „BAC de 10”, o aplicație utilitar educaţională care este de ajutor elevilor prin faptul că le centralizează materialele pentru examen.

 

Andrei Ilie, tânărul care la 18 ani vorbeşte despre performanţă

Andrei Ilie s-a născut pe 18 ianuarie 2001 la Adjud, în Vrancea, un oraş micuţ, aflat la confluenţa râurilor Siret şi Trotuş. Întâlnindu-l, vorbind cu el, am avut mereu impresia că stau la discuţie cu o persoană adultă, care ştie exact de unde vine, cine este şi ce îşi doreşte să facă pentru el.

Cumva, discutând cu astfel de tineri, toate conceptele pe care le acumulezi de-a lungul vremii legate de ei, se dau peste cap. Sunt asemeni unor oameni micuţi, aparent firavi, dar de o capacitate emoţională şi intelectuală remarcabilă.

Pe lângă numeroasele diplome şi realizări, Andrei Ilie ştie să glumească, iubeşte sportul, muzica, plimbările şi ieşirile cu prietenii şi colegii săi. Este de un bun simţ pe care cu greu îl mai regăsim în ziua de astăzi. Andrei mi-a povestit zâmbind despre faptul că în Adjud s-au născut mai multe elite ale României.

Este oarecum ciudat să mă aflu astăzi chiar eu enumerat printre elitele oraşului meu. Sper doar să pot ridica ştacheta şi mai mult şi să nu dezamăgesc nici pe viitor. Ştiţi că adjudenii au o vorbă despre cei care vin aici la noi în oraş? Ei spun că aceia care beau apă din Trotuş, nu mai pleacă de aici!

Am râs împreună cu el, deoarece tocmai ce terminasem de băut apa din pahar, apoi l-am întrebat dacă şi pentru el este valabilă această vorbă, dat fiind că majoritatea românilor îşi doresc să plece peste graniţe, pentru a se specializa.

Eu cred că nu contează dacă ne naştem la sat, în oraşe mai mici sau metropole, deoarece performanţa este ceva foarte personal, ea ţine de noi, de cât de mult ne place un anume lucru în viaţă şi de cât timp investim în propria noastră educaţie. Cred că performanţa ţine de fiecare şi este asemeni unui vis care ne locuieşte şi aşteaptă să se împlinească exact când trebuie să îi vină timpul!

 

Unii tineri se gândesc la vacanţe, dar Andrei Ilie visează la programare şi la schimbarea României

În aceste timpuri, în care tinerii vorbesc tot mai puţin despre educaţie, despre cărţi, despre şcoală, iar sistemul educaţional este el însuşi într-o oarecare derivă, există și tineri precum Andrei care se dedică în totalitate viselor despre biţi, programare, IT. Își dorește să studieze la Politehnică, secția Automatică, deoarece acolo ar avea șansele să studieze și să aprofundeze mai mult cunoștințele în domeniul IT.

Andrei Ilie BAC de 10

Nu este uşor să alegi acest drum deoarece domeniul evoluează constant și trebuie ca şi tu, la rândul tău, să ţii pasul cu toate noutăţile, să le cunoşti pentru a şti exact cum să faci faţă provocărilor.

În Adjud, toată lumea cunoaşte pe toată lumea. E un orăşel mic, boem, în care comunitatea devine o familie mai mare, se susţine, se ajută şi îşi sunt aşa cum ştiu ei, unii, altora. Mulţi îl cunosc pe Andrei de mic, îl preţuiesc şi îl respectă pentru tot ceea ce a devenit el şi vorbesc despre el cu mare drag.

Andrei mai are doi fraţi mai mici şi de care povesteşte cu seninătate, bucurie şi drag. Îşi aminteşte cum o ajuta pe mama lui să îi plimbe, stătea cu ei când ea trebuia să plece de acasă, le dădea să mănânce şi se jucau împreună.

Pentru Andrei, mama şi familia sa au fost mereu cele mai importante, alături de şcoală şi visele sale de a deveni un programator de succes, lucru pentru care a muncit mereu. De aceea, îşi doreşte foarte mult să reuşească să obţină sau să i se acorde o bursă, prin care să fie susţinut la Politehnică.

Oamenii de succes pot evolua mult mai uşor, având o susţinere deşi, este minunat să ştiu că am făcut totul de unul singur şi mă pot bucura de roadele alegerilor şi deciziilor mele. Bursele, în opinia mea, ar trebui oferite celor care se implică, oamenilor de succes, pentru a-i ajuta să evolueze mai rapid, să îi propulseze cumva, dacă mă înţelegeţi. Nu este uşor să alegi drumul IT, deoarece este un domeniu mereu în schimbare, iar noi trebuie să fim în pas cu toate, pentru a ne putea menţine în această ramură a viitorului.

L-am întrebat pe Andrei ce şi-ar dori el să facă după ce termină facultatea. Prin contribuția în IT, prin cunoștințele și experiența sa, Andrei Ilie va promova, va ajuta într-un fel sau altul România. Nu îşi doreşte să plece, deoarece el consideră că şi în ţară se pot face performanţe şi există şanse să aplici cu succes tot ceea ce îţi doreşti.

Ce este „BAC de 10”, cum s-a născut aplicaţia, la ce ne ajută şi de ce ar trebui susţinută de profesori

Cu Andrei, nu este foarte greu să întreţii o conversaţie. Din contră! Este atât de plăcut să discuţi cu el, încât am ajuns să uit şi de ce îi luam acest interviu. Am discutat istorie, literatură, despre elitele oraşului, despre cum a participat la un festival de muzică, despre sport. Deci, după cum bine înţelegeţi, acest tânăr are cunoştinţe nu doar în IT sau matematică. El pur şi simplu iubeşte să se informeze, să citească, să caute, să se documenteze.

De fapt, chiar aşa a început şi aventura lui în lumea informaticii. O fire mereu curioasă, întreba, iar dacă nu i se dădea un răspuns pe care el să îl considere bun, căuta până găsea singur ceea ce îşi dorea să ştie.

Când era mic, îi plăcea să caute peste tot, să descompună jucăriile şi să le refacă, să se joace la calculator, iar mai apoi, joaca a devenit curiozitate. Se întreba mereu cum se fac jocurile, apoi cum se fac programele şi cum ar putea şi el să facă acest lucru. Apoi, a aflat! De atunci, Andrei a devenit olimpic în IT, a obţinut un „Certificat Microsoft” şi nu s-a lăsat până nu a creat el însuşi o aplicaţie.

Aplicația creată de Andrei Ilie, folosită pe sistem Android, se numeşte „BAC de 10”. A fost un concept propriu, pornit iniţial ca un ajutor pentru el însuşi şi pe care apoi l-a extins, l-a oferit gratuit colegilor săi şi tuturor celor care îşi doresc să o acceseze  şi să o utilizeze.

Această aplicaţie nu face altceva decât să centralizeze într-un singur loc toate materialele publicate de Ministerul Educaţiei până acum, dar şi subiectele din anii anteriori pentru examenul naţional de Bacalaureat. Ştim cu toţii că nu este uşor ca atunci când te pregăteşti pentru Bac, să începi să cauţi pe internet după materialele de studiu sau după variantele pe care poţi lucra pentru a-ţi verifica cuunoştinţele.

La început, „BAC de 10” s-a adresat elevilor de la profilul filologie și matematică-informatică. După ultimul update însă, Andrei a implementat şi materiile de la ştiinţele naturii, ştiinţe sociale, competenţe digitate 2019 şi tot ce a fost publicat de Minister la română, engleză şi la tehnologia informaţiei şi comunicării. Practic, elevii pot găsi totul la un loc.

A început-o în ianuarie 2019 şi a fost un succes. Numai în Google Play, BAC de 10 are peste 6000 de descărcări, dar Andrei nu se va opri aici. A lansat chiar o invitaţie către profesori şi către toţi cei care îl pot ajuta cu sfaturi ce țin de acest proiect și care l-ar putea face mult mai util pentru elevi şi chiar pentru profesori, putând fi chiar o platformă de mare ajutor în educaţie, pe viitor.

 

Cum este să fii celebru la 18 ani şi cine te susţine din spatele culisei

Când i-am pus această întrebare, Andrei a zâmbit, a roşit şi a început să râdă. Vă spun pe cuvânt că nu ştiu cum astfel de suflete se nasc printre noi. Parcă vin din alte lumi, lumi mai bune, mai frumoase şi se nasc pentru a ne da nişte lecţii despre noi, despre limitele şi capacităţile noastre. Indiferent de unde vin însă, cei care îi descoperă, îi susţin şi le oferă suport, sunt categoric o altă formă de îngeri pe pământ.

Cred că mă vedeţi mai mult decât de fapt sunt. Eu nu sunt celebru deloc. Eu sunt doar Andrei şi aşa mi-ar plăcea să rămân mult timp. Cel puţin pentru prieteni, familie şi oamenii care mă cunosc. Celebritatea este altceva. Eu sunt doar partea utilă. Dar dacă vreţi să vorbim despre celebritate, aş prefera să spun că ea stă mereu în spatele scenei. Ştiu asta, de când am fost la festivalul de muzică. Am concurat şi acolo. Oamenii care ne croiesc aripi, care ne susţin visele, care ne împing din spate când noi nu mai credem în noi, sunt mereu în umbră. Ca noi să ieşim în lumină, oamenii cu adevărat valoroşi stau în umbra noastră şi ne ghidează.

Cu siguranţă, cuvintele acestea m-au emoţionat profund. Sunt cuvinte atât de mari, de la un omuleţ încă atât de tânăr. Citindu-le şi recitindu-le, ele pot fi semne de cale umană, morală şi spirituală pentru mulţi dintre noi, care am fost unde este el acum, cu mulţi ani în urmă.

Am oftat şi am încercat destul de mult să îmi găsesc din nou curajul să reiau întrebările. El nu! Pare că toate răspunsurile i se potrivesc ca o mănuşă. Deci, oamenii aceştia din umbră, mi-am dorit să îi scot cumva la lumină. Să îi ştim şi noi.

Mama! Ea este eroul meu. Ea a ştiut din prima zi în care am început să distrug tot prin casă prin curiozitatea mea, că sunt deosebit şi m-a susţinut mereu. A ştiut când să spună „nu”, când să îmi dea brânci să zbor, când să mă pupe şi când să îmi spună că nu am procedat corect. Nu m-a alintat toată ziua, dar a ştiut categoric când să îmi dăruiască afecţiunea ei şi să mă suţină, iar eu îi mulţumesc pentru tot ceea ce mi-a fost, îmi este şi îmi va fi! Apoi, un om care a ştiut mereu să găsească ceva nou în mine, să mă stimuleze şi să mă îndrume pe acest drum, este Doamna Dana Diaconu, profesoara mea de informatică de la liceu, căreia îi voi fi mereu dator pentru toată susţinerea dumneaei. Familia! Fiecare membru al familiei mele, într-un fel sau altul, au fost cei care m-au sprijinit, m-au susţinut, m-au iubit şi au crezut în mine! Le mulţumesc, tuturor şi sper să nu dezamăgesc pe nimeni!

 

Cuvânt de încheiere

Cu paşi mai înceţi, mai repezi, ne-am apropiat şi de încheierea acestui interviu, pe care vă spun cu mâna pe suflet, eu l-aş mai fi continuat ore întregi. Este o mare bucurie şi o mare revelaţie pentru mine ca jurnalist, om şi mamă, să pot sta la astfel de conversaţii cu tineri de vârsta lui Andrei.

Sigur, nu este primul cu care am discutat, dar cu siguranţă este unul dintre cei care mi-a intrat la suflet, care m-a atins şi m-a răscolit pe toate părţile, arătându-mi cumva că şi la vârsta mea, pot lua lecţii de la persoane atât de tinere. Şi nu e o ruşine! Pentru mine, a venit ca o binecuvântare!

Cu atât mai mult mi-a venit greu să mă despart de el, cu cât povestea lui este mult mai mult de atât. O poveste de viaţă care poate ar schimba multe destine. Dar nu pe el! El este omul care sigur s-a născut sub o stea norocoasă şi binecuvântată, omul care de acolo, din viitor, va avea cu siguranţă multe de spus pe scena acestei ţări şi a acestei vieţi.

Andrei Ilie BAC de 10

Andrei Ilie nu este omul care să iubească celebritatea, după cum aţi văzut. Este de o modestie, de o sensibilitate şi profunzime covârşitoare! Dar chiar şi aşa, celebritatea pare să îl iubească foarte mult pe Andrei. Sau hai să nu îi spunem celebritate şi să o numim, ca el, performanţă şi rezultat de succes!

Am să îl las tot pe Andrei să încheie cu un îndemn de al său:

Eu cred că fiecare om are un talent, dar unora le este teamă să îl manifeste. Eu le spun tuturor să încerce să îşi învingă temerile, să iasă din propriul anonimat şi să îşi materializeze pasiunea, într-un fel care să devină benefic tuturor, să construiască şi să ajute societatea românească şi nu doar, să progreseze, deoarece acesta este scopul nostru ca oameni, să lăsăm ceva palpabil, ceva bun şi util în urma noastră!

Ce să îţi doresc eu ţie, Andrei? Îţi doresc să îţi împlineşti şi să realizezi tot ceea ce îţi doreşti tu în viaţă, suflet nobil şi frumos! Îţi doresc să găseşti susţinerea pentru o bursă la Politehnică şi astfel, să mai adaugi îngeri de oameni în culisele vieţii tale, care cu siguranţă va fi una remarcabilă! Îţi doresc să ai parte mereu de oameni buni ca pâinea caldă, care să ştie să îţi fie mereu alături şi să te preţuiască pentru tot ceea ce eşti tu! Mult, mult succes!

Pe Andrei Ilie, îl puteți contacta pe pagina de Facebook BAC de 10, pe contul său personal sau la adresa de email andreileonard1801@yahoo.ro . Așteaptă cu mare deschidere orice sfat, eventuale erori sau chiar posibilități de a accesa o bursă la Politehnica din București pe care și-o dorește atât de mult.

Cu mâna pe inimă vă spun că merită din plin această șansă. Pentru rezultatele lui din toți acești ani de școală. Pentru viitorul educației românești. Și, cum chiar Andrei spune, pentru a demonstra că și în România se poate face performanță!